AFECTIVITATEA

17.11.2002

1. Definire şi specificul proceselor afective;

2.Proprietăţile proceselor afective;
3.Rolul afectivităţii;
4.Clasificarea trăirilor afective.

1. definire : Afectivitatea este fenomenul de rezonanţă a lumii în

subiect şi care se produce în măsuraşi pe măsura dispozitivelor
rezonante ale subiectului şi este totodată vibraţia expresivă a
subiectului social în lumea sa, o lăuntrică melodie existenţială ce erupe
in acţiune şi reorganizează lumea.
Emoţia este nu numai trăire subiectivă dar si comunicare evaluativă,
este nu numai o funcţie dinamico- energetică selectivă, vectoriala dar
si conduita afectiva.
Atenţie : la procesele afective pe primul plan se află valoarea, relaţia
dintre obiect in sine şi subiect;
Procese afective = procese psihice care sînt generate de relaţiile
dintre obiect si subiect sub formă de trăiri, uneori atitudinale.
SPECIFIC =
a) afectivitate şi cogniţie = interactiune;
HERBERT, 1825 = emoţiile sint declanşate de informaţiile ce vin din
mediul extern, însa prin natural or sint trăiri tensionale generate direct
de motivatie.
SCHACHTER 1964 = injectînd subiecţii cu epinefrină in conditiile de
informare, semiinformare, ignoranţă, placebo a constatat că emoţii
mai puternice apar in situaţiile de semiinformare si ignoranţă.
PIAGET = inteligenţa şi afectivitatea sînt inseparabile. Astfel
afectivitatea este o sursă energetică de care depinde funcţionarea
inteligentei, dar nu si structurile ei.
Paralelă făcută intre “stadiile dezvoltării intelectului “-Piaget şi “ stadiile
dezvoltării afective “ a copilului – Freud.
GOLSE 1989, le compară după următoarele criterii :
- grad de organizare  Freud = dezorganizare, sedimente;
 Piaget = paliere de echilibru dinamic
fără urme , odata depăşite;

-ecart intre regresie afectivă si deteriorare intelectuală:

Piaget = evoluţie ireversibilă;

1
Freud= mişcări regressive, tranzitorii, permanente.
- cronologia stadiilor  Piaget, cronologie logică;
 Freud, nu este obligatorie.
Asemănari = mecanismele de percepţie , încorporare şi introiecţie ale
lui Freud sînt vecine şi complementare cu asimilarea lui Piaget;
Mecanismul identificării comportă o transformare a subiectului şi de
aceea se aproprie de mecanismul acomodării.
Psihologia modernă – diferenţieri între cele 2 categ. de procese;
Procese cognitive – instrumente specializate ( gindire = analiza,
sinteză, abstractizare, generalizare)/ proc. afective = întreaga fiinţă.
Afectivitatea = vibraţie concomitant organică, psihică,
comportamentală, tensiunea întregului organism cu efecte de atracţie/
respingere/ căutare / evitare.
Proces afectiv= armonizare/ conflict al individului.
Randamentul activitătii intelectuale este mai mare atunci cind conflictul
afectiv produs de ciocnirea dintre emoţii, sentimente, pasiuni este
SOLIDAR cu conflictul cognitiv ( idei, concepţii, modalităţi).
Dezacordul dintre raţional şi afectiv duce la dezadaptarea tranzitorie.
b) Afectivitate şi motivaţie; PAVELCU : sentimentul poate căpăta o
mare valoare propulsatorie pentru conduita umană. Motivul devine
afectiv si tensional în procesul realizării scopului.
“ Afectul se naşte în momentul în care impulsul este frînat sau
suspendat de o altă forţă externă sau interna. Astfel se creează cîmpul
afectiv şi dinamic, tensiunea afectivă”.
ION RADU (1985), = motivul are caracter vectorial, procesul afectiv
prezintă aspect de cimp.
PAUL POPESCU- NEVEANU = procesele afective sînt motive activate şi
desfăşurate într-o situaţie dată, iar motivele sint procese afective
condensate, cristalizate, solidificate.
HURLOCK  experiment cu dojană , efect negativ;
c) Afectivitate şi alte funcţii psihice.

Afect.= componentă bazală, infrastructurală, notă definitorie a

psihicului.PLUTNICK, 1980 = teorie a emoţiei cu următoarele postulate
:
- patternuri prototipice ce pot fi indentificate în orice emoţie;
- fiecare emoţie poate varia in intensitate ( -+).
-număr mic de emoţii de bază  combinare  multitudine de emoţii;
( teorie cu cu un mare grad de generalitate ptr. Om, animale, univers.
ATENŢIE : EKMAN, 1982 a sugerat că există 6 emoţii primare :
supărare, bucurie, teama, dezgust, furie, uimire.

2
Plutnick: + acceptanţa, expectanţa.
Teorii şi studii ale emoţiei : teoria James- Lange  modificări
corporale produc sentimente de emoţie;
Teoria Cannon- Bard : sentimentul de emoţie si pregătirea corpului
ptr. actiune apar în acelasi timp, dar în mod independent;
Teoria cognitivă a lui Lazarus : importanţa interpretării cognitive a
circumstantelor de determinare a nivelelor arousal-ului este centrala.
El consideră că un anumit grad de procesare cognitivă este esenţial
înaintea unei reacţii emoţionale, fie manifestă, fie internă.

