MATERIALISMUL ELIMINATIVIST

BRUJBAN N. MIHAIL
Anul I, grupa 1

1 ELIMINATIVISMUL

Materialismul eliminativist este concepţia radicală conform căreia simţul nostru

comun în privinţa înţelegerii stărilor mentale şi a relaţiilor acestora cu comportamentul este
radical greşită, astfel că stările mentale postulate de simţul comun nu există, iar o neuroştiinţa
completă a viitorului va arăta că termenii precum “opinie”, “dorinţă”, “speranţă”, “iubire” nu
se referă la ceva real şi că oamenii cred în mod greşit, că ei au astfel de convingeri şi dorinţe.
Unii eliminativişti, cum ar fi Frank Jackson, pretind că, conştiinţa nu există decât ca un
epifenomen al funcţiei cerebrale, iar altele, cum ar fi Georges Rey susţin că acest concept va
fi în cele din urmă eliminat deoarece neuroştiintele progresează în mod constant.
El este un adversar teoretic al funcţionalismului. Funcţionaliştii susţin că stările mentale ale
subiecţilor sunt stări realmente existente şi că pot fi invoate în mod legitim în explicarea
comportamentului acestora, iar în concepţia adepţilor materialismului eliminiativist, rolurile
cauzale în termenii cărora funcţionaliştii încearcă să caracterizeze atefel de stări nu sunt
ocupate de nimic.
Din moment ce materialismul eliminativist susţine că cercetările viitoare nu vor reuşi să
găsească o baza neuronală pentru diferitele fenomene mentale, ele trebuie să aştepte în mod
necesar ca ştiinţa să progreseze în continuare. S-ar putea pune la îndoială şi poziţia cu privire
la aceste motive, dar şi alţi filosofi ca Churchland susţin că eliminativismul este adesea
necesar pentru a deschide mintea gânditorilor la noi dovezi şi explicaţii mai bune.

Termenul “eliminativist” a fost introdus pentru prima dată de James Cornman în 1968, în timp
ce descria o versiune de fizicalism aprobată de Richard Rorty. Articolul intitulat, „Mind-Body
Identitate, confidenţialitate şi categorii” şi aşa-numita teorie „dispariţia” ale lui Rorty păreau
să susţină în mod deschis ambele concepţii despre materialismul eliminativist care sugera că
senzaţiile nu există şi că de fapt acestea nu sunt altceva decât procesele cerebrale.

Spre deosebire de dualşti, eliminativiştii pretind că nu este nimic mai mullt la minte decât
ceea ce se întâmplă în creier. Motivul pentru care stările mentale sunt ireductibile nu se
datorează faptului că acestea sunt non-fizice, mai degrabă, aceasta se datorează faptului că
stările mentale nu există cu adevărat. De exemplu, aşa cum teoria noastră a luminii a fost
înlocuită treptat cu înţelegerea noastră de radiaţii electro-magnetice, concepţia noastră despre
lumina a fost transformată în mod dramatic aşa cum ne-am recunoscut moduri în care
concepţia noastră veche a fost eronată sau incompletă.
Cu toate acestea, în nici un punct nu am ajuns să spunem că există într-adevăr un lucru, cum
ar fi lumina. Mai degrabă, lumina a fost în cele din urmă identificată că o formă de radiaţii
electro-magnetice.

Un cadru oarecum similar pentru înţelegerea materialismului eliminativist este oferit de

discuţia lui David Lewis legată de definiţii funcţionale în psihologie. În contul lui Lewis,
noţiunile noastre de bun simt mentale pot fi tratate ca termeni definiţi teoretic funcţional, care
apar într-un lanţ de fraze Ramsey. Propoziţiile Ramsey sunt o reconstrucţie formală a
platitudinilor psihologiei simţului comun. Ele oferă un set de roluri sau condiţii care mai mult
sau mai puţin trebuie să fie îndeplinite pentru explicarea oricărui stat dat. În cazul în care
nimic nu se apropie de umplere, de fapt rolurile specificate de acest cadru pentru un anumit
stat, atunci sunt justificate în a spune că postula teoretică în cauza nu se referă şi nu există în
nici un astfel de lucru. Materialiştii eliminativişti susţin că acest lucru este exact ceea ce se va
întâmplă cu cel puţin unele dintre noţiunile noastre populare mentale.

2 PSIHOLOGIA POPULARA

Capacitatea noastră obişnuită de a explica şi a prezice comportamentul uman prin

atribuirea de opinii, dorinţe, speranţe şi alte stări mentale semenilor noştri este numită de
adepţii materialismului eliminativist psihologia populară. Conform materialismului
eliminativist, psihologia populară este o teorie empirică, întrucât noi o folosim în mod
obişnuit pentru a explica şi a prezice comportamnetul uman, tot aşa cum, de exemplu,
fizicienii folosesc mecanica cuantică pentru a explica comportamentul particulelor
subatomice.
Psihologia populară se presupune a fi compusă din generalizări (sau legi) ce murdăresc teorii
specifice, notate cu termenii şi condiţiile noastre de zi cu zi psihologice, cum ar fi „credinţa”
sau „durerea’’.

