Afectivitatea constituie ansamblul de reacii psihice ale individului n faa unor

situaii ocazionale ale vieii, fie datorit unor contacte cu lumea extern, fie
datorit unor modificri interne ale persoanei. Ele sunt adesea asociate cu viaa
instinctiv, gndirea i activitatea, motiv pentru care acestea mai sunt denumite
i procese instinctivo-afective sau ideo-afective.(C. Enchescu, Tratat de
psihoterapie, Ed Tehnic, 2000, pag 141.)
ntre stimulii interni i realitatea nconjurtoare au loc confruntri i ciocniri ale
cror efecte sunt tocmai procesele afective. Dac satisfacerea cerinelor interne
genereaz plcere, satisfacie, mulumire, bucurie, entuziasm, nesatisfacerea lor
duce la nemulumire, indignare, tristee.
Real, afectivitatea este fenomenul de rezonan al lumii n subiect i care sae
produce n msura i pe msura dispozitivlor rezonante ale subiectului i este
dublat de vibraia expresiv a subiectului n lumea sa, o luntric melodie
existenial ce erupe n aciune i reorganizeaz lumea. Emoia nu este numai
trire subiectiv, vectorial, dar este i o conduit afectiv. (Paul Popescu
Neveanu, Curs de psihologie, Bucureti, Editura Albatros, 1978, pag.468)
n cadrul proceselor afective, nu este valorizat obiectul, nu acesta se afl pe
primul plan n contiina subiectului, ci valoarea i semnificaia pe care acesta o
are pentru subiect. Nu obiectul emoiei este important ci relaia dintre el i
subiect, pentru c numai ntr-o astfel de relaionare obiectul capt semnificaii,
n funcie de gradul i de durata satisfacerii subiectului. Nu contientizarea lipsei
prinilor sau perceperea abandonului se afl pe primul plan n contiina
copiilor abandonai, ct semnificaia, rezonana n plan afectiv a acestei lipse,
generat de relaia dintre copil i prinii care nu i pot oferi, prin prezen,
suportul afectiv de care are nevoie n dezvoltarea sa. n centrele de plasament
se poate observa cum majoritatea tinerilor internai i iubesc prinii care i-au
abandonat, cum valorizeaz pozitiv i compensator imaginea obiectului
generator de frustrri afective. Suferina n sine este produs de prezena
cerinelor nesatisfcute sau satisfcute parial n relaionarea cu proprii si
prini, moment unic n psihobiografia individual, i de semnificaia pe care
acest relaie simbol o poart pentru fiecare subiect, de conflictul existent ntre
imaginea printelui investit fantasmatic-compensator i injusteea lipsei
acestuia de lng copil, cu ntreaga suit de complexe consecutive interiorizate.

n preadolescen i adolescen, trei direcii apar mai importante n

evoluia general a vieii afective. Dezvoltarea sensibilitii i a concepiei
morale, creterea i afirmarea contiinei de sine, c mobil al dorinei evidente
de a deveni independent, erotizarea vieii afective.
mbogirea cunoaterii realitilor vieii se dubleaz de dezvoltarea i
modificarea profund a afectivitii; sentimentele morale, politice, estetice,
intelectuale cunosc o important curb de cretere, baza lor de convingere
dezvoltndu-se deosebit de mult, datorit activitilor practice i culturale,
educaiei.Dup consumarea preadolescenei, n conduit se structureaz cerina
c faptele s corespund cu planul verbal.
Crete sensibilitatea afetiv, dar i capacitatea de inhibare a reaciilor imediate,
pe fondul dezvoltrii componentelor vegetative, chemoencefalice, chimice, etc.
Adolescentul ncepe s aib o atitudine clar0, contient fa de toate
influenele pe care le suport; el i cultiv stpnirea de sine. Exigenele fa de
propria persoan sporesc foarte mult.
Relaiile cu semenii devin mai profunde, dezvoltndu-se respectul i admiraia.
Simpatia i prietenia ncep s capete forme de exprimare superioar i o mai
mare intensitate, adolescentul punnd pasiune n mai toate aciunilie pe care le
ntreprinde.
Sentimentul dragostei, cunoate o intens i impetuoas apariie la
adolescent.Dragostea are rezonane puternice, stimulatoare, fiind secondat de
manifestri erotice.
Alturi de profunda trire emoional a prezentului, pe adolescentul
instituionalizat l caracterizeaz tensiuni afective de proiecii n viitor. Viitorul
su, neclar, devine apropiat, i este marcat de conflictele dintre aspiraii,
nzuine, idealuri, sperane i posibilitile reduse de realizare ale acestora.
Emoiile i sentimentele intelectuale i artistice se dezvolt i ele, dar mai puin
pregnant n cazul adolescentului din Centrul de Plasament, preocupat mai ales

de dobndirea unei independene i securiti materiale, pe care Centrul de

Plasament nu i-o va mai putea oferi dup dup mplinirea vrstei de 18 ani.
Intensitatea tririlor afective face c perioada adolescenei s se caracterizeze
c o perioad a pasiunilor i a furtunilor afective, o perioad de romantism i de
spontaneitate, o perioad a autonomizrii morale.

