Pr. lect.

Ovidiu Soare
Curs 1
ASISTENȚA SOCIALĂ ÎN ȘCOALĂ

Biserica, Familia și Școala instituții fundamentale în realizarea procesului educațional

Fiecare societate a fost preocupată de educație și în special de educația tinerei
generații. Ea este speranța, viitorul și în același timp moștenitoarea valorilor cultural-spirituale a
le unei societăți. Două au fost instituțiile care sau ocupat cu preponderență de acest lucru,
Biserica și Familia. La acestea două s-a adăugat, în perioada modernă, Școala. Se poate constata
însă că spațiul social al tinerilor este invadat de perspective educaționale, care vin pe de o parte
din partea instituțiilor tradiționale, iar pe de altă parte din partea liderilor formali sau informali,
care ocupă spațiul virtual comunicațional.
Fiecare generație se află într-o criză de identitate, din care nu lipsește nici generația
tânără. Pentru a se regăsi în propriile afirmații, într-o societate aflată în plin proces de afirmare a
globalizării1, tânăra generație își caută repere, puncte de sprijin, de care să se folosească pentru a
își construi identitatea2.

1
Problema globalizării, a educației și pastorației generației tinere este prezentă și dezbătută cu interes în spațiul
teologic. Globalizarea are un impact considerabil asupra tuturor compartimentelor existenței umane:
compartimentul financiar, industrial, economic, politic, cultural și religios. La nivelul compartimentului religios se
impune asumarea unei identități teologice și spirituale comune care să depășească segmentările religioase și
confesionale actuale. În orice încercare de descriere a fenomenului globalizării trebuie să se țină cont permanent
de ambivalența acestui proces. Globalizarea nu este un fenomen ce poate fi ușor de categorizat. Așa după cum
sublinia autorul, globalizarea poate fi benefică umanității prin noile realități încadrate în compartimentele amintite,
însă ea poate aduce o serie de probleme, care fac dintr-o societate globalizată o societate vulnerabilă. În cadrul
acestei societăți vulnerabile apar mai multe posibilități pe care le poate îmbrățișa Biserica, pentru a răspunde
provocărilor societății moderne: autismul teologic (refugierea în trecut), ghetoizarea militantă (opoziție militantă),
asumarea pasivă (acceptarea pasivă a efectelor globalizării) sau dialogul critic (evidențierea aspectelor pozitive și
depășirea crizelor pe care globalizarea le provoacă), în Gheorghe HOLBEA, ”Pastorația tinerilor în contextul actual
al globalizării”, în Ortodoxia, seria II, anul VII, nr. IV, octombrie-decembrie, București, 2015, pp. 43-47.
2
Pentru înțelegerea noțiunii de identitate, prin care definim capacitatea unei persoane de a se autorecunoaște și de a
fi recunoscută de către ceilalți, există o multitudine de perspective, remarcându-se însă o perspectivă care conține
înfățișări opuse. Prima dintre ele scoate în evidență asemănarea cu ceilalți, iar cea de a doua scoate în evidență
diferența în raport cu ceilalți, adică acele aspecte care ne face să fim persoane unice și ireductibile. Însă asemănarea
și diferențierea de ceilalți se formează în grupurile sociale din care face parte, în Massimo BORLANDI et al.,
Dicționar al gândirii sociologice, Polirom, 2009, p. 358. Unul dintre motivele majore ale prezenței conflictelor
intergeneraționale este acela al accentuării asemănării sau diferențierii. Când cele două laturi nu sunt înțelese și
analizate critic apare ruptura, conflictul sau tensiunea. Cele două laturi, asemănarea și diferențierea se pot încadra în
două modele prin care este definită identitatea: primul dintre ele concepe identitatea ca pe o structură stabilă
înrădăcinată cadrul persoanei, iar cea de a doua concepe identitatea ca pe un proces care se realizează în
1
 Aceste puncte de sprijin pot fi găsite de către tineri în cadrul Bisericii, Școlii sau al
Familiei, însă acest lucru nu poate fi făcut cu ușurință, deoarece în cadrul celor trei instituții,
fundamentale pentru definirea societății noastre sunt prezente mai multe generații care
interacționează între ele. Dintre toate singura care are un caracter efemer, este tânăra generație.
Școala este o instituție educațională cu care tinerii interacționează încă din copilărie,
însă această interacțiune are un caracter obligatoriu. Caracterul obligatoriu al frecventării Școlii
și implicit al dobândirii de cunoștințe, atitudini și aptitudini conduce la apariția unor reacții de
acceptare, refuz sau indiferență.
Spiritul liber al persoanei umane este modelat după anumite norme și criterii
educaționale, stabilite la nivel național și care sunt în concordanță cu cele de la nivel european,
adaptate fiecărui context particular. Reacțiile de acceptare, refuz sau indiferență le regăsim la
fiecare actor social implicat în procesul educațional, pe grade și intensități diferite, atât în rândul
elevilor, cât și în cel al profesorilor.
Școala fiind o instituție educațională puternic ancorată în societatea românească, are
caracteristici organizaționale veritabile, în ceea ce privește ierarhia, pe linie profesională a
persoanelor implicate în actul educației (elev, profesor, director, inspector școlar, inspector
școlar general, secretar de stat, ministru), peste care se suprapune structura organizațională a
instituțiilor implicate în educație (unitatea școlară, inspectoratul școlar, ministerul educației).
Această structură organizațională creează, pe de o parte un culoar educațional, cu
granițe foarte ferme și care sunt foarte greu de depășit, iar pe de altă parte o anumită inerție în
luarea deciziilor care pot îmbunătăți procesul educațional, provocând, nu de puține ori, reacții
negative din partea celor implicați, elevi și profesori, care se află la baza piramidei
organizaționale a educației.
Urmare a acestor lucruri opiniile sau perspectivele educaționale ale elevilor sunt
acceptate numai dacă se regăsesc în cadrul acestor granițe. Tot ceea ce este în afara granițelor
educaționale poate fi încadrat la categoria revoltă sau nemulțumire.
Pe tot parcursul procesului educațional tinerii se supun unui întreg proces de
adaptare. Cu alte cuvinte Școala, ca instituție educațională în spațiul socio-cultural românesc
produce reacții pro și contra în rândurile tinerilor.
Alături de Școală și Biserica, în societatea românească, ca instituție cu un profund
caracter religios-educațional, are aproape aceleași caracteristici organizaționale.

multitudinea de interacțiuni particulare în care persoana este implicată, în M. BORLANDI et al., Dicționar al gândirii
sociologice, p. 359.
2
 Prin educația religioasă, prezentă în școală, și Biserica face parte din cadrul
instituțiilor cu caracter educațional, de care beneficiază tinerii din societatea românească actuală.
Această introducere în cadrului cursului Asistența socială în școală3 are rolul de a
familiariza studenții de la specializarea Teologie Asistență Socială cu relația și interacțiunile care
au loc între cele trei instituții, Biserica, Școala și Familia în cadrul procesului educațional, care
se desfășoară, cu precădere în cadrul Școlii. În cadrul acestui proces, într-o școală modernă și
adaptată noilor cerințe educaționale, trebuie să fie prezentă Asistența socială, pentru a
preîntâmpina eventualele disfuncționalități și dezechilibre, care pot să apară.

3
Pentru alcătuirea acestui curs au fost folosite mai multe surse bibliografice principale, dintre care amintim cursul
Rolul scolii în societatea contemporana si necesitatea asistentei sociale scolare, Universitatea Babes Bolyai, Cluj-
Napoca, Facultatea de Sociologie și Asistenţă Socială, Specializarea Asistenta Sociala, precum și unele studii ale
autorului acestui curs, dintre care amintim: Valoarea creatoare a religiei în gândirea filosofului creștin Vasile
Băncilă, în „Teologie şi educație la Dunărea de Jos”, fascicula XIV, Editura Arhiepiscopiei Dunării de Jos, Galați,
2015, pp. 339-416; Aspecte concrete privind parteneriatul Biserică - Şcoală în Inspectoratul Şcolar Judeţean
Brăila, în ”Teologie şi educaţie la Dunărea de Jos”, vol. XV, Editura Arhiepiscopiei Dunării de Jos, Galați, 2017,
pp. 70-83; Tânăra generaţie între Biserică şi educaţia religioasă. Perspective sociale, în ”Teologie şi educaţie la
Dunărea de Jos”, vol. XVI, Editura Arhiepiscopiei Dunării de Jos, Galați, 2018, pp. 195-210; Ora de Religie în
Arhiepiscopia Dunării de Jos, în ”Biserică Misiune Slujire”, Editura Arhiepiscopiei Dunării de Jos, Galați, 2016, pp.
560-571; Ora de Religie în județul Brăila, în ”Biserică Misiune Slujire”, Editura Arhiepiscopiei Dunării de Jos,
Galați, 2017, pp. 421-427.
3
Curs 2
ASISTENȚA SOCIALĂ ÎN ȘCOALĂ

Importanța și necesitatea educației școlare

Educația este percepută în prezent ca o funcție vitală a societății contemporane
deoarece prin educatie societatea isi perpetueaza existenta, transmitand din generatie in generatie
tot ceea ce umanitatea a invatat despre ea insasi si despre realitate. De la școală societatea
asteapta astazi totul: sa transmita tinerilor o cunoastere acumulata de-a lungul secolelor, sa-i
ajute sa se adapteze la o realitate in continua transformare si sa-i pregateasca pentru un viitor larg
imprevizibil. Considerata un factor-cheie in dezvoltarea societatii (ea asigura forta de munca
calificata pentru toate sectoarele de activitate, ea favorizeaza progresul, stimuland curiozitatea
intelectuala, capacitatea de adaptare, creativitatea si inovatia), educatia constituie unul dintre cele
mai puternice instrumente de care dispunem pentru a modela viitorul, sau macar pentru a ne
orienta catre un viitor dezirabil, așa cum afirma Delors J., în lucrarea Tezele Comisiei
Internationale a Educatiei pentru secolul XXI. Solutia tuturor problemelor grave si cronice cu
care se confrunta societatea contemporana este cautata in educatie si în scoala.
Urmarind ca scop fundamental pregatirea tinerilor pentru integrarea in societate, pe
de o parte, si dezvoltarea maxima a potentialului lor, pe de alta parte, scoala trebuie sa-i ajute pe
tineri sa se cunoasca si sa se accepte, sa-si proiecteze idealuri si sa le interiorizeze in identitatea
lor, sa-i ajute sa constientizeze si sa-si asume responsabilitatea pentru a se implica in dezvoltarea
societatii. Se observa ca, dat fiind statutul ei privilegiat, care provine din functia de asigurare a
reproducerii societatii, educatia, scoala contemporana in special, suporta presiuni tot mai mari
din partea celorlalte subsisteme ale societatii. Aceste presiuni vin dinspre toate sectoarele de
activitate, carora scoala le livreaza forta de munca, dar vin si din partea elevilor si parintilor;
acestia asteapta de la scoala garantia reusitei insertiei sociale, ceea ce inseamna concomitent
prosperitate materiala, dezinvoltura in relatiile sociale, dar si contributia activa la construirea
societatii4.

Rolul școlii în exercitatrea actului educativ

Toate presiunile exercitate asupra sistemului educativ contribuie la modificarea
rolului scolii: dintr-o institutie autonoma, relativ izolata, specializata exclusiv in transmiterea

4
cf. J. Houssaye, Les Valeurs a l'ecole, PUF, Paris, 1992, p. 148.
4
stiintei de carte, scoala a devenit interfata in relatia individ - societate, spatiul social specific in
care se manifesta disfunctiile si tensiunile societatii si, prin aceasta, nodul central al
preventiei/terapiei acestora. Scoala este prima institutie care ii confrunta pe elevi cu exigentele
integrarii socionormative si toate cercetarile demonstreaza convingator ca modul in care se
adapteaza un copil la scoala reprezinta principalul indicator predictiv cu privire la calitatea
conduitei sale socioprofesionale ca adult.
Toate marile teorii sociologice subliniaza importanta calitatii experientelor scolare in
integrarea sociala a indivizilor, ceea ce argumenteaza interpretarea: scoala si problemele sociale
reprezinta cele doua fete ale aceleiasi monede. Din punctul de vedere al politicilor sociale,
consecinta acestei viziuni este una extrem de importanta: la ora actuala, se prefera investirea
resurselor in scoala, in scopul cresterii calitatii actului educativ, decat in sistemele de control
social (așa cum susțin P. Hebberecht, și E. Sack, în lucrarea La Prevention de la delinquance en
Europe), sau in sistemele de sustinere sociala. Aceasta strategie corespunde si principiului
interventiei timpurii - este mai bine sa previi, decat sa vindeci -, si principiului interventiei
eficiente: investitia in scoala se finalizeaza in calitatea intelectuala, morala, pro­fesionala si
sociala a absolventilor; absolventii care probeaza autonomie intelectuala si morala, capacitate de
adaptare la schimbari, solidaritate si atitudine deschisa, pozitiva fata de invatare sunt mai apti sa-
si rezolve singuri si corect problemele existentiale si vor da dovada de o conduita dezirabila
social - deci, pe scurt, nu vor contribui la cresterea disfunctionalitatilor sociale.

