Sunteți pe pagina 1din 4

Complexul Oedip

Complexul Oedip este un concept teoretic central


în psihanaliză. Sigmund Freud (1856-1939) a descris această noţiune,
referindu-se la trilogia Orestia a lui Eschil, trilogie a Greciei antice, în
care Oedip, fiul regelui din Teba, fără să ştie, îşi ucide propriul tată, Laios,
şi se căsătoreşte cu mama lui, Iocasta. În psihanaliză, complexul Oedip
simbolizează legătura erotică inconştientă cu părintele de sex opus şi
rivalitatea faţă de părintele de acelaşi sex, care se dezvoltă încă din
copilărie şi provoacă sentimente de vinovăţie şi teamă în cadrul unei stări
nevrotice.

În primele sale lucrări, Freud foloseşte expresiile „complex


nuclear” sau „complex matern”, termenul de „complex
Oedip” (Ödipuskomplex) apare pentru prima dată în lucrarea „Zur
Psychologie des Sexuallebens” („Psihologia vieţii sexuale”, 1910). După
Freud, elaborarea unui „complex Oedip” constituie o etapă normală în
dezvoltarea copiilor de sex masculin, mama fiind percepută din primul
stadiu de dezvoltare drept aceea care îi oferă sânul pentru a se nutri, fapt
care declanşează o primă senzaţie elementară de plăcere („faza orală” a
vieţii sexuale). Acest impuls iniţial de tandreţe este la originea complexului
Oedip, care apoi evoluează în trei faze:

 Faza falică. Copilul de sex masculin începe să aibă intuiţia


comportamentului sexual al părinţilor, între care ar exista o complicitate
din care el este exclus. Sentimentul de frustraţie îi provoacă reacţii
tipice, încercând să se interpună între tată şi mamă (de exemplu, intră
în camera părinţilor fără să bată la uşă). Dezvoltă o rivalitate faţă de
tată şi îşi exhibează penisul în prezenţa mamei.

 Teama de castrare. Tatăl capătă în reprezentarea fiului statura unei


figuri autoritare susceptibilă să-l pedepsească. Fiul îşi

1
imaginează castrarea fie ca o sancţiune din partea tatălui, în situaţia de
rivalitate (complex Oedip „pozitiv”), fie ca o identificare cu mama, în
dorinţa inversă de a-şi seduce tatăl (complex Oedip „inversat”, care
demonstrează ambivalenţa şi bisexualitatea umană potenţială).
Impulsurile sexuale sunt în această fază refulate şi pot genera traume
psihice şi stări nevrotice.

 Faza rezolutivă sau de identificare. Refularea impulsurilor sexuale


durează până la adolescenţă, vârstă la care fiul se eliberează treptat de
complexul Oedip şi îşi caută parteneri sexuali în afara părinţilor,
construindu-şi propria personalitate cu elemente ce provin atât de la
mamă, cât şi de la tată.

Consideraţii critice[modificare | modificare sursă]

Freud susţinea universalitatea complexului Oedip. El a încercat să


demonstreze că cea mai mare parte a tulburărilor nevrotice ale bărbaţilor
la vârstă adultă ar proveni dintr-un complex Oedip oprit în evoluţie, înainte
de faza rezolutivă sau de identificare. Acest punct de vedere a fost amplu
criticat din diferite direcţii. Karl Popper critică teoriile lui Freud, ca nefiind
fundamentate ştiinţific, ele s-ar baza doar pe convingerea autorului
psihanalizei, care - fără date experimentale sau observaţii verificabile -
modifică realitatea. Astfel o persoană care neagă existenţa unor înclinaţii
incestuoase este considerată drept exemplu de refulare, fără a i se
recunoaşte posibilitatea unei structuri psihice normale. Mult mai sever
este Hans Eysenck, care consideră că Freud a împins psihiatria cu o sută
de ani înapoi, stigmatizându-şi pacienţii cu diagnostice false prin redare
frauduloasă a istoriilor clinice, pentru că „ceea ce este adevărat la Freud
nu e ceva nou, iar ceea ce este nou nu este adevărat”.
Din cadrul şcolii psihanalitice[modificare | modificare sursă]
Freud era el însuşi conştient de dificultăţile adaptării complexului Oedip în
cazul copiilor de sex feminin. Există astfel o asimetrie, care a condus -

