Lucian Avramescu

14 august 1948 - s-a născut Lucian Avramescu în comuna Sângeru,

în judeţul Prahova

Bună seara, iubito

Bună seara, iubito, te aştept ca din cer

Să-mi aduci continente de palid mister
Cu acest tren personal şi stingher
Bună seara, iubito, te aştept ca din cer.

Bună seara, iubito, pot să-ţi spun prin cuvinte

Că puţine mai sunt pe pamânt lucruri sfinte
Că intră iubiri prematur în morminte
Bună seara, iubito, pot să-ţi spun prin cuvinte.

Bună seara, iubito, sunt destui care vor

Să pună la uşa iubirii noastre zăvor,
Să pună lacăt cuvântului dor,
Bună seara iubito, sunt destui care vor.

Bună seara, iubito, te aştept ca şi când

Numai dragostea noastră ar fi pe pământ
Mai presus de căderi, de măriri, de cuvânt
Bună seara, iubito, te aştept ca şi când.
 Afla

poti sa apari in ferestre goala

tinand discursuri interminabile
despre tehnologia dragostei

poti sa masori in rochie de aur

trezoreria regilor
blestemati sa te iubeasca
pana la moarte

poti sa inventezi o sumedenie de lucruri noi

care fac placere
trupului meu
incapabil sa tina suparare

poti sa fii cea mai

neintrecuta
pe terenurile de tenis ale inteligentei
dar cu mine- afla-
ai terminat-o

Despre ambitia cuiva de a face alt om din mine

da-ma la remaiat,
du-ma la intors, tese-ma din nou,
zugraveste-ma, pune-mi alt guler,
alta manseta, alt zbenghi,
da-mi alt numar la pantofi,
toaca-ma marunt
si umple-ma cu condimentele moralei tale,
impunge-ma cu o mie de sfaturi,
 imprastie-ma in patru vanturi
si vei observa ca acolo unde cad
se umple locul de mine

Niciodată, iubito
niciodata, iubito, n-am sa merg fara tine
esti prezenta in sangele meu galopand
te simt ca pe-o bautura in vine
cutit ce-mi taie sfoara unui gand

niciodata, iubito, n-am sa ador altceva

decat sanii tai mici far-a bluzei perdea
leganarea soldurilor tale fierbinti
ce scoate pe Corso
vanzatorii din minti

niciodata, iubito, n-am sa umblu hai-hui

in palma mereu imi vei sta ca un cui
rastignit in aceasta ravnita dulceata
ce tine o viata

in cosmos trimis sa comand escadrile

sa cuceresc un meteorit
din alta cale lactee
stapungand in iures norii atomici
vei fi, dintre stele,
singura ravnita femeie

si-n moarte de-ar fi sa cobor fara lift

sa umblu
prin ale iadului odai cu metroul
tot la tine iubito m-as gandi
admirandu-ti, in zmoala,
trusoul

Ia aminte
 Ia seama, femeie, te iubesc infernal
te doresc cum calugarul ivirile sfinte
dar atentie, principesa de stal,
ia aminte

nu-mi cere supunere oarba si nici

nu-ti fa giuvaier la dest inainte
nici-un ham n-a-ncaput pe crestetul meu
ia aminte

tu, care gemi in fierbinti zvarcoliri

si-apoi blanda ramai, nefiresc de cuminte
iti apartin ca vreau eu,
ia aminte

un miliard de comori am in inima mea

"la inceput a fost cuvantul"-
eu sunt miliardar de cuvinte
pot sa-ti daruiesc cea mai inalta statuie de aur
dar nici un gram din metalul libertatii mele
ia aminte!

Ruga de neînsurare

mai lasa-ma iubito, doar o clipa

sa dorm la subsuoara intamplarii
nu-mi priponi belciugul de aripa
vreau sa mai zbor o noapte cu cocorii

nu-mi apreta pulpana mea de zeu

cartofii pai nu-s hrana mea cereasca
al nebuniei mele minereu
nu vreau sub aragaz sa se topeasca

mai lasa-ma calare pe butoaie

in pivnita sublimelor candori
s-o fac de manz, de tap s-o fac, de oaie
 sa-mi bata floarea vinului in nari

ti-oi face multi copii in consecinta

voi sta cuminte in pre ascurtu-ti lant
daca amani cea clipa de cainta
cand dintii casnici m-or patrunde – crant