Scopul asistenței sociale în școală

Tranzitia catre un alt tip de finalitate a scolii - dezvoltarea personalitatii copilului in
functie de exigentele sociale ale unei comunitati, caracterizata de un anumit nivel de dezvoltare
economica si culturala -, ca si accentuarea caracterului socioterapeutic al educatiei contemporane
au determinat schimbarea radicala a destinului acestei institutii in viata sociala; scoala
contemporana functioneaza ca un centru al unei retele de servicii - instructive, formative,
medicale, psihologice, de consiliere vocationala etc. -care urmaresc sa ajute elevii sa se integreze
in societate. Obiectivul major al scolii este sa ofere un context adecvat pentru invatare si
dezvoltare, in care toti copiii sa se pregateasca sa inteleaga lumea in care traiesc si in care vor
deveni activi in viitor.

5
 Asistenta sociala in scoala, ca aplicare a principiilor asistentei sociale in interiorul
sistemului educativ, urmareste sa faciliteze realizarea acestui obiectiv5. Scopul fundamental al
serviciilor de asistenta sociala in scoala se subordoneaza finalitatilor educatiei, urmarind sa
creeze conditiile necesare pentru ca elevii sa-si satisfaca trebuintele educative de baza, sa-si
dezvolte abilitatea de a lua decizii si de a rezolva probleme, sa-si dezvolte capacitatea de
adaptare la schimbare si sa fie pregatiti sa-si asume responsabilitatea pentru propria conduita.
Elevii care sunt sustinuti sa gaseasca satisfactii, practice sau intelectuale, in procesul invatarii si
al formarii propriilor competente dezvolta un sens al autonomiei personale si sociale definitoriu
pentru integrarea eficienta in comunitate. De aceea, obiectivul general al asistentei sociale in
scoala urmareste in primul rand identificarea barierelor invatarii si indepartarea acestora.
Data fiind coincidenta obiectivelor urmarite de educatia scolara si de asistenta sociala
scolara, rezulta ca toate schimbarile semnificative din interiorul sistemului educativ -ca rezultat
al presiunilor exercitate de alte subsisteme ale sistemului social - influenteaza continutul si
specificul activitatii de asistenta sociala din scoala.

5
Costin, L.B., „School Social Work”, in Minahan, A. (ed. in chief), Encyclopedia of Social Work, ed. a VlII-a, vol.
2, NASW, Silver Spring, Maryland, 1987, p. 538.
6
Curs 3
ASISTENȚA SOCIALĂ ÎN ȘCOALĂ

Necesitatea asistenței sociale în școală – democratizarea educației

Necesitatea asistentei sociale scolare a devenit evidenta, in cursul deceniilor de dupa
cel de-al doilea razboi mondial, in stransa corelatie cu o serie de evolutii majore la nivelul
societatii si educatiei, si anume : democratizarea educatiei, extinderea drepturilor civice si asupra
copilului si cresterea rolului educatiei in viata sociala moderna.
Democratizarea educatiei a reprezentat un puternic curent de opinie ce a aparut in
anii '60, ca urmare a difuzarii rezultatelor cercetarilor de sociologie a educatiei, ce demonstrau
modul in care scoala preia si accentueaza inegalitatile sociale, urmarind sa asigure perpetuarea
dominarii claselor sociale privilegiate. Autorii acestor studii incriminau direct practicile scolare
de selectie si evaluare, concentrarea cantitativa si calitativa a resurselor in scolile de elita din
mediul urban, lipsa de neutralitate ideologica a continuturilor invatamantului, codul lingvistic
elaborat folosit in scoala si care
dezavantaja elevii proveniti din familiile sarace, care foloseau un cod lingvistic restrans, accentul
prea mare pus in scoala pe aptitudinea verbala, care dezavantajeaza elevii cu o inteligenta
practica etc. Reprezentantii diferitelor curente de sociologie a educatiei sustineau ca sistemul
scolar pare special conceput sa dea o educatie de calitate inferioara copiilor din mediul rural,
celor proveniti din clasa muncitoare sau apartinand unor minoritati etnice, rasiale.
În fata acestor realitati, scoala s-a dorit un instrument de egalizare a sanselor; daca
initial factorii de decizie au luat in considerare egalizarea sanselor de acces in scoala, ulterior s-a
demonstrat ca doar acest demers nu este suficient; egalizarea sanselor de acces a fost dublata de
incercarea de egalizare a sanselor de succes. Idee centrala in demersul democratizarii educatiei,
egalizarea sanselor nu presupune nici nivelare, nici „garantarea unui tratament identic tuturor, in
numele unei egalitati formale, ci inseamna „a oferi fiecarui individ o metoda, o cadenta, forme
de invatamant care-i corespund6.
A fost necesar un efort sustinut si de durata pentru a se realiza difuzarea valorilor
democratice in educatie, si in acest demers s-au implicat si asistentii sociali din scoala; intrucat
democratizarea educatiei nu inseamna doar mai multa educatie pentru mai multi oameni, ci si
mai multi oameni care sa participe la luarea deciziilor scolare, atat pe linie administrativa, cat si
educativa, asistentii sociali scolari au avut de realizat o noua misiune - aceea de a facilita

6
Faure E., A învăța să fii, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1974, p. 126.
7
participarea elevilor si parintilor la gestiunea fondurilor scolii, la stabilirea calendarului de
activitati, la discutarea regulamentelor scolare etc. Intensificarea participarii elevilor si parintilor
la toate momentele vietii scolare, reasezarea relatiei profesor - elev pe baze democratice si
atenuarea dispa-ritatilor social-culturale in educatie, determinate de liberalizarea accesului la
invatarea scolara, au reprezentat obiective majore in activitatea asistentei sociale din scoala.
Drepturile civice ale elevilor - principii
Extinderea drepturilor civice asupra copiilor reprezinta un aspect particular al
procesului de democratizare a societatilor, care s-a manifestat tot mai puternic in a doua jumatate
a secolului XX, ca urmare a progresului cercetarilor in domeniul psihologiei copilului si a
tendintelor de evolutie la nivelul familiei. Extinderea drepturilor civice asupra copilului
reprezinta patrunderea valorilor democratice in relatia copil - adult, ceea ce a condus la
modificarea statutului copilului in familie, dar si la scoala, intelegerea specificului psihologic al
copilului a determinat rediscutarea unor practici educative familiale si scolare; s-a vorbit despre
expunerea copiilor la diverse tipuri de abuz si despre necesitatea de a proteja copiii de
comportamentele abuzive ale adultilor, parinti sau profesori. A aparut protectia copilului, ca
forma specifica a asistentei sociale, care urmareste respectarea drepturilor copilului.
La 20 noiembrie 1989, Adunarea generala a ONU a adoptat Conventia Drepturilor
Copilului, document international prin care se recunoaste pentru prima data in istorie ca un copil
are aceeasi valoare umana ca si adultul si trebuie sa fie tratat cu acelasi respect ca si acesta.
Conventia Drepturilor Copilului deduce toate drepturile copilului din urmatoarele patru
principii7:
1. principiul interesului superior al copilului afirma necesitatea ca toate deciziile
privitoare la copil sa fie luate tinand cont de interesul acestuia, nu al adultului;
2. principiul nondiscriminarii: toate drepturile trebuie aplicate fara nici o
discri­minare intre copii;
3. principiul participarii afirma necesitatea participarii copiilor la luarea deciziilor
care-i privesc;
4. principiul supravietuirii si dezvoltarii afirma dreptul inerent la viata si obligatia
autoritatilor de a asigura un cadru pentru dezvoltarea potentialitatilor copilului.
Aplicarea acestor principii in domeniul educatiei scolare a generat doua efecte
specifice, care au impulsionat, de asemenea, diversificarea activitatilor de asistenta sociala in
scoala; este vorba despre aparitia principiului educatiei integrate si a Cartei Drepturilor Elevului.

7
Morosanu C. et al., Autoritatea tutelară și protecția copilului, Editura Moldogrup, Iasi, 1996, pp. 193-212.
8
 Educatia integrata desemneaza cuprinderea in invatamantul de masa a copiilor
educabili cu cerinte educative speciale, care invata astfel sa se dezvolte si sa evolueze alaturi de
covarstnicii lor obisnuiti, intr-un sistem educativ unic, care le satisface tuturor (deficienti si
nondeficienti) toate cerintele educative. Integrarea scolara a copiilor cu deficiente a generat o
crestere a nevoii de servicii de asistenta sociala in scoala; asistentilor sociali le revine misiunea
sa creeze conditiile optime pentru integrarea sociala a copiilor cu deficiente, sustinand
colaborarea parintilor cu educatorii, identificand toate resursele necesare unei evolutii scolare
bune, stimuland interactiunile sociale ale elevului cu deficiente cu ceilalti membri ai comunitatii
scolare.
Carta Drepturilor Elevului este un document ce reuneste principalele drepturi de care
trebuie sa beneficieze elevii intr-un sistem de invatamant cu adevarat democratic.
Drepturile elevului au aparut ca o specializare a drepturilor copilului in domeniul
educatiei scolare si se refera la:
- dreptul de a nu fi tot timpul atent;
- dreptul la forul sau interior;
- dreptul de a invata numai ceea ce are rost si sens;
- dreptul de a nu fi supus si ascultator 6-8 ore pe zi;
- dreptul de a se misca;
- dreptul de a nu se tine de toate promisiunile ;
- dreptul de a alege cu cine doreste sa lucreze;
- dreptul de a nu iubi scoala si de a declara acest lucru;
- dreptul de a nu coopera la propriul proces de formare8.
Fiecare dintre aceste drepturi are o consistenta justificare psihopedagogica si
democratica si este evident ca incearca sa introduca egalitatea de tratament intre elevi si
profesori. Introducerea drepturilor elevilor in scoala a atras dupa sine obligatia asistentului social
de a supraveghea respectarea lor si de a preveni orice forma de abuz din partea profesorilor si a
parintilor. S-a acordat o atentie mai mare drepturilor elevului in raport cu aspecte precum :
disciplina scolara si utilitatea unor sanctiuni ca pedeapsa corporala, suspendarea si
exmatricularea; implicatiile sociale ale curriculumului; plasarea elevilor in clase speciale; accesul
elevilor la documentele scolare.

8
Cucos C, Minciuna, contrafacere, simulare, Editura Polirom, Iasi, 1997, pp. 63-67.
9
Curs 4
ASISTENȚA SOCIALĂ ÎN ȘCOALĂ

Drepturile elevului și educația religioasă

Unul dintre drepturile, prezente în Carta Drepturilor Elevului, este acela de a învăța
numai ceea ce are rost si sens, iar unul dintre aceste drepturi se poate exercita, în cadrul Școlii
românești, și asupra orei de Religie. Cu alte cuvinte elevul are dreptul de a participa sau nu la ora
de religie. Cunoaștem frământările care au cuprins societatea românească, cu ani în urmă,
referitor la statutul orei de Religie în cadrul școlii.
Asistentul social școlar trebuie să fie pregătit pentru a face față acestor situații care
de cele mai multe ori aduc tensiuni în rândul elevilor, părinților și profesorilor.
Reacțiile de acceptare, refuz sau indiferență, cu privire la rolul educațional al
instituțiilor, sunt normale într-o societate deschisă, așa cum încearcă să fie și societatea
românească, iar depășirea barierelor care blochează acest demers educațional poate fi făcut prin
dialog, analize și consultări periodice.

Educația religioasă și statutul orei de Religie în spațiul est-european

Cadrul legislativ la nivel European privind educația religioasă se regăsește în

Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în Protocolul la Convenția pentru apărarea
drepturilor omului și a libertăților fundamentale la articolul 2, Dreptul la educație:
Nimănui nu i se poate refuza dreptul de instruire. Statul, în exercitarea funcțiilor pe
care și le va asuma în domeniul educației și al învățământului, va respecta dreptul părinților de
a asigura aceasta educație și acest învățământ conform convingerilor lor religioase și
filozofice9.
Pe de altă parte cercetarea sociologică analizează schimbările sociale10 care au loc în
cadrul religiozității11, modul în care acestea modifică sistemul social al unui grup sau organizații,
aspecte care se pot regăsi și în cadrul spațiului educațional prezent în Școală.

