Sunteți pe pagina 1din 6

Complexul Electra

În psihologia neo-freudiană, complexul Electra, după cum este denumit


de Carl Gustav Jung, reprezintă competiţia de natură psihosexuală a unui
copil cu mama pentru posesia tatălui. Pe parcursul dezvoltării
psihosexuale, complexul se află în stagiul falic al unei fete; formarea unei
identităţi sexuale discrete, o experienţă similară petrecându-se şi în cazul
băieţilor datorită existenţei complexului Oedip. Complexul Electra apare în
faza a treia a dezvoltării psihosexuale – stagiul falic (între 3-6 ani) – dintre
cele 5 existente: 1. Oral, 2. Anal, 3. Falic, 4. Latent, 5. Genital – în care
sursa de plăcere se localizează în diferite zone erogene ale corpului
copilului.

În teoria clasică psihoanalitică, identificarea copilului cu părintele de


acelaşi sex reprezintă un moment cheie pentru instalarea complexului
Electra şi cel al lui Oedip; experienţă psihologică definitorie pentru
dezvoltarea un rol sexual matur şi o identitate. Sigmund Freud s-a orientat
însă către o altă abordare conform căreia fetele şi băieţii îşi soluţionează
altfel complexele: ea prin conştientizarea şi invidia faţă de faptul că nu are
penis, iar el prin anxietatea legată de vătămarea zonei sale genitale;
soluţiile eşuate includ posibilitatea apariţiei nevrozei şi a homosexualităţii.
Ca urmare, femeile şi bărbaţii captivi ai complexelor Electra şi Oedip în
dezvoltarea lor psihosexuală ar putea fi consideraţi ca având o orientare
fixistă asupra tatălui şi a mamei dovedită în situaţia în care partenerul
sexual se aseamănă cu unul dintre părinţi.

Provenienţă[modificare | modificare sursă]

Ca metaforă psihoanalitică pentru conflictul psihosexual dintre fiică şi


mamă, complexul Electra derivă din personajul mitologic de origine
greacă, Electra, apărut în secolul al V-lea Î.H., care a conceput împreună
cu fratele ei, Orestes, o răzbunare împotriva mamei lor, Clytemnestra şi

1
tatălui lor vitreg, Aegisthus pentru asasinarea tatălui lor biologic,
Agamemnon. [1][2][3]

Sigmund Freud a dezvoltat aspectele feminine ale teoriei dezvoltării


sexuale - descriind psihodinamica a competiţiei sexuale dintre fiică şi
mamă pentru posesia tatălui – determinând astfel două categorii:
atitudinea Oepidiană feminină şi complexul Oedip negativ; [4] totuşi
colaboratorul său Carl Jung este cel care a propus sintagma de „complexul
Electra” în 1913. [5][6][7] Freud a respins formularea deoarece a considerat-o
inexactă din punct de vedere psihoanalitic:„ ceea ce am spus despre
complexul Oedip se aplică strict copiilor de sex masculin şi avem astfel
dreptul să respingem sintagma „complexul Electra”, care caută să
accentueze analogia dintre atitudinea celor două sexe.” [8]În formarea
identităţii sexuale, în forma ei discretă(ego), o experienţă decisivă de
natură psihosexuale a unei fete se manifestă prin complexul Electra – care
constă în competiţia dintre fiică şi mamă pentru posesia tatălui.[9] Atunci
când copii ajung în stagiul falic (între 3-6 ani), ei devin conştienţi de
corpurile lor, ale celorlalţi copii şi ale părinţilor satisfăcându-şi curiozitatea
de natură fizică prin dezbrăcare şi studierea zonelor genitale – centrul
erogen- din stagiul falic; ca urmare ajunge să înveţe diferenţele fizice
dintre „bărbat” şi „femeie”, precum şi dintre „fată”-„băiat”. În momentul în
care ataşamenttăul iniţial al fetei faţă de mamă se confruntă cu
descoperirea că nu are penis, aceasta îşi transferă ataşamentul sexual
către tată şi creşte competiţia sexuală cu mama.

