DEZVOLTAREA EXPRIMĂRII ORALE, ÎNŢELEGEREA ŞI UTILIZAREA CORECTĂ A

SEMNIFICAŢIILOR ŞI STRUCTURILOR VERBALE ORALE

PROFESOR LOGOPED LUCICA POPIŞCĂ

Comunicarea a fost definită din perspectivă instrucţională, de către Senel şi Galle (1988), ca
„asociere a elementelor cognitive şi afective cu scopul de a transmite informaţii, a inspira credinţe, a induce
emoţii sau evidenţia comportamente printr-un proces alternant de relaţii între scris, vizual, nonverbal, vocal,
auditiv, simbolic şi comportamental”.
Dintre diferitele mijloace de comunicare interumană, cel mai proeminent este limbajul verbal.
Dezvoltarea si utilizarea complexă a limbajului verbal este o calitate specifică omului. Pentru ca mesajul să
fie mai explicit, acesta este transmis cu note personale către interlocutor, intervenind întotdeauna prozodia,
paralimbajul şi comunicarea extraverbală.
Problematica limbajului, ilustrează varietatea şi dificultatea sarcinilor cu care se confruntă copiii,
aceştia trebuie să achiziţioneze şi să stăpânească toate nivelutile limbajului, nu numai nivelul sunetelor
vorbirii, ci şi modul de combinare a acestora în sute de cuvinte, precum si modul de combinare a cuvintelor
în propoziţie, pentru a-şi exprima gândurile. Se poate spune că este o minune faptul că toţi copiii, din toate
culțurile lumii, reuşesc să-şi însuşească atât de multe în numai 4-5 ani.
Limbajul verbal reprezintă mult mai mult decât un mijloc de comunicare. El reprezintă elementul de
bază în ordonarea experienţei. Folosind adecvat limbajul verbal, copilul poate să transmită necesităţile lui
biologice, să atragă atenţia, să controleze comportamentul lui şi al celorlalţi. Limbajul verbal îi permite să-si
reprezinte lumea în mod simbolic şi să opereze intelectual la nivel abstract, superior nivelului direct al
experienţei imediate. Pentru însuşirea limbajului verbal este absolut obligatoriu ca fiinţa umană să dispună
de un anumit nivel de dezvoltare cognitivă şi un anumit grad de dezvoltare motorie.
Însuşirea limbajului verbal recunoaşte două versante şi anume cel al recepţiei şi cel al
producerii lui, între aceste două etape interpunându-se mecanismul cerebral.
Aspectul recepţiei presupune auzirea, ascultarea, selecţia, recunoaşterea sunetelor, a inflexiunilor
vocii (interpretarea prozodiei), întelegerea sensului semantic al cuvintelor, al construcţiei sintactice.
Aspectul expresiv (producerea limbajului) presupune investigarea modului de producere a sunetelor,
calitatea lor, articularea corectă a cuvintelor, abilitatea de asamblare a cuvintelor (expresivitatea verbală),
abilitatea de concepţie verbală, folosirea comunicării extraverbale pentru a completa sensul comunicării şi
dorinţa de comunicare.
Punctele de reper ale organizării şi conducerii activităţilor care vizează dezvoltarea exprimării
orale, înţelegerea şi utilizarea corectă a semnificaţiilor şi structurilor verbale orale privesc:
- obiectivele specifice;
- comportamentele/ competențele care arată atingerea obiectivelor;
- modalităţile de lucru care pot duce la realizarea obiectivelor propuse.

Obiective
1. Să participe la activităţile de grup, inclusiv la activităţile de joc, atât în calitate de
vorbitor, cât şi în calitate de auditor
2. Să înţeleagă şi să transmită mesaje simple
3. Să audieze cu atenţie un text (epic sau liric), să reţină ideile acestuia şi să
demonstreze înţelegerea lui

1
 Obiectivul 1
Copilul să poată participa la
activităţile de grup, inclusiv
la activităţile de joc, atât în
calitate de vorbitor, cât şi în
calitate de auditor
Exemple de comportamente
Să ia parte la discuţii în grupul informal/ formal
Să discute cu colegii de grup şi cu logopedul
Să întrebe şi să răspundă la întrebări
Să utilizeze corect saluturile
Să facă prezentări
Să ia parte la jocurile de grup
Să aibă contribuţii personale, sugestii, la activităţile de învăţare

