Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Management
pentru PNDR
ANALIZA SOCIO-ECONOMICĂ
ÎN PERSPECTIVA
DEZVOLTĂRII RURALE
2014-2020
Ministerul
Agriculturii și
Dezvoltării
Draft III Iulie 2013 Rurale
Analiza socio-economică a dezvoltării rurale în România
Situaţia generală
1 INS 2012, rezultatele provizorii ale recensamnatului populatiei din 2011 ,
2 Din punct de vedere administrativ, teritoriul României este organizat, la nivel NUTS 5, în 320 localităţi (dintre care 103 municipii – cele
mai importante oraşe), care formează zona urbană, şi 2.861 comune, care constituie zona rurală (la 31 decembrie 2011), conform Legii
350/2001 privind amenajarea teritorială şi urbanismul şi Legii 351/2001 referitoare la aprobarea Planului Naţional de Amenajare Teritorială.
La rândul lor, comunele sunt, în majoritatea lor, formate din mai multe sate (existând, în total, 12.957 sate), care nu au responsabilităţi
administrative. Pentru ca o comună să devină oraş, trebuie aprobată o lege specifică. Oraşele şi comunele sunt grupate în judeţe (nivel
NUTS3), care au funcţii administrative. Cele 42 judeţe sunt grupate în 8 regiuni de dezvoltare (NUTS2), care nu au funcţii administrative.
3 În prezent, România dispune de o bază de date care cuprinde indicatorii relevanţi ai zonelor rurale, definiţi conform legislaţiei naţionale.
Dezvoltarea
2011 economică. Investiţiile
ciomparativ cu UE 27/UE
şi competitivitatea din
2010
PIB/loc Romania
Romania
România constituie încă
2009
elemente care trebuie
15
4RO nu colecteaza indicatorul PIB –ul pe medii, indicatorul este dispobili doar din Sursa Eurostat pe mediul rural
5Sursa Raport de cercetare privind economia socială în România din perspectivă europeană comparată, proiectul
Economia socială – model inovator pentru promovarea incluziunii active a persoanelor defavorizate 2010)
O parte însemnată a populaţiei ocupate în agricultură este foarte vulnerabilă social, fiind în
acelaşi timp vârstnică şi cu un nivel de educaţie foarte scăzut, ceea ce face ca în unele zone
rurale din România să se instaleze adevărate pungi de sărăcie, pe fondul capacităţii limitate a
comunităţilor rurale de a atrage investiţii.
In anul 2005, în UE-27, o cincime dintre fermieri aveau pregătire în domeniul agricol, în
timp ce în România ponderea acestora a fost de 2,7 ori mai mică (7,4%)( sursa Studiul
Comisiei Naționale de Prognoză ”Consolidarea exploatațiilor agricole”, 2012). Datele RGA
2010 arată înrăutățirea situației și accentuarea discrepanței față de media europeană (29,4%).
Astfel, doar 2,5 % fermieri (șefi de exploatații), aveau educație de bază sau completă în
domeniul agricol, în timp ce majoritatea dețineau doar experiență practică agricolă. La nivel
regional, ponderea cea mai ridicată a fermierilor cu pregătire în domeniul agricol se înregistra,
în regiunea Centru (3,9%), iar cea mai scăzută pondere (exceptând regiunea București Ilfov) a
fost înregistrată în regiunea Sud-Vest Oltenia cu 1,9%.
Structura exploatațiilor agricole după vârsta deținătorului. Situația din România arată
faptul ca persistă fenomenul îmbătrânirii populației din mediul rural, fapt relevat, inclusiv, de
ponderea scăzută a tinerilor în rândul capilor (șefilor) de exploatații. Datele RGA 2010 arată
6
Ancheta forţei de muncă în gospdării 2011, INS, 2012.
Spre deosebire de majoritatea ţărilor UE, agricultura a fost şi continuă să fie un sector de
primă importanţă în România, atât prin contribuţia sa în economie, cât şi ca pondere a
populaţiei ocupate. Performanţele sectorului agricol românesc rămân relativ modeste, în
contrast cu potenţialul său natural şi cu aşteptările populaţiei legate de facilitarea finanţării
sistemului. Anul 2011 a însemnat reluarea procesului de creştere economică (cu 2,5% faţă de
2010), mai ales pe seama majorării valorii adăugate brute din agricultură, silvicultură și
pescuit (+11,3%), în timp ce
exporturile au impulsionat
dinamica din unele ramuri
industriale (+5%) (Sursa: Studiul
Comisiei Naționale de Prognoză
”Consolidarea exploatațiilor
agricole”, 2012).
Competitivitatea agriculturii,
silviculturii şi industriei
alimentare. Luând în calcul
faptul că la începutul anilor
2000 contribuţia agriculturii în
VAB (valoarea adăugată brută a
agriculturii, silviculturii și
pescuitului raportată la totalul
valorii adăugate brute) era aproape de 12%, evoluţia sa se situează în prezent pe o curbă
descendentă, pentru prima dată coborând sub 10% în 2005 şi atingând nivele minime de 6,5%
în 2007 şi de 6,7% în 2010. Ponderea sectorului agricol rămâne, totuşi, de peste 3 ori mai
mare decât media europeană a UE-27 (de 1,7%)(Sursa: Studiul Comisiei Naționale de
Prognoză ”Consolidarea exploatațiilor agricole”, 2012).
Numărul de IMM-uri din sectorul Agricultură, Vănătoare și Pescuit este cel mai mic,
respectiv 15152 IMM –uri la nivelul anului 2011. Pe fondul descreșterii numărului de IMM-
uri la nivel național, numărul celor din agricultură, vânătoare și silvicultură înregistrează
creșteri (în anul 2005 acestea reprezentau 2,7% iar în anul 2011, 3,4%). Astfel, se remarca
faptul că IMM-urile din acest sector au înregistrat chiar si în perioada de recesiune o creștere
în număr, dar și ca pondere. Majoritatea IMM-urilor din acest sector sunt microîntreprinderi
(86,6% în 2011), cele mai multe fiind reprezentate de forme de organizare a activității
Într-o economie de piaţă, utilizarea eficientă din punct de vedere economic a unei
resurse strategice cum este terenul agricol presupune existenţa unei pieţe funciare funcţionale.
La rândul ei, eficienţa pieţelor funciare este măsurată prin abilitatea acestora de a transfera
pământul dinspre utilizatorii mai puţin productivi spre cei mai productivi.
Reforma funciară din 1991 a avut un profund caracter reparatoriu faţă de foştii
deţinători ai pământului, însă a avut și un efect negativ asupra structurii dimensionale a
exploataţiilor agricole şi a organizării teritoriului (proprietari cu vârste înaintate, cu proprietăți
de mici dimensiuni fizice, în cele mai multe cazuri formate din mai multe parcele amplasate
în localități diferite).
Transferul terenurilor, fie prin vânzare sau arendă este complicat de absenţa unui
sistem de cadastru funcţional şi a unor titluri sigure asupra terenurilor, respectiv de
problemele de identificare a parcelelor (care în anumite zone din România nu sunt armonizate
cu cadastrul), rezultatul fiind neclarităţi în ce priveşte hotarele terenurilor. De asemenea,
costurile administrative asociate cu emiterea titlurilor de proprietate sunt mari.
În cadrul procesului de consultare din cadrul Grupului de Lucru pentru agricultura,
silvicultură și industrie alimentară au fost identificate o serie de impedimente majore generate
de:
Măsurile de sprijin prin Pilonul I și ale axei 1 PNDR 2007- 2013 au contribuit la demararea
procesului de comasare a terenurilor agricole, însă un proces de comasare sustenabil trebuie
asigurat complementar de un set de măsuri naționale (alocarea unori fonduri bugetare
considerabile pentru procesul de încadastrare). Pentru perioada 2014-2020, autoritățile
române au în vedere susținerea din fondurile Europene Structurale și de Investiții (FESI)
pentru realizarea unui sistem cadastral la nivel național.
7 Sursa: RGA 2010
8 Sursa: INS – Comunicat de presa 2 februarie 2012 – Recensamantul Populaţiei şi Locuinţelor
9 Sursa: EC, DG Agri, Member States Factsheets, 2012
Sectorul legumicol
Suprafaţa cultivată cu legume, a reprezentat în anul 2011, 3.25% din totalul suprafeţei
arabile cultivate şi este aproximativ asemănătoare cu cea de la nivelul Uniunii Europene, cu
diferenţa că, în prezent, în România, necesarul de consum nu este încă asigurat din resursele
interne. Suprafaţa de sere, în scădere, iar cea de solarii nemodernizată, aflată încă în stadiu
gospodăresc, nu reuşeşte să acopere necesarul de legume timpurii.
In perioada 2007-2012, producţia de legume a fluctuat foarte mult înregistrând un
minim de 3,16 milioane tone în 2007 şi un maxim de 4,17 milioane tone în 2011. În 2012
productia a fost de 3,53 milioane tone11. Producţiile medii la hectar în perioada 2000-2011 au
avut o evoluţie oscilantă, cu o tendinţă uşor crescătoare în ultimii trei ani12.
Sectorul pomicol
Din punct de vedere al suprafeţei, în ultimii 20 de ani, sectorul pomicol a fost într-un
declin constant, cu consecinţe negative nu doar asupra dezvoltării economice a mediului rural
10 Sursa: INS, Breviar Statistic, România în cifre
11 Sursa: INS – Tempo online
12
Sursa: Cadrul naţional strategic pentru dezvoltarea durabilă a spaţiului rural românesc 2014 – 2020 – 2030
Cele mai mari suprafeţe defrişate înregistrându-se la piersic, cais, păr, cireş, vişin şi măr,
specii la care ne confruntăm şi cu cele mai mari importuri. Producţia de fructe este fluctuantă,
fapt datorat influenţei factorilor climatici, dar şi vârstei plantaţiilor. Lipsa spaţiilor de
depozitare este, de asemenea, o problemă majoră.
Sectorul vitivinicol
România, ca ţară vitivinicolă, ocupă la nivelul Uniunii Europene locul 5 după
suprafaţa viticolă şi locul 6 după producţia de struguri şi vin.
