ASOCIAȚIONISM VS GESTALTISM

Asociaționismul este o teorie empirică a cunoașterii, o reflectare a empirismului în psihologie,

concepție clasică răspândintă mai ales în sec XVII- XIX. Termenul de empiric se referă la ceva
fondat pe experiență și observație, empirismul desemnând o cunoaștere ce derivă din experiență.
Acesta se opune raționalismului și ideilor înnăscute ale lui Descartes.
Asociaționiștii pleacă de la întrebarea Cum putem cunoaște, întrebare care suportă 2 răspunsuri:
prin simțuri sau prin rațiune. Fiind empiriști asociaționiștii optează pentru prima variantă,
subliniind faptul că simțurile complexe, care nu sunt senzații, sunt rezultatul asocierii simțurilor
simple. Viața psihică are un suport material fiind rezultatul unor asocieri multiple ale unor stări
și fenomene psihice elementare. Această teorie a fost supranumită atomism psihologic, întrucât
considera că fenomenele psihice, oricât ar fi de complexe, nu sunt decât unificări pe baza legii
asociației mecanice a unor fenomene psihice elementare nedecompozabile. Atomii care se pun
în diverse relații de asocieri sunt senzațiile. Mai multe senzații associate duc la percepții care,
însumate, duc la reprezentări. Reprezentările asociate selectiv duc la concepte care, corelate, dau
naștere unor judecăți. Este o încercare de a reduce complexul la simplu.

Gestaltismul (din germana Gestaltpsychologie – psihologia formei) este un termen care desemna
inițial o școală de psihologie din secolul XX care s-a născut în Austria și Germania (în 1910 –
1912) ca reacție de protest împotriva acestui atomism.
Gestaltiștii acordă prioritatea întregului asupra părților în domeniul percepției, afirmând că
întregul este întotdeauna mai mare decât părțile care îl compun și că atributele sale nu sunt
deductibile din analiza fiecărei părți luate separat.
Gestalt înseamnă construcție, formă, structură. Termenul de structură a cunoscut și cunoaște o
mare expansiune în psihologie (vorbim de structuri mnezice, motivaționale, cognitive, afective,
logico-verbale etc). Toate fenomenele psihice sunt structuri, configurații integrale, realități
primordiale, ireductibile la părțile care se subordonează întregului. Ei afirmă că nu există
experiență care să nu aibă formă. Ceea ce se percepe sunt întreguri organizate, delimitate în
unități individuale de un fond, care împreună realizează forma.
În concepția gestaltiștilor, percepția nu este o simplă însumare de senzații. Percepția este
integrală și are o structură. Un exemplu în acest sens este exemplul unei melodii compuse din
mai multe sunete de înălțimi diferite, într-o anumită ordine. Chiar dacă ar fi rescrisă în altă gamă,
aceasta tot ar fi recunoscută, percepția fiind integrală. Chiar dacă ar lipsi anumite sunete sau ar fi
cântată cu instrumente diferite, melodia tot ar fi recunoscută întrucât se păstrează aceeași
structură.