Modalităţi de realizare
a) Jocul / Jocul de rol
Jucându-se, copilul exersează înţelegerea prin comunicare, îşi dezvoltă capacitatea de discriminare,
de judecată, imaginează şi formulează verbal atât realul, cât şi imaginarul.
Totuşi, deşi specific copilului şi copilăriei, jocul nu îşi poate fructifica valenţele, dacă este lipsit de
modelul lumii adulte. Adultul este prezent fie ca personaj evocat, fie ca participant activ. El este cel care
valorifică întreaga bogăţie de informaţie, precum şi calităţile formative ale jocului, prin activitatea sa de
sugerare, sfătuire, stimulare a gândirii, oferind modelul de limbaj adecvat situaţiei evocate în joc, înviorând
jocul cu sugestii, când se împotmoleşte. Logopedul trebuie să ştie să organizeze un joc structurat, bazat pe
jocul spontan al copiilor, extinzând şi diversificând ideile acestora, asigurând materiale potrivite subiectului,
spaţiu adecvat, reguli care să confere securitate desfăşurării , dar şi cadrul unui comportament social ( de
exemplu în jocul „de-a doctorul”, relaţia medic-bolnav implică reguli diferite de cele care funcţionează în
relaţia copil.copil).
Jocurile de rol ale copiilor sunt puternic influenţate de mediul de provenienţă, de rutinele, obiceiurile
familiei sau ale comunităţii.
Se pot iniţia jocuri de rol utilizând desene, fotografii, o carte, scene din poveşti, diverse păpuşi. E util
ca în joc să fie introduse rime, poezioare scurte, cântecele, repetări de sunete, acţiuni, pantomime.
b) Jocurile de construcţii
Logopedul le poate sugera diferite lucruri de construit sau le va da sfaturi privind continuarea
construcţiei începute, esenţială fiind stimularea discuţiei de grup, fiecărui copil oferindu-i-se prilejul de a-şi
spune punctul de vedere.
c) Activităţi de grup
Activitatea de grup trebuie să fie în aşa fel organizată încât să dea posibilitatea copilului să participe
la îndeplinirea sarcinilor atât în calitate de auditor, cât şi în calitate de vorbitor.
Exemple de activităţi:
 Timpul povestirilor
E util să se organizeze periodic discuţii în grup cu caracter informal, în cursul cărora copiii să povestească
diferite întâmplări din viaţa personală. Majoritatea copiilor au experienţa povestirilor personale, dar numai în
situaţii informale, cu persoane binecunoscute, utilizând un limbaj colocvial. Se vizează stimularea copilului
pentru a avea o mai mare încredere n capacitatea proprie de exprimare, exersarea sa în achiziţia de
competenţe crescute în relaţionarea verbală, în situaţii atât formale, cât şi informale, faţă de colegi, dar şi faţă
de adulţi. Subiectul povestirilor poate avea diferite conţinuturi:
o Întâmplări de acasă – cu variaţii, cum ar fi împărţirea sesiunii de povestire în diferite categorii; povestiri
vesele, povestiri triste, caraghioase, plicticoase, etc. Se poate folosi un ecran de televizor în spatele căruia
copiii se simt mai în siguranţă şi-şi înfrâng mai repede timiditatea.
o Întâmplări de la televizor – sunt îndrăgite de copii, însă discuţia trebuie îndrumată de adult prin întrebări de
tipul: Cum se numeşte programul?, Ce oameni/ personaje erau?, Unde se întâmplau lucrurile?, Ce făceau
oamenii / personajele?, Cum s-a terminat ?, Cum ti s-a părut?, De ce crezi că X a făcut bine / rău?, etc. .
o Lucruri de acasă - fiecare vorbeşte despre o carte / jucărie de acasă.
o Audierea unor descrieri – logopedul oferă model de descriere pentru copii, pentru ca aceştia să fie capabili
de a descrie. Le poate citi cu voce joasă, nuanţată un scurt text personal sau nu, în versuri sau proză,cu 2-3
caracteristici. În acest timp copiii pot sta cu ochii închişi şi-şi imaginează lucrul descris. Verificarea înţelegerii

2
 se poate face printr-un desen realizat simultan cu descrierea sau ulterior. După fiecare propoziţie se va face
o pauză pentru a putea realiza grafic, caracteristica. Exemplu: ”Am văzut o minge uriaşă...Ea avea culoarea
roşie... Mai avea şi câteva buline negre.., ”etc.
o Realizarea descrierilor de către copii – copiilor le vor fi prezentate câteva obiecte mici (creion, carte,
ascuţitoare, jucării), care, pe rând vor fi descrise de aceştia, la alegere. Ca variantă poate fi folosită
descrierea unui prieten. Copiii vor fi ghidaţi să se refere la caracteristici fizice vizibile ( păr, ochi, înălţime),
apoi la trăsături comportamentale la fel de evidente (aleargă, stă liniştit, etc.) şi în cele din urmă la trăsături
invizibile (e bun, spune mereu adevărul, etc.)