În perioada 2007-2012 au înregistrat scăderi atât suprafaţa cultivată cu viţă de vie (5%)
şi producţia de struguri de vin (-14,5%), cât şi producţia medie la hectar (-10,2%)14. Vinul
ocupă în producţia agricolă a României locul 9 ca importanţă valorică, iar în producţia
vegetală locul 7. În 2011, producţia de vin a avut o pondere de 1,4% în valoarea producţiei
vegetale şi de 1,1% în valoarea producţiei agricole15.
Sectorul de depozitare
Conform datelor MADR, în anul 2011, capacitatea totală de depozitare autorizată
pentru seminţe de consum (cereale, oleaginoase, plante tehnice) era de 16,2 milioane de tone,
din care 7,9 milioane tone în silozuri şi 8,3 milioane tone în magazii. Din capacitatea totală de
depozitare autorizată, 25% este capacitate licenţiată, adică circa 4,1 milioane tone.
În ceea ce priveşte depozitele pentru legume-fructe şi cartofi, conform aceloraşi surse,
în anul 2011 erau 379 de depozite în doar 32 de judeţe, totalizând o capacitate de depozitare
de 233 mii de tone. Specialiştii estimează că aceasta reprezintă mai puţin de 20% faţă de
necesarul de depozitare şi condiţionare pentru producţia de legume-fructe şi circa 40% faţă de
necesarul de depozitare şi condiţionare pentru producţia de cartofi.
Sectorul zootehnic
Potrivit Institutului Naţional de Statistică ( cercetarea statistică privind „Efectivele de
13
Sursa: INS – Tempo online
14 Sursa: INS – Tempo online
15 Sursa: Cadrul naţional strategic pentru dezvoltarea durabilă a spaţiului rural românesc 2014 – 2020 – 2030
Produsele tradiţionale
Această categorie de produse este foarte importantă pentru România şi constituie o
oportunitate de creştere economică, în special în zonele rurale izolate sau defavorizate, dacă
sunt abordate prin măsuri strategice concertate.
Numărul de produse tradiţionale, înscrise în Registrul de atestare a produselor
tradiţionale a crescut semnificativ în ultimii cinci ani, având un maxim de 1034 produse în
anul 2011, cu o scădere semnificativă în anul 2012. Până în prezent au fost înregistrate 4180
produse tradiţionale, majoritatea provenind din sectoarele laptelui, produselor lactate şi cărnii,
dar şi din industria de morărit şi din sectorul producţiei băuturilor.
Conform regulamentului (CE) nr. 510 al Consiliului din 20 martie 2006, produsele
traditionale pot dobândi protecţie la nivel comunitar ca Indicație Geografică Protejată (IGP),
Denumire de Origine Protejată (DOP) şi Specialitatea Tradiţională Garantată (STG).
Această recunoaștere la nivelul Uniunii Europene pe cele 3 semne de calitate: IGP,
DOP și STG este un alt sistem de atestare care asigură, de asemenea, protecţia denumirii
produselor agricole la nivel european.
Deşi există o diversitate de produse alimentare înregistrate la M.A.D.R., deocamdată
în România există un singur produs recunoscut şi protejat la nivel comunitar, respectiv
Magiunul de prune de Topoloveni – fabricat de Sonimpex Serv Com SRL sub marca IGP.
Au fost depuse la MADR documente pentru alte zece produse în scopul obţinerii
protecţiei comunitare.
Alături de produsele ecologice şi produsele cu denumiri de origine, produsele
tradiţionale sunt produse cu un înalt nivel de valorizare și cu o piaţa în creştere. Produsele
tradiţionale trebuie susţinute în continuare, acest lucru fiind una dintre soluțiile de creștere a
competitivității sectorului agricol.
Agricultura ecologică
Agricultura ecologică este un sistem dinamic în România cu un ritm mediu ponderat
de creştere anuală de aproximativ 20 %.
20 Sursa: Prelucrare date INS – Tempo online
21 Sursa:colectare date statistice MADR, 2012
22
Sursa:colectare date statistice MADR, 2012
23
Sursa:colectare date statistice MADR, 2012
24
Sursa:colectare date statistice MADR, 2012
25
Sursa: Date operative MADR, 2012
Suprafaţa irigată fluctuează, întrucât din 2010 apa pentru irigaţii se livrează
Organizaţiilor de Îmbunătăţiri Funciare (OIF) şi celorlalţi beneficiari, numai la solicitarea
acestora. Amenajările pentru irigații nu mai corespund noii structuri a exploatațiilor agricole,
fapt ce a impus ca procesul de reformă a sectorului agricol să includă și măsuri de
restructurare a modului de administrare și utilizare a infrastructurii existente, astfel:
-infrastructura rațională de irigații și îmbunătățiri funciare a fost păstrată în proprietatea și
adminstrarea statului până la un anumit nivel;
- infrastructura intermediară și finală a fost transferată în proprietatea și administrarea
utilizatorilor finali (fermierilor) organizați în structuri asociative (Organizații de Utilizatori de
Apă pentru Irigații – OUAI și Federații de Organizații de Utilizatori de Apă pentru Irigații –
FOUAI).
Datorită numărului mare de exploatații, mici și foarte mici, procesul de asociere a
acestora este greoi, astfel că suprafața irigată în anul 2012 a reprezentat cca. 50% din cea
irigată în 2007, mult sub necesar.
26 Prelucrare date INS – Tempo online
27
Sursa: Strategia Investițiilor în Sectorul Irigațiilor 2011
28 Sursa: Cadrul Naţional Strategic pentru dezvoltarea durabilă a spaţiului rural românesc 2014 – 2020 – 2030
29 Eurostat 2011
30
Sursa: CE DG AGRI
31
Sursa:Studiul Comisiei Naționale de Prognoză ”Consolidarea exploatațiilor agricole
32 Eurostat 2010
33 Sursa:Studiul Comisiei Naționale de Prognoză ”Consolidarea exploatațiilor agricole
Cheltuielile cu alimentele din import deţin o pondere prea ridicată pentru o ţară
agricolă ca România (17,9% din consumul alimentar şi 34,1% din cheltuieli) şi astfel în 2012,
România a importat produse alimentare în valoare de 4,8 miliarde euro35.
34
Date operative MADR 2012
35 Sursa: Cadrul Naţional Strategic pentru dezvoltarea durabilă a spaţiului rural românesc 2014 – 2020 – 2030
36 Sursa: Cadrul Naţional Strategic pentru dezvoltarea durabilă a spaţiului rural românesc 2014 – 2020 – 2030
37 Surse: INS, 2012, Statistica Comerțului exterior si Cadrul Naţional Strategic pentru dezvoltarea durabilă a
Sectorul agricol din România cât şi economia rurală au, în general, o accesibilitate mult
mai redusă la serviciile financiare oferite de sistemul financiar bancar decât restul economiei.
Deşi sistemul bancar românesc a cunoscut o dezvoltare accelerată în ultimii ani, iar băncile au
manifestat o mai mare deschidere pentru finanţarea IMM-urilor şi a sectorului agro-alimentar,
nu în ultimul rând, datorită oportunităţilor oferite de integrarea în Uniunea Europeană,
accesarea unui credit rămâne o problemă majoră pentru majoritatea fermierilor şi a IMM-
urilor din spaţiul rural. Recenta criză financiară şi de lichidităţi ce se manifestă la nivel
mondial şi care afectează şi economia românească accentuează şi mai mult inaccesibilitatea
acestei categorii de solicitanţi de credit la sursele de finanţare de pe piaţă cu consecinţe
agravante asupra absorbţiei fondurilor din FEADR. Mai mult chiar, folosirea pământului şi a
altor active agricole drept garanţii bancare este profund afectată de volatilitatea preţurilor
generată de actuala criză economică. Greutățile întâmpinate de beneficiarii PNDR în
obţinerea creditelor necesare realizării investiţiei până la rambursarea fondurilor reprezintă
una dintre problemele majore identificate în implementarea PNDR 2007-2013.
În anul 2010, nivelul creditelor acordate agriculturii s-au situat sub 3% din volumul total al
creditelor acordate sectorului neguvernamental din economie. (sursa: Cadrul Naţional
Conform studiului Coface (septembrie 2012) privind ”Evaluarea pierderilor estimate în urma
implementării schemelor de garantare cu finanțare din P.N.D.R.”, în 2012 se menține
calificativul privind riscul de țară pentru Romînia la B, clasa de risc care indică un mediu
economic și politic instabil, capabil să afecteze în continuare un istoric al plăților deja sărac.
Sistemul bancar rămâne afectat de un nivel ridicat al împrumuturilor neperformante, care
înregistrează cel mai ridicat nivel din zona UE.
Datele de monitorizare ale măsurii 142 “Înfiinţarea grupurilor de producători” din cadrul
PNDR, reflectă această reticenţă a producătorilor agricoli din România faţă de constituirea
unor forme asociative (35 proiecte contractate însumând o valoare publică de 5,45 mil. Euro,
Raportul anual de progrese PNDR 2012). Totuşi, cea mai mare problemă care descurajează
asocierea şi constituirea de Grupuri de producători o reprezintă existenţa unui tratament inegal
din punctul de vedere al obligaţiilor fiscale, prin dubla impozitare a membrilor grupurilor de
producători.
Urmează consultanța pe implementarea planului de afaceri. Aceasta este și cea mai mare
consumatoare de resurse de consultanţă individualizată, dar este etapa definitorie pentru
consolidarea formei de asociere. Fără această consultanță, de multe ori, asocierile eșuează
pentru că nu ajung singure la acea stare de funcționalitate pe piață, care le face apoi să fie
funcționale.
Consultanţa Agricolă
La nivelul Uniunii Europene, înfiinţarea unui sistem de consultanţă pentru agricultori este
reglementată prin Regulamentul (CE) nr.73/2009 dar și în conformitate cu prevederile
38
Cooperaţia agricolă, condiţie fundamentală pentru dezvoltarea agriculturii româneşti, lucrare prezentată la Şcoala de
studii post‐doctorale pentru Biodiversitate şi Biotehnologii Alimentare, 2010, Dr. Ing. Alexandru Lăpuşan.