9
Primul protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăților fundamentale, încheiat
la Paris la 20 martie 1952, articolul 2.
10
Pot fi identificați trei factori principali care influențează schimbarea socială: factorii culturali, mediul înconjurător
natural și organizarea politică. Prima influență esențială asupra schimbării sociale o constituie factorii culturali,
care includ produsele religiei, sistemelor de comunicație și a conducerii. În viața socială religia poate fi o forță
conservatoare, cât și una inovatoare. Unele forme ale credinței religioase și ale practicii religioase au funcționat
ca o frână în calea schimbării, punând accentul pe nevoia de a adera la valorile și ritualurile tradiționale. Totuși
10
 Este deosebit de importantă definirea schimbării religiozității, care are loc în cazul
persoanelor religioase, precum și a atitudinilor și a gradului gradul de conformare a acestora
conform modelului acceptat ca sistemul de referință12.
Marek Korzeniowski în articolul Continuitatea și schimbarea religiozității. Rezultate
selectate ale cercetării sociologice asupra atitudinilor religioase, tratează aspectele legate de
continuitatea și schimbarea religiozității, iar perspectivele legate de educația religioasă și
implicare Bisericii în acest act educațional pot fi privite și din punctul de vedere al proceselor
moderne de secularizare și pluralism.
În această ordine de idei, generația tânără consideră că alături de religie, pentru
rezolvarea problemelor de zi cu zi, credințele religioase fac parte dintr-o multitudine de surse
care dau sens vieții. Astfel sursele non-religioase, familia, locul de muncă, relațiile
interpersonale pot fi alternative sau compatibile cu religia13.
Educația religioasă este analizată de către Radomir Marincovic din perspectiva
tradiției și a secularizării. În articolul Educația religioasă în Serbia: Între Tradiționalism și
secularism autorul afirmă că revenirea la educația religioasă a provocat o dezbatere aprinsă în
sfera publică unde s-au făcut auzite numeroase păreri contradictorii, de la opinia că educația
religioasă în școală este neconstituțională, până la opinia că educația religioasă ar trebui să fie
obligatorie. Cu toate acestea profesorii de Religie sunt printre profesorii preferați ai elevilor, dar
nu trebuie uitat faptul că Religia creștină promovată în Școală, și care dorește să fie o alternativă
la viața din societatea secularizată, trebuie să fie autentică, motivantă și stimulatoare14.
Criza modelelor educaționale în spațiul est-european a produs de multe ori eșecuri
sau dezamăgiri. După căderea regimurilor comuniste din țările est-europene a existat tendința de
a înlocui paradigmele educaționale, din acele perioade, cu altele noi, din spațiile vest-europene

așa cum sublinia și Max Weber, convingerile religioase joacă adesea un rol mobilizator în promovarea schimbării
sociale, în Anthony GIDDENS, Sociologie, Editura All, București, 2010, pp. 42-44.
11
Una dintre temele care poate fi abordată în cadrul schimbărilor sociale din cadrul religiozității este cea a laicizării.
Dezbaterea asupra tezei laicizării este unul dintre domeniile cele mai complexe din cadrul sociologiei religiei.
Există un dezacord între susținătorii tezei laicizării – care sunt de acord cu părinții întemeietori ai sociologiei și
văd religia ca diminuându-și importanța în lumea modernă – și oponenții conceptului, care susțin că religia rămâne
o forță semnificativă, deși adesea în forme noi și nefamiliare, în A. GIDDENS, Sociologie, pp. 528-529. Cu toate
acestea se poate alege o cale de mijloc în a analiza această teză a laicizării și a religiei, prin care și una și cealaltă să-
și găsească rolul ei firesc în societate, completându-se una pe cealaltă, deoarece o societate se poate considera
modernă dacă a reușit să elimine din cadrul ei radicalismul și exagerările, de orice natură ar fi ele.
12
Marek KORZENIOWSKI, ”Continuity and change of religiosity. Selected results of sociological research on
religious attitudes”, în Social Sciences and Education Research Review (4) 2, Volume 4, Issue 2, 2017, pp. 100-109.
13
M. KORZENIOWSKI, ”Continuity and change of religiosity...”, pp. 100-109.
14
Radomir MARINCOVIC, ”Educația religioasă în Serbia: Între Tradiționalism și Secularism”, în † Varlaam
PLOIEȘTEANUL et al., Educația religioasă a tinerilor în contextul secularizării actuale, Editura Basilica, București,
2017, pp. 275-286.
11
sau cu paradigme educaționale vechi, din perioada interbelică. Nu este scutită de asemenea
experiențe nici Biserica.
Dacă implementăm astăzi un anumit model, oricât de bun a fost acesta în trecut, fără
să ținem seama de specificul noului mediu, este foarte probabil să fim dezamăgiți. Impunerea
forțată a unor modele poate să creeze efectul opus celui urmărit. Limbajul Bisericii trebuie să fie
o chemare și nu o constrângere. Transmiterea și înțelegerea valorilor creștine trebuie să aibă un
caracter dinamic, atractive pentru omul modern, pentru a putea să fie aplicate. Creștinismul
astăzi nu și-a afirmat suficient de puternic utilitatea, pentru că nu explică omului modern legătura
dintre Evanghelie și viața de zi cu zi. Limbajul trebuie să fie unul contemporan, iar scopul
principal al educației religioase este acela de al atrage pe elev către Biserică15.
În Bulgaria problema prezenței educației religioase în școlile publice este una
asemănătoare cu cea din Serbia și România. Și aici sunt voci pro și contra. Argumentele
apărătorilor educației religioase sunt puternice, dar există și adversari care susțin că, în epoca
dezvoltării tehnologice, educația religioasă este o pierdere de timp16.
Lupta, din perioada socialistă, împotriva religiei a dus la incapacitatea de a înțelege
importanța educației religioase în societate și la apariția analfabetismului religios. Statul este
chemat să asigure alfabetizarea religioasă a adolescenților, care să fie independentă de instituțiile
religioase, fără a fi în conflict cu ele, ci în acord cu ele17.
Educația religioasă în Bulgaria s-a concentrat pe două direcții. Prima dintre ele este
aceea care susține că educația religioasă trebuie să aibă un caracter neconfesional, unde elevii să
fie familiarizați cu mesajele morale ale creștinismului, islamului și iudaismului. Cea de a doua
concepție, propusă de Sfântul Sinod al Bisericii Bulgare susține ca studiul Religiei să urmeze
principiul confesional18. Aceste două probleme au fost dezbătute și în spațiul educațional
românesc.
Familia19 are un rol important în formarea poziției religios-morale a copilului.
Dezvoltarea religioasă a elevilor nu trebuie să rămână un scop iluzoriu, ci este necesar să devină

15
R. MARINCOVIC, ”Educația religioasă în Serbia...”, pp. 283-285.
16
Rosița GHEORGHIEVA, ”Situația educației religioase în școlile publice din Bulgaria. Educația religioasă în familia
bulgară contemporană: probleme și perspective”, în † V. PLOIEȘTEANUL et al., Educația religioasă a tinerilor...,
p.287.
17
R. GHEORGHIEVA, ”Situația educației religioase...”p.287.
18
R. GHEORGHIEVA, ”Situația educației religioase...”, p. 291.
19
Numeroase sunt analizele care scot în evidență criza familiei în societatea modernă, precum și faptul că aceasta se
îndepărtează pe zi ce trece de valorile tradiționale, ceea ce ar duce la diminuarea sau chiar dispariția formării
religios-morale a copilului în cadrul familiei. Una dintre cauze ar fi dezvoltarea extraordinară a mijloacelor de
informare și a rolului decisiv pe care-l joacă acestea în viața oamenilor. Acestea pot pune stăpânire pe om și îi pot
condiționa viața, cum este cazul computerului și al internetului... O altă problemă a familiei ar fi violența de orice
factură (fizică, psihică, economică, verbală) între soți sau între părinți și copii, în familii, pe stradă, la locul de
12
o necesitate și o misiune a întregii societăți. Pentru aceasta este nevoie de multă iubire, înțelegere
și dăruire20.
În Polonia, în perioada postbelică, Religia a fost prezentă în școli. Până în anul 1956,
Religia a fost o disciplină obligatorie în școlile primare și în gimnaziu; în perioada 1957-1961,
Religia a fost predată ca materie extra-curriculară, iar după 1961 a fost predată în centre
autorizate de educație religioasă. După anul 1990 Religia a fost reintrodusă în școala primară și
în gimnaziu21.
De o deosebită importanță în educarea tinerii generații, în Polonia, sunt Frățiile și
organizațiile bisericești. Astfel Frăția Ortodoxă Sfinții Chiril și Metodiu are ca principal obiectiv
familiarizarea societății cu învățătura și tradiția Bisericii Ortodoxe, precum și promovarea lor
prin activități culturale și educative22.
Educația religioasă în școlile din România este prezentată, dintr-o perspectivă
pozitivă de către Mihăilescu J. Astfel autoarea afirmă faptul că una dintre victoriile
creștinismului asupra comunismului ateu din România a fost introducerea orelor de Religie în
școli, în anul 199023. Discursul autoarei este unul curajos și fără echivoc.
Educația religioasă aduce beneficii culturii sufletului atât de necesară în societatea
actuală, iar Religie trebuie să fie cunoscută de către elevi. Educația religioasă te invită la
autocunoaștere. Valorile religioase îi aduc pe oameni laolaltă, creează legături durabile și se
manifestă prin iubire, dăruire și înțelegere24.
Studiul nostru se concentrează asupra atitudinilor adolescenților din școala
românească, față de Biserică și educația religioasă. Adolescentul devine un observator critic în
ceea ce-l privește și constată că în anumite situații trăiește stări de anxietate sau de euforie
exagerată. Tânărul adult luptă să se reinventeze și are tendința de a lăsa în urmă investiția făcută

muncă sau în instituțiile de învățământ precum și abuzurile de orice fel... Despre categoria persoanelor în vârstă ar
trebui spus că cea mai mare problemă cu care se confruntă unele dintre ele este singurătatea, lipsa unei persoane
care să le poarte de grijă, să se intereseze de soarta lor sau pur și simplu să le spună o vorbă bună... Cu toate
problemele cu care se confruntă familia în societatea modernă se poate arăta și un alt aspect, acela că, în multe
cazuri, tineretul din societatea noastră a fost și cel care a însuflețit viața religioasă a familiilor lor, aceasta și
datorită participării la orele de religie de la Școală. Chiar dacă societatea zilelor noastre se confruntă cu o
multitudine de probleme care afectează atât viața personală cât și pe cea comunitară, grija creștinilor trebuie să se
îndrepte deopotrivă spre cei mici, tineri dar și spre cei în vârstă, indiferent că sunt membri ai unei familii sau pur și
simplu fac parte din marea familie a lui Dumnezeu, în Ionuț POPA, ”Problema familiei creștine astăzi. Pastorația
copiilor, a tinerilor și a bătrânilor”, în Ortodoxia, nr. 4, anul LVIII, septembrie-decembrie, București, 2007, pp. 120-
129.
20
R. GHEORGHIEVA, ”Situația educației religioase...”, p. 295.
21
Bazyli DOROSZKIEWICZ, ”Publicațiile și învățământul religios al ortodoxiei poloneze”, în † V. PLOIEȘTEANUL et
al., Educația religioasă a tinerilor..., pp. 307-308.
22
B. DOROSZKIEWICZ, ”Publicațiile și învățământul religios...”, p. 313.
23
Julieta MIHĂILESCU, ”Educația religioasă în școala românească – investiție pe termen lung”, în † V.
PLOIEȘTEANUL et al., Educația religioasă a tinerilor..., p. 167.
24
J. MIHĂILESCU, ”Educația religioasă în școala românească...”p. 167.
13
de părinți în pregătirea lui culturală și spirituală. Pe de altă parte denigrarea și cicăleala, limitarea
libertății, impunerea vechilor reguli îl vor determina pe adolescent să se lupte de unul singur cu
noile provocări din viața lui și chiar să se îndepărteze de Dumnezeu. Este bine să ne retragem
discret și să-l lăsăm pe Dumnezeu să-l protejeze și să-i ofere înțelepciunea de care are nevoie
pentru a se maturiza25.
Prin acest studiu sunt prezentate informații noi privind perspectivele sociale pe care
tinerii elevi le au față de educația religioasă și față de Biserică. Dacă cele mai multe studii, care
tratează prezența educației Religioase și a Bisericii în Școală, în spațiul est-european, scot în
evidență minimalizarea orei de Religie sau chiar lipsa ei din Școală, acest studiu scoate în
evidență dorința elevilor de a studia Religia în Școală, însă acest studiu al Religie să fie făcut cu
o metodă și un limbaj nou, din care să nu lipsească implicarea reală a Bisericii în viața socială a
tinerilor.
Clivaje pot să apară deoarece, de cele mai multe ori, nu se ține seama de specificul
mediului în care tinerii își desfășoară activitatea; modelele educaționale sunt impuse forțat, iar
limbajul nu este unul contemporan26.
O dovadă a faptului că Biserica este interesată de tineri și de modul în care aceștia
interacționează cu Școala, Biserica și Familia este numărul mare de programe și activități cu
tinerii, care se desfășoară în Arhiepiscopia Dunării de Jos. În acest sens, în anul 2016 a apărut
lucrarea, Tinerii în Biserică. Mărturii. Provocări. Răspunsuri care este un compendium adunat
din mărturiile oferite de elevi, tineri și profesori de Religie, de-a lungul anilor, în Eparhia
Dunării de Jos, fie cu prilejul unor manifestări spiritual-culturale, fie în dialogul pe tema orei de
Religie, fie pe temele provocărilor contemporane în lucrarea de educație creștină, în Familie, în
Școală, în Biserică27.

