Dualismul interacționist și argumentul închiderii cauzale

Scornea Iulia-Denisa
Anul I, ID

Introducere

Dualismul, formulat de Rene Descartes în sec XVII- lea este conceptul potrivit căruia
mintea și corpul par a fi genuri diferite de entități, deoarece sunt distincte și separabile.

Sunt însă astfel? Care este motivul pentru care chiar și în prezent, după atâta timp această
idee este încă dezbătută de filosofii fizicaliști și nu numai?

Voi încercă în aceasta lucrare să conturez o imagine elocventă a dualismului- ca și

concept -dar voi încercă și să descopăr de ce înțelegerea interacțiunii cauzale minte-corp este
principala problemă cu care se confuntă dualismul.

Dualismul cartezian si dualismul proprietăților

Ca să avem claritate este de menționat că dualismul cartezian (dualismul substanțelor)
reprezintă forma „pura” sau „extrema” a dualismului asa cum afirma psihologul Mielu Zlate in
cartea sa Introducere în psihologie. Acesta susținea ideea că mintea este o substanță imateriala cu
totul distinctă de corp.
Corpul este în schimb, prin natura lui intrinseca- exact ca orice alt obiect material (de
exemplu: mobila din casa, clădirile de pe stradă etc) fiind un element extins în spatiu și
caracterizat de proprietăți fizce (temperatura, greutate, amplasare spațială etc)

Dualismul proprietăților contrazice cartezianismul prin concepția conform căreia există o

singură entitate: cea fizicala, care deține două proprietăti: proprietăti mentale și proprietăți
fizicale.
Aceste tipuri de proprietăți pot fi distincte și ireductibile însă dualismul proprietăților le
vede și le atribuie doar unei singure entități: fie trupul fie creierul.

Ambele tipuri de dualism- atât cel cartezian cât și cel al proprietailor fac parte din ceea ce
este numit dualism interactionist și înceracă să enunțe ideea conform căreia stările mentale ale
unui individ sunt capabile să interacționeze cu stările fizicale ale corpului acelui individ.

Din punctul meu de vedere această așa-numita distincție bine delimitata a trupului și a
mintii nu este împotriva unirii și interacțiunii lor prin simplul fapt că noi, ca ființe avem acces la
anumite lucruri care se pot experimentaș prin urmare cele doua entități interacționează intre ele.

Susțin că dualismul sugerează mai degrabă că există interacțiuni și interdependențe între

minte și trup deoarece mintea poate influența starea corpului prin intermediul emoțiilor, iar
corpul poate influența mintea prin intermediul senzațiilor și experiențelor. Acest lucru se poate
vedea în modul în care sentimentele de anxietate pot cauza simptome corporale precum

1
transpirația excesivă și bătăile rapide ale inimii. De asemenea, experiențele corporale, cum ar fi
sportul, pot ajuta la modificarea stărilor de dispoziție și la îmbunătățirea sănătății mentale.

Argumentul divizibilitătii si argumentul circular

În contraargument cu cele de mai sus, daca aducem în discuție argumentul divizibilității -
în problema separării intre minte- corpș acesta indică faptul că deși mintea și corpul sunt
interconectate, ele pot fi separate, și poate fi oferită o explicație separată pentru fiecare parte.
De exemplu, mecanismele biologice responsabile de durere sunt separate de mecanismele
cognitive care procesează informațiile referitoare la experiența durerii.
Argumentul divizibilității, prevede că mintea și corpul pot fi considerate că fiind doua
entități separate, care desi au o relație strânsă pot exista și independent unul de altul.

Divizibilitatea în acest context refera la capacitatea mintii de a gândi și funcționa

independent de corp.

Exista anumite procese mentale care pot avea loc fară implicarea corpului chiar daca
mintea și corpul sunt legate?
Cu sigurață da! De exemplu, putem vedea acest lucru în cazul viselor atunci când mintea
poate explora lumi sau scenarii complexe fară implicarea fizica a corpului.

De asemenea, putem vedea aceasta divizibilitate în cazul gândirii abstracte, când putem
imagina concepte și soluții fară să ne folosim corpul pentru a le construi.
Spre exemplu, știința, matematica și tehnologia sunt toate produse ale acestei capacități
de a gândi abstract și de a separa mintea și corpul.

