UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE SOCIOLOGIE ȘI ASISTENȚĂ

SOCIALĂ
ANUL II - ID – sem 2
CONSILIERE ÎN ASISTENȚĂ SOCIALĂ
Anghel Adrian Victor

PRACTICA CONSILIERII IN ASISTENTA

SOCIALA.COPIII RAMASI SINGURI ACASA CA
URMARE A PLECARII PARINTILOR LA MUNCA IN
STRAINATATE

Conf. Univ. Dr. Hanibal Dumitrascu

1
 Introducere

Consilierea este utilizarea priceputa si principiala a relatiei interpersonale,

pentru a facilita autocunoasterea, acceptarea emotionala si maturizarea,
dezvoltarea optima a resurselor personale. Scopul general este acela de a furniza
ocazia de a lucra in directia unei vieti mai satisfacatoare si pline de resurse.
Relatiile de consiliere variaza in functie de cerere, dar pot fi centrate pe aspecte ale
dezvoltarii, pe formularea si rezolvarea unor probleme specifice, luarea de decizii,
controlul starilor de criza, pe lucrul asupra trairilor afective sau a conflictelor
interne, ori pe imbunatatirea relatiilor cu ceilalti. Consilierea poate fi definita ca un
proces in care un profesionist stabileste o relatie bazata pe incredere cu o persoana
care are nevoie de sprijin. Prin consiliere, individul este ajutat sa se cunoasca mai
bine (sa isi constientizeze si sa isi inteleaga problemele, sentimentele, motivatiile),
sa ia decizii importante, sa isi rezolve problemele.
In cazul copiilor lasati singuri acasa, lipsa parintilor perioade indelungate
de timp poate avea efecte negative semnificative asupra dezvoltarii acestora.
Absenta unuia sau a ambilor parinti poate fi asociata cu o serie de probleme sau cu
neasigurarea unor nevoi ale copilului: neglijarea alimentara, neglijarea
vestimentara, igienei, neglijarea medicala, a locuintei sau neglijarea educatiei. Pe
langa neglijare copiii singuri acasa pot deveni si victime ale diverselor forme de
abuz si exploatare.
Copiii lasati nesupravegheati perioade indelungate de timp infrunta o serie
de riscuri:
 Supraincarcarea cu sarcini: preluare responsabilitatilor de adult,
ingrijirea si cresterea fratilor mai mici;
 Vulnerabilitate la abuzuri fizice, psihice, sexuale, exploatare prin
munca, trafic de copii si prostitutie;
 Insuficienta dezvoltare a abilitatilor de viata independenta necesare
pentru a face fata dificultatilor viitoare ca adult;
 Insusirea deficitara a normelor etico-morale;
 Debutul precoce al vietii sexuale.
Asistentul social este incurajat sa apeleze la surse diversificate de informatii
(profesori, politisti, consilieri de probatiune, vecini, rude, grup de prieteni) si sa
caute profesionistii si resursele de care are nevoie in comunitate, in institutii
guvernamentale sau organizatii neguvernamentale, pentru a identifica si a remedia
vulnerabilitatile asociate situatiei copiilor ramasi singuri acasa.
Astfel, munca asistentului social este o munca de echipa in incercarea unei
abordari a situatiei copilului in contextul familiei sale, al comunitatii din care face
parte si al relatiilor interpersonale construite de acesta.
In aceste situatii o prioritate o reprezinta rezolvarea problemei
responsabilitatii privind supravegherea, cresterea, ingrijirea si reprezentarea
copilului, inclusiv prin luarea unei masuri de protectie speciala, respectiv