39
Sursa www.ies.org.ro ‐ Institutul de Economie Socială, estimări bazate pe datele Recensământului Agricol 2002 și 2010.
România, cu sprijinul financiar al Uniunii Europene (proiect PHARE), a înfiinţat în anul 1998
un serviciu naţional de consultanţă agricolă care funcţionează în toate cele 41 de judeţe. Încă
de la constituirea sa, a avut ca obiectiv general sprijinirea procesului de reformă în
agricultură prin activităţi specifice, în vederea organizării şi funcţionării unor exploataţii
agricole moderne, eficiente şi competitive.
La nivelul anului 2012, numărul total de angajaţi din reţeaua de consultanţă era de 850
persoane (faţă de 1700 persoane în primii ani de funcţionare) din care 500 în centrele locale
de consultanţă agricolă şi 350 în camerele agricole judeţene. Comparativ cu numărul mare de
localităţi şi volumul de activităţi, numărul consultanţilor este cotat ca insuficient. Raportul
între numărul de consultanţi şi cel al beneficiarilor consultanţei agricole este în momentul
actual de 1/3636 (dacă se consideră inclusiv fermele de subzistenţă, adică 850 de consultanţi
la aproape 4 milioane de proprietari de pământ) sau de 1/1500 (considerându-se doar fermele
înscrise la APIA, ceea ce înseamnă că 850 de consultanţi asigură consultanţa agricolă la
aproximativ 1.300.000 de ferme înregistrate. Dacă se raportează numărul de consultanţi la
numărul de localităţi, rezultă faptul că în prezent un consultant îşi desfăşoară activitatea în
şase localităţi, ceea ce influenţează negativ eficienţa serviciilor acordate fermierilor.
Pentru implicarea mai activă a fermierilor în procesul decizional și stabilirea priorităților de
asigurare a serviciilor de consultanță a fost emisă Legea nr. 283/2010 privind camerele pentru
agricultură, industrie alimentară, piscicultură, silvicultură şi dezvoltare rurală, care este în
prezent supusa unui proces de modificare și aprobare. Camerele agricole reglementate de
prevederile acestei legi sunt instituţii private de interes public, nonprofit, cu personalitate
juridică, având următoarele responsabilități:
a) reprezintă şi promovează interesele fermierilor agricoli, persoane fizice/juridice din
agricultură, cu toate ramurile ei, industrie alimentară, silvicultură, piscicultură, turism rural şi
agroturism;
b) consultă şi promovează politica agricolă comună, programele naţionale de dezvoltare
rurală, strategia şi politicile României de susţinere financiară a agriculturii, a cercetării
fundamentale şi aplicate, cu toate ramurile ei şi conexe;
c) intensificarea absorbţiei fondurilor europene în agricultură, industrie alimentară,
silvicultură, pescuit şi acvacultură;
d) formare profesională, extensie şi consultanţă în agricultură şi domeniile conexe.
Modificările actului normativ au în vedere înlăturarea disfuncționalităților identificate in
implementarea legii și întărirea actualei capacități de consultanță, atât în sensul asigurării unui
nivel ridicat al pregătirii profesionale a consultanților, cât și în sensul implicării mai active a
fermierilor în procesul decizional.
Silvicultura
Pădurile acoperă o suprafaţă importantă, însă se situează încă sub potenţial. Suprafața
Fondului Forestier Național (FFN) și a Vegetației Forestiere din Afara Fondului Forestier
Național (VFAFFN) la nivelul anului 2011 era de 6.800.872 ha (INS 2012), reprezentând cca
28.5% din suprafața totală a fondului funciar național (23.839.071 ha), sensibil sub media
europeană de 37,6% și sub nivelul pe care carcetătorii îl consideră ca fiind un prag minim
posibil în România, respectiv 32%. Suprafața FFN și a VFAFFN a rămas stabilă de-a lungul
timpului, de exemplu, față de anul 2005, aceasta a crescut cu cca. 9800 ha. În comparație cu
distribuția proporțională a principalelor forme de relief de la nivelul fondului funciar național,
la nivelul FFN se constată un dezechilibru evident în ceea ce privește repartiția acestuia pe
principalele forme de relief, cu marea majoritate a pădurilor localizate în zonele de deal și
munte și cu un deficit pregnant de suprafețe acoperite cu pădure în zona de câmpie.
Pădurile din FFN al României sunt alcătuite preponderent din specii de foioase (70%),
răşinoasele ocupând un procent de 30%. Proporția speciilor din FFN a fost relativ constantă în
timp, în principal datorită modului de reglementare a regenerării. Volumul total pe picior al
pădurilor este de 1.413 milioane mc, volum stabilit la ultimul inventar al fondului forestier,
realizat în anul 1985 pe baza datelor din amenajamentele silvice. Potrivit inventarului
menţionat, volumul mediu de lemn pe hectar este 215 m3, iar creșterea medie anuală este de
5,6 mc/an/ha. Media europeană a volumului mediu la hectar este de 147 mc, iar creşterea
medie anuală de 4,4 mc/an/ha.
95% din pădurile din FFN sunt gospodărite în regimul codru și doar 5% în regim de
crâng. Tratamentele cu regenerare naturală sunt prioritare, acestea fiind aplicate, anual, pe
cca. 94 % din suprafaţă. Tăierile rase reprezintă cca 6% din totalul tratamentelor aplicate în
cadrul regimului codru.
Ecosisteme forestiere sunt afectate frecvent de acțiunea negativă a unor factori biotici
și abiotici. Astfel, în medie, în România cca. 1 milion de metri cubi de lemn este doborât
anual de acțiunea vântului și a zăpezii, circa 130.000 de ha de păduri din FFN, în principal
zonele de câmpie, sunt afectate anual de fenomene de uscare datorate deficitului de apă din
sol, iar la nivel internaţional, pe baza intensităţii vătămării datorate atacurilor de insecte,
România s-a încadrat în perioada 1990-2006, când a avut loc monitorizarea stării de sănătate a
pădurilor, ca ţară cu păduri slab afectate în anii 1991, 2005 si 2006, ţară cu păduri moderat
afectate în anii 1990, 1992, 1995-1999, 2000-2004 şi ca ţară cu păduri puternic afectate în anii
1993 şi 1994.
Sectorul de exploatare este relativ slab, iar din cei cca. 4.800 agenţi economici
înregistraţi în exploatarea forestieră, marea majoritate sunt mici, cu o capacitate anuală sub
10.000 m3. Există doar un număr relativ scăzut de agenţi economici, cu capacitate anuală de
exploatare ce depăşeşte 20.000 m3. O astfel de capacitate este extrem de redusă, conform
standardelor europene. Se remarcă un deficit în investiţia de noi utilaje şi tehnologii datorită,
parţial, unei combinaţii de factori: (a) volumele foarte mici scoase la exploatare într-o locație
(o medie de cca.1500 m3), (b) accesul limitat la finanţare, (c) lipsa de continuitate a activității
şi (d) marjele de profit scăzute. Principala metodă de extragere a materialului lemnos utilizată
este utilizarea tractorului articulat forestier (skidder). Există o nevoie foarte clară de
Surse din sector indică faptul că, în România, necesarul de biocombustibili până la sfărșitul
anului 2010 a fost de 5,75 % din consumul total de combustibili clasici, ceea ce înseamnă
aproximativ 330.000 de tone de biodiesel și bioetanol pe an. Producția de biodiesel și
bioetanol la nivelul anului 2012 a fost de 107.169 tone, respectiv 54.353 tone. Datele MADR
au arătat că, în România, circa 31 de agenți economici activează pe piața
biocombustibililor.(http://www.naturenergy.ro)
În România, biomasa poate asigura cu uşurinţă peste 20% din necesităţile energetice ale ţării.
Altfel spus, resursele funciare existente şi infrastructura sectorului agrar permit înlocuirea
completă a tuturor staţiilor atomice, fără a influenţa preţurile la produsele alimentare. De
asemenea, utilizarea biomasei la producerea etanolului poate micşora importul petrolului cu
50%. Biomasa este una dintre principalele resurse de energie regenerabilă ale României,
exploatarea acesteia câştigând tot mai mult teren şi în ţară.
Cea mai mare centrală de cogenerare pe bază de biomasă din România a fost pusă în
funcţiune la 7 mai 2009, la Rădăuţi, având o capacitate totală de 22 MW, din care 17 MW
energie termică şi 5 MW energie electrică, investiţia fiind de 20 de milioane de euro.
Condiţii de mediu
Caracteristici principale
Spaţiul rural românesc se caracterizează prin resurse naturale aflate într-o stare de
conservare în general bună, printr-un nivel ridicat de biodiversitate, asociat unei
diversităţi de habitate şi ecosisteme, de păduri şi de peisaje agricole valoroase dar, în
acelaşi timp, viitorul apropiat aduce provocări serioase: menţinerea acestor valori
naturale şi lupta împotriva schimbărilor climatice.
Teritoriul României este alcătuit din trei tipuri de relief, prezente într-o proporţie relativ egală
– câmpie, dealuri şi munţi, cu un nivel de diversitate pedo-climatică şi geografică ridicat .
România deţine un mediu natural în cadrul căruia se integrează vaste arii rurale care se
remarcă, în general, printr-o bună stare de conservare a resurselor naturale de sol şi apă, prin
varietatea peisajelor tradiţionale şi printr-o remarcabilă diversitate biologică. De asemenea,
Din analiza hărţii privind repartiţia zonelor defavorizate la nivel naţional reiese că ZMD se
mulează în principal pe Munţii Carpaţi – acolo unde se întâlnesc valori mari de altitudine şi
pantă, ZSD acoperă Delta Dunării - deoarece în acest areal se cumulează o serie de factori
climatici şi edafici care limitează puternic activitatea agricolă, iar ZDS au o desfăşurare mai
împrăştiată datorită diverşilor factori naturali, caracteristici pe suprafeţe mai restrânse, care
acţionează asupra productivităţii agricole, unele arii relativ compacte semnalându-se doar în
partea de sud – est a ţării.
Din suprapunerea zonelor defavorizate cu HNV sau cu IBA reiese că ZM este acoperită în
proporţie de peste 90% de HNV, ZSD este acoperită în proporţie de 100% de IBA, iar ZDS
este acoperită în proporţie de peste 65% de IBA, remarcându-se astfel valuarea de mediu a
acestor zone.
