Afectul fiziologic: definiţie,

manifestare

Scripnic Corina
• P. Janet interpretează afectul ca o regresiune
la conduite inferioare și tocmai aceasta
reduce posibilitățile controlului și reglajului
conștient. În contextul afectului sunt implicate
dispoziții instinctive. Totuși stările de afect
reproduc și modele sociale fără a se
conforma însă unei organizări raționale.
• Apariţia semnificaţiei de afect fiziologic se
datorează nu dreptului, şi nu psihologiei,
dar psihiatriei judiciare şi apare, astfel, ca
alternativă a noţiunii de afect patologic ' care
se referă la dereglarea temporară a activităţii
psihice şi care se caracterizează
prin prezenţa nu doar a mecanismelor
fiziologice,ci şi patologice.
 Ce reprezintă de fapt starea de afect?

• Cel mai simplu răspuns ar fi că afectele reprezintă

procese afective simple, primitive şi impulsive,
puternice, foarte intense şi violente, de scurtă durată,
cu apariţie bruscă şi desfăşurare impetuoasă. Afectele
sunt însoţite de o expresivitate bogată, se manifestă
direct, uneori necontrolat, ducând chiar la acte
necugetate.
• Într-o altă opinie, afectele sunt izbucniri emoţionale
caracterizate prin apariţia bruscă şi de scurtă durată,
cu o desfăşurare puternică unipolară, consumându-se
în expresii şi gestică vie. Ele sunt însoţite de o anumită
îngustare a câmpului de conştiinţă, acesta fixându-se
asupra cauzei care a provocat procesul afectiv.
Dominarea sau stăpânirea unui afect este posibilă
dacă efortul de inhibiţie se plasează în stadiul său
iniţial
• Afectul este prezentat ca o reacţie emoţională
de tip exploziv cu slăbirea controlului voluntar
asupra comportamentului omului. Decurge în
câteva etape. Etapa iniţială se caracterizează
printr-o creştere rapidă şi intensă a încordării
emoţionale, etapa a doua–prin destinderea
stării emoţionale, şi etapa a treia – prin
epuizare psihofizică de intensitate variată.
• Rolul auxiliar al afectului constă în
mobilizarea tuturor forţelor umane, in
scopul depăşirii neplăcerilor şi, pe calea
desfăşurării emoţionale, obţinerea unei
stări optime. Are loc creşterea forţei fizice
a omului,care în momentul de aflare în stare
de afect este capabil să exercite eforturi fizice
colosale, care nu sunt posibile intr'o stare
obişnuită. în acest caz, izbucnirile emoţionale
se manifestă in mişcări furtunoase,vorbire
neclară, strigăte, acţiunii sub formă de
explozii.
• Efectul lui provocator depinde de mai multe circumstanţe obiective şi
subiective, cum sunt, de exemplu, natura comportării provocatoare,
condiţiile de ioc şi de timp în care se produce şi mai ales însuşirile
psihice ale persoanei.
• Aceeaşi lovire sau insultă cauzează o tulburare sufletească mai intensă
când este aplicată în prezenţa mai multor persoane decât în situaţia în
care nu sunt de faţă martori oculari. La unele persoane emoţiile se
formează brusc, sunt puternice din primul moment şi, de obicei, de
scurtă durată, când subiectul, neputându'se stăpâni, reacţionează cu
promtitudine.
• Insă la altele procesul afectiv se dezvoltă mai lent, amplificându'se
treptat, şi numai după o scurtă analiză raţională asupra actului
provocator, emoţiile ating intensitatea tulburării sufleteşti în care
omul îşi pierde o bună parte din capacitatea de raţiune şi voinţă, în aşa
stare, el nu poate să pregătească material sau moral infracţiunea
'ripostă la actul provocator, chiar dacă trece un oarecare timp
nesemnificativ din momenbtul provocării şi până când se comite
infracţiunea.
• Din cele expuse anterior se conturează astfel anumite
particularităţi de bază ale afectului:
• în primul rând acţiunile în stare de afect au loc la nivelul
conştientului şi au un caracter volitional având tendinţa
spre impulsivitate
• în al doilea rând sfera conştientului se îngustează şi este
micşorat controlul conştient volitional
• în starea de afect se încalcă perceperea completă a realităţii
obiective, de aceea reacţia afectivă nu are un caracter adecvat
• Semnele generale ale stărilor afective descrise mai sus sunt: de