Caracteristici[modificare | modificare sursă]

Caracterul psihodinamic al complexului Electra în relaţia dintre mamă şi


fiică derivă din invidia faţă de inexistenţa penisului, cauzată de mamă, care
de asemenea a cauzat castitatea fetei; oricum, relegându-se de tată la
nivelul atracţiei sexuale (heterosexualitate), fata îşi reprimă competiţia
feminină ostilă din frica de a pierde dragostea mamei. Această

2
internalizare a „mamei” dezvoltă un super-ego de vreme ce fata îşi fixează
o identitate sexuală discretă(ego). Invidia faţă de conştientizarea
inexistenţei penisului în plan feminin îşi are este de natură biologică, căci
realizează că din punct de vedere sexual nu are control asupra mamei,
precum identitatea infantilă cere. Ca urmare, fata îşi orientează dorinţa
sexuală către tată şi progresiv către feminitate heterosexuală care
culminează printr-o sarcină înlocuind astfel invidia faţă de inexistenţa
penisului. Ba mai mult decât atât, după stagiul falic, dezvoltarea
psihosexuală a fetei include transferul de la zona erogenă primară,
clitorisul către vagin în faza adultă. Ca atare Freud consideră atitudinea
feminină Oedipus(„Complexul Electra”) a fi mult mai intensă din punct de
vedere emoţional decât complexul Oedipus al unui băiat, având astfel
posibilitatea existenţei în cazul femeilor a unei personalităţi mai puţin
încrezătoare. [10] În cazul ambelor sexe, mecanismele defensive furnizează
soluţii de tranziţie ale conflictelor dintre identitate şi ego. Mecanismul
defensiv este reprimarea, blocarea amintirilor, a impulsurilor emoţionale şi
a ideilor din mintea conştientă;însă nu revolvă conflictul dintre identitate şi
ego. Al doilea mecanism defensiv este identificarea prin care copilul
incorporează egoul lui sau al ei, caracteristicile de personalitate ale
părintelui de acelaşi sex; în procesul de adaptare, fata se identifică cu
mama, deoarece înţelege că ambele fiind de acelaşi sex, nu deţin un
penis, deci nu pot fi antagonice. [11] În cazul în care competiţia sexuală faţă
de părintele de sex opus rămâne nerezolvată, poate să apară o fixaţie a
stagiului falic, ducând la dezvoltarea unei femei care îşi doreşte continuu
să domine bărbaţii, fie printr-o seducţie aparte(stimă de sine crescută) fie
prin obedienţă neobişnuită(stimă de sine scăzută). În cazul unui băiat, o
fixaţie a stagiului falic poate să conducă la dezvoltarea sa ca o persoană
vanitoasă şi cu exces de zel. Ca urmare, supreavegherea parentală şi
soluţionarea complexului Electra sunt cele mai importante în dezvoltarea
super-ego-ului infantil deoarece prin identificarea cu un părinte, fiica

3
integrează moralitatea, deci alege să se supune regulilor societăţii în loc
să acţioneze de frica unei potenţiale pedepse.

Studii de caz[modificare | modificare sursă]

Studiul pacienţilor dintr-un ospiciu din New York, „Asupra importanţei


prognosticului al conţinutului mental în cazul psihozei maniaco-depresive
(1921)”, oferă informaţii despre 31 de cazuri ale unor pacienţi suferinzi de
depresie maniacală, 22 (70%) au fost afectaţi de complexul Electra; şi 12
din 22 de pacienţi au regresat către stagiile primare ale dezvoltării
psihosexuale. [12]

Electra în ficţiune[modificare | modificare sursă]

Ficţiunea permite oamenilor posbilitatea de a identifica protagoniştii


poveştilor prin selectarea aspectelor care ar putea să fie conform propriilor
dorinţe. [13] Adesea pentru a promova conformismul social, mitul, povestea,
teatru sau filmul prezintă o poveste a cărei menire este să sperie oamenii
de a-şi urma şi a acţiona conform propriilor dorinţe. Pe durata socializării
infantile, basmele îndeplinesc o anumită funcţie: băieţii şi fetele se
identifică prin intermediul eroilor şi eroinelor pe durata aventurilor. Adesea,
nenorocirile prin care protagoniştii trec sunt cauzate de (rău) mama vitregă
individioasă pe el sau ea şi ea este cea care stopează împlinirea
dorinţelor. Fetele, în special între vârstele de 3-6 ani, se vor identifica mai
ales cu eroina pentru care iubirea prinţului va înlocui invidia faţă de
inexitenţa penisului. Mai mult decât atât, basme precum Cenuşăreasa au
două figuri materne: naşa o învaţă pe fată că mama vitregă o iubeşte, deci
pentru a se bucura de ea, trebuie să se supună mamei, nu surorilor
vitrege. [14]

