Cel mai important, unul dintre constituenții societății este familia. Familia este unitatea societății.

Familia este o instituție, cu propriile sale cunoștințe, probleme și caracteristici ... În funcție de tipologia
familiei, există propria „mini instituție”. Principalele probleme ale studiului pot fi motivele destrămării
familiei, dificultățile, barierele psihologice cu care se confruntă familia în diferite etape de dezvoltare,
ideologia modernă a familiilor. Familia nu este doar un grup social, ci și o instituție socială.
Familie- un grup social care are o organizație definită istoric, ai cărei membri sunt legați de relații de căsătorie sau de
rudenie (precum și de relația de a lua copiii în creștere), comunitate de viață, responsabilitate morală reciprocă și
necesitate socială, care se datorează nevoii societății de reproducere fizică și spirituală a populației.
Tipologia familiei - trăsături caracteristice inerente fiecărei familii individual, adaptare în societate, comportament,
reflecție psihologică etc.

Grupurile de copii consideraţi a fi cei mai vulnerabili sunt:

Copiii cu nevoi speciale care sunt expuşi stigmatizării şi excluderii sociale.
Aceşti copii au nevoie de acceptarea comunităţii, de includere în toate serviciile comunitare, de atitudine şi
abordare individualizată, acces echitabil la educaţie (condiţii fizice şi programe adaptate), de suport în 13
procesul de instruire, inclusiv de cadre didactice de sprijin, de supraveghere, îngrijire şi alimentare speciala,
asistenţă socială recuperatorie, asistenţă medicală, consiliere psihologică, profesionalizare după atingerea
majoratului.
Copiii rămaşi fără îngrijire părintească ca rezultat al migraţiei părinţilor.
Aceştia au nevoie de mediu familial sigur şi protector, control, supraveghere şi îndrumare, de adăpost şi
îngrijire, de căldură familială şi comunicare, de afecţiune şi dragoste.
Copiii din familii în care există violenţă domestică şi abuz al copilului fiind deseori marginalizaţi de cei
din jur, manifestă chiar tendinţe suicidale în cazuri grave. Aceşti copii au nevoie de protecţie specială, prin
izolarea abuzatorului sau prin adăpost sigur în afara familiei. Ei necesită securitate şi acceptare, consiliere
psihologică, reabilitare, asistenţă medicală, informare şi consultare. Identificarea şi intervenţia timpurie în
acest caz sunt vitale.
Copiii şi familiile în situaţii de risc au nevoie de protecţie, încurajare şi încredere în sine, stabilitate,
dragoste şi afecţiune, acces la servicii sociale, medicale şi educaţionale. Copiii din familii dezorganizate au
necesităţi legate de siguranţă socială, stabilitate, cultură, educaţie, hrană, sănătate şi dragoste. În cazul
copiilor cu părinţi tineri, problema sărăciei şi lipsa condiţiilor de trai este primordială. Mamele minore cu
copii au nevoie de consiliere psihologică şi juridică, înţelegere, acceptare şi îndrumare, susţinere financiară
şi adăpost.
Copiii dezinstituţionalizaţi şi absolvenţii instituţiilor rezidenţiale constituie un grup larg cu nevoi
complexe şi multiple. Ei au nevoie de adăpost şi întreţinere, consiliere psihologică şi asistenţă medicală, de
susţinere în integrarea socială şi şcolară, de acces la asistenţa socială şi de sprijin familial.
Tinerii dependenţi de droguri au nevoie de asistenţă medicală, încurajare, protecţie, acceptare şi
consiliere psihologică. Majoritatea respondenţilor indică asupra faptului că, cunoaşterea necesitaţilor
copilului este un lucru foarte important pentru planificarea acţiunilor de suport.
În cadrul focus grupurilor organizate cu specialiştii în domeniul protecţiei copilului, s-a stabilit că în
prioritizarea grupurilor de copii şi familii în dificultate aceştia se conduc, în general, de aceleaşi criterii, cu
diferenţe nesemnificative. Printre criteriile utilizate au fost nominalizate: numărul mare de copii/familii
care reprezintă grupul vulnerabil, precum si dinamica în creşterea numărului de copii/familii din grupul
respectiv; gradul de dificultate/complexitate a problemelor cu care se confruntă grupul de persoane;
accesul limitat la servicii sociale al grupului; lipsa sau insuficienţa serviciilor generale sau specializate;
stigmatizarea, marginalizarea şi excluderea grupului de persoane; efecte negative de lungă durată apărute
în urma unei situaţii dificile (de ex. consecinţele de lungă durată a instituţionalizării asupra vieţii de adult a
copiilor); influenţa negativă asupra comunităţii/societăţii.
O bună parte din respondenţi au indicat asupra faptului că trebuie pus accentul pe prevenirea
problemelor sociale si agravării lor. O atenţie deosebită trebuie acordată familiilor care intră în criză. E
necesară munca preventivă, pentru a soluţiona problema la o etapă timpurie, reducând astfel posibilitatea
unor efecte negative în dinamica dezvoltării familiei şi bunăstarea copiilor, dar şi pentru prevenirea
necesitaţii prestării unor servicii mai complexe şi costisitoare. Conform „Este dificil de a separa nevoile unei
categorii de nevoile altei categorii. De regulă, necesităţile sunt comune pentru mai multe grupuri.” Asistent
social „Dacă ştim necesităţile, atunci putem face o planificare a activităţii, direcţionată spre a înlătura
aceste nevoi” Asistent social „Este important să punem un accent mai mare pe necesităţile copiilor de
ordin emoţional şi spiritual, nu doar pe cele materiale” Asistent social „Majoritatea cazurilor de
vulnerabilitate socială implică persoanele care au fost instituţionalizate în copilărie, care nu au beneficiat
de o experienţă familială pozitivă. Modelul comportamental se transmite din generaţie în generaţie şi
copiii, de obicei, urmează exemplul părinţilor lor” Specialist în protecţia copiilor „Atunci când le arăţi
greşelile (altor actori comunitari), aceştia preferă să nu mai raporteze cazuri. Este nevoie de
responsabilizarea comunităţii” Asistent social 14 respondenţilor, lucrul de prevenire trebuie axat pe
consolidarea familiei şi prevenirea separării sau instituţionalizării copiilor, pentru a evita apariţia efectelor
negative de durată.