Obiectivul 2 Exemple de comportamente

Copilul să fie capabil să Să transmită in mesaj simplu, în cadrul jocului/ activităţilor de
înţeleagă şi să transmită învăţare(exemplu: prin telefon de jucărie /real)
mesaje simple Să primească mesaje, să îndeplinească instrucţiuni simple
Să răspună adecvat (verbal sau comportamental) la ceea ce i se
spune

Modalităţi de realizare
a) Jocul
 Cereri de obiecte – Se încredinţează sarcini unui copil pentru a-l obişnui să reacţioneze adecvat.La copiii
mici sarcinile se dau secvenţial. Exemplu: „Du-te la biblioteca de lângă uşă. Uită-te la raftul de jos. Caută
cartea cea galbenă şi groasă. Ia-o cu grijă. Acum adu-mi-o, te rog!...”. La preşcolarii mari sarcinile se pot da
toate deodată. Obiectul adus va fi folosit câteva secunde pentru ca preşcolarul să nu înţeleagă că este
dresat.
 Telefonul fără fir – Jocul contribuie la dezvoltarea auzului fonematic. Se indică evitarea cuvintelor
monosilabice sau paronime, la copiiii de grupă mică/ mijlocie, pentru că pot avea eşecuri repetate în
transmiterea lor sau pentru a face faţă umorului colegilor. Cuvintele care ridică probleme de percepţie
auditivă vor fi înlocuite cu cuvinte cu componentă semantică inconfundabilă. La vârste mai mari se pot folosi
şi propoziţii scurte.
 Găseşte obiectul ascuns – un copil formulează instrucţiunile de orientare pentru colegul legat la ochi care
trebuie să găsească obiectul ascuns.
 Trimiterea de mesageri – Prin intermediul copilului se transmit mesaje unui adult (profesor, îngrijitoare).
Copilul este pus să repete mesajul. Adultul îl va sprijini pentru a nu interveni frustrarea, teama de un nou
eşec şi deci refuzul de a mai transmite alte mesaje.
 Fă cum spun – Comenzile nu au un ton sportiv, ci relaxant. Pot fi utilizate şi exerciţii care includ lateralitatea,
precum şi comenzi mai dificile, la preşcolarii mai mari și la școlarii mici. Exemplu: „Mâna stângă sus şi sari
într-un picior!”.
 Ascultă şi găseşte/ Ascultă şi desenează – Profesorul citeşte o poveste foarte scurtă, timp în care copiii
caută desenul corespunzător printre imaginile puse la dispoziţie pentru prima acţiune. Acest tip de activitate
contribuie la înţelegerea succesiunii acţiunilor. El poate fi utilizat şi în lectura după imagini. După selectarea
imaginilor povestea poate fi spusă de către copii. O variantă poate fi desenarea mesajelor care vor fi
transmise, rar: „Este dimineaţă. Soarele este sus pe cer. Doi norişori plutesc pe cerul senin. Soarele se uită
în jos şi vede un lac. Soarele se minunează: -Vai, ce lac albastru!” Numărul propoziţiilor va fi adaptat vârstei
subiecţilor.
 Alege şi execută – profesorul formulează instrucţiuni clare şi precise Exemplu: „Ia câteva scoici din cutie şi fă
un desen cu ele”. „Ia mingea roşie şi arunc-o de 5 ori în sus.”
b) Jocul de construcţii
Profesorul sau un copil dau instrucţiuni de construcţie. Exemplu: „Adu cuburile cele mai mari şi înlţă
un turn uriaş. Din beţişoarele verzi fă o căsuţă.” Jocul implică şi rezolvarea unor probleme de construcţie, de
clasificare, de creativitate.
c) Jocul de rol
 De-a doctorul – Jocul se desfăşoară acasă, iar pacientul vorbeşte la telefon la 112/ cu doctorul. Pacientul
poate fi copilul, o pisică, o păpuşă, vecinul, papagalul, căţelul, etc.