Asociaționismul își are rădăcinile în antichitate, în concepțiile lui Aristotel care clasifica
asociațiile simple după 3 categorii: asemănare (portocală și lămâie), contrast (rece și cald),
contiguitate (temporală – răsăritul și cântatul cocoșului, sau spațială – furculița și farfuria).
Asociațiile semnalate de Aristotel au fost preluate de senzualiștii secolului XVII – XIX (John
Locke, Etienne Bonnet de Condillac și Johann Friedrich Herbart) fiind considerate ca activitate
psihică fundamentală, capabilă să explice întreaga viață psihică.
John Locke în Eseu asupra intelectului omenirii (1690) considera că spiritul vine pe lume ca o
foaie nescrisă, ca o tabulă rasă, iar senzațiile înscriu pe aceasta ideile simple, care prin mijlocirea
puterii interne a spiritului (voința, atenție, memorie) duc la ideile generale. Cunoașterea este
așadar un rezultat al experienței individului, iar mecanismul care stă la baza formării ideilor este
asociația. Pentru a susține ideea asociației el ne dă exemplul unui dansator care nu putea executa
mișcările de dans decât în prezența unui cufăr care se afla în sala unde exersa.
Etienne Bonnet de Condillac considera că viața psihică este o însumare de elemente simple așa
cum corpul fizic este compus din atomi. La baza cunoașterii stă legea asociației mecanice.
Johann Friedrich Herbart considera, la rândul său, că viața psihică este guvernată de un set de
legi asemeni stelelor cerului și militează pentru o știință a sufletului guvernată de măsurătorile și
calculele matematice.
Acești precursori ai asociaționismului au facut primii pași în desfilosofarea psihologiei, sub
influența științelor naturale și a dezvoltării economice din acea perioadă.
Asociaționistul idealist, David Hume, considera că toate cunostințele și credințele noastre vin din
experiența realității care este o totalitate de impresii. El preia 2 dintre categoriile de asociații
simple teoretizate de Aristotel – contiguitatea și asemănarea și introduce categoria cauză – efect,
pe baza căreia se construiește cunoașterea practică și ansamblul de credințe.
Hume neagă existența oricărei forme de substanță, fie ea materială sau spirituală. El critică de
asemenea conceptul de cauzalitate afirmând că acesta nu este un fapt obiectiv ci pur subiectiv.
Experiența ne arată că un eveniment este urmat de altul nu că primul îl generează cu necesitate
pe al doilea. Prin faptul că se succed cele 2 evenimente noi facem asocierea și imediat ce se
întâmplă primul eveniment ne așteptăm ca și al doilea să se desfășoare.
Asociaționistul experimentalist Herman Ebinghaus este cel care a pus bazele cercetării asupra
memoriei. Acesta a condus câteva experimente legate de memorie și uitare, el însuși fiind subiect
al propriilor experimente în cadrul cărora asocia silabe fără sens cu un material nou ce trebuia
învățat. Noua învățare promova asociațiile în cadrul unui nou material de învățare care nu avea
nicio legătură cu ce se învățase anterior. Cercetările sale au fost importante că au generat date
cuantificabile. El este autorul curbei învățării, teorie ce susține că se uită într-un ritm mai rapid în
primele 2 ore după învățare, după care există o scădere progresivă a uitării. De asemenea, este
autorul metodei economiei în învățare când a studiat memoria verbală în 1885. Propune testarea
memoriei prin numărul de încercări necesare pentru a realiza două învățări identice decalate în
timp. Dacă cea de-a doua învățare necesită un număr redus de încercări, înseamnă că prima
învățare a lăsat urme în memorie.
Conexionismul este reprezentat de Edward Lee Thorndike, fost elev al lui James, pasionat de
studiul asupra învățării animale, pe stabilirea legăturilor dintre stimuli și răspunsurile voluntare.
El a construit așa numitele cutii cu probleme, cuști care aveau diferite dispozitive de deschidere
și evalua actul învățării în funcție de numărul de încercări necesare pentru a ieși din cușcă și a
ajunge la hrană. Un indicator al învățării era timpul necesar pentru ieșirea din cușcă. Astfel a
concluzionat că există o gradare a învățării și că recompensa este responsabilă de răspunsul
adecvat, punând în evidență 2 legi care facilitează relația dintre stimul și răspuns:
- legea exercițiului – învățarea nu se întâmplă dintr-o dată și prin încercări și erori
- legea efectului – conexiunile sunt fortificate când răspunsul este adecvat (success) și
slăbite când răspunsul este inadecvat (eșec). Această lege a fost ulterior dezvoltată de
Skinner.
Reflexologia este o variantă a conexionismului experimental.
Deși fiziolog, Iavn Petrovici Pavlov a avut o contribuție importantă în psihologie prin
descoperirea stimului condițional și a stereotipurilor dinamice. A teorizat organizarea diferită a
celor 2 tipuri de sisteme de organizare și a întemeiat o școală de neurofiziologie, școala
pavlovistă, care a cunoscut o mare influență în perioada comunistă.
Principiile condiționării (stingerea, generalizarea și discriminarea) au fost folosite ulterior în
terapiile fobiilor și ale temerilor iraționale. În special stingerea joacă un rol important în terapie.

În prezent, asociaționismul se regăește în neoasociaționism și neoconexionism.

