Sunteți pe pagina 1din 3

ADOLESCENȚA CA STADIU DE DEZVOLTARE ȘI ETAPĂ A VIEȚII

„Adolescenţa e-o frânghie de aur pe care n-o poţi tăia, dacă vrei, cu cuţitul”
Nikita Stănescu
Adolescența reprezintă o etapă de tranziție ce face legătura între stadiul de copil și cel de
adult. Ieșirea din copilărie și transformarea într-o persoană matură reprezintă în cele mai multe
situații presiuni suportate cu greu, ce pot atrage dupa ele adevărate furtuni în interiorul familiei.
Organizația Mondială a Sănătății definește adolescența ca fiind perioada dintre 10 și 19
ani, dar în numeroase țări occidentale se consideră că adolescența începe între 11 și 13 ani la
fete, 12-14 ani la băieți, și se termină în jurul vârstei de 19-21 de ani la ambele sexe.
Această perioadă de trecere presupune atât modificări la nivel fizic, cât și modificări la
nivel de comportament, de personalitate. Adolescentul devine mai interesat de propria imagine și
de poziția sa în raport cu cei din jur (grupul de prieteni, colegii de școală). În același timp,
copilul adolescent tinde să se îndepărteze de familie, din dorința de a fi independent și de a
decide pentru el însuși. Nevoia părinților de control și de supraveghere devine incompatibilă cu
noile nevoi de dezvoltare și comunicare ale copilului, iar conflictele devin sursa permanentă a
neînțelegerilor între aceștia. Pentru a trece peste dificultățile de relaționare, este util ca părinții
să-și stabilească strategii de comunicare în relaționarea cu copii bazate pe empatie și înțelegerea
nevoilor, încredere și respectarea intimității și a spațiului privat.
Dezvoltarea corectă a adolescenților se bazează pe stimularea mai multor arii în strânsă
legătură cu preocupările lor. Un adolescent echilibrat alege activități care contribuie la
dezvoltarea caracterului, creșterea încrederii în sine, dezvoltarea abilităților de comunicare,
identificarea placerilor și luarea deciziilor. Părinții trebuie să încurajeze dorința tinerilor de a-și
descoperi propriile abilități, fiindcă vârsta adolescenței este potrivită pentru a începe o carieră în
domeniul ales.
Adolescența rămîne perioada celor mai frumoase visuri,perioada în care, adeseori,ne
punem atîtea întrebări și ne dăm atît de puține răspunsuri. Ea reprezintă un fel unic de a fi al
fiecăruia,mai ales că tinerii trec de la o stare de dependență socio-economică totală-în care școala
și familia îi călăuzeau activitatea- la o independență relativă ( sursaWikipedia).
Perioada adolescenței e marcată de probleme specifice.
Acum e momentul stabilirii identității de sine, cu clarificarea elementelor sale
componente: fizică, sexuală, vocațională, moral - spirituală.
Din punct de vedere fizic, începând de la pubertate (pe care unii autori o consideră
substadiu al adolescenței) au loc modificări ale constituției, cu creșteri în înălțime și greutate,
creșteri osoase și musculare nu întotdeuna concordante, ceea ce uneori înseamnă o dizarmonie în
aspectul general care determină preocupari deosebite legate de corpul aflat în dezvoltare,
sentimente de frustrare, conflicte în încercarea de acceptare a unei noi imagini. Deși par minore,
dificultățile pot deveni adevarate probleme existențiale. Acestor schimbari li se adaugă și secreția
hormonală, cu rol în maturizarea biologică. Apar transformări ale caracterelor sexuale primare și
apar caracterele sexuale secundare, specifice fiecarui gen. Modificările fizice cu care se
confruntă adolescentul presupun un efort foarte mare de adaptare al acestuia. Spre sfârșitul
adolescenței, disproporțiile se ameliorează și dispar, lucrurile se echilibrează, metamorfoza se
desavârșește, lăsând tânărului adult un corp format, cu trăsături bine definite ale chipului
formând astfel o clară identitate fizică.
Un rol important revine aici modelelor parinților, ce influențează adoptarea de roluri
specifice de gen. De asemenea, în cristalizarea identității sexuale elemente esențiale derivă din
interacțiunea cu persoane de sex opus. Adolescenta deschide în general fereastra ce permite
primele legături sentimentale, în care se înfiripî primele relații romantice și apar cele dintâi
experiențe intime, iar modul în care adolescentul se confruntă cu aceste noi ipostaze își pune
amprenta asupra laturii sale sexuale.
Adolescenta reprezintă de asemenea un punct de răscruce din punct de vedere al vocației:
momentul de alegere a carierei. Dacă pana acum copilul a mers pur și simplu la școală și a urmat
o programă școlară stabilită de alții, acum se ajunge la o intersecție, unde fiecare drum înseamnă
o direcție profesională care va aduce succese sau esecuri. Adolescența rămîne perioada celor mai
înflăcărate visuri,perioada cea mai frumoasă din viața unei persoane.

Bibliografie:
1. Sion G., – Psihologia vârstelor, ed. Fundației România de Mâine, 2007
Michael P. N., Schwartz R.C.,– Terapia de familie- concepte și metode, ediția a 6-a, 2005
2. www.psihiatrie-psihologie.ro
3. adevarul.ro/.../adolescența-vârsta-schimbărilor
4. wikipedia.org/wiki/Adolescență

S-ar putea să vă placă și