Povestea dințișorului lui Dănuț

Dănuţ este un băieţel foarte cuminte. El este elev în clasa întâi. Singurul lui
defect este că seara se grăbeşte să meargă la culcare şi uită adeseori de cele două
prietene de seară, Periuţa şi Pasta de dinţi. Aşa se face că pe cel mai mititel dintre
dinţişorii lui şi-a găsit căsuţă un gândăcel, pe nume Carie.
Carie şi-a făcut întâi un adăpost lângă gingie. Era tare fericit! Mereu găsea printre
dinţişorii lui Dănuţ puţină ciocolată, jeleu sau chiar resturi de bomboane. Ce bine că
Dănuţ uita de Periuţa cea frumoasă, cu cap de ursuleţ şi de Pasta cu gust de căpşuni!
Aşa, toată noaptea, în timp ce băieţelul dormea, avea timp să mănânce şi să prindă
putere.
Căsuţa lui Carie din dinţişor a devenit astfel din ce în ce mai frumoasă. Întâi
doar un colţişor din smalţ, apoi o locuinţă confortabilă în dentină, partea interioară a
dintelui. Deja Carie avea acum un adăpost sigur, când îşi amintea Dănuţ să se spele
pe dinţi. Cum simţea mirosul plăcut de pastă se ascundea în căsuţă şi Peria nu putea
să-l alunge. Când căsuţa lui Carie s-a mărit, pe Dănuţ a început să-l doară dinţişorul.
Orice bucăţică de ciocolată, ceai cald sau înghe-ţată îl chinuiau, iar băieţelul începea
să plângă. A avut însă noroc atunci când, la grădiniţă, a venit în vizită Doctorul
Măseluţă. Tocmai le explica copiilor cum, când şi de ce trebuie să se spele pe dinţi,
când l-a observat pe Dănuţ în spatele clasei cu lacrimi în ochi. Au plecat împreună la
cabinetul stomatologic, punând la cale cea mai straşnică strategie pentru alungarea
lui Carie, musafirul nepoftit.
Dănuţ s-a aşezat cuminte pe scaun şi a deschis guriţa mare. Doctorul
Măseluţă a aprins un bec puternic, ca să-l vadă mai bine pe Carie, în caz că încearcă
să scape cu viaţă şi să ajungă la alt copil. A pregătit apoi instrumentele: o oglindă, cu
ajutorul căreia să-l orbească pe Carie, punându-i lumina în ochi, un cârligel cu care
să-l agaţe, şi, cel mai important, freza. E adevărat că face un zgomot puternic, dar
numai aşa reuşeşte să-l scoată pe Carie din ascunzătoare! Dănuţ a stat cuminte, cu
guriţa deschisă şi nu s-a mişcat. Doctorul Măseluţă a reuşit să-l prindă pe Carie şi l-a
închis într-o cutiuţă. Apoi a reparat dinţişorul lui Dănuţ, acoperind cu o plombă
gaura făcută de carie.
Întâlnirea cu gândăcelul cel nesuferit i-a fost învăţătură de minte lui Dănuţ.
Acum mănâncă mai puţine dulciuri. A renunţat la jeleuri şi bomboane și se spală pe
dinţi după fiecare masă. Pentru mai multă siguranţă, primăvara şi toamna îi face o
vizită la cabinet Doctorului Măseluţă, care cercetează cu atenţie dinţişorii, nu care
cumva un văr de-al lui Carie să fi venit în vizită!
Tindi era un dinozaur albastru. El era un dinozaur mic. Avea doar doi ani şi abia ştia să meargă
de unul singur.