Mulţi dintre respondenţii din cadrul asistenţei sociale consideră că identificarea precoce a cazurilor
familiilor care intră în crize este dificilă din cauza indiferenţei sociale. Comunitatea consideră că rolul
principal în soluţionarea problemelor de ordin social revine asistentului social comunitar şi nu vede ca o
modalitate eficientă interacţiunea şi conlucrarea dintre mai mulţi actori, precum sunt poliţia, medicii,
profesorii de la şcoală, rudele, prietenii de familie.

2.4 Necesităţile copiilor şi familiilor acoperite la nivel de comunitate

În opinia participanţilor la studiu, necesităţile copiilor şi familiilor la nivel de comunitate în toate raioanele
supuse cercetării, de regulă, sunt acoperite.
Necesităţile primare ale copilului şi familiei în ceea priveşte afecţiunea umană, educaţia, sănătatea,
identitatea, abilităţile de autoîngrijire, îngrijirea de bază, sprijinul financiar, locuinţa, alimentaţia,
carburanţii, îmbrăcămintea, încălţămintea etc. sunt acoperite cu ajutorul: prestaţiilor sociale (ajutor social,
compensaţii nominative, compensaţie pentru transport, alocaţii lunare de stat, alocaţii sociale, alocaţii
pentru îngrijire, ajutorul material, indemnizaţie unică la naştere, indemnizaţie pentru tutelă, indemnizaţie
pentru adopţie); serviciilor oferite de asistentul social comunitar în baza evaluărilor şi planurilor
individualizate de acţiuni; suportului din partea primăriei, ONG-urilor prestatoare de servicii, Bisericii;
atragerii agenţilor economici din comunitate; organizării activităţilor de mobilizare a comunităţii.
Necesităţile educaţionale şi sociale sunt acoperite de instituţiile de învăţământ din comunitate, care
asigură accesul la servicii educaţionale pentru toţi copiii, prânzuri calde, scutiri pentru închirierea
manualelor, programe extracurriculare, instruire la domiciliu, activităţi educaţionale cu părinţii.
Necesităţile ce ţin de sănătatea copilului includ asigurarea medicală şi accesul la servicii de asistenţă
medicală, investigaţii primare oferite de medicul de familie.
Necesitatea de securitate, prevenirea abuzului şi violenţei domestice sunt acoperite, în mare măsură, de
poliţistul de sector şi inspectorul pentru minori şi moravuri.
Necesităţile de integrare socială sunt acoperite de organizaţiile de tineri, părinţi, ONG-urile locale. Printre
resursele utilizate la nivel de comunitate pentru acoperirea necesităţilor copiilor si familiilor în dificultate
au fost menţionate, de asemenea, Biserica, centrele comunitare, cantina socială, toate acestea fiind
utilizate limitat din lipsa sau insuficienţa serviciilor date.
Deşi crearea SASC a mărit considerabil accesul şi gradul de acoperire a necesităţilor copiilor şi familiilor
la nivel local, specialiştii indică faptul că există un şir de necesităţi care, în prezent, totuşi nu pot fi
acoperite de comunitate. Aceasta se întâmplă din cauza resurselor materiale şi financiare limitate pentru a
acoperi un număr mai mare de necesitaţi ale beneficiarilor sau din lipsa resurselor umane specializate, apte
să ofere susţinere în cazurile în care necesităţile copilului sunt complexe sau multiple. Astfel, comunităţile
nu pot acoperi, de regulă, necesităţile de ordin material, precum sunt suportul familiilor sărace cu plăţi,
carburanţi; susţinerea familiilor pentru acoperirea nevoilor de sănătate (acoperirea cheltuielilor pentru
intervenţii chirurgicale, procurarea medicamentelor); necesităţile de adăpost sigur şi protejat pentru copii
sau cuplu părinte-copil în cazuri de urgenţă; nevoile de ordin psihologic şi emoţional ale copiilor în cazurile
de abuz, exploatare şi violenţă domestică; nevoile copiilor care trăiesc în familii în care se face abuz de
alcool sau care sunt lăsaţi fără supravegherea părinţilor; tinerilor cu comportament deviant şi delincvent,
precum şi necesităţile de îngrijire, recuperare si reabilitare a copiilor cu dizabilităţi.
 În rezolvarea unor astfel de cazuri se fac demersuri la raion pentru ajutor financiar sau pentru oferirea
serviciilor specializate, asemenea cazuri sunt prezentate şi la consiliile locale sau raionale pentru protecţia
copilului în vederea identificării şi oferirii unui ajutor multidisciplinar copilului.
15 Drept soluţii pentru tratarea cazurilor cu necesităţi multiple şi complexe la nivel de comunitate, cele trei
raioane au identificat:
 crearea echipelor mobile de specialişti care să efectueze vizite în diferite comunităţi pentru a consulta
beneficiarii şi a susţine asistentul social în evaluarea, planificarea şi accesarea unor servicii mai specializate;
 dezvoltarea unor servicii socioeducaţionale suplimentare în şcoală, pentru a oferi servicii unor grupuri de
copii care se confruntă cu probleme familiale, de instruire, de integrare;
 dezvoltarea programelor de instruire a părinţilor pentru consolidarea abilităţilor părinteşti.
2.5 Necesităţile copiilor şi familiilor acoperite de servicii sociale prestate la nivel de raion
Conform respondenţilor, la nivel de raion, serviciile sociale specializate acoperă, în special, necesităţile
copiilor de a fi crescuţi şi educaţi în medii familiale sigure şi protejate, care să asigure şi nevoile copiilor în
afecţiune, ataşament. Aceste servicii specializate sunt alternativele de tip familial oferite, temporar sau
permanent, copiilor lipsiţi de grija părinţilor precum APP, CCTF, tutelă şi adopţie. Toate aceste servicii sunt
administrate de specialistul în protecţia drepturilor copilului şi specialistul în lucru cu familii şi copii în
dificultate din cadrul D/SASPF.
