Spatiul rural si dezvoltarea rurala si protectia mediului

Spatiul rural constituie un domeniu vital pentru o tara, att prin dimensiunile lui ct si prin efectele complexe pe care le genereaza. El este principala sursa de materii prime naturale -agricole si neagricole precum si zona pentru depoluarea noxelor din marile aglomerari urbane, ca si pentru recreere si stari antistres pentru populatie.

3.1. Definirea si caracteristicile spatiului rural Importanta deosebita pentru societate a spatiului rural se datoreaza nu numai ponderii sale dominante n ansamblul unei suprafete de teren date dar mai ales caracteristicilor sale deosebite. Comisia pentru Agricultura a Consiliului Europei apreciaza ca spatiul rural european reprezinta mai mult de 85% din suprafata continentului si afecteaza direct sau indirect mai mult de jumatate din populatia europeana. Importanta acordata spatiului rezulta si din recomandarea 1296/1966 a C.E. privind elaborarea unui document special pentru aceasta problema sub forma Cartei Europene a spatiului rural. Proiectul de Carta Europeana precizeaza ca spatiul rural este constituit din terenurile destinate culturii plantelor si cresterii animalelor precum si din spatiul funciar neagricol, ocupat pentru desfasurarea altor activitati dect agricultura n mediul rural. Spatiul rural cuprinde satele si orasele mici, zonele montane amenajate pentru petrecerea timpului liber si ca rezervatii naturale, suprafetele folosite pentru habitat, pentru activitati artizanale, servicii sau activitati industriale. Recomandarea 1296/1996 a Adunarii Parlamentare a C.E. considera ca spatiul rural cuprinde o zona interioara sau de coasta care include sate si orase mici, n care majoritatea terenului este utilizat pentru: - agricultura, silvicultura, acvacultura, pescuit; - desfasurarea activitatilor economice si sociale ale locuitorilor din zona; - amenajari de zone pentru petrecerea timpului liber sau rezervatii naturale; - alte folosinte cu exceptia celor de locuit.

n limbajul curent, notiunile rural si agrar se confunda, deseori fiind considerate sinonime. Notiunea "rural" are o sfera de cuprindere foarte mare n care se include si notiunea de agrar. n anumite zone, cea mai importanta componenta a spatiului rural este spatiul agricol, iar cele mai importante si mai multe activitati rurale sunt cele agricole. Chiar si asa, cele doua notiuni nu se pot confunda. Evolutia societatii umane a detrminat modificari structurale si functionale ale spatiului rural reliefate prin aparitia si dezvoltarea unor activitati neagricole si prin tendinta generala de urbanizare.

Principalele caracteristici ale spatiului rural contemporan sunt: - agricultura este principala ramura economica chiar daca n anumite zone predomina silvicultura si industria lemnului sau agroturismul, ca n zonele montane, delta etc; - este un spatiu de productie n care sectoarele primare au o pondere importanta. Cele mai multe confesiuni practicate n spatiul rural sunt profesiuni cu caracter practic care necesita policalificare. Persoanele ocupate n alte sectoare dect agricultura participa n buna masura, cu intensitate diferita, la activitatile agricole fie n gospodariile lor personale, fie ajutnd familiile lor la astfel de activitati; - principala forma de proprietate este proprietatea privata-familiala, proprietatea statului fiind mai restrnsa, reprezentata de rezervatii, parcuri nationale, terenurile limitrofe cailor de comunicatii, terenuri cu destinatie speciala; - din punct de vedere social, suprafata localitatilor rurale si densitatea populatiei este mai mica, dar raporturile umane sunt mai participative, conferind vietii sociale un caracter mai apropiat; - calitatea spatiului rural fac din acesta un patrimoniu al umanitatii, constituind un foarte favorabil mediu antistres psihic; - modul de viata rural, traditiile si obiceiurile formeaza cultura populara, esenta unui popor care da adevarata dimensiune a spatiului rural. Asa cum aprecia ing. S. P. Radianu, n 1916 "taranul.....pastreaza mai mult si mai bine dect orasenii virtutiile stramosesti, puterea natiunii si a rasei.......Comoara ntelepciunii tarii e ngropata la sate". - dezvoltarea spatiului rural presupune aplicarea principiului continuitatii si complementaritatii activitatilor agroalimentare, a activitatilor neagricole si a serviciilor, pentru mentinerea si fortificarea spatiului agricol fara nsa a atenta la caracteristica sa fundamentala de "viata la tara"; - din motive tehnologice si economice, conceptul de revenire la ruralul patriarhal nu mai este posibil. Evolutia spatiului rural este una din problemele importante ale omenirii deoarece impune asigurarea unui echilibru ntre cerinta de conservare a spatiului rural economic, ecologic si social cu tendinta logica de modernizare a vietii rurale. Evolutia spatiului rural n aceste coordonate este influentata de expansiunea urbanului, de industrializarea uneori agresiva, de lipsa unei preocupari constante si consecvente privind sanatatea mediului. Mentinerea si conservarea caracterului national al spatiului si culturii rurale constituie obiective de interes major pentru orice natiune. 3.2. Functiile si structura spatiului rural Spatiul rural constituie un spatiu peisager pretios, rezultat al unei lungi istorii. El si poate ndeplini functiile sale doar daca ramne un spatiu atragator si original, cu o buna infrastructura, cu o agricultura si o silvicultura viabile, n care conditiile locale sa favorizeze dezvoltarea activitatilor economice neagricole, cu un peisaj ngrijit. Carta Europeana a spatiului rural defineste urmatoarele functii ale spatiului rural:

