1.

Suntem fiii lui dumnezeu

brodați de ispite

răget de leu,

artă țâșnește prin răni dezgolite

O sămânță ne-a fost

de-ajuns și ne crește

ruga din post

și dor ne unește.

În ceasul din urmă pe nevăzute

am să păstrez cu mine o arteră

sub tunicile ei mărunte

voi piti câte-o sferă

din cele opt - nouă

Și niște stele ca să nu adere

prea tare

cheagurile de materie la care

n-am cutezat să renunț niciodată.

Sub păturile din artera mea tăiată

dumnezeu are să le lase în pace-

când cheagul e prea mare nu mai ai ce îi face

așa cum tot răul din lume strecurat printr-o sită

consumat zi de zi nu mai doare, doar te irită

ca marea cu sarea se îngână în escare

frumos și grotesc, valori necesare.

tot ce iubesc în mine iși are

vrej de iederă, plasă de pește

desprinse din mâna ce ne îngrădește

și se întinde peste noi, ochi, limbi și timpane

și ne promite vieți noi, diafane

Din mâna cea mare, mâini mai mici se adună

și se strâng în viteza unei vieți prin furtună

de-ai s-o urăști sau ai să cauți să-i căștigi toată viața iubirea

visând la averi mai mari după cum îți e firea

fără să-aduni în plămâni mulțumire

poți renunța să mai ceri fericire.

2.

Tine-mă de mână, nu vreau nimic mai mult

Ține-mă de mână când îmi voi lua pentru ultima oară adio

Când moartea îmi va căptuși fiecare rană

Fiecare gaură

Din sufletul meu

Fagure de albine

Leneșe

Amețite

Pierdute

Nedemne

Țin minte tot și iubesc tot dar mă doare

Atat de rău

O rană pe care nu o cunosc

Scapă-mă

Ajută-mă te rog, ține-mă de mână

E singurul lucru pe care poti sa-l faci pentru mine acum

Uită-te pe geam la copacii care stau să înflorească

Nu-ți așeza privirea blândă pe mine

Ochii tăi nu merită atâta durere

Când îmi voi înghiți hrana dezlegării

Ține-mă de mână, căldura mâinii tale o voi lua cu mine

Și îți mulțumesc

Ultimul meu răsuflu,

Evadat,

Nu are să îți dea nimic înapoi

Și-mi pare rău

Sufletul meu

Are să te privească în disoluția lui

sau malfuncționalitatea unei tranziții lente

Cu regret

Că nu se poate dizolva si în memorii.

3.

Nu mă sperie nimic

(în afară de unii bondari)

Și n-am mai avut de mult un atac de panică

Iar câteodată mi se face dor

Să nu-mi pot controla mușchii

Să mă tem de moarte sau că am să înnebunesc

Fără să simt că am făcut-o deja

Nu simt frică față de nimic

(în afară de a mi se spulbera complet iluzia libertății)

Și uneori îmi doresc să mă arunc de pe un bloc de 12 etaje

*just for fun*

Să mă dezintegrez în cădere

Ca un rest de salată de boeuf rămasă după sărbători

Aruncată la gunoi printre cioburi de lacrimi de către două mâini frânte-

E greu să renunți la ceva ce a ajuns până în tine

Deși uneori simt că tot ce mă mai leagă de pământ

E forța gravitațională

și totuși îmi mai doresc câteodată

Un băiat înalt și slab emo cu păr lung

Sau poate fi și un skater cu șuvițe blonde și ochi verzi

Dar e fugitiv

A-romantic

Ca un abur de ceai inhalat în traheobronșită

Care te face să ți se rotească ochii înapoi de câteva ori

Să îți vezi viața infimă prin ceață de alte câteva

Să cazi pe spate

Să te trezești

În aceeași viață

În care familia e singurul element constant

(până va înceta să mai fie)

Și lipsa ta de recunoștință

Și falsa izbândă pentru care unii își vând anii

Și refuzul de a cataloga drept binecuvântare

Faptul că exiști.

atâta văzduh inhalat îți trece prin plămâni,

plămădire ruptă din argilă fără de rădăcini.

atâta văzduh inhalat îți trece prin plămâni,

plămădire ruptă din argilă fără de rădăcini-

și îți plângi de milă în camere mici

mănânci încă o dată de la kfc

celulele tale sunt 90% sos de usturoi

trec prin tine ploi scurte

și astenii de primăvară

și voci distorsionate a peste 500 de artiști

care se scurg din căști în urechi

și de acolo în tine și din tine în ??

te complaci cu încă un somn de după-amiază

și o ațipire scurtă la ora 23

pentru care ca să te revanșezi ți-ai pus alarmă la 00

deși deja știi că nu te vei mai trezi

o să visezi toată noaptea numai lucruri ciudate

o să te trezești la fel de obosită

sau poate mai rău

o să vină la un moment dat vara

și anul nou

și viața perfectă

(ce e aia?)

și o să merite fuga pe scările de la metrou

când nu trebuia să ajungi nicăieri

și lenea de a le coborî

când trebuia să ajungi undeva

și întârzierea

incertitudinea

filmul din capul tău

roiul de nervi

lacrimile

privind lumea dintr-o tribună imaginară

unghiile înfipte în carne

când te înecai

lipsa de aer

dorită câteodată

aerul

timp înșirat

deșirat

Nimic

Tot

cola vărsată

cuvinte care nu te fac decât om

și nu îți spun ce e omul

interogarea existenței
reproșul că ești prea abstractă

mai rău decât o pictură cubistă

și nu spui niciodată nimic

nu faci niciodată nimic

ședințele la psiholog

banii aruncați

pentru ce naiba?

m-am săturat ca lumea să vrea să mă vadă bine

când fiecare își definește binele după propria busolă

4.

Din viitor

Bomboane acre

Picături aflate-n suspensie

Bate carnea cu ciocanul

1800 de lei din pensie

Scuipă pe ei

Ai alergat după averi toată viața

Ți-ai făcut casă ce dă spre bulevard

Și una de vacanță la țărmul Mării Adriatice

Pui două lingurițe de zahăr în ceai

De când așa te-au învățat mătușile

Și faci nod la fel cum ți s-a arătat prima dată

Bomboane acre

Casetofon stricat, rochie demodată cu pliuri

Bijuterii vintage luate dintr-un outlet

Când aveai 20 de ani

Și voiai să te simți ca o doamnă bătrână

Acum îți mângâi pisica și asculți cearta vecinilor

Ieșiți în stradă

Liniștea pură

Ar fi de cel puțin 30 de ori mai apăsătoare