Trei eseuri despre sexualitate ale lui Freud.

Fundamentul teoriei sexualitații.

Pentru Freud, teoria sa sexuală a fost cea mai importantă contribuție a sa.
El a explicat aproape toate fenomenele psihologice neobișnuite cu trimiteri
la sex. De exemplu, Freud a explicat experiența déjà vu prin asocierea cu o
amintire inconștientă a organelor genitale ale mamei (Slochower, 1970).
Acest lucru poate suna extrem, dar este de fapt tipic pentru modul în care
gândea Freud.
Freud a insistat că teoria sa sexuală se aplică tuturor bolilor mintale.
Freud însuși și-a asociat teoria sexuală cu toată popularitatea "unui perete
proaspăt pictat".

Dar Freud s-a blocat pe teoria sa, nefiind de acord cu nicio modificare a
acesteia. Breuer, un mentor timpuriu și coleg al lui Freud, a scris că Freud
era "un om dăruit formulărilor absolute și exclusive".

Freud a fost conștient de teoria lui Darwin. Evoluția acționează puternic

asupra oricărui lucru legat de reproducere, astfel încât sexul și tot ceea ce
este legat de acesta este important în comportamentul animalelor.
Supraviețuirea stă în echilibru.

Acest lucru dă o plauzibilitate generală ideii că problemele sexuale sunt

importante și potente psihologic. Sexul este, de asemenea, foarte ciudat și
primitiv în contextul vieții civilizate.

Impulsurile sexuale nu sunt întotdeauna raționale și ele pot părea complet

misterioase pentru oamenii lipsiți de sensibilitate. Mândria și rușinea sunt
implicate. În timpul epocii victoriene, când Freud și-a construit teoria,
cultura europeană avea tendința de a evita discuțiile sincere despre
sexualitate.

Toate acestea l-au făcut pe Freud senzațional, când a decis că sexul se

afla în centrul tuturor lucrurilor. El a devenit notoriu, renumit, disprețuit și
admirat.

Totuși, acest lucru nu înseamnă că teoriile particulare ale lui Freud sunt

corecte. Psihologii de astăzi sunt de acord că impulsurile și conflictele
sexuale sunt importante din punct de vedere psihic pentru ființele umane,
însă dovezile din cercetare nu reușesc să susțină teoriile specifice
prezentate pe această pagină.

Stadiile dezvoltării psihosexuale 

Freud credea că, odată cu maturizarea copiilor, libidoul se mișca în câteva

zone diferite ale corpului, numite zone erogene. Dacă copilul primea prea
multă sau prea puțină satisfacție în timpul oricărei etape, puteau rezulta
tulburări mintale la vârsta adultă.

Ce se presupune că se întâmplă în etapa orală?

Etapa orală apare din primul moment al copilăriei. Bebelușii sunt foarte
orientați spre gură. Ei au reflexe de supt bine dezvoltate atunci când se
nasc, iar în primele luni de viață, cea mai mare parte a plăcerii bebelușului
(ca și subzistența dătătoare de viață) vine prin gură.

În culturile primitive, copiii sunt alăptați mai mult de un an, uneori câțiva ani.
Gura, un punct de contact intim cu mama, este prima zonă erogenă

Care sunt cele două tipuri de "personalitate orală"?

Freud a spus că dacă un sugar primește prea multă sau prea puțină
stimulare orală, copilul ar putea fi afectat permanent. Ca adult, individul
poate acționa ca un sugar: dependent, orientat spre plăcere, credul,
copilăros, condus cu ușurință pe căi greșite.

Persoana poate deveni obeză, poate fuma sau mesteca foarte multă gumă.
Potrivit lui Freud, această persoană încearcă să recupereze un paradis
pierdut din etapa orală, compensând deficiențele de satisfacere din timpul
acestei etape sau încurajând exprimarea impulsurilor interzise care presau
în această etapă. În orice caz, o astfel de persoană este fixată în faza
orală, fiind incapabilă să o depășească. Rezultatul, spunea Freud, este o
personalitate orală.

Freud a descris, de asemenea, un tip de persoană care reacționează la o

fixație orală prin refularea ei, folosind mecanismul de apărare
numit formarea reacției pentru dezvoltarea caracteristicilor opuse:
sarcasmul, independența, duritatea și cinismul - exact opusul tipului oral.
Această personalitate dură, cinică, este numită tipul oral agresiv.

Ce se întâmplă în timpul stadiului anal și cum a interpretat Freud

acest lucru?