Ariile protejate
Dintre statele membre ale U.E. - 27, România deţine cea mai mare diversitate
biogeografică (5 regiuni biogeografice din cele 11 europene), aceasta aflându-se în
majoritate într-o stare favorabilă de conservare.
Suprafaţa ariilor naturale protejate de interes naţional, raportată la suprafaţa ţării, este de
cca.7%, iar suprafaţa totală a siturilor Natura 2000, raportată la suprafaţa ţării, este de 22 %.
Natura 2000
O bună parte din teritoriul naţional este acoperită de reţeaua comunitară de arii
protejate Natura 2000. Dintre cele 198 tipuri de habitate europene identificate în cadrul
rețelei Natura 2000, dintre care 65 sunt prioritare, în România se regăsesc 94 tipuri de
habitate, dintre care 23 sunt prioritare la nivel comunitar şi a căror conservare impune
desemnarea unor Arii Speciale de Conservare (SAC).
Conservarea biodiversităţii pe terenurile agricole
Terenurile agricole cu înaltă valoare naturală acoperă o suprafaţă însemnată din SAU a
României, dar atât abandonul activităţilor agricole cât şi intensificarea acestora
ameninţă buna lor conservare.
Deşi în cazul României (şi chiar la nivel european) există foarte puţină experienţă în utilizarea
acestui concept, un pas important a fost realizat în vederea identificării terenurilor agricole cu
înaltă valoare naturală, utilizându-se metode oferite de studiile dezvoltate până în prezent. S-a
urmărit identificarea zonelor caracterizate de prezenţa abundentă a pajiştilor semi-naturale, în
general asociate cu existenţa unei diversităţi ridicate a speciilor şi a habitatelor. Rezultatul
clasificării arată faptul că în prezent cca. 2,4 milioane hectare de pajişti semi-naturale pot fi
clasificate ca teren agricol cu înaltă valoare naturală. Pe baza acestei clasificări, în perioada de
de programare 2007-2013, au fost efectuate plăți de agromediu pentru o suprafață anuală de
cca.1.900.000 ha (2012), care au vizat pajiştile cu Înaltă Valoare Naturală, precum şi
suprafeţele acoperite cu livezi tradiţionale utilizate extensiv ca pajişti prin cosit şi/sau păşunat.
Pajiştile semi-naturale reprezintă cele mai valoroase ecosisteme din categoria terenurilor
agricole, dar renunţarea în unele zone la activităţile agricole tradiţionale (cosit, păşunat)
conduce la degradarea habitatelor şi la modificări de peisaj. Cu deosebire, în zona montană
există o tendinţă de abandonare a activităţilor agricole, mai ales în cazul pajiştilor semi-
naturale. În acelaşi timp, în unele regiuni ale ţării pajiştile sunt ameninţate de intensivizarea
agriculturii şi practicarea acesteia pe suprafeţe compacte şi largi, exercitându-se astfel
presiune asupra componentelor de mediu, în special asupra biodiversităţii.
De asemenea, în unele zone ale ţării desemnate ca IBA sunt prezente păsări care deţin în
România o pondere importantă din populaţia la nivel UE – 27, cum ar fi Lanius minor
(Sfrâncioc cu frunte neagră)( aproximativ 97%), Falco vespertinus (Vânturelul de seară) (
aproximativ 50%), Crex crex (Cârstelul de câmp) ( aproximativ 27%) etc., iar în unele dintre
IBA sunt prezente şi păsări care sunt vulnerabile, periclitate sau rare, numărul de exemplare
din aceste specii de păsări fiind foarte mic, cum ar fi Branta ruficollis (Gâsca cu gât roşu).
Pentru perioada de programare 2007-2013 pentru protejarea acetor specii au fost concepute și
aplicate pachete de plăți compensatorii care au acoperit o suprafață anuală de cca. 83.000 ha
(2012).
În general, se poate spune că populaţiile al căror habitat îl constituie terenurile agricole şi
forestiere înregistrează o stare favorabilă de conservare şi nu există presiuni majore asupra lor
sau factori de risc. Acest fapt este în mare măsură urmarea modului majoritar extensiv de
practicare a agriculturii în România. În particular, există şi areale asupra cărora presiunea
Agro – biodiversitatea
România deţine o importantă bază genetică, atât în rândul plantelor de cultură, cât şi al
animalelor domestice, strâns legată de agro – sistemele tradiţionale.
În ceea ce priveşte agro-biodiversitatea, România este una dintre puţinele ţări europene în care
agro-sistemele tradiţionale reprezintă rezervoare semnificative din punct de vedere al
diversităţii genetice a plantelor de cultură şi a animalelor domestice, care s-au conservat la
locul de formare şi dezvoltare (in situ).
În anul 2008 s-a realizat catalogul varietăţilor de plante (soiuri) care se cultivă pe teritoriul
României, identificându-se un număr de 2118 soiuri de plante.
O importanţă mare este acordată şi livezilor.
Necesitatea conservării resurselor genetice animale are ca scop îmbunătățirea statusului de
risc al populațiilor de animale indigene în stare critică, în pericol de dispariție și a celor
vulnerabile. Începând cu anul 2010 resursele genetice animale, constituite din rase ameninţate
cu dispariţia, nu au mai beneficiat de nicio formă de sprijin ca urmare a lipsei fondurilor
financiare, amplificându-se astfel riscul dispariţiei acestora. Rezerva de gene existentă la
crescătorii particulari sub forma unor populaţii crescute în rasa pură reprezintă o alternativă de
resurse genetice valoroase, bine adaptate la condiţiile de mediu și poate contribui la
diversificarea populaţiilor existente la un anumit moment.
În catalogul mamiferelor domestice sunt incluse 79 de rase (din care 26 sunt încă active, 19 în
potenţial pericol şi 34 dispărute). Trebuie notat totuşi că multe rase locale (Ţurcană, Ţigaie,
Capra Carpatină etc.) au un sistem de reproducţie în comunităţi locale (izolare reproductivă pe
o anumită arie, fără registru genealogic şi controlul oficial al producţiei, selecţia fiind făcută
după preferinţa proprietarilor).
Fig. .... Distribuția pădurilor din FFN pe tipuri funcționale (Sursa: Starea pădurilor 2011)
Utilizarea unor vârste ale exploatabilității mari pentru speciile forestiere principale contribuie
atât la crearea unor arborete stabile cât și la creșterea gradului de stocare a carbonului în
biomasă și sol. Astfel, vârstele de tăiere, se încadrează pentru arboretele tratate în regimul
codru în limitele de 100 - 120 ani pentru molid, brad și fag, 110 - 130 ani pentru stejar, 120 –
140 pentru gorun, și chiar mai mari în cazul arboretelor situate în zonele de protecție.
Aprox.1,76 milioane de ha din pădurile private și a comunelor din fondul forestier național se
află în zone Natura 2000.
De asemenea, aproximativ 720.000 ha de pădure sunt certificate conform standardelor
internaționale de certificare a pădurilor, între care 680.000 ha paduri de stat administrate de
Romsilva și 36.000 ha paduri private. Alte circa 2.500.000 ha de paduri (in majoritate de stat)
au parcurs etapa de pre-evaluare în cadrul acelorași sisteme de certificare a pădurilor.
Managementul resurselor naturale în agricultură şi silvicultură
Solul
România dispune de soluri de bună calitate - în special în zonele de câmpie, însă
fenomene ca eroziunea solului, seceta, balanţa negativă a apei în sol sau gleizarea,
salinizarea, acidifierea sau alcalinizarea şi compactarea afectează foarte mult fertilitatea
acestora.
Apa
Resursele de apă dulce ale României sunt reduse faţă de media europeană şi nu au o
repartiţie spaţială şi temporală uniformă. Calitatea acestora este mai puţin afectată în
prezent de consumul de îngrăşăminte din agricultură şi mai mult de infrastructura
precară a sistemelor de canalizare şi epurare a apei din spaţiul rural.
Principala sursă de apă dulce provine din Dunăre şi din celelalte râuri mari dar resursele
hidrologice ale României nu sunt repartizate uniform pe întreg teritoriul. Exceptând Dunărea,
România are o medie de numai 2.100 m3 apă/locuitor/an 40, comparativ cu media europeană
de 4.230 m3 apă/locuitor/an 41, România fiind încadrată în categoria de ţări cu resurse sărace
în apă.
Potrivit unui studiu amănunţit cu privire la scurgerea de nutrienţi în bazinul Dunării,
pierderile medii de azot şi fosfor în apele subterane precum şi în cele de suprafaţă datorate
40 Conform Studiului pentru fundamentarea Planului National de Amenajare pe Bazine Hidrografice, INHGA, 2012
41 Conform P. Shiklomanov, World Water Resources at the beginning of the 21st century, studiu realizat in cadrul Programului Hidrologic
International, 2000
Conform celor mai recente modele climatice descrise în cel de-al treilea raport (TAR)
întocmit de IPCC, pe parcursul secolului 21 se așteaptă o creștere a temperaturii medii anuale
la nivelul continentului european între 0.1 și 0.4°C pe deceniu (IPCC 2007.2). Una din cele
mai afectate țări europene de această creștere a temperaturii, însoțită de scăderea
precipitațiilor, va fi România. În România se așteaptă o creștere a temperaturii medii anuale
de cca. 4 – 4.5°C, spre deosebire de o creștere medie de 3 – 4°C, cât este de așteptat în marea
majoritate a zonei temperat continentale, unde se află localizată și România.
Schimbări climatice
Fig. Contribuția fiecărui subsector în volumul total de GES (CO2 echivalent) emis în sectorul
agricultură la nivelul anului 2010
Parcul de tractoare şi utilaje agricole este învechit şi necesită să fie retehnologizat pentru a se
putea menţine un nivel scăzut al emisiilor poluante.
