Materialismul eliminativist

Doina-Gabriela Niculae (Stanciu)

Universitatea Titu Maiorescu, Facultatea de Psihologie

AN I, ID, semestrul I

Introducere în filosofia minții

Materialismul eliminativist (ME) este o orientare, îndrăznim să o numim intransigentă, în
filosofia mintii conform căreia noțiunile psihologiei populare (simțul comun) și categoriile
stărilor mentale, precum atitudinile propoziționale (intenție, opinie, dorința, frica, dragoste) și
stările fenomenale (senzația subiectiva de durere, plăcerea, percepția culorilor etc.) nu au
corespondent în realitatea obiectivă, sunt noțiuni goale. ME susține că descrierea și clasificarea
stărilor mentale conform simțului nostru comun este nelegitimă, deoarece lipsește o bază
științifică solidă (un vocabular științific), precum cea oferită de neuroștiinte. Eliminativiștii cred
ca o neuroștiintă a viitorului va elimina și va înlocui întregul vocabular non-știintific din
domeniul stărilor mentale.

Vom examina în lucrarea de față ME din perspectiva lui Paul Churchland, pornind de la
argumentarea faptului că psihologia populară este văzută drept o teorie unificatoare în cadrul
filosofiei minții, îndreptându-ne apoi către prezentarea argumentelor aduse în favoarea ME, iar
apoi pe cele împotriva ME, așa cum apar în lucrările acestui autor.

Argumentarea lui Paul Churchland în favoarea ME se bazează pe combaterea psihologiei

populare pe care o vede drept o reprezentare total greșită a stărilor noastre interioare (P.
Churchland, 1984). Autorul pornește de la premisa ca psihologia populara (PP) este o teorie, cu
toate calitățile, defectele și pericolele pe care acest lucru le presupune (P. Churchland, 1981), dar
este o teorie fundamental greșită, ceea ce va duce la înlocuirea (și nu dispariția ei treptată) ei de
către neuroștiință.

Prezentarea PP drept o teorie determină o organizare unificatoare a celor mai importante

probleme ale filozofiei minții, printre care:

1. explicarea și prezicerea comportamentului;

2. sensul termenilor folosiți pentru descrierea stărilor mentale;

3. problema altor minți (teoria solipsismului);

4. introspecție;

5. intenționalitatea stărilor mentale;

6. problema relației corp-minte.

Vom prezenta în continuare modul în care autorul vede aceste probleme organizate de către
teoria PP:

1. Explicarea și prezicerea comportamentului uman

Orice om are capacitatea de a explica și chiar de a prezice modul de reacție (comportament) al

celor din jur, făcând referire la opinii, dorințe, intenții, temeri. Churchland arată că aceste
explicații au nevoie sa fie susținute de legi care le pun în legătură cu comportamentul explicat.

2
Exactitatea cu care suntem capabili să prezicem sau să explicăm un anumit comportament este
dată de faptul că împărtășim acest set comun de legi care conectează condițiile externe cu stările
interne și comportamentul manifestat, set pe care autorul îl numește “psihologie populară”.

Credem însă că, faptul că există reguli general acceptate care conectează între ele elementele
anterior menționate și permit explicarea unui comportament nu trebuie privită ca lege, căci
explicațiile pe care putem să le oferim la un moment dat nu sunt în nici un caz obiective,
subsumate acestor presupuse legi, ci subiective, influențate de mulți alți factori care depind de
subiectul care interpretează.

Astfel, văzând o persoană roșie la față, cu broboane de sudoare pe frunte, cineva ar putea spune
că este furioasă, în timp ce altcineva ar putea spune că tocmai a terminat un exercițiu intens la
sală. Interpretarea în aceasta situație este dirijată de persoana care observă, fără să existe o lege
universal acceptată care să ducă la aceeași interpretare din partea tuturor.

2. Sensul termenilor folosiți pentru descrierea stărilor mentale

Derivând din explicația anterioară a legilor PP, înțelesul termenilor vocabularului legat de stările
mentale va fi universal acceptat, ca în cazul oricărei alte teorii în care sensul unui termen teoretic
este fix și derivă din rețeaua legilor pe care le descrie.

Credem că argumentul acesta ar putea fi acceptat dacă vorbim despre termeni în interiorul
aceleiași limbi, căci în momentul în care discutăm despre traduceri ale acelorași stări, intervin
aspectele semantice specifice, semele care compun un termen. Un exemplu în acest sens sunt
termenii “dragoste” și “iubire”, diferențiați în limba română, în timp ce în limba engleză avem un
singur corespondent, “love”.

3. Problema altor minți (teoria solipsismului)

Problema altor minți ridicată de teoria solipsismului (nu putem susține căceilalți au conștiința
doar pe baza observării comportamentului și nici nu putem generaliza pe baza faptului că, dacă
noi avem conștiința, minte, atunci șiceilalți din jur au) și-ar găsi rezolvarea în viziunea lui
Churchland prin aceea că opinia că cei din jur au conștiințașitrăiri este o ipoteza explicatoare
care aparține PP.

