UNIVERSITATEA DE VEST “VASILE GOLDIS” ARAD

Facultatea de Stiinte Socio-Umane si Educatie Fizica si Sport

Specializarea - Psihologie clinica si psihoterapii

Interventii in situatii de criza

Metafora şi ritualul în psihoterapia de scurtă durată

Masterand, Anul II

Bugariu (Bitis) Corina Flavia

Arad
2022
Introducere

În cadrul acestei lucrări, vom explora conceptele de metaforă și de ritual în cadrul psihoterapiei
de scurtă durată, utilizând exemple din practica unor terapeuți consacrați în domeniuș
psihoterapiei, cum ar fi Cloe Madanes, Onno Van der Hart, Irina Holdevici, George Sargent și
David Garrick. Lucrarea explorează atât utilitatea celor două concepte în cadrul comunicării
dintre terapeut și pacient, în cadrul procesului de încriptare și decriptare a mesajelor reale
transmise de către pacient, dar și tehnici utilizate în terapie care folosesc aceste concepte în
practică.

Conceptul de metaforă în psihoterapie

În timp ce metaforele au făcut de multă vreme parte din metodele tradiționale de vindecare,
Erickson și Kopp au adus contribuții semnificative în ceea ce privește acceptarea acestei tehnici
terapeutice.

Functiile principale pe care le îndeplinesc metaforele în psihoterapie sunt urmatoarele:

 descoperirea și conștientizarea unor aspecte esențiale ale problematicii psihopatologice a

pacientului (formularea problemelor)
 sugerarea unor soluții posibile de rezolvare a problemelor identificate
 întărirea motivației pacientului de a se angaja în demersul psihoterapeutic
 stabilirea relației terapeutice și controlarea acesteia pe parcursul psihoterapiei
 stabilirea unor scopuri și direcții posibile de acțiune pentru pacient
 reducerea rezistenței pacientului
 stabilirea unor modele indirecte de comunicare cu pacientul
 desensibilizarea de anxietate si reacții fobice
 redimensionarea și redefinirea problemelor pacientului
 reconstrucția ți întărirea ego-ului pacientului
  implantarea în psihicul pacientului a speranței că deține încă resurse latente pentru a face
față propiilor probleme

Conceptul de ritual în psihoterapie

Ritualurile sunt utilizate pentru realizarea unei tranzitii de la o etapa la alta a vietii de familie sau
pentru a indica o tranziție la niveul unei relații interumane. Scenariul ritualului trebuie să fie
proporțional cu severitatea problemei pentru care cuplul sau familia se prezintă la psihoterapie.
Pentru problemele minore, se poate indica, de pildă, sărbătorirea unei zile de naștere sau o
excursie pentru vizitarea rudelor. Pentru un moment serios de criză maritală este necesar un
ritual de tipul reluării ceremonialului de căsătorie. Ritualurile sunt în mod special utile atunci
când membrii unui cuplu sau familei trebuie să treacă peste lucrurile rele pe care și le-au facut
unii altora.

Tehnici terapeutice

În practică, de-a lungul timpului, au fost testate și confirmare anumite tehnici și strategii
terapeutice pentru a răspunde eficient metaforelor utilizate de către pacient cu aceeași abordare
indirectă. Principalele strategii formate pe baza metaforelor, regăsite în literatura de specialitate
și utilizate în practică în cabinet în cadrul terapiei strategice sunt următoarele:

1. Tehnica imaginației metaforice dirijate

Această abordare adoptă utilizează procedeele tehnicii imaginării afective dirijate din
psihoterapia dramatică (Leuner 1978), însă spre deosebrire de aceasta, în cadrul căreia conținutul
situațiilor și trăirilor imaginate este exprimat în mod direct, utilizează situații fictive, chiar
imposibile în realitatea de zi cu zi, pentru a antrena procesul cognitiv al pacientului să rezolve
într-un mod similar o sitație reală. Ambele au în comun caracterul dirijat al procesului
imaginativ, terapeutul îndrumând pacientul prin această călătorie ”inițiatică” în propriul
subconștient. Această metaforă este, apoi, utilizată ca punct de plecare pentru realizarea
corelațiilor atât în ceea ce privește procesul deprins de către terapeut în identificarea corectă a
trăirilor și asocietilor pe care pacientul le realizează conșient sau nu cu problema factuală, dar și
pentru ghidarea pacientului spre rezolvarea conflictului interior, în primă fază în plan imaginativ,
iar apoi transpus în realitatea actuală a acestuia.

