„Ce este eul?

”
„Unde este eul?”

1. Zona secretului personal

2.Zona intimitatii
4..
3..
2.
3.Zona familiarului
1.

4.Zona teatrului si a mastii

Heraclit: „Exista in noi ceva mai adanc decat noi insine.”

1. 2.
3. 4.
1. ceea ce e public, se vede
2. ceea ce eilalti spun despre tine
3. ceea ce numai eu stiu despre mine
4. ceea ce nici eu si nici alti nu stiu despre mine

notiune= idee= concept

minte≠creier
 Timpul, spatiul- chestii, nedefinite, nu le putem categorisi

Obiecte fizicale Obiecte mentale

Pixurile Visele
Cartile Idee
Cladirile Sentimentele
Creierul Emotie
Bijuterii Dorinte
Scaun Senzatiile
concret abstract

Franz Brentano
Obiectele mentale sunt despre ceva (aboutness)

Mintea este tot ce are idei, senzatii, ganduri, dorinte.

Minti si corpuri
 Problema raportului dintre minte si corp
 Dualismul cartezian
 Dualismul non-cartezian
 Fizicalismul

Problema raportului dintre minte si corp

 Problema raportului minte-corp este problema felului in care subiectii experientei
se relationeaza cu corpurile lor fizice
 Raspunsuri posibile (cazul persoanelor)
1. o persoana este identica cu corpul (creierul) sau (monism)
2. o persoana este o entitate imateriala, cu totul diferita de corpul sau (dualism)
3. o persoana este o entitate care are atat proprietati mentale, cat si proprietati
fizicale (dualism)

Dualismul cartezian
Rene Descartes (1596- 1650)
 o persoana este o substanta imateriala, cu totul distincta de corpul sau
 corpurile si creierele noastre au extensie spatiala, greutate etc. Persoanele au stari
de constienta, ganduri, sentimente etc.
 Prin „substanta” nu se intelege un fel de material special, ci orice obiect
persistent care poate suporta schimbari ale proprietatilor sale in timp

Dubito- ma indoiesc
Dubito, ergo cogito! – ma indoiesc, deci gandesc!
Cogito, ergo sum!- gandesc, deci exist!
Sum, ergo Dens est! – sunt, deci Dumnezeu exista(ideea de Dumnezeu se afla in
mine ca fiinta cugetatoare de la Dumnezeu)

Validitatea
Un argument este valid daca acceptandu-i premisele nu-i poti respinge concluziile.
Validitatea se refera la relatia dintre premise si concluzie.
P: Unele pisici sunt tarcate
 C: Pisicile sunt tarcate
P circulara

P: Monica este fiica medicului Popescu.

C: Medicul Popescu este tatal Monicai
Nevalid- medicul Popescu, femeie

Argumentul conceperii
 Daca este posibil sa exist fara un corp, rezulta ca nu pot fi identic cu vreun
corp
 Sa presupunem ca as fi identic cu un corp x. Intrucat este posibil sa exist fara
un corp, rezulta ca este posibil sa exist fara ca x sa existe. Dar eu nu pot sa
exist fara ca eu sa exist. Intrucat ceea ce este adevarat despre x( eu pot sa
exist fara ca x sa existe) nu este adevarat despre mine, eu nu pot fi identic cu
x.
 Forta acestui argument depinde de premisa „este posibil sa exist fara un
corp”. In sprijinul acesteia, Descartes arata ca se poate cel putin concepe ca
existand intr-o stare decorporalizata. Dar faptul ca putem concepe
posibilitatea unei stari de lucru nu este suficient pentru a demonstra ca acea
stare de lucruri este posibil. Este posibil sa concep ca ridic o piatra de o tona
cu mainile goale, dar este imposibil sa fac asta.
Argumentul divizibilitatii
 In calitate de subiect al perceptiei, eu sunt o substanta simpla si indivizibila,
in timp ce corpul meu, fiind extins in spatiu, este compus din parti si deci
este divizibil. Deci eu si corpul meu nu putem fi unul si acelasi lucru.
 Premisa „eu sunt o substanta simpla si indivizibila” este discutabila. Daca as
pierde un brat, as pierde o parte din mine? Raspunsul lui Descartes este
acela ca as pierde o parte din corpul meu, nu din mine ca persoana, dar acest
raspuns presupune deja ceea ce trebuie dovedit, si anume ca eu sunt identic
cu corpul meu. Ceea ce se cere pentru acest argument este un temei
independent pentru a presupune ca pierderea unui brat (picior etc.) nu
inseamna pierderea unei parti din mine.
 Aceasta pretentie este plauzibila: pierderea unui brat nu schimba ceva
esential in privinta mea ca subiect al experientei. Dar pierderea unei parti a
creierului?
 Daca teza conform careia un subiect al experientei poate exista fara un corp
ar fi adevarata, atunci ar rezulta ca nici macar partile creierului meu nu sunt
parti ale mele. Dar aceasta teza ramane inca de dovedit.

