UNIVERSITATEA ,,DUNĂREA DE JOS’’ GALAȚI

FACULTATEA DE ISTORIE,FILOZOFIE ȘI TEOLOGIE

INTRODUCERE ÎN ASISTENȚĂ SOCIALĂ

PROVOCĂRI ALE ASISTENȚEI SOCIALE

ÎN MEDIUL RURAL

PROFESOR:
LECTOR UNIV. DR. LUMINIȚA IOSIF

STUDENTĂ:
CONDURACHE LORINA- ELENA

1
 Asistența socială reprezintă totalitatea programelor sociale, a formelor și activităților
structurate de suport desfășurate de factori specializați, din instituții publice sau private, ONG-uri
pentru asigurarea condițiilor elementare, minime de viață indivizilor, grupurilor aflate în situații
de risc pentru integrarea normală în comunitate.
Din punct de vedere științific la nivel național în ceea ce privește asistența socială din
mediul rural nu există date empirice clare, fiind un domeniu profund neglijat și nediscutat din
acest punct de vedere. Însă totuși conceptul de asistentă sociala rurală a aparut în peisajul
intereselor politice din Romania în jurul anului 2001 pe fondul organizării noului sistem național
de asistență socială datorită faptului că serviciile de asistență socială reprezentau componenta cea
mai slab dezvoltată a sistemului cu excepția serviciilor din căminele pentru copii si varstnici, iar
probleme grave precum violența domestică, dependența de alcool, droguri si persoane fără
adapost rămaneau nerezolvate. La acea vreme asistența socială a persoanelor aflate în dificultate
era caracterizată de un mix confuz de centralizare/descentralizare si un grad ridicat de
fragmentare.
Profesia de asistent social a evoluat în ultimul timp rapid, atât în extensie, cât şi în
instrumentajul/metodele ei de lucru: de la asistarea cu mijloace clasice, de tip psihologic şi social
ale individului în dificultate, la asistenţa grupurilor, a comunităţilor cu probleme speciale, aflate
temporar în criză, până la conştientizarea indivizilor, a grupurilor cu risc de marginalizare, la
susţinerea şi apărarea drepturilor ce li se cuvin, în scopul găsirii unor soluţii corespunzătoare de
integrare într-un mod normal de viaţă. Asistentul social este cel care ajută indivizii, grupurile şi
comunităţile în identificarea resurselor disponibile, precum şi în proiectarea strategiilor de
rezolvare a problemelor acestora. Ei ajută la refacerea deficitului de integrare normală a celor în
dificultate. Ei oferă posibilităţi de cunoaştere şi acces la servicii specializate a celor în nevoie,
orientându-i către înţelegerea corectă a cadrului legislativ de protecţie socială. În societatea
contemporană, asistenţa socială se orientează spre realizarea următoarelor funcţii:
● identificarea şi înregistrarea segmentului populaţiei ce face obiectul activităţilor de
asistenţă;
● diagnoza problemelor socioumane cu care persoanele vulnerabile sau grupurile cu risc
crescut se pot confrunta într-o anume perioadă de timp şi în anumite condiţii socioeconomice şi
culturale date;
● dezvoltarea unui sistem coerent de programe, măsuri, activităţi profesionalizate

2
de suport şi protecţie a acestora;
● identificarea variatelor surse de finanţare a programelor de sprijin;
● conştientizarea propriilor probleme de către cei aflaţi în situaţii de risc;
● stabilirea drepturilor şi modalităţilor concrete de acces la
serviciile specializate de asistenţă socială, prin cunoaşterea cadrului legislativ – instituţional;
● suportul prin consiliere, terapie individuală sau de grup,
în vederea refacerii capacităţilor de integrare socioculturală şi economică;
● prevenţie; promovarea unor strategii de prevenire a situaţiilor
defavorizante; ● dezvoltarea unui program de cercetări ştiinţifice la nivel naţional şi local
privind dimensiunea problemelor celor aflaţi în situaţii speciale.
Asistenţa socială abordează probleme la diferite niveluri: la nivel individual
(asistenţa economică, psihologică, morală pentru persoanele în nevoie, cum ar fi şomerii, cei
dependenţi de drog, alcool, cei cu probleme de integrare în muncă. victime ale abuzurilor de
orice fel etc.); la nivel interpersonal şi de grup (terapii de familie, ale cuplului, ale grupurilor
marginalizate); la nivel comunitar (rezolvarea conflictelor etnice, grupale, mobilizarea energiilor
individuale şi colective pentru refacerea resurselor necesare integrării lor normale).
Rolul asistenței sociale în comunitate este o intervenție dirijată
care să provoace o schinmbare / îmbunătățire la nivel personal / familial / de grup de comunitate.
Toate aceste îmbunătățiri au în vedere promovarea și atingerea justiției sociale. Asta spune
teoria. În realitate lucrurile se văd și se simt altfel. Asistența socială, ca întreg
proces de la formare, angajare, intervenție, recunoaștere se confruntă cu o serie de provocări.
Prima dintre ele: Asistența socială nu este suficient recunoscută și valorizată din cauza
neimplicării din partea autorităților a asistenților sociali în practici și decizii la nivel macro-
social dar și, de ce nu, a dorinței fiecarui asistent social de a face acest lucru (mulțumindu-se
doar cu munca la nivel micro-social).
Consider că încă nu sunt destul de bine stabilite prioritățile
în domeniul asistenței sociale. Asistentul social este supra încărcat cu birocrații și sarcini de
lucru, uneori care nu țin de competența domeniului. Astfel, atenția profesionistului este mutată
de la ceea ce trebuie să facă. Supra încărcarea de sarcini, dar și absența unui lucru bine făcut,
aprecierea, duc la o altă provocare a asistentului social- STRESUL.