Psihologia populară postulează existenţa unor entităţi care nu sunt direct observabile: noi nu
putem vedea ruşinea ca atare , dar putem vedea un om îmbujorat la faţă, tăcut, retras, etc.
Entităţile neobservabile a căror existenţa este postulată de psihologia populară face referire la
stările mentale denotate de termeni psihologici ai discursului obişnuit ce îşi dobândesc
înţelesul din teoria care le postulează.

Explicaţiile şi predicţiile ştiinţifice presupun generalizări care conectează condiţiile

explicative sau predictive cu fenomenele de explicat sau de prezis. Susţinătorii
materialismului eliminativist arată că psihologia populară conţine astfel de generalizări, care
conectează enititatile postulate de psihologia populară cu comportamentele de explicat sau de
prezis. Un exemplu tipic de generalizare a psihologiei populare este următorul:
 Dacă Ion are dorinţa de mânca o îngheţată şi crede că cel mai
bun mod de a obţine o îngheţată este de a face un drum până la
magazin şi dacă nu are o altă strategie mai bună să obţină o
îngheţată, şi nici o dorinţă contrară mai puternică de al
determina să se abţină de la a se duce la magazin, atunci Ion va
tinde să se ducă la magazin.

Psihologia populară trebuie să fie evaluată pe baza criteriilor empirice folosite în testarea
ipotezelor ştiinţifice, în primul rând pe baza puterii sale explicative şi predictive în privinţa
fenomenelor despre care pretinde că dă seama. Teoriile empirice sunt revizuite în lumina unor
noi fapte care trebuie să fie explicate. În urma unor astfel de revizuiri, o teorie poate fi redusă
la o nouă teorie care explică satisfăcător ceea ce se ştie până atunci plus noile fapte sau poate
fi eliminată în favoarea unei noi teorii.

Eliminativiştii, cum ar fi Paul şi Patricia Churchland susţin că psihologia populară este o

teorie în deplină dezvoltate, dar non-formală a comportamentului uman. Este folosită pentru a
explica şi de a face predicţii cu privire la stările mentale umane şi de comportament. Acest
punct de vedere este adesea menţionat că teoria minţii sau pur şi simplu teoria-teoriei, căci
este o teorie care teoretizează existenţa unei teorii nerecunoscute. Ca o teorie să aibă sens
ştiinţific, eliminativişti susţin că psihologia populară trebuie să fie evaluată pe baza puterii
sale predictive şi a succesului explicativ, ca un program de cercetare pentru investigare
minte/creier.

Astfel s-au dezvoltat diferite teorii eliminativiste argumente pentru a demonstra că psihologia
populară este o teorie greşită în mod serios şi că trebuie eliminată.
Ei susţin că psihologia populară se exclude din sfera de competenţă sau care a fost în mod
tradiţional confundată cu privire la mai multe fenomene mentale importante cum ar fi , şi sunt,
fiind examinate şi explicate de către moderna neuroştiinţă.
Unele exemple sunt precum visare, conştiinţă, tulburări mentale, procese de
învăţare/procesare şi memoria abilităţilor.

Mai mult, ei susţin că dezvoltarea psihologiei populare în ultimii 2500 de ani, nu a fost
semnificativă şi prin urmare, este o teorie ce a stagnat.
Cei mai vechii ai Greciei aveau deja o psihologie populară comparabilă cu prevederile
moderne. Dar, în contrast cu această lipsa de dezvoltare, neurostiintele au o complexitate
ştiinţifică ce progresează rapid, care, în opinia lor, ar putea explica multe procese cognitive ce
psihologia populară nu mai poate.

Psihologia populară îşi păstrează caracteristicile de teorii învechite sau legendele din trecut.
Societăţile antice au încercat să explice misterele fizice ale naturii atribuindu-i condiţii
mentale pentru a le descrie în diferite situaţii, cum ar fi "marea este furioasă". Treptat, aceste
explicaţii psihologice populare de zi cu zi au fost înlocuite cu mai eficientele descrieri
ştiinţifice.
 Psihologia populară nu este nimic mai mult şi nimic mai puţin
decât o teorie stabilită cultural despre felul în care funcţionăm
noi şi animalele superioare. Ea nu are nici o trăsătură specială
care să o facă empiric invulnerabila, nici o unică funcţie care să
o facă de neînlocuit, nici un statut special de orice fel ar fi
acesta. 1