Maturizarea afectivitatii in adolescenta

Trecerea de la pubertate la adolescenta se realizeaza aproape insesizabil din
punct de vedere afectiv datorita continuarii liniei de dezvoltare inceputa. Sporeste
complexitatea si intensitatea emotiilor, se perfectioneaza constiinta morala. Se
aprofundeaza constiinta de sine si sentimentul independentei.
Starile afective se nuanteaza, emotivitatea si excitabilitatea creeaza stari
extreme osciland intre tristete profunda fi fericire debordanta. Sentimentul
prestigiului se contureaza si incearca sa nu-si raneasca amorul propriu.
Creste pasiunea, romantismul si apar adevarate furtuni afective. Simpatia,
prietenia si dragostea au rezonante puternice si sunt intense. Relatiile sunt mai
mature, se dezvolta pe terenul potrivirii de caracter, pe idealuri si aspiratii comune,
implica adesea respect si responsabilitate.
Atitudinea fata de adulti devine mai concilianta, desi se intensifica tensiunea
datorata dependentei financiare si necesitatea supunerii la regulile casei. Protestul
poate lua forme noi prin limbaj, vestimentatie, aderarea la diferite curente. Traieste
un sentiment de teama privind viitorul lui, adaptarea, viata adulta. Acesta poate
declansa conflicte si frustrari.
Sentimentele sociale, morale si estetice se bazeaza pe convingeri mai ample.
Adolescentul compara faptele sale cu ale celor din jur si le raporteaza la cerintele
sociale. Este un militant al dreptatii si adevarului, contureaza idei politice. Este
sensibil la corespondenta dintre fapte si vorbe si sever in evaluare. Principialitatea
se afirma si cuvantul dat primeste valoare.
Idealurile, aspiratiile, sperantele sunt cele care il proiecteaza adesea in viitor,
depasind trairea prezentului din perioada copilariei. Autoperfectionarea devine o
preocupare continua.
Curiozitatea sprijina dezvoltarea intelectuala, dar in acelasi timp dezvolta
tentatii de a incerca diferite lucruri sau situatii. Delimitarea domeniilor de interes ii
face sa aiba atitudine diferita fata de ce considera util sau nu pentru ei. Mediul
scolar ofera atat factori stimulatori cat si traumatizanti. Adolescentii traiesc cu
intensitate succesul, dar si esecul. Ii deranjeaza mediocritatea si ipocrizia, ii

inebuneste plictiseala.
Exista variatii in conturul emotional si afectiv al adolescentilor in functie de
dezvoltarea si maturizarea lor, de capacitatea intelectuala, de educatia anterioara,
de tipul de familie in care traieste. Adolescentul poate fi expus la tentatii nesociale,
la vicii, poate fi influentat de grupuri fara principii morale, poate sa se detaseze
pentru a trai dupa reguli proprii. De aceea este importanta atentia familiei pentru a
mentine calea dreapta prin comunicare si colaborare, pentru a permite
adolescentului sa-si gaseasca locul, sa se maturizeze. Are nevoie sa stie ca se
poate sprijini pe familie.

Adolescenta a fost privita in mod traditional, ca varsta de tranzitie intre copil si adult; ea debuteaza cu pubertatea, caracterizata
prin explozie in cresterea fizica la care se adauga maturitatea sexuala si se termina cu etapa cand indivizii incep sa-si asume
responsabilitati asociate vietii adulte.
Intrucat dezvoltarea este un proces continuu, este foarte greu sa stabilesti unde incepe si unde se termina o anumita etapa a vietii.
Intr-o anumita masura, fiecare cultura stabileste, cand intervine granita dintre copilarie si maturitate. Unele culturi marcheaza
aceasta etapa prin ceremonii si ritualuri speciale. In tarile industrializate, tranzitia de la copilaria la maturitate are loc gradat, pe
parcursul unei perioade pe care o numim adolescenta. In ultimii ani, in culturile vestice apar semne ale extinderii adolescentei la
ambele extremitati.

Dezvoltarea fizica
Inceputul adolescentei este marcat de o intensificare a ratei dezvoltarii fizice. In timp ce aceasta izbucnire apare mai timpuriu la
fete (10-11 ani), la baieti se manifesta cu un decalaj de aproximativ 2 ani (12-13 ani). Are loc procesul de aparitie a caracterelor
sexuale secundare si maturizarea sexuala, cu diferente semnificative la nivel individual. Dezvoltarea fizica este marcata de
dizarmonii trecatoare. Preocuparile adolescentilor privind aspectul lor fizic se reflecta in procesul de construire a identitatii
personale.

