FUNCȚIONALISMUL:

Teoria stării mentale funcționale

Papuc Adelina-Gabriela
(Mihai-Papuc)
Anul I
Grupa 5

Facultatea de Psihologie
Universitatea Titu Maiorescu
București
2018
 Funcționalismul: Teoria stării mentale funcționale

Premisa lucrării
Conform teoriei funcționaliste o stare poate fi identificată ca stare mentală atunci când ea
se definește exclusiv de către rolul său funcțional în relațiile cauzale cu alte stări mentale,
inputurile senzoriale și outputurile comportamentale. În continuare îmi propun să argumentez în
favoarea acestei teorii conform căreia stările mentale sunt strict definite de rolul lor funcțional.

Descrierea termenilor
În prima etapă voi aduce o serie de clarificări privind termenii relevanți în cadrul premisei
și argumentării mele, în încercarea de a clarifica bazele peste care voi construi argumentarea.
Termenul de funcționalism ca și nouă abordare în cadrul descrierii filosofice a minții,
apare pentru prima dată descris în antiteză în lucrarea lui E.B. Titchener – “Postulatele
psihologiei structurale” 1, unde acesta a optat pentru termenul “structural” ca opus al termenului
“funcțional”. În acest articol Titchener evidenția diferențele dintre psihologia structurală și cea
funcțională, susținând că abordarea strict funcțională a stărilor mentale prin relația cauzală între
aceste stări este greșită deoarece nu ia în considerare toate elementele care alcătuiesc acea stare.
Structuralismul încerca prin metoda introspecției să descompună senzațiile, gândurile și
sentimentele în elementele lor componente de bază, așa cum pot fi descompuși anumiți compuși
chimici în elementele de bază. Astfel funcționalismul s-a delimitat înca de la început de
abordarea fizicalistă precum cea a structuraliștilor, reductoniștilor si a behavioriștilor, dar a
rămas ca etapă intermediară între abordările de tip fizicalist și dualismul minte-corp,
focalizându-se strict pe funcțiile efective ale creierului, în cadrul raportului de tip cauzal al
stărilor mentale.
Starea mentală este un tip de stare ipotetică a unui actor, care corespunde actului de a
gândi și de a simți, și constă dintr-un conglomerat de reprezentări mentale și atitudini
propoziționale. În definiția funcționalistă care stă la baza premiselor noastre, starea mentală este
identificată prin relațiile cauzale în care se află tipul respectiv de stare cu evenimentele din
mediul unui subiect, alte tipuri de stări mentale si comportamentul acelui subiect.
De exemplu oboseala este considerată a fi un tip de stare mentală care la oameni are drept cauză
un efort fizic sau intelectual intens și privarea de somn, cauzează senzații de amețeală și lipsă de
concetrare și poate cauza și dorința de a scăpa de o astfel de senzație neplăcută prin odihnă. În
teoria funcționalistă, orice stare posedă aceste atribute cauzal-funcționale poate fi o stare de
oboseală.
Cauza poate fi definită ca orice tip de fenomen care produce un alt fenomen. În baza
acestei definiții putem caracteriza și atributul cauzal, care stă la baza tipurilor de relații
dezvoltate între stările mentale din teoria funcționalismului, ca fiind o relație între fenomene în
care unul dintre fenomene (cauza) precede celălat fenomen (efectul), cel puțin în intervalul ințial
al desfășurării acestora.

1
E. B. Titchener – The postulates of structural Psychology 1898 article published in Philosophical Review
 Astfel o entitate poate fi caracterizată funcțional prin rolurile cauzale pe care le
îndeplinește, fără a face referire la alcătuirea internă a acestora. Un exemplu este sursa de
încălzire care reprezintă un dispozitiv a cărui funcție este de a oferi căldură. Această funcție
poate fi îndeplinită de către o stivă de lemne care ard, de un gheizer, de un calorifer etc. Un alt
exemplu poate fi medicamentul, care considerat in sensul său propriu, poate fi color sau incolor,
poate fi lichid, solid sau gazos, poate fi inodor sau poate avea miros. Nici una din caracteristicile
acestea nu ne împiedică pe noi să numim un obiect medicament. Ceea ce face ca o substanță să
fie medicament este rolul său cauzal de a ameliora sau vindeca anumite boli, leziuni sau stări.
Acesta poate fi un compus chimic, o plantă, un lichid sau chiar o anumită tehnică de masaj.Un
exemplu de entitate care nu ar putea fi caracterizată prin rolurile cauzale pe care le îndeplinește
ar fi un cristal de sare, care prezintă doar proprietăți fizicale fără a oferi o funcție directă atunci
când ne gândim asupra lui.