In acelaşi timp, respondenţii recunosc că, în prezent, serviciile specializate la nivel de raion nu reuşesc să
satisfacă toate grupurile de copii, care necesită servicii specializate. Ca rezultat, mulţi dintre aceşti copii nu
beneficiază de niciun serviciu sau beneficiază de servicii care nu corespund necesitaţilor – servicii
comunitare sau de servicii cu specializare înalta (instituţiile rezidenţiale), adică li se acordă servicii de care
ei nu au nevoie şi care nu duc la soluţionarea situaţiei lor.

Tipologia familiilor
Tipologia familiilor - distribuția familiilor în funcție de existența caracteristicilor compoziției și funcțiilor lor
socio-demografice.
Tipuri istorice în funcție de natura distribuției responsabilităților familiale și a conducerii:
1) familia tradițională (trăsăturile sale: locuirea împreună timp de cel puțin trei generații (bunici, copiii lor
adulți cu soții, nepoții); dependența economică a unei femei de un bărbat (un bărbat este proprietarul
proprietății); naște și crește copii, copiii mai mari au grijă de cei mai mici etc.); capul familiei este un
bărbat);
2) familie netradițională (exploatatoare) (diferențele sale față de familia tradițională: femeile lucrează în
mod egal cu bărbații (femeile au fost atrase de munca socială în timpul tranziției de la o societate agrară la
una industrială); o femeie combină munca în producție cu sarcinile gospodăriei (de aici și natura
exploatatoare) ;
3) o familie egalitară (familie de egali) (distinsă printr-o împărțire echitabilă a responsabilităților
gospodăriei, o natură democratică a relațiilor (toate deciziile importante pentru familie sunt luate de toți
membrii acesteia), saturația emoțională a relațiilor (un sentiment de dragoste, responsabilitate reciprocă
unul față de celălalt etc.).
Tipuri istorice bazate pe alocarea funcției care predomină în activitățile familiale:
1) familia patriarhală (funcția principală este economică și economică: gestionarea comună a economiei, în
principal de tip agrar, realizarea bunăstării economice);
2) familia centrată pe copil (cea mai importantă funcție este creșterea copiilor, pregătirea acestora pentru
o viață independentă în societatea modernă);
3) familia căsătorită (funcția sa principală este satisfacția emoțională a partenerilor de căsătorie). Potrivit
cercetătorilor, ultimul tip, care nu este încă răspândit în societate, caracterizează familia viitorului.
Tipologii din diferite motive:
1) în funcție de compoziția familiei: nuclear - părinți și copii; extins - părinți, copii și alte rude; incomplet -
unul dintre părinți este absent;
2) pe etape ciclu de viață: familie tânără; familie cu întâi născut; familie cu un adolescent; „cuib
abandonat” al familiei (când copiii cresc și își creează propriile familii);
3) după compoziția socială: o familie de lucrători; familia noilor ruși; familia studențească și alții.
Tipologia modernă a familiei se bazează pe semnul prezenței și al numărului de cupluri căsătorite în ea. Cea
mai simplă clasificare evidențiază:
Familii nucleare cuprinzând un cuplu căsătorit cu sau fără copii minori;
Familii extinse care includ mai mult de un cuplu căsătorit sau un cuplu căsătorit și alte rude adulte;
Familii incomplete, fără un cuplu căsătorit.
Astfel, prezența unui cuplu căsătorit nu este o caracteristică obligatorie a unei familii, deoarece o parte
semnificativă a familiilor nu include cuplurile căsătorite. LA lumea modernă marea majoritate a familiilor -
(aproximativ 3/4) - sunt nucleare; cu toate acestea, proporția familiilor monoparentale este în continuă
creștere.
Trebuie remarcat faptul că, deși cuplurile căsătorite stabile, ca principală formă de conviețuire, s-au
dezvoltat aparent cu foarte mult timp în urmă, totuși, în majoritatea societăților, timp de multe milenii din
economia productivă timpurie și care se apropie târziu, baza structurii familiale nu era cuplul căsătorit, ci
clanul. Căsătoriile făceau parte, de asemenea, din familie, dar constituiau, ca să spunem așa, periferia ei.
Un gen este un grup social care există în timpul vieții a cel puțin mai multe generații, format din
descendenți direcți ai unei persoane pe linia paternă și / sau maternă, în cadrul căreia căsătoria este
interzisă. Genul are un nume, strămoș legendar sau real („totem”) și simboluri ale apartenenței la gen.
Moștenirea apartenenței la un gen poate apărea pe linia maternă (descendență matrilineală), pe linia
paternă (descendență patrilineală). La nașterile patriliniare, căsătoriile cu rudele pe latura paternă sunt
interzise, \u200b\u200bîn cele matriliniare - pe partea maternă. Inițial, comunitățile teritoriale s-au format
pe baza unui fel. Soții membrilor unui anumit clan trebuie să provină dintr-un clan diferit. Sub sistemul
matriliniar de rudenie, bărbații au plecat în altă comunitate, sub sistemul patriliniar, femeile.
Pentru multe popoare (de exemplu, indienii din America de Nord din secolul al XIX-lea, printre slavi în
secolele V-VI), casele mari erau comune, cea mai mare parte a populației fiind membri ai aceluiași clan cu
soții lor. Soții nu au fost considerați membri cu drepturi depline ai clanului, deoarece aparțineau unui alt
clan. Populația acestor case era o singură familie extinsă, inclusiv multe cupluri căsătorite. Cu toate
acestea, principalul lucru într-o astfel de familie nu este relația de proprietate, ca și în familia căsătorită
modernă, ci relația de rudenie.
Trebuie remarcat faptul că genul nu este o educație biologică, ci una socială, întrucât interzicerea căsătoriei
cu rudele paterne nu exclude o combinație, de exemplu, cu un văr matern. Apariția unei organizații a
clanului se datorează cel mai probabil necesității de a asigura proprietatea (terenul) grupului de clanuri și
de a organiza activități pentru cultivarea pământului și pășunatul turmelor. Genul exogame - regulă
conform căreia este interzisă căsătoria între bărbați și femei aparținând unui anumit grup social.