25
Cristina BENGA, Criza adolescenței și rolul ei în maturizarea spirituală a tânărului, în † V. PLOIEȘTEANUL et al.,
Educația religioasă a tinerilor..., p. 339.
26
R. MARINCOVIC, ”Educația religioasă în Serbia...”, pp. 283-284.
27
† CASIAN, Arhiepiscopul Dunării de Jos, ”Tinerețea credinței”, în † CASIAN et al., Tinerii în Biserică. Mărturii.
Provocări. Răspunsuri. , Galați, 2016, pp. 3-5.
14
Curs 5
ASISTENȚA SOCIALĂ ÎN ȘCOALĂ

Puncte de vedere ale elevilor privind relația dintre Biserică și educația religioasă
Punctele de vedere fac parte dintr-un studiu explorativ28 care are ca scop
identificarea perspectivelor sociale pe care elevii le au față de educația religioasă în școală,
precum și a prezenței Bisericii în viața lor.
Principalele întrebări din cadrul acestui studiu au fost:
- Care sunt problemele și acțiunile prezente în perspectivele sociale propuse de
către tineri?
- Care este impactul acestor perspective asupra comportamentului social al
tinerilor?
Răspunsurile la aceste întrebări vor contribui la îmbunătățirea demersul educațional
religios și a relației dintre tineri, Școală și Biserică, precum și a modalităților prin care toate
aceste răspunsuri pot aduce beneficii în viața socială a tinerilor elevi.
Perspectivele acestui studiu pot fi de folos comisiilor guvernamentale desemnate să
analizeze și să revizuiască programele școlare la disciplina Religie.
Acest studiu poate fi folosit în cadrul cercurilor pedagogice, pentru îmbunătățirea
metodelor de predare a orei de Religie, folosind abordări noi, flexibile și moderne, abordări
venite din partea beneficiarilor demersului educațional.
Rezultatele studiului pot fi implementate de către asociațiile și fundațiile cu caracter
religios, care au parteneriate cu școlile de stat, pentru desfășurarea de programe
interinstituționale: Școală-Biserică-Familie.
Abordările studiului sunt folositoare inspectoratelor și unităților școlare, pentru a
valorifica impactul pe care-l are ora de Religie la nivelul formării și educării tinerilor.
Studiul explorativ s-a desfășurat în anul școlar 2016-2017, pe un număr de 36 elevi,
din două clase terminale ( clasa a XII-a), din cadrul unui colegiu național din municipiul Brăila.
Elevii au fost rugați să alcătuiască un eseu cu tema: Ce așteaptă tinerii de la Biserică? Ce
așteaptă Biserica de la tineri?
Analiza eseurilor tinerilor elevi, nu dorește să impună rețete, prescripții și nici
scheme de acțiune. Nu este vorba nici de impunerea unor opinii, ci de punerea unor probleme.

28
Aceste puncte de vedere fac parte dintr-un studiu explorativ al autorului cursului cu titlul: Tânăra generaţie între
Biserică şi educaţia religioasă. Perspective sociale, în ”Teologie şi educaţie la Dunărea de Jos”, vol. XVI, Editura
Arhiepiscopiei Dunării de Jos, Galați, 2018, pp. 195-210.
15
Nu vor fi trase concluzii indubitabile, care ar putea da naștere unor convingeri. Analiza acestor
eseuri este o confruntare cu noi puncte de vedere, care pot avea câteva șanse de a suscita moduri
noi de a privi educația și formarea .
Începem studiul nostru cu opinia unei tinere privind locul și rolul Bisericii în viața
tinerilor:
Tinerii așteaptă de la Biserică cu totul altceva decât ceea ce este acum și anume
sprijinul. În ziua de astăzi rar vedem la biserică tineri interesați de ceea ce înseamnă exact
Biserica și Tainele acesteia. Sprijinul pe care Biserica ar trebui să îl acorde tinerilor, să fie în
primul rând unul spiritual, pentru ca în tot ceea ce fac ei să se prefigureze un viitor mai bun atât
pentru ei cât și pentru societatea în care trăiesc.
În al doilea rând să fie un sprijin material, în special pentru elevii care vor să
studieze și nu au posibilități.
Însă momentan ceea ce este promovat și susținut în mediul Bisericii sunt bătrânii,
deoarece aceștia sunt prezenți în fiecare duminică la biserică, și din păcate tinerii trăiesc cu
impresia că ei nu își au locul printre marea de oameni în vârstă, care acaparează, aparent,
termenul de Biserică.
Biserica așteaptă, însă, să atragă câți mai mulți creștini spre îndrumarea credinței.
Aceasta așteaptă de la tineri, ca ei să asculte de părinți, bunici și să învețe, acestea fiind
singurele îndrumări propuse de către oamenii Bisericii. Deși Biserica îi așteaptă și îi primește
cu brațele deschise pe tineri, aceștia nu sunt mulțumiți doar cu cuvintele frumoase. Ei au nevoie
de o îndrumare atât către cele sfinte cât și spre ceea ce ei își doresc.
În concluzie, Biserica și tinerii nu au o relație tocmai strânsă din cauza indiferenței
care vine din partea ambelor părți, însă acest lucru nu a fost mereu așa și poate fi schimbat în
momentul în care cineva chiar face ceva în această privință, nu doar superficial”(M.V.).
Opinia acestei tinere de 18 ani dintr-un al terminal, de la un colegiu din orașul Brăila,
scoate în evidență relația dintre Biserică, Școală și Societate în spațiul est-european. În această
declarație a tinerei nu este negat rolul social, educativ și moral al Bisericii ci lipsa de implicare
reală și activă a celor care gestionează programele și proiectele comune celor două instituții.
În altă ordine de idei, această caracterizare a implicării Bisericii în viața socială se
poate extinde la oricare altă instituție cu rol social și educativ din țara noastră.
Reconstrucția instituțională și implicare în social mai are mulți pași de făcut pentru a
deveni reală și credibilă. Acestea nu au depășit, decât în mică măsură, etapa ”cuvintelor
frumoase”, așa cum amintea tânăra, prezentată mai sus.

16
 Pe de altă parte există și un curent negativist cu privire la activitatea instituțiilor
fundamentale dintr-o societate, cum că acestea astăzi nu și-ar mai face datoria sau că ar fi
depășite din punct de vedere moral și social.
Prezentăm, de această dată, perspectiva unei alte tinere eleve, care scoate în evidență
neputința tinerilor de a se implica în viața Bisericii:
În ziua de astăzi tinerii nu au așteptări de la Biserică, mai ales pentru că ei nu
conștientizează ce rol are cu adevărat Biserica. Pentru majoritatea tinerilor Biserica nu este
importantă, așa că nu-i acordă atenție... nu sunt interesați de tot ceea ce înseamnă Biserică sau
credință, încercând de multe ori să evite tot ce are legătură cu Biserica. Nu există comunicare
între tineri și oamenii maturi , prezenți în Biserică. Există judecăți de valoare de ambele părți.
Tinerii judecă prea aspru Biserica și nu observă faptele bune pe care aceasta le face. Biserica
are așteptări prea mari de la tineri(A.L.).
De această dată se observă conflictul dintre generații, care se face simțit între tineri și
biserică. Nu încape nici o îndoială că acest conflict între generații apare datorită lipsei de
comunicare reală, precum și a limbajului rigid folosit de către generația matură, generație care se
regăsește atât în rândul clericilor din Biserică, dar și al profesorilor din Școală.
Tinerii așteaptă de la Biserică o comunicare sinceră și reală. Din eseul unei tinere
desprindem următoarele:
În primul rând tinerii așteaptă să fie înțeleși, să fie ascultați de oamenii din Biserică.
Aceștia, de câte ori au o problemă, chiar și de ordin spiritual, simt nevoia să se descarce în fața
unui om, în fața preotului. Astfel, ei așteaptă de la Biserică, de la oamenii care fac parte din ea,
să îi înțeleagă și să nu-i judece pentru faptele lor. De asemenea, așteaptă și sfaturi morale,
vorbe care să-i liniștească spiritual și să-i ajute să depășească respectiva problemă pe care o
au. Confesându-se, tânărul se va simți eliberat, iar la auzirea vorbelor bune spuse de preot își va
găsi liniștea spirituală (P.A.).
Din această mărturisire se poate observa dorința tinerei de a comunica cu cei maturi,
pentru a primi sfaturi care o pot ajuta să depășească problemele vieții de zi cu zi. Comunicarea
sinceră și care depășește bariera strict educațională, duce la îmbunătățirea actului educațional. Un
profesor de Religie, care se apropie de elevi, înțelegându-le dorințele și suferințele, comunicând
cu ei sincer și direct, va mări șansele de a avea o oră de Religie în care obiectivele educaționale
să fie îndeplinite. Continuând cu prezentarea eseului elevei P.A. aceasta afirmă că:
Biserica are și ea așteptări mari de la tineri. Dorește ca ei să fie înțelepți, să-și
trăiască viața în armonie, stabilindu-și un țel pentru care să lupte. Vrea ca tinerii să fie

17
respectuoși cu cei din jur... De fiecare dată când simt nevoia să se descarce, să nu ezite să vină
la Biserică, pentru a-și confesa problemele, din viața de zi cu zi. Să facă acest lucru dacă simte,
nu să vină din obligație (P.A.).
Aceasta este, pentru această tânără, perspectiva educațională non-formală. Față de
Familie, Școală sau Biserică tinerii doresc să se apropie fără a fi obligați să o facă, ci din dorința
lor sinceră de a primi ajutorul de care au nevoie.
Eseul unui tânăr, O.C., scoate în evidență faptul că ”Biserica face parte din
patrimoniul cultural al țării”, iar ”Biserica așteaptă de la tineri ca ei să fie smeriți, frumoși,
inteligenți și plini de Duhul Sfânt”. Este o perspectivă spiritual-culturală de care nu este lipsită
nici Școala. Alături de Biserică și Școala are un caracter sacru în sufletele elevilor. Această
sacralitate, conștientizată, îi poate face pe elevi să fie mai buni și mai frumoși.
Tânăra elevă D.E. vede în spațiul Bisericii sfințenie și căldură:
Atunci când mă gândesc la Biserică mă gândesc la un loc sacru, sfânt și plin de
căldură. Nu cred că toți tinerii merg la Biserică, dar, oricum, sunt destui de mulți care merg și
se așteaptă să fie primiți cu brațele deschise și cu sfaturi bune.
Același lucru își doresc tinerii și de la Școală, să fie un loc plin de căldură și să fie
primiți cu brațele deschise. Lipsa tinerilor din spațiul bisericii poate fi comparat cu absenteismul
școlar, care din păcate, în ultima vreme, este la niște cote ce depășește normalitatea.
Tot această tânără continuă: Într-o lume a internetului și când toate problemele se
rezolvă cu ajutorul electronicelor, este greu să-i mai aduci pe tineri la Biserică, mai ales că
acest obicei trebuie încurajat și de familie. Implicare familie în actul educațional spiritual-
cultural este fundamentală pentru reușita tânărului în viață.
Elevul C.C.A. vede în Biserică un spațiu al definirii personalității:
În viziunea tinerilor, biserica ar trebui să se contureze ca un izvor de cunoștințe care
le-ar șlefui personalitatea. Un tânăr este dornic de a învăța toate îndrumările pe care le oferă
Biserica, pentru a se evidenția față de ceilalți, construindu-și o mentalitate pozitivă.
Așteptările tinerilor față de Biserică ar putea fi încadrate în pozitive, negative și
indiferente. Cele mai multe așteptări ale tinerilor sunt pozitive. Această perspectivă pozitivă,
prezentă în eseurile tinerilor, poate fi transferată cu ușurință atât către Școală, cât și către
Familie. Nu sunt puține eseurile care susțin implicarea Școlii și a Familiei, pentru ca relația
dintre tineri și Biserică să fie una pozitivă.