Dualismul non-cartezian
 Respingerea dualismului cartezian nu inseamna respingerea oricarei forme de dualism
 Dualismul non-cartezian: o persoana este un obiect sau o entitate care are atat
proprietati mentale(a gandi, a avea emotii), cat si proprietati fizicale(a avea forme,
greutate, localizare in spatiul fizical).
 De ce o astfel de entitate nu poate fi identica pur si simplu cu un corp fizical sau cu o
forta a acestuia precum creierul?
Argumentare pentru dualismul non-cartezian
 Starile mentale nu par a fi atribuite in mod direct corpului unei persoane sau
creierului acestuia. Este plauzibil sa consider ca eu gandesc si am emotii, nu
 corpul(creierul) meu, chiar daca trebuie sa am un corp(un creier) pentru a putea
gandi si simti
 Istoria unui corp pare a fi diferita de istoria unei persoane, un fetus este un corp,
dar inca nu o persoana, un pacient tinut in viata de aparate este un corp, dar nu
mai este o persoana.
Conditii si cauze
Conditie- stare de fapt(un fenomen, eveniment etc) la care se face referire prin relatia pe care
o are cu o alta state de fapt pe care o implica sau de care este implicata.
A este o conditie suficienta pentru B- nu poate sa aiba loc A si sa nu aiba loc B.
O umiditate relativa a aerului de 100% este o conditie suficienta pentru ploaie.
A este o conditie necesara pentru B- B nu poate sa aiba loc fara sa aiba loc A.
A avea combustibil este o conditie suficienta si necesara pentru B- nu se poate sa aiba loc A si
sa nu aiba loc B si B nu poate sa aiba loc fara sa aiba loc A.
Cauza- orice stare de fapt care produce(provoaca, genereaza) alta stare de fapt, numita efect.
In cel mai puternic sens al sau, A este o cauza pentru B, daca A este cel putin o conditie
suficienta pentru B.
Un efect poate avea mai multe cauze.
Cauzalitatea este tranzitiva, daca A esta cauza lui B si B este cauza lui C, atunci A este cauza
lui C.
O multime M este inchisa fata de o operatie O, daca aplicarea operatiei O la orice element al
multimii M produce un element al multimii M.
1. refelxivitatea „=”
2. simetria xRy=> yRx
3. tranzitiva xRy si yRz=> xRz

Supradeterminare cauzala
 Sa presupunem ca doi asasini impusca in acelasi timp un om si ca ambele gloante
provoaca rani mortale victimei. Moartea victimei este supradeterminata cauzal de
cele doua impuscaturi deoarece fiecare impuscatura este cauza a mortii.

Fizicalismul
Dualismul cartezian este o forma de dualism interactionist: stari mentale ale unei
persoane pot cauza stari fizicale ale corpului acestuia si pot fi cauzate de astfel de stari.
Obiectie: Starile mentale sunt stari ale unei substante imateriale, fara localizare in spatiul
fizical. Fiind atat de radical diferite, cele doua tipuri de stari nu pot intra in relatii
cauzale. Simtul comun ne spune ca cele doua tipuri de stari interactioneaza cauzal.
O solutie la aceasta problema consta din a accepta ca starile mentale si cele fizicale
interactioneaza cauzal, dar a respinge pretentia dualista conform careia cele doua tipuri
de stari sunt distincte.
Fizicalismul: pretentia conform careia starile mentale sunt(identice cu) anumite stari
fizicale, cum sunt starile neurale ale creierului.
Identitate- calitativa( greutate, culoare...)
= - numerica
Asemanare ~

