Fenomenele afective reprezintă cea de-a doua categorie de componente stimulativ-energetice ale sistemului psihic uman.

Ele apar ca rezultat al

confruntării dintre caracteristicile obiectelor, fenomenelor, situaţiilor cu nevoile, dorinţele şi aşteptările omului.
Procesele afective sunt cele care reflectă relaţiile dintre subiect şi obiect sub formă de trăiri, uneori atitudinale.

Dacă ceea ce se află în ambianţă concordă cu nevoile omului, atunci apar procese afective pozitive, care susţin apropierea şi interacţiunea cu
acele elemente ale realităţii, iar dacă sunt neconcordante, apar răspunsuri afective negative care îl îndepărtează pe om, îi blochează legăturile, ii
reduce energia psihofiziologică.
Dar, spre deosebire de alte fenomene psihice furnizoare de energie, cele afective o disponibilizează imediat, în chiar timpul
confruntării omului cu lumea. Aceasta permite urgentarea adaptării energetice la ambianţă şi, de asemenea, promptitudinea orientării
faţă de obiecte, persoane, etc.
Compară din punct de vedere al disponibilităţilor de a te angaja în
ceva, în condiţiile în care eşti cuprins de o mare bucurie, cu cea în
care eşti neutru din punct de vedere afectiv.
Spre deosebire de procesele cognitive care reflectă în mod dominant obiectele şi
fenomenele lumii exterioare, procesele affective:
reflectă relaţia dintre obiect şi subiect într-o formă specifică numită trăire
afectivă. Dar nu este vorba de orice relaţie, ci de cea de concordanţă sau
neconcordanţă între caracteristicile obiectului şi sistemul de motive al omului. De
aceea, în faţa aceloraşi obiecte, oameni diferiţi rezonează diferit. De asemenea,
faţă de acelaşi
obiect, dar în momente diferite, aceeaşi persoană poate reacţiona diferit datorită
modificării constelaţiilor motivaţionale
Având în vedere aceste multiple şi variate relaţionări ale omului cu ceea ce este în
ambianţă, profesorul Paul Popescu- Neveanu a propus conceptul de „împrejurare
de viaţă”. Prin el se explică mai bine apariţia unei trăiri afective atât de nuanţate şi
diverse
Gândeşte-te la o ceartă pe care ai avut-o cu un coleg şi stabileşte datele acelei
împrejurări de viaţă care au produs conflictul şi l-au făcut să fie altfel decât altele
Mecanismul producerii proceselor afective este foarte complex, chiar şi atunci când este vorba de o
simplă emoţie. Sunt implicaţi numeroşi centrii nervoşi subcorticali care sunt legaţi de procesele
bioenergetice ale organismului cum ar fi: respiraţia, circulaţia sângelui, metabolismul substanţelor, şi
astfel se asigură energia organică faţă de care procesele afective apar ca mecanisme psihice de
mobilizare şi distribuire a ei în funcţie de nevoile de adaptare ale omului. Un rol principal îl joacă
însă scoarţa cerebrală care conectează omul la realitate pe de o parte, şi la însăşi fiinţa sa,
pe de alta.
De aceea, pentru a se produce orice proces afectiv sunt necesare două feluri principale de relaţii:
a) cu procesele cognitive care, informându-l pe om despre obiecte şi caracteristicile lor, îi
permite să stabilească concordanţe sau discordanţe
b) Cu motivaţia caracteristică fiecărei persoane şi în raport cu care se va defini apropierea sau
îndepărtarea de acele obiecte.
Analizează rezultatele următorului experiment (E.B.Hurlock): s-au alcătuit trei grupe de elevi care
rezolvau exerciţii de aritmetică.
Primul grup, după ce a rezolvat ceea ce i s-a cerut în prima zi, a fost a doua zi lăudat pentru
rezultatele sale, înainte de a începe să îndeplinească noile sarcini. La cel de-al doilea grup, la
începutul zilei de-a doua i s-au făcut observaţii critice. Cel de-al treilea grup nu a primit nici un
comentariu. Care crezi că a fost randamentul fiecărui grup în ziua a doua şi cum l-ai explica?
În ceea ce priveşte relaţiile afectivităţii cu motivaţia, acestea sunt demonstrate de faptul că fiecare
proces afectiv este legat de o anumită motivaţie. De exemplu, cele mai simple manifestări afective,
cum sunt tonalităţile afective ale senzaţiei, sunt legate de trebuinţele funcţionale, în timp ce emoţiile
estetice se leagă de interesul pentru artă. Interacţiunea dintre afectivitate şi motivaţie este atât de
mare, încât unii autori au considerat că procesele afective sunt motive activate şi desfăşurate într-o
situaţie dată, iar motivele sunt procese afective condensate, cristalizate şi stabilizate. Afectivitatea şi
motivaţia evoluează de-a lungul vieţii împreună.
Toate aceste mecanisme, ce înseamnă desfăşurarea ca atare a procesului afectiv duc, la sfârşitul lor,
la apariţia trăirii afective.
Trăirea afectivă este vibraţia concomitent organică, comportamentală şi subiectivă a fiinţei umane, în
relaţiile sale cu ambianţa.
Componentele organice ale trăirilor afective sunt:
modificarea activităţii bioelectrice a creierului caracteristică stării de alertă;
modificări ale pulsului, tensiunii arteriale, vasoconstrictici şi vasodilatatici;
modificări respiratorii;
motilitatea gastro-intestinală;
tensiunea musculară;
secreţia lacrimară şi salivară;
creşterea cantităţii de hormoni în sânge.
Componentele comportamentale sunt:
schimbarea aspectului epidermei şi înroşire sau paloare;
mimică specifică: deschiderea largă a ochilor, ridicarea sprâncenelor, râs, etc.;
pantomimică: postură, mers, gesturi;
modificări ale vorbirii: de intensitate şi ritm, disfonii,
expresii verbale caracteristice, etc.
Componenta subiectivă constă în conştientizarea stării afective şi a autoevaluării ei, însoţita de
încordare sau relaxare, ca ceva agreabil sau nu, ca având intensitate mare sau fiind slabă, etc.
Aminteşte-ţi o mare bucurie şi identifică, astfel, categoriile de componente de mai sus.
Proprietăţile generale ale proceselor afective
Pentru a cunoaşte în profunzime procesele afective este necesar să identificăm proprietăţile lor
generale şi anume:
Polaritatea spre pozitiv sau negativ rezultă din trăirea concordanţei sau neconcordanţei însuşirilor
obiectelor cu sistemul de motive al fiecăruia. Prin urmare tristeţea, antipatia, teama sunt trăiri
negative în timp ce bucuria, simpatia, încrederea sunt pozitive. Ele pot fi considerate ca perechi ce
exprimă relaţiile opuse dintre ele. Polaritatea se poate stabili şi după alte două criterii: a) încordarea
sau relaxarea. De exemplu, teama este de cele mai multe ori
asociată cu încordarea, iar bucuria cu relaxarea; b) caracterul stenic, adică de încărcătura cu energie,
sau astenic, adică deficit de energie.
Tristeţea este de cele mai multe ori, astenică pe când veselia este stenică şi îl face pe om să se
implice, să acţioneze, să se simtă viguros.
Intensitatea proceselor afective reflectă amploarea mecanismelor de producere şi, totodată, cantitatea
de energie psihofiziologică pe care o manifestă. Chiar una şi aceeaşi emoţie poate avea intensităţi
diferite în situaţii diferite. Câteodată este necesar să creştem intensitatea unei emoţii pentru ca ea să
furnizeze mai multă energie, iar alteori este necesar să reducem intensitatea pentru a fi adaptaţi la
situaţii.
De exemplu, este necesar să intensificăm teama de un examen important, cu mult înainte de
desfăşurarea lui pentru a ne mobiliza să lucrăm mai intens, fără însă a depăşi măsura.