Dezvoltarea cognitiva
Adolescentul devine capabil sa opereze la nivel formal sa utilizeze semne si simboluri abstracte. Se perfectioneaza rationamentele
inductive si deductive si apar rationamentele de tip ipotetic. Memoria dobandeste un caracter voluntar tot mai accentuat si creste
ponderea memoriei logice. Gandirea adolescentilor difera de cea a adultilor in privinta construirii argumentelor si
contraargumentelor, a capacitatii de cuprindere si intelegere, a vitezei de rezolvare a sarcinilor cognitive.
Cercetarile s-au axat pe identificarea diferentelor in ce priveste procesarea informatiei legate de situatiile de risc. Se stie, ca
adolescentii risca mai mult, se angajeaza in conduite periculoase. Comportamentul lor este definit prin termenul de nesabuinta
adolescentina. O explicatie a acestei caracteristici, este aceea ca, tinerii se cred invulnerabili sau mai degraba au iluzia
invulnerabilitatii. Nu toate cercetarile au confirmat aceasta tendinta. O explicatie interesanta, este aceea ca adolescentii sunt
caracterizati prin cautarea senzatiilor tari: consum de droguri, alcool, conducere cu viteza excesiva. Cautarea senzatiilor este
prezenta si la unii adultii (cautatorii de senzatii).
Angajarea adolescentilor intr-o activitate cognitiva egocentrica, tendinta de a se crede speciali, credinta ca nu li se poate intampla
ceea ce li se intampla celorlalti, ar putea de asemenea justifica nesabuinta acestei varste. Adolescentii tind sa fie mai agresivi
decat adultii si aceasta caracteristica se manifesta mai ales in comportamentul antisocial, criminal si in sofat nepreventiv. Si
acestea pot reprezenta semne ale nesabuintei.

Dezvoltarea emotionala si sociala

O importanta influenta in dezvoltarea sociala, al aceasta varsta o au prieteniile, atat cu persoane de acelasi sex cat si cu persoane
de sex opus. Majoritatea adolescentilor fac parte din retele sociale extinse, in care se includ prieteni si cunostinte. Ele se
micsoreaza si devin tot mai exclusive pe masura ce se apropie de varsta adulta. Pentru majoritatea adolescentilor, a forma
prietenii si a invata despre incredere si intimitate, reprezinta aspecte importante ale dezvoltarii sociale, alaturi de preocuparea de a
fi populari.
Formarea retelei sociale a fost studiata in mai multe cercetari aplicative, stabilindu-se scopurile urmarite de adolescenti:
a)

dominare vor sa fie perceputi cat mai puternici;

b)

intimitate impartasirea gandurilor cu altii;

c)

intelegere suport afectiv din partea celorlalti, acceptare si recunoastere;

d)

conducere sa aiba initiativa, sa decida;

e)

popularitate sa fie doriti de altii ca prieteni.

Prietenii si succesul social joaca un rol important in cautarea propriei identitati, proces descris de Erickson, in cunoscuta sa teorie
referitoare la dezvoltarea psihosociala. In aceasta perioada, adolescentii sunt preocupati de ceea ce sunt, de ceea ce doresc sa fie,
de stabilirea unei identitati proprii, de identificarea trasaturilor unice, a aspiratiilor care ii diferentiaza de altii.
Desi preocuparile privind propria persoana se intalnesc si in alte etape ale vietii, cele mai puternice sunt remarcate pe parcursul
adolescentei. La aceasta varsta se clarifica, altfel indivizii pot continua o stare de confuzie pe tot parcursul vietii, nefiind siguri
unde vor sa ajunga sau ce vor sa realizeze. Problema identitatii se solutioneaza prin adoptarea unor strategii diferite: asumarea
unor roluri, integrarea in diferite grupuri. Din aceste experiente isi pot elabora cadrul cognitiv pentru a se intelege pe ei insisi sau
isi construiesc schema cognitiva a propriei persoane. Odata formata, schema ramane relativ constanta si serveste ca ghid in
diferite contexte.
Ultimele decenii care au adus mutatii sociale de mare amploare si schimbari dramatice in structura familiei, imprima acestei
varste, anumite particularitati. Una dintre acestea ar fi cea provocata de separarea sau divortul parintilor; Evenimentul
declanseaza trairi emotionale cu posibile consecinte negative pe parcursul varstei adulte. Ajunsi sa locuiasca cu un parinte,
adolescentii sunt expusi unor riscuri de tipul reducerii performantelor scolare si cognitive, dificultatilor in formarea retelei
sociale, dezvoltarii unui comportament delicvent, depresiei si anxietatii.
Amplitudinea efectelor sporeste atunci cand mamele acestor copii sunt foarte tinere. Cercetarile indica faptul ca, adolescentele
care devin mame sunt de multe ori nepregatite pentru aceasta experienta, sub aspect emotional si cognitiv, ceea ce se reflecta in
dezvoltarea deficitara a copilului.

Figura 2.5. Rezilienta in dezvoltare (dupa Werner)

Familiile care nu indeplinesc nevoile esentiale ale copiilor si care ii cauzeaza mult rau, asa-numitele familii problema, sunt din ce
in ce mai numeroase. O frecventa in crestere inregistreaza abuzurile sexuale in interiorul familiei. Copiii si adolescentii, ajung de
multe ori victime ale adultilor, ceea ce le provoaca traume psihice devastatoare pe care timpul nu le poate sterge.
Studiile asupra copiilor si adolescentilor expusi conditiilor nefavorabile, traumatizante au demonstrat totusi existenta
unei elasticitati sau reziliente in procesul devenirii. Acesti copii realizeaza, au succese, ajung adulti competenti, increzatori in
fortele proprii, reusind sa depaseasca previziunile simtului comun si sa se ridice deasupra mediilor de apartenenta. Exista anumiti
factori protectori, care actioneaza in aceste conditii nefavorabile, intre care caracteristicile personale (inteligenta, abilitati sociale,
temperament placut, adaptabil), factori ce tin de structura familiala (relatie stransa cu unul dintre membri) si factori ce tin de
comunitate (figura 2.5).

Elemente de referinta ale evolutiei eului in adolescenta

1. Perspective teoretice in abordarea adolescentei

Majoritatea autorilor definesc adolescenta ca o perioada de dezvoltare, de tranzitie intre copilarie si

maturitate. Ursula Schiopu noteaza ca adolescenta se situeaza dupa debutul pubertatii (14 ani), iar sfarsitul are loc
spre 18-20 de ani (cu tendinte de prelungire), cand incep stadiile tineretii adulte. Limitele sunt imprecise pentru ca
debutul si durata adolescentei variaza relativ, in conditii geografice si de mediu socio-economic si socio-cultural, dar
mai ales socio-educativ.
Vom realiza in continuare o scurta caracterizare rezumativa a acestei perioade. In primul interval al
adolescentei se aspira cu ardoare la statutul de adult, dar exista destule momente in care au loc impulsuri proprii
conduitelor de copil, dorintei de a fi tutelat, dar si de a trai starea confortabila de afectiune ce se ofera copiilor. In
adolescenta mijlocie, sau marea adolescenta, (pana la 16-17 ani) are loc o intensificare a dezvoltarii personalitatii, a
vietii interioare deliberative, a dezvoltarii constiintei de sine si responsabilitatii. Capacitatile de autoservire, gusturile si
sistemul de satisfacere a trebuintelor ca si amprentele comportamentale devin evidente si caracteristice. Se dezvolta
si erotizeaza planul senzorial-perceptiv, are loc o dezvoltare deosebita a memoriei (volumul si eficienta ei, dupa A.
Baddley, 1985, Working memory, cit in Schiopu, U., 1997, p.51), creste apoi dorinta de afirmare si strategiile
acesteia, ce devin mai subtile dupa 16 ani. Inteligenta incepe sa opereze cu structuri reversibile atingand plafonul
maxim la sfarsitul adolescentei asa cum afirma mai multi autori, printre care si J. Piaget. Se dezvolta numerosi
algoritmi ai activitatii intelectuale si se mareste de 3-6 ori eficienta lor. Se dezvolta de asemenea spiritul de
controversa, intai excesiv de opozant, apoi mai tolerant. Cea mai evidenta transformare se manifesta in domeniile
afectivitatii, in care apar tente pasionale, gelozii si mai ales prima iubire. Subidentitatea culturala se dilata foarte mult,
cea familiala ramane in oarecare tensiune. Atractia spre diferite profesii incepe sa fie implicata din ce in ce mai mult
in dialogurile interioare incarcate de elemente evaluative si influentate de modele dependente de persoane
respectate in mod deosebit. In perioada adolescentei prelungite, se fac tentative de ancorare profesionala sau de
continuare a studiilor superioare. Are loc o mare cantitate de invatare sociala si de absorbtie de cultura ce circula
liber in societate. Pentru cei ce-si urmeaza studiile universitare, adolescenta se prelungeste adeseori.
Dintre cele mai importante perspective teoretice asupra adolescentei, ne vom opri asupra teoriei dezvoltarii
identitatii a lui Erik Erikson, cea care este cea mai relevanta in contextul cercetarii de fata.
Partea centrala a conceptului teoriei lui Erikson este achizitia unei identitati de sine, iar criza de identitate
este cea mai importanta caracteristica a adolescentei. Desi identitatea unei persoane este constituita in maniere
diferite de la o cultura la alta, trecerea prin aceasta etapa de dezvoltare are un element comun in toate culturile. Cu
scopul de dobandi o identitate de sine puternica si sanatoasa, copilul trebuie sa primeasca consistente si insemnate
recunoasteri a propriilor realizari (Muuss, 1975, p.55). Adolescenta este descrisa de Erikson ca o perioada in timpul
careia individul trebuie sa-si stabileasca un sens al identitatii personale si sa evite pericolele difuziunii de rol si
confuziei identitare (Erikson, 1950). Pentru aceasta, adolescentii trebuie sa-si gaseasca propriile raspunsuri la
intrebarile de unde vin?, cine sunt?, ce vor sa devina?. Identitatea, sau sensul coerentei cu sine si al continuitatii
nu este data individului de catre societate, nu apare ca un fenomen al maturizarii, trebuie sa fie cautata si dobandita
prin eforturi individuale sustinute. Neimplicarea personala in achizitia propriei identitati atrage dupa sine pericolul
difuziunii de rol, care poate avea ca urmari instrainarea si in ultima instanta, o stare permanenta de confuzie. Virtutea
dezvoltarii este fidelitatea, iar aderarea la valorile create personal contribuie la o identitate stabila. Cautarea unei
identitati implica construirea unui concept de sine semnificativ, in care trecutul sa se impleteasca cu prezentul si
viitorul. In consecinta, aceasta sarcina este mai dificila in aceasta perioada de viata in care trecutul este pierdut in
ancorajul traditiei din familie si comunitate, prezentul este marcat de schimbari, iar viitorul a devenit mai putin
predictibil. Dupa Erikson, intr-o perioada de rapide schimbari sociale, generatia mai matura nu mai este in masura sa
ofere modele adecvate pentru tanara generatie. Chiar daca generatia mai in varsta poate promova totusi niste
modele pertinente, acestea pot fi respinse de adolescenti, pe motivul nepotrivirii cu situatia lor. De aceea, Erikson
considera ca importanta ridicata acordata grupului de aceeasi varsta nu este deloc exagerata. Cei de aceeasi varsta

ii ajuta pe adolescenti sa raspunda la intrebarea cine sunt?, in functie de evaluarile comparative, pe criterii
semnificative cu cei similari lor (si cine pot fi mai similari decat alti adolescenti). De aceea, adolescentii au uneori o
atitudine morbida, adesea curioasa, preocupata de maniera in care apar in ochii celorlalti, comparativ cu ceea ce
simt ei ca sunt si cu intrebarea cum sa-si asume modelele cultivate si trasaturile ideal prototipice ale momentului.
(Erikson, 1959, p.89).
O alta chestiune care se pune in discutie in aceasta perioada de viata, si care ne intereseaza in mod explicit
in cadrul cercetarii de fata este identificarea adolescentilor cu diferite modele, unele de neatins ca eroii de filme,
cantaretii rock, campioni sportivi, personalitati de cele mai multe ori idealizate. Uneori, in procesul de identificare cu
un model idealizat, adolescentul ajunge pana acolo incat renunta la personalitatea proprie, si are eronata perceptie a
detinerii personalitatii modelului. In conceptia lui Erikson, in acest punct, un tanar nu se identifica decat in cazuri rare
cu proprii parinti, avand mai degraba o atitudine de razvratire impotriva dominantei lor, a sistemului lor de valori, si a
interpunerii in viata privata. Aceasta se explica prin faptul ca adolescentii trebuie sa-si separe propria identitate de
cea a familiei lor, trebuie sa dobandeasca simtul autonomiei pentru a se maturiza (Muuss, 1975, p.66).
Cautarea unei identitati personale include de asemenea si formarea unei ideologii personale, a unei filosofii
de viata, care poate servi la orientarea individului pentru tot restul vietii sale. Daca adolescentul cedeaza in procesul
de constructie a unei identitati proprii si adopta identitatea sau ideologia altei persoane, acest fapt este mai putin
satisfacator pe termen lung, pentru ca ideologia adoptata este rar asumata la un nivel profund, personal.
Concluzionand, putem observa ca viziunea lui Erikson asupra adolescentei o defineste ca pe o perioada
cruciala in formarea eului matur. Astfel ca, despre evolutia si dinamica eului in perioada adolescentei ne vom referi
mai pe larg in subpunctul urmator.
2 Dinamica eului in adolescenta
Chiar daca sinele este privit ca ceea ce o persoana este in mod autentic si intrinsec, avand aici abordarea
categoriala a constiintei de sine (eul ca obiect al cunoasterii), nu putem sa omitem investigatia aspectului existential
al constiintei de sine, eul constituindu-se in urma unor procese succesive si variate de cristalizare si diferentiere. Cu
alte cuvinte, exista mai multe eu-ri dezvoltate la diferite niveluri simultan. William James, unul dintre primii care a
explicat acest fapt, sustine ca fiecare dintre eu-rile care constituie personalitatea are propria sa vulnerabilitate,
propriul sau timp de ascendenta, si propriile motive de a fi (Atkinson, R., 2008). Pentru James, eul inglobeaza trei
parti: eul material (corpul persoanei), eul social (rolurile si relatiile individului) si eul spiritual (interioritatea subiectiva a
fiintei). Cresterea si dezvoltarea acestor eu-ri prin intreaga perioada a adolescentei sunt intr-un mod particular
importante, deoarece aceasta dinamica a imaginii de sine furnizeaza maniera efectiva de a vedea dezvoltarea
adolescentului, de vreme ce adolescentul experimenteaza mai multe eu-ri decat persoana adulta, fiecare concurand
pentru recunoastere si integrare. Adolescenta este un timp al incercarilor de noi roluri, de renuntare la vechile roluri si
de stabilire a unui sens al coerentei. Un scop important al dezvoltarii in adolescenta este dobandirea unei integrari
echilibrate si stabile a acestor eu-ri, ca ulterior, adolescentul devenind adult sa poata detine o identitate proprie. In
mod colectiv, aceste eu-ri sunt integrate sa formeze un eu total, din care o persoana sa poata extrage esenta
raspunsului la intrebarea cine sunt eu?.
In continuare, ne vom opri asupra celor trei fatete ale eului in adolescenta, preluand cele mai importante
directii de cercetare.
A. Eul biologic

Dupa Sigmund Freud, tanarul adolescent iese dintr-o perioada latenta in timpul careia, activitatile
psihosexuale fusesera intr-un plan secundar, fiind depasite ca interes de activitatile sociale cu cei similari ca varsta si
gen. Odata cu adolescenta intervine o renastere graduala a sexualitatii, urmand transformarile din pubertate. Aceste
transformari biologice si fizice care acompaniaza adolescenta determina in plus o constientizare a noilor sentimente
referitoare la imaginea propriului corp. Procesele din perioada pubertatii, specifice prin dezvoltarea fizica accelerata
si maturizarea caracteristicilor sexuale primare si secundare, au un impact nu numai biologic, dar si psihologic si
social asupra adolescentului. In legatura cu efectele unei dezvoltari timpurii sau intarziate, pot aparea diferente
semnificative la nivelul ajustarilor psihologice. Acestea se leaga cu precadere de imaginea fizica, starile afective
tranzitorii, relatiile cu parintii si persoanele de sex opus. Studii recente au aratat ca precocitatea sau intarzierea in
maturizarea fizica pot afecta satisfactia adolescentilor cu privire la imagine propriului corp. In timp ce fetele nu sunt
incantate de o pubertate precoce, devenind chiar stanjenite si rusinate, baietii pe de alta parte, se simt mai bine daca
au o maturizare timpurie, deoarece acest lucru le confera un sentiment de superioritate.
Eul biologic in adolescenta ne intereseaza mai mult prin prisma imaginii de sine pe care o adolescentul o
dezvolta, imagine care are radacini in maniera de percepere a propriului corp, si a transformarilor prin care acesta
trece, dar care inglobeaza in plus atitudini, cognitii si afecte, intr-un proces dinamic al formarii conceptului de sine.
B. Eul cognitiv
Maturizarea intelectuala care are loc la un nivel intern pentru adolescent, este mai subtila decat
transformarile biologice, dar la fel de importanta. Dezvoltarea cognitiva in adolescenta semnalizeaza inceputul unui
nou nivel al gandirii, in care un rationament mai bun, alaturi de capacitatea de rezolvare de probleme pregatesc
transformarea adolescentului intr-un fel de filozof, capabil sa speculeze, sa construiasca ipoteze, sa proiecteze si sa
elaboreze sisteme complexe de gandire.
Cea mai influenta teorie cognitivista este cea a lui Piaget, a carui viziune stadiala raporteaza faptul ca
adolescentii intre 12 si 15 ani ajung la nivelul operatiilor formale, castigand abilitatea de a gandi logic. Adolescentii
pot astfel articula principii stiintifice, se pot angaja in argumente logice, pot analiza probleme sociale, trasand
implicatii din diverse teoreme. In opinia lui A. Greenwald (1989, cit in Chelaru, M., p.101), trecerea in stadiul
dezvoltarii operatiilor formale ar determina si elaborarea schemelor cognitive ale eului. Este vorba de: schema
descriptiva sau conceptul de sine, schema narativa sau autobiografia ce releva calitatea de agent cauzal al eului, si
schema autoevaluativa- o structura responsabila mai ales de afirmarea sentimentului propriei valori. Cu alte cuvinte,
adolescentii sunt capabili sa combine procesele gandirii cu auto-reflectia in legatura cu scopurile profesionale,
satisfactiile personale, sau responsabilitati sociale.
Maturizandu-se, adolescentii pot utiliza atat cunostintele innascute sau dobandite pana atunci, cat si noile
capacitati ale rationamentului logic, ale analizei si reflectiei, intr-un proces de instituire a unei coeziuni si a unei
coerente semnificative in cadrul experientei acumulate. Pentru Piaget, viata mentala evolueaza catre o forma finala
de echilibru, iar eul devine astfel personalitate reala, veritabila, odata ce gandurile si sentimentele auto-reflectate sunt
integrate intr-o perspectiva generala de viata. In plus, odata cu stadiul gandirii operationale formale, apare tendinta
catre o forma particulara de egocentrism. In cadrul adolescentilor ia forma unei supraestimari a semnificatiei propriei
persoane pentru ceilalti. Deoarece pot conceptualiza gandurile celorlalti la fel de bine ca pe propriile ganduri, isi pot
asuma in mod eronat perceptia ca ceilalti sunt preocupati de gandurile si comportamentul lor. Din aceasta perceptie
rezulta constiinta aparentei fizice si a comportamentului interpersonal. De asemenea, adolescentii tind sa-si creeze o
audienta imaginara in decorurile sociale, care le da iluzia ca se afla sub o permanenta analiza si evaluare externa.
Devenit capabil de a se autoaprecia din perspectiva celorlalti, isi proiecteaza asupra lor propriile tendinte de
autoanaliza, comportandu-se in societate ca pe scena. Egocentrismul le poate da in plus tinerilor adolescenti un simt

accentuat al miticului si eroicului, impreuna cu ceea ce unii autori au numit fabulatia personala (Josselson,
1980, cit inChelaru M., p.103). Aceasta creatie subiectiva a adolescentului implica o exagerare a unicitatii experientei
personale, a invulnerabilitatii si omnipotentei. Astfel, procesele gandirii adolescentului sunt de obicei un amestec de
abilitati de a-si imagina mai multe posibilitati logice si de a incerca sa re-cadreze realitatea cand aceasta interfereaza
cu propriile sperante si fantezii. Aceste orientari transpar intr-o gama diversa de reactii: acordarea unei importante
excesive propriei persoane, talentelor si realizarilor proprii; preocuparea fantezista pentru succese nelimitate, putere,
iubire ideala; indiferenta glaciala sau dimpotriva, sentimente accentuate de furie, inferioritate, rusine, umilinta;
exhibitionism, dorinta de a fi admirat; supraidealizari sau devalorizari, lipsa de empatie, asteptarea unor favoruri
speciale (Chelaru, M., p 104). Aceasta forma particulara de egocentrism atinge de obicei apogeul in jurul varstei de
14 ani si se diminueaza spre sfarsitul adolescentei.
Exista de asemenea o relatie puternica intre gandirea formala si dezvoltarea morala, sau rationamentul
moral. Fiind capabil sa imaginezi solutii alternative la variate probleme in stiinta, logica, sau aspecte sociale
inseamna ca poti sa aplici aceleasi tipuri de procese mentale ca sa diferentiezi intre conceptualizarile binelui si ale
raului. Judecatile morale sunt o componenta interdependenta a stadiilor dezvoltarii cognitive. Gandirea operationalformala sau maturitatea cognitiva este o conditie necesara, dar insuficienta pentru principialitatea moralitatii. Tendinta
in cazul adolescentilor este sa rationeze la un nivel mai inalt acele chestiuni morale care fac parte din propria
experienta, sau despre care au discutat cu altii. Dandu-le adolescentilor sansa sa discute aspecte morale si sa faca
alegeri personale, ii poate ajuta sa dezvolte o etica si un rationament moral mai complexe. Astfel, cel mai ridicat nivel
al intelegerii moralitatii (postconventional) este uneori disponibil la anumiti adolescenti, daca principialitatea moralitatii
este parte din experienta proprie. Este de asemenea evidenta o diferenta intre maniera in care barbatii si femeile
realizeaza rationamentul moral. Majoritatea fetelor tind sa faca alegerile morale in contextul relatiilor umane in care
sunt implicate. Grija si responsabilitatea sunt considerentele fundamentale pentru femei, in timp ce barbatii se
centreaza pe reguli si drepturi. Aceste diferente nu sunt absolute, si nici una dintre abordari nu este in mod necesar
mai buna decat alta. Cea mai buna gandire morala ar trebui sa sintetizeze ambele abordari.
In concluzie, maturizarea intelectuala a adolescentului include nu numai abilitatea de a memora si reproduce
idei, ci si capacitatea de a gandi pe baza reflectiei despre idei exterioare, si despre propria interioritate. Datorita
acestei expansivitati, gandirea adolescentului este mult peste gandirea din copilarie. Pentru adolescent, se deschide
o lume intreaga de posibilitati, atat concrete, cat si abstracte, reale sau ipotetice. Distinctia intre fals si adevarat este
mult mai evidenta. Gandurile despre ganduri, sau ceea ce numim meta-cognitie, reflectiile meditative si introspective,
gandurile despre viitor, planificarea si exploatarea optiunilor profesionale, alaturi de largirea altor orizonturi incluzand
religie, justitie, identitate sunt pilonii cognitivi ai perioadei de adolescenta.
C. Eul psihosocial
Cu cat adolescentul se apropie mai mult de maturitate, anumite dimensiuni psihosociale devin mai
importante. Mai intai, este vorba despre un sens al maturitatii individuale, care include auto-control (stapanire de
sine), auto-valorizare si initiativa (Atkinson, R., 2008). Apoi, ne referim la maturitatea interpersonala, acoperind
abilitatea de a comunica, increderea, intelegerea si angajarea in relatii cu ceilalti. In cele din urma, se impune sa
avem in vedere si maturitatea sociala, care pretinde o deschidere generala spre ideea ca lucrurile se schimba si spre
acceptarea si toleranta diferentelor dintre oameni. Astfel, eul psihosocial inseamna configuratia totala a mecanismelor
de personalitate integrate individual (Atkinson, R., 2008). Acelasi autor citat considera ca un sens coerent al
identitatii personale este cea mai extinsa expresie a succesului de a stapani aceste arii. Cu alte cuvinte, succesul
formarii identitare poate fi caracterizat ca procesul gradual al punerii de acord a variatelor schimbari survenite in
imaginea de sine odata cu trecerea de la adolescenta timpurie la maturitate. Identitatea este deci podul intre
realitatea individuala si cea sociala care da individului un sens al integrarii si continuitatii. Identitatea personala