2
plasamentul (in fam largita,etc.), masura aplicata atunci cand, dupa acordarea
servicilor prevazute in planul de servicii, se constata ca mentinerea copilului
alaturi de parintii sai nu este posibila.
Astfel, in sprijinul copilului lipsit de grija ambilor parinti in situatia in care
acestia sunt plecati la munca in strainatate, parintelui in cazul familiilor
monoparentale, precum si copilului lipsit de grija parintelui care, prin hotarare
judecatoreasca, are obligatia cresterii si educarii acestuia, vine ORDINUL nr. 219
din 15 iunie 2006 privind activitatile de identificare, interventie si monitorizare a
copiilor care sunt lipsiti de ingrijirea parintilor pe perioada in care acestia se afla la
munca in strainatate.
Managment de caz. Manager de caz. Responsabil de caz
Documentul esential in activitatea profesionistului din domeniul protectiei
copilului este ORDINUL nr. 288/2006 al Secretarului de stat al Autoritatii
Nationale pentru Protectia Drepturilor Copilului pentru aprobarea Standardelor
minime obligatorii privind managementul de caz in domeniul protectiei drepturilor
copilului.
Managementul de caz reprezinta o metoda de coordonare a tuturor
activitatilor de asistenta sociala si protectie speciala desfasurate in interesul
superior al copilului de catre profesionisti din diferite servicii sau institutii publice
si private.
Managementul de caz, aplicat in domeniul protectiei drepturilor copilului,
implica parcurgerea urmatoarelor etape principale:
1. identificarea, evaluarea initiala si preluarea cazurilor;
2. evaluarea situatiei copilului;
3. planificarea servicilor si interventilor concretizata intr-un plan
prevazut de legislatie: plan de recuperare, de reabilitare si/sau
reintegrare sociala;
4. furnizarea servicilor si interventilor pentru copil, familie;
5. monitorizarea si reevaluarea periodica a progreselor inregistrate,
deciziilor si interventiilor specializate;
6. inchiderea cazului.
Aceste etape se bazeaza pe principiile individualizariisi personalizarii
precum si pe implicarea activa a copilului si familiei.
Managerul de caz este profesionistul care asigura coordonarea activitatilor
de asistenta sociala si protectie speciala desfasurate in interesul superior al
copilului avand scopul de a elabora si implementa: planul individualizat de
protectie, planul de recuperare pt copiii cu dizabilitati, planul de reabilitare si/sau
reintegrare sociala.
Managerul de caz este plasat in centrul unui sistem de protectie din care
mai fac parte responsabilii de caz din protectia speciala si din centrele maternale.
Sub coordonarea metodologica a managerului de caz (dar ni si subordonat
acestuia) se afla responsabilul de caz prevenire. Acesta colaboreaza la randul sau