scurtă durată:
• acuitatea;
• intensitatea manifestării;
• legătura nemijlocită cu iritantul de caracter psihogen;
• impulsivitatea şi expresivitatea; frică; caracter exploziv din faza
a doua,
• posibil agresivitate şi cruzime neîntemeiată,
• furie;
• stare de ameţeală,
• extenuare,
• istovire,
• pierderea parţială a memoriei în ultima fază.
• Din punctul de vedere al psihologilor, în art.146 şi 156 CP este
vorba despre două varietăţi ale afectului:
• afectul fiziologic, apărut ca răspuns la influenţa
psihotraumantă acută (sporită) şi
• afectul acumulatoriu (cumulativ), ce apare ca reacţie la o
situaţie psihotraumantă îndelungată.
În ambele cazuri, legiuitorul specifică că afectul este provocat de
comportamentul ilegal sau imoral al victimei, iar provocarea este
unică – la afectul fiziologic, sau prelungită – la afectul acumulatoriu
(cumulativ). Afectul fiziologic se manifestă prin emoţii puternice
cauzate de jigniri nemeritate, în timpul cărora individul poate
comite acţiuni, de care apoi regretă.
• Afectul fiziologic, spre deosebire de cel patologic, nu
atrage după sine recunoaşterea persoanei ca una
iresponsabilă. O astfel de stare emoţională
temporară nu se consideră bolnăvicioasă, se
consideră normală şi reprezintă o reacţie explozivă la
factorul iritant. Această stare poate fi atât pozitivă, cât
şi negativă. Acest afect, de regulă, apare spontan,
decurge foarte repede şi se exprimă în modificarea
bruscă a activităţii psihice a omului şi a
comportamentului său. La apariţia afectului fiziologic,
persoana îşi dă seama despre faptele sale şi poate
conduce cu ele, efectele crepusculare lipsesc,
memoria nu se pierde.
• Cauzele apariţiei formelor fiziologice a stării
de afect pot fi:
• pericol asupra vieţii persoanei sau asupra
vieţii celor apropiaţi;
• conflict;
• comportamentul deviant a celor din jur,
exprimat prin insultă ce afectează onoarea şi
demnitatea persoanei.
• Starea de afect constituie o stare a psihicului
omului, în care acesta, deşi îşi dă seama de
acţiunile sale, în mare măsură pierde controlul
asupra propriilor sale acţiuni şi capacitatea de a
le conduce. În acest caz omul acţionează în
stare de afect fiziologic. În această ordine de
idei, important este a nu confundastarea de
afect fiziologic cu starea de afect patologic, când
psihicul făptuitorului se află în stare de
iresponsabilitate, adică persoana nu poate să-şi
dea seama de acţiunile sale ori să le conducă,
din cauza uneitulburări psihice.
•  În starea de afect fiziologic persoana răspunde
pentru acţiunile sale, dar aceasta este
considerată ocircumstanţă atenuantă.
• În cadrul expertizei psihologic-judiciare afectul fiziologic este
cercetat pentru a identifica posibilităţile de conştientizare şi de
dirijare a acţiunilor de către subiect în timpul comiterii
infracţiunii. Afectului fiziologic este o condiţie facilitatorie,
comportamentul învinuitului fiind determinat de trăiri puternice,
iar uneori - ca generînd iresponsabilitate totală de conduitele
personale.  În această activitate apar cîteva probleme:
stabilirea caracterului afectului - fiziologic sau patologic,
diferenţierea lui de unele manifestări patologice ale psihicului,
de manifestări emotive de alte configuraţii, care nu contribuie
la dereglări de conduită de asemenea dimensiuni, precum
afectul. Aceste probleme pot fi rezolvate prin investigaţia şi
apreciarea situaţiei care a generat afectul, a calităţilor
psihoindividuale ale subiectului, a manifestărilor
psihofiziologice în momentul cercetat, a comportamentului
post-afectiv.
• Forţa emoţiilor poate fi calculată după următoarea
formulă:
• E = V(In-Ip),
• unde E este forţa emoţiilor, V - valoarea, trebiunţa,
necesitatea care a determinat-o, In - informaţia pe
care trebuie s-o posede subiectul pentru a-şi rezolva
conflictul, Ip - informaţia pe care el o posedă. Cu cît
mai mare este ponderea obiectului care a provocat
conflictul (V), şi mai mică cunoaşterea unor soluţii de
rezolvare a lui (Ip), cu atît mai grave sînt
circumstanţele care au generat afectul.
