Psihologia vârstelor

Temă realizată de: Chiticaru Ana-Maria

Specializare: Psihologie, anul I
Grupa: 14LF191

Portret psihologic
Neil Perry
 Adolescența reprezintă perioada de tranziție spre maturitate, perioada de autocunoaștere si
proiectare a idealurilor în viață, se produce o dezvoltare puternică în plan psihic și se stabilizează
stucruile de personalitate.. Această etapă se manisfestă diferit de la om la om, sprijinându-se pe
calitățile, idealurile și educația fiecăruia. Totodată, Verza (2000) supranumeşte adolescența drept
perioada şcolarului mare, care vine în continuarea pubertății şi precede tinerețea.
Neil Perry este unul dintre studenții promițători al liceului Welton Academy, o școală de
pregătire de elită, coleg de cameră cu timidul Todd Anderson. Din punct de vedere fizic, acesta
se încadrează în profilul de vârstă al adolescentului, conform lui Verza (2000), înregistrează o
dezvoltare intensă a volumului și forței musculare, iar în ceea ce privește creșterea în înălțime se
observă o stabilitate relativă.
Potrivit teoriei lui Jean Piaget (2005), personajul marcat se află în stadiul operațiilor formale
a evoluției intelectului, se evidențiază gândirea discursivă, dezvoltarea intelectuală
reprezentând aviditatea pentru achiziții de cunoștințe. În consecință, elevul Neil atinge un nivel
maxim de operativitate, este receptiv, fapt evidențiat și în situația școlară a acestuia, excelând la
învățătură.
Odată cu maturizarea organismului, cu dezolvtarea intelectuală, adolescenții se maturizează
și emoțional, la ei întâlnind o gamă largă de manifestări afective. Cel aflat în această perioadă
simte, se bucură, admiră, iubeşte, empatizează, aspiră, visează, se întristează, suferă etc. Astfel,
în clipa în care Neil își vede colegul de cameră trist, datorită neglijenței și nepăsării părinților săi,
încearcă să-l binedispună și dă dovadă de solidaritate, bunăvoință și empatie.
„Dezvoltarea limbajului și creșterea debitului verbal denotă un salt remarcabil, ca urmare
a organizării sensurilor și semnificațiilor ce intervin în comunicare. Adolescenții sunt preocupați
de folosirea unui limbaj elevat, dar și de adoptarea unei forme nonconformiste care să dea note
personale exprimării sale.” (Verza, 2000) Drept urmare, acesta își exprimă dezacordul cu privire
la hotărârile tatălui său într-o discuție cu prietenii. „Da, chimie. Tatăl meu crede că ar trebui să
mi-o vâr în cap.” Totodată, prin replica „Da, domnule”, acesta era o atitudine smerită față de
parintele său, având o reținere în a-și exprima sentimentele.
Interesele persoanelor aflate la adolescență sporesc atât spre activitățile școlare, cât și spre
cele extrașcolare, ce țin de diverse domenii ale științei, artei, tehnicii. Interesele devin mai
conștiente în această perioadă, capătă caracter selectiv și de eficiență. Acestea sunt legate de
idealul profesional, marcând motive care îl condiționează să se orienteze spre o anumită profesie.
Prin urmare, este remarcată preocuparea lui Neil atât pentru literatură, citind poezii împreună cu
ceilalți elevi de la liceul Welton, cât și pentru teatru, actorie.
Adolescența aduce cu sine și o creștere a abilităților sociale. ( Sion, 2003) Fiind surprins de
metodele lui John Keating, care îi încurajează pe studenți să își facă viețile extraordinare, un
sentiment pe care îl asociază cu expresia din latina, carpe diem, ("trăiește clipa"), Neil încearcă
să privească viața din altă perspectivă, să o trăiască după bunul plac. După ce băiatul află că
profesorul de engleză a fost membru unui grup interzis, numit Cercul Poeților Dispăruți, în timp
ce învăța la Welton, reînvie clubul, unde împreună cu prietenii săi se furișează afară din campus
spre o peșteră, citind poezii și poeme. El dispunde de o putere mare de convingere față de
colegul său mai timid, Todd Anderson, determinându-l și pe el să ia parte la această întrunire
riscantă. Acest fapt marchează dorința de apartenență la un anumit grup și presupune adaptarea,
depășirea situațiilor infantile, de nesiguranță frustrare. (Verza, 2000) Prin urmare, acesta este