3
cu profesionistii care elaboreaza si implementeaza programele personalizate
pentru copii in cadrul serviciilor de prevenire – responsabili de interventie.
Probleme ale copiilor sau „copiii problema”
Dupa plecarea mamei sau a ambilor parinti la munca in strainatate, pe
fondul unei privari afective si a lipsei de supraveghere din partea parintelui, copiii
se confrunta cu o serie de probleme de mai mare sau mai mica importanta in
mediul scolar, in grupul de prieteni, in comunitate.
Principalele probleme identificate in mediul scolar se refera la modul de
relationare cu colegii si, in special, la modul de indeplinire a cerintelor didactice.
Absenteismul si indisciplina (ca forme ale deviantei scolare) ating cote mai
ridicate in mediul rural decat in urban, in timp ce rezultatele scolare slabe sunt in
proportie mai mare in mediul urban. De asemenea, cu o frecventa mai mare in
mediul urban apar conflictele cu colegii si tendinta de marginalizare.
De asemenea, indiferent de mediul de provenienta sau studiile subiectilor
absenteismul si rezultatele scolare slabe sunt semnalate intr-o proportie mai mare
in familile legal constituite, in timp ce actele de indisciplina sunt mai frecvente la
copiii proveniti din familiile monoparentale.
Indiferent de nivelul studiilor, la subiectii lasati in grija bunicilor sau la alte
rude se inregistreaza valori mai mari pentru absente si rezultate scolare slabe in
mediul rural decat in mediul urban.
Indiferent de mediul de rezidenta sau durata medie a absentei parintilor din
mediul familial, accesarea serviciilor sociale de catre persoana de ingrijire sau
copil se realizeaza intr-o proportie foarte mica. Putem deduce de aici ca, fie
familia a gasit strategii de subzistenta si nu este nevoita sa apeleze la serviciile
sociale, fie persoana de ingrijire nu este informata in legatura cu tipurile de servicii
sociale existente in comunitate.
Efectele asupra copilului se simt atunci cand familia largita nu mai
reprezinta un sprijin pentru acel copil, fie in cazul in care parintele plecat la munca
in strainatate a promis un sprijin financiar acelora carora le-a incredintat copilul si
nu respecta aceasta promisiune. Efectele sunt mai complexe, se poate vorbi de
pierderea legaturii copilului cu propria familie, ramanerea in sistemul de protectie
a copilului din lipsa unei alte alternative familiale viabila, situatia juridica a
copilului devine neclara, nu se poate incepe procedura de adoptie si nici de
decadere din drepturile parintesti, este complicat. Pe de alta parte, la intoarcerea
din strainatate, pe baza unei anumite sume de bani stranse acolo au solicitat
reintegrarea copilului in familie, dar sunt situatii foarte rare.
Reactiile copiilor sunt descrise de catre profesionisti ca urmand un traseu
bine definit. Ei remarca initial schimbarea aspectului fizic, urmata de abandon si
absenteism scolar, de schimbarea grupului de prieteni, a anturajului si uneori
comiterea unor infractiuni, toate pe fondul unei privari afective.
Consilierea in asistenta sociala
In asistenta sociala tehnicile de consiliere au aplicabilitate in toate formele
de interventie sociala care au ca baza relatia directa cu clientul, atunci cand intre

4
client si asistent social se creaza o relatie de ajutor directa, si in care schimbarea
starii clientului este necesara.
Unele dintre cele mai uzuale tehnici in consilierea realizata in asistenta
sociala deriva din terapia centrata pe client (Client Centre Approche) construita pe
baza cercetarilor lui Carl Rogers, terapia centrata pe sarcina (Task Centred
Approch), construita pe baza rezultatelor activitatii lui H.H. Perelman, analiza
tranzactionala, fundamentata de E. Berne, etc.

Consilierea se realizeaza ca un proces gradat de parcurgere a unei serii de

etape si pasi in vederea amplificarii potentialului de autodeterminare a clientului.

Dupa autorul american Charles Zastrow procesul de consiliere cuprinde trei

principale etape vazute din perspectiva asistentului social:
a. Constituirea relatiei,
b. Explorarea problemei,
c. Explorarea solutiilor alternative.

Fiecarei dintre aceste etape ii corespund anumite cerinte pe care consilierul

trebuie sa le respecte pentru reusita actiunii.
a. In prima etapa, cea a constituirii relatiei consilierul trebuie sa tina cont
de urmatoarele exigente:
- sa intretina o atmosfera nondirectiva, unde clientul sa se simta in siguranta, si sa
se simta in stare sa-si comunice problemele;
- sa obtina increderea clientului ca este o persoana capabila de a-l intelege si ajuta
si ca este dispus sa o faca;
- sa analizeze in mod obiectiv cele relatate de client, avand mereu reactii empatice
fata de cele relatate, fara a se lasa antrenat in izbucniri emotionale. Empatia este
capacitatea de a intelege si reflecta ceea ce clientul spune si simte pastrandu-ti
integral capacitatea de a lua decizii neafectate de trairile emotionale. Simpatia
apare tot ca o impartasire a sentimentelor clientului dar insotita de oferirea milei.
Empatia este orientata spre rezolvarea problemelor in timp ce simpatia are tendinta
de a le prelungi. Asistentul social trebuie sa se plaseze mereu in locul clientului,
sa-i inteleaga valorile si presiunile la care este supus;
- sa abordeze o atitudine nemoralizatoare intrucat asistentul social este chemat sa
sprijine clientul nu sa-l judece;
- sa priveasca clientul ca pe un egal intrucat inainte de orice nevoie pe care o
prezinta clientul nostru el este om. Tratandu-ne clientul cu superioritate el nu va fi
motivat sa ne vorbeasca despre problemele sale. Toate spusele asistentului,
reactiile acestuia, tonul vocii, trebuie sa transmita clientului mesajul ca nivelul
intelegerii empatice a consilierului este ridicat. Este necesara starea de calm,
relaxare, incredere in fortele proprii si in cele ale clientului;
- sa utilizeze un vocabular adecvat puterii de intelegere a clientului;