Endogamia este o regulă conform căreia se presupune că toate căsătoriile se încheie numai în cadrul unui
anumit grup social. Grupurile strict endogame sunt aproape necunoscute în istorie. Prin urmare,
endogamia este mai degrabă o abstractizare teoretică. Un caz mai general este homogamia - căsătoria
preferată în cadrul aceluiași grup social sau categorie. Endogamia este un caz extrem de homogamie. Cu
toate acestea, termenul „endogamie” a devenit ferm stabilit în literatura de specialitate.
Mentalitatea diasporei rusești în țările baltice
Deoarece formele specifice de existență a diasporei sunt foarte diverse, la prima vedere este dificil să se
determine caracteristicile tipologice ale acestora. Este de fapt așa ...
Familii numeroase (la exemplul regiunii Yaroslavl)
Toate familiile numeroase pot fi împărțite în trei categorii: 1) familii în care sunt planificate familiile
numeroase (de exemplu, datorită tradițiilor naționale, preceptelor religioase, pozițiilor culturale și
ideologice, tradițiilor familiale) ...
Națiune și etno
În funcție de natura sarcinilor stabilite și rezolvate, în lumea modernă se formează mai multe tipuri de
mișcări naționale. Cea mai utilizată clasificare este făcută de H. Cohn ...
Relația principiilor creștine cu familia, căsătoria, divorțul și controlul nașterii
Identificarea tipurilor de familii și clasificarea acestora pot fi realizate din diferite motive: 1) prin forma
căsătoriei: a) monogamă (căsătoria unui bărbat cu o femeie); b) poliandrie (o femeie are mai mulți soți); c)
poliginia (căsătoria unui bărbat cu ...
Familia ca obiect munca sociala... Protecția socială a copilăriei și a intereselor femeilor
În literatura psihologică și pedagogică modernă, există diverse tipologii de familii, dar toate acestea se
caracterizează prin următoarele caracteristici: după numărul de copii: familie fără copii sau infertilă, mică,
mare; în compoziție: incomplet ...
Socializarea personalității
Problema caracteristicilor personalității poate fi abordată în două moduri: din punctul de vedere al
structurii sale; în ceea ce privește interacțiunea ei cu ceilalți, comunicarea cu alte persoane. Tabelul B 3 ...
Comunicare socială
Comunicarea socială în procesul de implementare a acesteia rezolvă trei sarcini principale corelate: 1)
integrarea indivizilor individuali în grupuri și comunități sociale ...
Toate familiile numeroase pot fi împărțite în trei categorii: - familiile în care sunt planificate familiile
numeroase (de exemplu, datorită tradițiilor naționale, preceptelor religioase, pozițiilor culturale și
ideologice, tradițiilor familiale) ...
Asistență socială cu familii numeroase
Ce se înțelege prin conceptul de „familie numeroasă”? Legislația familială din Rusia nu stabilește în mod
specific care este familia numeroasă. Principalul document al nivelului federal care definește statutul social
al unei familii numeroase ...
Familia este unul dintre principalele obiecte ale asistenței sociale. Familia modernă trece printr-o etapă
dificilă în evoluție - trecerea de la un model tradițional la unul nou, iar mulți oameni de știință
caracterizează condițiile actuale ale familiei drept criză ...
Asistență socială cu familii disfuncționale
Conceptul de „familie disfuncțională” nu are o definiție clară în literatura științifică. Sunt utilizate sinonime
ale acestui concept: - familie distructivă; - familie disfunctionala; - familiile expuse riscului; - o familie lipsită
de armonie. Probleme...
Caracteristicile socio-psihologice ale unei familii numeroase
În literatura de psihologie, pedagogie, sociologie, există multe clasificări diferite ale familiilor din diferite
motive: complete, incomplete, prospere, problematice etc. Dintre numeroasele tipologii ale familiei
(psihologice ...
Probleme socio-economice familie modernă
Structura familiei ca sistem integral depinde în mare măsură de tipul grupului familial. În ciuda faptului că
familia este cel mai vechi și mai răspândit grup social ...
Bazele teoretice ale asistenței sociale pentru protejarea familiei
Cel mai frecvent tip este familia nucleară (din nucleul latin - nucleul), formată dintr-o pereche de soți cu
sau fără copii. Poate fi complet sau incomplet - cu un părinte cu copii. Există aproximativ 13% din astfel de
familii ...
Societatea tradițională și societatea modernă
Toată diversitatea mentală și reală a societăților care au existat înainte și există acum, sociologii se împart
în anumite tipuri. Mai multe societăți, unite prin trăsături, criterii similare, constituie o tipologie ...
Familia este unitatea structurală inițială a societății, care pune bazele individului. Este legat de relații de
sânge și familie și unește soții, copiii și părinții, inclusiv mai multe generații în același timp.
Obiectivele educației familiale sunt:
1) formarea unor astfel de calități și trăsături de personalitate care vor ajuta la depășirea adecvată a
dificultăților și obstacolelor întâmpinate în drumul vietii;
2) dezvoltarea inteligenței și creativității, a forțelor cognitive și a experienței primare a muncii, a principiilor
morale și estetice, a culturii emoționale și a sănătății fizice a copiilor - toate acestea depind de familie, de
părinți și reprezintă principalul obiectiv al educației.
Pentru o educație familială eficientă, este necesar să se formeze în părinții înșiși un accent pedagogic
oportun pe o comunicare constantă și reciproc avantajoasă cu proprii copii.
Valoarea creșterii copiilor într-o familie:
1) familia creează pentru copil modelul de viață în care este inclus;
2) influența părinților asupra propriilor copii ar trebui să le asigure perfecțiunea fizică și puritatea morală;
3) de multe ori circumstanțele și condițiile familiale în care copiii s-au născut și au crescut lasă o amprentă
asupra întregii lor vieți și chiar predetermină soarta lor.
În condiții moderne, copiii au nevoie de educație:
1) practicitate rezonabilă;
2) calculul afacerii;
3) întreprindere cinstită.
La început, toate acestea trebuie stăpânite de părinți.