Inchiderea cauzala a fizicalismului

 „Daca luam orice eveniment fizical si ii urmarim istoria cauzala, nu vom ajunge
niciodata in afara domeniului fizical. Cu alte cuvinte, nici un lant cauzal nu va
traversa vreodata granita dintre fizical si non-fizical”
Jaegwon Kim, 1998
 Avem pe de alta parte convingerea puternica, potrivit careia, unele stari mentale au
efecte fizicale.
Prin urmare, daca acceptam inchiderea cauzala a fizicalismului si respingem ideea ca
intotdeauna o stare fizicala poate fi supradeterminata cauzal de o stare mentala si de o
stare fizicala, atunci trebuie sa identificam cel putin unele stari mentale numite stari
fizicale.
Abstract- a neglija unele proprietati
Concret- a tine cont de toate insuirile si caracteristicile

Argumentul inchiderii cauzale

1. Daca o stare fizicala are o cauza, atunci are o cauza fizica complet
suficienta(principiul inchiderii cauzale a fizicalului)
2. Unele stari mentale au efecte fizicale(principiul cauzarii psihofizice)
3. Daca o stare mentala M are un efect fizical F*, atunci F* nu este intotdeauna
supradeterminat cauzal de M si de o alta stare fizicala F(principiul respingerii
supradeterminarii cauzale)
4. Prin urmare, starile mentale sunt identice cu anumite stari fizicale.

Premisa 1 asigura existenta unei legaturi cauzale in domeniul cauzal

Premisa 2 exprima convingerea „non-negociabila” conform careia, starile mentale provoaca
efecte fizicale.
Premisa 3 impune o alegere intre starea mentala M si starea fizicala F in claitate de cauze ale
starii fizicale F* si, a fizicalismului, aserteaza identitatea dintre unele stari mentale si anumite
stari fizicale.
Exemplu:
Sa presupunem ca X doreste sa voteze „da”(M) si pentru aceasta ridica mana(F*). Conform
premisei 2:
(A) M cauzeaza F*
Conform premisei 1, daca F* are o cauza, atunci exista o cauza fizicala F, astfel incat:
(B) F cauzeaza F*
Impreuna (A) si (B) aserteaza supradeterminarea cauzala a starii F*, dar conform premisei 3:
(C) F* nu este supradeterminata cauzal de M si de F
Trebuie sa alegem intre M si F. In virtutea lui (A), starea M este „cel mai bun candidat”. Dar
atunci, premisa 1 ne impune concluzia:
(D) M este identica cu F(si cauzeaza F*)

Emergentismul( dualismul naturalist)

1. Starile mentale nu au existat dintotdeauna in universul spatio-temporal, acesta fiind

intr-un moment initial(„Big Bang”) pur fizical.
2. Starile mentale au aparut ca un rezultat al evolutiei entitatilor biologice complexe si
nu printr-o interventie a unei parti divine, aflate in afara universului spatio-temporal.
3. Prin urmare, toate starile mentale au in ultima instanta cauze fizicale complet
insuficiente.

Argumentul reductionist
Unii fizicalisti sustin ca, tot asa cum chimia ne-a aratat ca apa este H2O si fizica ne-a
aratat ca lumina este radiatie electromagnetica, „neurostiinta” ne va arata ca durata, de
exemplu, este o anumita stare neurala, cum ar fi stimularea „fibrelor C”.
Exista o importanta dis-analogie intre identificarea durerii cu stimularea C-fibrelor si
celelalte identificari stiintifice.
Sa consideram apa- H2O. Sa presupunem ca intalnim o substanta care are toate
proprietatile apei, dar are alta structura chimica. Aceata „pseudo-apa” nu ar fi apa, daca
proprietatea „apa- H2O” este adevarata.
Sa presupunem ca neurostiinta viitorului ar stabili ca durerea este stimularea C-fibrelor.
Sa presupunem ca intalnim o fiinta extraterestra care are o stare mentala resimtita exact
ca durere, dar care nu poate fi identificata cu stimularea C-fibrelor, deoarece a cea fiinta
nu are C-fibre.
Daca analogia este corecta, ar trebui sa presupunem ca ceea ce simte aceea fiinta nu este
durere, ci doar „pseudo-durere”. Dar aceasta sustinere este absurda, intrucat ceea ce este
resimtit ca durere este durere.
Aceasi absurditate apare pentru orice stare fizicala propusa pentru identificarea cu
durere. Prin urmare, este tentant sa conchidem ca o stare mentala cum este durerea nu
poate fi identificata cu o stare de durere.
Behaviorismul
Behaviorismul sustine ca singura dovada pe care o avem cu privire la existenta starilor
mentale, inclusiv a propriilor noastre stari mentale, consta din comportamentul
observabil.
Behaviorismul epistemic, stiinta starilor mentale(„psihologia”) trebuie sa se bazeze
exclusiv pe dovezi empirice obiective, care pot fi coroborate de mai multi observatori
externi, in timp ce introspectia este o chestiune privata si pur subiectiva.
Behaviorismul logic a atribuit o stare mentala unei persoane, este a atribui acelei
persoane o dispozitie comportmentala.
O „dispozitie comportamentala” este o tendinta sau o inclinatie a cuiva de a se comporta
intr-un anumit fel in anumite imprejurari. A atribui Ioanei opinia ca ploua, inseamna a-i
atribui dispozitia de a lua umbrela cand iese din casa, de a porni stergatoarele la parbriz
daca este in masina, de a raspunde „cred ca ploua” daca este intrebata etc.
Notiune- ansamblu de elemente
Notiune- intelesul unui cuvant
- ansamblu de cuvinte
Termen- cuvant care exprima o notiune(„pisica”, „filosof”)
Multimea obiectelor la care se aplica un termen se numeste EXTENSIA NOTIUNII.
Extensie incrucisata studenti-rockeri