Teza eliminativismului pare a fi atât de evident greşită la mulţi critici, pretenţia lor este că
oamenii ştiu imediat că ei au minţit şi ca drept urmare apare indoiala, de aici argumentarea ar
părea inutilă. Acest tip de pompare a intuiţiei este ilustrată prin a întreba ce se întâmplă
atunci când cineva se întreabă cu sinceritate dacă cineva are stări mentale.
Eliminativiştii au obiecţii cu privire la o astfel de respingere a poziţiei lor, afirmând că
intuiţiile adesea sunt confundate.
Analogii din istoria ştiinţei sunt frecvent invocate pentru a susţine această observaţie. Ca şi
exemplu: Poate părea evident că soarele călătoreşte în jurul Pământului, dar cu toate acestea
aparent această concepţie sa dovedit a fi greşită. În mod similar, poate părea evident că, în
afară de evenimente neuronale, există, de asemenea, tulburări mentale. Cu toate acestea, acest
lucru sar putea dovedi la fel de fals. Dar, chiar dacă cineva acceptă susceptibilitatea la eroarea
de intuiţii a oamenilor, excepţia poate fi reformulată: în cazul în care existenţa unor condiţii
mentale pare perfect evidenţă şi este un element central în concepţia oamenilor asupra lumii,
atunci este nevoie de argumente extrem de puternice pentru a nega cu succes existenţa unor
probleme psihice. Mai mult decât atât, aceste argumente, să fie coerente, trebuie să fie
formulate într-un mod care să nu presupună în prealabil existenţa unor entităţi precum "stările
mentale", "argumente logice" şi "idei", în caz contrar acestea sunt auto-contradictorii. Cei care
acceptă această obiecţie spun că argumentele în favoarea eliminativismului sunt mult prea
slabe pentru a stabili o astfel de afirmaţie radicală; Prin urmare, nu există nici un motiv să se
creadă în eliminativism.

Astăzi, eliminativiştii susţin că nu există nici un motiv să nu accepte un cod ştiinţific eficace
al abilităţilor cognitive ale oamenilor. În cazul în care o astfel de explicaţie ar fi existat, atunci
nu ar mai fi nevoie de explicaţii populare psihologice ale comportamentului, iar acestea din
urmă ar fi fost eliminate în acelaşi mod că şi explicaţiile utilizate de mitologia antică.
O altă linie de argument este meta-inducţia ce se bazează pe ceea ce vezi ca eliminativismul
recordului istoric şi dezastruos al teoriilor populare, în general. Pre-ştiinţificele „teorii” antice
ale biologiei populare, fizica populară, şi cosmologia populară, toate au dovedit a fi în mod
radical greşite. Eliminativiştii susţin acelaşi lucru şi în cazul psihologiei populare. Se pare că
nu există nici o baza logică, la eliminativisti, pentru a face o excepţie doar pentru că
psihologia populară a durat mai mult şi este mai intuitiv sau instinctiv plauzibilă decât
celelalte teorii populare. Într-adevăr, eliminativişti avertizează în legătură cu consideraţiile de
plauzibilitate intuitive şi că ele pot fi tocmai rezultatul naturii profund înrădăcinată în
societatea psihologiei populare de sine. Se poate întâmplă ca şi credinţele oamenilor plus alte
astfel de stări să fie la fel de teoretice ca percepţiile externe şi, prin urmare, intuiţiile vor tinde
să fie părtinitoare în favoarea lor.

1
Churchland, p.84
Aici vedem o tensiune care se execută de-a lungul scrierilor a mai multor materialişti
eliminativişti timpurii. Problema implică o oscilaţie între două condiţii diferite, sub care se
renunţă la concepte mentale şi termeni.
Primul scenariu propune că anumite concepte mentale se vor dovedi a fi goale, cu termeni de
stare mentală ce nu se referă la nimic care să existe de fapt. Analogii istorice pentru acest
mod de a înţelege eliminativismul sunt cazuri în care noi (acum) spunem că sa dovedit că nu
există astfel de lucruri, cum ar fi demonii şi sfere de cristal. Al doilea scenariu sugerează că
acest cadrul conceptual oferit de Neurostinta(sau oricare altă ştiinţă) poate ar trebui să vină să
înlocuiască cadrul comun de sens folosit acum.
Un posibil model pentru acest mod de gândire despre eliminativişti ar putea fi discontinuitatea
vorbirii despre „microbi” în favoarea terminologiei ştiinţifice mai precise de „agenţi
infecţioşi”. Având în vedere aceste două concepţii diferite, eliminativiştii timpurii ar oferii
două caracterizări diferite din ce putem înţelege noi:
(a) Nu există stări mentale, doar stările creierului.
(b) Există într-adevăr stări mentale, dar acestea sunt doar stări ale creierului.
Şi noi va trebui să le înţelegem pentru a le vizualiza în acest fel.
Bibliografie:

Dumitru Gheorghiu[2015]: Introducere în filosofia minţi/Vol. I/Bucureşti/Editura Trei/2015

Internet Encyclopedia of Philosophy - http://www.iep.utm.edu/

Wikipedia - https://en.wikipedia.org/wiki/Eliminative_materialism

Stanford Encyclopedia of Philosophy - https://plato.stanford.edu/entries/materialism-

eliminative/
Eliminative Materialism - UCSD Philosophy -
http://philosophyfaculty.ucsd.edu/faculty/rarneson/Courses/churchlandphil1reading.pdf