Este de aşteptat ca agricultura şi silvicultura să continue să aducă o importantă contribuţie la
combaterea efectelor produse de schimbările climatice, prin:
Realizarea împăduririlor în vederea absorbţiei şi a retenţiei gazelor cu efect de seră. Rolul
Sectorul de creştere a porcilor între anii 2004 – 2009 a trecut printr-o perioadă de criză
determinată de scăderea dramatică a efectivelor din sistemul industrial de creştere. Importul
de carne de porc în România, demonstrează că acest sector are o piață de desfacere asigurată
și trebuie sprijinit în continuare.
TOTAL SECTOARE
SPECIFICARE Nr.de expl. % Efectiv % Rev.pe expl.
din total capete din total capete
TOTAL 1115332 100,00 3505291 100,00 3,14
sub 3 capete 1050242 94,18 1625193 46,35 1,55
4 - 10 capete 53569 4,80 339249 9,68 6,33
11 - 25 capete 8353 0,75 138768 3,96 16,61
26 - 50 capete 1937 0,17 64432 1,84 33,26
51 - 75 capete 600 0,05 36330 1,04 60,55
76 - 100 capete 369 0,03 30852 0,88 83,61
101 - 500 capete 106 0,01 29408 0,84 277,43
peste 500 capete 156 0,01 1241059 35,41 7955,51
În cadrul PNDR 2007-2013 a fost lansată Măsura 215, Pachetul a) – plăți în favoarea
bunăstării porcinelor, prin care fermierii au beneficiat de sprijin prin acordarea de plăți
compensatorii în favoarea bunăstării animalelor, astfel:
Pachetul a) Plăţi în favoarea bunăstării porcinelor (plățile se acordă pentru porci grași,
scrofițe și scroafe):
Subpachet 1 a) - creşterea cu cel puţin 10% a spaţiului alocat disponibil fiecărui
animal.
Subpachet 2 a) - asigurarea a minimum 11 ore/zi lumină artificială cu o valoare a
iluminării de 50 lux.
Subpachet 3 a) - îmbunătăţirea condiţiilor de bunăstare a suinelor pe durata
transportului.
Subpachet 4 a) - corectarea nivelului nitriților și nitraților, din apă.
Subpachet 5 a) - reducerea noxelor cu 30% față de nivelul minim obligatoriu prin
menținerea în limite optime a parametrilor de microclimat
Subpachet 6 a) - îmbunătățirea condițiilor zonei de odihnă.
În cadrul campaniei agricole 2012 – 2013, au fost depuse și verificate pentru Măsura 215 -
pachetul a) – porcine, un număr de 239 cereri de ajutor cu valoarea totală de 117 mil euro.
Creşterea păsărilor pentru carne în România este sectorul care şi-a revenit cel mai bine după
declinul din perioada imediat următoare privatizării fostelor unităţi de stat. Performanţele
tehnice realizate în 2006 plasează avicultura României pe locul 4 în lume şi 3 în Europa, după
ţări cu tradiţie în creşterea păsărilor pentru carne precum: Franţa şi Statele Unite ale Americii.
Se constată o creștere a producției totale de carne în viu (mii tone) începând cu anul 2008,
ajungând în anul 2011 la o producție totală de carne în viu de 477 mii tone.
Sursa: INS
TOTAL SECTOARE
Nr.de Rev.pe
SPECIFICARE expl. % Efectiv % expl.
din total capete din total capete
8116662
TOTAL 2481199 100,00 8 100,00 32,71
2242481
SUB 25 CAPETE 1881252 75,82 3 27,63 11,92
1273241
25 - 50 CAPETE 390788 15,75 3 15,69 32,58
51 - 75 CAPETE 133757 5,39 8116999 10,00 60,68
76 - 100 CAPETE 57004 2,30 4589768 5,65 80,52
101 - 500 CAPETE 17903 0,72 2900914 3,57 162,04
501 - 1000 211 0,01 127761 0,16 605,50
În cadrul PNDR 2007-2013 a fost lansată Măsura 215, Pachetul b) – plăți în favoarea
bunăstării păsărilor, prin care fermeierii au beneficiat de sprijin prin acordarea de plăți
compensatorii în favoarea bunăstării animalelor, astfel:
Pachetul b) Plăţi în favoarea bunăstării păsărilor (plățile se acordă pentru pui de carne,
găini ouătoare, găini de reproducție din rase grele și pui de curcă):
În cadrul Campaniei agricole 2012 – 2013, au fost depuse și verificate pentru Măsura 215 -
pachetul b) – păsări, un număr de 66 cereri de ajutor cu valoarea totală de 100 mil. euro.
Cu o pondere de cca 65% (UVM) din totalul efectivelor de animale domestice crescute pe
glob bovinele reprezintă o sursă importantă în realizarea fondului mondial de produse
alimentare, asigurând peste 95% din producţia de lapte, aproape 33% din producţia de carne şi
aproximativ 90% din totalul pieilor ce se utilizează în industria pielăriei, la care se adaugă şi
alte produse şi subproduse de largă utilizare. Bovinele constituie un deosebit mijloc de
transformare în produse cu însuşiri biologic superioare a diferitelor resurse vegetale şi a unor
subproduse ale industriei alimentare care nu se pot utiliza direct pentru consumul uman.
Perspectivele ameliorării bovinelor sunt dictate de situaţia consumurilor de lapte şi carne, de
raportul cerere-ofertă pentru aceste produse. La nivel mondial, consumul mediu anual este de
cca. 105 kg lapte şi 12 kg carne.
Creşterea bovinelor este o activitate tradiţională a populaţiei din zona rurală şi în special din
zona montană. Diversitatea producţiilor pe care le realizează, consumul redus de energie şi
natura furajelor pe care le valorifică, conferă creşterii şi exploatării bovinelor caracterul unei
activităţi durabile şi de perspectivă.
Cu un efectiv de 2,512 milioane capete bovine la sfârşitul anului 2009, România s-a situat pe
locul 10 în rândul ţărilor Uniunii Europene, în timp ce în anul 2008 cu un efectiv de peste 2,6
milioane capete bovine, România se situa pe locul 11 la nivel comunitar.
Dimensiunea medie a fermelor de bovine la nivel naţional în anul 2010, este de 1,83
capete/exploataţie.
(Sursa: Strategia pentru dezvoltarea agriculturii pe termen mediu și lung – anul 2012).
Se constată o creștere a producţiei de carne în perioada 2003 -2008, după care a fost
înregistrată o scădere, ca urmare a reducerii numărului de capete şi a greutăţii la sacrificare.
Sursa:INS
TOTAL SECTOARE
SPECIFICAR Nr.de Rev.pe
E expl. % Efectiv % expl.
din total capete din total capete
TOTAL 237377 100,00 434620 100,00 1,83
1 - 2 capete 219249 92,35 309886 71,29 1,41
3 - 5 capete 13851 5,84 49333 11,35 3,56
6 - 15 capete 3056 1,29 24665 5,68 8,07
16 - 25 capete 649 0,27 12102 2,78 18,65
26 - 35 capete 227 0,10 6676 1,54 29,41
36 - 50 capete 167 0,07 6715 1,55 40,21
51 - 100 capete 113 0,05 7300 1,68 64,60
peste 100
capete 65 0,03 17943 4,13 276,05
(Sursa: Strategia pentru dezvoltarea agriculturii pe termen mediu și lung – anul 2012)
Standardele minime sunt stabilite prin Ordinul ANSVSA nr.72/2005 privind aprobarea
Normei sanitare veterinare ce stabilește standarde minime pentru protecția vițeilor, care
transpune oficial Directiva Consiliului 91/629/CEE de stabilire a normelor minime privind
protecția vițeilor.
Creșterea ovinelor și caprinelor sintetizează însăşi existenţa poporului român, unitatea lui în
mijlocul naturii și legătura permanentă, tradițională, cu aceasta, asigurând bazele unei
adevărate industrii casnice, de prelucrare a laptelui, lânii și a pieilor, cu deosebite implicaţii
sociale şi economice, asupra dezvoltării vietii materiale si spirituale.
Păstoritul a reprezentat, în timp, una dintre formele de manifestare a personalității poporului
român, menţinând ideea de forţă, de stabilitate si coeziune în spațiul carpato-dunărean.
Specia ovină este singura specie la care în ultimii ani, efectivele au crescut şi de la care
România a exportat mult mai mult decât a importat.
TOTAL SECTOARE
SPECIFICARE Nr.de expl. % Efectiv % Rev.pe
din total capete din total expl.
capete
TOTAL 431045 100,00 7948392 100,00 18,44
SUB 10 CAPETE 329981 76,55 1695045 21,33 5,14
11 - 20 CAPETE 48785 11,32 713078 8,97 14,62
21 - 50 CAPETE 22785 5,29 741115 9,32 32,53
51 - 100 CAPETE 14695 3,41 1021525 12,85 69,52
101 - 200 CAPETE 8594 1,99 1216633 15,31 141,57
201 - 500 CAPETE 4905 1,14 1522885 19,16 310,48
PESTE 500
CAPETE 1300 0,30 1038111 13,06 798,55
TOTAL SECTOARE
Rev.pe
SPECIFICARE Nr.de expl. % Efectiv % expl.
din total capete din total capete
TOTAL 129262 100,00 920074 100,00 7,12
SUB 10 CAPETE 117082 90,58 435738 47,36 3,72
11 - 50 CAPETE 9338 7,22 236118 25,66 25,29
PESTE 50
CAPETE 2842 2,20 248218 26,98 87,34
42
Prelucrare MADR în baza datelor furnizate de INS prin intermediul procesului de consultare în cadrul
grupurilor de lucru şi în baza rezultatelor preliminare ale recensământului populaţiei- INS an de referinţă 2011
43
Eurostat - 2012
44
INS – Tempo Online – Serii de timp
45 EUROSTAT
46 EUROSTAT
Economia socială
Economia socială contribuie explicit la creşterea ocupării prin crearea de locuri de muncă în
general și locuri de muncă pentru persoane aparținand unor grupuri vulnerabile în special și
prin contribuția directă pe care o aduce la dezvoltarea coeziunii sociale în organizațiile bazate
pe participarea membrilor și pe implicarea acestora în comunitate.
