Afectivitatea

Afectivitatea reprezinta una din caile de acces spre zonele de semnificatie, definind fiinta
umana, deoarece emotia este o miscare si o vibratie , ce angajeaza individul spre psihic si
comportamental. Pe prin planul reactiilor, in afectivitate, se afla relatia dintre subiect si obiect,
iar obiectului este declansatorul de judecata afectiva.

Procesele afective au asupra indivizilor atât rol adaptiv, cât și dezadaptiv, aceste fenomene
fiind produse de obiecte și situații diverse, filtrând selectiv și generând subiecților stări specifice
sau chiar trăiri diferite aceluiași subiect, în funcție de însușirile interne (subiectivitatea) . Din
punct de vedere al rolului adaptiv al emoțiilor negative, persoanele se mobilizează în situațiile
critice (mobilitatea), organismul producând o cantitate mare de energie. De exemplu, în cazul
unui concurs, furia și alte sentimente negative îi determină pe unii concurenți să fie mai motivați
și mai implicați pentru a-și îndeplini obiectivul. Totodată, aceste emoții sunt adaptive și în
mediul înconjurător, pregătind organismul pentru fugă, luptă, avănd benefii pentru supraviețuire.

Totuși, rolul dezadaptiv reprezintă încadrarea individului în situații de eșec. Intensitatea se

refera la forta acestor actiuni, fiind legate cu nivelul mediului din care provin. De exemplu, în
timpul unui examen, panica îl poate împiedica pe acesta să se concentreze, având dificultăți în
rezolvarea sarcinilor date. Procesele afective sunt polare (ex: dragoste-ura, bucurie-tristete),
polaritatea fiind generata de situatiile in care este implicat subiectul. Durata acestor procese se
refera la persistenta lor in timp. Prin urmare, ele pot fi trecatoare, pentru un timp scurt sau
permanente. Un important canal de comunicare interumana este reprezentat de expresivitatea
faptelor afective, deoarece este redata capacitatea lor de a fi simtite, citite.

Limbajul paraverbal si nonverbal marcheaza imaginea emotional-expresiva, avand roluri in

conduita umana: rol de autoreglare, rol de comunicare, rol de influentare a comportamentului, rol
de contagiune, rol de accentuare sau diminuare.

Procesele afective primare sunt elemente spontane, aprope de nivelul inconstient, acestea
sunt urmatoarele: afectele (sunt simple,intense, cu aparitie brusca si durata limitata de timp),
tonul afectiv al proceselor congnitive (dau viata proceselor de cunoastere: ganduri), trairile
afective provenienta organica (efectele biologice dau traiti afective. Ex: cei bolnavi de ulcer au o
stare dezolanta, trista). Procesele afective superioare sunt: sentimentele (se realizeaza in timp
intelungat si sunt stabile. Ex: sentimente estetice, intelectuale religioase, relative la altii, relative
la eu) si pasiunile (sunt sentimente intense cu o durata foarte mare si este greu de inlaturat. Ex:
pasiuni nobile si pasiuni distructive). Procesele afective complexe sunt urmatoarele: emotiile
superioare (sunt legate de comportamentul moral), emotiile curente (sunt activate, intense au o
orientare spre un anumit obiect,persoana), emotiile afective (au intensitate medie si durata mare).

Din punct de vedere al dezvoltari personalotatii, inteligenta si afectivitatea au o puternica

legatura, considerata ca a fi indispensabila. Prin urmare, afectivitatea furnizeaza energie
subiectului, iar cognitia reda elemente de cunoastere, intre cele doua actiuni. Privind raportul
dintre afectivitate si gandire, afectivitatea este subiectiva, pe cand gandirea este obiectiva,
angajeaza instrumente precum: operatii, scheme. Totodata, gandirea este centrata pe obiecte,
reprezentand relatia cauza-efect, pe cand afectivitatea marcheaza o relatie subiect-obiect.

Din punct de vedere al emotivitatii, o persoana echilibrata emotional are o stare de tensiune
constanta, unitara, iar dezechilibrul produce depresie, anxietate, iritare. Prin urmare, emotivitatea
crescuta determina anxietatea, asa cum fobiile corespund unor sentimente acumulate neintegrate
in profilul de personalitate.