Mergând mai departe argumentul circular aduce în discuție faptul că nu putem lua în
considerare că fiind reală cel puțin una din premise, independent de concluzia finală. Acest lucru
se datorează faptului că concluzia finala se refera la premisele dinainte, ceea ce face că
argumentul să fie autoreferitor și să se întoarcă la propria să premisa.

Cum vine asta? Voi da un exemplu- “A este corecta pentru că B este corecta, și B este
corecta pentru că A este corecta" nu poate fi folosit pentru a susține concluzia că A și B sunt
corecte.
Acest lucru se datorează faptului că fiecare premisă este folosita pentru a susține
concluzia, fapt ce creează un cerc vicios. Argumentul nu se poate extinde sau adauga altceva în
afară de premisele inițiale, ceea ce îl fac invalid și imposibil de a fi folosit că un argument valid.
De asemenea, acest tip de argumentare nu oferă nimic nou, ci doar se refera la premisele
inițiale, ceea ce îl face nefolositor. Acest tip de argumentare este asemenea unei spirale ce se
învârte pe sine, oferind aceleași informații fară a ajunge la nicio concluzie și nu oferă motive sau
dovezi pentru susținerea afirmațiilor, ceea ce înseamnă că nu poate fi folosit pentru a convinge
pe cineva de validitatea lor.

Argumentul închiderii cauzale

Argumentul închiderii cauzale, numit și argumentul supradeterminării, este probabil cel
mai puternic argument avansat în filosofa contemporană a minții împotrivă dualismului
interacționist. O prima formulare a acestui argument aparține lui Jaegwon Kim.

2
 Acesta și-a reformulat argumentul în mai multe rânduri, prezentând diferite versiuni, nu
întotdeauna echivalente.
Argumentul închiderii cauzale ia în considerare faptul că în eventualitatea în care stările
mentale și stările fizicale ale corpului pot interacționa cauzal, atunci putem considera că că
stările mentale sunt numeric identice cu anumite stări fizicale ale creierului/trupului.
Acest argument se bazează pe ideea că emoțiile și sentimentele pot afecta starea fizica a
corpului și invers starea fizica a corpului poate afecta emoțiile și sentimentele.
Ca exemplu putem demonstra asta prin faptul că stresul și anxietatea pot cauza boli de
inima și tulburări digestive.
De asemenea, durerea fizica poate provoca sentimente de tristețe și furie.
Prin urmare, se poate spune că emoțiile și sentimentele sunt legate de starea fizica a
corpului și una o poate influenta direct cealaltă.
Mergand mai departe cu un alt exemplu- cercetările au arătat că persoanele care se simt
triste și singure sunt predispuse la boli de inima, în timp ce persoanele cu sentimente de frică și
anxietate pot prezenta simptome de durere abdominala.

Înțelegerea interacțiunii cauzale minte-corp

Filosoful englez Richard Granville Swinburne are o perspectivă foarte practică în

susținerea dualismului. Acesta susține, în primul rând, că ne putem imagina pe cineva dobândind
un corp nou, sau chiar existând într-o stare dezîncarnată.
În al doilea rând, suntem familiarizați cu cazurile de amnezie, în care oamenii continuă să
existe în ciuda faptului că și-au pierdut majoritatea sau toate amintirile; și putem înțelege
poveștile în care oamenii continuă să existe după moarte, dar fără amintiri din timpul lor pe
pământ.

Consider că mintea interacționează cauzal cu corpul/ creierul deoarece am obesrvat pe

propria-mi piele cum anxietatea spre exempli poate provoca schimbări chimice în creier care pot
avea efecte fizice asupra organismului, cum ar fi creșterea ritmului cardiac și a respirației.

Aceste schimbări chimice pot cauza eliberarea unor hormoni care pot afecta
metabolismul și alte sisteme ale corpului, cum ar fi sistemul imunitar. Aceste schimbări
hormonale pot provoca, de asemenea, o reacție fizică, cum ar fi transpirație, tensiune musculară
și tahicardie.
Se întâmplă acest fapt întrucât creierul este responsabil pentru producerea hormonilor și
neurotrasmițătorilor care controlează și reglează stările fizice și emoționale ale organismului.