3
 Acesta implică și mai multe provocări în fața cărora asistentul social trebuie să decidă
dacă acest domeniu îi aduce satisfacții sau nu.
Birocrația- multe documente care în linii mari conțin aceleași informații, fișe care
trebuie completate lunar și care la un număr mare de beneficiari îți ocupă și din timpul
intervenției prorpiu-zise.
Cea mai mare problemă întalnită în zonele rurale, neurbanizate,
este rata mare a șomajului. Majoritatea serviciilor publice și a celorlalte surse de angajare
funcționează deficitar sau nu funcționează deloc în zonele rurale. Însă cea mai acută problemă a
zonelor neurbanizate este în domeniul serviciilor de sănătate. Pur și simplu nu sunt suficienți
medici, asistente, farmacii și paturi de spital pe cap de locuitor comparând cu marile orașe sau
alte zone urbanizate. Majoritatea cadrelor medicale și a celorlalți lucrători din sanătate, preferă să
lucreze cu oameni cu dare de mâna și în zone în care să aibă suficienți pacienți sau clienți pentru
a putea susține financiar cabinete specializate și unde ar beneficia de servicii publice și școli
bune pentru familiile lor. Acestea sunt motivele pentru care majoritatea profesioniștilor în
domeniu preferă să se stabilească în zonele urbane și nu în cele rurale. O altă problemă a
ruralității și a comunităților din aceste zone implicit o reprezintă lipsa mijloacelor de transport,
mai ales a mijloacelor de transport în comun. Rezidenții marilor orașe au avantajul accesului la
autobuze, troleibuze și metro care la un preț relativ redus, asigură mersul lor la serviciu, la
biserici, la locurile destinate recreerii și divertismentului.
Asigurările sociale ca factor economic sunt o problemă des
luată în discuție în literatura de specialitate, asigurările sociale (șomajul și alocațiile copiilor) au
puternice implicații economice în diferite comunități. Programele de asigurări sociale ca venit
suplimentar în anumite situații, ajutorul temporar pentru familiile în dificultate, alocațiile,
șomajul pot constitui cel mai important (cantitativ vorbind) venit al membrilor comunității.
Șomajul în zonele rurale este mult mai ridicat decât în marile orașe, deși, în general se presupune
că situația este inversă. Ocupația rurala de bază a fost și este agricultura și în
anumite zone mineritul. Totuși există și alte tipuri de industrii dezvoltate în comunități rurale:
turism, agroturism, diferite activități ale pensionarilor, mici afaceri de familie, bazate pe lucruri
create în casă si apoi vândute. Cele mai multe comunități mici nu ofera o diversificată ofertă de
angajari, deși majoritatea tinerilor pleacă să-și găsească serviciu în alte locuri sau se multumesc
cu ofertă limitată de surse de venit pe plan local, adaptându-se. Chiar si pentu cei educați, aceste

4
comunități nu pot oferi serviciu decât în scoli, eventuale licee, biserici și agenții de asistență în
servicii. Cei mai multi angajați din mediul rural fac naveta. Trenurile si autobuzele nu prea
ajung prin cele mai mici localități, de aceea naveta se face cu propriul automobil sau autostopul,
ambele fiind destul de nesigure și costisitoare.
Viața de familie în comunitățile rurale era tradițională, familiile extinse
reprezentau ceva comun. Tatăl lucra în afara casei, iar mama era sau casnică sau ajuta în mica
afacere a familiei. Membrii familiei erau înconjurați mereu de parinți, bunici, unchi, mătuși,
verișori și prieteni ai căror ochi omniprezenți ajutau micile comunități să mențină vii normele,
regulile comportamentului social și favorizau instituirea unei moșteniri spirituale, a unei tradiții
si comuniuni. Străzile erau sigure, ușile erau majoritatea timpului deschise, neîncuiate, iar copiii
împânzeau străzile și aleile fără frică.
Cele mai vulnerabile grupuri identificate în mediul rural:

