Subiect 9: Influenţe psiho-sociale stresante în etiopatogenia tulb.

psihice
(psihogeneza/sociogeneza). Conceptul de endogeneză şi somatogeneză în psihiatrie

1. Psihotraumele – evenimetele stresante acute care apar neprevăzut şi influenţează puternic

subiectul generând iniţial o stare de emoţie puternică cu modificări ale nivelului de vigilitate
şi a funcţionării corporale (mai ales neuro-vegetativ şi umoral).
- poate avea durată scurtă (veste nefavorabilă, ameninţare, agresiune, viol, etc.) dar
consecinţele pot fi prelungite sau poate dura mai mult timp (calamităţi naturale – inundaţii,
cutremure, accidente de muncă, evenimente sociale – revoltă, reprimare, violenţă) şi în aceste
cazuri se ia în considerare şi influenţa exercitată de coparticipanţi, de epuizarea bio-psihică,
de eventualele leziuni corporale.
2. Evenimente şi schimbări de viaţă: pot determina schimbări în statutul social, în patternul de
responsabilităţi şi obligaţii; implică un efort de readaptare. Evenimentele de viaţă şi
psihotraumele se pot întrepătrunde, de ex. moartea cuiva apropiat, retrogradarea neaşteptată,
pierderea unei sume mari de bani ce pot induce atât o trăire intens psihotraumatizantă cât şi o
schimbare de viaţă stresantă, care presupune efort de readaptare. Schimbările de viaţă trebuie
înţelese şi în perspectiva ciclurilor obişnuite ale vieţii (şcolarizare, profesie, căsătorie,
naşterea unui membru al familiei, pensionarea etc.) precum şi în perspectiva unei situaţii
neobişnuite de viaţă (detenţie, război etc.). Uneori subiectul e înştiinţat din timp asupra unui
posibil eveniment pshotraumatizant iar aşteptarea poate determina o stare de tensiune
stresantă. Alteori subiectul îşi poate induce el evenimentul stresant sau schimbarea pentru ca
ulterior să reacţioneze psihopatologic la consecinţele evenimentului respectiv. Trebuie
observat dacă într-adevăr evenimentul afectează subiectul în profunzime sau eventual nu-l
afectează semnificativ, pentru ca la unele personalităţi dizarmonice (histrionice, sociopate,
suspicioase, impulsiv-eplozive) evenimentul psihotraumatizant poate apare chair ca un „stil de
viaţă”. Se pot diferenţia mai multe aspecte ale implicării subiectului în evenimentul de viaţă
(EV):
- EV au apărut independent şi surprind subiectul;
- EV despre care individul ştie dar nu se implică direct în apariţia sa;
- EV în pregătirea căruia subiectul e angajat direct fără a fi factor dominant;
- EV în care responsabilitatea principală e a subiectului.
Mai sunt o serie de EV „neindependente” care apar ca o consecinţă a dezvoltării bolii: de ex.
concedierea datorată scăderii randamentului în depresie sau schizofrenie, divorţul în urma
unui comportament nevrotic/alcoolic.
Modalitatea în care subiectul trăieşte psihotraumele:
- trăire pozitivă sau negativă – ambele au importanţă în psihopatologie
- intensitatea trăirii, eventual cu acutizarea acesteia cu ajutorul scalelor; s-au propus mai
multe intensităţi: - minim/indiferent
- mediu - puternic
- foarte puternic
3. Eşecul – rezultă din neîmplinirea unui proiect de viaţă pragmatic sau afectiv, proiect
considerat important de către individ; are valoarea unui stres negativ care creşte
vulnerabilitatea sau condiţionează apariţia unei stări psihopatologice. În desfăşurarea unui
proiect un rol important îl are aspectul cognitiv al evaluării: evaluarea propriilor capacităţi,
evaluarea corectă a atitudinilor şi aprecierilor celorlalţi în raport cu propria persoană şi
evaluarea semnificaţiilor rezultatelor propriilor acţiuni, fiind posibile sub sau supraevaluări.
4. Conflictul – situaţie de tensiune şi confruntare între subiect şi altă persoană, grup social sau
instanţă socială, sau chiar conflict cu sine însuşi, rezultând suprasolicitare negativă => stres.
Persoanele implicate în conflict sunt într-o anumită legătură şi interdependenţă. Dinamica