Introducerea în argumentație
Pentru început voi prezenta câteva argumente în favoarea acestei teorii, iar pentru o mai
bună înțelegere voi oferi câteva exemple. Argumentele au la bază teoriile din care derivă
funcționalismul și se construiesc prin negarea premiselor de tip fizicalist, prin procese de tipul:
dacă P implică Q, atunci dacă se demonstrează non-Q, prin deducție se ajunge și la non-P.
În cadrul funcționalismului, principala preocupare a fost opoziția față de rigiditatea
metodelor de cercetare și de limitările întelegererii stăriilor mentale impuse de către variantele de
psihologie dezvoltate de behavioriști, reducționiști dar mai ales de către structuraliști.
Psihologia funcțională reprezintă un curent și o școală de psihologie dezvoltată la sfârșitul
sec. al XlX-lea și începutul sec. al XX-lea. Apare atât în țările europene cât și în SUA ca o
prelungire și pe baza psihologiei fiziologice. Are drept concept central funcția considerată în
unitatea elementelor ei fiziologice și psihice. Funcționalismul se concentra asupra acțiunii și
fiind asemănător comportamentalismului face legătura cu behaviorismul.
Reprezentanții acestui curent - W. James, J. Dewey și E. Claparède - considerau funcția ca
unitate fundamentală a oricărei conduite, ea fiind act adaptat. De exemplu, jocul spunea
Claparède, este funcție deoarece el satisface trebuințele prezente ale copilului, ajutându-1
totodată să-și pregătească viitorul. Ceea ce observăm mai întâi în noi, faptul psihic fundamental,
este că avem o conștiință continuă a ceva. "Conștiința se interesează de unele aspecte ale
obiectului sau cu excluderea altora, ea alege un cuvant în orice moment."2
Orice schimbare a stărilor de conștiință, fie că are drept obiect un stimul senzorial sau o cauză
internă, este însoțită de o schimbare de tensiune musculară și orice sentiment posibil produce o
mișcare.
O teorie asemănătoare cu a lui W. James este cea a lui K. Lange, profesor de anatomie patologică
la Copenhaga, care într-o lucrare cu privire la emoție respinge introspecția și reduce emoția la
expresia ei fiziologică. James invocă în sprijinul acestei teorii faptul că dacă emoția ar fi lipsită
de manifestările viscerale ar fi palidă, ștearsă și chiar ar dispărea. "Dacă ne închipuim o emoție
puternică și dacă încercăm să izolăm în conștiință ce avem despre ea, sentimentele, simptomele

2-3
W. James – Principles of Psychology 1890 vol 1
fiziologice, vedem că nu mai rămâne aproape nimic din acestă emoție afară de o stare neutră de
percepție intelectuală (în cazurile patologice avem emoție fără a fi declanșată de percepție)."3
Totodată el pune accent și pe legătura dintre emoție și instinct, astfel că între reacțiile instinctive
și expresiile emoțiilor există gradații insensibile. "Orice subiect trezește un instinct, trezește o
emoție."4 Cauzele emoției sunt fiziologice, iar în emoție nu există centri cerebrali speciali și sunt
rezultatul întregului complex de senzații organice.

