A fost odata ca niciodata, ntr-o tara indepartata, un baietas pe care il chema Dondonel.

Era un copil vesel si jucaus, avea un rs cristalin si picioruse puternice iar in obrajori era rumen ca un mar copt. Dar, de la o vreme, se cam obraznicise - nu mai asculta de parinti, facea doar ce dorea el si, mai mult decat atat, se facuse si foarte - foarte mofturos la mancare. Cerea tot timpul numai bombonici si alte dulciuri, iar despre mncarica pe care i-o facea mamica lui nici nu vroia sa auda. Trecura asa cateva zile si saptamani si ceva se intmpla cu Dondonel: nu mai era chiar att de vesel si, parca nu mai avea chef de joaca ca inainte. Si era tot mai mofturos... Parintii erau ingrijorati caci il iubeau foarte mult pe Dondonel dar isi spuneau: Lasa, o sa ii treaca si casa va rasuna din nou de rsul lui de clopotel. Dar timpul trecea iar baietelul nu se indreptase, ba parca ii era si mai rau, iar rumeneala din obrajori incepuse sa paleasca. Si era din ce in ce mai mofturos. Intr-o dimineata cand mamica intra in camera lui sa-l trezeasca, il gasi pe micut stnd abatut pe marginea patului. - Te-ai trezit deja? se mira mama. - Da, raspunse copilul. Ma doare burtica. - Ar trebui sa mannci bine la micul dejun, si poate iti va fi mai bine... - Nu vreau sa mananc. Vreau bombonici! Si mai trecura cateva zile. Dondonel era acum palid si fara nici un chef si incepuse sa slabeasca. Si era atat de mofturos ca parintii nu stiau ce sa ii mai faca. S-au gandit sa cheme doctorul. Doctorul il consulta pe baiat, il rasuci pe toate partile, il asculta si apoi dadu neputincios din umeri: - Nu stiu ce boala are Dondonel. Nu pot sa-i gasesc nici un leac. Dupa ce pleca Doctorul, parintii ramasera foarte suparati si se intrebau: - Oare ce se intampla cu baietelul nostru? Ce sa facem ca sa fie din nou vesel si jucaus? Dar copilului ii era tot mai rau si se facuse atat de mofturos incat parintilor le era tare greu sa-l mai asculte cum tipa: - Vreau bombonici! De ce vreti sa-mi dati mancare? Nu-mi place, vreau bombonici! Dar, de fapt el nu tipa de-adevaratelea caci vocea lui abia se mai auzea. Mai trecu un timp. Acum Dondonel era bolnav de-a binelea. Nu mai avea putere nici sa mai coboare din patul lui. Doctorul venea des, il consulta, ii facea cate o injectie si pleca dand trist din cap. Nu stia ce leac sa ii mai prescrie micului mofturos. Parintii erau foarte suparati, mama plangea mereu si incerca sa-l conviga pe copil sa manance macar un pic de supa. Dar baiatul nu vroia si soptea cu vocea stinsa: - Nu vreau supa. Vreau bombonici. Intr-o zi tatal se intorcea de la servici margand incet, cazut pe ganduri. Intra la magazin sa ii cumpere lui Dondonel cele mai frumoase si gustoase mere. Pe cand alegea merele, ofta trist. Si, deodata, aparu langa el un om foarte batran si, dupa haine, destul de sarac. Mosul il intrba: - De ce oftezi cu atata tristete? - Am si eu necazurile mele, raspunse tatal. - Ce mere frumoase ai cumparat, mai zise mosul. Nu-mi dai si mie unul? - Ba da. Le-am luat pentru fiul meu, Dondonel, dar el nu le mananca niciodata. Vrea numai si numai bombonici. - Pentru ca te vad om bun, spuse batranul in soapta, o sa-ti spun un secret: Duceti-l pe copil in gradina de zarzavaturi si acolo cautati-o pe Zana Vitaminelor... Atat mai spuse mosul si pleca. Tata veni acasa si ii povesti mamei intamplarea de la magazin. Luara copilul in brate si

