CONSTIINTA Susan Blackmore De ce atata mister? O problema dificila.

Constiinta este o tema misterioasa, dificila careia, oricat am incerca, nu vom reusi sa ii gasim un raspuns general valabil, acceptat de catre toti, in viitorul apropiat. Este, in acelasi timp si in egala masura, cea mai evidenta si cea mai dificila tema pe care o putem cerceta. Pentru a reusi sa gasim un rezultat acceptabil in aceasta cercetare, ar trebui sa apelam la autocercetarea constiintei, adica sa se cerceteze singura, o idee cam ciudata, sau sa iesim din insusi lucrul pe care intentionam sa-l cercetam. Desi timp de mii de ani filosofii si oamenii de stiinta au incercat sa gaseasca un raspuns acestei teme, nereusind acest lucru, la inceputul secolului XXI, stiintele cognitiei sunt mult mai dezvoltate si sunt pregatite sa infrunte o serie de intrebari complicate: Ce face constiinta? Am fi putut evolua fara ea? Ar putea fi constiinta o iluzie? Pana la urma, ce este constiinta?. Cu toate acestea, misterul nu a disparut, fiind la fel de profund ca intotdeauna. Ce este diferit este faptul ca astazi cunoastem destule lucruri despre creier ca sa analizam aceasta tema. Intrebarea principala este cum ar putea ca activitatea neuronilor sa produca experiente private, subiective si constiente. Astfel ca, au aparut tot felul de teorii unificate, cuantice sau spirituale ale unor savanti care sustin ca au rezolvat misterul constiintei, teorii bazate pe puterea constiinteisi multe altele asemenea, dar majoritatea ignora pur si simplu hotarul ce desparte lumea fizica de cea mentala. Asadar, ignorarea vidului explicativ dintre minte si creier nu duce la atingerea constiintei. Acest lucru este doar un aspect modern a problemei raportului dintre minte si corp pe care filosofii au cercetat-o timp de peste doua mii de ani. In experienta umana comuna par sa se regaseasca doua tipuri complet diferite de aspect, fara nicio legatura evident intre ele, ceea ce a ajuns sa fie o problema majora. Astfel ca, pe de-o parte, sunt propriile experiente, perceptiile fiecaruia diferite de la om la om. Acestea sunt indescriptibile si reprezinta qualia-calitati subiective inefabile ale experientei. Acestea par reale, vii si neindoielnice, constituind lumea in care traim, fiind tot ceea ce avem. Pe de alta parte, exista o lume fizica exterioara datorita careia avem aceste experiente. Desi putem avea indoieli despre constitutia ei, sau natura ei, suntem siguri de faptul ca ea exista cu adevarat. Aceste doua tipuri de lucruri par sa fie absolut diferite. Pe de o parte exista lucruri fizice, avand dimensiuni, forma, greutate si alte atribute care pot fi masurate si despre care putem afirma cu certitudine ca exista, iar pe de alta parte, sunt experientele private, acele senzatii pe care le percepem fiecare in mod diferit de ceilalti. O data cu trecerea timpului, majoritatea oamenilor au adoptat un fel de dualism adica, credinta ca intr-adevar exista doua lumi diferite. Dualismul se manifesta atat in randul religiilor, majoritatea acceptand aceasta apreciere, inafara budismului care nu accepta existenta unui suflet intern etern, sau teorii care cred in puterea mintii, constiintei sau a spiritului. Dualismul acesta este present in limbajul nostru astfel incat putem sa vorbim despre creierul meu sau corpul meu ca si cand eu as fi ceva deosebit de ele.