identitate animale cu inima= animale cu rinichi

stare mentala= dispozitie comportamentala

Behaviorismul logic are in vedere nu numai starile atitudinale, ci si starile senzoriale,
cum sunt durerea si greata(A avea o durere- a simti un carcel in talpa,nu inseamna a
avea o stare atitudinala, caci durerile nu au un continut proportional).
Din punct de vedere al behaviorismului logic, a atribui Ioanei o durere in talpa,
inseamna a-i atribui dispozitia de a se vaita cand paseste, de a-si masa talpa, de a spune
ca o doare talba daca este intrebata etc.
O problema a behaviorismului logic este aceea ca lista de dispozitii comportamentale
asociate unei anumite stari mentale este nesfartita.
Sa consideram lista asociata cu opinia Ioanei ca ploua. Ce anume au in comun itemi de
pe lista, in afara de faptul ca sunt genul de lucruri pe care te astepti sa le faca cineva daca
crede ca ploua?
Se pare ca trebuie sa stii deja ce inseamna a atrabui cuiva opinia ca ploua pentru a putea
sa generezi itemii de pe lista. Prin urmare, lista nu poate fi utilizata pentru a explica ce
inseamna a atribui cuiva opinia ca ploua.
O alta problema este aceea ca o persoana poate avea o anumita opinie, fara sa faca nici
unul dintre lucrurile de pe lista asociata cu acea opinie
Ioana poate sa creada ca ploua, si totusi poate sa nu-si ia umbrela, sa nu porneasca
stergatoarele de parbriz, sa spuna ca nu crede ca ploua etc.
Ceea ce face o persoana care are o anumita opinie nu depinde numai de obiectul acelei
opinii, ci si de alte stari atitudinale ale acelei persoane.
Desi crede ca ploua, Ioana poate lasa umbrela acasa, deoarece doreste sa ne minta cu
privire la opinia sa.
Tot asa, Ioana poate avea o durere in talpa, dar poate sa nu se vaite, deoarece este o
stoica si nu vrea sa para slaba.
Prin urmare, nu se poate explica atribirea unei stari senzoriale in termenii unor presupuse
dispozitii comportamentale asociate.
Esecul behaviorismului logic nu este si esecul behaviorismului epistemic.
Behaviorismul epistemic are in vedere doar cunoasterea starilor mentale, nu si natura
acestora. Prin urmare, aceasta forma de behaviorism este mai slaba decat behaviorismul
logic( behaviorismul logic implica behaviorismul epistemic, nu si invers)
Behaviorismul epistemic se cere suplimentat cu o abordare a naturii stariilor mentale,
compatibila cu tipul de cunoastere pe care il sustine. Aceasta abordare este
functionalismul.

FUNCTIONALISMUL

Trebuie facuta diferenta TIP / INSTANTA. Tipul este o categorie, iar instanta
exemplifica tipul respectiv, este un membru al categorie.
Diferenta instanta – tip: in memoria de unga durata am o reprezentare tip a Monei Lisa,
dar orice actualizare in memoria mea este o reprezentare instanta.
Din punct de vedere functionalist nu se pot identifica tipurile de stari mentale cu tipurile
de dispozitii comportamentale, care pot fi caracterizate indirect, prin referire la
comportament.
Starile mentale se caracterizeaza prin roluri functionale, pe care se presupune ca se
indeplinesc in modul in care se comporta o persoana.
Rolurile functionale sunt relatii cauzale.