1
conflictului pate duce la împăcare/despărţire; există posibilitatea cronicizării conflictului =>
situaţii stresante prelungite.
a. Expresia emoţională (EE) – trăire interpersonală tensionată în cadrul unei familii în raport
cu pacientul (autori englezi); apare ca o reacţie a aparţinătorilor faţă de comportamentul
pacientului modificat datorită bolii (neglijenţă, inactivitate, retragere socială); poate influenţa
evoluţia afecţiunii: de ex schizofrenul care trăieşte în familie cu EE crescută are şanse
crescute de recădere; unele studii arată că EE era prezentă înaintea instalării bolii, ea fiind
numai accentuată după aceea; membrii familiei sunt nemulţumiţi că nu pot controla
comportamentul pacientului şi de multe ori nu-l consideră bolnav.
b. Conflictul cu sine însuşi - nemulţumirea subiectului faţă de modul cum a acţionat în
anumite situaţii, conflictul intrapsihic (cip) prelungit derivă dintr-un anumit stil de viaţă şi din
anumite aspecte structurale ale persoanei. O sursă de conflict => dezacordul subiectului cu
propria lui identitate => stare de nemulţumire cronică => creşterea agresibvităţii, nemulţumire
de sine; poate fi nemulţumit de aspectul fizic şi chiar identitatea sexuală.
5. Solicitările intense prelungite pot rezulta din obligaţia şi necesitatea persoanei de a
îndeplini anumite roluri şi sarcini => suprasolicitare care duce la oboseală şi epuizare. Dacă
rezultatele nu sunt satisfăcătoare pentru subiect => stres prelungit la baza căruia stă şi un
conflictintrapsihic; epuizarea poate apare şi în urma faptului că subiectul trebuie să
îndeplinească concomitent mai multe roluri sociale.
6. Atmosfera psihologică nefavorabilă – poate constitui factor de stres prelungit.
7. Frustrări (versus satisfacţii de viaţă)
Frustrarea: nesatisfacerea unei nevoi, fapt care e trăit neplăcut; subiectul consideră că ceea ce
cere i se cuvine de aceea de multe ori atitude’inea este pasivă, de aşteptare.
Satisfacţii de viaţă: nevoile sunt împlinite.
Există o serie de nevoi (cerinţe) care sunt trăite şi exprimate într-un anumit fel de o persoană
dată şi a căror îplinire/neîmplinire duce la satisfacţii de viaţă/frustrări:
- sexuale, alimentare, de asigurare a homeostazieibiologice, curăţenie, igienă personală,
intimitate personală, pudoare, intimitate spaţiu locativ.
- Solitudine, sociablitate, de a fi condus, dirijat.
- Nevoia de calm, linişte, de a fi evaluat pozitiv, valorizat, ascultat, înţeles
- De a fi iubit, nevoia de tandreţe
- De a conduce, dirija, de a acţiona, face
- Respect al principiilor etice, al demnităţii
- De a fi consecvent cu sine, de a exista un sens personal
În cadrul relaţiilor intime, comportamentul partenerului poate fi principala sursă de frustrare.
8. Învăţarea conduitelor psihopatologice – omul învaţă toate conduitele de-a lungul vieţii, dar
uneori pot să apară învăţături patologice care pot rezulta din influenţe familiale; identificarea
copilului cu unul dintre părinţi (mamă anxioasă, tată cu comportament agresiv),
comportament dezorganizat sau ritualic, preocupare scăzută pentru iginea corporal. Aceste
învăţături pot fi rezultatul contactelor din cadrul şcolii/grupurilor de prieteni. Aceste învăţături
sunt corelate cu vulnerabilitatea de fond.
9. Reacţii comprehensibile – subiectul reacţionează la evenimentul trăit în mod direct dar
anormal din punct de vedere al intensităţii şi duratei; sprijinul psihopatologului şi al
anturajului e important pentru reducerea suferinţei şi grăbirea remisiunii.