2
recurgându-se din nou la legendele Greciei antice - la noţiunea
de „complex Electra” (Electra, fiica lui Agamemnon şi a Clitemnestrei, îl
determină pe fratele ei Oreste să-şi ucidă mama şi pe amantul
acesteia, Aegist, pentru a răzbuna uciderea tatălui lor, Agamemnon). Un
curent „dizident” a apărut chiar în cadrul şcolii psihanalitice, în special prin
lucrările lui Carl Gustav Jung. După Jung, viaţa psihică depinde nu numai
de impulsurile individuale inconştiente (cum gândea Freud), dar şi, în
egală măsură, la un nivel inconştient colectiv. Jung nu a împărtăşit
niciodată ideea unei dorinţe ”sexuale” a copilului pentru părintele de sex
opus, fără a nega totuşi importanţa primordială a dorinţei incestuoase în
viaţa psihică a persoanelor adulte. Pentru el această dorinţă ar reprezenta
mai degrabă tendinţa de întoarcere la starea dinaintea naşterii (pentru a
renaşte), decât o dorinţă sexuală (impuls către anihilare prin moarte).

Alfred Adler consideră că ideea represiunii culpabilităţii sexuale ar trebui


înlocuită cu tendinţa de apărare a „eu”-lui din starea de inferioritate, care
duce la o supracompensare a protestului masculin. Complexul Oedip ar fi
prin urmare lipsit de semnificaţie.

În lucrările lui Jacques Lacan formularea freudiană a complexului Oedip


este în mod fundamental reconstruită. Lacan accentuează faptul că, în
realitate, conflictul lui Oedip este doar un mit, o ficţiune verbală. Conflictul
are loc nu la nivel real, ci doar în sens simbolic. Tatăl nu este neapărat o
persoană reală, ci o „funcţie”, care poate fi îndeplinită de reprezentanţi
diferiţi.

Şi Erich Fromm interpretează mitul lui Oedip ca simbol al revoltei fiului faţă


de autoritatea tatălui, într-o societate patriarhală, şi nu ca rivalitate sexuală
în competiţie cu ataşamentul matern.
Din variate puncte de vedere etnologice [modificare | modificare
sursă]

Critici serioase au fost aduse pe baza constatărilor etnologice (Claude


Lévi-Strauss). Noţiunea de „complex Oedip” este inseparabilă de o formă

3
familială precisă, denumită „nucleară”, în care tatăl, mama şi copiii trăiesc
împreună şi tatăl biologic exercită autoritatea părintească asupra copiilor.
Ori acest tip de familie nu este universal, în foarte multe forme culturale nu
tatăl este acela care întruchipează autoritatea asupra familiei. Dacă între
tatăl biologic (complice cu mama până la provocarea unui sentiment de
gelozie din partea fiului) şi figura paternă autoritară, care se interpune între
fiu şi mamă, nu există o identitate, rolurile fiind disociate, nu sunt realizate
condiţiile pentru declanşarea unui complex Oedip.
Critică constructivistă recentă[modificare | modificare sursă]
În cartea „Folies à Plusieurs”, apărută în anul 2002,
istoricul psihanalizei Mikkel Borch-Jacobsen subliniază faptul că Freud
afirmă universalitatea complexului Oedip într-o manieră absolut arbitrară,
în lipsa oricărui material clinic, în scopul găsirii unei explicaţii ad hoc pentru
presupusele înclinaţii incestuoase ale unor persoane analizate. Aceste
înclinaţii nu s-ar datora unui complex Oedip real, ci ar fi fost mai degrabă
sugerate persoanelor analizate de însuşi Freud, în tendinţa lui de a
fundamenta etiologia sexuală a nevrozelor.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

 Melanie Klein: Le complexe d'Oedip. Payot-Poche, Paris 2006


 Rudolf Heinz: Oedipuscomplex. Zur Genealogie von Gedächtnis.
Passagen, Viena 1991
 Erich Fromm: Sigmund Freuds Psychoanalyse. Größe und Grenzen.
DVA, Stuttgart 1979
 B. Simon & R.B. Blass: The development and vicissitudes of Freud's
ideas on the Oedipus complex. Cambridge Univ. Press 1991
 Karl Popper: Conjectures and Refutations. The Growth of Scientific
Knowledge. C.A. Mace, Cambridge 1964
 Hans Eysenck: Decline and Fall of the Freudian Empire. Pelikan,
Harmondsworth 1986