Tipuri de relatii cauzale ale unei stari mentale:

1. Starile mediului – pot fi cauza unei stari mentale (m-am lovit la picior de un scaun;
scaunul este o stare a mediului)
2. Starile mentale – durerea imi provoaca opinia ca sunt disperat de durere;
3. Comportament – datorita durerii loviturii imi masez piciorul.

Un comportament este cel mai bine explicat de o combinatie de stari mentale, nu de o

singura stare. (analogie cu starile soft si hard ale computerului – hardul e ok, rezulta stare
soft ok).

STARILE MENTALE SE CARACTERIZEAZA RELATIONAL.

Intrebare: au starile mentale proprietati itrinseci? Care sunt ele?

Obiectele materiale au proprietati intrinseci: forma, pozitia, insa, este o proprietate
relationala.

QUALE – QUALIA = inseamna calitate in limba latina.

Qualia sunt proprietati ale experintei subiective: cum este sa vezi ceva rosu, in opus cum
sa vezi ceva verde, cum este sa simti o intepatura.
What is like to be a bat (Thomas Nagel) – oricat de multe vom stii despre lilieci, nu vom
sti niciodata cum e sa fii liliac.
Argumentul functionalismului si pro qualia = argumentul spectrului inversat.

Materialismul eliminavist

Functionalistii sunt de acord cu simtul comun ca starile atitudinale pot explica cauzal
comportamentul si ca nu sunt realmente existente ale subiectilor.
Stiinta va elimina vocabularul primitiv in definirea stiintifica a fenomenelor (seamana cu
argumentul reductionist).
Concluzii:
Starile mentale exista realmente si pot fi invocate in mod legitim in explicarea cauzala a
comortamentului oamenilor
Cunoasterea propriilor noastre stari mintale pare a fi iremediabil personala si
introspectiva( cunoastere „la persoana I”), prin contrast cu cunosterea starii mentale ale
altora(cunoasterea „la persoana a III-a”).
Prin urmare, starile mentale par a fi complet diferite de orice stare fizicala pe care stiinta
teoretica a naturii o studiza, fara nici o referire la „persoana I”.

Continuturi propozitionale

Explicatiile cauzale ale comportamentului prin referire la starile atitudinale(„Ioana si-a

luat umbrela, deoarece crede ca ploua”) presupunem ca exista o legatura cauzala intre
continutul propozitional a unei(unor) stari atitudinale si comportamentul de explicat.
Continuturile propozitionale par a fi entitati abstracte, inrudite ontologic cu obiectele
matematicii, cum sunt numerele si multimile. Entitatile abstracte par a nu avea capacitati
cauzale proprii.
O propozitie in sens gramatical(sentence) este o entitate care apartine unui limbaj( in
forma scrisa sau vorbita) si care este corect si completa din punct de vedere al gramaticii
acelui limbaj.
In acest sens, trebuie sa distingem intre propozitie-instanta si propozitie-tip.
ZAPADA ESTE ALBA este o instanta a unei propozitii-tip a limbii romane, o alta
instanta a acestei propozitii-tip fiind zapada este alba
Un enunt(statement) este o rostire declarativa a unei propozitii-instanta de catre vorbitor
al unui limbaj.
Ioana poate produce enuntul ca ploua, rostind cu intentie declarativa, o instanta a
propozitiei-tip a limbii romane „ploua”.
Nu orice rostire a unei propozitii are intentie declarativa: putem folosi propozitii pentru a
pune intrebari, a da comenzi etc.
Un continut propozitional(proposition) este intelesul unui enunt in contextul in care este
facut acel enunt.
Atunci cand Ioana produce enuntul „zapada este alba”, enuntul ei exprima acelasi
continut propozitional exprimat de enuntul „sonw is white”, produs de un vorbitor de
limba engleza.
Continuturile propozitionale sunt introduse prin clauze ca: „Ioana spune ca zapada este
alba”, „Este adevarat ca zapada este alba”.
Daca nu este pericol de confuzie cu sensul gramatical, in loc de continut propozitional
vom folosi propozitie.