Ceilalţi dinozauri erau mai mari decât el și cu toţii aveau dinţi puternici. Ei aveau grijă să
mănânce mâncare sănătoasă şi, cel mai important, se spălau pe dinţi de trei ori pe zi. Toţi
dinozaurii ştiau un lucru: aveau nevoie de dinţi puternici şi sănătoşi toată viaţa.
Totuşi, Tindi încă nu avea dinţi.
– Oare cum să fac eu rost de dinţi? întreba Tindi pe toată lumea.
Într-o zi, o fetiţă dinozaur îi spuse:
– Tu te speli pe gingii cu ceai de muşeţel?
– Ce este ceaiul de muşeţel? întrebă Tindi.
– Cum să nu ştii ce este ceaiul de muşeţel!? râse ea. Este un ceai foarte bun pentru gingii. Dacă
nu te speli pe gingii cu el, dinţilor le este frică să iasă!
– Adevărat? spuse Tindi ruşinat că nu ştia şi el asta. Atunci, îi voi spune mamei să mă spele şi
pe mine cu ceai de muşeţel!
Apoi, el se grăbi spre casă. Din seara aceea, mama dinozaur a început să facă ceai de muşeţel,
pentru micul ei Tindi. Cu ceaiul de muşeţel, ea îi ştergea după masă gingiile.
După câteva săptămâni, Tindi avea gura plină de dinţişori albi şi ascuţiţi, aşa cum trebuie să fie
dinţii de dinozaur.
El mergea foarte mândru prin oraşul dinozaurilor şi le spunea tuturor:
– Am şi eu dinţi, ca toţi dinozaurii!
Însă, un băiat dinozaur îl întrebă:
– Dacă ai dinţi, foloseşti periuţa de dinţi?
Tindi încă nu ştia nimic despre periuţele de dinţi.
– Ce este periuţa de dinţi? întrebă el.
– Cum, nu ştii? Periuţa de dinţi se foloseşte împreună cu pasta de dinţi. Trebue să îţi periezi
dinţii după fiecare masă! Altfel, îi vei pierde în viitor.
Când a auzit că îşi poate pierde dinţii, Tindi a dat fuga acasă.
– Mama, mama! Vreau şi eu o periuţă de dinţi! spuse el. Atunci mama dinozaur i-a dăruit propria
lui periuţă de dinţi şi un tub cu pastă de dinţi.
Apoi, Tindi a început să îşi perieze dinţii, după fiecare masă.
Când a împlinit 4 ani, Tindi se juca la prietenii săi acasă. După ce au luat o gustare, cu toţii au
mers şi s-au spălat pe dinţi, fiecare cu periuţa lui. Dar, Tindi a văzut că ceilalţi dinozauri au mai
făcut şi altceva: ei şi-au clătit gura cu apă de gură…
– Ce este aceea? a întrebat el.
– Cum, nu ştii? au spus cu toţii. După ce ne spălăm pe dinţi, ne clătim gura cu apa de gură. Aşa
avem respiraţia proaspătă şi gura foarte curată.
În seara aceea, Tindi le povesti părinţilor despre apa de gură. Apoi, primi şi el propria lui sticlă
cu apă de gură.
Acum, dinozaurul albastru putea fi mulţumit. Avea dinţi puternici şi sănătoşi, gura fără microbi şi
respiraţe proaspătă toată ziua.
Mai târziu, când a început să meargă la medicul dentist al dinozaurilor, medicul îi spuse:
– Aveţi o dantură demnă de un dinozaur adevărat, domnule Tindi!
Iar Tindi ştia cum reuşise acest lucru.
– Am mare grijă de dinţii mei: mă spăl cu periuţa de dinţi pentru dinozauri, mă clătesc cu apă de
gură, iar acum, folosesc şi aţă dentară. Aşa, voi avea dinţii perfect sănătoşi, întotdeauna!
Aşa că, dragi copii, când veţi vedea dinozauri, veţi şti de ce dinţii lor sunt atât de ascuţiţi şi de
puternici, chiar şi după atâtea mii de ani.