Singurul lucru care contează

femeia este singurul lucru care conteaza
si afirm asta stiind ca destui
vor stramba din nas...
pielea ei stie toate limbile fericirii universale,
lipit de ea, ca de tarana,
inteleg constelatiile, raiul si iadul,
bucuria si nefericirea;
mersul pe jos prin mine insumi
imi face din ce in ce mai bine
pentru a nu mai vorbi
de arhitectura sinelui sau
care face sa paleasca marile catedrale ale lumii-
San Piedro, Domul din Milano...

femeia este singurul lucru care conteaza

cu trupul ei in brate
poti traversa un ocean
chiar daca nu stii sa inoti
decat in apele ochilor ei

fara femeie
limuzina noastra este o caruta hodorogita
contul la banca scade chiar daca este in crestere
prietenii sunt
plini de pojarul tradarii,
in vinul scump misca mormolocii
 o ai
iti canta privighetoarea in cosul pieptului
te imbraci in haine de puscarie fericit
cum ai pleca la nunta,
faci monetarul stelelor pe cer
ca un nabab universal
chiar daca-ti fluiera vantul prin gaicile sociale:
te calca trenul
si o soapta daca ti-a ramas intreaga
parcurgi literele numelui ei
gata sa urzesti planuri de viitor
cand de aproape te pandeste o morga de lux

femeia, domnilor, este singurul lucru

care nu poate fi inlocui decat de sinele sau
pielea ei stie toate graiurile
fericiri universale,
cecul iluziilor
este valuta ei
prin care noi invingem crizele mondiale
iata de ce cred ca
stiinta ei
de-a ne face fericiti sau nefericiti
ii da dreptul la titlul de
doctor honoris cauza
al complicatei noastre algebre sufletesti

femeia domnilor- pentru a nu va plictisi-

femeia cu pielea ei
care ne invata alfabetul orbilor,
cu mereu intoarsele cesti ale sanilor
in care noi nu ghicim niciodata, nimic,
femeia
cu toata argintaria surasului sau
cu goliciunea ei care umple universul
 este singurul lucru care conteaza
domnilor

Orice

orice defectiune sufleteasca

poate fi reparata- striga duhovnicul;
orice anvelopa
poate fi facuta sa nu mai rasufle
- spuse vulcanizatorul;
orice ogor batut de grindina poate fi reisamantat
- spuse fermierul;
pot face din orice cel putin un ce-
-spuse decis reconditionerul;
vacile sunt un bun teren de investitie- spuse
bancherul veterinar
si toti, in afara de primul,
aveau perfecta dreptate

Iluzile

cred in valoarea de schimb a iluziilor

ele se scarpina in ureche cu piciorul
ele functioneaza mereu pe dos
iluziile sunt arma cu care impuscam rasul
iluziile sunt foarte amuzante
la orele de audienta
indruga verzi si uscate
si nici nu-ti vine sa crezi ochilor
cata credinta pun ele in ele insele
 Intrarea în grevă a plămânilor

respiram pana cand ne ia dracu

si atunci se cheama ca am murit
primul lucru care-ti sare in ochi este intr-adevar
greva plamanilor
ei stau de parca ar pandi ceva, de parca ar ciuli urechea,
nu mai forteaza gaicile vestei
apoi inima si celelalte inceteaza lucrul
ca la o cariera de piatra
nici-un ciocan, nici-o bubuitura,
nici-un ecou;

ce se petrece in acest timp cu sufletul?

greu de spus
dar zau, daca n-as da oricat sa aflu

O lungă bătrânete

mi-e rusine sa mor,

mi-e rusine de prietenii care m-au imprumutat
cu o droaie de bani
- spuse chefliul vesnic dator-
iata de ce
presupun ca voi trai
o lunga si zbuciumata batraneteo

Păstrează restul

bucura-te doamne cu ce ne-ai luat

si pastreaza-ti restul
maruntisul de junghiuri si scarlatine
si ne iarta noua fericirile nostre
 precum si noi vom ierta
nenorocirile altora

Dialog

"c'est la vie"- spui

"pe dracu"- spun
"crede si nu cerceta"- spui
"pe dracu"-spun
"cu putin noroc ajungeai departe"- spui
"pe dracu"- spun

Frumoasă
frumoasă ca înconjurul lumii
frumoasă ca un ienupăr în deșert
ca o carte de poezie lîngă cratița aburindă de supă
frumoasă nu înainte și nici după
ci ea în sine, ea în de ea
viața ta

Lume, lume
prea multi actori pe scena unei poante
striga regizorul infuriat la culme,
prea multi regizori pe clavicula unui osandit
striga actorul desbracandu-si rolul,
prea multi spectatori pentru o singura liturghie
striga ingerul venit in inspectie,
prea putini sufleori pentru toate acestea
sopti diavolul tragand Cortina
 Suavul demodat
Iubito mai cred,
în a vocalei transparență
De-aceea când vin
Vin îmbarcat în diligență

