Dragomir Mirela-Alexandra

Master Anul 1 PAP -Traumele timpurii și dezvoltarea umană

Dimensiunile sinelui

În fiecare dintre noi, ansamblul corpului, al creierului și al minții interacționează pentru

a genera punctul de referință intern stabil cunoscut sub denumirea de sine. Sinele poate fi descris
in termenii unei grupări speciale de modele mai mult sau mai puțin durabile care determină
caracterul responsivității noastre unice la experiență.

Eul somatic-

Experiențele inițiale ale copilului se înregistrează în corp. Experiențele timpurii sunt

senzoriale, iar acestea alcătuiesc nucleul, sinele central. Astfel, sentimentul orginal al sinelui își
are rădăcina în experiențele somatice, natura lor depinzând în mare parte d calitatea relațiilor
de atașament timpurii. Această experiență conturează sinele pe parcursul primelor luni și
primilor ani de viață, avâd adesea consecințe durabile. Poate permite experienței corporale să
fundamenteze, să inormeze și să îmbogățească sinele de-a lungul vieții sau, din contră,
experiența corporală poate fi negativă, diosociată sau distorsionată. Deci, natura experienței
somatice depinde de calitatea relației de atașament. O emoție este asociată cu o serie de senzații,
care alcătuiesc markerii somatici. Deci, senzațiile corporale stau la baza emoțiilor și contează
în procesul decizional, în evaluarea consecințelor.
Eul emoțional-
Sinele emoțional explică centralitatea emoției ca scop al atașamentului. Sentimentul de
sigurață este cel mai important chiar și față de proximitate- bebelușul poate fi în apropierea
fizică a figurii de atașament doar dacă se simte în siguranță.Modelele relaționale care
caracterizează primele noastre atașamente sunt, în mod fundamental, modele de rglare care
ulterior a o mare importanță în stabilirea naturii responsivității noastre unice față de experiență,
adică a naturii sinelui.
Eul reprezentațional-
Sinele reprezentațional face referire la necesitatea de a avea o lume reprezentașională
care să o înfățișeze pe cea reală. Informațiile despre propria persoană sunt furnizate de
amintirile noastre; pe baza acestora ne autoreglăm comportamentul în prezent și anticipăm
experiențele viitoare. Modelele de lucru ale relațiilor noastre de atașament sunt selective,
mmostre mai mult sau mai puțin reprezentative ale experienței relaționale trăite. Dacă relațiile
noatre au fost securizante, rezultatul poate fi o capacitate de a răspunde (de a gândi, de a simți.
De a acționa) cu deschidere și flexibilitate. Dacă relațiile inițiale sunt insecurizante, atunci
răspunsul va fi evitant, ambivalent, dezorganizat. Reprezentările mentale se dezvoltă prin 2
mecanisme- prin diferențiere și prin integrare. Diferențierea este procesul fundamental prin care
se delimitează Eul de non-Eu, lumea internă de lumea/realitatea externă. O reprezentare
diferențiată permite autonomia, maturitatea. O reprezentare nediferențiată conduce la modul de
raportare prin echivalență psihică (ceea ce corespunde atașamentului insecurizant). Intergrarea
este procesul fundamental prin care sintetizăm, aglutinăm informațiile despre propria persoană
și despre propria lume, ceea ce permite extragerea sensului, a înțelesului, a insight-ului;
integrarea asigură consistența și echilibrul Eului; putem avea și conține sentimente/emoții
contradictorii; putem procesa detalii diferite ale experiențelor noastre.

Dezvoltarea sinelui -
Fiecare dimensiune a sinelui se bazează pe cea precedentă. Așa cum rădăcinile sinelui
emoțional se regăsesc în experiența corporală, sinele reprezentaționaleste legat în mod
fundamental de experiența emoțională, adesea această legătură având o legătură foarte
puternică.
Mediile disfuncționale duc la dezorganizarea dimensiunilor eului, acestea variind în funcție de
gradul de dezvoltare al individului.

1. La naștere, corpul ocupă un loc privilegiat în vastul câmp de interacțiuni cu

anturajul, diversele funcții fiziologice (alimentație, eliminare sfincteriană, tonus
static și dinamic) servesc ca bază pentru comunicarea cu cei din jur. Numeroase
manifestări psihosomatice tind să apară la vârste specifice arătând astfel că în mare
măsură tulburările trebuie să fie puse în strânsă legătură cu maturizarea funcționării
organelor și specificitatea relației mamă-copil. Așadar, există tulburări de deficiență
care corespund relațiilor insuficiente cantitativ și tulburări psihotoxice care
corespund relației inadecvate. Până la vârsta de 3 ani, întâlnim colica idiopatică
(între 3 și 6 luni), vărsăturile primului semestru, anorexia primului semestru, eczema
infantilă( intre 8 și 24 luni). Bebelușul aflat în primii ani de viață poate prezenta
reacții depresive care corespund fie lipsurilor afective parțiale, fie inadecvărilor in
interacțiunea mamă-copil. Cu cât copilul este mai mic, cu atât simtomatologia se
înscrie în conduitele psihosomatice-anorexia și tulburările de somn, episode
diareice, afecțiuni respiratorii(astm).