Într-o țară fermecată trăiau dințișorii. Da, da, niște dințișori obișnuiți. Printre ei era și un dinte
micuț pe nume Dințatul. Dințatului îi place foarte mult să spargă nuci, să mănânce mere și
bombonele.
În această lume fermecată toți dinții aveau căsuța lor, acolo unde mâncau, dormeau și făceau
băiță. Dintelui nostru însă îi plăcea foarte mult să mănânce și să doarmă, iar când venea vorba
de baie, acesta nu era prea încântat, pentru că îi era lene. „Nu văd nici o plăcere de la spălat,
numai îmi pierd timpul prețios, în loc să mă spăl mai bine mănânc o bombonică”, spunea
Dințatul.
Într-o zi, Dințatul a hotărât să nu se mai spele deloc. Toată ziua nu făcea nimic altceva decât să
mânănce bunătăți. Trăia fericit și se bucura de faptul că nu trebuie să piardă timp pentru a se
spăla.
În una din zile Dințatul a mers la ziua de naștere a unuia dintre prietenii lui. Atunci când a
ajuns la petrecere, din nu știu ce motiv, nimeni nu vroia să vorbească cu el. “Oare ce au?
Înainte parcă le plăcea să se joace cu mine”, s-a întristat dințișorul. La petrecere era și un tort
imens de ciocolată și cu alune, iar o felie din el a ajuns și în fața Dințatului. Atunci când însă a
dat să guste bunătatea de tort, dintele a început să țipe de durere, a început să plângă și a
plecat de la sărbătoare.
“Ce s-a întâmplat oare cu Dințatul? Înainte parcă îi plăceau dulciurile”, se mirau cei prezenți la
eveniment.
Ajuns acasă însă, Dințatul a început să plângă și mai tare pentru că îl durea tot de la felia aia de
tort gustos. Îl durea atât de tare încât nu putea nici să se miște, nici să plângă ca lumea.
“Cred că am să mor”, gândea dintele, motiv pentru care a fugit repede la spital. Ajuns la
destinație a fost întâmpinat de un medic bun pe nume Curățătorul de Dinți, care l-a consultat și
într-un final i-a spus: “Da, se pare că avem un caz foarte complicat și grav și cam nu te pot
ajuta cu nimic”. “Oare chiar până aici a fost să fie? Chiar nu puteți face nimic? Nu voi putea
niciodată să mănânc măcar ceva?”, a spus dintele speriat și a început să plângă. Medicul i-a
răspuns calm: “Dacă vei mai putea mânca ceva, depinde numai de tine. Fiecare trebuie să aibă
grijă de sănătatea lui. Când ultima oară te-ai spălat pe dințișori?”. Dințatul s-a pus pe gânduri și
nu își putea aminti când a fost ultima oară când s-a spălat: “A fost foarte demult”. “Și încă te
mai miri de ce te doare atât de tare? Nu știi de ce oare trebuie să spălăm bine dinții?”. Un pic
rușinat, dintele i-a răspuns că nu știe. “Dinții trebuie spălați pentru ca pe ei să nu se adune
murdăria și resturile de mâncare. Dacă nu curățăm această murdărie cu peria, ea ajunge să îți
îmbolnăvească dinții, iată de ce acum te dor atât de tare. Decide singur acum ce vei face. Dacă
vrei să te însănătoșești, va trebui să te speli de dinți dimineața și seara și să nu îți pară rău de
timpul pierdut”, i-a răspuns medicul.
Dințatul a dat din cap și a rupt-o la fugă spre casă unde și-a găsit peria de dinți și mult, mult
timp și-a curățat cu grijă dinții de toată murdăria. S-a uitat apoi în oglindă și a văzut că este plin
de găuri mici și negre care până acum nu erau vizibile din cauza murdăriei. “Ce-am făcut cu
mine?”, se văieta sărmanul dințișor.
Din acel moment a trecut mult timp, timp în care Dințatul și-a spălat atent dinții în fiecare
dimineață și seară și a ajuns să fie alb și puternic ca mai înainte. Acum putea în sfârșit să
mănânce tot ce îi poftește inima, doar că micile găurele negre nu i-au mai dispărut, fiind un
semn al întâmplării pe care a regretat-o mereu.”

Povestea dinţişorului

Primăvară. Este o zi obişnuită, în care nici vântul nu adie. Soarele stă plictisit pe cerul care adunase câţiva nori
haioşi, pufoşi, cu forme ciudate pentru a se juca leapşa. O rază de soare, se lungeşte pentru a vedea ce se întâmplă
cu fetiţa tristă, c epriveşte pe fereastră. Reuşeşte să îi mângâie chipul rotund. „ Ce te supără, fetiţă scumpă?” a
şoptit raza. Privind în jur, copila şi-a atins buza de jos.

- Ce se va întâmpla cu tine, dinţişorule?

„Acum înţeleg! Un dinţişor de lapte este pe cale să pornească în călătorie”.

- Iubita mea, spuse cu voce blândă mama, am să prind uşor dinţişorul, am să-l trag şi gata. Un alt dinte mai frumos
şi puternic va creşte în acel loc.

- Bine, răspunse Andreea, păşind curajoasă în faţa mamei.

Dintele este scos cu uşurinţă. Fetiţa îl şterge cu o batistă, îl ţine în palme, apoi iese în curte şi-l aruncă pe acoperiş,
strigând:

„Cioară, cioară, ia dintele meu de os şi dă-mi altul de oţel.”