a. Functia economica, considerata ca functie de baza, care are ca componenta dominanta agricultura, la care se adauga silvicultura, industria, mineritul, mestesugarilor, etc;

Principalele componente ale functiei agricole sunt: - asigurarea necesarului de alimente pentru populatie; - garantarea unui nivel al profiturilor agricultorilor si familiilor lor, comparanil cu alte profesii; - producerea de materii prime reciclabile, pentru industrie si productia de energie; - asigurarea materiilor prime pentru ntreprinderile mici si mijlocii agricole, industriale, artizanale, de prestari servicii etc; - asigurarea bazei pentru recreatie si turism; - conservarea resurselor genetice ca baza pentru agricultura si biotehnologii; - protejarea mediului nconjurator si asigurarea regenerarii mijloacelor de productie, reprezentate prin sol si apa, n principal.

b. Functia ecologica se exprima prin reabilitarea peisajului agricol si silvic, prin refacerea biodiversitatii naturale n cadrul ecosistemelor afectate negativ de industrializarea excesiva, exploatarea miniera rapace n unele zone, intensificarea si industrializarea zoohtehniei, exploatarea agricola intensiva etc.

c. Functia socio-culturala se manifesta prin relatiile complexe dintre oameni prin care se pastreaza traditia si cultura. Spatiul social din mediul rural determina individualizarea personalitatii omului ca membru al colectivitatii. Locuitorii se cunosc ntre ei si se apreciaza dupa scara valorilor umane locale, iar prin sistemul lor de relatii se mentine viata spirituala a colectivitatii, de multe ori cultura locala fiind transmisa din generatie n generatie prin viu grai. 3.3. Bazele teoretice ale dezvoltarii Valul de informatii privind degradarea mediului a determinat Secretariatul General al O.N.U. sa convoace, n anul 1972, prima conferinta dedicata problemelor de mediu, la Stockholm. Cu acest prilej a rezultat necesitatea aplicarii masurilor corespunzatoare pentru stavilirea degradarii sistemelor ecologice specifice pentru diverse areale. n 1973, primul raport al Clubului de la Roma "Meadows", a ajuns la concluzia ca nevoia de hrana a populatiei, industrializarea si poluarea prezinta cresteri exponentiale, iar resursele materiale sunt n descrestere exponentiala. S-a conchis ca, daca nu se iau masuri rapide, civilizatia va intra n declin.