18
 Chiar dacă unii tineri nu sunt declarativi în a susține credința sau apartenența la o
anumită Biserică, ”Biserica și credința fac parte din viața noastră, chiar dacă nu arătăm acest
lucru”(P.A.G.)
Tinerii așteaptă de la Biserică ”înțelegere, educație și iertare”(B.A.), iar Biserica
așteaptă de la tineri ”să nu uite să fie oameni”(G.S.D).
Un răspuns sincer și care vine în comparație cu rețelele de socializare este dat de
tânăra H.V.
Eu cred că tinerii așteaptă mai mult ca Biserica să vină la ei și să poată să le dea un
răspuns matematic pentru toate problemele și întrebările lor. Ei nu cunosc faptul că Dumnezeu
nu este asemenea internetului, care îi ajută pe moment.
Biserica reprezintă al doilea pilon în formarea tinerilor. Este odihnitor și plin de
speranță, pentru un elev să vadă că în Biserica unde merge cu părinții sunt și alți tineri, de
vârste apropiate, care au aceleași principii de viață ca ale lui (C.R.).
În mărturisirea cestei tinere se observă unitatea pe care ea o dorește, ca să existe între
Biserică, Școală și Familie.
Prin tineri, Biserica se înnoiește mereu, fiind cei care încep să-l cunoască pe
Dumnezeu... Așa se pun bazele unei familii...Ca și Acasă, Biserica și cei din interiorul ei devin o
familie, spovedindu-se și rugându-se împreună...Pentru majoritatea tinerilor, Biserica se mai
poate numi dicționarul vieții, în care pot primi informații importante cu privire la viața lor, mai
ales în perioada adolescenței (C.R.).
Liniștea, pacea și armonia sunt așteptări ale tinerilor, pa care doresc să le regăsească
în spațiul Bisericii, dar și în cel al Familiei și Școlii.
În concluzie, analizând relația tinerilor cu Biserica, din perspectivă socială și
educațională aflăm că tinerii văd în Biserică o instituție vie și sfântă, care are de asemenea un rol
important în educarea și formarea tinerilor pentru viață. În Familie, Biserică și Școală tinerii
doresc să găsească sfințenie, armonie, liniște, pace, înțelegere, educație și nu în ultimul rând
iertare. Tinerii elevi sunt conștienți de faptul că au nevoie de educație, morală și bunăcuviință, pe
care doresc să le găsească în cele trei instituții amintite mai sus.
În urma analizelor eseurilor tinerilor elevi, au fost găsite răspunsuri la întrebările de
cercetare. Problemele și acțiunile prezente în perspectivele sociale propuse de către tineri,
precum și impactul lor asupra comportamentului social, se pot rezuma la următoarele: tinerii au
întrebări, au probleme la care găsesc cu greu un răspuns și acestea probleme sunt zilnice.
Rețelele de socializare nu sunt mulțumitoare, pentru tineri, în totalitate,. Tinerii au nevoie de

19
comunicare sinceră. Vor să vorbească față către față zilnic, pentru a găsi soluții, pentru a se
îmbunătăți, pentru a deveni mai buni și mai înțelegători cu cei din jur. Din păcate, generația
matură nu-și găsește timpul și dispoziția necesară, pentru a vorbi cu tinerii. Tinerii au nevoie de
căldură sufletească, din partea părinților, din partea profesorilor și din partea preoților.
Până la urmă profesorul, preotul și părintele se regăsesc în aceeași persoană, pe care
elevul o vede ca fiindu-i de ajutor în depășirea provocărilor zilnice, precum și în construirea
personalității proprii.

20
Curs 6
ASISTENȚA SOCIALĂ ÎN ȘCOALĂ

Socializarea în familie și în școală, premize pentru diminuarea inadaptării școlare și a

insuccesul școlar
Cresterea rolului educatiei in viata sociala a atras atentia asupra unui alt fenomen, si
anume inadaptarea scolara. Inadaptarea scolara si insuccesul scolar au evoluat, de la stadiul de
probleme izolate, specifice anumitor elevi si interpretate ca probleme ce tin de deficientele
subiectului, pana la stadiul de adevarate fenomene sociale, pe masura ce integrarea sociala cerea
un nivel al studiilor tot mai inalt. În conditiile in care pretutindeni in societate se cere o calificare
scolara tot mai inalta si nivelul scolaritatii obligatorii se prelungeste, din insuccesul scolar al
individului i se deduce insuccesul lui social. Inadaptarea scolara este fenomenul pe care trebuie
sa-l previna sau/si sa-l rezolve asistentii sociali din scoala, ceea ce presupune urmatoarele directii
de actiune: investigarea cauzelor sociale ale inadaptarii scolare, ameliorarea relatiei scoala -
familie si formarea competentelor specifice maturitatii sociale.

Socializarea în familie
Din prezentarea evolutiilor interdependente la nivelul educatiei scolare si la nivelul
asistentei sociale scolare, rezulta ca necesitatea asistentei sociale in scoala provine din insasi
determinarea sociala a sistemelor educative; elevii ajung in scoala marcati de provenienta lor
socioculturala, care se manifesta in setul de valori specific, in nivelul si continutul „pre-stiintific'
de utilizare a cunostintelor scolare, in competentele lor de interactiune sociala. Determinarea
sociala a sistemelor educative se refera la multitudinea de variabile socioculturale care
caracterizeaza populatia scolara si care influenteaza desfasurarea procesului de invatamant si
eficienta lui. Actiunea acestor variabile se manifesta in procesul de socializare din familie si in
procesul de socializare din scoala.
Influenta socializarii in familie asupra calitatii adaptarii scolare si sanselor de succes
ale elevilor a fost analizata de sociologi si psihologi in nenumarate studii. Socializarea in familie
este procesul prin care tinerii dobandesc o capacitate de exercitiu social, exprimata prin:
- abilitatea de a exercita adecvat rolurile sociale, conform unor reguli si norme
specifice;
- participarea in cunostinta de cauza la scopurile si idealurile grupului;

21
 - dobandirea capacitatii de discernamant, care permite tanarului sa distinga intre
scopuri dezirabile si indezirabile, intre mijloace legitime si ilegitime, intre conduite permise si
prohibite.
Continutul procesului de socializare in familie include:
- modalitati de comunicare (limbajul oral, coduri de comunicare simbolice,
expresive);
- modelele sociale de comportament,
- modalitati de cunoastere si strategii de actiune,
- norma de internalitate (tendinta de a apela la explicatii/atribuiri interne ca mod de
interpretare a actiunilor celorlalti, dar si a rezultatelor conduitei personale) si
setul de atitudini fata de sine/ ceilalti/activitate.
Specificul socializarii in familie este dat de cadrul informal in care se realizeaza, in
care climatul de securitate afectiva joaca rolul primordial, si de caracterul ei constrangator.
Caracterul constrangator al socializarii in familie provine din modul in care se produce in
copilarie „interiorizarea realitatii. O serie de cercetari29 au aratat ca viata socioumana este
prezentata copilului de catre „altii semnificativi” : parinti, frati, alti adulti apropiati. Copiii se
identifica mult timp cu aceste persoane si pot deveni chiar imaginea pe care si-o fac acesti
oameni despre ei. Deoarece la varsta copilariei indivizii nu isi pot alege „altii semnificativi” si nu
pot reactiona cand se confrunta cu situatii traumatizante, ei isi accepta parintii asa cum sunt.
Socializarea in familie este constrangatoare in sensul ca marcheaza individul pe toata durata
vietii lui. Socializarea in scoala nu are profunzimea celei din familie, copilul ramanand mult timp
prizonierul lumii definite de parintii sai.

Socializarea în școală
Tot ceea ce caracterizeaza exercitarea functiei socializatoare in familie influenteaza
pregatirea pentru viitoarea adaptare scolara a copilului. Talia familiei, seria fraterna, pozitia
copilului in seria fraterna, coeziunea familiei, stilul de disciplina parentala, nivelul de instructie
si educatie al parintilor, abuzurile parintilor asupra copilului sunt variabile care joaca un rol
semnificativ in prestatia unui anumit elev la scoala, atat pe linia achizitiilor academice, cat si pe
linia integrarii sociale scolare.
Intrarea copilului in scoala este un eveniment care afecteaza direct si copilul, si
familia lui. Copilul paseste intr-un mediu formal, caracterizat de regimul de drepturi si indatoriri

29
Ionescu I., Sociologia școlii, Editura Polirom, Iasi, 1997, pp. 7-8.
22
scolare, in care educatorul ia locul parintelui, iar atmosfera nu mai este una de acceptare/iubire
neconditionata; el isi pierde statutul privilegiat de fiinta unica ce monopolizeaza atentia adultilor
si devine un anonim printre ceilalti. Apare acum si situatia incongruentei intre modelele de
socializare oferite de familie si cel pe care-l promoveaza scoala.
În practica educationala sunt posibile trei astfel de situatii30:
- paralelismul apare cand valorile unui model de socializare nu se regasesc in
celalalt;
- divergenta apare cand ceea ce este evaluat pozitiv intr-un model de socializare
devine comportament marginal, discutabil in celalalt model;
- contradictia rezulta cand intre cele doua seturi normativ-valorice, specifice fiecarui
model de socializare, exista relatii de contradictie; de exemplu, cand comportamentul „pozitiv”
recompensat in familie devine obiectul interdictiei explicite la scoala (ceea ce se denumeste in
mod uzual prin sintagma „violenta simbolica”).

Adaptarea școlară
Socializarea in scoala are ca scop realizarea adaptarii scolare, care se exprima prin
capacitatea elevilor de a dezvolta atitudini participative in legatura cu scopurile scolii, si anume :
performanta scolara, disciplina liber consimtita, motivatia pozitiva pentru respectarea
programului de activitate si a normelor de comportament. Socializarea, în desfasurarea ei de-a
lungul ontogenezei, se realizeaza ca individualizare-socializare-personalizare, procese aflate intr-
o stransa interdependenta si avand ritmuri diferite de manifestare. Daca in cadrul socializarii in
familie se realizeaza preponderent un proces de individualizare - copilul invata unicitatea sa de
fiinta distincta de cea a altor fiinte umane -, prin socializarea de tip scolar, copilul isi construieste
o identitate sociala, in urma unui proces extrem de complex, care nu exclude manifestarile de
individualizare.
Adaptarea scolara presupune atat obtinerea performantelor scolare, cat si acomodarea
la grupul scolar, pe baza asimilarii unor valori specifice varstei. Între reusita scolara si adaptarea
la colectivul de elevi exista o relatie puternica, exprimata in definirea succesului scolar ca
indicator al adaptarii scolare; astfel, de exemplu, se apreciaza ca elevul inregistreaza un insucces
scolar atunci cand e inadaptat la mediul scolar, la colectivul clasei sale, cand traieste o situatie de
excludere sau conflict.