extrovertit, îi place să petreacă timpul cu prietenii lui, întreține conversațiile cu aceștia și nu-l
deranjează să se afle în centrul atenției, având însă dificultăți de comunicare cu tatăl său,
neexprimându-și sentimentele și dorințele într-un mod ferm în privința viitorului său.
Dezvoltarea psihică a adolescentului este marcată și prin faptul că acesta încearcă să-și
dezvolte o identitate personală și vocațională (conflict specific etapei, conform lui Erikson, 2100)
identificându-se cu un rol profesional. El aspiră la o carieră în actorie, obținând ulterior rolul
principal într-o producție locală a piesei Visul unei nopți de vară, în ciuda nemulțumirilor
expuse și dorințelor tatălui său de a deveni medic. „Identitaea vocațională se bazează pe
stabilitatea trăsăturilor de personalitate în care cerința de exprimare aptitudinală și atitudinală
devine condiție a afirmării.“ (Verza, 2000, p.189). Personajul are părinți cu un stil autoritar, tatăl
își expune în nenumărate rânduri cerințele, iar mama este supusă condițiilor lui. Din cauza
acestui lucru, a obligațiilor impuse de familie, adolescentul este nesigur și nu își poate construi
propria identitate. Băiatul este conștient de pasiunea sa, însă conform lui (Crețu, 2006), el
oscilează între propriile dorințe și cele ale familiei. Corespunzător evoluției intelectuale ale lui
Jean Rousselet, băiatul se încadrează în „conduita închiderii de sine, din care transpare o
autoanaliză și cenzurare severă a sentimentelor, a atitudinilor și acțiunilor, a introspecțiilor
pentru cunoașterea de sine și disecarea comportamentelor altora lansarea într-o reverie care poate
duce la îndepărtarea de realitate și închidere în sine.” (Verza, 2000)
Simțindu-se neajutorat și fiind devastat, deoarece tatăl i-a cerut să renunțe la piesă în ajunul
spectacolului de deschidere, acesta apelează la profesorul John Keating care îl sfătuiește să-și
spună opinia și să fie mai încrezător în propria persoană. Atitudinile față de familie, în special
față de părinți stau sub semnul conflictelor de interese, iar discrepanța relațională dintre tată și fiu
se proiectează asupra abilităților sale de comunicare, iar manifestările afective îi sunt îngrădite.
Relația copilului este de cele mai multe ori bazată pe supunere, îi lipsește capacitatea de a-și
exprima liber sentimentele, trăirile. Între mama și fiu este evidențiată o relație străină, cu un
puternic baraj emotional, social, fizic, fiul exprimând doar milă pentru femeia care stă tăcută sub
vorba soțului.
În această perioadă de vârstă, emoțiile indivizilor au o intensitate puternică, cu un caracter
vulcanic. Autocontrolul emoțional este fragil, iar unele comportamente exagerate apar drept
consecință față de sentimentul de nesiguranță sau de pierdere a propriului control. Astfel,
neavând curajul să-și susțină dorința de a deveni actor în fața tatălui său, Neil, asuprit de situația
în care se află, se sinucide.
În concluzie, personajul evidențiat reprezintă portretul unei persoane aflate la vârsta
adolescenței, îi place să citească poezii și poeme, iubește teatrul, dar întâmpină dificultăți în a-și
construi propria identitate. Acest fapt este datorat autorității excesive a tatălui său, care îți dorește
pentru fiu o carieră în medicină, exprimându-și în repetate rânduri dezacordul față de actorie. În
plus, băiatul are o relație distantă și cu mama, fiind supusă în totalitate soțului, relația familială
îndreptându-l către agonie și gesturi necugetate.

Bibliografie:

 Creuțu, T. (2006). Psihologia vârstelor, București: Ed. a III-a revizuită şi adăugită, Ed.
Polirom
 Piaget, J., Inhelder, B. (2005). Psihologia copilului, Chişinău: Cartier Polivalent
 Sion, G. (2007). Psihologia vârstelor, Ediţia a IV-a, București:Editura Fundaţiei România
de Mâine
 Şchiopu, U., Verza, E. (1995). Psihologia vârstelor. Ciclurile vieţii, București: Editura
Didactică şi Pedagogică
 Verza, E., Verza, E.F. (2000). Psihologia vârstelor, (p. 185-200). București: Ed. Pro
Humanitate