Afectivitatea

Universitatea din Petrosani

Asistenta Sociala anul l
Bitan Carmina
 Afectivitatea este o componentă fundamentală a psihicului uman, la fel de prezentă în
comportamentul și activitatea noastră cotidiană ca și cogniția.
Nu întâmplător, analiza psihologică s-a învârtit întotdeauna în jurul relației rațiune-emoție,
cu exagerările cunoscute în direcția supraestimării rațiunii și subestimării afectivității sau în
direcția supraestimării rolului trăirilor emoționale și subestimării rolului rațiunii.

Afectivitatea reflectă relațiile dintre subiect și obiect sub formă de trăiri afective. Afectivitatea reflectă raportul de
concordanță sau discordanță dintre dinamica stărilor interne de necesitate și dinamica evenimentelor, a situațiilor
obiective externe.

Între stimulii interni și realitatea înconjurătoare au loc confruntări și ciocniri ale căror efecte sunt tocmai procesele
afective. Aprobarea sau satisfacerea cerințelor interne generează plăcere, mulțumire, entuziasm, pe când
nesatisfacerea acestor cerințe generează stări de neplăcere, nemulțumire, frustrare, tristețe. Astfel, în cadrul
proceselor afective pe primul plan se situează valoarea și semnificația obiectului pentru subiect.

Nu obiectul în sine este important, ci relația dintre el și subiect, întrucât numai într-o asemenea relație obiectul capătă
semnificații, în funcție de gradul și durata satisfacerii trebuințelor.
 Funcțiile afectivității

Afectivitatea îndeplinește funcții de alertă și activare energetică, de selectare și potențare a comportamentului, în raport cu
stimulii și posibilitățile satisfacerii trebuințelor. Afectivitatea are atât o funcție reflectorie, cât și una adaptativ reglatorie. Ea
organizează conduita, susține energetic activitatea, dar poate să o și dezorganizeze la nivele de intensitate prea ridicată.

Funcția esențială a afectivității în raport cu întreaga viață psihică este aceea de susținere și potențare energetică. Prin
afectivitate, omul se manifestă ca o ființă capabilă să vibreze, să empatizeze, să se transpună și să trăiască în plan intern
raporturile sale cu lumea.

Structurile operatorii ale afectivității

Afectivitatea nu dispune de structuri operatorii, deoarece este un proces pulsional, tensional. Raporturile afective
cu lumea sunt foarte fluide, parcurg o succesiune de stări ce nu pot fi subordonate sau manipulate prin intervenția
unor operații automatizante.

Putem vorbi cel mult despre o serie de structuri și reacții emoționale de diferite tipuri, de expresii emoționale dintre
care unele sunt înnăscute și identice la toți oamenii, iar altele sunt dobândite prin învățare, imitație și chiar
convenționalizare.
Produsul afectivității

Afectivitatea este trăită în plan subiectiv ca o vibrație concomitent organică, psihică și

comportamentală. Ea este tensiunea întregului organism cu efecte de atracție sau
respingere, căutare sau evitare. Procesele afective constituie armonizarea sau conflictul
individului cu lumea sau cu sine.
Afectivitatea reprezintă reflectarea lumii în subiect și vibrația subiectului în lumea sa.
Trăirile afective constituie deci produsul afectivității, ele sunt concomitent stare și acțiune,
concentrate intern, dar și șuvoi neîntrerupt de manifestări exterioare.
Trăirile afective pot fi:trăiri afective primare , care au un caracter spontan, fiind mai
apropiate de instinct, mai slab conștientizate și raționalizate, (tonul afectiv al proceselor
cognitive, trăirile afective de proveniență organică și afectele); complexe  (emoțiile curente,
emoțiile superioare, dispozițiile afective) și superioare , (sentimentele și pasiunile).