5
- sa pastreze confidentialitatea celor discutate cu clientul in limitele in care cele
dezvaluite de acesta nu semnaleaza un pericol social grav si iminent, sau un
pericol iminent la adresa clientului;
- este periculos sa se realizeze consilierea cu persoane apropiate, prieteni sau
rude intrucat implicarea emotionala este mai intensa si este mult mai dificil de
mentinut obiectivitatea necesara rezolvarii problemei.
b. In etapa explorarii problemei in profunzime consilierul trebuie sa se
ghideze dupa urmatoarele exigente:Indiferent daca ni se pare ca am sesizat deja
fondul problemei sau nu, etapa de explorare in profunzime a problemei trebuie
realizata efectiv din trei motive principale:
- ar putea sa existe probleme mai grave conexe cu problema in lucru care nu au
fost deja sesizate;
- fondul problemei sa nu-i fie inca clar clientului trebuie cercetate in profunzime
reactiile clientului fata de problema nevoile si asteptarile sale reale;
- explorarea problemei ca si intreg lucrul de caz se face impreuna cu clientul si
pentru client. In aceasta a doua faza trebuie explorata problema in intreaga sa
extindere de cat timp dureaza ?, ce cauze presupuse are ?, ce alte cauze ar putea sta
la baza ei ?, ce simte clientul despre problema ?, care este starea sa fizica si
emotionala ?, ce a intreprins deja pentru a face fata problemei si cu ce rezultate ?
Raspunsurile la aceste intrebari vor directiona desfasurarea ulterioara a consilierii;
- chiar daca aria problemei a fost conturata pot ramane detalii neluate in
consideratie ce ulterior se pot dovedi semnificative;
- daca problema poate fi impartita in probleme mai mici sau in subprobleme, este
momentul sa realizam acest lucru. Se va aborda cu prioritate acea problema sau
parte a problemei care apare cea mai stresanta pentru client in masura in care este
abordabila la acest nivel al interventiei.
c. Cea de a treia etapa a procesului de consiliere implica explorarea
solutiilor alternative.
Rolul asistentului social in aceasta etapa este acela de a indica posibilele
alternative si a explora impreuna cu clientul modalitatile concrete de aplicare a
eventualelor solutii si consecintele aplicarii fiecareia.
Clientul trebuie sa faca fata multor sarcini , dintre care unele pot creea un
disconfort temporar. El trebuie sa-si assume responsabilitatea de a face fata acestor
sarcini. Sarcinile trebuiesc stabilite in conformitate cu posibilitatile de “crestere”
ale clientului, pregatindu-l pentru sarcini din ce in ce mai dificile.
Temporar consilierul poate prelua unele sarcini care depasesc puterea
clientului de a le face fata, dar in acelasi timp sunt urgente pentru acesta.
Clientul are dreptul la autodeterminare, alegerea solutiei la problema sa ii
apartina, impreuna cu alegerea ordinii desfasurarii interventiei. Alegerea solutiei
de catre asistent in locul clientului poate avea urmatoarele consecinte:
a) solutia se dovedeste nesatisfacatoare pentru client si acesta isi pierde increderea
in asistent;

6
b) solutia se dovedeste satisfacatoare pentru client si acesta devine dependent de
consilier pierzandu-si autonomia personala.
Majoritatea solutiilor se vor dovedi partial dezirabile, partial indezirabile,
iar efectele negative se vor cumula. Dreptul clientului la autodeterminare poate fi
incalcat numai atunci cand acesta alege un curs al evenimentelor cu un inalt grad
de periculozitate sociala sau individuala. Aceeasi situatie permite si incalcarea
dreptului clientului la confidentialitate, instiintarea clientului de aceasta incalcare
fiind obligatorie.