Dragostea părintească adecvată din punct de vedere pedagogic este iubirea pentru un copil în numele
viitorului său, spre deosebire de iubirea în numele satisfacerii propriilor sentimente momentane ale
părinților. Dragostea părintească orbă și nerezonabilă duce la consecințe negative:
1) mută sistemul valorilor morale în mintea copiilor, generează consumism;
2) formează neglijarea muncii la copii, sentimentul de recunoștință și dragoste dezinteresată față de părinți
și alte rude este stins.
Părinții pentru copii sunt idealul în viață. În familie, eforturile tuturor participanților la procesul educațional
sunt coordonate:
2) profesori;
3) prieteni.
Tipologia familiei după experiența familiei: proaspăt căsătoriți, familie tânără, familie care așteaptă un
copil, familie de vârstă mijlocie, familie mai în vârstă, cuplu căsătorit în vârstă. Dintre acestea, familiile
tinere, familiile de vârstă mijlocie și familiile în vârstă necesită cea mai mare atenție a unui specialist în
sfera socială și pedagogică.
Tipologia familiei după numărul de copii: familie fără copii sau infertilă; familie mica; familia numeroasă.
Tipologia calității vieții de familie: prosperă, stabilă, disfuncțională, instabilă, problematică și altele. Astăzi,
o atenție specială a specialiștilor din sfera socială și pedagogică este necesară de către familiile
disfuncționale, care pentru o anumită perioadă de timp nu sunt capabile să reziste efectelor factorilor
destabilizatori extra-familiali și intra-familiali.

Tipologia familiilor pe tipuri de relații între soți: familii cu relații de cooperare, familii cu relații de paritate,
familii cu relații competitive, familii cu relații competitive, familii cu relații antagonice.
Tipologie după stiluri de relații familiale: o familie cu un stil permisiv de relații, o familie cu un stil autoritar
de relații, o familie cu un stil democratic de relații.
Importanța familiei în procesul educațional este de o mare importanță, deoarece familia este capabilă să
satisfacă aproape toate nevoile unei persoane în dezvoltarea și păstrarea personalității.
Există următoarele stiluri de parenting familial: contradictoriu, convingător, judicios, de ajutor, armonios,
simpatic, controlant.
Formarea stilurilor de educație familială a unui copil are loc ca urmare a acțiunii diferiților factori (obiectivi
sau subiectivi). Următorii factori influențează alegerea stilului de educație familială:
1) opinia publică;
2) nivelul moralității familiale;
3) gradul de încredere în literatura științifică și pedagogică;
4) temperamentul părinților și al rudelor apropiate;
5) tradițiile familiale;
6) relațiile interumane ale părinților.
Familia este cel mai important fenomen care însoțește o persoană de-a lungul vieții sale. Semnificația
influenței sale asupra personalității, complexitatea, versatilitatea și caracterul problematic determină un
număr mare de abordări diferite ale studiului familiei. În mod tradițional, „nucleul” familiei este considerat
a fi un cuplu căsătorit cu adăugarea de copii, rude și părinți ai soților la „nucleu”.
Cu toate acestea, există mai multe abordări tipologice ale familiei:
1) pe baza analizei istorice a dezvoltării familiei și a continuității formelor sale (familie matriarhală, grup,
pereche, patriarhală, monogamă);
2) pe baza analizei structurii familiei și a tipurilor de rudenie prezentate în aceasta (nucleară, extinsă,
incompletă, mixtă).
3) tipologia lui S. I. Golod (1998), bazată pe analiza importanței prioritare a polilor celor două axe familiale
(soț-soție; părinți-copii).
Luați în considerare prima tipologie a familiei, bazată pe o analiză istorică a dezvoltării familiei și a
continuității formelor sale. Cea mai veche formă de organizare socială umană a fost genul , care îi unea pe
toți oamenii descendenți de la o mamă: fiicele ei, copiii fiicelor ei și așa mai departe ad infinitum. Rod
era familia matriarhală,care includea toți descendenții liniei feminine.
Familia de grups-a bazat pe căsătoria mai multor surori cu un grup de bărbați. Soții, la rândul lor, ar putea
fi înrudiți, dar nu ar putea fi înrudiți. Rudenia a fost luată în considerare de-a lungul liniei feminine,
deoarece paternitatea nu a fost stabilită în mod fiabil. Semne matrilinealitate,numărarea și o semnificație
mai mare a rudeniei materne sunt observate la unele popoare care au trăit la sfârșitul secolului al XIX-lea și
începutul secolului al XX-lea. (Golod S.I., 1998).
Familia cupluluis-a bazat pe căsătoria cuplurilor individuale, dar relația nu a fost stabilă și a putut fi
întreruptă în orice moment la cererea oricărei părți.
Familia patriarhalăbazat pe căsătoria unui bărbat cu mai multe femei, este poligam pentru un bărbat,
însoțit de „izolarea soțiilor; format în perioada de proprietate. Acest tip de familie a fost determinat de
conducerea unui bărbat în rezolvarea tuturor problemelor vieții familiei și consolidat patrilineal(numărând
de-a lungul liniei masculine de rudenie și legea moștenirii masculine).
Familia monogamă- o familie creată de un bărbat și o femeie; căsătoria lor este constantă pe tot parcursul
vieții lor (din vechea greacă. Monos - una, numai, gamos - căsătorie). Acest tip de familie s-a dezvoltat
acum aproximativ trei milenii (în primul mileniu î.Hr.). Mulți cercetători de familie în judecățile lor provin
din ideea că familia monogamă patriarhală din ultimele secole din viața europeană este un model pozitiv,
iar abaterile de la acesta sunt fenomene care au un efect destul de negativ asupra socializării umane.

Dacă vorbim despre schimbările din familia modernă, atunci cea mai evidentă schimbare poate fi
considerată o schimbare a statutului social al unei femei - exprimată în dorința de a „avea loc” profesional
și de a face o carieră. Modificările ulterioare legate direct de familie rezultă din aceasta. Datorită
independenței economice pe care o femeie a câștigat-o în secolul al XX-lea, statutul ei în familie s-a
schimbat, iar structura familiei a devenit două sau unimodală, dar rolul capului este luat de o femeie.
Astfel, un om își pierde funcțiile dominante în domeniul furnizării de resurse, luării deciziilor și introducerii
copiilor în societate.