• Ponderea valorii (V) este stabilită în conformitate cu locul ei în
ierarhia necesităţilor, trebuinţelor, motivelor individului. Valori cu
pondere sporită sînt sănătatea şi bunăstarea personală şi a celor
mai apropiaţi oameni (a copiilor, soţului, soţiei, părinţilor etc),
onoarea, respectul, autoritatea, evaluarea socială etc.
Comportamentul agresiv, negativ al unei persoane sau
circumstanţele nefavorabile în raport cu aceste valori pot condiţiona
o stare emotivă tensionată. Forţa acesteia poate fi determinată şi de
calităţile individului. Mai expuşi emoţiilor sînt indivizii cu anumite
accentuări de caracter (tipul hipertimic, epileptoidal, schizotimic), cu
rigiditate a proceselor cognitive, cu capacitatea de neechilibru al
SNC (colericii, melancolicii) etc.
• S-a constatat experimental că persoanele
care au săvîrşit infracţiuni în stare de afect
sînt, mai frecvent, orientate prosocial, avînd
un comportament pozitiv, au trecut favorabil
prin procesul de socializare, înglobînd
modelele şi normele sociale, străduindu-se să
le respecte, manifestînd uneori cerinţe chiar
mult ridicate faţă de sine şi alţii în raport cu
organizarea conduitelor. Foarte frecvent
aceste persoane suferă de unele psihoze,
slab manifestate.
• Alţi factori determinanţi ai afectului:
- vîrsta: infracţiuni în stare de afect săvîrşesc
mai mult persoanele tinere - pînă la 40 ani
(85,3%) dintre care predomină cei care au de la
20 la 29 ani (70,6%);
- apartenenţa sexuală: femei - 25,5%, bărbaţi -
74,5;
- stări individuale temporale: îmbolnaviri
somatice, suprasolicitare psihică sau fizică,
insomnie, astenie psihică, graviditate etc.
• În ce priveşte circumstanţele care pot mărturisi despre faptul că
infracţiunea a fost săvîrşită în stare de afect, acestea sunt
următoarele:
• De regulă, pentru o astfel de infracţiune este specifică utilizarea, în 
procesul executării faptei, nu a unor instrumente special adaptate
pentru a provoca leziuni integrităţii anatomice a victimei, ci a
unor obiecte care au nimerit întîmplător în mîna făptuitorului
• În procesul săvîrşirii unei astfel de infracţiuni are loc schimbarea as
pectului exterior al făptuitorului, ceea ce poate fi oglindit în
declaraţiile martorilor. Aici putem deosebi următoarele stări de
exterior al făptuitorului
• Fața congestionata
• Agitație în mișcări
• Gesticulare excesivă
• Ridicarea vocii pînă la țipăt
• Fața palidă
• Înțepenire
• Pierderea darului de vorbire
• Pierderea capacității de mișcare
• După săvîrşirea infracţiunii în stare de afect, starea
 făptuitorului se distinge printr-o
decompensaţie, adică descărcarea psihică
constînd în sentimentul de pustiire sufletească,
deprimare,căinţă, toate acestea găsindu'şi
reflectare în conduita şi aspectul exterior
al făptuitorului.
• În competenţa expertului-psiholog intră următoarele probleme, legate
de cercetarea afectului:
• - aprecierea circumstanţelor ce au provocat infracţiunea, a caracterului
relaţiilor interpersonale dintre învinuit şi victimă în perioada de pînă la
comiterea infracţiunii, dinamica acestor raporturi, cauzei conflictului,
dezvoltării lui;
• - cercetarea personalităţii infractorului - a particularităţilor individual-
psihologice, social-comunicative, a manifestării lor în momentele cu
pondere pentru anchetă;
• - analiza fenomenologiei infracţiunii;
• - stabilirea trăsăturilor de personalitate, care au putut contribui la
acumularea de energie psihonervoasă şi la explozia afectivă;
• - stabilirea tipului afectului, diferenţierea lui de alte stări emotive sau de
reacţii afective;
• - diagnosticarea prealabilă a unor patologii, devieri şi recurgerea la
serviciul specializat al psihiatrului, neuropatologului etc.
 Bibliografie

• Ivan Tercu, Omorul săvîrșit în stare de afect:

aspecte teoretic& metodologice
• Digori Irina, Obligativitatea efectuării
expertizei psihologice în vederea stabilirii
stării de affect
• Mariana GRAMA, STAREA DE AFECT ŞI
INLUENŢA EI ASUPRA RĂSPUNDERII
PENALE
• http://ru.scribd.com/doc/98806094/Articolul-1
46