Consilierea centrata pe client

Cea mai populara abordare a procesului de consiliere este cea rogersiana

(centrata pe client). Vom prezenta in continuare o varianta de etapizare a
procesului de consiliere din perspectiva rogersiana:
1) Identificarea problemelor clientului:
La primul nivel al procesului de ajutorare acesta consta in a asista clientul in
definirea si clarificarea problemelor; De la asistent este asteptat sa fie capabil sa
creeze o relatie, in care clientul sa poata releva propria problema, sa se centreze
mai profund asupra ceea ce vor sa schimbe si sa atinga o noua perspectiva in lucru
cu problemele lor.
a . Observarea:
Clientii se simt liberi sa vorbeasca despre problemele lor, cand consilierul
le acorda atentie, manifestand empatie. Clientii trebuie sa resimta respectul fata de
ei, demonstrat prin atitudine si comportament.
b. Ajutati-va clientul sa-si ordoneze propriile idei:
Unii oameni care vin pentru ajutor se simt coplesiti de un numar de
probleme si incearca sa vorbeasca despre ele intr-o singura sedinta. Pentru a obtine
concentrarea clientului faceti o evaluare asupra problemelor.
c. Confruntarea
Procesul este des inteles gresit, fiind vazut ca o confruntare agresiva.
Confruntarea poate fi facuta foarte responsabil . Aceasta tehnica apare ca necesara
deoarece fara ea, clientii raman deseori intepeniti in autoaparare, autodefensiva,
nu-si dezvolta atributiile de schimbare si dezvoltare. Confruntarea cu propria
povestire, realizata prin concentrarea asupra ingrijorarii clientilor, daca este reusita
clientii sunt capabili sa treaca peste perioadele vulnerabile si pot fi influentati sa
faca schimbari majore in viata.
d. Deschiderea
Deschiderea manifestata de asistentul social il poate ajuta mult in contactul
cu clientii, dar o impartasire necontrolata a problemelor consilierului este adeseori
distructiva pentru relatia de ajutor. Iti este ingaduit sa vorbesti despre tine daca
aceasta este in beneficiul clientului, fara ca din aceasta sa transpara intentia unor
sfaturi ne cerute.
2) Ajutorul acordat clientului in a-si obiectiva propriile scopuri