Exemplifică situaţia în care trebuie scăzută intensitatea emoţiilor sau a sentimentelor

Durata proceselor afective se referă la persistenţa lor în timp. Dar această particularitate trebuie
analizată în raport cu categoria de procese afective. Astfel cele primare au o durată aproximativ egală
sau depăşind-o cu puţin pe cea a stimulilor care le au provocat. Dar procesele afective superioare aşa
cum sunt sentimentele şi pasiunile au o durată foarte lungă, uneori egală cu a vieţii (de exemplu
sentimentul de dragoste al părinţilor faţă de copiii lor).
Persistenţa lor în timp stimulează producerea de comportamente
de apropiere şi relaţionare cu obiectul lor, ori de câte ori omul îl întâlneşte sau se gândeşte la el.
Mobilitatea proceselor afective vine în întâmpinarea
adaptării la ambianţă şi înseamnă că dacă se schimbă raporturile cu stimulii din mediu se trece de la
un proces afectiv la altul sau de la o fază la alta în evoluţia de exemplu a sentimentelor.
La fel se face trecerea de la forme mai simple la altele mai complexe odată cu dezvoltarea psihică
generală a unei persoane şi cu amplificarea relaţiilor ei cu obiectele, persoanele, autorităţile.

Analizează cum s-a schimbat relaţia în timp relaţia afectivă pe care o aveai cu unul dintre profesorii
şcolii la care aţi învăţat.
Expresivitatea proceselor afective se referă la exteriorizarea lor prin intermediul conduitelor
emoţional-expresive : mimică, pantomimică, modificarea vocii, fenomene organice.