1,3% 1,4%
2,1%
Persoane vârstnice
10,1% Persoane în risc de sărăcie
Copii în familie, copii separaţi sau
35,1% în risc de separare de părinţi
15,4% Tineri în dificultate
Persoane adulte cu dizabilităţi
Mama şi copil

34,6% Alte grupuri vulnerabile

Studiile asupra programelor de asistență socială disponibile persoanelor defavorizate din

zonele sărace, la nivel local, aduc în discuție și analizează eficianța acestora, raportul dintre
măsurile active și cele pasive, gradul de acoperire al diverselor prestații sociale,
disfuncționalitățile și punctele critice ale sistemului sau disparițiile regionale. Problema centrală
care privește programul de asistență socială este insuficiența fondurilor la bugetele locale pentru
aceste programe în discordanță cu nevoia mare de sprijin a localnicilor, mai exact
responsabilitatea finanțării sistemului de ajutor social de la nivelul autorităților centrale a fost
transferată către autoritățile locale, ceea ce a condus la diminuarea drastică a numărului de
beneficiari de ajutor social și întârzieri importante în plata acestuia. De exemplu, la numai 2 luni

5
de la transfer al responsabilității de plată numărul de beneficiari de ajutor social a scăzut la 27%
din numărul inițial de beneficiari.

Printre prestațiile persoanelor defavorizate se numără:

1. Ajutorul social
(astfel se asigură familiilor sărace un venit minim garantat: 132,8 lei pentru
familiile formate din 2 persoane, 184,5 lei pentru familiile formate din 3 persoane, 228,5
lei pentru familiile formate din 4 persoane, 272,8 lei pentru familiile formate din 5 persoane, câte
18,4 lei în plus pentru fiecare altă persoană)
2. Ajutorul pentru veterani de război (în anul 2002 cuantumul ajutorului
anual era de 31,5 lei,în 2012 a fos de 60 de lei)
3. Dobândirea alocațiilor suplimentare pentru familiile cu mulți copii
(cuantumul lunar a alocației suplimentare este de 5 lei pentru familia care are 2 copii în
întreținere, 10 lei pentru familia care are 3 copii în întreținere, 12,5 lei pentru familia care are 4
sau mai mulți copii în întreținere)
4. Ajutorul pentru refugiați, ajutorul pentru încălzirea locuinței (se
acordă 98 lei pentru familiile care au 105,3 lei pe membru de familie; 58,8 lei pentru familiile
care au 128,7 lei pe membru; 29,4 lei pentru familiile care au 163,8 lei pe membru)
5. Ajutorul pentru înmormântarea unei rude.
Lipsa resurselor necesare efectuării plăților a condus la
nerespectarea procedurilor de menținere a dosarelor de ajutor social care îndeplineau condițiile
legale și, totodată, nu mai sunt aprobate alte dosare. Astfel, deși sunt eligibili, beneficiarii de
ajutor social sunt, de cele mai multe ori, excluși. Unele consilii locale au ajuns să nu mai
plătească deloc aceste prestații sau au acordat diverse ajutoare materiale sau au impus regula
potrivit căreia o familie eligibilă nu poate beneficia simultan de ajutor social și de masă la
cantina socială, deși legea le permitea. În concluzie în zonele rurale avem
nevoie de asistenți sociali calificați, abilități de gestionare a stresului, prevenirea epuizării și
activități de îngrijire personală, nevoia de supraveghere profesională în asistența socială. Aceste
soluții vor îmbunătăți calitatea vieții în munca de asistent social,va preveni epuizarea și fluctuația
personalului profesionist, va crește calitatea serviciilor în societatea romanească. Sărăcia este
persistentă în zonele rurale din România, fiind asociată îndeaproape cu grupurile dezavantajate,

6
care au acces limitat la oportunități de îmbunătăţire a veniturilor. Consilierea şi asistenţa
specializată pot sprijini populaţia rurală să creeze şi să dezvolte noi activităţi non-agricole
aducătoare de venit. Dezvoltarea satelor şi mai ales, îmbunătăţirea infrastructurii, protejarea
resurselor de apă şi aer nu sunt doar o cerinţă esenţială pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii şi
creşterea atractivităţii zonelor rurale, ci şi un element esenţial în utilizarea eficientă a resurselor
şi protecţia mediului.

Bibliografie:

1. Institutul Naţional de Statistică - “Condiţiile de viaţă ale populaţiei din România în

anul 2013”, 2014

2. Postelnicu, R. P., 2002- Nr. 2 Revista de Asistenta Sociala

3. https://www.scribd.com/doc/225408161/Asistenta-Sociala-In-Mediul-Rural

4. Pugh, Richard and Cheers Brian (2010) Rural Social Work. An International
Perspective, The Policy Press, University of Bristol, UK;
5. https://www.qdidactic.com/bani-cariera/management/asistenta-sociala/caracteristici-
ale-asistenei-sociale-rurale-in-conte428.php