AFECTIVITATEA

Proiect realizat de: Avrămiță Radu

Sora David
Informatii generale
Afectivitatea este o componentă fundamentală a psihicului uman, la fel de prezentă în comportamentul și
activitatea noastră cotidiană ca și cogniția. Nu întâmplător, analiza psihologică s-a învârtit întotdeauna în jurul
relației rațiune-emoție, cu exagerările cunoscute – în direcția supraestimării rațiunii și subestimării afectivității sau
în direcția supraestimării rolului trăirilor emoționale și subestimării rolului rațiunii.
În mod firesc, opozițiile exclusiviste și absolutizările unilaterale nu pot conduce decât la soluții eronate. Realitatea
psihologică a omului este de așa natură că nici una din cele două componente ale ei nu poate fi eliminată fără a-i
provoca o mutilare gravă. Dimpotrivă, modelul ideal al omului ar fi acela în care ambele componente să atingă
niveluri de dezvoltare cât mai înalte și să se echilibreze reciproc: câtă gândire, atâta și sentiment, cât sentiment atâta
și gândire. Filogenetic și ontogenetic, proprietatea și disponibilitatea vibrării și trăirii emoționale preced
disponibilitatea și capacitatea nu numai a gândirii, ci și a percepției.
La subiectul adult, pragul răspunsului emoțional la un stimul vizual sau auditiv este mai scăzut decât al percepției,
astfel că se poate trage concluzia generală că răspunsul primordial al nostru la stimulările din afară este unul
emoțional. Activarea emoțională nespecifică pregătește și mediază activarea perceptiv-cognitivă specifică. Pe
măsura diferențierii și identificării stimulului, reacția emoțională primară, nespecifică, va fi înlocuită cu trăirea
emoțională specifică, adecvată naturii și semnificației stimulului. Reacția primară intră în componența reflexului
necondiționat de orientare, iar cea de-a doua intră în componența actului cognitiv propriu-zis.
Informatii generale

De aici decurge dubla condiționare și dublul rol al sferei afective. O primă condiționare rezidă în deficitul de
informație despre stimul, iar cea de-a doua în semnificația stimulului, stabilită în urma identificării lui.
Corespunzător celor două tipuri de condiționare, vom avea și cele două roluri: unul de alertă-activare energetică,
prin care se accelerează procesul percepției sau interpretării, altul de selectare și potențare a atitudinii și
comportamentului în raport cu stimulul. Și într-un caz și într-altul, la baza producerii reacției și trăirii emoționale
stă interacțiunea dintre subiect și situație. Semnificația care acționează ca factor determinativ în apariția emoției
rezultă din raportarea proprietăților obiective ale stimulului la așteptările și stările de motivație ale subiectului.
În lumina celor de mai sus, putem defini afectivitatea ca fiind ansamblul proceselor psihice care reflectă, sub
forma unor trăiri subiective specifice, raportul de concordanță, respectiv, discordanță, dintre dinamica
evenimentelor interne (stările proprii de necesitate, motivație) și dinamica evenimentelor externe (stimulii,
situațiile obiective și proprietățile lor).
Procesele afective, indiferent de forma în care se structurează, pun în evidență câteva trăsături comune, și anume:
polaritatea, intensitatea, durata, convertibilitatea și ambivalența.
 Reprezetare grafica a diadelor principale secundare și terțiare de pe roata
Roata emoțiilor a lui Robert Plutchik Roata emoțiilor Geneva, o metoda de sortare a emoțiilor
emoțiilor
 CONȚINUTUL INFORMAȚIONAL AL AFECTIVITAȚII

• Afectivitatea reflectă relațiile dintre subiect și obiect sub formă de trăiri afective. Afectivitatea reflectă
raportul de concordanță sau discordanță dintre dinamica stărilor interne de necesitate și dinamica
evenimentelor, a situațiilor obiective externe.
• Între stimulii interni și realitatea înconjurătoare au loc confruntări și ciocniri ale căror efecte sunt
tocmai procesele afective. Aprobarea sau satisfacerea cerințelor interne generează plăcere, mulțumire,
entuziasm, pe când nesatisfacerea acestor cerințe generează stări de neplăcere, nemulțumire, frustrare,
tristețe. Astfel, în cadrul proceselor afective pe primul plan se situează valoarea și semnificația
obiectului pentru subiect.
• Nu obiectul în sine este important, ci relația dintre el și subiect, întrucât numai într-o asemenea relație
obiectul capătă semnificații, în funcție de gradul și durata satisfacerii trebuințelor.
 FUNCȚIILE AFECTIVITĂȚII

• Afectivitatea îndeplinește funcții de alertă și activare energetică, de selectare și potențare a

comportamentului, în raport cu stimulii și posibilitățile satisfacerii trebuințelor. Afectivitatea
are atât o funcție reflectorie, cât și una adaptativ reglatorie. Ea organizează conduita, susține
energetic activitatea, dar poate să o și dezorganizeze la nivele de intensitate prea ridicată.
• Funcția esențială a afectivității în raport cu întreaga viață psihică este aceea de susținere și
potențare energetică. Prin afectivitate, omul se manifestă ca o ființă capabilă să vibreze, să
empatizeze, să se transpună și să trăiască în plan intern raporturile sale cu lumea.
 STRUCTURILE OPERATORII ALE AFECTIVITĂȚII

• Afectivitatea nu dispune de structuri operatorii, deoarece este un proces pulsional, tensional.

Raporturile afective cu lumea sunt foarte fluide, parcurg o succesiune de stări ce nu pot fi
subordonate sau manipulate prin intervenția unor operații automatizante.
• Putem vorbi cel mult despre o serie de structuri și reacții emoționale de diferite tipuri, de
expresii emoționale dintre care unele sunt înnăscute și identice la toți oamenii, iar altele sunt
dobândite prin învățare, imitație și chiar convenționalizare.
 PRODUSUL AFECTIVITĂȚII

• Afectivitatea este trăită în plan subiectiv ca o vibrație concomitent organică, psihică și

comportamentală. Ea este tensiunea întregului organism cu efecte de atracție sau respingere, căutare
sau evitare. Procesele afective constituie armonizarea sau conflictul individului cu lumea sau cu sine.
Afectivitatea reprezintă reflectarea lumii în subiect și vibrația subiectului în lumea sa. Trăirile afective
constituie deci produsul afectivității, ele sunt concomitent stare și acțiune, concentrate intern, dar și
șuvoi neîntrerupt de manifestări exterioare.
• Trăirile afective pot fi: trăiri afective primare, care au un caracter spontan, fiind mai apropiate de
instinct, mai slab conștientizate și raționalizate, (tonul afectiv al proceselor cognitive, trăirile afective
de proveniență organică și afectele); complexe (emoțiile curente, emoțiile superioare, dispozițiile
afective) și superioare, (sentimentele și pasiunile).
Vă mulțumim pentru atenție!