Citeşte cu atenţie expresiile emoţionale ce urmează, grupaţi-le

în funcţie de modul în care se potrivesc între ele şi arătaţi ce fel de
emoţie exprimă: ţinuta dreaptă, mers târât, ochi deschişi şi
strălucitori, colţurile buzelor lăsate, mişcări vioaie ale mâinilor gata
parcă să îmbrăţişeze, pleoape lăsate, mişcări fără vigoare ale
mâinilor, obraji îmbujoraţi.
Conduitele emoţional-expresive au câteva roluri importante şi anume :
De a comunica celorlalţi starea afectivă prin care trecem şi de a dezvolta la ei comportamente
corespunzătoare faţă de noi ;
De a modifica expres conduitele celorlalţi, adică de a-i face să fie mai miloşi, mai săritori, mai
înţelegători, etc ;
De a-i face pe ceilalţi să aibă stări afective asemănătoare, şi astfel grupurile să se comporte la fel
pentru a atinge anumite scopuri. De exemplu, entuziasmul liderului trebuie să producă aceeaşi stare
celorlalţi pentru ca ei să se angajeze serios să facă ce s-a propus ;
Pot autoregla propriile procese organice şi psihice. De exemplu, mergând la o adunare de doliu,
manifestăm o conduită expresiv-emoţională adecvată, dar care apoi ne poate induce o stare
afectivă internă corespunzătoare.
A. Procesele afective primare, care se manifestă imediat după naştere, sunt puternic legate de trebuinţele
biologice, au un mecanism de producere mai simplu, au expresivitate înnăscută, sunt în mare măsură
inconştiente, au o durată relativ scurtă şi fie sunt slabe, fie sunt foarte intense. În această categorie intră
următoarele subcategorii :
a) rezonanţa afectivă a activităţii organice poate fi pozitivă dacă
organismul funcţionează normal, şi poate fi negativă (durere,neplăcere) în caz de disfuncţii şi boală. b)
tonul afectiv al proceselor cognitive.
Anumite senzaţii cromatice, de exemplu, care sunt de fapt tonuri calde produc plăcere,
o idee bună pentru rezolvarea unei probleme produce bucurie;
c) afectele sunt mai complexe decât celelalte forme primare, sunt efectul interacţiunilor cu ambianţa, sunt
foarte intense, explozive, violente, apar brusc şi au desfăşurare excesivă, sunt de scurtă durată, greu de
controlat şi adesea perturbă adaptarea la ambianţă. Cele mai frecvente sunt: groaza, mânia, furia oarbă,
râsul excesiv, plânsul nestăpânit. Sunt numeroase în copilăria timpurie.
B. Procesele afective complexe apar mai târziu decât cele din prima categorie, sunt generate de relaţii mai
complexe între caracteristicile obiectelor din ambianţă şi sistemul de motive ale persoanei, au polaritate
clară, intensitate medie, durată corespunzătoare celei a relaţiei cu ambianţa, sunt conştiente,expresive şi
sunt influenţate socio-cultural. Aici intră următoarele subcategorii :
a) emoţiile curente cum sunt bucuria, tristeţea, încântarea, speranţa, nădejdea, etc. ele au toate
caracteristicile acestei clase deprocese afective analizate mai sus.
b) emoţiile intelectuale sunt generate de relaţiile mai deosebite cu anumite componente ale mediului cum
ar fi: activităţile intelectuale de succes (emoţiile culturale), frumosul din natură şi artă (emoţiile artistice),
comportamentele şi atitudinile morale ale oamenilor (emoţiile morale);
Caracterizează emoţia care ar putea fi provocată de atitudinile altruiste ale unor oameni.
c) dispoziţiile afective sunt în egală măsură procese şi stări afective cu durată mai mare, de câteva ore, cu
intensitate mică sau medie, fără orientare precisă, fără expresivitate mare. Sunt rezultatul emoţiilor trăite
anterior. Ele sunt constatate la un moment dat fără să li se cunoască cauzele. Pot fi pozitive sau negative
şi influenţează emoţiile în desfăşurarea lor. De exemplu ne sunt favorabile dispoziţiile pozitive care
contribuie la apariţia emoţiilor pozitive, întreţin atitudini optimiste şi disponibilitate pentru activitate.
C. Procesele afective superioare apar ca rezultat al unor legături de durată ale omului cu activităţile şi
persoanele ce fac să fie trăite în mod repetat emoţii şi să se formuleze aprecieri şi judecăţi de
valoare despre ele. În această categorie intră sentimentele şi pasiunile care sunt stabile şi de lungă
durată (uneori pentru toată viaţa), au intensitate medie sau mare, sunt relativ constante şi exprimă
pentru multă vreme o poziţie durabilă a persoanei, fie pozitivă, fie negativă, şi de aceea se consideră
că sunt atitudini afective.

Sentimente
Pasiuni