n 1976, s-a organizat la Bucuresti, Congresul Mondial al Populatiei, avnd ca obiectiv schitarea unei politici demografice mondiale n vederea diminuarii cresterii populatiei si a stoparii acelei dezvoltari industriale care s-a soldat cu esec. Continundu-se aceste preocupari, s-a organizat n 1982, la Stockholm o conferinta pentru analiza dezvoltarii industriale si a impactului acesteia asupra mediului nconjurator. Cu aceasta ocazie s-a constituit Comisia Natiunilor Unite pentru Mediu si Dezvoltare, sub conducerea doamnei Gro Herlem Brundtland. Comisia Brundtland a prezentat, n cadrul Conferintei ONU, din 1987, raportul "Viitorul nostru consum" care a sensibilizat Forul Mondial asupra gravelor probleme cu care se confrunta omenirea n raport cu mediul aflat ntr-o rapida si continua degradare. S-a hotart convocarea unei conferinte mondiale la vrf, care a avut loc, n 1992, la Rio de Janeiro, pregatita timp de patru ani sub conducerea domnului Maurice Strong, secretar general al conferintei de la Rio. Conferinta de la Rio a fost cea mai mare ntlnire a conducatorilor lumii din toate timpurile, la care au participat 182 sefi de state si de guverne. Ea s-a desfasurat n doua etape: ntre 3 si 12 iunie 1992 a avut loc ntlnirea de lucru dintre ministrii mediului si reprezentantii unor institutii nationale neguvernamentale sau internationale, ntre 12 si 13 iunie a avut loc ntlnirea la nivel nalt numita "Earth Summit". La conferinta de la Rio, s-au prezentat cinci documente de o importanta deosebita, dintre care doar doua au fost semnate: Declaratia de la Rio, care cuprinde principiile dupa care omenirea trebuie sa se conduca n relatiile de interactiune om-mediu; Agenda 21, document care analizeaza posibilitatile de aplicare a principiilor cuprinse n Declaratie, dimensiunile sociale si economice ale problemelor de mediu, conservarea si gestionarea resurselor n scopul dezvoltarii etc. elementele de baza ale Agendei 21 sunt: - o lume prospera n care dezvoltarea si pastrarea mediului trebuie sa se faca dupa alte scheme de dezvoltare dect cele traditionale; - o lume justa, care sa ofere locuitorilor sai un trai decent; - o lume locuibila, n sensul ca, n prezent cca 3 miliarde de oameni locuiesc n asezari urbane n continua expansiune. Se prevede ca la nceputul mileniului III n oras vor locui cca 5 miliarde de oameni. Aceasta va duce la poluare extrema, la probleme de aprovizionare deosebite, la paralizarea serviciilor urbane, lipsa conditiilor sanitare etc.; - o lume fertila, n care problemele legate de agricultura, apa potabila, energie, paduri, diveristate biologica, biotehnologii, poluare maxima, zone montane sunt abordate sub o conceptie ecologica; - o lume curata, idee care cuprinde preocuparea fata de poluarea cu deseuri menajere, industriale si radioactive. Celelalte documente abordate la conferinta de la Rio sunt:

 Conventia privind schimbarile climatice globale, prin care se cere reducerea emisiilor de CO2 n atmosfera pentru stoparea efectului de sera; Conventia privind diveristatea biologica care cuprinde prevederi privind amenajarea unor zone de protectie si masuri pentru protejarea ecosistemelor precum si transferul de tehnologii catre tarile sarace; Declaratia de principii asupra conservarii si exploatarii padurilor, cu referire speciala la padurile tropicale, exploatate abuziv si crae ar putea dispare n scurt timp. Asupra acestui document nu s-a ajuns la nici un acord, limitarea taierilor fiind considerata un atentat la dreptul statelor n curs de dezvoltare de a-si folosi resursele. n cadrul conferintei de la Rio, relund ideile prezentate n 1987 n raportul Comisiei Brundtland, notiunea de deezvoltare durabila, care reflecta satisfacerea cerintelor prezente fara a compromite posibilitatea generatiilor viitoare de a-si satisface propriile cerinte, a reprezentat conceptul de baza pentru evolutia societatii umane. 3.4. Principiile dezvoltarii

Dezvoltarea durabila este un proces lent de schimbari care permite folosirea pe termen lung a mediului astfel nct dezvoltarea economica sa ramna posibila concomitent cu mentinerea calitatii mediului la un nivel acceptabil. Principiile dezvoltarii durabile n conditii ecologice sunt: regenerarea resurselor naturale si pastrarea stocului lor natural la un nivel acceptabil; reducerea poluarii la un "nivel minim de siguranta"; respectarea limitelor pentru conservarea biodiversitatii; evitarea ireversibilitatii efectelor proceselor economice prin: - strategii orientate catre prevenirea riscurilor; - orientarea dezvoltarii tehnologice n directia protejarii mediului; - orientarea schimbarilor institutionale si a deciziilor economice n directia protejarii mediului; - distributia veniturilor n mod echitabil si rezonabil. Dezvoltarea durabila este un proces pe termen lung si nu poate fi atinsa n decursul unei generatii, ceea ce nseamna ca trebuie facute eforturi pentru nceperea acestui proces. Durata ndelungata a procesului de dezvoltare durabila este generata de urmatorii factori: - cresterea populatiei pamntului; - scaderea constanta a resurselor globale;