30
Bunescu et al., Educația părinților. Strategii și programe, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1997, p. 31.
23
 O data cu frecventarea scolii, campul relational al copilului se diversifica si se
imbogateste prin stabilirea relatiilor de cooperare-competitie cu covarstnicii. Deci procesul de
socializare in scoala se caracterizeaza prin implicare sociala, presiunea mai mare a expectantelor
adultilor, contextul clasei de elevi si procesul de comparare sociala, care influenteaza insusirea
normelor si valorilor scolare si sociale.
Socializarea in scoala functioneaza ca un proces de aculturatie; scoala functioneaza
ca un spatiu cultural autonom, ca un spatiu in care au loc o serie de procese si dinamici sociale:
se confrunta forte, valori, credinte, se creeaza un sistem de tensiuni, se manifesta opozitii
culturale. Notiunea de „camp al scolii”31 subliniaza tocmai dinamica vie a modului specific in
care scoala, transmitand valorile culturii dominante, intra in interactiune cu cultura elevilor, ceea
ce genereaza efecte socializatoare majore. invatarea inseamna interactiune : interactiune cu
profesorul, cu ceilalti elevi, cu grupul de elevi, cu ceilalti adulti din scoala. Toate aceste tipuri de
interactiuni regleaza mecanismele adaptarii scolare si contribuie la cristalizarea identitatii sociale
a elevului.
Influenta covarsitoare a determinarii sociale in functionarea scolii explica de ce in
ultimii ani serviciul de asistenta sociala din scoala a devenit o specializare in plina afirmare in
cadrul asistentei sociale generale si o necesitate pentru realizarea finalitatilor educatiei.
Nevoia de asistenti sociali in scoli este sustinuta, alaturi de realitatea evidenta a
inmultirii problemelor medicale, psihologice si social-culturale din sistemele educative, si de
rezultatele investigatiilor; astfel, un studiu realizat în SUA32 a gasit ca, atunci cand li se cere sa
alcatuiasca o lista de servicii pentru care ar dori sa creasca fondurile in scoala lor, aproximativ
40% dintre profesorii americani nominalizeaza in primul rand „asistenta sociala si serviciile
pentru familii”.

31
Notiunea a fost introdusa de psihologul K. Lewin. Vezi A. Neculau, „Relatiile pedagogice si rolul lor in dinamica
procesului de invatamant', in A. Neculau si T. Cozma (coord.), Psihopedagogie, Editura Spiru Haret, Iasi, 1994, p.
231.
32
***, Metropolitan Life Survey of the American Teacher, Prepanng Schools for the 1990s, Metropolitan Life
Insurance Company, Tampa, Florida, 1989.
24
Curs 7
ASISTENȚA SOCIALĂ ÎN ȘCOALĂ

Funcțiile și dimensiunile profesiei de asistent social în școală

Daca, la inceputul afirmarii serviciilor de asistenta sociala scolara, principalii clienti
erau elevii si familiile lor, in prezent continutul acestor servicii s-a diversificat substantial, ele
adresandu-se si personalului didactic si nondidactic al scolii, unor reprezentanti ai comunitatii,
după afirmațiile lui C. Nelson în lucrarea A Job Analysis of the School Social Workers. Aceasta
evolutie apare evidenta daca examinam principalele functii ale asistentului social scolar; astfel,
in 1977 (data la care s-a introdus prin lege serviciul de asistenta sociala in scolile din SUA33)
asistentii sociali aveau de indeplinit urmatoarele patru functii:
- sa pregateasca istoricul social si/sau al dezvoltarii elevilor;
- sa realizeze activitati de consiliere, individuala sau de grup, cu elevii si parintii
lor;
- sa sustina adaptarea scolara a elevilor cu probleme, atat la scoala, cat si acasa sau
in comunitate;
- sa identifice resursele scolii sau/si ale comunitatii, necesare in realizarea
obiectivelor educatiei scolare.
La nivelul anilor '90, asistentii sociali scolari caracterizau ca „foarte importante”
toate cele cinci dimensiuni ale profesiei lor34:
a) furnizarea de servicii pentru elevi si familiile lor;
b) furnizarea de servicii pentru personalul educativ al scolii;
c) furnizarea de servicii pentru personalul noneducativ al scolii;
d) furnizarea de servicii pentru comunitate;
e) realizarea unor sarcini administrative si profesionale specifice.
Vom aborda in continuare fiecare dintre aceste functii ale asistentului social scolar,
argumentand, acolo unde este cazul, eficienta/necesitatea procedurii respective.

33
, L. B. Costin, „School Social Work”, in Minahan, A. (ed. in chief), Encyclopedia of Social Work, ed. a VlII-a,
voi. 2, NASW, Silver Spring, Maryland, 1987.
34
Nelson C., A Job Analysis of the School Social Workers, Educational Testing Service, Princeton, New Jersey,
1990, p. 165.
25
a)SERVICII OFERITE DE ASISTENTA SOCIALA SCOLARA ELEVULUI SI FAMILIEI

Identificarea precoce a elevilor cu risc de inadaptare sociala/insucces scolar

Una dintre sarcinile majore ale asistentului social scolar este de a contribui la
identificarea elevilor sau a grupurilor de elevi care manifesta dificultati de adaptare scolara si de
a le oferi ajutor. Unii dintre acesti copii atrag atentia asupra riscului de inadaptare scolara prin
conduita lor; astfel, se poate observa in recreatii sau in cadrul activitatilor extracurriculare faptul
ca unii copii sunt fie agresivi, ostili, excesiv de dominatori, fie izolati, retrasi, fara a interactiona
deloc cu ceilalti; in timpul activitatilor instructive, postura corporala sau reactiile
comportamentale ofera, de asemenea, indicii importante cu privire la dificultatile lor de adaptare
scolara: copilul pare contractat, amenintat, lipsit de resort, indiferent, ostil, are interventii
inadecvate, refuza realizarea sarcinilor, nu coopereaza cu ceilalti etc. De aceea, identificarea
precoce a acestei categorii de elevi se poate baza pe observatiile cadrelor didactice care lucreaza
direct cu elevii sau pe relatarile altor membri ai personalului scolii.
Alaturi de conduita sociala in colectivul de elevi si de atitudinea lor fata de
necesitatea respectarii regulamentului scolar, indicii importante pentru identificarea elevilor cu
risc de inadaptare scolara - si care sunt cel mai repede sesizati tot de catre cadrele didactice - sunt
si performantele la deprinderile academice de baza: scris-cititul si calculul. Ori de cate ori un
anumit elev manifesta una dintre urmatoarele conduite pe o durata mai mare de timp sau mai
multe astfel de simptome concomitent, este vorba despre o forma de inadaptare scolara, ce
trebuie sa declanseze un demers de sustinere a elevului: elevul citeste greu, descifreaza,
confunda literele, realizeaza omisiuni sau inversiuni, scrie ilizibil, cu greseli de ortografie si
gramaticale, cu defectiuni in construirea frazei, are dificultati in rezumarea ideilor, in sesizarea
relatiilor logice dintre ele, are dificultati mari in realizarea calculelor.
O serie de indicii cu privire la riscul inadaptarii scolare pot fi furnizate si de catre
parinti, in urma observarii conduitei lor acasa : daca elevul nu-si indeplineste sistematic
obligatiile scolare, daca isi dezinformeaza parintii cu privire la rezultatele scolare, activitatile sau
sarcinile de realizat, dificultatile sau conflictele pe care le traieste la scoala, toate aceste conduite
servesc unei diagnoze precoce a inadaptarii scolare.
În general, prezenta acestor indicatori ai inadaptarii scolare inca din primele
saptamani, la debutul scolaritatii, semnaleaza asistentului social scolar sa caute cauzele in mediul
familial35. Copiii cu dificultati de adaptare scolara chiar de la debutul scolaritatii pot proveni din

35
Vezi și Coasan A., Vasilescu, A., Adaptarea școlară, Editura Didactica si Enciclopedica, Bucuresti, 1988.
26
familii care nu au stimulat dezvoltarea intelectuala a copilului, care au abuzat de el fizic,
emotional sau/si sexual. Este posibil, de asemenea, sa fie cazul familiilor foarte sarace, carora le
lipseste accesul la resursele educationale, sau e posibil ca familiile respective sa devalorizeze
utilitatea educatiei scolare pentru copil. Posibilitatile etiologice, relative la socializarea familiala,
ale inadaptarii scolare fiind nenumarate, asistentul social scolar va explora particularitatile
mediului social de provenienta al copilului ca baza pentru programul sau de interventie.
Pe masura ce simptomele inadaptarii scolare se inregistreaza la varste scolare mai
mari, cauzele trebuie cautate, in ordine, in: schimbarile semnificative din mediul familial al
elevului, relatia elev - profesor, mediul social scolar, definit de interactiunile elev - elev. Orice
cadru didactic cu experienta sesizeaza relatia dintre scaderea brusca a randamentului scolar al
unui elev si evenimentele familiale; divortul parintilor, violentele intrafamiliale, o boala cronica,
un accident, alcoolismul parental sunt fenomene care afecteaza adaptarea elevilor si la varste mai
mari. Desi semnificativ mai putin probabila, nu trebuie exclusa nici posibilitatea ca inadaptarea
scolara sa fie generata de un cadru didactic excesiv de rigid, centrat pe autoritatea si prestigiul
personal, care abuzeaza de posibilitatile intelectuale ale elevului sau care eticheteaza, umileste,
pedepseste excesiv elevii.
Pe masura ce elevii se apropie de varsta adolescentei, cauzele inadaptarii scolare
trebuie corelate cu specificul psihologic al varstei, care aduce cu sine efortul afirmarii de sine,
dublat de contestarea autoritatii adultului, nevoia de ideal, originalitatea - ca ingredient al
identitatii sociale a tanarului -, dar si conformismul fata de grup. in adolescenta, sursa
prestigiului personal se deplaseaza de la judecata de valoare a adultului la judecata de valoare a
covarstnicilor. Facand abstractie de criteriul succesului scolar, pe care-l valorizeaza mai mult
adultii, in intelegerea inadaptarii scolare intervine procesul de comparare sociala. L. Festinger
(1950) arata ca orice individ prezinta tendinta de a-si evalua opiniile si aptitudinile personale ; in
lipsa unor mijloace obiective nonsociale, individul le va evalua comparandu-le cu opiniile si
aptitudinile celorlalti. Daca in urma acestei comparatii se constata o diferenta prea mare, care ii
este defavorabila, apare tendinta fie de a inceta compararea, fie de a introduce noi criterii de
comparare, care sa-i asigure suprematia.
În cazul elevilor mari inadaptati scolar, al celor care se regasesc de obicei etichetati,
atat de profesor, cat si de alti elevi, drept „prosti”, „ratati”, „incapabili”, variantele de reactie
sunt:
- introduc noi criterii de comparare sociala, altele decat cele specifice scolii, pentru
a compensa deprivarea de status si pentru a-si conserva stima de sine; un astfel de criteriu ar

27
putea fi „curajul' de a contesta normele scolii, autoritatea profesorului, curajul de a fi el insusi;
toti cei care se regasesc categorizati, etichetati intr-un mod similar se afiliaza, formeaza grupuri
informale distincte, din dorinta de a reduce anxietatea, pentru a gasi impreuna o solutie de
reabilitare a identitatii sociale pozitive;
- eticheteaza, la randul lor, grupul elitist; eticheta de „tocilar' trimite la schema :
plictisitor, timid, introvertit, sedentar, neexperimentat;
- abandoneaza orice strategie si recurg la conduite evazioniste: chiul, abandon
scolar, consum de substante psihoactive etc.;
- se mobilizeaza pentru a-si depasi situatia si pentru a micsora diferenta dintre ei si
cei din grupul cu status scolar inalt.
Pentru asistentul social din scoala, atat etichetele negative ale elevilor, cat si
apartenenta lor la grupuri sau clici, care contesta normativitatea scolara, sunt indicatori
importanti ai inadaptarii scolare. Dupa cum se poate observa si din variantele de reactie descrise
mai sus, sustinerea acestor elevi de catre asistentul social este absolut necesara, deoarece
probabilitatea unei reactii adecvate, in sensul remedierii inadaptarii scolare, este mica, ea venind
din partea celor care au o motivatie puternica pentru realizarile scolare; trei din patru posibilitati
de a reactiona in fata categorizarilor sociale nefavorabile reprezinta o acutizare a inadaptarii
scolare. Daca nu sunt identificati si asistati la timp, acesti elevi se vor implica intr-un proces
activ de insusire a rolurilor specifice „inadaptatului”, „deviantului” prin imitatie, invatare
sociala, identificare, experi­mentarea de modele etc.
Referitor la intelegerea acestor dinamici psihosociale, asistentul social scolar trebuie
sa sesizeze relatia dintre fenomenul de categorizare si scopurile preponderent competitionale pe
care le propune o anumita scoala. A evalua inseamna a distribui elevul intr-o categorie, iar esecul
(in special la disciplinele puternic valorizate social, cum ar fi matematica, limba romana, fizica,
chimia, si mai putin esecul la educatie fizica) va actiona intotdeauna ca un criteriu pentru
constituirea unei categorii reziduale de elevi. Aflat in competitie cu un altul pentru realizarea
unei sarcini, plasat intr-un cadru evaluativ, elevul inferiorizat va cauta sa devina incomparabil,
realizand actiuni care nu tin de criteriile stabilite pentru evaluarea sarcinii.