Neoasociaționismul prezintă o serie de teorii și metode folosite în terapia cognitivă. În aceste
modele legătura constă în asociații între reprezentările stocate în memoria de lungă durată.
Neoconexionismul pornește de la ideea că activitatea cognitivă poate fi explicată pe baza unor
modele de inspirație neuronală. Se referă la ideea circulației informației în rețele de unități între
care există legături (rețele neuromimetice - rețele inspirate din funcționarea sistemului nervos.
Neoconexionismul studiază microstrctura cognitivă și reușește să explice convingător procesele
periferice.

Psihologii gestaltisti, nemultumiti de abordarea psihologilor dinaintea lor propun o noua

abordare mai aproape de ce este astazi psihologia si propun metoda fenomenologica in locul
atomisumuluin asociationism. Metoda consta in descrierea experientei psihologice directe, fara a
intervene vreo restrictie in aceasta descriere. Gestaltismul a constituit o incercare de a adauga o
dimensiune umanista la ceea ce s-a considerat a fi studiul stiitific al vietii psihice. Ei se preocupa
de descrierea calitatii formei, sensului si valorii acesteia, fapte fie ignorate de psihologii anteriori
fie considerate ca depasind limitele stiintei.

In 1912 Max Wertheimer publica o lucrare care se considera a fi momentul de nastere al

Gestaltisumului un raport al studiilor experimentale conduse la Frankfurt impreuna cu alti doi
colegi, Wolfgand Koehler si Kurt Koffka (cei trei vor forma nucleul scolii gestaltiste pentru
urmatoarele decenii). Primele cercetari au fost orientate catre aria perceptive, in mod particular
catre modul de organizare al perceptiei vizuale, clarificata cu ajutorul unui fenomen al iluziei. O
iluzie perceptuala care a dat un mare ajutor teoriei gestaltiste a fost fenomenul phi, o iluzie a
miscarii aparente. Fenomenul phi este o iluzie vizuala in care elemente statice derulate intr-o
succesiune rapida creeaza impresia de miscare care transcende pargului la care fiecare stimul
poate fi perceput separat. (acelasi fenomen phi sta la baza iluziei care a creat filmele artistice).
Fenomenul phi era apparent inexplicabil, mai ales plecand de la presupozitia asociationistilor ca
senzatiile experientei perceptuale sunt intr-un raport de unu la unu cu stimulii. Miscarea
perceputa este in emergent care nu depinde de atributele stimulilor luati separate ci de
caracteristicel relationale care se stabilesc intre acestia. Sistemul nervos si perceptive al
observatorului nu inregistreaza semnalele fizice unul dupa altul, ci viata perceptuala prinde viata
ca un camp integral, care are totusi parti distincte.

Asadar un alt concept folosit de gestaltisti este conceptul de camp recent descoperit in fizica.
Wolfgand Koehler considera campul ca o distributie dinamica de energie si aminteste de un
izomorfism de natura topologica intre 3 categorii de campuri: fizic, cerebral si perceptive.
Izomorfismul consta in faptul ca obiectul perceptut seamana cu cel observat si nu cu proiectia
retiniana.

Kurt Lewin introduce in 1933 notiunea de camp psihologic vazut ca o interdependenta de fapte
biologice, fizice, sociale si psihologice (constiente sau inconstiente) existente la un moment dat,
care genereaza comportamentul individual sau unui grup. El vorbeste despre un camp individual,
unul grupal si unul social si despre 2 categorii de variabile: psihologice (vointa, nevoi, scopuri),
care compun spatial de viata (la randul sau avand 2 componente personalitate si mediu) si
variabile ne-psihologice (biologice, fizice, sociale). Campul psihologic se compune din acele
variabile care au un impact deosebi asupra individului fie el constient sau nu de ele.

Reprezentantii gestaltisti au identificat o serie de principia conform carora oamenii organizeaza

