INIMA MEA Radu Stanca

Inima mea e o cupa cu sange Care tot strange, care tot strange Dar intr-o zi, neputandu-si incape, O sa se sparga-n bucati si-o sa scape.

Inima mea e o cupa cu ura Si-i mai bine, iubito, sa n-o duci la gura, Fiindca ceea ce crezi bautura suava Este numai amara, cumplita otrava.

Nu mai sta langa mine cu pleoapele Azi o umbra tradata iti este de-aproapele Si cat timp nu s-asterne dreptatea pe lume Ochiul tau nu-mi mai spune nimic, nu-mi mai spune

Unii cad intr-o lupta uriasa, barbara, Altii mor ratacind fara somn, fara tara, Pe stravechi bastimente inca-i poarta furtuna. Ce-am facut eu pentru ei, ce-am facut pan-acuma?...

Se deschid iar in porturi flamande galerele, Iarasi lanturi la glezne isi clatina sferele Peste marile gloate cad pasari ucise. Ce-asteptam de mai stam cu ferestrele-nchise,

Ce-asteptam in acest turn inalt nopti de-a randul? In curand mi se frange ca tandara gandul, In curand mi se sparge si inima poate Si-i zadarnica ura inchisa-n cetate.

Vino-n larg unde sute de brate albastre Ne asteapta sa punem si bratele noastre, Ne asteapta cu degete albe rasfrante, Fiecare din ele parca vrand sa cuvante.

Vino-n larg unde marile, multele semne, Mai asteapta spre tarmul ravnit sa ne-ndemne Ca sa facem ceva pentru cel care zace, Ca sa-ti pot spune maine: iubito, e pace,

Ca sa-ti pot spune maine, iubito-n tacere: Inima mea e o cupa cu miere, Inima mea e o cupa din care

Bea lumina, iubito, si viata si soare