28
Curs 8
ASISTENȚA SOCIALĂ ÎN ȘCOALĂ

a)SERVICII OFERITE DE ASISTENTA SOCIALA SCOLARA ELEVULUI SI FAMILIEI

Consilierea elevilor si parintilor

O data identificati elevii cu risc dezadaptiv crescut si pe masura ce s-au identificat si

cauzele inadaptarii scolare, asistentul social scolar trebuie sa ofere ajutor. Acesta poate lua forma
consilierii individuale sau colective, cu un anumit numar de elevi (sau in cuplu elev - parinti)
care prezinta probleme similare. În acest sens, asistentii sociali pot oferi elevilor informatii,
sfaturi, sugestii, indrumare, pentru a-si propune anumite obiective si a le realiza, pentru a-si
cunoaste mai bine abilitatile si trebuintele, interesele si prioritatile. Unii copii au nevoie sa li se
explice politica scolii, sa li se argumenteze utilitatea normelor din regulamentele scolare, pentru
a intelege cum functioneaza sistemul si care sunt oportunitatile care deriva din participarea la
procesul scolar.
Indiferent de accentul informativ, consilierea elevilor se bazeaza pe dezvoltarea unei
relatii de incredere, prietenie intre asistentul social si elev, pe suportul emotional oferit de adult
si care motiveaza elevul in efortul sau de readaptare scolara. Obtinerea increderii si adeziunii
afective a elevului, pe de o parte, si identificarea trebuintelor sale, pe de alta parte, reprezinta
liniile directoare ale alcatuirii unui program de consiliere. Trebuintele care trebuie satisfacute
pentru a se ameliora adaptarea scolara pot fi extrem de diverse : unii elevi au nevoie sa inteleaga
natura relatiilor cu persoanele apropiate din viata lor, sa inteleaga exigentele si practicile
educative ale parintilor, in timp ce alti elevi au nevoie sa invete sa-si controleze modul in care isi
exprima sentimentele; anumiti elevi sunt imaturi social si au nevoie sa-si dezvolte competentele
de relationare sociala, in timp ce alti elevi au nevoie de sprijin pentru a-si dezvolta stima de sine;
unii elevi au nevoie de sprijin pentru a-si propune obiective realiste in timp, pentru a-si
perfectiona deprinderile intelectuale, in vreme ce alti elevi au nevoie sa invete cum sa-si rezolve
o serie de conflicte aparute la scoala sau in alte zone ale existentei lor.
Consilierea parintilor poate fi individuala sau de grup si urmareste obiective precum :
sustinerea lor in scopul intelegerii adecvate a trebuintelor copiilor lor, sustinerea in scopul
ameliorarii practicilor lor educative, stimularea participarii parintilor la viata scolara, dezvoltarea
abilitatii de rezolvare a conflictelor (cu copiii, cu profesorii etc), oferirea de sprijin pentru a

29
dezvolta modalitati mai eficiente de a face fata stresului fara a revarsa emotiile negative asupra
relatiei cu copilul, identificarea de resurse si oportunitati pentru parintii cu posibilitati financiare
reduse etc.
Mentinerea legaturii scoala - familie a reprezentat o functie traditionala a asistentului
social scolar. Asistentul social isi poate realiza aceasta functie, de exemplu, vizitand parintii
pentru a le stimula interesul fata de viata scolara a copilului, ajutandu-i sa dezvolte o perceptie
mai realista asupra intereselor, abilitatilor si comportamentului copilului, poate conduce
intalnirile cu tema educationala dintre parinti, pentru a le imbogati cunostintele despre
dezvoltarea copilului si rolul lor de parinti in acest proces, pentru a-i ajuta sa-si exprime opiniile
in legatura cu diverse aspecte ale vietii scolare.
Într-o societate in care nivelul de certificare scolara a competentelor creste constant,
iar educatia devine principalul mijloc legitim de a accede la scopurile valorizate cultural, se
intelege de ce interesul parintilor pentru evolutia scolara a copiilor se afirma tot mai puternic.
Acest interes se manifesta prin aceea ca parintii se implica in alegerea traseului scolar al copiilor
(preferinta parintilor pentru scolile centrale, cu o populatie scolara recrutata din mediile sociale
favorizate si care ofera o serie de facilitati este explicata prin faptul ca in acest mod parintii
incearca sa-si diminueze anxietatea cu privire la viitorul copiilor lor), dar si in intensificarea
participarii la administrarea scolii, la luarea deciziilor privind organizarea vietii scolare si
stabilirea calendarului de activitati extracurriculare. Efectele benefice ale implicarii parintilor in
relatia cu scoala au fost demonstrate experimental, evidentiindu-se o corelatie puternica intre
reusita scolara si participarea parintilor la viata scolara. Participarea parintilor la realizarea
scopurilor scolii depinde de moda­litatea in care valorizeaza acestia educatia scolara, modalitate
determinata de estimarea beneficiilor aduse de educatia scolara. Atitudinea parintilor fata de
scoala determina gradul de mobilizare a resurselor familiale (timp, energie, resurse financiare) in
scopul intretinerii unei relatii continue cu scoala.

Parteneriatul școală-familie
Rolul tot mai mare acordat de reprezentantii scolii parintilor a condus la lansarea
conceptului de parteneriat scoala - familie. Integrarea parintilor in scoala este argumentata de
importanta in realizarea adaptarii scolare a unor variabile precum: timpul mai mare pe care il
petrec elevii in familie, modul in care familia ajuta copiii sa stapaneasca limbajul, deprinderile
intelectuale de baza, sa-si organizeze timpul etc. intrucat parintii pot fi deosebit de eficienti in
formarea unor deprinderi la propriii copii, intrucat ei sunt cel mai direct interesati de progresul

30
copiilor, rezulta de aici necesitatea de a fi cooptati ca parteneri in actul educativ. Parteneriatul
parinti - scoala presupune ca profesorii si parintii trebuie sa invete unii de la altii sa aleaga
impreuna alternativele educationale cele mai potrivite pentru copil, ceea ce echivaleaza cu
impartirea responsabilitatii intre cei doi parteneri pentru evolutia copilului.
În relatia cu parintii, asistentii sociali scolari vor stimula participarea acestora la
parteneriatul cu scoala, in una sau mai multe dintre urmatoarele variante de roluri36:
- parintele ca learner se informeaza asupra modelului de conducere si organizare a
procesului educativ din scoala;
- parintele ca ajutor se ofera ca resursa de invatare, ajutand voluntar profesorii;
- parintele ca sustinator al motivatiei pozitive pentru invatarea scolara;
- parintele ca sursa complementara de informatie pentru scoala ofera informatii
despre comportamentul in familie al copilului;
- parintele ca resursa educationala sustine cu experienta lui de viata si cognitiva
invatarea elevilor;
- parintele ca initiator al schimbarii in scoala analizeaza critic procesul educativ si
viata scolara, intervenind cu propuneri de ameliorare, acolo unde este cazul.
Participarea parintilor la parteneriatul cu scoala se poate realiza intr-o diversitate de
forme: contactul „unu la unu' profesor - parinte, atelierul de lucru al parintilor, corespondenta
scolara etc., iar asistentul social va identifica impreuna cu parintii cele mai potrivite contexte si
forme de activitate, astfel incat parintele sa sesizeze valoarea contributiei sale la ameliorarea
functionarii educatiei scolare.
Dincolo de rolurile efective pe care le joaca un anumit parinte, insasi relatia
functionala familie - scoala diminueaza inadaptarea scolara deoarece :
- se poate realiza astfel un control continuu al conduitei elevului;
- se atenueaza „violenta simbolica” si se diminueaza discontinuitatile dintre
socializarea familiala si cea scolara;
- parintii inteleg mai adecvat eforturile scolare ale copilului si devin capabili sa-l
sustina, fixand concomitent un nivel realist al expectantelor lor cu privire la performantele
scolare ale copilului;
- interactiunea sociala cu alti parinti, care s-au confruntat cu situatii similare, devine
un mijloc de invatare si perfectionare a stilului educativ familial.

36
Cretu C, Curriculum diferențiat și personalizat, Editura Polirom, Iasi, 1998, p. 131.
31
 Consilierea parintilor va respecta aceleasi exigente ca si in cazul consilierii elevilor,
adica se va baza pe stabilirea relatiei de incredere si pe identificarea trebuintelor parintilor.
Pentru eficienta consilierii cu parintii, asistentul social din scoala trebuie sa inteleaga mai intai
atitudinea acestora, in functie de situatia particulara in care se afla copilul; parintii pot dezvolta
sentimente de vina, culpabilitate fata de esecul copilului (sau conduita lui inadecvata), pot
dezvolta reactii agresive, de blamare a profesorilor si a scolii, sau pot deveni foarte anxiosi in
legatura cu viitorul copilului. De aceea, in relatia cu parintele, asistentul social scolar trebuie sa
recurga la ascultarea activa, sa nu comunice parintelui dezaprobare, ci sa accentueze pe ideea
cooperarii in vederea gasirii unei solutii. Reusita consilierii parintilor depinde de empatia
asistentului social, de capacitatea lui de a intelege temerile parintilor, de climatul destins si care
stimuleaza increderea parintilor ca problema se poate rezolva. Deseori, s-a dovedit deosebit de
eficient daca s-a comunicat parintelui ca asistentul social a mai avut cazuri similare, care s-au
rezolvat, sau ca problema copilului este una care tine de situatie, si nu de personalitatea lui.
Scopul consilierii parintilor este de a-i ajuta pe acestia sa constientizeze modul in
care actiunile si dispozitiile lor afecteaza capacitatea de adaptare scolara a copilului, motivatia lui
pentru studiu, posibilitatile sale de progres. in cazul in care inadaptarea scolara este rezultatul
unor comportamente abuzive grave din partea parintilor, care compromit dezvoltarea armonioasa
a personalitatii copilului, asistentul social trebuie sa instrumenteze cazul si sa propuna instituirea
unei masuri de protectie a copilului in conformitate cu legea. Copilul abuzat va face obiectul
unui program special de psihoterapie, in vederea dezvoltarii unor strategii actionale care sa-i
permita readaptarea scolara.

32
Curs 9
ASISTENȚA SOCIALĂ ÎN ȘCOALĂ

Parteneriatul Biserică-Școală
Parteneriatul Biserică Școală37 are ca obiectiv susținerea și îmbunătățirea orei de
Religie, precum și desfășurarea de activități extrașcolare și extracurriculare comune. Nevoia
acestui parteneriat a apărut ca o prelungire firească a Protocolului care privește predarea
disciplinei religie – cultul ortodox în învățământul preuniversitar și la organizarea
învățământului teologic ortodox preuniversitar și universitar, protocol care s-a încheiat pe data
de 29-30.05.2014 între Ministerul Educației Naționale, Patriarhia Română și Secretariatul de Stat
pentru Culte.
Preambulul acestui protocol menționează faptul că ”educația religioasă realizată
în școală promovează în mod explicit dezvoltarea spirituală, morală, culturală a elevului,
pregătindu-l pentru responsabilități și exigențe ale vieții de adult, potrivit valorilor creștine”38.
Prezența educației religioase în școli, sprijinită de către Biserica Ortodoxă Română este în
concordanță cu ”demersurile Ministerului Educației Naționale în ceea ce privește creșterea
calității învățământului românesc, promovarea competenței și a competitivității pe plan național
și internațional ale acestuia”39.
Față de protocolul încheiat între Patriarhia Română și Ministerul Educației
Naționale, protocoalele încheiate între Biserică și Școală vin să dezvolte în concret ceea ce
înseamnă dezvoltare spirituală, morală și culturală, responsabilitate și exigență potrivit valorilor
creștine, prin acțiuni concrete, după cum urmează:
Parohia se obligă: să prevadă în bugetul anual, o sumă, pentru susținerea
activităților prezente în protocol; să sprijine copiii proveniți din familiile defavorizate, să se
implice în prevenirea abandonului școlar, să ofere premii elevilor merituoși, să sprijine
desfășurarea orei de Religie prin achiziționarea de material didactic, să se implice în organizarea
de excursii și pelerinaje, să coopereze cu cadre didactice pentru a lucra voluntar în programele de
pregătire suplimentară a elevilor, să deruleze activități de voluntariat la care se pot implica și
elevi din cadrul Școlii.