Argumente în favoarea funcționalismului

Multe argumente pentru funcționalism depind de posibilitatea sistemelor care au stări
mentale, dar care sunt fie fizic, fie comportamental distincte de ființele umane. Aceste argumente
sunt în principal argumente negative care urmăresc să arate că alternativele la funcționalism sunt
inacceptabile. De exemplu, behavioriștii știau că stările psihologice nu sunt deloc stări interne,
fie ele fizice sau psihice. Dar putem argumenta că este ușor de imaginat două creaturi care nu pot
fi diferențiate comportamental și care diferă în stările lor mentale. Această linie de raționament
este una a unei familii de argumente de tip "actorul perfect" sau "doppelgänger", care sunt o
practică comună în filosofia minții:
P1. În cazul în care behaviorismul este adevărat, nu este posibil să existe un actor perfect sau
doppelgänger care se comportă exact ca mine, dar are stări mentale diferite sau deloc.
P2. Dar este posibil să existe un actor perfect sau doppelgänger care se comportă exact ca mine,
dar are stări mentale diferite sau deloc.
P3. Prin urmare, behaviorismul nu este adevărat.
Cele mai cunoscute argumente pentru funcționalism nu sunt răspunsurile la behaviorism,
ci la teoria identității minte-creier. Potrivit teoriei identității, "senzațiile sunt procese ale
creierului". Dacă tipurile de stare mentală sunt identice cu tipurile de stări ale creierului, atunci
există o relație unu-la-unu între tipurile de stare mentală și tipurile de stare a creierului. Tot ceea
ce are senzația S trebuie să aibă starea B a creierului și tot ceea ce are starea B a creierului
trebuie să aibă senzația S. Pe langă trăsăturile enunțate, această corelație unu-la-unu nu trebuie să
fie întâmplătoare, astfel trebuie să fie cel puțin o lege a naturii și poate să aibă o nevoie și mai
puternică.
După cum notează Hilary Putnam:
"…starea fizico-chimică în cauză trebuie să fie o stare posibilă a unui creier de mamifer, a
creierului reptilian, a creierului unei moluște (caracatițele sunt moluște și, cu siguranță, simt
durerea) etc. În același timp, nu trebuie să fie posibilă o stare a creierului a nici unei creaturi fizic
posibile care să nu poată simți durerea. Chiar dacă o astfel de stare poate fi găsită, trebuie să fie
sigur din punct de vedere nomologic că va fi de asemenea o stare a creierului oricărei vieți

4
W. James – Principles of Psychology 1890 vol 1
extraterestre, care poate fi capabilă să simtă durerea înainte de a putea chiar să susținem
presupunerea că poate fi durere." 5
O parte importantă a principiilor care stau la baza funcționalismului este ideea realizării
multiple. Deoarece, în conformitate cu teoriile funcționaliste standard, stările mentale constau în
rolul funcțional corespunzător, stările mentale pot fi explicate suficient fără a lua în considerare
mediul fizic care stă la bază (de exemplu, creierul, neuronii etc.) realizând astfel de stări. Prin
urmare trebuie luate în considerare numai funcțiile de nivel superior din sistemul cognitiv.
Deoarece stările mentale nu se limitează la un anumit mediu, ele pot fi realizate în mai multe
moduri, inclusiv, teoretic, în cadrul sistemelor non-biologice, cum ar fi calculatoarele. Cu alte
cuvinte, o mașină pe bază de siliciu ar putea, în principiu, să aibă același tip de viață mentală pe
care o are o ființă umană, cu condiția ca sistemul său cognitiv să-și dea seama de rolurile
funcționale corespunzătoare. Astfel, stările mentale sunt individualizate ca o supapă; o supapă
poate fi făcută din material plastic sau metal sau orice alt material, atâta timp cât îndeplinește
funcția corespunzătoare (de exemplu, controlul fluxului de lichid printr-un tub prin blocarea și
deblocarea căii sale).
Implicația evidentă este că teoria identității minte-creier este falsă. Alte mamifere, reptile
și moluste pot avea durere, dar nu au creiere ca ale noastre. Din aceasta deducție rezultă că nu
există o relație unu-la-unu între senzații și procesele cerebrale, ci o relație unu-la-multe. Stările
mentale, astfel, nu sunt realizate în mod unic (așa cum sustine teoria identității) ci ele sunt în
schimb realizate multiplu.

Argumente contra funcționalismului

Avansând argumentarea întampinăm o serie de probleme, deoarece teoriile funcționale de
toate tipurile încearcă să caracterizeze stările mentale exclusiv în termeni relaționali, în mod
specific cauzali. O obiecție obișnuită și persistentă este însă că nici o astfel de caracterizare nu
poate surprinde caracterul fenomenal sau "qualia" al stărilor experimentale, cum ar fi percepțiile,
emoțiile și senzațiile, deoarece ar omite anumite proprietăți esențiale ale acestor stări
experimentale.
În cadrul acestui argument important, legat de funcționalism (și în general de fizicalism),
Thomas Nagel (1974) și Frank Jackson (1982) susțin că tu ai putea cunoaște toate datele fizice și
funcționale despre un anumit tip de experiență și încă să nu "știi cum este să" ai acea exeperiență.
Acest lucru este cunoscut sub numele de "Argumentul Cunoașterii", iar concluzia acestuia este
că există anumite proprietăți ale experiențelor - "cum este" să vezi roșu, să simți durere sau să
percepi lumea prin ecolocație - care nu pot fi identificate prin proprietăți fizice sau funcționale.
În textul său “Cum este să fii liliac ?”6, Thomas Nagel abordează problema care a încurcat
filosofii de-a lungul secolelor: problema minte - corp, deoarece nici un om nu a fost capabil încă
să explice suficient de bine cum lucrează mintea de fapt şi cum este în legătură cu corpul şi cel
mai important, cu creierul. El afirmă că ceea ce face ca problema dintre minte şi corp să fie aşa
de unică şi grea este conştiinţa. El examinează această problemă investigând experienţa
conştientă a unui organism, experienţă care este ignorată de reducţionişti. Nagel spune că

