MINISTERUL AFACERILOR INTERNE AL REPUBLICII MOLDOVA

ACADEMIA „ŞTEFAN CEL MARE”

FACULTATEA „DREPT, ORDINE PUBLICĂ ŞI SECURITATE
CIVILĂ’’
CATEDRA :ȘTIINȚE MANAGERIALE, SOCIOUMANE ȘI
COMUNICAREA PROFESIONALĂ’’
DISCIPLINA:PSIHOLOGIA ȘI PEDAGOGIA JUDICIARĂ

ActivitateindividuALA
Tema: ,, Starea de afect in procesul penal’’

A elaborat: A verificat:

Сhișinău 2021
 CUPRINS
1. INTRODUCERE…………………………………………………….
2. NOȚIUNI GENERALE …………………………………………….
3. FORMELOR STARILOR AFECTIVE ……………………...........

4. RAPORTUL DE INTERDEPENDENTA DINTRE STAREA DE

AFECT SI ACTUL INFRACTIONAL………………………………..
5. CONCLUZIE…………………………………………………………
6. BIBLIOGRAFIE……………………………………………………..
7. ACTIVITATE PRACTICĂ………………………………………….
 INTRODUCERE
Afectivitatea, privită în mod general, cuprinde stările afective elementare,
emoțiile, dispozițiile, sentimentele și pasiunile. În stările afective elementare,
includem starea de afect, caracterizată printr-o puternică încărcătură emoțională,
cu un debut brusc și o desfășurare furtunoasă, însoțită de modificări mimico-
pantomimice și neurovegetative (tahicardie, oscilații tensionale, paloarea sau
îmbujorarea feței etc.). Starea de furie, de mânie este considerată o reacție
emoțională primitivă, caracterizată printr-o capacitate scăzută. Sentimentele sunt
stări emoționale mult mai complexe, mult mai stabile și generalizate. Pasiunile se
deosebesc de sentimente prin amplitudinea mai mare a trăirii, prin angajarea mai
puternică, prin caracterul mai stabil al relațiilor pe care le realizează cu ambianța.
Puternic instrumentate volițional, acestea generează impulsuri spre activitate, fiind
susceptibile de mari înfăptuiri. Pasiunea pentru artă, pentru știință, pentru profesia
aleasă de coordonare a răspunsurilor, a activității psihomotorii, printr-o înaltă
tensiune afectivă care limitează câmpul conștiinței la acel nivel conflictual. Aceste
stări trebuie deosebite de stările de afect patologic, în care se tulbură luciditatea
conștiinței, subiectul pierzând astfel capacitatea de discernământ și de apreciere
critică a faptelor sale și a consecințelor acestora.
Un exemplu de stare de afect patologic descris de un grup de psihiatri ce
duceau observații asupra astfel de pacienți:
Stările de afect patologic s-au manifestat imediat după psihotraumă,sub
forma unor stări de agitaţie şi nelinişte psihomotorie,a impulsivităţii,tendinţelor de
autodistrugere (până la automutilare),reacţii vazomotorii, plâns, ţipete etc. Agitaţia
marcată şi reacţiile vegetative erau intense.Adeseori,aduşi la spital,pacienţii
prezentau o stare de obnubilare,uneori cu stare de amnezie asupra episodului. 
 NOȚIUNI GENERALE
Afect — reacție emoțională de tip exploziv cu slăbirea controlului voluntar
asupra comportării omului. Decurge în cîteva etape. Etapa inițială se caracterizează
printr-o creștere rapidă și intensă a încordării emoționale, etapa a doua — prin
destinderea stării emoționale și etapa a treia — prin epuizare psihofizică de
intensitate variată. Există afect fiziologic și afect patologic. Afectul fiziologic se
manifesta prin emoții puternice cauzate de jigniri nemeritate, în timpul cărora
individul poate comite acțiuni, de care apoi regretă. Afectul patologic se manifesta
prin obnubilarea pronunțată a cunoștinței, agitație psihomotorie pronunțată și
acțiuni cu caracter automat, de care omul mai tîrziu nu-și amintește. Diferențierea
acestor două varietăți de afect prezintă o mare însemnătate pentru psihiatria
judiciară.
Afectul reprezintă trăiri care exprimă gradul de concordanță sau neconcordanță
dintre un obiect sau o situație și tendințele noastre (termenul "obiect" e luat în sens
filosofic - fiind ceea ce cunoastem, ființa sau lucru). Termenul de "afect" este
sinonim cu "stare afectiva" ; el e utilizat de unii într-un sens foarte restrâns.
Afectele sunt în indisolubila legatura cu trebuintele, tendintele, interesele si
