Ciobanu Raluca

Anul I
Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației
Universitatea Hyperion

Psihologia Dezvoltării - Psihologia copilului și adolescentului

Temă de seminar
Complexul lui Oedip – Mod de manifestare la băieți vs. mod de manifestare la fete

Complexul lui Oedip reprezintă un concept psihologic descoperit de către Sigmund Freud,
care provoacă dezbateri aprinse printre psihologi și psihoterapeuți, deopotrivă. Acest complex este
centrat asupra normalității sau devianței psihice și sexuale, atât la băieți, cât și la fete, fiind motivul
pentru care, metaforic vorbind, fiecare băiat își adoră mama și fiecare fată își dorește „să se mărite cu
tata“. Astfel, complexul lui Oedip descrie, pe scurt, originea identității noastre psihosexuale și
culturale. Conform lui Freud, această identitate se creează în relația cu părinții, în familia de origine,
sau cu cei care joacă rolul de părinți (îngrijitorii copilului). Față de aceste figuri, copilul își însușește
modelele de funcționalitate psihosexuală și culturală. Complexul lui Oedip reprezintă caracteristica
esențială a unei etape a copilăriei și un moment important în maturizarea fiecărei ființe umane.
Această schimbare ne face mai târziu capabili să iubim, să întemeiem un cuplu, o familie sau situația
opusă, dacă nu am uitat cu adevărat de ,,primele noastre iubiri” – tatăl și mama – ne expune unei vieți
afective problematice: comparat cu tatăl și cu mama, văzuți de către adult precum prin ochii unui
copil de patru ani, niciun alt potențial partener nu se va afla la nivelul acestora.
Pentru S. Freud, complexul lui Oedip este o ipoteză utilă în înțelegerea modului de
funcționare a minții noastre și a sentimentelor, mai ales. Freud a descoperit acest complex prin
descifrarea propriilor vise, ulterior a înțeles că, viața interioară a pacienților lui adulți abundă în
fantezii pline de figurile părinților. Pasionat de cultura clasică, S. Freud a făcut o paralelă între
fanteziile incestuoase inconștiente și drama lui Oedip, amintită în tragedia lui Sofocle, „Oedip rege“.
Morala desprinsă din această tragedie este simplă: complexul lui Oedip, rămas în inconștient, ajută
ființa umană să scape de blestemul incestului și al patricidului. Totodată, Freud era de părere că,
teama de castrare și de incest este una constructivă, care ne ghidează viața afectivă și facilitează
integrarea socială. Acest complex psihic este valabil în cultura europeană, fiind specific ei.

Complexul lui Oedip la băieți

Sexualitatea masculină se caracterizează, în primul rând, prin dorința de a ,,poseda” și prin

nevoia de a-și satisface partenera, aspecte determinate de fantezia oedipiană din copilărie de a-și
domina mama, de a o avea numai pentru el și pentru nevoile sale de copil. Bărbatul este mândru de
organul său masculin cu toate că, persistența îngrijorării față de posibilitatea de a-și pierde acest organ
(desigur, o îngrijorare aflată în inconștient) face din el o ființă preocupată de a se asigura în
permanență de virilitatea sa. După cum afirmă psihanaliștii, bărbatului îi este frică, pe parcursul vieții
sale, de pierderea atributelor puterii sale, a nucleului identității sale masculine. Această permanentă
grijă pentru păstrarea integrității sale ,,falice“ este cea care ghidează întreaga sa funcționare masculină
în societate.
De asemenea, bărbatul adult păstrează, în egală măsură, în inconștientul lui, amintirea
fantasmelor „feminizante“, de când era copil, în care era iubit pasiv de ființele cele mai apropiate.
Aceste amintiri vagi reprezintă partea lui de feminitate, amintiri pe care și cel mai viril bărbat le
posedă. Dacă trebuie neapărat să aleagă, bărbatul preferă să iubească, decât să fie iubit. Chiar și așa,
când se îndrăgostește cu adevărat, el își idealizează partenera (ca pe mama sa). Face acest lucru într-o
măsură atât de semnificativă încât uneori redevine un copil neputincios. Aceasta reprezintă o
experiență grea pentru o ființă care are o nevoie esențială de a se simți puternică.
Conform psihanaliștilor, se pare că, încă din primele luni de viață, băiețelul este cuprins de
dorința de a se îndrepta spre corpurile părinților, de a le simți, chiar de a le maltrata. A-și poseda
mama reprezintă principala fantasmă inconștientă a copilului. Ulterior, atitudinile autoritare,
exhibiționiste sau voyeuriste (a face pe clovnul, a fi grosolan, a se juca de-a doctorul, de-a tatăl etc.)
pe care le adoptă sunt expresii indirecte ale acestei dorințe. El se amuză, în egală măsură, să-i seducă
pe cei pe care îi iubește, printr-o atitudine erotica, cu o nuanță de feminitate. Fantasma oedipiană cea
mai cunoscută este aceea de „a-și omorî tatăl” – considerată cea de-a treia persoană –, care se
interpune între el și mamă, pentru că tatăl îi interzice să facă ce vrea. De altfel, există tendința de a
uita faptul că, în egală măsură, complexul lui Oedip înseamnă și o luptă importantă între tată și fiu, în
timpul căreia acesta din urmă încearcă să se afirme. Dorințele sale sfârșesc prin a culpabiliza copilul.
În acest caz, el cade pradă unei neliniști inconștiente (de a-și pierde penisul), numită de Freud
„angoasă de castrare”. Ea se traduce, în general, prin coșmaruri și fobii episodice, în această etapă a
copilăriei. Cu toate acestea, ea funcționează și ca o interdicție ce îl eliberează pe băiat de fanteziile
sale cu mama.