Electra în poezie[modificare | modificare sursă]

Poeta americană Sylvia Plath (1932-1963) admite că poemul Tati (1962)


este despre o femeie al cărei complex Electra a rămas nerezolvat, prin

4
confuzia dintre tatăl decedat şi soţul de care s-a înstrăinat confruntându-se
astfel cu un abandon emoţional. [15] Biografii poetei au notat o ironie
psihologică despre viaţa acesteia: îşi cunoştea tatăl numai timp de 8 ani
înainte să moară şi îşi cunoştea soţul de 8 ani înainte să se sinucidă. Soţul
i-a fost „tatăl surogat”, aparent psihosexual când i se adresează acestuia
ca fiind „tatăl vampir” care a urmărit-o din momentul decesului.
Confundând tatăl şi soţul, Sylvia Plath indică egalitatea emoţională în viaţa
ei; un complex Electra nerezolvat. [16]

Electra în muzică[modificare | modificare sursă]

Debutul trupei Tool offshot band este marcat de albumul A perfect Circle,
Mer de Noms şi include o piesă Orestes care face o referire clară la mitul
Electrei. În cadrul albumului You´re awful, I love you, trupa alternativă
Ludo cuprinde o piesă intitulată Complexul Electrei.

Referinţe şi note[modificare | modificare sursă]

1. ^ Murphy, Bruce (1996). Benét's Reader's Encyclopedia (ed. 4th). New York: HarperCollins Publishers. p. 310.

2. ^ Bell, Robert E. (1991). Women of Classical Mythology: A Biographical Dictionary. California: Oxford

University Press. pp. 177–178.

3. ^ Hornblower S, Spawforth A (1998). The Oxford Companion to Classical Civilization. pp. 254–255.

4. ^ Freud, Sigmund (1956). On Sexuality. Penguin Books Ltd.

5. ^ Jung, Carl (1913). The Theory of Psychoanalysis.

6. ^ Scott, Jill (2005). Electra after Freud: Myth and Culture. Cornell University Press. p. 8. ISBN 978-0-801-

44261-2.

7. ^ Jung, Carl (1970). Psychoanalysis and Neurosis. Princeton University Press..

8. ^ Sigmund Freud, On Sexuality (London 1991) p. 375

9. ^ „Sigmund Freud 1856–1939”. Encyclopaedia of German Literature. London: Routledge. 2000. Accesat în 2

septembrie 2009.

10. ^ Bullock A, Trombley S (1999). The New Fontana Dictionary of Modern Thought. London: Harper Collins.

pp. 259, 705.

5
11. ^ Bullock, A., Trombley, S. (1999) The New Fontana Dictionary of Modern ThoughtHarper Collins:London pp.

205, 107

12. ^ Levin, Hyman L. (1921). „On the prognostic significance of the mental content in manic-depressive

psychosis”. The State Hospital Quarterly. VII: 594–95. Accesat în 18 noiembrie 2010.

13. ^ Berger, Arthur Asa. Media Analysis Techniques, 3rd ed. Thousand Oaks:Sage Press (2005)

14. ^ Berger, Arthur Asa Media Analysis Techniques 3rd ed. Thousand Oaks"Sage Press (2005)

15. ^ Van Dyne, Susan R. Sylvia Plath’s Ariel Poems Chapel Hill:University of North Carolina Press, 1993.

16. ^ Plath, Sylvia “Daddy” Ariel Harper & Row:New York (1966).

Legături externe[modificare | modificare sursă]

 Breuer J, Freud S (1909). Studies on Hysteria. Basic Books.

 DeBeauvoir, S. (1952). The Second Sex. New York: Vintage Books.

 Freud, S. (1905). Dora: Fragment of an Analysis of a Case of Hysteria. New York: W.W. Norton & Company.

 Freud, S. (1920). "A Case of Homosexuality in a Woman". The Complete Psychological Works of Sigmund

Freud. New York: Hogarth Press.

 Lauzen, G. (1965). Sigmund Freud: The Man and his Theories. New York: Paul S. Eriksson, Inc.

 Lerman, H. (1986). A Mote in Freud's Eye. New York: Springer Publishing Company.

 Mitchell, J. (1974). Psychoanalysis and Feminism. New York: Vintage Books.

 Tobin, B. (1988). Reverse Oedipal Complex Analysis. New York: Random House Publishing Company.