5
Sensations and Brain Processes - J. J. C. Smart, The Philosophical Review, Vol. 68, No. 2, (Apr., 1959)
6
What Is It Like to Be a Bat? - Thomas Nagel, The Philosophical Review, Vol. 83, No. 4 (Oct., 1974)
experienţa conştientă este un fenomen răspandit, care apare la mai multe niveluri ale vieţii
animale, dar e greu de spus ce anume face dovada existenţei ei. El afirmă că aceasta experienţă
conştientă, oricât de minimă ar fi ea, este cea care determină un mod de a fi al organismului
respectiv. Fiecare fenomen subiectiv e fundamental legat de un singur punct de vedere. El
numeşte acest lucru caracterul subiectiv al experienţei, cel care nu este surprins de analizele
reductive ale mentalului deoarece toate sunt logic compatibile cu absenţa lui. Totodată autorul
relatează că el nu neagă faptul că stările şi evenimentele mentale determină comportamentul, ci
neagă doar faptul că ele pot oferi o explicaţie exhaustivă.

Argumentul creierului chinez

Avansând teoria lui Nagel, putem ajunge la următoarea argumentare, cunoscută ca și
argumentul creierului chinez7. Experimentul creierului chinez susține că conștiința este o
problemă a funcționalismului. Aici Block prezintă o versiune a ceea ce este cunoscută sub
numele de obiecția absenței qualia față de funcționalism, cu scopul de a arăta că este posibil ca
ceva să fie echivalent funcțional cu o ființă umană și totuși să nu aibă nicio experiență conștientă.
O creatură care funcționează ca o ființă umană, dar nu simte nimic, este cunoscută ca un "zombie
filosofic". Deci, obiecțiea absenței qualia față de funcționalism ar putea fi numită și "obiecția
zombie".
Demersul logic al experimentului poate fi derulat astfel. Să presupunem că întreaga națiune
chineză a fost structurată pentru a simula funcționarea unui singur creier (adică a acționa ca o
minte conform funcționalismului). Fiecare persoană chineză acționează ca un neuron și
comunică prin intermediul unui radio special în ambele sensuri într-un mod corespunzător cu
ceilalți. Starea mentală actuală a creierului din China este afișată prin intermediul sateliților care
poate fi afișată de oriunde în China. Creierul chinez va fi apoi conectat prin radio la un corp
similar unui android, care oferă posbilitatea de a genera si capta imputurile senzoriale și
outputurile comportamentale ale creierului din China.
Astfel, creierul din China posedă toate elementele unei descrieri funcționale a minții:
inputuri senzoriale, outputuri comportamentale și stări interne mentale cauzal legate de alte stări
mentale. Dacă națiunea Chinei poate fi făcută să acționeze în acest fel, atunci, conform
funcționalismului, acest sistem ar avea posibilitatea de a poseda o minte proprie. Scopul lui
Block este de a arăta cât de neintuitiv este să credem că un astfel de aranjament ar putea crea o
minte capabilă de procese precum gândurile și sentimentele.