Astfel, autorul merge mai departe către 4. Introspecție și arată că judecățile introspective sunt
doar o componenta a teoriei PP, fără statut special sau integritate. Aceste judecăți sunt doar o
instanță a unui obicei de răspuns conceptual la o stare interioară, iar integritatea acestuia depinde
de integritatea teoriei în cadrul căreia se oferă răspunsul . Astfel, opinia dezvoltată pe baza
introspecției, că mintea (altcuiva) este sursa dorințelor și opiniilor poate fi la fel de greșită
precum credința, bazată pe observația vizuală, că soarele se învârtește în jurul Pământului.

3
 5. Intenționalitatea stărilor mentale

Dacă, pentru mulți filosofi, intenționalitatea stărilor mentale apare ca un contrast fundamental cu
realitatea fizicală, pentru Churchland, aceasta intenționalitate nu este nici pe departe un mister al
naturii, ci o “trăsătură structurală”a conceptelor PP.

Această trăsătură structurală apropie foarte mult PP de știința, autorul făcând comparație între
atitudinile propoziționale, “el crede/dorește P” si ceea ce el numește “atitudini numerice”, “are
masa/viteza n”.

Astfel, el arată că ambele devin expresii mentale prin înlocuirea valorilor n sau P și în ambele
cazuri putem formula legi de tipul “pentru toți n” sau “pentru toți P”. Singura diferență dintre PP
și știința matematica este dată de tipul de entități cu care operează: propoziții sau cifre.

6. Problema relației corp-minte

Churchland pune în discuție relaționarea ontologiei teoriei PP cu ontologia unei noi teorii a
neuroștiintei și prezintă pozițiile a diferite teorii filosofice privind reducerea PP la neuroștiintă.

Astfel, teoria identității crede că reducerea PP se va face treptat, iar ontologia acesteia se va
păstra. Dualiștii cred că se va dovedi ireductibilă, întrucât descrie domeniul non-fizical al
fenomenelor naturale.

În aceeași linie, funcționaliștii cred că PP va fi ireductibilă pentru că nu reprezintă un set de legi

ale stărilor naturale, ci o organizare abstractă a stărilor funcționale.

Eliminativismul are o abordare pesimistă privind reducerea PP, motivul fiind acela că PP este o
teorie profund greșită, care nu are nici o șansă să supraviețuiască nici măcar parțial, prin reducere
inter-teoretica și va fi înlocuită total de neuroștiință.

Vom prezenta în continuare argumentele pe care Churchland le aduce în favoarea

eliminativismului prin combaterea PP.

Dacă PP este o teorie empirică, atunci exista cel puțin o posibilitate ca aceasta să fie falsă, iar
ontologia ei, o iluzie. În susținerea acestei viziuni, Churchland aduce trei elemente de avut în
vedere, pe care le vom prezenta în continuare și cărora vom încerca să le aducem
contraargumente.

1. Eșecul PP de a oferi explicații pentru fenomene familiare nouă precum somnul,

evoluțiainteligenței sau memoria

Credem că acest argument este forțat, întrucât PP nu oferă o abordare a unor noțiuni pe principii
științifice (investigațiișicercetări practice, dovezi obținuteexperimental etc.), ca urmare nu are
cum săaibă capacitatea de a oferi explicații la fenomenele menționate. Exista știința psihologiei,
diferită de PP, care analizează aceste fenomene și care a oferit și continuăsă ofere explicații. Ca

4
exemplu, existențașievoluțiainteligenței a fost analizata și explicată la începutul secolului al XX-
lea de psihologul elvețian Jean Piaget, care a dezvoltat modelul stadial al dezvoltării inteligenței.

2. Stagnarea PP, lipsa de evoluție a acesteia în ultimii 2.000 de ani

Credem ca aceasta pretenție de dezvoltare a PP este de asemenea forțată, întrucât, așa cum am
afirmat anterior, PP nu dispune de instrumentele științifice care să permită o asemenea așteptare.
PP nu dispune de bugete de cercetare, nu există o comunitate în lumea științifică care să se
dedice studierii acesteia. Ca urmare, e posibil că nici afirmația că PP nu a evoluat să nu fie
adevărată, întrucât nu avem la dispoziție un corpus de materiale științifice și cercetări care să îi
fie dedicate și care să o fi urmărit de-a lungul timpului și care să ajungă la concluzia unei
stagnări.

3. Integrarea PP în rândul celorlalte științe

Churchland arată ca PP nu se poate alătura altor științe precum biologia, neuroștiintele, teoria
evoluționistă, științe care fac parte dintr-un sistem de cunoștințe în continuă dezvoltare, alături de
chimie și fizică.