3
 De-a spitalul – Câţiva copii sunt pacienţii, iar unul este doctorul care se va îngriji de curăţenia din salon, de
simtome, cheamă asistenta, etc.
 De-a instalatorul
 De-a poliţia
 De-a soferul de taxi
 De-a pompierii
Pentru preşcolarul mare, timid, discuţia cu un personaj imaginar va fi benefică întrucât va evita o situaţie
reală de care se teme, crezând că va fi ironizat de colegi.

Obiectivul 3 Exemple de comportamente

Copilul va putea să audieze cu
atenţie un text (epic sau liric),
privind simultan imaginile
prezentate şi reacţionând adecvat
la alte tipuri de text ( ghicitori,
glume, informaţii), să reţină ideile
acestuia şi să demonstreze
înţelegerea lui prin diferite
modalităţi redare/ rememorare a
acestuia ( repovestire,
dramatizare, desen, etc. )
Să urmărească linia unei poveşti privind simultan imaginile
în carte sau ascultând povestea spusă ori citită de profesor
Să asculte şi să reacţioneze adecvat la poveşti, poezii, alte
tipuri de text (ghicitori, glume, informaţii) transmise fie prin
citire / povestire de către un adult, fie prin mijloace audio-
vizuale (disc,casetă, diafilm CD, etc.)
Să demonstreze înţelegerea textului prin diferite modalităţi
de redare/rememorare a acestuia(repovestire, dramatizare,
desen, etc.)

Modalităţi de realizare
a) Audierea – Dezvoltarea capacităţii de a asculta pe perioade din ce în ce mai lungi, cu menţinerea relativ
constantă a atenţiei se poate realiza prin povestirile profesorului sau prin citirea de către el a unor texte
scurte din cărţi, povestiri ale colegilor, etc. .Sedinţa de audiere trebuie să crească treptat, în funcţie de
achiziţiile copiilor în domeniu. Este indicat ca, atunci când se fac astfel de activităţi, grupa să fie constituită
din copii de vârste diferite, pentru ca cei mici să înveţe din comportamentul celor mari.
 Audierea unui program de radio – programul ales trebuie să fie pentru copii. Logopedul va stârni interesul
logopaţilor pentru emisiune, amintind că la sfârşit vor discuta despre ceea ce au ascultat, ce părere au etc. .
 Audierea unei casete – pot fi ascultate poezii, cântece, înregistrări cu vocile lor recitând, numărând,
râspunzând, etc. Fiecare audiere se va finaliza cu o conversaţie despre cele audiate
 Personajul preferat – prezentarea unui personaj din povestea audiată, cu sprijinul logopedului
b) Comportamentul adecvat de răspuns al copilului faţă de text – acesta trebuie învăţat prin diferite
procedee. Utilizarea feţelor vesele, triste, liniştite, îngândurate, etc., va ajuta la evaluarea afectivă a
conţinutului unor propoziţii la început, apoi a unor texte scurte: poezii, cântece, povestiri. Exemplu: S-au jucat
toată ziua. –vesel; Puiul a căzut. – trist, etc. .
 Întrebări de la copii – regulile ce trebuie respectate ţin de ascultarea partenerilor de dialog,de aşteptarea
rândului pentru a spune fiecare ce are de spus şi trebuie cunoscute de către copii. Deprinderea de a pune
întrebări se poate forma prin jocuri ca: Spune la ce mă gândesc! ( un copil numit gânditorul comunică în
secret păstrătorului de secret la ce se gândeşte, iar ceilalţi copii trebuie să –i adreseze întrebări prin care să
afle despre ce este vorba: e fiinţă/ lucru, ce culoare are, mărime, la ce foloseşte, etc. Complexitatea jocului
poate creşte în funcţie de competenţele copiilor. Profesorul dezamorsează blocajele prin întrebări
orientative.); ”Ghiceşte desenul” ( se poate desfăşura ca jocul anterior, punctul de plecare fiind un desen
acoperit . Un copil numit dirijor răspunde prin da / nu întrebărilor colegilor, până la obţinerea răspunsului
corect).
c) Înţelegerea textului – va fi demonstrată prin repovestiri ale unui text audiat, pe baza unor imagini-suport,
prin identificarea ideilor principale, reformularea ideilor, ilustrarea secvenţelor prin desen, modelaj, prin
clasificarea faptelor, aplicarea informaţiilor în alte contexte
 Repovestirea textului – profesorul stimulează intervenţiile copiilor, cultivându-le încrederea în propriile forţe,
ajutându-i pe cei timizi sau opozanţi să participe activ la activitate.
 Ce ai reţinut? – porneşte de la reţinerea numelor personajelor, continuând cu replicile unor personaje.