Relevanta cauzala a continuturilor propozitionale

Atunci cand explic actiunea Ioanei de a-si deschide umbrela invocand ca operatia sa ca
ploua, se pare ca stabilesc o legatura cuzala intre propozitia ca ploua si comportamenul
Ioanei.
Intrucat propozitiile sunt entitati abstracte nu au capacitati cauzale proprii, un continut
propozitional al unei stari atitudinale nu poate avea un impact cauzal asupra
comportamentului pe care se presupune ca ii explica acea stare.
O cale de a rezolva dificultatea consta din a distinge intre relevanta si eficacitate cauzala.
O entitate are relevanta cauzala, daca referirea la acea entitate joaca un rol non-
redundant in explicarea cauzala a unui fenomen, in timp ce o entitate are eficacitate
cauzala, daca acea entitate are capacitatea efectiva de a cauza un fenomen.
Se poate sustine ca propozitiile nu au eficacitate cauzala, dar cu relevanta cauzala, in
masura in care referirea la propozitie este non-redundanta in explicatiile cauzale ale
comportamentului.

Stari de atitudine propozitionala

Starile de atitudine propozitionala(stari atitudinale) sunt stari mentale care pun in relatie
o persoana cu o propozitie(continut propozitional sau inteles al unui enunt).
Opiniile, sperantele, dorintele, temerile etc. sunt stari atitudinale.
In limba romana, starile atitudinale pot fi atribuite persoanelor prin enunturi de forma
„XA ca p”, unde „X” denota subiectul atitudinii, „A” reprezinta un verb de atitudine
propozitionala- „crede”, „spera”, „se teme”etc. si „p” este un enunt complet care exprima
continutul propozitional al atitudinii.
Propozitia exprimata de enuntul „Fumatul dauneaza grav sanatatii” este aceeasi cu
propozitia exprimata de enuntul „Smoking damages health”. De aceea, putem atribui lui
John opinia ca fumatul dauneaza sanatatii, chiar daca John nu cunoaste limba romana.
Una si aceasi persoana poate avea doua sau mai multe stari atitudinale diferite cu acelasi
continut propozitional: Ioana poate sa creada ca ploua si poate sa spere ca ploua.
Cunoasterea este o stare atitudinala: X stie pe p. Prin urmare, cunoasterea starilor
atitudinale ale cuiva apare ca o stare atitudinala „de ordinul doi”:ex: Andrei stie caIona
crede ca ploua.
Putem fi inclinati sa consideram ca avem un acces direct si privilegiat la propriile noastre
stari atitudinale printr-un proces de „reflectie” sau de „introspectie”.
Pe de alta parte, atribuim altora stari atitudinale prin observarea comportamentului
verbal sau non-verbal al acestora.
Uneori, se pare ca ne atribuim noua insine stari atitudinale, exprimandu-le in cuvinte in
limbajul interior(„cred ca nu e bine ce fac), ceea ce face ca accesul la propriile noastre
stari atitudinale sa nu fie la fel de diferit ca accesul la starile altora.
 o halucinatie este o experienta de tip perceptiv care apare in absenata unui obiect
perceput.
 Argumentul bazat pe halucinatie(etapa I)
1. daca halucinez un stingator de incendiu, atunci sunt direct constient de ceva rosu
2. acest ceva nu este identic cu un obiect fizical, intrucat nu exista nimic rosu in fata
mea
3. prin urmare, in aceasta situatie sunt direct constient de ceva non-fizical, care are
exact proprietatea pe care pare sa o aiba obiectul fizical( un obiect mental sau o “data
senzoriala”)
4. pentru orice perceptie veridica P este posibil sa existe o halucinatie care nu poate fi
distinsa subiectiv de P( perceptia veridica ceva rosu nu poate fi distinsa subiectiv de
halucinarea unui obiect rosu).
5. prin urmare, in toate cazurile de perceptie suntem direct constienti de ceva non-
fizical(obiecte mentale interne sau “date senzoriale”).

