25 Decembrie, Gara Centrala din Copenhaga

Au trecut 20 de zile de la ultima intalnire a cuplului Gustav si Heidi, aceste zile s-au scurs asemenea a doua decenii pentru cei doi. Trenul de mare viteza circuland pe ruta ViborgCopenhaga incepe sa incetineasca, astfel facandu-l pe tanarul calator sa inteleaga ca se apropie gara principala a capitalei daneze. Tanarul se inroseste numai gandindu-se la acest aspect. Gustav von Aschenbach este un brunet de talie mijlocie, bine facut, cu o fata frumoasa care inspira inteligenta si bunatate. In ceea ce priveste persoana sa, totul era foarte simplu si in acelasi timp elegant, de la parul sau negru precum carbunele, de la ochii sai mari, de un albastru intunecat si profund, respectiv pana la imbracamintea sa de tip clasica. El este un proaspat emigrant german, sosit in Danemarca drept un promitator medic. Decizia de a emigra in patria lui Hans Christian Andersen fusese luata in urma cu aproape o decada avand ca unic scop sa fie impreuna cu persoana iubita. Cu fiecare secunda ce trecea, amintirea persoanei ei il cufunda intr-una din desele sale transe, pana cand dintr-o data o voce feminina anunta intr-o daneza perfecta la sosirea in gara centrala copenhagheza. O stare de euforie cuprinzandu-l. -Trebuie sa iau o gura de aer, spuse Gustav. Tanarul medic incepe o lupta cu inertia, imbracandu-si paltonul inchis la culoare si luandu-si bagajul, acesta se indrepta nelinistit si cu privirea in jos catre iesirea din compartimentul sau, salutandu-si fostii companiatori atat in daneza, cat si in limba lui Goethe. -Kbenhavn, jeg elsker dig! isi spuse fericit in gand Gustav. Adevaratul motiv pentru care tanarul iubeste cu pasiune orasul gazda a statuii Den lille havfrue nu avea nici o legatura cu arhitectura, istoria, cultura etc., ci doar pentru faptul ca orasul resedinta specificat pe pasaportul lui Heidi Svensen era capitala acestui stat scandinav. Transferarea postului sau de medic rezident la un spital copenhaghez este in momentul de fata in fruntea listei sale de prioritati. Distanta dintre cele doua orase fiind un adevarat impediment in viata celor doi tineri, amandoi avand programul foarte incarcat de catre obligatiile specificate in juramantul lui Hipocrate. Sosirea sa urma sa se sincronizeze cu Craciunul. Gustav von Aschenbach era convins ca atmosfera de fericire atotprezenta in capitala daneza avea sa fie contagioasa, persoane imbracate in Mos Craciun, trasuri trase de reni, hohote de ras copilaresc, toate aceste lucruri urmau sa il acompanieze in curand. Incercand sa isi recapete controlul asupra mainilor ce tremurau atat de emotii, cat si de bucurie, acesta clatina din cap si isi verifica ceasul care indica ora 10:05 AM, trenul lui trebuind sa ajunga la destinatie la ora 10:08 AM. -Inca trei minute si o voi avea in brate, sopti tanarul zambind. Starea de neliniste disparu, iar el statu nemiscat cu ochii deschisi a caror scanteiere o putea vedea reflectand in sticla lipsita de culoare a ferestrei trenului.

Tanarul medic abia acum incepu sa observe peisajul, vazand ceva ce era nerabdator sa vada de mult timp, si anume, panoul ce anunta sosirea in gara destinatie. -Endlich, am ajuns, spuse Gustav printre dinti. Un zambet de copil inflorindu-se pe fata lui. Intr-un moment de neatentie, il vazu, parul blond auriu care ii era atat de cunoscut era acum fluturat de o rafala de vant scandinav. In ciuda temperaturii ridicate din tren, acesta fu cuprins de o tremurare generala. Imediat ce trenul inceta a se mai misca, usile se deschisera iar Gustav von Aschenbach cobori cu curaj pe peronul acoperit de un strat subtire de zapada. Privirea lor se intersecta in secunda urmatoare.

Va urma