În următoarea etapă psihosexuală, etapa anală, senzațiile plăcute se

centrează pe anus, iar copiii devin fascinați de propriile lor excremente.
Este un fapt curent să vezi cum copiii mici, în jurul vârstei de 2 ani, se
joacă cu fecalele lor sau sunt animați și încântați de referințele despre baie.

Freud a subliniat că excrementele sunt prima producție a copilului. Este

fascinant pentru copil, deoarece acesta este primul lucru pe care un copil îl
controlează într-o lume dominată de adulți.

Care sunt cele două tipuri de personalitate anală?

Freud credea că unii copii își folosesc noul control asupra intestinului
împotriva părinților într-o luptă a voințelor. Dacă un părinte va încerca să
forțeze antrenamentul toaletei, copilul ar putea să se țină în mod deliberat
din rebeliune sau din contra să-și dea drumul într-un moment
necorespunzător.

Dacă este fixat în stadiul anal, credea Freud, copilul care se ține ar putea
deveni o personalitate anal-retentivă ca adult, fastidios și îngrijit, în timp ce
copilul care își dă drumul în momente neadecvate poate deveni o
personalitate anal-expulsivă, dezordonată cronic.
 
Dacă sunteți familiarizați cu piesa lui Neil Simon, The Odd Couple, sau cu
vechiul serial de televiziune cu același nume, veți recunoaște că Felix
Unger a fost tipul anal-retentiv, iar Oscar Madison a fost anal-expulsiv.
Simon a avut ideea clară de a confrunta două personalități anale opuse
într-o comedie.

Uneori același lucru se întâmplă în dormitoarele colegiilor. O persoană

dezordonată este pusă să stea în aceeași cameră cu o persoană foarte
îngrijită, iar rezultatul este o mulțime de conflicte despre modul în care
camera ar trebui să fie întreținută. În ciuda teoriei lui Freud, nu există
dovezi că aceste diferențe pot fi urmărite în faza de învățare a modului de
folosire a toaletei.

Ce se întâmplă în timpul fazei falice?

După etapa anală, potrivit lui Freud, copiii descoperă în cele din urmă
organele genitale ca o sursă de plăcere. Arătându-și părtinirea tipic
masculină, Freud etichetează această etapă psihosexuală ca etapa falică,
chiar dacă se presupune că se aplică ambelor sexe. Copiii de această
vârstă - de la aproximativ trei la șapte ani - sunt lipsiți de inhibiții în ceea ce
privește corpul lor, până când învață despre modestie de la părinți sau de
la frați.

Drama familiei

Se spune că conflictele lui Oedip și al Electrei se petrec în etapa falică.

Aceste conflicte fac parte dintr-o serie de evenimente despre care Freud a
crezut că au loc în majoritatea familiilor. El a numit acest fenomen drama
familiei. Drama familiei implică conflictul oedipal pentru băieți și conflictul
Electrei pentru fete.

Care este succesiunea evenimentelor din drama familiei, după Freud?

Potrivit lui Freud, un băiețel din faza falică începe să simtă sentimente
erotice vagi pentru mama sa. Tatăl este văzut ca un concurent pentru
afecțiunea mamei. Băiatul începe să se teamă și să-l urască pe tatăl său
ca pe un rival. El este sigur că tatăl său știe despre această ură.

Între timp (afirmă Freud), tatăl îl va prinde probabil pe băiat masturbându-

se și-l va amenința cu tăierea penisului drept pedeapsă. (Freud trebuie să fi
experimentat ceva de genul acesta, pentru că a susținut că era un
eveniment universal).

De aceea, băiatul își va concentra frica de tată pe penis. Rezultatul este

anxietatea de castrare (teama că penisul va fi tăiat).
Această stare de lucruri este atât de inconfortabilă încât băiatul va antrena
două mecanisme de apărare: formarea reacției și identificarea. Băiatul va
decide că își iubește tatăl (formarea reacției) și că vrea să fie la fel ca el
(identificare).

Freud credea că de aici venea identificarea sexuală a unui băiat. Gelozia

sexuală era urmată de mecanismele de apărare ale formării reacției și
identificării .

Ce provoca invidia penisului, în viziunea lui Freud?

În mod similar, se putea spune că o fetiță își dezvoltă iubirea pentru tatăl ei
în timpul fazei falice. În cazul ei, remarcând că el are penis, ea dezvolta
invidia penisului, concluzionând că îngrozitoarea castrare avusese loc deja.

Observând că mama ei suferise aceeași soartă, nu o mai plăcea. Aceste

sentimente erau rezolvate prin formarea reacției și identificare, astfel că
tânăra fată își iubea în cele din urmă mama și se identifica cu ea.