Van der Hart (1985) aduce exemplul unui pacient depresiv, cu idei suicidare, care își descrie
situația ca fiind imposibil de descifrat, acestuia fiindu-i imposibil să identifice o cale de ieșire. Pe
baza metaforei utilizate de către acesta, terapeutul crează în cadrul hipnozei un scenariu
imaginativ ostil, plin de capcane, factori descurajatori și provocări, și induce senzația familiară a
pacientului de neputință în identificarea unei ieșiri, aducând la viață metafora care acoperea
realitatea conflictului interior pe care, în cadrul explorării imaginative, pacientul are ocazia să o
trăiască amplu și să o rezolve. Terapeutul îl ghidează, astfel, prin întregul labirint creat,
sugerându-i după bătăliile metaforice întreprinse faptul că ieșirea se află la capătul unui culoar
periculos și întunecos cu o singură ușă. Aceasta sugestie presupune faptul că deși pacientului îi
ese imposibil să vadă ieșirea, aceasta este prezentă. Pentru a o identifica, terapeutul sugerează
pacientului descoperirea ușii prinpipăit, utilizând o altă modalitate senzorială. Ghidat să o
deschidă, pacientul regăsește întuneric și de cealaltă parte a acesteia, însă poate zări o raza de
lumină în departare, spre care terapeutul îl încurajeaza să-și gaseasca drumul. Pacientul trăiește
imaginar o serie de experiențe psihotraumamtizante cum ar fi deplasarea pe nisipuri mișcătoare
și întâlnirea cu animale înspăimântătoare.

Deși la trezire pacientul manifesta amnezie față de continutul imaginativ retrăit, două săptămâni
mai târziu pacientul raportează schimbări dramatice în atitudinea si comportamentul său,
devenind mai optimist și întreprinzând prin efort prorpiu măsuri pentru a-și îmbunătăți situația
personală.

2. Tehnica povestirilor terapeutice metaforice.

Aceasta poate fi utilizată de către după ce problema este identificată cu scopul de a o aborda
împreună cu pacientul pe o cale ușor de înțeles și de interpretat. În acest scenariu, nu este
necesară utilizarea hipnozei, fiind bazată pe abilitatea pacientului de a lega asocieri conștient cu
propria situație, asumându-și (de obicei) rolul eroului povestirii metaforice înaintate de către
terapeut. Un exemplu potrivit vine tot de la Van der Hart, care descrie cazul unei paciente care
expune dispoziție depresivă, anxietate, oboseală, supra-încordare, insomnii, acuză simptome
somatoforme și abuz de alcool. Terapeutul adoptă în acest caz o poveste de tipul basmelor în
cadrul căruia, eroina principală are misiunea de a-și salva regatul însoțită de ruscacul său, pe care
îl umple constant cu bolovani. Amuzată de această metaforă, pacienta identifică soluția indusă de
către terapeut și o transpune în viața profesională și cea personala, și o definește ca fiind, pur și
simplu, abandonarea problemelor care nu contribuie la bunaăstarea ei, ci chiar din contră, la
autosabotarea propriului succes.

3. Tehnica afirmațiilor metaforice utilizate de terapeut

Acestea au drept scop clarificarea unor concepte pentru pacient, conștientizarea anumitor
aspecte, realizarea unor interpretări și, în cele din urmă, modificarea modului de gândire
metaforică a pacientului, astfel încât acesta să dezvolte abilitatea de a transpune propriile situații
și de aidentifica propriile rezolvări pe plan imaginativ chiar și de unul singur. Astfel, pentru un
pacient cu o tulburare reactivă de tip post-traumatic cu manifestare permanentă (Holdevici,
1996), care manifesta tendința de a părăsi locurile de muncă, de a se muta în alta localitate si în
cele din urma de a se refugia în casa părintească pentru protecție și comfort psihic, s-a utilizat
metafora tendinței de ascundere într-o vizuină datorită prezenței prădătorilor în exteriorul
acesteia, prădători care deși par a fi focusați pe atacul pacientului, nu au o legătură directă cu
acesta și nu îi pot influența bunăstarea decât dacă pacientul le dă voie.