De-aceea pipa mea arzând

E-un demodat crâmpei de nai
Și când mă plimb pe la oraș
Salut tramvaiele cu cai

Bastonul meu este pictat

Iubito cu aripi de fluturi
De-aceea nu te sfătuiesc
Covoarele cu el să scuturi

Sub fracul imperfect și lung

Iubito n-ai de ce te teme
Port noaptea un fantastic rug
Și un buchet de anateme

Jobenul are bord pictat

De-un muribund din Montparnasse
Si e un fel de testament
De-aceea nu pot să ti-l las

Cam dandy sunt, cam fistichiu

Cam filfizon de trei parale
Dar eu am învățat să zboare
Aripa mâinii dumitale

Un inger de femeie
drace,am zis,
pe tine te doare maseaua mintii
 pe mine ma doare maseaua iubirii
drace,am zis,
pe tine te doare oja de pe unghii
pe mine ma doare maseaua iubirii
drace,am zis,
pe tine te doare frumusetea alteia
pe min ma doare maseaua iubirii
drace, am zis,
pe tine te doare dracu mai stie ce
pe mine ma dor plopii fara sot
drace, am zis
si ce inger de femeie era.

Si totusi
si totusi doamne eu nu pot
si totusi doamne eu nu stiu
s-ascund al sufletului pot
slujbas de masluiri sa fiu

ma joc ca un calau pe scena,

sunt a cruzimilor paiata
dar daca s-ar dechide-o vena
lacrimi mi-ar inflori pe fata

ma straduiesc mereu sa par

ma straduiesc mereu sa fiu
dar este iata prea tarziu
oriunde tigve fara har
sperie-n jur sufletul viu

Spectacolul poeziei
citesc, iubiţi spectatori, o mie de lucruri deocheate
pentru a vă determina să mă ascultaţi
citesc vorbele de la un capăt
şi de la celălalt
 şi de la mijloc
arătându-le buricul
pun în plasa de păianjen a cerului
fiinţa mea la vedere
albă, zgomotoasă
şi plină de păcate
pentru a vă determina să mă priviţi
cânt o mie de cântece fără perdea
pentru a vă trezi interesul hohotit
şi iată, ca Solomon,
acum vă spun:
citiţi cântarea cântecelor mele adevărate
citiţi ochii mei
întotdeauna înlăcrimaţi,
citiţi sângele meu
întotdeauna galopând sincer
prin statuia iubirii,
citiţi gleznele mele
întotdeauna mângâiate de ierburi
şi totuşi voi sunteţi dispuşi
să-mi ascultaţi cele o mie şi una
de poveşti deocheate
în locul
unui cuvânt
unui singur cuvânt al iubirii
 s-a făcut lumea toată deodată pustie

a murit nebocită biata de poezie

un organ mic și blând, stând în piept ca-n cutie

era vie, azi moartă-i, dar nepusă-n sicrie

a murit, iar în locu-i, lumea poartă ceva

nu în piept, ci în mâini, pare din mucava

toți se uită hipnotici, ca-n oglindă, în ea,

sau în el, că nu-i cert, de-i pantof sau lulea

n-avu parte de slujbă la biserici să-nvie

nici de doliu pe steag pus la academie

fiiind ea doar un fel de butaforie

nu era cu adresă scrisă la primărie

și, vorbind serios, cina naiba s-o știe

azi, în loc, lumea poartă o religie nouă

omul tot i-o mașină ruptă straniu în două

nu mai calcă pe rouă, ci dă clicuri pe rouă

de nu plouă afară, căutări dă pe plouă

și iubirea cu șoapte și cu patimi s-a rupt

 ne iubim iluzoriu, chiar algebric abrupt

azi copiii se nasc la un sân deja supt

nu vorbesc, dau mesaje spre alt suflet corupt

ce se-ntâmplă cu noi, prinși de boală sunt toți

bietul suflet e azi confiscat de roboți

sentimentele umblă electronic pe roți

iubirea-i ca un cod între doi mafioți

s-a făcut lumea toată de o vreme pustie

a murit de o boală pe care nimeni n-o știe

ceva pus în noi, se numea poezie

nu sunt doctori să-i facă autopsie

și totuși, un comunicat de la academie

s-ar cuveni pentru vecie

Lucian Avramescu, 1 noiembrie 2018, Sângeru