- lipsa unor acorduriinternationale asupra exploatarii excesive a resurselor naturale; - existenta unui decalaj ndelungat n cadrul proceselor din ecosisteme; - existenta unor aspecte nca nentelese ale relatiei mediu-economie; - implicarea factorului uman: oamenii trebuie sa aiba necesitatile de baza satisfacute (asigurate) pentru a fi interesati ntr-un scop altruist cum este dezvoltarea durabila; - toate natiunile trebuie sa fie dispuse sa coopereze si sa contribuie financiar la acest proces; - existenta si a altor probleme etice. Rezulta ca dezvoltarea durabila nu poate fi conceputa dect ca o relatie ntre urmatoarele elemente: - cultura, din care rezulta ce functii ale societatii si ce schimbari de comportament sunt esentiale pentru aplicarea dezvoltarii durabile; - structura, care trebuie sa precizeze organizarea modului de realizare a dezvoltarii durabile; - tehnologia, care trebuie sa stabileasca mijloacele tehnologice prin care se poate realiza dezvoltarea durabila. Aplicarea acestor principii n cadrul Uniunii Europene a facut obiectul Conferintei Europene asupra Dezvoltarii rurale (Cork, Irlanda, 7 - 9. 11. 1996) care a elaborat declaratia de la Cork. Documentul cuprinde directiile recomandate statelor din U.E. pentru implementarea unei dezvoltari durabile: - n ansamblul evolutiei societatii, dezvoltarea rurala trebuie sa fie prioritara. Ea trebuie sa devina principiul fundamental care sa sustina politica n mediul rural prin care sa asigure: inversarea exodului rural, combaterea saraciei, stimularea fortei de munca, protectia si ameliorarea mediului rural; - abordarea integrata a activitatilor prin care se asigura caracterul multidisciplinar si aplicarea multisectoriala a dezvoltarii durabile. Dezvoltarea durabila trebuie aplicata dupa principiul concentrarii si diferentierii n favoarea zonelor cu cele mai mari necesitati. Acest proces se bazeaza pe o abordare integrata care reuneste n acelasi cadru juridic si instrumental, adaptarea si dezvoltarea agriculturii, diversificarea economica, gestiunea resurselor naturale, mbunatatirea activitatilor legate de mediu, punerea n valoare a patrimoniului cultural si a turismului; - diversificarea activitatilor economice si sociale trebuie sa favorizeze dezvoltarea sectorului particular prin: investitii, asistenta tehnica, servicii, infrastructurib adecvate, educare-formare; - asigurarea caraterului durabil pentru toate activitatile, aplicarea principiului subsidiaritatii. Subsidiaritatea este un principiu fundamental al deciziei sociale prin care, dupa teorema lui Bellman din cercetarea operationala, efectele decizionale maxime se obtin numai atunci cnd actul decizional se apropie de obiectul deciziei. O politica globala poate fi optima numai daca fiecare politica componenta este optima. Acest principiu cere descentralizarea ct mai mult posibil a managementului spatiului rural si

desfasurarea activitatilor pe baza de parteneriat si colaborare ntre toate nivelurile de responsabilitate: local, regional, national, european. Dezvoltarea rurala trebuie sa fie locala, condusa de comunitatile locale, ntr-un cadru general coerent: - aplicarea principiului simplificarii: politica rurala, mai ale n domeniul agricol trebuie simplificata pentru asigurarea unei mai bune coerente a activitatilor (descentralizare, limitarea reglementarilor la reguli si proceduri generale etc.); - elaborarea unor programe unice pentru dezvoltarea rurala pe zone, caracterizate prin coerenta si transparenta, care sa constituie un instrument unic pe dezvoltarea rurala a zonei; - finantarea prgramelor de dezvoltare rurala. Este de neconceput o administratie locala eficace fara mijloace financiare adecvate. Resursele pentru finantarea proiectelor locale se bazeaza pe resurse locale si pe credite rurale, pentru o mai buna mobilizare a finantelor publice si private; - cresterea capacitatii de gestionare si a eficacitatii autoritatilor regionale si locale precum si a grupurilor de comunitati locale; - evaluare si cercetare. Rezultatele partiale si de etapa care se obtin n aplicarea proiectelor de dezvoltare rurala trebuie sa fie evaluate si analizate pentru asigurarea transparentei procedurilor, pentru garantarea bunei utilizari a creditelor publice, pentru stimularea cercetarii. 3.5. Indicatori de apreciere a dezvoltarii