Un alt exemplu: când o persoană se simte deprimată, creierul eliberează anumiți

neurotrasmițători care produc schimbări fizice precum somnolența și pierderea poftei de mâncare
sau simțul mirosului ce poate declanșa schimbări chimice în creier care să producă o reacție
emoțională pozitivă sau negativă; cum ar fi mirosul unei prăjituri poate declanșa sentimente de
încântare, în timp ce mirosul de gaz poate produce sentimente de teamă.

Oare așa este? Întreb aceasta deoarece unii experți consideră că stările mentale care au
efecte fizice sunt de fapt doar stări fizicale ale creierului.

3
 Deci, deși poate părea că ne putem influența sănătatea fizică prin gândurile și emoțiile
noastre, în realitate, este posibil că sănătatea noastră fizică să ne afecteze starea mentală.

Un filosof produalism, canadianul Paul Churchland oferă patru argumente în favoarea

dualismului și anume: argumentul religiei, argumentul introspecției, argumentul ireductibilității
și argumentul parapsihologic. Acesta dă exemplul cu anumite cazuri de leziuni ale creierului
(cauzate de accidente auto, abuz de droguri, boli patologice etc.).
În aceasta situație substanța mentală și / sau proprietățile persoanei sunt semnificativ
schimbate sau compromise.
Dacă mintea ar fi o substanță complet separată de creier, cum ar putea fi posibil că de
fiecare dată când creierul este rănit, mintea să fie și ea rănită?
Într-adevăr, este foarte frecvent cazul în care se poate prezice și explica chiar tipul de
deteriorare mentală sau psihică, sau schimbarea pe care o vor suferi ființele umane atunci când
anumite părți ale creierului lor sunt deteriorate.

Churchland considera că problema minte-corp vă fi rezolvată în final nu de filosofi, ci de

neurologi și cunoștințele noastre actuale sunt atât de limitate încât nu am înțelege soluția chiar
dacă aceasta ar apărea brusc.

Cazul Phineas Gage și interactiunea cauzală minte-corp

Din punctul meu de vedere un exemplu extrem de puternic în favoarea interacțiunii dintre
minte și corp/creier este americanul Phineas Gage rămas în istoria medicinei că supraviețuitor al
unui dramatic accident din 13 septembrie 1848, în care i-a fost distrusă o parte din creier.
În urma unei explozii, o bară de fier i-a pătruns în obrazul stâng și a ieșit prin partea
superioară a craniului.
Cazul său a atras atenția specialiștilor și a promovat interesul asupra studiului relației
dintre anumite zone ale creierului și anumite trăsături de comportament.
Phineas Gage este adesea citat că un exemplu care ilustrează cum creierul cauzează
mintea.
Gage a prezentat cu siguranță câteva modificări psihice după accidentul său. Acest
eveniment fizic, distrugerea unei părți a creierului său a cauzat, prin urmare, un fel de schimbare
în mintea lui, ceea ce sugerează o corelație între stările trupului/ creierului și stările mentale.
Pe lângă exemplul de mai sus, experimentele moderne au demonstrat că relația dintre creier și
minte este mult mai mult decât o simplă corelație.
Prin deteriorarea sau manipularea unor zone specifice ale creierului în mod repetat în
condiții controlate (de exemplu la maimuțe) și obținerea fiabilă a acelorași rezultate în măsuri de
stare mentală și abilități, neurologii au arătat că relația dintre lezarea creierului și deteriorarea
mintală este probabil cauzală.
Această concluzie este susținută în continuare de datele privind efectele substanțelor
chimice neuro-active (cum ar fi cele care afectează neurotransmițătorii) asupra funcțiilor
mentale, dar și din cercetările privind neurostimularea (stimularea electrică directă a creierului,
inclusiv stimularea magnetică transcranială).