 Argumentul dublei viziuni

1. daca imi apropii degetul aratator de nas si privesc un obiect situat in spatele lui, atunci
sunt direct constient de existenta a doua degete
2. aceste doua degete nu pot fi identice cu degetul meu, deoarece doua obiecte diferite nu
pot fi identice cu un al treilea
3. este nerezolvabil sa presupun ca unul dintre degete este identic cu degetul meu si
cealalt nu, deoarece pare sa nu existe nici o diferenta relevanta care sa faca unul dintre
degete “degetul real”
4. prin urmare, in aceasta situatie sunt direct constient de doua obiecte non-fizicale (“date
senzoriale”)
Daca inchid pe rand cate un ochi apare cate un deget usor deplasat la stanga sau dreapta.
Sunt astfel constient de doua date senzoriale diferite, separate spatial.
1.Obiectii ontologice(ceea ce exista) la adresa Teoriei datelor senzoariale:
Daca datele senzoriale au proprietati cu care ne apar, atunci datele senzoriale au intre
altele marimi si forme, prin urmare aceste date senzoriale trebuie sa aiba o localizare in
spatiu, care este acest spatiu?
a) spatiul in care se afla datele senzoriale este cel fizical.
Daca spatiul este cel fizical atunci cele 2 date senzoriale din argumentul dublei viziuni
vor fi in acelasi spatiu cu degetul “fizical”
In aceasta situatie am putea sa ne intrebam la ce distanta se afla cele 2 date senzoriale fata
de degetul fizical
b) datele senzoriale se afla in creier
Presupunerea implica identitatea dintre datele senzoriale si starile neurofiziologice ale
creierului, daca aceste stari nu au proprietati cu care ne apar datele senziriale
c) datele senzoriale s-ar afla intr-un spatiu non-fizical
Ce tip de spatiu e spatiul non-fizical ?
Cate spatii non-fizicale exista ?
Cum interactioneaza obiectele din spatiu non-fizical cu obiectele din spatiul fizical?

2. Obiectii epistemologice(care tin de cunoastere)

Teoria datelor senzoriale se pare sa conduca la un scepticism despre lumea fizicala
Daca in experientele perceptive suntem direct constienti numai de date senzoriale, atunci
nu putem fi siguri ca obiectele fizicale sunt asa cum ni se par ca sunt si nici macar ca
acestea exista.
Adeptii Teoriei datelor senzoriale resping provocarea sceptica sustinand ca desi suntem
constienti numai de date senzoriale, opiniile noastre despre lumea fizicala sunt justificate
prin recursul la cea mai buna explicatie.
 Teoria adverbiala a senzatiei

„Simt o durere acută în spate”

Din punct de vedere gramatical, acest enunț exprimă o relație între un subiect al
experienței și un obiect la care se referă substantivul „durere”, caracterizat de adjectivul
„ascuțită”.
Această analiză este în acord cu Teoria datelor senzoriale, conform căreia un subiect al
experienței este în actul de a fi direct conștient de un anumit tip de obiect mental care este
localizat într-o anumită parte a corpului (analiza act-obiect).
Adepții teoriei adverbiale a senzației (TAS) consideră că analiza act-obiect a relatărilor
despre senzații ne induce în eroare cu privire la natura experiențelor senzoriale.
Conform Teoriei adverbiale a senzației, enunțul „Simt o durere ascuțită în spate” trebuie
înțeles ca „Spatele mă doare ascuțit”, unde substantivul „durere” s-a transformat într-un verb,
iar adjectivul „ascuțit” s-a transformat într-un adverb.
Reformularea adverbiala a relatărilor despre senzații înlătură ipoteza că „durerile” sunt
„obiecte mentale” localizate în anumite părți ale corpurilor noastre, pe care le detectăm printr-
un tip special de act mental.
Descriind adeverbial experiențele senzoriale, nu descriem proprietățile vizuale, olfactive
etc. ale unor obiecte mentale, ci felul în care experiența noastră senzorială este modificată de
obiectele fizicale pe care le percepem.
Din punct de vedere al Teoriei adverbiale ale senzației, enunțul „Sunt direct conștient de
o dată senzorială eliptică” trebuie înțeles ca ceva de genul „Simt elipticește”.
Ultima formulare nu aparține limbii române colocviale, dar nici enunțul care a fost
parafrazat nu este tocmi colocvial.
Spre deosebire de Teoria datelor senzoriale, Teoria adverbială a senzației este mai
„economică” din punct de vedere ontologic („briciul lui Ockham”).
Spre deosebire de realismul direct, Teoria adverbiala a senzației ține cont de trăsăturile
subiective ale senzației: un obiect extern apare cu o anumită proprietate unui subiect, deoarece
subiectul este afectat senzorial de acel obiect într-un anumit mod.
Teoria adverbiala a senzației nu poate furniza parafraze satisfăcătoare ale unor enunțuri
complexe despre date senzoriale („Sunt direct conștient de o dată senzorială roșie și pătrată
aflată la dreapta unei date date senzoriale albastre și rotunde”)
Calitățile primare ale unui obiect sunt acele proprietăți a căror existență nu depinde de
existența unui subiect percepător (forma, dimeniunea, greutatea).
Calitățile secundare ale unui obiect sunt acele proprietăți a căror existență pare să
depindă de existența unui obiect percepător (culoarea, gustul).
Calitățile secundare sunt „în” noi sau sunt „în” subiectele externe numai în măsura în
care acestea au capacitatea de a ne afecta enzorial în anumite moduri (culorile sunt „în”
obiecte numai în sensul că acestea reflectă radiația electromagnetică de anumită lungime de
undă).
Obiectele au greutate și forma independent de orice relație dintre acestea și un subiect
care le percepe, dar au culori cel puțin parțial în virtutea capacității acestora de a afecta în
anumite moduri pe cei care le percep.
Judecățile noastre despre culori sunt mult mai subiective și mai variabile decât cele
despre greutăți și forme: doi oameni pot fi în dezacord cu privire la coloarea exactă a unei
haine, chiar dacă o privesc în condiții normale de iluminare.
O dispută cu privire la forma unui obiect văzut de la distanță poate fi rezolvată prin
măsurători fizice.
Chiar dacă am recurge la un spectroscop, nu putem stabili o relație directă între o
anumită senzație de culoare și o anumită lungime de undă.
 Senzația de galben poate fi produsă atât de radiația de 590μμ, cât și de combinarea într-o
anumită proporție a undelor de 760 μμ(„roșu”) cu unde de 535 μμ(„verde”).
Culorile cu care ne apar obiectele variază în funcție de iluminare.