4
 Identificarea secvenţelor / ideilor principale – se realizează cu ajutorul imaginilor care pot fi identificate,
prezentate şi ordonate după succesiunea acţiunilor: aranjarea patului, îmbrăcarea hainelor, programul zilnic,
etc. . temele ţin de îndeplinirea sarcinilor, capacitatea copilului de a face predicţii:
o Predicţia pe bază de imagini – copiii spun ce cred că urmează după un set de imagini prezentate, desenând
ulterior jetonul alb, pentru evenimentul care crede că urmează.
o Predicţiile libere – povestea prezentată nu are un sfârşit. Acesta va fi inventat de copii. Exemplu: „De pe
pământ pleacă o rachetă. Ajunge pe o planetă necunoscută. Ce găsesc acolo astronauţii?”
o Predicţiile alternative – se porneşte de la o poveste cunoscută şi se modifică o acţiune. Exemplu: Ce credeţi
că s-ar fi întâmplat dacă iezişorii n-ar fi deschis uşa lupului? Copiii vor fi încurajaţi să reformuleze ideile, să
vorbească independent.
 Ilustrarea textului prin desen – textul ilustrat trebuie ales cu grijă : personajele bine conturate, acţiunile clare
şi uşor de reprezentat. În timpul lucrului, logopedul poartă o conversaţie spontană cu fiecare copil prin care
reaminteşte ideile textului, discută despre ele, dă răspunsuri dacă observă că logopatul ezită.
 Aplicarea informaţiei – eficienţa cu care copilul îndeplineşte o sarcină despre care a primit anterior informaţii
este cel mai bun mijloc de a aprecia înţelegerea acestor informaţii. Ori de câte ori este posibil, aplicarea
informaţiei va fi realizată în mod practic, prin acţiuni concrete ale copiilor, care pot lua forme extrem de
variate: desen, pictură, modelaj, dramatizări, reguli morale, etc. .
 Formularea opiniilor – treptat copiii trebuie să deosebească realitatea de opinie. Diferenţierile trebuie pornite
de la elemente simple, precum o jucărie care se prezintă ca realitate, iar copiii îşi spun părerea cu privire la
culoarea ei/ mărime/ realizare. Exemplu: „Cum ţi se pare culoarea jucăriei? Mie mi se pare că e prea tristă.”
În final se concluzionează că, deşi e un singur obiect, păreri sunt multe şi diferite.
Dacă din diferite motive un copil nu-şi poate însuşi limbajul verbal, el va fi grav afectat şi în
inferioritate intelectuală fată de semenii lui de aceeaşi vârstă. De aceea, dezvoltarea exprimării orale,
înţelegerea şi utilizarea corectă a semnificaţiilor şi structurilor verbale este o prioritate a cadrelor didactice,
ce vizează nu numai activităţile cu caracter de sine stătător (povestiri, memorizări, jocuri didactice, lecturi
după imagini, convorbiri), ci întregul act educaţional, deoarece limbajul este produsul şi suportul dezvoltării
gândirii, catalizatorul experienţelor cognitive ale copilului, fundamentul dezvoltării intelectuale.

 BIBLIOGRAFIE:
 Dumitrana M., Educarea limbajului în învăţământul preşcolar, Comunicarea orală, vol I, Editura Compania,
Bucureşti, 1999;
 Enăchescu E., Comunicarea în mediul educaţional, Editura Aramis, Bucureşti, 2002;
 Faber A., Mazlish E., Comunicarea eficientă cu copiii- Acasă şi la şcoală, Editura Curtea Veche, Bucureşti,
2002;
 Mitu F., Antonovici, Şt., Metodica activităţilor de educarea limbajului în învăţământul preşcolar, Editura
Humanitas Educaţional, Bucureşti, 2005;
 Rodari G., Gramatica fanteziei. Introducere în arta de a inventa poveşti, Editura D.P., Bucureşti, 1980;
 Tomşa Gh. (coordonator), Psihopedagogia preşcolară şi şcolară, Bucureşti, Editura Coresi SA, 2005.