Nivelul social economic al unei zone depinde de un complex de fcatori istorici, politici, culturali etc., cu caracter variabil pe termen scurt sau cu caracter stabil pe o durata ndelungata de timp. Din acest motiv, indicatorii de apreciere a dezvoltarii rurale trebuie adaptati la nivelul general de evolutie a societatii la un monent dat. n principiu, acesti indicatori pot fi grupati dupa mai multe criterii: - dupa scara geografica la care se refera; - dupa sectorul de activitate pe care-l reflecta. A) Indicatori ai dezvoltarii rurale n functie de scara geografica Aprecierea nivelului general de dezvoltare a unei zone trebuie privita n contextul national respectiv si de aceea trebuie luati n consideratie unii indiatori macroeconomici, stabiliti la nivel national cum sunt: - produsul intern brut reflecta expresia valorica a tuturor marfurilor produse n tara si a serviciilor prestate ntr-o anumita perioada de timp, de obicei un an. Se poate exprima ca PIB total sau raportat pe locuitor; - ponderea ramurilor economice n formarea PIB reflecta contributia ramurilor si sectoarelor economice la formarea PIB;

- productivitatea muncii sectoriale se poate exprima prin: PIB/persoana activa (PA) PIB/unitatea de timp activ (persoana ocupata integral n agricultura: UTA), pentru activitatea agricola. Deoarece timpul real utilizat pentru munca este diferit de alte sectoare din cauza caracterului sezonier al activitatii, indicatorul PIB/PA este mai mic n agricultura fata de alte sectoare. Indicatorul PIB/UTA are nsa valori mai mari; structura populatiei active, apreciata n doua moduri: populatie total ocupata si populatie activa conventionala, rezultata din recalcularea populatiei totale ocupate la nivelul timpului integral de lucru. Pentru agricultura timpul mediu efectiv de lucru, n prductia vegetala este de cca 30% din timpul total; productia energetica si consumul energetic/locuitor; randamentul consum energie/volum de produse; em isii de gaze cu efect de sera si alti poluanti; rata somajului; rata de crestere a populatiei urbane etc. La nivel regional sau local indicatorii economici trebui sa reflecte marimea resurselor naturale si umane disponibile precum si gardul de dezvoltare generala actuala. Prin compararea acestor indicatori cu indicatorii echivalenti stabiliti la nivel national se poate aprecia gradul actual de dezvoltare regionala (locala) n vederea stabilirii unor programe si directii de evolutie. Dintre indicatorii dezvoltarii rurale la nivel regional (local) mentionam: indicatori economici: - suprafata agricola si arabila pe locuitor; - structura exploatatiilor agricole pe clase de marime; - structura culturilor si productii obtinute; - structura efectivelor de animale total si pe locuitor; - cheltuieli totale pe familie si structura acestora; - suprafata agricola deservita de principalele masini agricole; indicatori sociali: - rata de crestere a populatiei; - rata migratiei nete;

- rata somajului; - ponderea populatiei sub pragul saraciei; - ponderea populatiei scolarizate, pe niveluri; - structura populatiei pe grupe de vrsta; - dotarea tehnica a localitatilor si a gospodariilor; alti indicatori: - densitatea cailor de transport pe categorii si clase de calitate; Determinarea prioritatilor n aplicarea programelor privind dezvoltarea rurala necesita utilizarea unor indicatori specifici fiecarui sector de activitate. Acesti indicatori se regasesc n buna masura si n cadrul indicatorilor apreciati dupa scara geografica, realizndu-se, de fapt, o alta grupare a lor. n domeniul agriculturii indicatorii trebuie detaliati pe ramuri pentru o analiza eficienta a situatiei actuale si a modificarilor pe care se produc de la o etapa la alta. Pentru productia agricola intereseaza: - culturi de cmp; - legumicole; - pomi-viticole; - suprafata agricola/arabila, pe locuitor; - ponderea terenurilor pe categorii de proprietari (detinatori); pe categorii de folosinta; - structura culturilor si productii obtinute; - consumul de ngrasaminte chimice si organice la hectar; - gradul de valorificare prin industrializare al productiei principale; - gradul de valorificare a produselor secundare agricole sau rezultate din prelucrare industriala; - suprafata aferenta principalelor tipuri de masini agricole; - baza de transport si mecanizare a agriculturii (CP/locuitor); 3.6. Relatia economie-mediu Activitatile economice produc adesea efecte secundare cum ar fi degradarea mediului nconjurator. n majoritatea cazurilor efectele pozitive ale activitatilor economice se exprima valoric, n bani, iar pagubele produse ca efecte secundare se manifesta fizic si mult mai putin valoric. n acelasi timp distributia beneficiilor si a costurilor este rareori egala.