Dispoziții

O dispoziție este o capacitate a unui obiect sau a unui sistem, de a acționa sau a
reacționa într-un anumit mod în anumite condiții.
Fragilitatea si solubilitatea sunt exemple tipice de dispoziții fizicale, iar generozitatea și
iritabilitatea sunt exemple tipice de dispoziții psihice.
Predicatele care exprimă dispoziții sunt numite predicate dispoziionale: „este solubil”,
„este generos” etc.

Formele, greutatea, marimea- calitati primare, care nu depind de observator

Sunt culorile proprietati autentica?
A fi rosu in perspectiva TDS- a avea capacitatea de a cauza o data senzoriala rosu in
conditii normale de iluminare
Teoria adverbiala a senzatiei- a avea capacitatea de a ne afecta senzorial rosiatic, in
conditii normale de iluminare
Nu orice predicat cu inteles denota o proprietate autentica;
Predicatul nu se “autoexemplifica”, exista multe obiecte care nu se “autoexemplifica pe
sine.
Proprietatea de a fi divizibil cu 2 sunt exemplificate de numerele pare, dar nu se
autoexemplifica pe sine. Proprietatea de a fi divizibil cu 2 nu este ea insasi divizibila cu 2.
A avea capacitatea dea a ne afecta senzorial rosiatic in conditii normale de iluminare
denota o proprietate a obiectelor? Stelele rosii, catifeaua rosie, sticla rosie au aceasta
capacitate dar proprietatea in virtutea carora au aceasta capacitate sunt diferite. Stelele rosii
emit o anumita lungime de unda, catifeaua rosie reflecta, iar sticla rosie transmite o anumita
lungime de unda.
Conform acestei viziuni, proprietatea de a fi rosu daca exista nu poate fi una din aceste
proprietati.
Proprietatea de a fi rosu este o proprietate disjunctiva.
1. Daca culorile se prezinta ca o proprietate disjunctiva sunt inalt nedeterminate
2. Proprietatea de a fi rosu e o calitate secundara

Marea problema a calitatii secundare este aceea de a le include in ontologia noastra.

Putem conchide ca nu exista proprietatea de a fi rosu sau roseata. Aceasta concluzie nu
implica faptul ca nici un obiect nu ar fi rosu, ci ca obiectele care sunt rosi nu sunt astfel in
virtutea faptului ca poseda o anumita proprietate. Prin contrast se pare ca exista o proprietate
in virtutea careia unele obiecte ne apar patrate, prin urmre exista o distinctie ontologica intre
forme si culori.