In secolul XVII, filosoful Rene Descartes, a propus o teorie numita dualism cartezian, ce are la baza ideea ca mintea si creierul unui om sunt alcatuite din substante diferite, mintea neocupand spatiu si neavand o pozitie anume iar corpul fiind alcatuit, la fel ca restul lumii fizice, dintr-o substanta fizica, intinsa. Insa problema este interactiunea dintre cele doua. Cum se face aceasta? Tot Descartes a presupus ca ele ar interactiona in glanda pineala din creier, o structura fizica, insa dualismul cartezian nu ofera vreo explicatie despre faptul ca, dintre toate glandele din creier, aceasta ar avea legatura cu planul mental. Aceasta problema a interactiunii dezaproba incercarile de elaborare a vreunei teorii dualiste, ceea ce prezinta, probabil, motivul pentru care majoritatea savantilor resping complet orice forma de dualism si accepta una dintr formele de monism sau alta, optiunile fiind, insa, putine si cu probleme. Idealistii gasesc baza in minte insa trebuie si sa explice cum si de ce ar exista o lume fizica ce ar avea consistenta. Monistii neutri resping dualismul dar au probleme cu stabilirea naturii fundamentale a lumii si modul in care ar putea deveni unitara. Materialismul este o a treia optiune a savantilor si este cea mai raspandita in randurile acestora, astazi. Cei ce adopta aceasta teorie considera ca materia este fundamentala insa se confrunta si cu multe probleme datorita acestei gandiri. De exemplu, cum ar putea explica faptul ca un lucru mic cum este creierul fizic, ce este alcatuit numai din substante materiale, ar putea sa creeze experiente constiente sau qualia inefabile. In 1994, filosoful David Chalmers a avansat o formula numita problema greaa constiintei referitoare la legatura intre creierul fizic si qualia inefabile, la modul in care un creier obiectiv ar putea sa creeze experiente subiective, vrand sa o distinga de problemele usoare, adica acelea pe care stim sa le rezolvam, ca de exemplu: perceptia, invatarea, atentia sau memoria, si altele. Insa, nu toti savantii sunt de acord cu Chalmers, unii dintre ei considerand ca aceasta problema greanu ar exista, ca ar fi o convingere falsa a constiintei sau o subestimare a problemelor usoare. Filosoafa Patricia Churchland considera ca aceasta ar fi, de fapt, o falsa problema deoarece nu putem stabili dinainte dificultatea problemelor ce apar. Dupa aceasta problema provine din faptul ca, dupa ce am explicat perceptia, memoria, atentia si celelalte probleme ce ne confrunta, ar mai ramane de analizat si explicat constiinta in sine, lucru destul de dificil de facut. Pentru a putea sa inaintam cu rezolvarea tuturor problemelor, trebuie sa incercam sa definim constiinta intr-un mod usor de inteles si acceptabil tuturor. O data cu definirea acesteia poate am putea sa intelegem mai multe lucruri pe care ne este greu sa le intelegem pe deplin. Cum o fi sa fii liliac?-o intrebare de mare importanta in istoria stiintelor cognitive, facuta celebra de catre filosoful Thomas Nagel. O intrebare la care, sincera sa fiu, nu m-am gandit niciodata desi, miam imaginat de multe ori ce ar insemna sa fiu o fiinta fantastica, cum as arata, ce as face in acest caz. Insa, imaginatia mea pornea de la faptul ca totodata as fi si om. Dar sa fiu un liliac, o fiinta total deosebita de oameni, mi s-ar parea destul de ciudat. Filosoful a apelat la aceasta intrebare pentru a contesta materialismul dar eu nu am avut niciun motiv sa o fi facut pana acum si nu stiu daca, acum ca stau sa ma gandesc, as reusi sa gasesc vreun raspuns. Prin aceasta, filosoful are in vedere subiectivitatea adica, daca gasim ceva care sa corespunda senzatiei de a fi liliac, ceva insusi pentru el, atunci acesta ar putea fi constient. Insa, daca nu exista nimic care sa corespunda acestei senzatii, liliacul nu este constient.

Daca stam sa analizam, nu putem sti ce inseamna sa fim altceva decat oameni, insa putem sa ne imaginam. In privinta obiectelor, daca ne imaginam ca suntem unul dintre acestea, nu ar insemna nimic deoarece, fiind fara viata, un obiect nu simte nimic, este inert, nu are constiinta. Pe de alta parte, sa ne imaginam ca suntem o alta fiinta ne este mult mai greu deoarece nu stim cum este sa fim in locul ei. Insa, daca consideram ca exista ceva ce corespunde senzatiei de a fi o alta fiinta, atunci acea fiinta este constienta. Nagel a ales liliacul deoarece acesta este diametral opus noua. Daca noi ziua suntem trezi iar noaptea dormim, in general, liliecii fac invers. Ei stau agatati de crengile copacilor cu susul in jos, spre deosebire de noi care nu stam agatati si cu capul in jos. De asemenea, ei vadcu urechile, ceea ce noi, in mod normal, nu avem cum sa o facem.