Principiile pe care se bazeaza economia moderna sunt: - mecanismul preturilor prin care se aloca resurse prin repartizarea valorilor monetare pentru utilizari alternative. Pretul este forma de manifestare a valorii unei marfi, dependent si de alte elemente cum sunt: raportul cerere/oerta, calitatea etc.; - stimulentul economic, care consta n obtinerea maximului de mijloace de la resursele date sau alocarea unor resurse limitate prin care sa se asigure satisfacerea deplina a necesitatilor; - modelele de optimizare prin care pot fi diferentiate procesele economice pe baza compararii costuri/beneficii n vederea alocarii resurselorr cu efecte maxime; - suveranitatea consumatorului care influenteaza marimea pretului n functie de modul n care un produs i satisface exigentele si posibilitatile; - utilizarea nlocuitorilor la materiile prime si materialele traditionale cu efecte asupra folosirii mai rationale a resurselor. Fig. 3.2. - Stretegia desfasurarii proceselor economice

Activitatea productiva primara se organizeaza pentru a satisface niste necesitati ale colectivitatii. n acest sens politica economica stabileste directiile procesului de management pe baza informatiilor socialeconomice si a informatiilor de mediu, organizndu-se productia factorilor primari corelat cu politica ecologica.

Se observa ca att n elaborarea politicii economice ct si n procesul de activitate propriu-zis problemele ecologice au un rol aparte, calitatea mediului nconjurator fiind un element prioritar. n acest sens, relatia mediu-economie trebuie sa trateze urmatoarele concepte:

- ciclul productie-deseuri din care rezulta volumul si calitatea productiei principale si secundare, a deseurilor, a factorilor polunati etc.; ciclul productie-deseuri se desfasoara dupa schema din figura 3.3.; - cauza-efecte n lant, pe baza analizei fiecarei etape din ciclul productie deseuri, cu operatiunile anexe corespunzatoare se delimiteaza momentul dintr-un sir de evenimente n care se poate produce un accident de mediu care poate genera dezechilibre ecologice (modificarea biotopului si/sai biocenozei, schimbarea desttinatiei terenului etc.); - scara geografica. Desi activitatile economice se produc pe plan local sau regional ele se desfasoara la o anumita scara geografica daca privim procesele economice ca lanturi de productie de la materiile prime la procesul final. Pe spatiul geografic caracteristic ciclului productie-deseuri pot aparea oricnd momente

defavorabile pentru mediul nconjurator. Scara de apreciere a spatiului geografic caracteristic proceselor economice se prezinta n tabelul 3.1. - scara timpului. De obicei problemele mediului nconjurator sunt cauzete de evenimente produse n trecut. Rezultatele agresiunii mediului se fac simtite dupa un anumit timp si de aceea scara timpului devine importanta n evaluarea starii mediului. n acest cadru trebuie sa se diferentieze: - timpul de descoperire, anterior recunoasterii unei probleme, a carui durata depinde de intensitatea de manifestare a degradarii, nivelul de constientizare a factorului uman etc.; - timp de frictiune, cuprins ntre identificarea unei probleme si solutionarea ei prin actiuni tehnologice si de mediu aplicate sursei care a produs degradarea; - timp de reactie, cuprins ntre momentul aplicarii masurilor de remediere si manifestarea efectului favorabil al acestora; - timp de declin: durata necesara pentru degradarea substantelor eco-periculoase (biodegrabilitatea).

3.7. Componente ale programelor pentru dezvoltare

n elaborarea programului cadru privind dezvoltarea rurala durabila a unei zone trebuie ntocmitao evaluare a starii social - economice actuale precum si o evaluare a conditiilor de mediu care sa evidentieze calitatile naturale si deficientele produse prin interventia omului.

Caracterizarea social-economica se bazeaza pe calculul indicatorilor specific care trebuie interpretati att n cadrul general al tarii caruia apartine teritoriului, ct si n functie de traditiile si nivelul local al evolutiei comunitatii respective.

Caracterizarea conditiilor de mediu necesita evaluarea prin studii de specialitate privind cadrul natural. Sunt necesare studii climatice care sa prezinte valorile medii si valori extreme ale principalelor elemente climatice si dinamica lor n timp. Trebuie analizata calitatea naturala a solurilor, productivitatea lor si factorii limitativi care mpiedica valorificarea lor deplina. Acest studiu trebuie sa ia n consideratie si efectul geotehniei si hidrogeologiei asupra solurilor.

De asemenea trebuie studiata hidrologia zonei, de suprafata si subterana, cu indicarea resurselor disponibile de apa si a calitatii acestora etc.

Studiile globale privind zona trebuie valorificate prin audit de mediu al carui scop principal este sa precizeze n timp util daca masurile de protectia mediului aplicate n cazul unor activitati distincte sunt satisfacatoare fata de prevederile legislative si cerintele publice.

3.8. Dezvoltarea rurala prin lucrari de amenajare a teritoriului

Amenajarea teritoriului este o politica prin care guvernele dau o anumita orientare dezvoltarii spatiilor din mediul nconjurator.aceasta politica, difera de politicile sectoriale care se refera la organizarea concreta a teritoriului pentru o anumita ramura de activitate, prin aceea ca vizeaza interesele mai multor sectoare, cum ar fi: agricultura, constructia de locuinte, alimentarea cu energie electrica, protectia naturii, industria extractiva, circulatia si transporturile, apararea. Amenajarea teritoriului si propune sa rezolve raporturile dintre problemele de amenajare stabilite prin politicile sectoriale, ntr-un mod ponderat, astfel ca deciziile sa fie favorabile att spatiului ct si societatii. Ponderea amenajarilor sectoriale n politica de amenajarea teritoriului este legata de notiunea de timp, att pentru ca se bazeaza pe date disponibile la un moment dat ct si prin modul n care sunt determinate si ntelese n acel moment elementele de baza ca: mediul ncojurator, dezvoltarea economica, demografia etc. Teritoriul este un spatiu organizat ntr-o materie de existenta sociala si reprezinta o zona controlata de catre o persoana, o familie sau o colectivitate, fiind deseori echipat pentru a fi aparat. Prin amenajarea teritoriului se urmareste aplicarea unui ansamblu de masuri pentru micsorarea inegalitatilor cele mai evidente rezultate dintr-o dezvoltare spontana. Conceptul "amenajarea teritoriului" a aparut n perioada exodului rural catre orasele care se dezvoltau n ritm accelerat sub influenta revolutiei industriale. A aparut necesitatea de a separa spatial functiile urbane: de locuit, de munca, de cultura, de circulatie etc., amenajarea teritoriului extinzndu-se asupra ansamblului spatiului geografic, att urban ct si rural. O astfel de abordare impune descentralizarea industriala si redistribuirea surplusului de capital generat de cresterea economica, proces complex controlat de stat. Pe plan calitativ a aparut o noua polarizare a activitatilor si o noua diviziune spatiala a muncii. Polarizarea spatiala se caracterizeaza printr+o diviziune a muncii din ce n ce mai aprofundata si printr-o interdependenta din ce n ce mai mare ntre spatiile locuite ale unui teritoriu. Sistemul economic al unei astfel de societati cuprinde producatori de bunuri si consumatori de bunuri, tipurile de activitati caracteristice acestui sistem economic fiind: - activitati obisnuite prin care se produc bunuri si servicii direct pentru consumatorii finali;

- activitati speciale, desfasurate de producatorii de bunuri intermediare (agricultura, industria etc.) ale caror produse trec prin activitatile obisnuite pentru a ajunge la consumatorul final. Polarizarea spatiala determina trei functii geografice disociate ale sistemului economic: functia de conceptie, functia de productie directa si functia de ansamblare-montare-constructie, ceea ce determina gruparea teritoriului pe trei niveluri: zone de conducere, zone de productie, zone de ansamblare-montareconstructie. Acest caracter al activitatii economice impune aplicarea unei politici de planificare regionala care sa satisfaca necesitatile zonale, integrate ntr-un plan national si corelate cu alte planuri regionale. Organizarea teritoriului constituie o baza a politicii de dezvoltare generica care urmareste coordonarea multiplelor necesitati si interese pentru o anumita zona n vederea folosirii rationale a resurselor, cu caracter durabil. Organizarea teritoriului cuprinde totalitatea interventiilor care urmaresc modelarea si echiparea optima a teritoriului, potrivit caracteristicilor naturale si social-economice, constituind expresia spatiala a politicii economice si sociale pentru o dezvoltare echilibrata, durabila a spatiului. Rezulta ca organizarea teritoriului este o conceptie generala, complexa, interdisciplinara, care raspunde la multiplele dezechilibre existente, asigurnd repartitia rationala a fortelor de productie n concordanta cu necesitatile economico-sociale nationale, regionale si locale. Organizarea teritoriului are o sfera de cuprindere vasta care include complexul de masuri pentru punerea n valoare, n conditii durabile, a resurselor, pentru dezvoltarea integrala economica si umana. Ea include lucrarile de amenajare a teritoriului care urmaresc crearea unor conditii favorabile pentru desfasurarea activitatilor economice si sociale la toate nivelurile n conditiile protejarii si conservarii mediului rural. Organizarea teritoriului se diferentiaza de planurile de echiparea teritoriului cu diferite amenajari prin aceea ca trateaza totalitatea problemelor de repartitie, echipare si utilizarea terenurilor pentru definirea unui sistem optim de folosire si echipare a acestora. n acest cadru, amenajarea teritoriului poate sa previna degradarea mediului natural printr-un mod judicios de amplasare a lucrarilor, a zonelor functionale, a obiectivelor de productie, a spatiilor rezidentiale etc.

O amenajare durabila a teritoriului se bazeaza pe sistematizarea acestuia care constituie baza stiintifica pentru lucrarile de amenajare. Sistematizarea elaboreaza solutii de integrare armonioasa pe un teritoriu dat a tuturor activitatilor cu extindere spatiala pentru asigurarea unui cadru optim de desfasurare a acestora n vederea ridicarii permanente a standardului de viata.

Amenajarea teritoriului trebuie sa fie nteleasa n complexitatea ei ca fiind totalitatea masurilor tehnice si a lucrarilor aplicate, ntr-un ansamblu de actiuni coordonate pentru organizarea armonioasa a unui anumit teritoriu (national, regional, local etc.) care sa permita valorificarea optima a resurselor naturale si umane,

repartizarea echilibrata a fortelor de productie, folosirea optima a terenurilor, o politica demografica adecvata obiectivelor economice etc. Notiunile "organizarea teritoriului" si "amenajarea teritoriului" sunt folosite frecvent mpreuna, sub forma unei sintagme care defineste complexul de activitati si actiuni pe care se bazeaza politica de evolutie a spatiului, general si sectorial. n Legea fondului funciar, se arata ca organizarea si amenajarea teritoriului agricol - componenta dominanta a spatiului rural - trebuie sa asigure crearea conditiilor pentru o mai buna folosire a terenurilor n scopul productiei agricole, pe baza de studii si proiecte pentru rezolvarea urmatoarelor probleme: - corelarea dezvoltarii agriculturii cu celelalte activitati economice si sociale din zona, stabilind masuri care sa determine cresterea productiei agricole si mbunatatirea exploatarii terenului, cunoasterea terenurilor pe proprietari si destinatii n concordanta cu structurile de proprietate si cu formele de cultivare a pamntului; - stabilirea perimetrului fiecarei proprietati prin comasarea terenurilor dispersate si rectificarea hotarelor amplasate nerational; elaborarea de proiecte pentru organizarea si amenajarea exploatatiilor agricole; - stabilirea retelei de drumuri tehnologice agricole ca o completare a retelei de drumuri clasate etc. n functie de sfera de cuprindere, ca mod concret de aplicare a conceptiei de organizare a teritoriului, n domeniul amenajarii teritoriului deosebim: - planul de amenajare a teritoriului, constituit ca un ansamblu de studii referitoare la o suprafata de teren definita care prevede obiectivele, actiunile si masurile de adoptare pe o perioada determinata care orienteaza aplicarea unor politici n domeniul organizarii teritoriului national, regional sau local;

- planul urbanistic general, documentatie care stabileste obiectivele, actiunile si masurile pentru localitate, pe o perioada determinata n vederea amenajarii teritoriului. n concordanta cu acesta se elaboreaza planul urbanistic zonal si planul urbanistic de detaliu.