Complexul lui Oedip la fete

Din perspectivă psihanalitică, situația feminină se traduce, în general, prin dorința de a fi

dominată. Fantasma fetiței este aceea de a fi fost dorită de către tatăl ei. Adesea, la o vârstă matură,
visul de a fi muza tatălui se transformă în nevoia de a fi indispensabilă omului iubit. Pentru că uneori
se îndoiesc de timpuriu de propria imagine, femeile își pun permanent întrebări despre înfățișarea sau
valoarea personalității lor. Această îndoială le determină adesea să se simtă incomplete, nedefinite, și
să se compare neîncetat cu celelalte femei, a fi puternice sau fragile nefiind preocuparea principală a
persoanelor la care se manifestă acest complex freudian la vârsta adultă. Prin urmare, ceea ce își
doresc din toată inima aceste femei este să ajungă centrul universului interior al iubiților lor, în spatele
acestei dorințe aflându-se teama de a fi abandonată, angoasa feminină fundamentală fiind aceea de
pierdere a iubirii. Cu toate acestea, anumite femei rămân, în mod inconștient, blocate în perioada în
care invidiau forța tatălui și reacționează în opoziție, hotărând că nu au nevoie de iubire,
considerându-se mult mai puternice decât bărbații.
În mod paradoxal, fetițele, la patru-cinci ani, ca și băiețeii, doresc să își stăpânească mama și
să reprezinte totul pentru ea. Cu totul copleșită de senzațiile sale corporale, ea se simte atotputernică,
până ce descoperă, pe la patru ani, că ea nu are, ca frățiorul ei, același organ sexual. În acel moment
începe o perioadă grea, în timpul căreia fetița se consideră incompletă și invidiază puterea atribuită
inconștient organului masculin. ,,Cineva m-a mințit în privința importanței mele. Mama a făcut-o“,
poate gândi ea atunci. Astfel, se încheie „idila“ cu mama, iar pentru a-și reface imaginea de sine, fata
se îndreaptă către tată. La început, pentru a încerca să fie la fel de puternică precum este el, ceea ce,
desigur, este biologic imposibil, apoi sperând că va fi dorită de el și se va „căsători cu tata”.
Și în această situație, ca și în cazul băieților, este vorba, evident, despre o fantasmă a
inconștientului: ea nu știe exact ce își dorește și mai ales, nici nu se gândește să treacă într-adevăr la
fapte. Adoptă, pentru prima oară, o poziție feminină. În același timp, mama rămâne un ideal – fetița îi
admiră feminitatea – și rivalizează cu ea. În scopul de a atinge feminitatea adultă, fata va renunța și ea
la fanteziile infantile cu tatăl, cu toate acestea, pentru a-și „păstra“ totuși tatăl, ea îl poate lua ca model
și îi poate asimila valorile.
Bibliografie:

- Freud, S., 2010, Eseuri de psihanaliză aplicată, Editura Trei, București

- Perron, R., Perron, Borelli, Michele, 2005, Complexul Oedip, Editura Fundației Generația,
București
- www.psychologies.ro