aspiratiile noastre. Ele oglindesc, în fiecare moment, situatiile prezente, rezultatele
conduitei noastre în raport cu impulsurile si dorintele noastre. Totodată, într-o
masură mai mare sau mai mica, constituie imbolduri catre anume reactii,
manifestari, actiuni. Unele din ele, cum sunt sentimentele, sunt chiar principalele
motive de activitate sustinuta. De aceea, pâna în anii patruzeci, motivatia era
inclusa în capitolul consacrat afectivitatii. Dupa cel de-al doilea razboi mondial,
vom gasi afectele mentionate în cadrul studiilor despre motivatie. În ultimii ani, a
aparut si tendinta de a le studia separate. Oricum, motivatia si starile afective sunt
de fapt inseparabile în realitate.
a) Afectul implica o apreciere, o atitudine pozitiva sau negativa. Daca un
obiect este în concordanta cu trebuintele noastre rezulta o stare pozitiva, pe care o
caracterizam ca placuta, fiind însotita de tendinte, miscari de apropiere. O camera
încalzita iarna ne impresioneaza favorabil. Dimpotriva, când o situatie e în
contradictie cu ceea ce dorim, apare o impresie neplacuta, întovarasita de impulsuri
spre evitare, îndepartare: o hala în care zgomotul e infernal, iar atmosfera,
sufocanta ne repugna. Afectele au tendinta de polaritate. Vasile Pavelcu vorbea de
sensul "timic" (de la grecescul thime, însemnând valoare). Ele sunt fie pozitive, fie
negative. Indiferenta apare în lipsa oricarei stari afective, fiind de fapt o stare cu
totul tranzitorie.
b)   Afectele sunt subiective în sensul dependentei lor de trebuintele noastre
actuale. Un pahar cu apa rece, vara când ne e cald si sete ne face placere. Aceeasi
apa, iarna, pe un ger de -25°, când ne e frig si tremuram, ne displace, nu stim cum
s-o evitam, ea contrazicând cerintele organismului. înseamna ca starile afective se
pot schimba usor în functie de situatie. Totusi, când e vorba de structuri afective
complexe, cum ar fi un sentiment, reactiile noastre se directioneaza foarte stabil si
pentru multa vreme.
Daca afectele sunt subiective, nu rezulta lipsa lor de legatura cu realitatea
obiectiva. Ele depind de caracteristicile obiectelor, ale situatiilor. O livada de meri
înfloriti va tinde sa ne impresioneze placut, dupa cum spânzurarea unui nevinovat,
în Libia, va produce emotii negative. Dar starile afective reflecta nu numai
conditiile exterioare, ci ele exprima mai mult, redau si raportul dintre realitate si
motivatia noastra.
c)   O alta caracteristica este totalitatea. Afectele exprima un raport cu toate
tendintele prezente într-un anumit moment si nu doar cu efectul unei stimulari
partiala. De pilda, muștarul provoacă usturimi ale limbii, dar totusi impresia e
agreabila, întrucât predomina nevoia de excitare a stomacului care primeste un
aliment bogat în grasimi. Sau un copil face obraznicii, enervând multe persoane,
dar mama sa, iubindu-1 cu pasiune, nu se supara, ci se amuza, ignorând vadit
aspectele negative ale comportarii lui. Deci starile afective creeaza o sinteza
specifica a tuturor impulsurilor activate.
d)   V. Pavelcu scoate în relief si tensiunea drept caracteristica a starilor
afective. într-adevar, daca o tendinta se transforma imediat în miscare nu provoaca
un afect. Cu cât apar mai numeroase tendinte care se contracareaza, cu cât exista o
întârziere în satisfacerea lor, cu atât se creeaza o stare de tensiune mai mare si o
structurare a lor, facând posibile trairi intense.
e)   Afectivitatea, în ansamblul ei, are o functie extrem de importanta: ea permite
o reglare prompta si eficace a comportamentului, îndeplinind rolul de acceptor al
actiunii, în terminologia lui P.K. Anohin. O emotie, chiar lipsita de intensitate,
schiteaza imediat un început de actiune, înainte ca o deliberare constienta sa
înceapa. Chiar daca nu trebuie sa ne lasam ghidati numai de afecte, exista situatii
în care nu e timp de reflexie si reactionam în functie de afectul dominant, care
poate fi salvator.