În mediul rural, o întreprindere socială participă la dezvoltarea comunității ca întreg în
mod durabil: creează locuri de muncă pentru comunitate sau pentru persoane aflate în
dificultate, se adresează problemelor din fiecare comunitate (educatie, sărăcie, promovarea
meșteșugurilor, susținerea turismului local). Există astfel de întreprinderi sociale în mai multe
zone din România care pot fi date ca bun exemplu și care susțin dezvoltarea comunității din
care fac parte.
Economia socială este un important „angajator” cu o pondere de 3,3% din totalul salariaților
din România, la nivelul anului 2009. Astfel, în anul menţionat, economia socială furniza în
România 174,025 locuri de muncă adică 3,3% din totalul locurilor de muncă. (Institutul de
Economie Socială).
Cooperative non-agricole. Conform datelor INS – AES 2012, peste 95% din totalul
cooperativelor din România, reprezintă cooperative meşteşugăreşti, de consum, de credit şi
agricole.
La nivel naţional, în anul 2010 se înregistrează un număr de 2017 cooperative, dintre care
42,5% cooperative meşteşugăreşti, 47,5% de consum, 3,7% de credit şi 6,3% cooperative
agricole.
Evoluţia numerică a cooperativelor meşteşugăreşti şi de consum creşte din 2005 până în 2010
de la 1712 (55% cooperative de consum), până la 1815 (52,8% cooperative de
consum).(prelucrare date ICCV)
Plecând de la premiza că aceste cooperative meșteșugărești constituie forme de organizare
care pot încuraja activități economice specific rurale care promovează valori tradiționale,
contribuind totodată la obiectivele specifice economiei sociale, este necesară revigorarea lor
în contextul unui trend descendent din punct de vedere al numărului de salariați și al
profitabilității.
Dezvoltarea turismului
Dezvoltarea şi promovarea turismului se bazează pe existenţa unui potenţial turistic care prin
atractivitatea sa are menirea să incite şi să asigure integrarea unei zone, regiuni cu vocaţie
turistică în circuitele turistice interne şi internaţionale şi care să permită accesul turiştilor prin
amenajările corespunzătoare.
Astfel, în perioada 2005-2011, aşa cum reiese şi din grafic, capacitatea de cazare în funcţiune
din regiunea Sud-Est prezintă cele mai mari fluctuaţii. Această evoluţie este influenţată de
tipurile de structuri de cazare concentrate pe litoralul românesc în special hotelurile, dar şi
satele de vacanţă şi campingurile a căror capacitate de cazare a scăzut iniţial, cu un minim în
2008, afectate de criza economică. Regiunea Centru, unde se practică mai mult turismul
balnear şi cultural, a înregistrat o creştere progresivă a capacităţii de cazare în funcţiune din
hoteluri, dar mai ales din pensiuni turistice şi agroturistice. O creştere marcantă, în special în
perioada 2007-2010, este observată în cazul regiunii Bucureşti-Ilfov, datorată numărului de
hoteluri din Bucureşti a căror capacitate de cazare este utilizată pentru turismul de afaceri,
segment ce este mai puţin sau deloc influenţat de sezonalitatea ce afectează celelalte regiuni.
(prelucrare date statistice INS-TEMPO)
Pentru România, o țară preponderent agricolă, dar cu un patrimoniu natural și cultural divers,
în mare parte în stare bună de conservare, turismul rural reprezintă o alternativă viabilă, încă
insuficient exploatată, pentru diversificarea activităților în vederea obținerii unor venituri
adiționale pentru populația din zonele rurale.
Conform datelor INS, structurile de primire turistică s-au extins în afara destinațiilor
tradiționale, astfel din structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică 31,8% au
fost în alte zone, 23,6% în staţiunile din zona montană, 22,3% au fost în Municipiul Bucureşti
(exclusiv oraşul Tulcea), 11,6% în staţiunile din zona litorală (exclusiv oraşul Constanţa),
8,4% în staţiunile balneare şi 2,3% în Delta Dunării (inclusiv oraşul Tulcea) (studiu
Capacitate de cazare turistică la 31 iulie 2012).
47 Începând din anul 1999 datele sunt colectate la data de 31 iulie ale anului respectiv
48 Pentru coerență cu PNDR 2007-2013, în text a fost utilizat termenul de pensiuni turistice rurale, ce include și pensiunile
agroturistice deoarece datele statistice prezentate în INS –TEMPO însumează cele două tipuri de pensiuni menționate
49 Conform datelor statistice utilizate, INS -TEMPO, pensiunile turistice reprezintă pensiunile turistice urbane-în text a fost
Există puţine metode de măsurare a succesului şi rentabilităţii investiţiilor în turism, din cauza
naturii semi-informale a activităţilor, a promovării şi marketingului slab organizate mai ales la
nivel judeţean şi local, ceea ce face dificil ca întreprinzătorii/operatorii să ajungă pe piaţă şi
să-şi dezvolte afacerile corespunzător.
Totuşi, cu un marketing adecvat şi alte tipuri de sprijin coordonat, produsele unicat ale
turismului românesc vor putea fi valorificate pe măsura diversităţii şi atractivităţii lor,
susținând astfel un turism ce minimizează impactul negativ asupra mediului și a culturii
locale, dar în același timp generează venituri prin creare de locuri de muncă și contribuie la
conservarea patrimoniului natural și cultural.
50 În pensiunile agroturistice sunt cuprinse şi pensiunile turistice rurale conform observaţiilor INS -TEMPO
Ecoturismul. Devine tot mai evident că dezvoltarea turismului în arii naturale sensibile în
absenţa unui management corespunzător poate prezenta o ameninţare pentru integritatea
ecosistemelor şi a comunităţilor locale.
Un aspect pozitiv al ascensiunii turismului îl reprezintă faptul că acesta creează numeroase
oportunităţi atât pentru conservare cât şi pentru bunăstarea comunităţilor locale.
În acest sens ,ecoturismul poate furniza veniturile atât de necesare pentru protejarea parcurilor
naţionale şi a altor arii naturale, venituri care nu ar putea fi obţinute din alte surse. De
asemenea, ecoturismul poate constitui o alternativă viabilă de dezvoltare economică pentru
comunităţile cu puţine activităţi generatoare de venit și poate spori nivelul de educaţie şi
conştiinţă al turiştilor, transformându-i în susţinători entuziaşti ai conservării mediului natural
şi cultural. (Ecoturism și turism rural – Puiu Nistoreanu, Gabriela Țigu).
Zonele montane şi cele forestiere din România asigură o serie de oportunităţi pentru
practicarea turismului şi în special a ecoturismului.
O altă zonă turistică importantă este Delta Dunării (Est), care de asemenea, prezintă valoare
naturală ridicată datorită biodiversităţii şi permite practicarea diferitelor tipuri de turism
(odihnă, pescuit, artă culinară).
Ariile protejate de tip parc național, parc natural, sit Natura 2000 și altele pot deveni parte
integrantă din economia locală și pot constitui parteneri de dezvoltare rurală cu beneficii
mutuale. Acest parteneriat între sectorul rural (mici întreprinzători și autoritatea locală) și
administratorul de arie protejată poate aduce un grad de inovativitate în spațiul tradițional
rural.
Trendul descendent din ultimii ani arată o nevoie de concentrare a resurselor în direcţia
culturală rurală, iar faptul că a existat o creştere în primii ani de U.E., dovedeşte şansele de
viitor ale unei bune creşteri în urma unor investiţii bine direcţionate. (INS TEMPO online-
Serii de timp)
Deși în ultimii ani, infrastructura fizică de bază (drumuri, infrastructură apă/apă uzată, energie
elctrică și termică, distribuție gaze naturale) a fost susținută atât prin fonduri naționale cât și
europene, în zonele rurale aceasta este încă slab dezvoltată, constituind un obstacol în calea
creșterii economice și a ocupării forței de muncă și are un impact negativ asupra calității vieții
populației rurale.
Infrastructura rutieră
La nivel național, în perioada 2005-2011 au fost realizați 3800 km drumuri publice, 80%
dintre acestea fiind reprezentate de drumurile județene și comunale. La sfârșitul anului 2011,
densitatea reţelei de drumuri publice la 100 km2 teritoriu era de 35,1%.(prelucrare date din
publicație INS – Lungimea căilor de transport la sfârșitul anului 2011)
La nivel regional, cea mai mare creștere a numărului de km de drumuri publice adica 8%, se
înregistrează în Regiunea Centru. Cele mai mari valori de densitate a drumurilor publice au
fost marcate de regiunea Bucureşti-Ilfov (48,9 km ), urmată de Regiunea Nord Est (38,6 km),
iar cea mai mică densitate este întâlnită în Regiunea Vest (32,6%), această distribuție fiind
influențată atât de aspectele geografice cât și de cele economico-sociale ale regiunilor. (date
din publicație INS – Lungimea căilor de transport la sfârșitul anului 2011)
Deși în această perioadă, ponderea drumurilor județene și comunale modernizate a crescut
față de perioada 2000-2004 cu 6,5%, la nivelul anului 2011 drumurile județene și comunale
modernizate dețin o pondere mică (10,6%) în raport cu drumurile naționale care sunt
modernizate în proporție de 92%, aspect ce indică necesitatea creșterii calității tehnice a
Energia termică. Energia termică distribuită în anul 2011 pe teritoriul României, a fost de
12341232 Gcal, 99,87 % fiind distribuită în mediul urban. Serviciile de alimentare cu energie
termică în spaţiul rural s-au redus drastic în ultimii ani, în anul 2011 doar 0,13% din totalul
energiei termice mai este distribuită în aceste zone, datorită faptului că multe dintre uzinele
care produceau această energie şi o distribuiau satelor din apropiere şi-au redus activitatea sau
au renunţat la furnizarea acestor servicii. Prin urmare, în anul 2011 din 102 localități la nivel
naţional doar 9 localităţi rurale mai beneficiază de acest serviciu. (publicație INS –Activitățile
privind utilitatea publică de interes local 2011)
Energie electrică
Referitor la acest sector, analiza a urmărit următoarele aspecte relevante:
- Gradul de uzură al reţelelor de distribuţie energie electrică din mediul rural;
- Aria de acoperire a reţelelor de distribuţie energie electrică în mediul rural.
În ceea ce priveşte gradul de uzură al reţelelor de distribuţie energie electrică în mediul
rural, acesta este mult mai ridicat comparativ cu reţelele de distribuţie din mediul urban.