7
 Multi asistenti sociali gresesc acordand prea mult timp etapei de
identificare si clarificare a problemelor. In aceasta etapa scopul interventiei e sa
ajutati clientul sa gaseasca mai multe solutii pentru problemele sale si nu sa faca
un inventar al tuturor problemelor cu care se confrunta.
3) Incurajarea clientilor sa actioneze
O data relatia asistent – client stabilita, devine necesara decizia asupra
cailor importante prin care scopurile identificate sa fie indeplinite. Clientul trebuie
asistat in dezvoltarea si evaluarea strategiilor de autodeterminare si in a-si crea
propria viziune asupra lumii.
a. identificarea si evaluarea strategiilor de actiune
Functia consilierii este de a asista clientul in evaluarea posibilitatii de
indeplinirea scopurilor (evaluarea posibilitatilor alternative). Consilierul si clientul
dezbat asupra alternativelor de solutionare si evalueaza impreuna utilitatea
strategiilor, ce constituie planul de actiune. Clientul decide/recunoaste abilitatile
de care are nevoie pentru a-si pune scopurile in aplicare. Daca clientii nu au unele
dintre aceste abilitati le pot dobandi in procesele de consiliere (client-resurse).
b. stabilirea programului de actiune
Clientul este incurajat sa vada importanta faptului de a deveni subiect activ
in incercarea noului comportament, decat a fi pasiv si a lasa actiunea la voia
intamplarii.
4) Formularea contractului
Contractele sunt folositoare pentru evaluarea rezultatelor schimbarii.
Convorbirea va trebui canalizata in directia modului de desfasurare a contractului
si ce modificari la contract trebuie aduse. Daca planurile nu dau rezultate se va
reveni intr-o sedinta ulterioara.
Punctul de plecare a interventiei prin strategia centrata pe client il constituie
increderea nelimitata in capacitatea clientului de a se “autodezvolta”.
Convingerea rogersiana fundamentala este aceea a “pozitivitatii naturii
umane”. Sub aspect metodologic nondirectivitatea este solutia prin care consilierul
poate valoriza tendintele de autoactualizare ale clientului, facand din acesta insasi
agentul schimbarii. Scopul interventiei asa cum este el formulat de C. Rogers nu
este rezolvarea uneia sau alteia dintre probleme, ci ajutarea clientului sa se
dezvolte sa-si creeze propria autonomie sociala. Integrarea eficienta a clientului nu
este in mod necesar conditionata de rezolvarea problemelor acestuia, dar chiar
rezolvate problemele in lipsa integrarii clientului in reteaua sociala, in mediul
social, aceleasi probleme, sau altele mai stanjenitoare nu vor intarzia sa apara.
Schimbarea ca atare nu trebuie sa vizeze o schimbare formala a conditiilor de
mediu ci o schimbare la nivelul sistemului cognitiv motivational al clientului, care
sa devina capabil sa actioneze ca un actor social cu deplina autonomie.
Din punct de vedere sociologic, putem elabora un principiu al
“nondirectivitatii structurale” pe care sa-l gandim ca factor de transformare a
mediului social. Existenta tendintei autoactualizante nu este o conditie din punctul
nostru de vedere a reusitei interventiei atata vreme cat se minimalizeaza rolul

8
socialuluide determinare a cadrelor constiintei in limitele careia tendinta
autoactualizanta a individului va putea opera. Cu alte cuvinte tendinta
autoactualizanta a individului este transformata din potentialitate in act de
conditiile concrete ale mediului social si cultural in care individul actioneaza.
Un al doilea principiu metodologic examinat de Rogers il constituie
principiul reflectarii. Principiul reflectarii are ca obiectiv principal punerea in
contact a clientului cu propriile afirmatii asa cum au fost ele percepute de
asistentul social. Rezultatul concret este ca pe de o parte consilierul se asigura ca a
inteles exact mesajul transmis de client, semnificatia pe care clientul o da
mesajului, pe de alta parte clientul insusi sesizeaza semnificatiile complete ale
mesajului sau, reflecteaza asupra continutului mesajului, asupra modului cum
mesajul sau poate fi receptat de mediul social. Aplicat concret in practica
principiul reflectarii se realizeaza prin prin tehnica ascultarii active punctata de
parafraze.
Din perspectiva Legii 272/2004, copiii a caror parinti se afla la munca in
strainatate si care nu sunt lasati in ingrijirea unui adult care sa raspunda nevoilor
de crestere si dezvoltare a copilului, acesta este un copil neglijat.
Neglijarea se intalneste in situatia in care ambii parinti plecati la munca in
strainatate lasa copiii acasa in ingrijirea fratelui, a sorei mai mari sau unei alte
persoane care nu-si indeplinesc atributiile.
Ordinul 219 din 15 iunie 2006 privind activitile de identificare, interventie
si monitorizare a copiilor care sunt lipsiti de ingrijirea parintilor pe perioada in
care acestia se afla la munca in strainatate la art. 4 alin. 2 prevede ca planul de
servicii pentru copil va contine in mod obligatoriu modalitatile de mentinere a
relatiilor personale ale copilului cu parintii precum si tipul de servicii de consiliere
psihologica de care va beneficia copilul.
Indiferent daca consilierea psihologica de care va beneficia copilul va fi
realizata individual sau in grup urmatoarele abordari pot ajuta copilul sa se
adapteze si sa traverseze perioda de singuratate:
Consilierea suportiva: prin intermediul abilitatilor de comunicare
(sintetizarea, reflectarea, comunicarea non-verbala) si empatiei, consilierul poate
sustine copilul pentru a face fata impactului pe care il are asupra sa plecarea
parintilor la munca in strainatate. Consilierii trebuie sa le explice copiilor ca
parintii sunt plecati pentru o anumita perioada determinata de timp si se vor
reintoarce. Acestia trebuie sa incurajeze si sa sustina comunicarea copiilor cu
parintii, in functie de nivelul de dezvoltare a copilului, posibilitati prin scrisori
(inclusiv desene pentru parinti), telefonic sau prin e-mail.
In situatia in care copiii traverseaza reactia de adaptare caracterizata prin
ingrijorare, anxietate, depresie, concentrare deficitara, iritabilitate si comportament
agresiv, consilierii trebuie sa se axeze in mod special pe sprijinirea copiilor in
exprimarea emotiilor si sentimentelor fata de parinti, fata de probleme si
conflictele pe care le au in viata de zi cu zi. Copilul trebuie incurajat si, daca este