presupune in plus stabilirea unei orientari sexuale, politice, morale, religioase si vocationale, (dar nu in mod necesar
pe toate), care sa ofere persoanei un simt al directiei, al angajamentului si al increderii in idealurile personale si in
unicitatea individuala. Realizarea identitara sau rezolutia crizei identitare, insotita de un simtamant al securitatii de
sine, poate sa nu intervina pana la maturitate sau pana ce valorile si scopurile parintilor si societatii nu au fost pe
deplin explorate, acceptate sau abandonate de adolescent.
In conceptia aceluiasi autor, Robert Atkinson, si citind din lucrarea sa Adolescence, pericolele existente in
aceasta perioada de viata suntconfuzia de rol (incapacitatea de a ajunge la o identitatea coerenta, consistenta si
integrata) si difuziunea identitara (inabilitatea de a te angaja, chiar si in adolescenta tarzie, intr-o profesie, de a-ti
asuma o pozitie ideologica, si un anumit nivel necesar al responsabilitatii propriilor decizii). Desi o anumita doza de
confuzie identitara este considerata o experienta normala si necesara in perioada adolescentei, o stare de confuzie
indelungata poate conduce la distorsiuni si posibile patologii. Un alt pericol pentru adolescent este identitatea
negativa, sau adoptarea unei atitudini de opozitie fata de ceea ce parintii sau societatea asteapta, pentru ca aceasta
atitudine poate conduce la o imagine de sine decazuta si la o neasumare a vreunui rol social. In cele din urma, o alta
problema mai putin evidenta, dar care uneori poate avea o reactie intarziata, este aceea a asumarii prea devreme a
unei identitati si a unui rol vocational, fara o explorarea suficienta a alternativelor. O perioada de moratoriu, un timp
specific pentru auto-exploatare si experimentare a diferitelor alternative identitare poate fi uneori foarte valoros.
Referindu-ne acum la convingerile religioase, la sistemul de valori si la un sens al spiritualitatii personale,
putem identifica o focalizare pe aceste aspecte catre sfarsitul adolescentei. Apare tendinta spre o cautare
independenta a adevarului, spre o reexaminare si reevaluare a multor convingeri si valori cu care adolescentii au
crescut. Dupa o perioada de exploatare, rezultatul este o orientare spirituala personalizata, dar de obicei tot catre
afilierile initiale.
Eul, cunoasterea de sine si imaginea de sine devin astfel aspecte fundamentale in perioada adolescentei.
Apar schimbari importante in maniera in care adolescentul gandeste despre sine si se caracterizeaza. S-a constatat,
de pilda, ca autocaracterizarile adolescentilor devin mai abstracte si intelectualizate datorita utilizarii conceptelor
psihologice si relational sociale (Chelaru, M. p.101). Acelasi autor remarca faptul ca diversitatea definitiilor pe care
adolescentii si le dau ca urmare a trecerii de la autodescrieri in termeni generali, la nuantarea reprezentarilor despre
sine prin recunoasterea unor trasaturi diferite, chiar opuse, in raport cu rolurile jucate, sau in functie de anumite
intervale focalizate din axa temporala, proces acompaniat de afirmarea accentuata a sensului propriu de a fi, au
constituit argumente pentru a demonstra nu numai bogatia continutului psihologic dar si elaborarea progresiva a
conceptului de sine ca o structura multidimensionala, coerenta si stabila(Chelaru, M. p.101). Adolescentii devin din
ce in ce mai interesati sa se cunoasca pe sine, si sa inteleaga de ce se comporta in maniera in care o fac, sau ce
influente le contureaza personalitatea. Devin preocupati de chestiuni ca increderea, capacitatea de a realiza
performanta, simtul valorii, sensul controlului personal, luptand sa dezvolte niveluri joase de anxietate si sentimente
pozitive despre imaginea proprie. Acestea sunt, de fapt, componente unui concept de sine puternic si pozitiv si sunt
in plus importanti contribuitori la starea de bine psihologic.
Imaginea de sine, sau cum se vede adolescentul pe sine, este astfel un aspect extrem de important al eului
psihosocial, ca si eu-rile biologic si cognitiv. Studii recente au aratat ca sentimentele adolescentilor despre propria
imagine sunt supuse unor fluctuatii, astfel ca, in timpul primilor ani de adolescenta, stima de sine poate fi la un nivel
destul de scazut si instabila, ca, in general, spre sfarsitul adolescentei sa devina mai stabila si de regula pozitiva.
Adolescentii mai mari sunt mai increzatori in sine, mai deschisi catre opiniile celorlalti si par sa aiba o viziune mai
echilibrata asupra propriei familii, decat adolescentii mai tineri. Aceasta reflecta conceptia generala ca adolescenta
este un proces de maturizare, cunoastere de sine si acumularea unui sentiment al propriei valori.