Astfel, utilizarea indicatorului SAIDI (indice durata medie a întreruperilor) în mediul rural,
pentru întreruperile neplanificate releva o variaţie de la 565 min/an până la 1358 min/an în
alimentarea cu energie, valori mult inferioare reţelelor de distribuţie urbană ()51.
Referitor la aria de acoperire a reţelelor de distribuţie energie electrică în mediul rural,
conform ultimei variante a Programului Național de Electrificare 2012- 2016, situaţia
localităţilor rămase de electrificat la nivelul întregii ţări se prezintă astfel: 98871 gospodării
neelectrificate amplasate în 2237 localităţi din care: 2360 gospodării amplasate în 95 localităţi
total neelectrificate, 61187 gospodării amplasate în 1992 localităţi rurale parţial electrificate,
35324 gospodarii amplasate în 150 localităţi urbane care necesită extinderi.
Energie regenerabilă
În zonele rurale există o diversitate de forme de energie regenerabilă care pot fi utilizate în
alimentarea cu energie a acestor zone sau a zonelor urbane, principalele resurse disponibile
fiind biomasa care acoperă circa 7% din cererea de energie primară și circa 50% din
potențialul de resurse regenerabile al României, energia geotermală și energia solară.
Gradul de eficiență energetică în mediul rural este dificil de cuantificat, însă odată
identificate problemele în acest domeniu la nivel european, aceste reglementări se impun și la
acest nivel. În acest sens, va fi necesară încurajarea în continuare în cadrul proiectelor de
dezvoltare rurală a utilizarii surselor de energie alternativă și implementarea unor măsuri care
să ducă la creșterea eficienței energetice prin reducerea consumului.
Accesul la internet
La nivelul anului 2012, ponderea gospodăriilor cu acces la internet în bandă largă atingea
73% la nivelul UE 27 (Eurostat )52, în timp ce în România53 rata de penetrare a
conexiunilor de acces la internet în bandă largă era de 43%.
Există disparităţi semnificative între rural şi urban, în ceea ce priveşte rata de penetrare a
conexiunilor de acces la internet în bandă largă, dezvoltarea reţelelor de bandă largă în
România fiind realizată în principal în zonele urbane, unde la nivelul anului 201254, 60%
dintre gospodării au accesat conexiuni fixe, comparativ cu doar 23% în zonele rurale.
În ceea ce priveşte numărul total de conexiuni de acces la internet în bandă largă
furnizate la puncte fixe, 23% sunt accesate de populaţia din rural şi 77% de populaţia din
mediul urban.
Dezvoltarea tehnologiilor mobile de bandă largă are potenţial de creştere rapidă a acoperirii,
conform ANCOM, în Strategia Naţională de Broadband, urmărindu-se facilitarea accesului la
broadband cu până la 80% dintre gospodării până în 2015.
Sistemul educațional
Nivelul scăzut de instruire se reflectă în calitatea forţei de muncă din mediul rural, fiind un
factor restrictiv pentru dezvoltarea economică din această zonă. Diversificarea activităţilor
economice nu este susţinută de lucrători cu formare sau experienţă specifică diverselor tipuri
de meserii, deoarece sistemul educaţional nu a fost adaptat cerinţelor specifice din mediul
rural.
Instituţiile de învăţământ din spaţiul rural, reprezentate de grădiniţe, unităţi primare şi
gimnaziale sunt slab dotate în ceea ce priveşte materialul tehnic şi didactic. Tehnologia IT şi
echipamentele hardware şi software sunt rar întâlnite în cadrul şcolilor din spaţiul rural în
timp ce echipamentul necesar formării profesionale sau pentru ucenici este învechit sau
lipseşte. O problemă suplimentară o constituie dificultatea de a atrage personal calificat în
zonele rurale.
Referitor la unităţile de învăţământ din mediul rural, la nivelul anului 2005, acestea
reprezentau 56,22% dintr-un total de 11.865 la nivel naţional. În anul 2011, acestea au scăzut
52 Eurostat - 2012
53 https://statistica.ancom.org.ro:8000/sscpds/public/alldocuments/report, Autoritatea Naţională pentru Administrare şi
Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) - Raport de date statistice privind serviciile de comunicaţii electronice,
semestrul I, 2012
54 https://statistica.ancom.org.ro:8000/sscpds/public/alldocuments/report, Autoritatea Naţională pentru Administrare şi
Reglementare în Comunicaţii - Raport de date statistice privind serviciile de comunicaţii electronice, semestrul
I, 2012
După cum constata Raportul asupra stării sistemului de învăţământ – 2008), în perioada
2001-2007, rata abandonului şcolar (calculat pe baza metodei „intrare-ieşire”), atât pe
ansamblul învăţământului primar şi gimnazial, cât şi la nivelul fiecăruia dintre cele două
cicluri, a înregistrat un trend continuu ascendent.
Astfel, la nivelul anului 2007/2008, pe ansamblul învăţământului primar şi gimnazial, rata
abandonului a înregistrat, pe total populaţie şcolară, 1,9%, faţă de 2,0% în anul anterior, în
cazul elevilor din mediul urban scăderea a fost de la 2,2% la 1,7%, iar la fete de la 1,8% la
1,7% (la băieţi s-a menţinut constantă – 2,2%). Semnalele pozitive sunt atenuate, însă, de
valoarea indicatorului corespunzătoare mediului rural, aceasta crescând de la 1,8% la 2,2%.
Situaţia de dezavantaj a mediului rural se constată, astfel, şi în funcţie de acest indicator.
Nivelul relativ ridicat al abandonului pe parcursul perioadei de referinţă poate fi generat, pe
lângă alţi factori individuali, familiali sau şcolari, de amploarea fenomenului migraţiei forţei
de muncă (copiii care îşi urmează părinţii în străinătate, chiar dacă îşi continuă studiile, ies din
evidenţele şcolare).
În România lipsesc datele oficiale în ceea ce priveşte participarea romilor la educaţie din
cauza faptului că MECTS nu colectează şi nu publică date defalcate pe originea etnică.
Studiile și rapoartele din ultimii 10 ani aduc în atenţie că există un decalaj mare între
rezultatele educaţionale ale copiilor romi şi cele ale copiilor ne-romi.
La nivelul României55 romii cu un nivel scăzut de educaţie sunt în proporţie de 83,6%, dintre
care 15,9% cu nivel mediu şi 0,5% cu nivel superior.
Conform studiului efectuat de Banca Mondială56 în statele din Europa de Est, peste 75%
dintre copiii cu vârste cuprinse între 3 şi 6 ani sunt înscrişi în unităţile de învăţământ
55 EU INCLUSIVE – transfer de date și experiențe privind integrarea pe piața muncii a romilor între România, Bulgaria, Italia
și Spania
Riscul de sărăcie
Numărul persoanelor expuse riscului de sărăcie sau de excluziune socială – persoane sever
defavorizate din punct de vedere material, în România în anul 2010 atingea 6.643.000
(31% din populaţie), iar în anul următor 6.286.000 persoane (29,4% din populaţie),
comparativ cu media UE 27 de 8,8% în 2011, conform EUROSTAT. În 2011, peste 71% din
populaţia săracă din România trăia în localităţi rurale57.
Conform Institutului de Cercetare a Calităţii Vieţii în baza datelor INS, măsura curent uzitată
ca estimator al sărăciei, sărăcia relativă, îndică pentru România un nivel de 21-22% în anii
2010-2011 (fără autoconsum). Acesta plasează țara noastră pe ultimile locuri ale ierarhiei
țărilor UE. Cel mai puțin afectați de sărăcie sunt salariații, procentul celor în risc de sărăcie
(5,6%) este ușor sub media europeană (6,5%) (2010-2011- Eurostat). Spre deosebire de
aceştia, ocuparea nesalariată induce risc ridicat de sărăcie, care nu doar că atinge maximul
european, dar este departe de orice altă țără (50-55% față de 40% Spania, 31% Portugalia,
respectiv 24% media UE27). Din perspectiva nivelului de trai, ocuparea nesalariată nu a
reprezentat practic o alternativă la reducerea celei salariate. Şomajul de lungă durată în
România indică un procent de 3,2% conform Eurostat, însă este rezultatul unei largi implicări
în ocuparea pe cont propriu, cu deosebire în rural. În fața reducerii veniturilor în raport cu
consumul minim necesar populația a activizat resursele potențiale personale conturându-se
diverse strategii de supraviețuire, între care și munca pământului – slab productivă din
cauza fragmentării terenurilor, a slabei dotări cu echipamente agricole, dar și a tendinței de
îmbătrânire a populației rurale. Lucrătorii familiali neremunerați sunt aproape integral
membrii ai gospodăriilor rurale fără alt loc de muncă, care lucrează în comun lotul de teren al
familiei. UE a adăugat riscului de sărăcie și pe cel de deprivare materială pe cel de excluziune
socială, indicator care ne plasează de asemenea între pozițiile cele mai defavorabile ale UE: în
2011, 40,3% din populația României se afla în risc de sărăcie și excluziune socială (față de
24,2% media UE sau față de maximul atins în Bulgaria -49,1%), în descreștere după anul
2008 (Eurostat).
Rata sărăciei absolute în 2011, înregistrată de MMFPS era de 5% la nivel naţional, iar la
nivel de rural înregistra 7,9%. Sărăcia absolută înregistrată în rural înaintea
transferurilor sociale era de 40,2%, iar rata sărăciei relative fără autoconsum înregistra în
ruralul românesc din 2010 până în 2011 o creştere cu 0,3 procente (de la 37,1%, la 37,4%). În
regiunea N-E acest indicator înregistrează cel mai mare procent 33,9, iar cel mai mici rate le
înregistrează Bucureşti-Ilfov-ul cu 4,2% şi Vestul cu 13,8%.