9
necesar, asistat in contruirea strategiilor de adaptare si in schimbarea reactiilor de
adaptare destructive.
Consilierea pe tema rezolvarii de probleme: faptul ca parintii sunt plecati
la munca in strainatate nu poate fi schimbat in timpul consilierii, insa consecintele
pe care le are plecarea parintilor asupra copiilor pot fi abordate in consiliere.
Aceste consecinte pot tulbura activitatea zilnica a copilului Discutiile despre
prieteni, despre influientele pozitive si negative ale prietenilor, despre avantajele
educatiei, despre responsabilitati pot ajuta copilul sa traverseze fara riscuri prea
mari aceasta perioada.
Prevenirea abuzului, exploatarii sexuale, prin munca si a traficului de copii
trebuie sa fie teme de consiliere pentru copiii care sunt lipsiti de ingrijirea
parintilor pe perioada in care acestia sunt plecati la munca in strainatate.
Obiectivul principal al procesului de consiliere a acestor copii este ca
acestia sa fie capabili sa traverseze perioada de absenta a parintilor si sa revina la
sentimentul de securitate din relatia copil-parinte.
Consilierea prezinta anumite particularitati si note specifi ce care o
diferentiaza de psihoterapie (Baban, 2003): este o relatie de colaborare dintre
consilier si cel consiliat; este focalizata pe problema; este orientata atat catre
dimensiunile si comportamentele problematice ale clientului, dar si spre
imbunatatirea unor aspecte din viata clientului (ex. comunicarea, abilitatile de
invatare, de luare de decizii etc.) si mai putin spre schimbarea personalitatii in
ansamblu; este eclectica (integreaza si aplica principii si strategice specifi ce mai
multor orientari teoretice, in functie de problema si stilul clientului); este
formativa (vizeaza nu doar interventii “curative” dar mai ales prevenirea unor
comportamente neadaptative si invatarea acelor strategii care vor facilita o
adaptare mai efi cienta situatiilor de viata); este informativa, furnizand clientului
datele necesare pentru a lua decizii informate si responsabile; este suportiva,
oferind clientului cadrul adecvat pentru a-si exprima emotiile, confl ictele,
dilemele legate de sine, lume, trecut, prezent sau viitor; este focalizata pe situatiile
prezente, trecutul fi ind abordat sporadic, doar pentru a intelege mai bine situatiile
din prezent; este un proces ce faciliteaza identifi carea resurselor proprii de
adaptare la mediu si de solutionare a situatiilor problematice; este un proces ce
potenteaza validarea resurselor clientului in lumea reala; este o interventie de
durata scurta si medie.
Durata unei sesiuni de consiliere este prevazuta in Ordinul nr.177/2003
privind aprobarea.Standardelor minime obligatorii pentru telefonul copilului,
standardelor minime obligatorii privind centrul de consiliere pentru copilul abuzat,
neglijat si exploatat, precum si standardelor minime obligatorii privind centrul de
resurse comunitare.