parti izolate ale stimulilor vizuali in grupuri sau obiecte. Legile organizarii perceptive au fost
enuntate de Max Wertheimer. Legea fundamentala a organizarii perceptive este legea
preganantei sau legea celei mai bune forme, denumind 6 criterii ale pregnantei: simetrie,
regularitate, simplitate, continuitate, inclusivitate, unificare.
Au fost distinse 2 categorii de legi: legi intrinseci si legi extrinseci.
Legile intrinseci sau de constelare sunt independente de experienta observatorului, tin strict de
modul in care este organizat stimulul:
Legea proximitatii – daca exista mai multe elemente identice dintre care cateva sunt apropiate,
tendinta noastra este de a le grupa de a le vedea ca pe un intreg
Legea similitudinii – elemente similar sunt grupate in aceeasi unitate perceptive contrapusa
altora
Legea simplitatii – legea care le insumeaza pe celelalte, exista o preferinta intuitive pentru cea
mai simpla si stabile forma
Legea continuitatii - formele care au un contur continuu sunt mai perceptibile decat cele au un
contur discontinuu
Legea inclusivitatii – avem tendinta de a vedea elemente care se deplaseaza in aceeasi directive
ca un tot unitary- vezi stolurile de pasari si bancurile de pesti
Legea unificarii – tindem sa preferam formele complete celor incomplete, sa vedem obiecte
intregi din stimuli incomplete
Legile extrisenci se refera la contributia specifica adusa de observator organizarii campului
perceptiv.

Legea montajului se impune atunci cand preganta figurii este scazuta si intervine experienta
subiectului in completarea ei.
Legea lui G Murphy care afirma ca perceptiile sunt influentate de starile emotionale si devin
astfel un compromis intre experienta trecuta si actuala a subiectului.

Wolfgang Koehler este cel care adduce in discutie conceptual de insight intuitive, considerat o
restructurare a campului perceptive, un salt in cunoastere. Intuitia este actul brusc de surprindere
sau intelegere a unei situatii sau relatii. El a facut studii experimentale pe cateva maimute din
Tenerife care au ajuns sa foloseasca un bat ca prelungire a bratului lor pentru a ajunge la
bananele agatate in cusca.

Reprezentant al neogestalismului Gordon Allport este cel care vorbeste despre structura
personalitatii si pune accentul pe structura dinamica a personalitatii aflata in dezvoltare si
transformare. Personalitatea este un sistem in cadrul unor matrici de sisteme socio-culturale.
Realitatea ultima a personalitatii este trasatura acel element consistent si stabil care nu se poate
observa direct ci se deduce din comportament La nivelul fiecarui individ exista ierarhizari
diferite a 3 tipuri de trasaturi :
Cardinale 1 sau 2, cele mai dominante, representative si persistente
Central – 20 30 care compun profilul personalitatii
Secundare – cateva mii
Allport lanseaza si conceptul de proprium o extindere a sensului de eu, care ia in considerare
simturile corporale, identitatea de sine, autoaprecierea, imaginea de sine. Sustine ca
personalitatea este un system inclomplet cu diferite grade de ordine si dezordine, cu structure si
lipsa de structure.

Ey introduce conceptual de camp de constiinta, un ansamblu de operatii intelectuale deschise

catre lume si catre sine. Acesta constituie organizatorul vietii noastre psihice si modelul personal
al lumii.

Jean Piaget pune bazele structuralismului genetic considerand ca intre structura si geneza este un
continuum si o interdependenta, orice organizare este o dezvoltre si orice dezvoltare este o
organizare. Structurile se nasc unele din altele prin genealorgii, astfel orice om devine
constructor de structuri.

Abordarea gestaltista a fost extinsa ulterior in domeniul altor cercetari (memorie, gandire,
estetica). A avut contributii si la psihologia sociala – Kurt Lewin vorbea despre o dinamica a
grupurilor. Ea are aplicabilitate si in psihoterapia moderna.Fiinta umana raspunde ca un tot
experientelor prin care trece. Incercarea de a separa trupul de minte este ceva artificial. Perceptia
acurata a nevoilor si a lumii este esentiala in atingerea echilibrului si a bunului gestalt.
Psihoterapeutul se concentreaza pe experienta prezenta si nu pe amintirile din copilarie (ca in
psihanaliza), infruntarea directa a clientului cu propriile temeri fiind incurajata.

Structura generative este considerate paradiga fundamental a espistemologiei contemporane.

Noam Avram Chomsky este cel care a initiat orientarea structuralista in lingvistica teoretica –
gramatica transformational – generativa.
Structurile generative pot fi privite ca matrici ale tuturor genurilor de entitati, ca arhetipuri de
constructie si organizare a lumii.
Alternativa atomism (asociationism) – holism (gestaltism) poate fi depasita prin luarea in
considerare a structurilor generative.