O atenţie sporită trebuie acordată populaţiei de etnie romă în contextul sărăciei. Conform
MMFPS, în România, persoanele de etnie romă sunt cel mai expuse la riscul excluderii
sociale, sunt discriminate şi au un acces inegal la educaţie, la piaţa muncii, la condiţii decente
de locuire, la servicii sociale şi de sănătate. Participarea redusă şi accesul limitat la poziţii
nesigure şi marginale pe piaţa muncii se traduc în venituri precare şi risc ridicat de sărăcie şi
excluziune socială în rândul populaţiei de etnie romă. Astfel, venitul total disponibil la nivelul
gospodăriilor rome este de trei ori mai mic decât în rândul populaţiei generale. În fapt, 60%
dintre gospodăriile rome trăiesc dintr-un venit lunar mai mic decât un salariu minim, în
condiţiile în care aceste gospodării sunt formate dintr-un număr mediu de 5 persoane
(conform Observatorul Social, Universitatea Bucureşti (2010). Sondaj reprezentativ la nivel
56 Către
un început cu șanse egale. Eliminarea decalajului din învăţământul timpuriu al copiilor romi din Europa de Est
57
Raport de cercetare privind economia socială în România din perspectivă europeană comparată, proiectul
Economia socială – model inovator pentru promovarea incluziunii active a persoanelor defavorizate 2010
Persoanele din mediul rural declară o stare de sănătate mai proastă decât cele care locuiesc în
mediul urban: 55% dintre cei care locuiesc în rural îşi apreciază starea de sănătate ca fiind
proastă şi foarte proastă, față de 45% dintre cei care locuiesc în urban. Acest lucru este cauzat
atât de diferențele de structură ocupațională şi de vârstă ale populației, cât şi de diferențele
existente în serviciile medicale disponibile în cele două medii rezidențiale58 .
Astfel, furnizarea şi accesul la serviciile medicale reprezintă o problemă cheie pentru
asigurarea unei mai bune calităţi a vieţii în comunităţile rurale şi pentru dezvoltarea
economică şi socială a zonelor rurale. Conform datelor furnizate de INS59, situația unităților
sanitare din România, respectiv numărul dispensarelor medicale a înregistrat un trend
descendent în perioada 2005 – 2011, acesta a scăzut cu 16,5% din 2005 (224 de unități) până
în 2011 ajungând la 187 de unități.
Nivelul scăzut de dezvoltare economică a generat probleme legate de existenţa, calitatea şi
accesibilitatea serviciilor de asistenţă socială şi în special în cadrul serviciilor de îngrijire
temporară sau permanentă în cămine pentru persoane vârstnice. Este necesară îmbunătăţirea
sprijinului comunitar pentru grupurile vulnerabile, cum ar fi vârstnicii, mai ales cei care
trăiesc în locuri izolate.
În ceea ce privește centrele pentru asistarea adulților, în anul 2011 acestea au înregistrat
524 de unități. În cadrul acestor centre, existau 142 cămine pentru persoane vârstnice în stare
de funcţionare.
Numărul persoanelor vârstnice înregistrate în cămine din anul 2005 până în anul 2011
crește cu 68,67%. Având în vedere numărul de persoane vârstnice din România în creștere,
(din 2011 până în 2012 - numai un an - numărul acestora a crescut cu 0,45%), este necesară
dezvoltarea acestor tipuri de servicii. Din totalul vârsnicilor din România la nivelul anului
2011, 55% erau înregistraţi în mediul rural.
Creşele în anul 2011, la nivel național, au atins 295 unităţi în condiţiile în care copiii cu
vârste cuprinse între 0 şi 4 ani erau în număr de 1054946 în anul 2012, dintre care 45,5%
înregistraţi în mediul rural.
De asemenea, în mediul rural parcurile, spaţiile de joacă pentru copii, pistele de biciclete
etc., sunt slab reprezentate, situaţie prezentă şi în cazul pieţelor, parcărilor.
În ceea ce priveşte posibilitatea de desfăşurare a activităţilor sportive, în anul 2005
funcționau 3379 de secții sportive la nivelul întregii țări, acestea urmând un trend ascendent
pentru a ajunge în anul 2011 la 7662 de secții60.
În concluzie, situaţia actuală a serviciilor şi a infrastructurii aferente afectează puternic
calitatea vieţii în spaţiul rural şi constituie o piedică în dezvoltarea activităţilor economice.
58
Institutul de Cercetare a Calității Vieții- Calitatea vieții în România -2010
59
INS-TEMPO online-serii de timp
60
INS-TEMPO online-serii de timp
Conceptul de inovare este privit la nivelul Observatorului European Leader ca fiind un proces
de creativitate și consiliere economică în scopul detectării de idei și proiecte inovative care
conduc la crearea de noi locuri de muncă, sprijinirea microintreprinderilor, crearea de legături
între agenți și sectoare, valorificarea resurselor ca elemente de impulsionare a dezvoltării, o
mai bună adapatare a serviciilor, noi forme de organizare colective, o nouă abordare a
resurselor din teritoriu, reconstituirea unei identități teritoriale, instaurarea unor noi forme de
organizare financiară și de gestionare a politicilor publice.
Astfel în România putem considera ca fiind procese de inovare instituite măsurile de tip
Leader, înființarea Rețelei Nationale de Dezvoltare Rurală, introducerea de noi tehnologii
performante de mecanizare, de procesare, de producere de energie regenerabilă, servicii noi
pentru populația rurală.
Pe de alta parte, o latura importanta in inovare o are cercetarea. Cercetarea poate fi solutia
pentru rezolvarea a unor probleme majore cu care se confruntă România în sectorul agricol ca
de exemplu: efectele schimbărilor climatice, adaptarea soiurilor, conservării și ameliorării
O particularitate a cercetării agricole din România este aceea că, cercetare propriu‐zisă este
asociată dezvoltării şi activității de inovare, precum şi unei activități comerciale în domeniul
pieței semințelor, materialului săditor pomicol, viticol, forestier, a materialului genetic
zootehnic şi piscicol.
Principiul de bază al cercetărilor agricole care se vor desfăşura în intervalul 2015‐2020 este
acela al creării premizelor dezvoltării durabile a agriculturii României, astfel încât integrarea
acesteia în direcțiile de dezvoltare a Politicilor Agricole Comune după 2015, să se constituie
ca o dezvoltare de tip evolutiv şi să nu provoace disfuncții structurale la nivelul spațiului
rural.
Surse bugetare alocate pentru cercetare-dezvoltare, inovare
Astfel pentru România, în etapa următoare de programare, este esențială respectarea
angajamentelor din Planul Național de Reformă – Europa 2020 și anume ținta pentru finanțare
alocată cercetării -inovării 2% din PIB (1% finanțare publică + 1% finanțare privată), în
condițiile în care la nivel european valoarea este de 3% din PIB (1% finanțare publică,
respectiv 2% investiții private în activități cercetare- dezvoltare-inovare).
Un aspect cheie pentru creșterea capacității de adaptare a forței de muncă rurală este educația
și formarea profesională.
Evoluţia şi specializarea în agricultură şi silvicultură necesită un nivel corespunzător de
instruire tehnică, economică şi juridică, inclusiv expertiză în tehnologii noi ale informaţiei,
pentru a corespunde cerinţelor comunitare în domeniul fitosanitar, bunăstării animalelor,
standardelor de calitate, sprijinind astfel mobilizarea populaţiei rurale şi îmbunătăţirea
diversităţii locale în vederea creşterii atractivităţii zonelor rurale, a diversificării economiei
rurale şi a calităţii vieţii.
Deși constatam faptul ca nivelul de educaţie al populaţiei rurale cu vârsta cuprinsă între 25 -
64 de ani a înregistrat o tendinţă de creştere a ponderii persoanelor cu studii medii sau
superioare de la 52,1% în 2003, la 74,3% în 2009 datorată parţial creşterii gradului de
participare la procesul educaţional sau de instruire a persoanelor cu vârsta cuprinsă între 25 -
64 de ani, ponderea fermierilor cu formare profesională de bază sau completă este de 7,4%
în comparație cu 20% media UE 27 (Sursa: Raportul anual statistic DG agri).
Practic o consecință majoră a acestei situații este reflexia faptului că sistemul de învățământ
liceal din sectorul agricol este nefavorabil în sensul în care o serie de scoli cu profil agricol s-
au închis, iar numărul acestora per general s-a redus (în anul 1997 au fost 238 licee agricole
si au scăzut la un nr de 44 în 2011, 33 în silvicultura 33 în 97 și reduse la un nr. De 10 în
2011, în plus în 2011 erau 18 licee veterinare și 5 licee agromontane (sursa INS, tempo
online).
In concluzie , putem spune că îmbătrănirea și nivelul scăzut de educație sunt probleme majore
ale forței de muncă agricole, stabilind limitele de a extinde rezerva de forță de muncă rurală.
Prin urmare, este necesar ca activităţile de formare profesională, informare şi difuzare a
cunoştinţelor să fie extinse şi la persoanele adulte care sunt implicate în domenii care au
legătură cu agricultura, industria alimentară şi silvicultura.
Referitor la “promovarea măsurilor active de ocupare” din cadru POSDRU, din Raportul
anual de implementare POSDRU 2011 putem vedea că în zonele rurale, în evoluție datele
aferente indicatorilor de program se prezintă astfel:
33%
- femei 27% (7.826)
Ponderea participanților
din zonele rurale certificați în cadrul 3%
0 1,89%
programelor integrate, care au obținut un (928)
loc de muncă
Până în 2013 se estimează ca 135.500 de persoane din zonele rurale vor participa la
programele integrate dedicate dezvoltării resurselor umane și ocupării.
Prin intermediul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2007 – 2013 a fost introdusă
pentru prima oară în România abordarea LEADER în conformitate cu prevederile
regulamentului de dezvoltare rurală. LEADER reprezintă metoda de “jos în sus” (ascendentă)
de implicare a actorilor locali pentru implementarea politicii de dezvoltare rurală. Abordarea
LEADER a venit în completarea măsurilor PNDR oferind prilejul comunităților locale rurale
să exploreze modalități noi prin care să devină competitive ca urmare a valorificării bunurilor
Promovarea unui flux eficient de informaţii, schimburi de idei şi bune practici a fost
asigurat prin înființarea în 2011 a Rețelei Naționale de Dezvoltare Rurală. Activitățile derulate
prin intermediul rețelei rurale au fost extrem de diverse și au vizat printre altele: