UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE SOCIOLOGIE ȘI ASISTENȚĂ SOCIALĂ

ANUL II - ID – sem 2
DEZVOLTARE UMANĂ

ADOLESCENȚA

Adolescența reprezintă o etapă de tranziție ce face legătura între stadiul de copil și cel de adult.
Ieșirea din copilărie și transformarea într-o persoană matură înseamnă de multe ori presiuni suportate
cu greu, ce pot atrage după ele adevarăte furtuni în familie.

Acum e momentul stabilirii identității de sine, cu clarificarea elementelor sale componente:

fizică, sexuală, vocațională, moral - spiritual.

Adolescența este o perioada de formare și transformare esențială în viața tânărului.

Adolescența debutează în jur de 12-13 ani și se finalizează în jur de 20 ani. Ea presupune o serie
de modificări fizice cum sunt, creșterea în greutate și în înălțime, maturizarea sexuală. Dacă
adolescența este marcată de modificări fizice, maturitatea este marcată de transformări cognitive și
afective care permit asumarea statutului de persoană independentă.

Aflat între două vârste diametral opuse: pubertate şi vârsta adultă, adolescentul este un mozaic
din toate punctele de vedere. Predomină însă o serie de trăsături specifice vârstei adulte spre care se
îndreaptă. Este vârsta rebelă, când adolescentul iese din universul copilăriei şi se îndreaptă către lumea
adultă, dar urmându-şi propriul drum. Începe ruperea de autoritatea familiară şi integrarea în grupul
celor asemenea lui. Adolescentul nu se poate rupe încă definitiv de familie, ci doar parţial, el este încă
dependent material de aceasta. Apar acum aspiraţiile de viaţă, dar şi primele obstacole serioase cu largi
implicaţii asupra viitorului adult. Acestea au rolul de a realiza creşterea gradului de conştientizare.
Începe să conştientizeze valoarea notei şi a examenelor care îi pot influenţa viitorul prin posibilitatea

1
alegerii unei profesii. Tot acum pot apărea și atitudini opozante, de refuz, repulsie de învăţătură, de
cunoaştere, acte de rebeliune, uneori gratuită motivată doar de dorinţa de a fi altcumva, de a fi
împotriva a tot ce înseamnă autoritate, constrângere.
Adolescenţa este perioada modificărilor nu numai în planul psihic ci şi fizic. Este perioada
creşterii accelerate a corpului, a transformărilor interne ale organismului care au rolul de a-l pregăti pe
copil pentru viaţa adultă. Apar acum şi modificări la nivel sentimental. Creşte sensibilitatea, se
reorganizează planul afectiv motivaţional, apar sau se reorganizează sentimentele şi pasiunile. Întâlnim
o serie de modificări şi în planul intelectului, înregistrându-se acum dezvoltarea capacităţilor intelectual
reflexive, precum imaginaţia sau inteligenţa, ceea ce vor duce ulterior la formarea conştiinţei de sine.
Adolescentul capătă astfel o nouă percepţie asupra realităţii prin apropierea lui către lumea valorilor,
construindu-şi o identitate proprie.

             Adolescenta reprezintă o etapă de tranziție ce face legătura între stadiul de copil și cel de adult.
Ieșirea din copilărie și transformarea într-o persoană matură înseamnă de multe ori presiuni suportate
cu greu, ce pot atrage după ele adevărate furtuni în familii.

             Perioada adolescenței este marcată de probleme specifice.

Din punct de vedere fizic, începand de la pubertate au loc modificări constituționale, cu creșteri
în înalțime și greutate, creșteri osoase și musculare, nu întotdeauna concordante, ceea ce uneori
înseamnă o dizarmonie în aspectul general care determină preocupări deosebite legate de corpul aflat în
dezvoltare, sentimente de nemultumire, conflicte în încercarea de acceptare a unei noi imagini. Deși
aparent minore, dificultățile pot deveni adevărate probleme existențiale. Acestor schimbări li se adaugă
explozia hormonală, cu rol în maturizarea biologică. Modificările fizice cu care se confruntă
adolescentul presupun un efort foarte mare de adaptare al acestuia. Spre sfărșitul adolescenței,
disproporțiile se ameliorează și dispar, lucrurile se echilibrează, metamorfoza se desăvârșește, lăsând
tânărului adult un corp format, cu trăsături bine definite ale chipului formând astfel o clară identitate
fizică.
Cei mai multi adolescenți sunt interesați în special de prezența lor fizică și cel mai frecvent
sunt dezamăgiți de imaginea proprie. La această vârstă, reprezentarea propriei dezvoltări corporale,
indiferent de gradul de maturizare, este negativă și poate determina trăiri frustrante de o mai mare sau
mai mică intensitate. Adolescentele sunt cele care acordă o mai mare importanță aspectului fizic,
2
deoarece acesta este considerat important în stabilirea relațiilor interpersonale și se asociază cu un
comportament adaptat și consum minim de stres.