Femeia alocă din ce în ce mai puțin timp familiei și creșterii copilului; reproducerea este plasată într-o
poziție subordonată față de carieră. Din aceasta rezultă că indicatorii numărului de copii din familia
modernă și populația țărilor industrializate sunt în continuă scădere. Funcțiile de creștere sunt transferate
treptat altor persoane - fie bona, guvernanta, fie statul. În cazul transferului acestor funcții către stat, așa
cum sa întâmplat în perioada sovietică din Rusia, în locul îngrijirii individuale și îngrijirii constante a unei
persoane dragi, copiii sunt crescuți în relații fără chip de către funcționarii publici. Această înlocuire a
îngrijirii mamei cu îngrijirea stării afectează cel mai tragic dezvoltarea mentală a copilului, provocând
simptome ireversibile de latență sau explicită derivarea maternă.
Următoarea abordare descrie structura familiei în ceea ce privește mărimea familiei, tipul de rudenie și
rolurile pe care le îndeplinesc membrii familiei. (Antonov A.I., Medkov V.M., 1996; Antonov A.I., 1998).
Familia nucleară (nucleară)- este format din reprezentanți a două generații - soți și copiii lor, compoziția
numerică este de trei sau mai multe persoane; reprezentat de 8 tipuri de roluri familiale: soț, soție (soții
unul pentru celălalt), tată, mamă (părinții pentru copiii lor), fii, fiice (copii pentru părinții lor), frați, surori
(unul pentru celălalt). Din setul de roluri prezentat, se poate observa că gama de roluri a membrilor familiei
nucleare este destul de extinsă, ceea ce îi ajută pe membrii unei astfel de familii, și în special pe copii, să
stăpânească abilități semnificative de viață ale relațiilor de la o vârstă fragedă.
familie extinsa- cea mai tipică familie din culturile agrare. În prezent, numărul acestor familii este în
scădere, în special în orașe. Această familie este formată din trei generații - părinții unuia dintre soți, soții și
copiii lor. Prezintă 12 tipuri de roluri familiale (membrii cuplului bunicilor îndeplinesc fiecare câte 4 roluri:
bunic, soț, tată, socru; membri ai cuplului părintesc - câte 3 roluri: tată, soț, fiu; copii - câte 3 roluri: fiu,
frate, nepot), a cărui performanță poate crea o anumită tensiune și necesită flexibilitate, deoarece unii
membri ai familiei trebuie să joace atât roluri de copil, cât și părinți în același timp (de exemplu, atunci
când un bărbat este fiu pentru părinții săi și tată pentru proprii copii).
Familia monoparentală- o familie, formată cel mai adesea din două persoane, în care cel puțin unul dintre
rolurile conjugale sau de copil nu este reprezentat. În majoritatea cazurilor, vorbim despre un părinte
singur și copilul său sau despre un cuplu fără copii. Gama de roluri într-o astfel de familie este slabă, iar
dependența interpersonală este excesivă, ceea ce creează și tensiune în relație. Un părinte singur poate
experimenta o derivare a nevoii de sprijin, înțelegere și intimitate. Dezvoltarea personală a unui copil dintr-
o familie incompletă încetinește din cauza complexității procesului de identificare. Resursele financiare ale
unei astfel de familii sunt adesea limitate.
Familia amestecată- aceasta este o familie formată din „fragmente” (părți) ale fostelor familii (Satir V.,
1992), de exemplu, o femeie singură și un văduv cu un copil, un bărbat divorțat și o femeie cu copiii lor din
căsătoriile anterioare. Dificultățile unei astfel de familii constau în faptul că membrii noii familii sunt
conectați prin multe fire de relație cu alte persoane din afara familiei date, sunt legați de aceștia de acele
roluri familiale pe care le-au jucat în familiile anterioare.
A treia tipologie a familiilor este descrisă de S.I. Foamea, distingând trei tipuri de familii monogame care
reprezintă diferite căile familiale... În lucrările lui SI Golod, atenția principală a fost acordată structurii
familiei, prin care autorul a înțeles relațiile de consangvinitate și proprietăți.
S. I. Golod a identificat trei tipuri ideale de familie:
· Familia patriarhală tradițională;
· Familia modernă centrată pe copil;
· Familia soției (mediocre).
Toate cele trei tipuri de familie aparțin culturii europene occidentale, dar au o prevalență și o reprezentare
diferite în societăți care diferă prin caracteristici și stadii de dezvoltare. Baza ascunsă a tipologiei familiei,
potrivit S.I.Golod, a fost evident relația de putere (dominație-supunere). Odată cu dominația tatălui, familia
este considerată în mod tradițional patriarhală, cu dominația capriciilor și / sau intereselor copilului -
centrată pe copil, cu egalitatea soților și subordonarea copiilor - maritală sau egalitară.
Familie monogamă patriarhală- o familie bazată pe dominația bărbatului mai în vârstă în familie, poziția
dependentă a soției de soț, copiii de la părinți. Într-o familie patriarhală, fiii nu sunt separați de familia
paternă, ci își aduc soțiile în clanul familial al tatălui lor, în timp ce fiicele merg la clanurile familiale ale
soților și își pierd numele de familie. Aceasta este o familie în care denumirea genului (prenumele), relatia
de rudenie și dreptul de moștenire sunt efectuate de-a lungul liniei masculine, iar tipurile de muncă sunt
împărțite între bărbați și femei. Bărbații lucrează în principal pentru a oferi resurse familiei, în timp ce
femeile lucrează pentru gospodărie.
Familia monogamă babycentricăa apărut la începutul secolelor XIX-XX. În legătură cu procesele de
emancipare și stabilirea drepturilor sociale ale copilului. Ratele copilăriei sunt în scădere, iar valoarea unui
copil în familie crește. Împreună cu o carieră, copilul devine centrul intereselor părinților, iar o parte
semnificativă din bugetul familiei este cheltuită pentru satisfacerea nevoilor copilului, pentru creșterea și
educația acestuia. În legătură cu noile nevoi ale familiei, se dezvoltă industria alimentelor speciale pentru
copii, îmbrăcăminte pentru copii, jocuri și jucării pentru copii, muzee pentru copii, literatură pentru copii,
cinema.