Freud pune un mare accent pe drama familiei, folosind-o pentru explicarea

rădăcinilor timpurii ale psihopatologiei adulte (tulburările mintale). El a
respins argumentul lipsei de amintiri despre aceste evenimente traumatice
din copilărie spunând că atunci când conflictele oedipale și al Electrei sunt
rezolvate, amintirile acestor evenimente (sau fantasmele despre
evenimente) sunt refulate cu succes.

De exemplu, puțini bărbați își amintesc că au fost amenințați cu castrarea

în mica copilărie sau că s-au temut de asta. Freud credea că este un
eveniment universal, dar, odată ce complexul oedipal a fost rezolvat,
temerile sunt refulate.

Puțini psihologi de astăzi din Statele Unite consideră că "drama familiei"

este atât de comună sau de influentă pe cât o prezenta Freud. Cu toate
acestea, teoriile freudiene sunt încă luate în serios de psihiatrii din țări cu
puternice tradiții psihanalitice, cum ar fi Mexic și Belgia.

În psihanaliza freudiană este de așteptat ca visele sau simptomele ciudate

pe care le are o persoană să fie explicate cu aceste concepte. Se spune că
dificultățile apar din cauza alăptării prea îndelungate sau prea reduse, a
presiunii din timpul antrenamentului pentru toaletă, a temerilor față de
castrare, a dorinței față de părintele de sex opus sau a deformațiilor ego-
ului în încercarea de a evita aceste gânduri interzise.

Ca și înainte, putem face o distincție între teoria explicativă a lui Freud și

observațiile sale despre modelele de comportament. Multe din modelele
descrise de Freud apar la unii copii. De exemplu, copiii mici sunt adesea
fascinați de produsele lor reziduale într-un mod erotic.

Teoria dramei familiei nu primește prea mult sprijin din partea cercetării,
dar este adevărat că multe fetițe își iubesc tăticii și mulți băieței își iubesc
mămicile. Fiecare poate simți gelozie față de părintele de sex opus la
începutul vieții, uneori până la un grad amuzant.
Evaluarea lui Freud

Freud și urmașii săi au rezistat încercărilor de a-și testa teoriile prin

experimente sau prin alte cercetări științifice. De fapt, ei păreau amenințați
de ideea însăși.

Mackinnon și Dukes (1962) au relatat despre un psiholog cercetător din

anii '30, care îi scrisese, plin de entuziasm, lui Freud despre un studiu care
confirma una dintre ideile freudiene. Freud i-a răspuns că nu era nevoie de
astfel de probe.
Teoria lui Freud - rezumat

Freud este una dintre cele mai influente figuri din istoria psihologiei. Citările
psihanalizei îl arată în mod constant pe Freud printre autorii cei mai citați
din psihologie. Cu toate acestea, multe dintre aceste citări sunt negative.
Psihologii se referă frecvent la teoria freudiană în procesul de criticare a
acesteia.

Cuvântul "psihic" se referă la minte ca întreg. Freud credea că o mare

parte din psihic era inconștientă. El l-a comparat cu un aisberg, care era
nouă zecimi sub apă. În teoria sa din 1923, Freud a distins între trei
diviziuni sau funcții ale psihicului.

O parte era complet inconștientă: sinele. Freud a conceput această

instanță ca o parte primitivă, asemănătoare cu cea a animalelor. Pentru
Freud, acesta era sursa libidoului, energia prevalentă a psihicului.
Concepția lui Freud despre energia libidinală poate să fi fost influențată de
12 ani de consum de cocaină.

Eul era, pentru Freud, agentul de adaptare în psihic, mai degrabă

conștient, dar supus mecanismelor de apărare inconștiente care funcționau
sub suprafață. Sistemul supra-eului (literal "deasupra eului") era
internalizarea valorilor părintești și sociale. El era, de asemenea, parțial
inconștient, rezultând uneori în valuri surprinzătoare de mândrie și de vină.

Freud a descris fenomenul refulării, în care impulsurile interzise

ale sinelui sunt împiedicate să explodeze într-un comportament periculos
sau inacceptabil pur și simplu prin expedierea lor. Interzicerea pulsiunilor
nu rămâne întotdeauna reprimată și poate necesita suprimarea energiei
libidinale.

Freud a descris o varietate de mecanisme de apărare, prin care eul se

apăra împotriva gândurilor, amintirilor sau dorințelor neplăcute. Realitatea
mecanismelor de apărare este larg acceptată de psihologii de astăzi.

Freud credea că cea mai importantă contribuție a lui a fost teoria sexuală.

El a acordat o mare importanță evenimentelor din copilărie și impulsurilor
interzise pe care acestea le implicau. Cercetarea științifică nu susține
aceste idei.