4. Afirmatiile metaforice facute de pacient

Pacientii îsi exprima adesea suferințele sub forma metaforelor, aceștia se simt prinși în capcane
sau se simt priviți de sus. Adesea, acestea reprezintă ”simboluri condensate”, ample și complexe.
Fernandez (1977) denumea aceste metafore "metafore de nucleu", deoarece ele exprima lucruri
esentiale pentru pacient. Când aceste metafore nu sunt constientizate, ele reprezintă ceea ce
literatura de specialitate numeste "metafore înghețate”, datorită imposibilității identificării a ceea
ce se află în spatele stratului consolidat de apărare deasupra realei probleme. Conștientizarea
sensului lor le aduce la viață, devenind puncte accesibile de plecare pentru demersul
psihoterapeutic, acestea devenind operabile și chiar modificabile în timp, lucru care semnifică
progresul terapeutic. Astfel, un pacient care se simte murdar pe interior, poate susține după
demersul terapeutic faptul că se simte curat/ curățat în urma identificării și înlăturării problemei.

5. Metaforele ca mijloc de comunicare dintre terapeut si pacient

Metaforele pot avea și rolul de a crea o legatură afectivă între pacient și psihoterapeut, Lankton
și Lankton (1987) denumindu-le "metafore de intrare în rezonanță", acestea captând atenția
pacientului contribuind la angajarea afectivă a acestioa în relația psihoterapeutică.

6. Acțiunile sau ritualurile metaforice

Barker (1985) subliniază utilitatea transformării acestor metafore în acțiuni cu caracter metaforic
în scop curativ. Ritualurile psihoterapeutice presupun îndeplinirea unor sarcini menite să aducă
un alt fel de rezolvare a problemelor și utilizeaza acțiuni cu caracter pur instrumental, având un
predominant caracter simbolic. Sargent (1988) utilizează în cazul unui cuplu aflat în criză
familială ritualul de "îngropare a căsătoriei" vechi, într-o manieră solemnă, prin realizarea unui
eveniment de tip funerar, în cadrul căruia aceșia să îngroape literalmente anumite obiecte ce
simbolizau vechiul lor aranjament, și odată cu acestea, toate conflictele care s-au consumat în
cadrul ei. Pentru a marca un nou început, aceștia sunt sfătuiți să realizeze și un ritual de
reînnoire, prin realizarea unei metaforice noi cununii printr-o masă cu prietenii și exprimarea
unui nou legământ.

Garrick (1994) sublinează, de asemenea, importanța prezenței martorilor în cadrul desfășurării

ritualurilor cu scop terapeutic, și constată că această eficacitate rezidă în cele două roluri
fundamentale pe care le pot juca martorii, și anume în validarea ritualului și în consolidarea
sentimentului în pacient că este văzut și înțeles.

Concluzie

Metaforele, ca instrumente de comunicare utilizate atât de pacient, cât și de terapeut, au un rol

cheie în eficiența procesului terapeutic prin caracterul lor indirect, codificat și adesea simplificat.
Acestea conduc la o modificare a abilității pacientului de a realiza asocieri, de a-și identifica
propriile sentimente, de a înțelege amplu și aplicabil în plan personal situațiile de viață prin care
trece și soluțiile identificate împreună cu terapeutul sau chiar singuri, ca urmare a intervenței
terapeutice. Metaforele au, astfel, rolul de a dezactiva mecanismele de apărare ale eului fără a
crește anxietatea.
Bibliografie

Barker, I .(1985). Using metaphors in psychotherapy New York: Brunner/Mazel. Black, M.

(1962). Models and metaphors: Studies in language and philosophy. Ithaca, NY: Cornell
University Press.
Garrick, D. A. (1994). The Work of the Witness in Psychotherapeutic Rituals of Grief. Journal of
Ritual Studies, 8(2), 85–113. http://www.jstor.org/stable/44398817
Holdevici, I. (1996). Elemente de Psihoterapie, Editura B.I.C. All.
Sargent, G.A. (1988). A burial at sea. In: O. Van der Hart (Ed.), Coping with loss: The
therapeutic use of leave-taking rituals. New York: Irvington Publishers.
Van der Hart, O. (1985). Metaphoric and symbolic Imagery in the hypnotic treatment of an urge
to wander: A Case report. Australian Journal of Clinical and Experimental Hypnosis, 13, 83-95.