Demontarea teoriei creierului chinez

In ultima parte a lucrarii voi oferi o serie de contra argumente pentru teoria creierului
chinez, care constau în a ataca chiar premisele pe care se bazează toată argumentația, aceea că e
intitiv să credem că “mintea” formată din națiunea chineză nu ar putea avea qualia.
Într-un prim contra argument, funcționaliștii argumentează că a respinge prin intuiție
existența stării mentale în cadrul creierului chinez se bazează pe limitarea întelegerii dimensiunii
noastre relative. În comparație cu scara la care se desfășoară creierul chinez, noi părem doar niște
particule, iar luând ca exemplu un caz analog, în care un extraterestru de dimensiunea unui
neuron, inteligent, dar care nu este conștient de rolul neuronilor, ar pătrunde în interiorul unui
7
Ned Block - "Troubles with functionalism", Minnesota Studies in The Philosophy of Science. (1978)
creier uman, ar concluziona că este intuitiv evident că acest organ spongios alcătuit din miliarde
de componente filiforme, care emit impulsuri electrice nu ar putea fi locul de desfășurare al unor
experiențe de tip qualia.
Un alt contra argument derivă din chiar afirmațiile lui Block, care ne spune ca noi
conștientizăm că suntem entități care au qualia, dar sursa acestei cunoașteri ne este accesibilă
doar nouă prin faptul că avem experiență directă a propriilor qualia și a propriilor stări mentale
conștiente. Astfel un argument pentru a combate afirmația că sistemul creierului chinez nu
posedă starea de qulia, constă în faptul că nu este posibil să percepem acest sistem decât la
persoana a III-a. Neputând acesa informațiile așa cum o putem face în cazul propriilor noastre
percepții, oferă ipotezei un statut deschis pentru că nu putem spune sigur dacă sistemul are qualia
neavând acces direct la starea sa mentală.

Concluzii
În încheiere voi exprima atât concluziile personale asupra premisei, cât și o concluzie tip
rezumat pentru a structura mai bine imaginea teoriei funcționaliste așa cum derivă ea din ideiile
prezentate anterior.
Astfel am expus funcționalismul ca fiind teoria care definește starea mentală prin relațiile
cauzale în care se află tipul respectiv de stare cu evenimentele din mediul unui subiect, alte tipuri
de stări mentale și comportamentul acelui subiect. De aici derivă posibilitatea ca stările mentale
să se realizeze în mai multe moduri, inclusiv în cadrul unor sisteme non-bilogice deoarece
acestea nu se limitează doar la un anumit mediu fizic. Din această concluzie am dedus că teoriile
anterioare funcționalismului nu pot explica această prezentă multiplă a stărilor mentale și ca
atare funcționalismul rămane o teorie validă.
În continuare am oferit contra argumente, prin care am demonstrat că una din principalele
probleme ale teoriei funcționaliste este prezența stării de qualia, care se definește prin experiența
conștientă a fenomenelor și obiectelor, astfel că ele nu pot fi definite la nivel cognitiv printr-o
relație cauzală. Structurând argumentul lui Nagel ca bază a următorului contra argument, am
definit următoarea teorie cunoscută sub numele de argumentul creierului chinez. Acest argument
constă dintr-un experiment mental, care presupune existența unui sistem analog creierului nostru,
unde neuronii sunt înlocuiți de către cetățeni chinezi, corpul este înlocuit de o interfață de tip
android, iar comunicarea se realizează prin aparatură radio astfel încat tot sistemul să poate
reacționa prin procese de tip input și output. Concluzia la care se ajunge în acest caz este aceea
că în conformitate cu intuiția noastră, nu putem afirma că sistemul creierului chinez prezintă
starea de qualia și astfel se neagă premisa de la care am pornit în cadrul lucrării.
Ca ultim considerent aș dori să imi exprim părerea personală, care merge în direcția
demontării argumentului creierului chinez. Așa cum putem observa din evoluția tehnologică
recentă, sistemele de tip AI pot atinge o serie de trăsături similare, dacă nu identice cu cele ale
omului; acest lucru combinat cu ideea de la care pornește Block, conform căreia noi, ca
observatori, nu putem percepe decât din perspectiva la persoana a-III-a și astfel nu suntem
capabili să concluzionăm dacă un sistem are qualia sau nu, putem tot prin acest raționament
intuitiv să ajungem la concluzia că un sistem ar fi capabil ca prin procese de tip machine learning
să ajungă la stări de tip sau analog qualia, astfel invalidând argumentul si validând premisa de la
care am pornit.
Bibliografie
Dumitru Gheoghiu, Introducere in filosofia mintii, curs universitar, vol 1, Editura Trei, 2015
Duane P. Schultz, Sydney Ellen Schultz, O istorie a psihologiei moderne, Editura Trei, 2012
W. James , Principles of Psychology , vol 1, 1890
Block Ned, Troubles with Functionalism, Minneapolis: University of Minnesota Press, 1978
Thomas Nagel, What is it like to be a bat?, The Philosophical Review, Vol. 83, No. 4 (Oct.,
1974)

Sydney Shoemaker, Functionalism and Qualia, Philosophical Studies 27, 1975