Formele starilor afective

a) Caracterizarea si denumirile diferitelor feluri de afecte sunt extrem de
variate. "în domeniul afectivitatii, scria V. Pavelcu în 1937, aproape fiecare autor
întrebuinteaza o terminologie proprie" (Pavelcu, V., 1982, p.89). 40 de ani mai
târziu, G. Debus, într-o lucrare de sinteza, afirma exact acelasi lucru, valabil si azi
(Handbuch psychol. Grundbegriffe, p. 156). Acesta caracterizeaza starile afective
ca "sentimente" (Gefuhle), pe când Fr. Littmann le denumeste pe toate
emotii. V. Pavelcu, considerând termenul de sentiment sinonim cu "afect", îl
distingea totusi de emotie, aceasta desemnând numai emotiile-soc. Dar școala de la
Cluj, ca si P. Popescu-Neveanu, le intituleaza pe acestea din urma "afecte". în cele
ce urmeaza, utilizând o terminologie mai apropiata profesorului iesean, nu vom
deosebi, mai întâi, starile afective de procese afective si nici emotiile, de "emotiile
soc", deoarece între aceste din urma nu sunt deosebiri calitative, ci numai de
intensitate (frica de dentist nu se deosebeste calitativ de spaima stârnita de un
cutremur). Termenul de afect în acceptiunea cea mai generala, este utilizat ca
sinonim cu stare sau proces afectiv,
b) Starile afective se pot împarti în doua mari grupe :
 Afectele statice, exprimând raportul dintre noi si lume, au un slab efect
dinamogen, nu sunt motive de activitate îndelunga, desi pot provoca
 puternice reactii momentane. Ele se divid în : 1) stari afective elementare
care cuprind atât durerea si placerea senzoriala, cât si agreabilul si
dezagreabilul; 2) dispozitiile; 3) emotiile.
A doua mare categorie include :
 Afectele dinamice, constituind cele mai puternice si durabile motive ale
comportamentului uman. E vorba de sentimente si pasiuni.
Sa le analizam pe rând. Starile afective elementare.
- Durerea senzoriala este un fenomen usor de înteles: în majoritatea
cazurilor e vorba de excitarea intensa a unor terminatii nervoase. Von
Frey a identificat (înca din 1894) puncte specifice de durere declansata de
excitatii mecanice sau termice ale pielii, în care s-au identificat numeroase
terminatii nervoase. Specificul acestora reiese din faptul ca substante
anestezice pot suprima durerea, ramânând senzatiile de contact. De
asemenea, în unele boli pot disparea senzatiile dureroase, ramânând cele
de contact sau invers. Nu se cunosc organe senzoriale specifice durerii, ea
fiind în functie de excitatia terminatiilor nervoase existente pretutindeni în
organism. Excitantii provocând durerea sunt de natura diferita, fizica sau
chimica, în relatie cu tulburari circulatorii, inflamatorii s.a.
- Placerea senzoriala e mai greu de înteles. Vorbind despre atasament am
aratat cum puiul de cimpanzeu, izolat de mama, cauta contactul moale al
unui manechin acoperit cu stofa si evita modelul din sârma, deci sunt
unele senzatii placute, legate de un anume confort senzorial. De obicei,
placerea senzoriala tactila e pusa în relatie cu instinctul sexual. Dar nici
orgasmul (voluptatea: senzatia culminanta din timpul actului sexual) nu e
pe deplin elucidat. S. Freud explica orgasmul (ca si placerea în general)
printr-o scadere brusca a tensiunii, fenomen evident. Dar, pe de alta parte,
înainte de aparitia voluptatii, exista o perioada în care tensiunea creste si
când totusi placerea este prezenta, altfel actul s-ar întrerupe. Apoi, exista
cazuri în care actul fiziologic se desfasoara normal, dar lipseste placerea si
 nu se produce orgasmul. Oricum, placerea erotica este legata de excitarea
tactila, în special a unor zone ale corpului, numite chiar "zone erogene".
- Agreabilul si dezagreabilul sunt reactii afective globale de slaba
intensitate, impresii produse de orice perceptie. Unii autori chiar vorbesc
de "tonul afectiv al perceptiei". Noi am amintit de "tonalitatea afectiva a
senzatiilor", dar stim ca numai copilul în vârsta de câteva saptamâni are
senzatii izolate, nefiind mielinizate complet fibrele de asociatie din
scoarta cerebrala. Apoi ele sintetizeaza în perceptii care totd.eauna au
asupra noastra un efect agreabil sau dezagreabil. Aceasta rezonanta
afectiva nu depinde de excitarea senzoriala, ci de sensul pe care
informatia o are pentru noi: perceptia unei prajituri de ciocolata în
galantarul unei cofetarii, când ne e foame si avem bani pentru a o
cumpara, ne produce o impresie placuta. Aceeasi imagine poate sa ne
impresioneze dezagreabil, daca ne este foarte foame, însa n-avem nici un
ban disponibil.