Dennett, oponent al dualismului

4
 Ca să contrabalanzez însă situația simt nevoia să aduc în discuție și oponenții dualismului,
care combat acest curent susținand de obicei că dualismul este inconsecvent cu legile sau
adevărurile cunoscute ale științei (cum ar fi legea termodinamicii), incoerent din punct de vedere
conceptual (deoarece mințile imateriale nu au putut fi individualizate sau pentru că interacțiunea
minte-corp nu este imaginabilă uman) sau reductibil la absurd.

Unul dintre oponenții dualismului este filosoful contemporan Daniel Clement Dennett
care respinge alternativa dualistă pe trei motive: în primul rând, că versiunea de cauzalitate
minte-corp este în conflict cu ceea ce știm, sau avem motive întemeiate să credem, din
descoperirile științei fizice; în al doilea rând, că însăși noțiunea de cauzalitate psihofizică dualistă
este incoerentă; și în al treilea rând, că dualismul pune mintea dincolo de întinderea investigației
științifice.

În fiecare caz, raționamentul său este neconvingător și, într-adevăr, îl lasă pe dualist
complet nevătămat. În schimb, fără o bază adecvată pentru respingerea dualismului, Dennett
însuși rămâne cu o teorie care este vulnerabilă la o serie de obiecții familiar, de bun simț aș zice.

De asemenea mulți fizicieni și cercetători ai conștiinței au susținut că orice acțiune a unei

minți non-fizice asupra creierului ar presupune încălcarea legilor fizice, cum ar fi conservarea
energiei.

Prin asumarea unui univers fizic determinist, obiecția poate fi formulată mai precis.
Atunci când o persoană decide să meargă printr-o cameră, se înțelege, în general, că
decizia de a face acest lucru, un eveniment mental, determină imediat un grup de neuroni din
creierul acelei persoane, un eveniment fizic, care duce la final la mersul său prin cameră.
Problema este că, dacă există ceva total nefizic care determină să ardă o mulțime de
neuroni, atunci nu există niciun eveniment fizic care să determine arderea.
Aceasta înseamnă că o anumită energie fizică este necesară pentru a fi generată împotriva
legilor fizice ale universului determinist – aceasta este prin definiție un miracol și nu poate exista
nicio explicație științifică de unde a provenit energia fizică pentru ardere. Astfel de interacțiuni
ar încălca legile fundamentale ale fizicii. În special, dacă o sursă externă de energie este
responsabilă pentru interacțiuni, atunci aceasta ar încălca legea conservării energiei. Prin urmare,
interacționismul dualist a fost criticat pentru încălcarea unui principiu euristic general al științei:
închiderea cauzală a lumii fizice.

Concluzie

Din punctul meu de vedere interacțiunea cauzală minte-corp, modul în care stările
mentale, cum ar fi stresul, anxietatea sau furia, pot afecta fizic trupul nostrum.
Spre exemplu tensiunea arterială se datorează faptului că stările mentale sunt asociate cu
schimbări chimice și hormonale în organism care pot avea un efect direct asupra sănătății noastre
fizice și subliniază importanța gestionării corecte a stărilor mentale, deoarece poate avea un
impact semnificativ asupra bunăstării noastre fizice.
Mai mult decât atât, având în vedere că supărarea/stresul poate fi responsabil pentru un
număr semnificativ de boli cornice este necesara găsirea și utilizarea unor pârghii cum ar fi

5
practicarea meditației, activitățile de relaxare și adoptarea unei alimentații sănătoase sunt moduri
bune de a ajuta la gestionarea stării mentale și de a îmbunătăți starea de sănătate generală.
Toate aceste din punctul meu de vedere susțin ideea conform căreia există o interacțiune
cauzală între minte si corp.

BIBLIOGRAFIE
Gheorghiu [2015]; Gheorghiu, Dumitru, “Introducere în filosofia minţii. Curs
universitar. Volumul 1”, Editura Trei, 2015.
Wozniak [1992]; Wozniak Cf. Robert H., „René Descartes and the Legacy of Mind/Body
Dualism”, Bethesda, MD & Washington, DC by the National Library of Medicine and the
American Psychological Association, 1992.
Almeder, R [2013]; Almeder, Robert “Materialistic objections
against Cartesian dualism”, ARCHIVES OF CLINICAL PSYCHIATRY, UNIV SAO PAULO,
INST PSIQUIATRIA, 2013.