10
 ANEXA
SITUATIE COPII CU PARINTI PLECATI LA MUNCA IN STRAINATATE
31.12.2006
Total FAMILII PLECATE LA MUNCA IN STRAINATATE 41 251
Total COPII AI CAROR PARINTI SUNT PLECATI LA MUNCA IN 59 959
STRAINATATE
Familii in care ambii parintii plecati la munca in strainatate 14 543
 Numar total copii ramasi acasa care provin din familii in care ambii parinti 21 400
sunt plecati la munca in strainatate
 Numar copii ramasi acasa in ingrijirea rudelor pana la gradul IV, fara 19 252
masura de protectie
 Numar copii ramasi acasa care se afla in sistemul de protectie speciala, din 922
care
 la asistent maternal 99
 in centre de plasament 174
 la rude pana la gradul IV 586
 la alte familii/persoane 63
 Alte situatii (vecini,alte familii/persoane fara masura de protectie) 1 226
Familii in care un parinte este plecat la munca in strainatate 22 051
 Numar total copii ramasi acasa care provin din familii in care un parinte 32 335
este plecat la munca in strainatate
 Numar copii ramasi acasa in ingrijirea rudelor pana la gradul IV, fara 26 846
masura de protectie
 Numar copii ramasi acasa care se afla in sistemul de protectie speciala, din 991
care
 la asistent maternal 123
 in centre de plasament 220
 la rude pana la gradul IV 608
 la alte familii/persoane 40
 Alte situatii (vecini,alte familii/persoane fara masura de protectie) 4498
Familie cu parinte unic sustinator plecat la munca in strainatate 4657
 Numar total copii ramasi acasa care provin din familii in care parintele 6224
unic sustinator este plecat la munca in strainatate
 Numar copii ramasi acasa in ingrijirea rudelor pana la gradul IV, fara 5225
masura de protectie
 Numar copii ramasi acasa care se afla in sistemul de protectie speciala, din 794
care
 la asistent maternal 128
 in centre de plasament 125
 la rude pana la gradul IV 476
 la alte familii/persoane 65
 Alte situatii (vecini,alte familii/persoane fara masura de protectie) 205

11
 Sursa: MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI SI EGALITATII DE SANSE
AUTORITATEA NATIONALA PENTRU PROTECTIA DREPTURILOR COPILULUI
BIBLIOGRAFIE

Cojocaru, M. – Managementul serviciilor de asistenta sociala, Editura Fundatiei

Axis, Iasi, 2003.
Coulshed, Veronica – Practica asistentei sociale, Editura Alternative, Bucuresti,
1993.
Dorofte Tatiana- Orientari si tendinte in psihoterapia contemporana, 1990,
Bucuresti, Editura stiintifica.
Girleanu, D.T. 2002, Consiliere in asistenta sociala, Editura Universitatii „Al. I.
Cuza” Iasi.
*** Asociatia Alternative Sociale 2006, Singur Acasa! Studiu efectuat in zona Iasi
asupra copiilor separati de unul sau de ambii parinti prin plecarea acestora la
munca in strainatate.
*** Codul Familiei. actualizat la data de 01.ianuarie 2005 avandu-se in vedere
urmatoarele acte: O.U.G. nr. 25/1997, Legea nr. 23/1999, Decizia nr. 349/2001 a
Curatii Constitutionale, Legea nr. 272/2004.
***Codul deontologic al asistentului social adoptat in 1997 in cadrul Conferintei
Asociatiei Romane pentru Promovarea Asistentei Sociale si publicat in Revista de
Asistenta Sociala, nr.1, 2002, pp.78-82
***http://www.singuracasa.ro
***http://www.copii.ro

12