2. La copilul mic(3-5ani), manifestările simptomatice ale depresiei sunt deosebit de

variate. Simptomele direct legate de depresie se pot observa în cursul unei separări
sau a unei pierderi brutale. Dezorganizarea eului se manifestă în perturbări
comportamentale-izolare sau retragere, deseori se observă o agitație, o instabilitate
și conduite agresive auto sau heteroagresive , autostimulări prelungite. Eul somatic
suferă din pricina mediului disfuncțional, astfel perturbările somatice sunt frecvente,
dificultăți ale somnului cu treziri nocturne frecvente, coșmaruri, tulburări de apetit
uneori cu oscilații între refuz alimentar și faze bulimice. Dimensiunea emoțională a
eului este perturbată-cerere afectivă intensă alternând cu atitudini de prestanță, de
refuz relațional, există uneori oscilații de dispoziție cu alternanța stărilor de agitație
euforică cu cele de plâns silențios.Cu adultul, poate să existe o sensibilitate extrema
la separări. Este perturbată și dimensiunea reprezentațională, nu doar cea
emoțională- achiziții sociale afectate, fără jocuri cu alți copii, fără autonomizare în
conduitele vieții cotidiene.
 Anumite circumstanțe, cum ar fi pierderea sau contextul familial se regăsesc cu mare
frecvență în antecedentele copiilor care prezintă această simptomatologie. Evenimentul apare
mai traumatic atuni când copilul are o vârstă critică( 6 luni până la 4-5 ani) și nu persistă nici
un reper permanent.

3. Dacă perturbarea/traumatizarea apare la eul format ca adult, unde toate sistemele

sunt bine integrate și structurate, el nu se va destructura de la traumă. Există anumite
reacții ale eului la traumă, din sfera fiziologică: amorţirea responsivităţii generale
(fizică sau psihică), nivel de excitare foarte crescut (arousal sporit – reacţii exagerate
şi imediate la stimulii obişnuiţi), tremor, insomnie, plâns, lipsa apetitului ce duce la
scăderea greutăţii corporale, manifestări neurovegetative etc. În sfera emoțională
întâlnim amorţire emoţională (care are ca funcţie evitarea unei inundari emoţionale
căreia persoana nu i-ar putea face faţă), dar şi furtună emoţională : temeri, groază,
diverse anxietăţi, fobii, depresie, disperare etc. Eul reprezentațional poate suferi
perturbări, este afectată imaginea şi stima de sine, precum şi capacitatea de a-şi
imagina/proiecta vreun viitor. Sunt multe modificări în sistemul memoriei şi acest
lucru a născut multe dezbateri în literatura de specialitate faţă de aşa-numitul
fenomen al amintirilor false. Toate aceste reacţii se combină, se potenţează sau se
inhibă reciproc, se amestecă cu factori protectivi sau corectori din mediu şi din
personalitatea persoanei afectate. Depinzând de factori de protecție, de mediul
extern, de trăsături de personalitate, de nivelul de reziliență al eului adult, trauma
poate fi vindecată sau potențată într-un proces traumatic.

Sinele reflexiv (mentalizare) și meditativ -

Cele două dimensiuni ale eului sunt dimensiuni potențial accesibile și, pentru a le
dezvolta, este necesară existența unei baze de siguranță internalizate. Este o dimensiune
exploratorie a Sinelui, iar pentru a explora (conținuturile interioare, psihice, cele exterioare)
este necesar un sentiment de încredere.
În timp ce dimensiunile corporale, emoționale și reprezentaționale ale sinelui sunt inerente
ființei umane și astfel accesibile aproape fiecăruia dintre noi, domeniile sinelui reflexiv și
meditativ sunt doar potențial accesibile- totuși, mentalizarea și meditarea.sunt de o importanță
critică. Sinele nostru reflexiv sau cel care mentalizează se naște dintr-o relație în care experiența
cu o figură de atașament ca o bază de siguranță ne face posibilă explorarea în siguranță a lumii,
inclusiv a lumii interne. Dacă procesul de mentalizare promovează libertatea internă făcându-
ne capabili să acționîm ca agenți mentali, meditarea faciliteazăaceastă libertate făcându-se
capabili să acționăm ca agenți atenționali prin exercitarea unei atenții voluntare, susținute și
noncritice.