Nu putem decât sa fim de acord cu aceasta afirmație, având în vedere faptul că argumentele
noastre anterioare arătau că PP nu dispune de instrumentele unei științe în adevăratul sens al
cuvântului.

Churchland concluzionează că PP este doar o teorie culturală despre cum funcționează oamenii
și animalele evoluate.

Vom continua cu prezentarea argumentelor aduse împotriva ME și a contraargumentelor oferite

de autor1:

1. ME este fals deoarece existența propriilor stări mentale (durere, frică, dorință) este
revelată prin introspecție.

Churchland arată că aceasta afirmație este la fel de greșită precum cea conform căreia soarele se
învârtește în jurul Pământului, bazată pe observarea vizuală directă. Așa cum arătam anterior,
când prezentam viziunea autorului despre introspecție, corectitudinea unei astfel de judecăți
depinde de corectitudinea sistemului conceptual în cadrul căreia a fost emisă.

2. ME este incoerent deoarece se folosește de ceea ce vrea să elimine. Astfel, afirmația că

stările mentale familiare nu există poate avea sens doar dacă exprimă o opinie și rezultă
ca urmare a unei intenții de a comunica. Dar dacă afirmația este adevărată și stările
mentale nu există, atunci aceasta devine un șir de sunete lipsit de sens.

1 Paul Churchland, Matter and Consciousness: A Contemporary Introduction to the Philosophy of Mind, 1984,
capitolul Eliminative Materialism

5
Churchland, în apărare, susține că acest argument eludează însăși problema ridicată. Astfel, se
presupune că, pentru ca ceva să aibă sens, trebuie sa exprime o opinie. În sprijinul acestei
apărări, autorul aduce ca exemplu situația unui susținător al vitalismului din secolul al XVII-lea
care ar spune că, dacă cineva neagă existența spiritului, atunci acea persoană probabil este
moartă și ca urmare nu spune nimic.

3. Un al treilea argument despre care autorul arată că oferă o concluzie mult mai slabă, dar
aduce un punct solid în discuție, spune ca ME exagerează defectele PP și că o
neuroștiintă a viitorului va determina eliminarea anumitor concepte, ceea ce va duce la
mici ajustări ale anumitor principii ale PP. În niciun caz însă nu va avea loc inlocuirea
totala a PP , așa cum susține ME

Churchland tinde să dea dreptate acestei presupoziții, afirmând că nu dorește să pună față în față
două posibilități diametral opuse: reducerea PP versus eliminarea PP. Este vorba despre o situație
mult mai complexă, cu un spectru mult mai larg de posibilități, care includ atât reducerea
parțială, cât și eliminarea parțială. Autorul introduce noțiunea de “materialism revizionist”
(“revisionary materialism”) care să conducă spre o abordare mai puțin radicală decât cea a
eliminării totale.

La începutul anilor ‘80, Churchland vorbea despre o neuroștiință a viitorului care va conduce la
inlocuirea totala a PP. Intrăm în a doua decadă a secolului al XXI-lea, iar neuroștiința a devenit a
prezentului. Cercetarea și evoluția tehnologică au condus la descoperiri uimitoare, iar
previziunile pentru următorii zece ani par desprinse dintr-un film SF. Ultimul raport elaborat în
cadrul programului “Ericsson consumer trends”2 și publicatla finalul anului 2019 ne spune ca
60% dintre cei 7.600 de respondenți, cred că, până în 2030, granița dintre “a gândi” și “a face” se
va șterge și că vom putea să controlăm mediul înconjurător cu puterea gândului. Ceea ce vom
gândi, se va întampla, creierul nostru va funcționa ca o interfață. Digitalizarea ne va permite să
atingem totul de la distanța, astfel încât vom putea simți pielea altei persoane, greutatea sau
vibrațiile unui concert rock.

În acest context, luând în considerare și viteza schimbărilor care se petrec în jurul nostru, credem
ca orice predicții privind ontologia PP vor fi depășite înainte chiar de a fi avut răgazul să le
dezvoltăm.

Bibliografie
210 Hot Consumer Trends 2030, Ericsson Consumer & IndustryLab, published on www.ericsson.com, 2019

6
Dumitru Gheorghiu, Introducere in filosofia mintii, curs universitar, vol. I, Ed. Trei, 2015

Paul M. Churchland, Eliminative Materialism and the Propositional Attitudes, The Journal of
Philosophy, Vol. 78, No. 2. (February 1981), p. 67-90

Paul Churchland, Matter and Consciousness: A Contemporary Introduction to the Philosophy of

Mind, 1984, capitolul Eliminative Materialism

Stephen Stich, Ian Ravenscroft, What is Folk Psychology?, Rutgers University Center for
Cognitive Science, September 1993

Frank Jackson, Philip Pettit, In Defence of Folk Psychology, Philosophical Studies 59, p. 31-54,
Kluwer Academic Publishers, 1990

10 Hot Consumer Trends 2030, Ericsson Consumer & IndustryLab, published on

www.ericsson.com, 2019