plecara in gradina de zarzavat. Dar unde sa o gaseasca ei pe Zana Vitaminelor ca nici nu stiau cum arata. Ar fi putut sa intrebe o gargarita care trecea pe acolo grabita, dar nu stiau graiul gargaritelor. Nici pe al furnicilor sau al fluturilor sau al oricarei alte vietuitoare din gradina. Incepura sa strige: - Zana Vitaminelor! Zana Vitaminelor, unde esti? - Aici sunt! se auzi un glascior de sub o tufa de patrunjel. Cand se uitara acolo vazura o fiinta mica si dragalasa care semana cu o babuta dar era mica de tot,ca abia o puteau zari. - Stiu de ce ati venit la mine... Dondonel nu vrea sa manance, nu-i asa? Este adevarat ca eu pot sa-i vindec suferinta dar trebuie sa-mi promita ca va scapa de sub stapanirea Duhului Bombonicilor! - Duhul Bombonicilor, intrebara parintii? - Da! El i-a furat copilului pofta de mancare si acum ar vrea sa ii strice si dintisorii. Ei, baietas, ce zici? Din bratele tatalui sau copilul sopti: - Dar cum am intrat eu sub stapanirea Duhului? - Foarte simplu, zise zana. Ai fost neascultator si mofturos. Vezi tu? Duhul nu are nici o putere asupra copiilor cuminti... - Si cum pot scapa, intreba baiatul? - In primul rand trebuie sa mananci tot ce iti da mamica ta. In al doilea rand trebuie sa te straduiesti sa fii mai cuminte; atat de cuminte cat poate fi un baietel. - Si o sa ma fac bine? - Sigur, spuse zana. Fa ce ti-am spus si ai sa fii iar vesel si puternic! - Si nu o sa mai mananc niciodata bombonici? - Oo, ba da, dar numai cate putine si dupa aceea te speli repede pe dintisori sa nu te simta Duhul. Mama Dinului a auzit toate aceste de la o cucuvea batrana si inteleapta, care aduce povestile din Taramul Fermecat. A scris-o astazi, 06 aprilie 2003, pentru a le fi de invatatura si folos tuturor... Mai ales baieteilor mofturosi.

UrbanKid.ro E fun sa fii parinte

Povestea vitaminelor Crile Lucia Muntean

You are here: 1. Home 2. Carti
3. Povestea vitaminelor C

Scris dup o ntmplare real, cartea Povestea vitaminelor aduce n realitatea copiilor i pe nelesul lor, noiuni destul de abstracte, cum ar fi vitaminele i legumele sau fructele n care sunt coninute. Astfel c dup ce ncepei s citii aceast carte mpreun cu cei mici, se vor deschide noi pori de comunicare cu ei, putei experimenta n viaa de zi cu zi, acas, n buctrie, la pia, n grdina cu legume sau chiar la farmacie. Orice moment poate fi unul de nvare, prin joac i veselie. Odat n timp ce pregteam mpreun o salat de cruditi, Exploratorul a spus: tiu de la tata c exist vitaminele A, B, C i D. Doamna, doamna, acestea nu sunt litere? a ntrebat Curiosul. Mie aa mi-a spus sora mea! Atunci a intervenit i Entuziastul: Ai auzit copii? A, B, C, D sunt i litere i vitamine!. Pentru a-i mpca pe toi am scris aceast poveste i a doua zi le-am citit-o. Pe moment lucrurile s-au clarificat, urmnd ca mpreun s descoperim treptat n ce msur fantezia mea a legat aceste lucruri n mod credibil de realitile trite de ei. (Lucia Muntean)

Putem s considerm aceast carte de mare interes acum toamna, mai ales c sunt att de multe legume n piee i grdini dar i multe rceli i guturaiuri. Astfel, cartea i ajut pe cei mici s neleag nu numai diferenele dintre vitamine i litere (poate chiar i formele de politee) dar prezint i o oportunitate pentru a descoperi ce este necesar organismului pentru a fi sntos. Vitaminele sunt toate Un izvor de sntate i poi s le ntlneti i n cartea cu poveti, Pe rafturi, n farmacii, n hrana de zi cu zi, Dar i-n vorba cuviincioas i-n purtarea cea frumoas!