Ciorile iau dinţii, îi sădesc într-un loc magic, şi din ei cresc alţii mai puternici, mai albi, mai frumoşi pentru toată
viaţa. De ce loc magic? Pentru că ei cresc exact în locul de unde a fost scos (extras) dinţişorul de lapte.

„Să o anunţ pe Zâna Măseluţă” îşi spuse raza de soare.

„Zână, un nou dinţişor a pornit în călătoria dorinţelor ce se împlinesc” grăi raza.

„Mulţumesc pentru înştiinţare”, răspunse Zâna.

Aflând despre călătoria dinţişorului, Zâna Măseluţă a venit la Andreea, în timp ce somnul o purta pe aripi de vis
într-o lume fermecătoare.
_ Micuţa mea dragă, dinţişorul de lapte mi-a mărturisit că a plecat de la tine cu părere de rău. Însă pentru curajul
tău am să-ţi îndeplinesc o dorinţă. În zori, să desenezi ce ţi-ar plăcea să şi ţi se adeverească şi visul va prinde viaţă.

Dis de dimineaţă, adormită, cu părul răvăşit, Andreea a luat o coală de hârtie, creioanele colorate şi a început să
deseneze cu spor. Ce oare? Din mânuţele pricepute (dibace) ale copilei, a luat formă (a prins contur) o păpuşă
deosebită, cu părul lung şi cârlionţat. Alături avea o trusă pentru coafat şi hiane de schimb.

- Visele se îndeplinesc mami?

- Cu siguranţă, Andreea!

Micuţa a mers la grădiniţă şi a povestit colegilor ei despre dinţişor.

- Şi nu ţi-a fost frică? întrebă Doru.

- Dar sigur nu te-a durut? sosi o altă întrebare.

- A venit Zâna Măseluţă? zise o fetiţă cu părul bălai.

-Hei, nu trebuie să-ţi fie teamă să laşi un dinţişor să plece. Dacă se mişcă, înseamnă că el trebuie să pornească într-
o călătorie. Nu, nu m-a durut, răspunse Andreea privindu-şi colegul. Zâna Măseluţă m-a vizitat în timp ce
dormeam. I-am desenat ce-mi doresc: o păpuşă specială.

-Sunt curioasă dacă ţi se îndeplineşte dorinţa, spuse fetiţa blondă.

-Sincer.... şi eu, răspunse încet Andreea.

Acasă, pe măsuţa unde desenase dis de dimineaţă, trona o păpuşă superbă, asemănătoare cu cea mult dorită.

-Mulţumesc, mulţumesc, mulţumesc, Zână Măseluţă.

Ştiaţi că...
»» Un adult are 32 de dinţi, ce pot fi împărţiţi în patru tipuri: 8 incisivi, 4 canini, 8 premolari şi 12
molari.
»» Dinţii nu se dezvoltă simultan, ci în mai multe etape. Pot fi distinse două dentiţii caracteristice:
dentiţia de lapte şi dentiţia adultă.
»» Dinţii de lapte sunt în număr de 20, nu de 32 ca la adulţi.
»» Dinţii de lapte apar în ordinea următoare:
::: la 6 luni - primii incisivi;
::: la nouă luni - următorii incisivi;
::: la 12 luni - primii premolari;
::: la 18 luni - caninii;
::: la 24 de luni - ultimii premolari.

»» Dinţii de lapte durează până la aproximativ 6, 7 ani, când începe schimbarea dinţilor:
::: la 7 ani se schimbă primii incisivi;
::: la 8 ani apar şi ceilalţi incisivi;
::: la 9 ani apar primii premolari;
::: la 11 ani apar caninii;
::: la 12 ani apar ultimii premolari.
»» Molarii apar primii la 6 ani, următorii la 11 ani, iar ultimii la aproximativ 20 de ani.

»» Corpul dintelui conţine coroana (partea ieşită din gingie) şi rădăcina. Un dinte are următoarea
compunere:
::: dentina, formată dintr-o substanţă proteică impregnată cu săruri de calciu;
::: smalţul, mai mineralizată decât dentina, protejează coroana dintelui;
::: cementul, care îmbracă rădăcina dintelui;
::: pulpa dentară, care conţine vase de sânge, elemente conjunctive şi fibre nervoase.