Raportul de interdependență dintre starea de afect și actul

infracțional

Multa vreme, în istoria culturală a umanitatii, starile de afect au fost identificate

mai intai cu nebunia, apoi cu pasiunea şi au constituit o temă predilecta pentru
religie, filosofie, morală, artă şi cultură. În perioada modernă, stările de afect în
sens moral şi ca formă de manifestare a bolii psihice devin obiect de studiu pentru
psihiatrie.
Afectele sunt forme afective simple, primitive şi impulsive, puternice, foarte
intense şi violente, de scurtă durată, cu apariţie bruscă şi desfăşurare impetuoasă.
 Afect este numit procesul emoţional care decurge năvalnic şi vertiginos,
însoţit de schimbări şi acţiuni organice, de cel mai multe ori nesupuse controlului
volitiv conştient.
          Funcţia reglatorie a afectelor constă în formarea experienţei specifice -
urmelor afective, care determină alegerea comportamentului ulterior referitor la
situaţii şi elementele lor, care anterior au provocat afectul. Starea de tensiune în
afecte adesea duce la apariţia senzaţiilor de oboseală şi deprimare. 
P. Janet interpretează afectul ca o regresiune la conduite inferioare și tocmai
aceasta reduce posibilitățile controlului și reglajului conștient. În contextul
afectului sunt implicate dispoziții instinctive. Totuși stările de afect reproduc și
modele sociale fără a se conforma însă unei organizări raționale.
De exemplu: furia și abandonul de sine, agresivitate oarbă și starea de groază,
accesele nestăpânite de râs sau plâns etc.
Întrucât în stare de afect intervine o îngustare a câmpului de conștiință și chiar
subordonarea acesteia tendinței afective, în legislație se are în vedere dacă
infracțiunea a fost comisă în stare de afect. În psihologia modernă se formulează
recomandări de prevenire sau înlăturare a efectelor negative ale afectului, prin
amânarea și comutarea reacțiilor, efectuarea de mișcări menite să reducă
încordarea, trecerea la analiza detaliată a situației.
Afectivitatea, privită în mod general, cuprinde stările afective elementare, emoțiile,
dispozițiile, sentimentele și pasiunile. În stările afective elementare, includem
starea de afect, caracterizată printr-o puternică încărcătură emoțională, cu un
debut brusc și o desfășurare furtunoasă, însoțită de modificări mimico-
pantomimice și neurovegetative (tahicardie, oscilații tensionale, paloarea sau
îmbujorarea feței etc.). Starea de furie, de mânie este considerată o reacție
emoțională primitivă, caracterizată printr-o capacitate scăzută. Sentimentele sunt
stări emoționale mult mai complexe, mult mai stabile și generalizate. Pasiunile se
deosebesc de sentimente prin amplitudinea mai mare a trăirii, prin angajarea mai
puternică, prin caracterul mai stabil al relațiilor pe care le realizează cu ambianța.
Puternic instrumentate volițional, acestea genereazăimpulsuri spre activitate, fiind
susceptibile de mari înfăptuiri. Pasiunea pentru artă, pentru știință, pentru profesia
aleasă de coordonare a răspunsurilor, a activității psihomotorii, printr-o înaltă
tensiune afectivă care limitează câmpul conștiinței la acel nivel conflictual. Aceste
stări trebuie deosebite de stările de afect patologic, în care se tulbură luciditatea
conștiinței, subiectul pierzând astfel capacitatea de discernământ și de apreciere
critică a faptelor sale și a consecințelor acestora.
Un exemplu de stare de afect patologic descris de un grup de psihiatri ce
duceau observații asupra astfel de pacienți:
Stările de afect patologic s-au manifestat imediat după psihotraumă,sub
forma unor stări de agitaţie şi nelinişte psihomotorie,a impulsivităţii,tendinţelor de
autodistrugere (până la automutilare),reacţii vazomotorii, plâns, ţipete etc. Agitaţia
marcată şi reacţiile vegetative erau intense.Adeseori,aduşi la spital,pacienţii
prezentau o stare de obnubilare,uneori cu stare de amnezie asupra episodului. 
Corelaţia între afectşi infracţiune este prezentă în cazul omorului. Conform
articolului 146. “OMORUL SĂVÂRŞIT ÎN STARE DE AFECT” din Codul Penal,
Omorul săvârşit în stare de afect, survenită în mod subit provocată de acte de
violenţă sau de insulte grave ori de alte acte ilegale sau imorale ale victimei, dacă
aceste acte au avut sau ar fi putut avea urmări grave pentru cel vinovat sau rudele
lui, se pedepseşte cu închisoare de până la 5 ani.
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra vieţii şi sănătăţii persoanei decurge
din însăşi naturavalorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării
gradului prejudiciabil al infracţiunii este
stipulat în art.15 CP.
2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi
desfăşurare normală suntcondiţionate de ocrotirea vieţii persoanei.
3. Latura obiectivă se realizează prin omorul săvârşit în stare de afect, provocată de
acte de violenţăsau de insulte grave ori de alte acte ilegale sau imorale ale victimei,
dacă aceste acte au avut sau ar fi putut avea urmări grave pentru cel vinovat sau
rudele lui.
 4. Starea de afect constituie o stare a psihicului omului, în care acesta, deşi îşi dă
seama de acţiunilesale, în mare măsură pierde controlul asupra propriilor sale
acţiuni şi capacitate
a de a le conduce. În acest caz omul acţionează în stare de afect fiziologic. În
această ordine de idei, important este a nu confundastarea de afect fiziologic cu
starea de afect patologic, când psihicul făptuitorului se află în stare de
iresponsabilitate, adică persoana nu poate să-şi dea seama de acţiunile sale ori să le
conducă, din cauza uneitulburări psihice.
 În starea de afect fiziologic persoana răspunde pentru acţiunile sale, dar aceasta
este considerată ocircumstanţă atenuantă.
 5. Omorului în stare de afect îi premerg trei categorii de acţiuni exprimate prin:
a) acte de violenţă  prin care trebuie înţeleasă atât violenţa fizică,
adică orice atentat la integritatea corporal sau sănătate (lovituri, bătăi, vătămări
corporale, tentativă de omor), cât şi violenţa psihică, ameninţarea cu aplicarea
violenţei fizice. Aceste acte de violenţă sunt cuprinse de dispoziţia art.146 CP
numai atunci când nu au fost folosite drept mijloc de apărare contra violenţei
ilegale, pentru că în acest caz ele trebuie calificate după regulile legitimei apărări;
b) insulta gravă
 presupune cuvinte şi acţiuni ale victimei, care, din punct de vedere moral, se
considerădeosebit de insultătoare şi care au provocat ucigaşului o stare de afect, ca
rezultat al înjosirii cu adevărat
 grosolane a cinstei şi demnităţii vinovatului sau a rudelor lui;
 c) prin alte acte ilegale sau imorale ale victimei se înţelege orice acţiune ilegală
sau imorală care a avutsau a putut să aibă consecinţe grave pentru vinovat. De
exemplu, incendierea casei, călcarea cu automobilula unui copil, distrugerea unui
bun material important, închiderea unicului drum spre casă, o înşelaregrosolană din
partea unei persoane apropiate, infidelitate conjugală etc.
6. Răspunderea pentru omorul în stare de afect poate fi stabilită numai în cazul
în care starea de afect şiintenţia de a săvârşi omorul apar subit în timpul
comportării ilegale a victimei sau îndată după aceasta şi seaduce la îndeplinire fără
întârziere. Dacă însă starea de afect nu a apărut imediat după acţiunile ilegale
alevictimei sau omorul a fost comis după un anumit răstimp, omorul nu poate
fi calificat potrivit art.146 CP.