Apar o varietate de centre educaționale și programe de formare, programe special dezvoltate pentru a
facilita intrarea în activitate profesională (consiliere profesională), durata copilăriei crește, iar includerea
copilului în sistemul de muncă este amânată pentru o dată ulterioară. Copilul se obișnuiește să fie
responsabil, să fie în centrul întregii familii, obișnuindu-se cu faptul că totul este făcut pentru el. Acest
lucru duce la o creștere a egocentrismului copiilor.
Familia căsătorită originar din anii '60. Secolul XX Ca urmare a acțiunii comune a mișcărilor de emancipare
- femei și copii. Principala linie de relație în jurul căreia se construiește o astfel de familie este relația dintre
doi oameni - un soț și o soție. Aceste relații sunt construite pe dorința de dezvăluire maximă a naturii lor
umane pe baza intimității și autonomiei.
Pagina 10 din 34
Tipologia familiilor moderne
Fiecare familie își alege propriul concept, stil, metode și mijloace de educație utilizate în educație. În același
timp, într-o serie de familii, problemele sunt deja stabilite de la început, care afectează negativ educația
generației tinere. ÎN stiinta moderna există multe tipologii familiale cu tendințe atât pozitive, cât și
negative.
Tipologie bazată pe capacitatea familiei de a rezolva crizele normative și non-normative care apar înainte
de aceasta:
Familii în care sistemul de interacțiuni este suficient de flexibil, ai cărui membri sunt liberi să-și manifeste
sentimentele și dorințele și să discute împreună toate problemele emergente, ceea ce face posibilă găsirea
unor noi tipare de relații, pentru a schimba în mod adecvat structura familiei.
Familii în care principalele eforturi vizează menținerea acordului și a unității în fața lumii exterioare,
realizate prin subordonarea voinței și dorințelor tuturor voinței și dorințelor unuia (cap, lider etc.) și în
care, prin urmare, sunt excluse orice dezacorduri individuale. Aceste familii nu au nevoie în mare măsură
de sprijin și protecție, dar datorită „apropierii” lor față de lumea exterioară, apelul pentru ea este posibil
doar în cazul unor evenimente care par să „explodeze” granițele familiei și să devină cunoscute. Acestea
pot fi boli mintale, violență împotriva membrilor familiei etc.
Familii în care interacțiunile sunt haotice și se bazează pe dispute și conflicte continue care duc la o criză,
iar experiența din trecut nu servește drept ghid pentru comportamentul viitor. Aceste familii au o structură
haotică, slab organizată, conflictuală și nu au aproape niciun potențial propriu pentru rezolvarea situațiilor
de criză. Prin urmare, cei mai mulți au nevoie de sprijin social.
Tipologia familiei în funcție de consistența sa funcțională.
Familiile pot fi împărțite condiționat în funcțional stabil și funcțional insolvabil („grup de risc”). Printre
familiile funcționale falimentare, adică familiile care nu pot face față creșterii copiilor, de la 50 la 60% sunt
familii caracterizate de factori socio-psihologici nefavorabili, așa-numitele familii de conflict, în care relațiile
dintre soți sunt agravate cronic și familii care nu au succes pedagogic, cu o cultură psihologică și
pedagogică scăzută a părinților, stilul greșit al copiilor relația de părinți. Se observă o mare varietate de
stiluri incorecte de relații copil-părinți: rigid autoritar, pedant suspicios, îndemnător, inconsistent,
indiferent detașat, convingător-condescendent etc.
În același timp, există un număr semnificativ de familii care nu știu de problemele lor, condițiile în care sunt
atât de dificile încât amenință viața și sănătatea copiilor. Acestea sunt, de regulă, familii cu factori de risc
criminali, în care părinții, datorită stilului lor de viață antisocial sau infracțional, nu creează condiții
elementare pentru creșterea copiilor, este permis abuzul de copii și femei, implicarea copiilor și
adolescenților în activități criminale și antisociale.
Printre familiile cu părinți incapacitați din diverse motive, un număr semnificativ sunt familiile cu minori
sau părinți de școală, mame singure minore, părinți cu dizabilități, bolnavi cronici, părinți cu dizabilități care
au nevoie de ajutor și sprijin atât material cât și social și psihologic.
O tipologie familială care ține seama de specificul influenței desocializatoare exercitată de familie asupra
membrilor săi.
Familiile cu influențe directe de desocializare prezintă comportament asocial și orientări antisociale,
acționând astfel ca instituții de desocializare. Acestea sunt familii criminal-imorale în care predomină
factorii de risc criminal și familii asocial-imorale, care se caracterizează prin atitudini și orientări antisociale.
Familiile penal imorale sunt cele mai periculoase în ceea ce privește impactul lor negativ asupra copiilor.
Viața copiilor din astfel de familii este adesea amenințată din cauza lipsei de îngrijire de bază pentru
întreținerea lor, abuz, bătăi de băut și promiscuitatea sexuală a părinților. Este vorba de așa-numiții orfani
sociali (orfani cu părinți în viață), a căror educație ar trebui încredințată statului și îngrijirii publice. În caz
contrar, copilul se va confrunta cu vagabondaj timpuriu, fugi de acasă, insecuritate socială completă atât
din cauza abuzului în familie, cât și din influența criminalizantă a formațiunilor criminale.
Tipul asocial-imoral include familii cu orientări deschis achizitive, în care nu există norme morale și
restricții. Situația din aceste familii poate părea decentă, nivelul de trai este destul de ridicat, dar aspirațiile
spirituale au fost înlocuite de obiective exclusiv achizitive cu mijloace foarte nediscriminatorii de a le
atinge. Astfel de familii au, de asemenea, o influență desocializantă asupra copiilor, insuflând direct
atitudini antisociale și orientări valorice... Această categorie de familii și minori este deosebit de dificilă
pentru munca corecțională și preventivă. În ciuda influenta negativa, care se dovedește a fi asupra copiilor
de către părinți, de regulă, nu există niciun motiv formal pentru luarea unei decizii de eliminare a unui copil
din astfel de familii (ca în cazul anterior). Există un nivel ridicat de bunăstare materială, un stil de viață
sobru și dorința părinților de a avea grijă de copiii lor.