Adolescența reprezintă, de asemenea, un punct de răscruce din punct de vedere al vocației,

momentul de alegere al carierei. Dacă până acum copilul a mers pur și simplu la școală și a urmat o
programă școlară stabilită de alții, acum se ajunge la o intersecție, unde fiecare drum înseamnă o
direcție profesională care va aduce ori succes, ori eșec. Dar cât de grea este alegerea când direcțiile sunt
atât de multe, când dorințele adolescentului nu sunt văzute ca cele mai “profitabile” de către cei din jur,
când toți îi spun “ trebuie să faci cea mai bună alegere !"
În mod obișnuit, alegerea înseamnă lungi dezbateri în familie, multe frământări individuale
într-o încercare obositoare de a descoperi adevărata chemare.

Trăirile anxioase se manifestă la această vârstă preponderent prin comportamente agresive

și sunt generate de relația dintre evaluarea propriilor abilități și cerințele adulților.

Gesell a realizat o descriere a comportamentului agresiv între 12 și 15 ani:

 12 ani - comportament relativ pozitiv, deschis și abilitate interrelatională;

 13 ani – evoluție spre introversie cu comportamente agresive când este provocat sau ”obligat
să iasă din această cochilie”;
 14 ani - rebeliune, comportamentele agresive sunt determinate de orice impunere reală, sau
reprezentare a impunerii;
 15 ani – tendințe de echilibrare, potențialul agresiv scade;
 16 ani - agresivitatea este în descreștere evidentă.

Trecerea copilului prin adolescență corespunde unei noi etape a ciclului vieții de familie, etapa
cu sarcini de dezvoltare specifice ce presupune un efort nou al întregii familii în depășirea cu bine a
momentului de vulnerabilitate. Modificările din interiorul familiei au ca punct de plecare noua
identitate de sine pe care adolescentul și-o formează, structurându-se ca adult. Bătând la ușile
maturității, el are nevoie de recunoașterea acestui statut, ceea ce înseamnă atât auto-adaptare cât și
adaptarea familiei sale la identitatea conturată.
3
 Pentru părinți, copilul rămâne pentru totdeauna un copil, de aceea acceptarea lui ca adult este
adesea un proces dificil, în care și părinții sunt nevoiți să își reajusteze așteptări, gânduri, dorințe,
emoții.
Rolul de părinte presupune asigurarea confortului material si emoțional pentru o dezvoltare
armonioasă a copilului, pentru pregătirea acestuia pentru viața de adult, modelându-l astfel încât să fie
o persoană flexibilă, care să reușească să se adapteze provocărilor și neprevăzutului și în același timp să
rămână el însuși.
Trecerea prin adolescență este, în concluzie, un proces dificil pentru întreaga familie, care
destabilizează echilibrul dinamic construit până atunci. Este practic o etapă revoluționară care rareori
trece fără frământări, în care cei doi parteneri ai așa-zis-ului conflict dintre adolescent și părinți, se
redefinesc și se transformă reciproc, motiv pentru care, pentru o scurtă perioadă de timp, nu reușesc
parcă să se mai recunoască. Ei au nevoie de ceva vreme să se redescopere reciproc, să învețe să se
accepte și să se înțeleagă chiar dacă la finele perioadei își vorbesc de pe cu totul alte poziții decât pănă
atunci.
Sarcina noastră ca părinți este să ne asigurăm că adolescenții ajung niște adulți inteligenți pe
plan emoțional, să-i ajutăm atunci când apar problemele și să îi însoțim pe aceasta porțiune de drum,
destul de dificilă, dintre copilărie și maturitate. 
Atitudinile care le iau părintii și copii în ceea ce privește fixarea obiectivelor și rezolvarea
problemelor îi ajută pe adolescenți să păstreze drumul cel bun.
Pentru a ne însoți copii pe drumul dificil pe care îl au de parcurs și a deveni adulți, a da dovada
de inteligență emoțională înseamnă să devenim conștienți de sentimentele noastre și ale celor din jurul
nostru, să ne implicăm și să încercăm să înțelegem punctele de vedere ale celorlalți, să rămânem calmi,
să gândim pozitiv, să ne stabilim obiective și să urmărim atingerea lor, să ne folosim cele mai bune
aptitudini pentru a lucra cu copii în relațiile noastre.

4
Bibliografie:

   1. Gratiela Sion – Psihologia varstelor, ed. Fundatiei Romania de Maine, 2007

   2. Michael P. Nicholas, Richard C. Schwartz – Terapia de familie- concepte si metode, editia a 6-a,
2005