CONCLUZIE
Problema afectului este una din cele mai complicate nu doar în teoria
dreptului penal, dar şi în psihologie, pedagogie. Este imposibil de a întemeia
răspunderea penală, de a determina limitele unei astfel de răspunderi dacă ea nu
este anticipată de argumentarea psihologică a acesteia. Din punct de vedere al
dreptului penal, una din împrejurările ce atenuiază răspunderea este limitarea
aptitudinii de a conştientiza importanţa acţiunilor sale, de a coordona cu ele şi
anume acest fapt stă la baza semnificaţiei de "puternică frământare sufletească".
Nemijlocit noţiunea de "afect" care provine din latină "affectus" are sensul de
emoţie sufletească, grozăvie. Afectul apare în cazul unei voinţe slabe, în cazul unor
persoane irascibile, însă orice om ca personalitate conştientă, poate să se reţină de
la acţiuni. Căci starea de afect face dificil autocontrolul, dar nu exclude
posibilitatea de a se abţine de la dorinţele condiţionate de această stare.

BIBLIOGRAFIE
https://ro.scribd.com/doc/290037981/Omor-in-stare-de-afect

https://ibn.idsi.md/ro/vizualizare_articol/122140

https://dreptmd.wordpress.com/cursuri-universitare/drept-penal/omorul-
savrsit-n-stare-de-afect/

http://www.cnaa.md/thesis/57469/

https://ro.scribd.com/document/267544213/starea-afect