Familiile cu o influență desocializantă indirectă se confruntă cu dificultăți de natură socio-psihologică și
psihologică-pedagogică, care se exprimă prin încălcări ale relațiilor conjugale și ale copilului-părinte.
Aceasta include familii conflictuale și fără succes pedagogic.
O abordare diferită este necesară de către familiile cu influență desocializantă indirectă - conflictuală și
pedagogic de nesuportat. Într-o familie de conflict, din diverse motive psihologice, relațiile personale
dintre soți nu sunt construite pe principiul respectului și înțelegerii reciproce, ci pe principiul conflictului, al
înstrăinării. Familiile aflate în conflict pot fi fie zgomotoase, scandaloase, unde tonurile ridicate, iritația
devin normă în relația dintre soți, și „liniștită”, unde relația dintre soți se caracterizează prin înstrăinarea
completă, dorința de a evita orice interacțiune. În toate cazurile, o familie conflictuală afectează negativ
formarea personalității copilului și poate provoca diverse manifestări asociale.
Cele mai frecvente sunt familiile care nu au succes pedagogic, în care, în condiții relativ favorabile (o
atmosferă familială sănătoasă, un stil de viață corect și îngrijirea copiilor), relațiile cu copiii se formează
incorect, se comit erori pedagogice grave, ceea ce duce la diverse manifestări asociale în conștiința și
comportamentul copiilor. ... Familiile sărace în educație și conflict nu au un efect desocializant direct
asupra copiilor. Formarea orientărilor antisociale la copii are loc deoarece, din cauza erorilor pedagogice, a
unei atmosfere morale și psihologice dificile, rolul educațional al familiei este pierdut aici și, în ceea ce
privește gradul de influență al acesteia, începe să cedeze altor instituții de socializare care joacă un rol
nefavorabil.
Tipologia familiei după tipul de greșeli educaționale.
Familiile cu un stil de educație îngăduitor și îngăduitor, atunci când părinții nu acordă importanță abaterii
copiilor lor, nu văd nimic teribil în ei, cred că „toți copiii sunt așa” că „noi înșine eram la fel”. În astfel de
cazuri, este dificil pentru un profesor sau psiholog să schimbe starea de spirit mulțumită și satisfăcătoare a
acestor părinți, pentru a-i obliga să reacționeze serios la momentele problematice din comportamentul
copilului.
Familiile cu o poziție de apărare circulară a creșterii, își construiesc relațiile cu ceilalți pe principiul „copilul
nostru are întotdeauna dreptate”. Astfel de părinți sunt foarte agresivi față de oricine indică
comportamentul greșit al copiilor lor. Chiar și săvârșirea unei infracțiuni grave de către un adolescent în
acest caz nu îi sobrează pe tati și mame. Ei continuă să caute persoanele vinovate. Copiii din astfel de
familii suferă de defecte deosebit de grave în conștiința morală, sunt înșelători și cruzi și foarte greu de
reeducat.
Familii cu un stil demonstrativ de creștere, atunci când părinții, mai des mamă, nu ezită să se plângă de
fiecare dintre copii despre copilul lor, povestesc greșelile sale din fiecare colț, exagerând clar gradul
pericolului lor, declară cu voce tare că crește ca „bandit” etc. ... Acest lucru duce la pierderea copilului de
timiditate, un sentiment de remușcare pentru acțiunile sale, elimină controlul intern asupra
comportamentului său, provoacă furie față de adulți și părinți.
Familii cu un stil de educație pedant și suspect, în care părinții nu cred, nu au încredere în copiii lor, îi
supun controlului total abuziv, încearcă să-i izoleze complet de colegi, prieteni, se străduiesc să controleze
absolut timpul liber al copilului, gama intereselor sale, activități, comunicare.
Familii cu un stil de părinți rigid autoritar în care părinții abuzează de pedeapsa fizică. Tatăl este mai
înclinat spre acest stil de relație, căutând să bată brutal copilul cu orice ocazie, crezând că există o singură
metodă educațională eficientă - represalii crude. Copiii cresc de obicei în astfel de cazuri agresivi, cruzi, tind
să jignească pe cei slabi, mici, fără apărare.
Familii cu un stil de educație admonestant, unde, spre deosebire de stilul rigid autoritar, părinții manifestă
neajutorare completă față de copiii lor, preferă să îndemne, să convingă și să explice la nesfârșit, fără a
aplica influențe și pedepse volitive. Copiii din astfel de familii, așa cum se spune, „stau pe cap”.
Familii cu un stil de părinți detașat, indiferent. Acest stil apare, de regulă, în familiile în care părinții, în
special mama, sunt absorbiți de aranjamentul vieții lor personale. După ce s-a căsătorit a doua oară, mama
nu găsește nici timpul, nici puterea mentală pentru copiii ei din prima căsătorie, este indiferentă atât față
de copiii înșiși, cât și față de acțiunile lor. Copiii sunt lăsați în voia lor, se simt de prisos, tind să fie mai puțin
acasă, cu durere percep atitudinea indiferentă a mamei.
Familii cu creștere de tip „idol al familiei”. Această atitudine apare adesea în raport cu copiii târziu, atunci
când un copil mult așteptat se naște în sfârșit din părinți de vârstă mijlocie sau dintr-o femeie singură. În
astfel de cazuri, sunt pregătiți să se roage pentru copil, toate cererile și capriciile lui sunt îndeplinite, ca
urmare, el dezvoltă egocentrism extrem, egoism, ale căror prime victime sunt părinții înșiși.
Familii cu un stil parental inconsistent, atunci când părinții, în special mama, nu au controlul de sine și
controlul de sine pentru a pune în aplicare tactici parentale consistente în familie. Există schimbări
emoționale accentuate în relațiile cu copiii - de la pedeapsă, lacrimi, înjurături până la manifestări
emoționante și afectuoase, ceea ce duce la pierderea autorității părintești. Adolescentul devine
incontrolabil, imprevizibil, neglijează părerea bătrânilor săi, părinților.