AROUSAL= stare mentală optimă ptr. activitate; Starea de arousal este

mediate în SNC prin formaţia reticulată. Teoria A. sugerează că
animalele inclusive oamenii se afla în căutarea unui nivel optim de
arousal.
2. Proprietăţile proceselor afective :
1) POLARITATEA ( tendinţa de gravitare a proc. Afective in jurul
polului pozitiv/ negative ca urmare a satisfacerii/ nesatisfacerii
diferenţiate a trebuintelor.
Perechi cu elemente contrare = bucurie- tristete, simpatie- antipatie,
iubire-ura.
Caracter stenic/ astenic ;
2) INTENSITATEA = forţa de care dispune la un moment dat trăirea
afectivă.
OPTIM MOTIVAŢIONAL+ OPTIM AFECTIV;
3) DURATA =persistenţa în timp;
4) MOBILITATE = trecere rapidă în interiorul aceleaşi trăiri de la o fază
la alta, fie trecerea de la o stare afectivă la alta.

Condiţiide necesitate/ fluctuatie;

5) EXPRESIVITATE = capacitatea proc. afect. de a se exterioriza. Se
realizeaza prin expresiile emoţionale mimica, pantomimică,
modificari de natură vegetativă ( amplificarea sau diminuarea ritmului
respiraţiei, vasodilataţia, cresterea conductibilităţii electrice a părului,
modificarea compoziţiei chimice a sîngelui etc…),
schimbarea vocii.
CONDUITA EMOŢIONAL – EXPRESIVĂ.
Expresiile emoţionale au următoarele roluri :
- rol de comunicare;
- rol de influenţare a conduitei altora în vederea săvîrşirii unor acte
( utilizarea socială a expresiilor emoţ. cu scop, ptr. a obţine ceva).

3
- rol de autoreglare în vederea adaptării mai bune la situaţiile cu care
ne confruntăm ;
- rol de contagiune;
- rol de accentuare sau de diminuare a însăşi stării afective.
 limbaj afectiv !
3. ROLUL AFECTIVITĂŢII
Profilurile echilibrat, hiperemotiv, hipoemotiv, ridică problema rolului
afectivităţii în viaţa individului.
Pentru dezorganizare = JANER 1928, psihopatologie;
PIERON 1930, funcţionalistă pozitia, emoţia este descărcare anormala
de energie nervoasă.
WALLON, 1945 psih. infantilă , tonus muscular acumulat degenerate in
plîns, rîs .
Pentru organizare = DARWIN 1872, originea emoţiilor se află în
tiparele vechi comportamentale; CANNON 1911, modalităti de activare
a organismului în vederea recăpătării echilibrului.
Procesele afective au rol în susţinerea energetică a activităţii;
ATENŢIE : ipoteza frustrare – agresivitate, iniţial propusă de DOLLARD
şi colab. 1939, sugerează că agresivitatea se trage din frustrarea
dorintelor sau trebuinţelor.
Frustrarea creează o mstare de arousal autonom care are ca rezultat
un debuseu de agresivitate, datorită faptului ca activitatea dorită este
dejucată. Acest fapt nu explică de ce nu orice persoană care trăieşte o
frustrare recurge la agresivitate.

4. CLASIFICAREA TRĂIRILOR AFECTIVE.

Criterii : a.proprietati de care dispun ;

b. grad de conştientizare
c.nivel calitativ al formelor motivationale din care izvorăsc
3 categorii primare, complexe , superioare cu subspeciile de rigoare.
A. Procese afective primare = character elementar, spontan, slab
organizate, instinctive, tind să scape controlului conştient, raţional -
tonul afectiv al proceselor cognitive (o senzaţie, o reprezentare, o
amintire ,un gînd)
- trăiri afective de provenienţă organică ;
- afecte = forme afective simple, primitive, impulsive, violente…
( groaza, mînia, frica spaima, panica );
B. Procese afective complexe :

4
- emoţii curente : bucuria, tristetea, simpatia, antipatia, entuziasmul,
admiratia, dispretul, speranţa, deznădejdea, plăcerea, dezgustul etc.
- emoţii superioare = legate de activitatea individului  stări
emoţionale concordante/ şocul emoţional ( conflict dintre asteptări
emoţionale şi caracter inedit al situaţiilor cu care ne confruntăm );
-dispozitii afective= stări difuze cu intensitate variabilă şi durabilitate
relativă. ( dacă dispoziţiile se repeat se pot transforma in trăsaturi de
caracter ).
C. Procese afective superioare  mare restructurare valorică, situată
la nivel de personalitate, depăşind prin conţinut şi structură stări
emoţionale disparate si tranzitorii.
a) SENTIMENTELE = trăiri afective intense , delungă durată, relative
stabile, specific umane, condiţionate social- istoric.  atitudini afective
;
Ex.: dragoste, ură, gelozie, admiraţia, indoiala, recunoştinţa.
Sentimentele se nasc din emoţii, o emoţie repetată, oscilantă, ulterior
stabilizată, generalizată.
Procesualitate a formării sentimentului = faze de cristalizare
( Pavelcu), faze de maturizare, faze de decristalizare ( dezorganizare
asociata cu pesimism…).
Asocierea sentimentelor ( Ribot = logica sentimentelor).
6
Sentimente intelectuale ( curiozitatea, mirarea, îndoiala, dragostea de
adevăr);
Sent. estetice ( admiraţia, extazul);

“ morale ( patriotismul, datoria ).

b) PASIUNILE = sentimente cu orientare, intensitate, grad de
stabilitate şi generalitate f. mare antrenînd intreaga personalitate.
Pasiuni nobile/ patimi.

Barbara Crăciun, anul II Psihologie.