37
Acest subcapitol, Parteneriatul Biserică-Școală, face parte dintr-un articol al autorului cursului cu titlul: Aspecte
concrete privind parteneriatul Biserică - Şcoală în Inspectoratul Şcolar Judeţean Brăila, în ”Teologie şi educaţie la
Dunărea de Jos”, vol. XV, Editura Arhiepiscopiei Dunării de Jos, Galați, 2017, pp. 70-83.
38
***, Protocol cu privire la predarea disciplinei religie – cultul ortodox în învățământul preuniversitar și la
organizarea învățământului teologic ortodox preuniversitar și universitar, încheiat între Ministerul Educației
Naționale, Patriarhia Română și Secretariatul de Stat pentru Culte, București, 29-30.05.2014, p. 1.
39
Ibidem.
33
 Atribuțiile Școlii care privesc acest parteneriat sunt cele care identifică, comunică,
facilitează și promovează activitățile parohiei prezente în Protocolul de cooperare.
Implicarea Bisericii în actul educațional, prin încheierea de parteneriate cu
unitățile de învățământ preuniversitar, din cadrul sistemului de învățământ din România se
regăsește în Regulamentul – cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ
preuniversitar, unde la Titlul IX, Capitolul VII, Școala și comunitatea. Parteneriate/Protocoale
între unitățile de învățământ și alți parteneri educaționali, Art. 189-195, se menționează faptul
că ”unitățile de învățământ pot realiza parteneriate cu asociații, fundații, instituții de educație și
cultură, organisme economice și organizații guvernamentale și nonguvernamentale sau alte
tipuri de organizații, în interesul beneficiarilor direcți ai educației”40.
În desfășurarea acestor parteneriate se regăsesc programele cadru inițiate de
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel și aprobate de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române,
pentru fiecare an omagial în parte. Anul 2016 a fost ”Anul omagial al educației religioase al
tineretului ortodox și Anul comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul și al
tipografilor bisericești, în Patriarhia Română”.
O activitate culturală, care a marcat Anul omagial 2016, s-a desfășurat la
Colegiului Naţional Ana Aslan, din municipiul Brăila, unde compania teatrală Civic Art din
București a pus în scenă, în data de 23 septembrie 2016, cu binecuvântarea şi în prezenţa
Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, spectacolul Calea Adevărului,
evocând viața, opera și martiriul Sf. Antim Ivireanul. La acest spectacol au fost prezenți elevi și
cadre didactice din școlile brăilene.
Necesitatea acestor parteneriate între instituțiile care guvernează educația tinerei
generații, în țara noastră, este un lucru firesc, prezent în spațiul european, și vine ca o completare
a actului educațional prin împărtășirea reciprocă e experiențelor educaționale prezente în
diferitele instituții cu caracter cultural, educațional și spiritual.
Mai mult decât atât, Biserica Ortodoxă Română are oportunitatea de a fi prezentă
în spațiul școlii cu tot ceea ce reprezintă ea: tradiție, identitate, spiritualitate, cultură, iar prezența
Bisericii în Școală este bine venită și pe fondul accentuării atitudinilor secularizante din spațiul
social românesc.

40
***, Regulamentul – cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, Monitorul
Oficial, București, 2016, p. 89.
34
 Prezența orei de Religie în Școală responsabilizează, iar această responsabilizare
se definește prin înțelegerea și aplicare protocoalelor, în conformitate cu timpul și spațiul social
în care noi trăim.
Parteneriatul trebuie văzut ca unul între generații. Pe de o parte o generație tânără,
în formare, și care caută răspunsuri la toate întrebările, o generație în curs de maturizare
reprezentată prin elevi, iar pe de altă parte o generație matură, formată din părinți, profesori,
credincioși și slujitori ai Bisericii, care trebuie să construiască un dialog cu cei tineri. Acest
dialog trebuie să fie unul permanent, din care să nu lipsească familia elevului, familie care astăzi,
în România, trece printr-o mare criză, familie care trebuie să fie prezentă atât în Școală cât și în
Biserică.
Pentru ca acest dialog să fie real elevii doresc să fie ascultați. Această ascultare a
lor este binevenită în cadrul orei de Religie. Astfel, cu prilejul sărbătorilor închinate Sfântului
Ierarh Nicolae, în perioada 22.11 – 5.12.2016, s-a desfășurat în unitățile școlare din municipiul
Brăila, un concurs cu tema: ”Ce așteaptă tinerii de la Biserică? Ce așteaptă Biserica de la
tineri?”. Răspunsurile elevilor în legătură cu relația Școală-Biserică au fost sincere, directe și
inedite.
Iată ce mărturisește o elevă din clasa a XII-a de la Liceul de Artă ”Hariclea
Darclee”-Brăila: ”În primul rând, tinerii așteaptă să fie înțeleși, să fie ascultați de oamenii din
Biserică. Aceștia ori de câte ori au o problemă, ea putând fi și spirituală, simt nevoia să se
descarce în fața unui om, în fața preotului… De asemene, așteaptă și sfaturi morale, vorbe care
să-i liniștească spiritual și să îi ajute să depășească respectiva greutate, problemă pe care au
întâmpinat-o. confesându-se, tânărul se va simți eliberat, iar la auzirea vorbelor bune spuse de
preot își va găsi liniștea spirituală…
Pe de altă parte, Biserica are și ea așteptări mari de la tineri. Dorește ca ei să fie
înțelepți, să-și trăiască viața în armonie stabilindu-și un țel pentru care să lupte”.
P. A., clasa a XII-a,
Liceul de Artă ”Hariclea Darclee”-Brăila
Alături de aceasta tânărul C. A. vede în Biserică un factor educativ și constructiv
pentru dezvoltarea personalității:
”În primul rând, în viziunea tinerilor, Biserica ar trebui să se contureze ca un
izvor de cunoștințe care ar putea șlefui personalitatea lor. Un tânăr care este dornic de a învăța
toate îndrumările pe care le oferă Biserica, se va evidenția față de ceilalți, dobândind o
mentalitate pozitivă.

35
 În al doilea rând, nu numai tinerii au așteptări de la Biserică, ci și ea însăși
așteaptă din partea tinerilor cele mai bune rezultate obținute prin ceea ce ia învățat”.
C. A., clasa a XII-a,
Liceul de Artă ”Hariclea Darclee”-Brăila
Unele răspunsuri, din partea tinerilor, scot în evidență faptul că aceștia sunt
prezenți în spațiul Bisericii, de unde nu lipsește familia sa:
”Biserica reprezintă al doilea pilon în formarea tinerilor. Este odihnitor și plin de
speranță pentru un elev să vadă că în biserica unde merge cu părinții sunt și alți tineri, de vârste
apropiate, care au aceleași principii de viață ca ale lui…
Tinerii în permanență au așteptat de la Biserică înțelegere, susținere și apropiere
sentimentală”.
C. R., clasa a XII-a,
Liceul de Artă ”Hariclea Darclee”-Brăila
În completarea cel spuse de R., B. A. susține următoarele:
”Din punctul meu de vedere, în contemporaneitate tinerii credincioși așteaptă ca
dar din partea Bisericii pe lângă înțelegere, educație și iertare”.
B. A., clasa a XII-a,
Liceul de Artă ”Hariclea Darclee”-Brăila

Aspectele concrete nu vizează numai cifre, date și grafice, ci și atitudini, stări

sufletești, preferințe, mărturisiri. Pe acestea le culegem din discuțiile concrete pe care le avem cu
preoții din parohie și cu elevii din unitățile școlare, le culegem prin prezența noastră la ora de
Religie.
Din ele aflăm că elevii au o mare sensibilitate față de Biserică, față de Sfintele
Taine, față de părintele din parohie și față de profesorul de Religie. Sunt prezente astfel
conexiuni, care în timp se consolidează și de multe ori acestea trec dincolo de cuvinte.
Față de timpul copilăriei mele, astăzi, dacă avem răbdare, putem observa că trăim
momente negândite cu câteva decenii în urmă. Tinerii sunt lângă noi, ne ascultă, ne urmează, ne
iubesc, dar sunt și veritabili critici privind comportamentul nostru. Tinerii de lângă noi sunt
îngăduitori și așteaptă un dialog sincer. Zâmbetul elevului, al profesorului de Religie și nu
numai, ci și al celorlalți profesori, al preotului, este prezent deopotrivă în Școală și în Biserică.

36
 Comportamentul elevului este unul în formare, gândurile, opiniile sau atitudinile
se pot schimba de la o zi la alta. Un chestionar administrat unui grup de elevi poate avea
răspunsuri diferite de la o săptămână la alta, unele dintre ele chiar opuse.
Acest lucru ne poate determina să gândim că pentru studiul comportamentului
tinerilor nu ar fi de folos o asemenea investigație, deoarece ea nu este stabilă. Cu toate acestea
ele trebuie făcute pentru că în definitiv ele reflectă un anumit comportament dinamic,
comportament care ne ajută să înțelegem devenirea sau formarea lor spirituală.
Fiecare gând al lor, prezent în răspunsurile date reflectă evoluția lor. Ne fac pe noi
să înțelegem mai bine acest proces de maturizare a tinerilor, care se poate întinde pe o perioadă
mai mare sau mai mică de timp, cauzele fiind multiple, de la cele biologice la cele spiritual –
culturale sau de mediu, în care ei viețuiesc.
Nu este ușor să administrezi chestionare unor elevi, mai ales pentru cei din clasele
terminale de liceu, care sunt plini de energie, ținând cont de faptul că răspunsurile sunt pline de
emotivitate și interiorizări.
Nu este ușor să vorbești, ca elev, despre Școala, Biserica sau Familia ta, mai ales
dacă aceste vorbe trebuie fixate în scris. Sunt răspunsuri care desfac sufletul tânărului.
Aceste parteneriate între Școală și Biserică trebuie să aducă speranță și tămăduire.
Atitudinea profesorului de Religie trebuie să fie una sinceră și dăruitoare.
Tinerii doresc să fie educați, însă zidul între elev și profesor se ridică atunci când
elevii simt o anumită falsitate în discursul nostru și acest zid cu greu mai poate fi sfărâmat.
Nu sunt adeptul unor diferențe existențiale între generații. Comunicare dintre
profesor și elev, dacă se construiește firesc și cu sinceritate, atunci succesul pedagogic al orei de
Religie poate fi unul garantat.

37
Curs 10
ASISTENȚA SOCIALĂ ÎN ȘCOALĂ

a)SERVICII OFERITE DE ASISTENTA SOCIALA SCOLARA ELEVULUI SI FAMILIEI

Crearea unor retele de socialitate si stimularea participarii elevului la ethos-ul scolii

Asistentul social poate sa influenteze in bine adaptarea scolara a elevilor, stimuland

prieteniile intre elevi si creand o serie de oportunitati pentru dezvoltarea relatiilor sociale
informale dintre ei. Toate studiile de psihologie sociala demonstreaza ca un prieten poate
exercita o influenta majora asupra atitudinilor si comportamentelor individului. Conditia
necesara pentru a dezvolta relatii de prietenie este proximitatea, iar la scoala aceasta conditie este
satisfacuta. Proximitatea din clase nu este insa si o conditie suficienta, dat fiind cadrul evaluativ
si constrangator al activitatilor instructive; de aceea, varianta cea mai convenabila este
impulsionarea activitatilor extracurriculare, care sa furnizeze mai multe ocazii de interactiune cu
colegii care desfasoara aceeasi activitate.
Stimularea retelelor de socialitate ar configura un ethos al scolii care ar oferi elevilor
mai multe alternative de exprimare, valorizare si acces la status. Accesul la status doar prin
intermediul succesului scolar devine frustrant pentru multi elevi, fenomen vizibil in etichetarea
celor cu succes scolar ca „tocilari' si in marginalizarea lor. De exemplu, in SUA41, prestigiul si
popularitatea unui elev se pot datora si altor merite decat exclusiv notelor mari, si anume:
apartenentei la echipele sportive ale scolii, la echipele de teatru, la formatiile de instrumentisti
sau de majorete (pentru fete), la echipele de oratori, de redactori ai revistei scolii sau la echipa de
animatori de la radioul scolii etc.
Ethos-ul scolii genereaza avantaje multiple atat pentru elevii cat si pentru profesori.
Pentru elevi, ethos-ul scolii reprezinta cea mai buna alternativa de a invata sa-si asume
responsabilitati, de a-si cultiva interesele, talentele, de a-si dezvolta maturitatea sociala si de a
accede la status; din punctul de vede're al reprezentatilor scolii, ethos-x scolii contribuie la
pregatirea pentru viata a elevilor, ofera sanse egale de succes si afirmare, reprezinta o cale de
evidentiere a aptitudinilor si intereselor profesionale si asigura deschiderea scolii catre valorile
comunitatii. Izolarea scolii de modelele culturale ale elevilor si de valorile comunitatii
antreneaza sentimentul de dezradacinare si de pierdere a identitatii. De aceea, organizarea unor

41
Lawrence D., Enhancing Self-Esteem in the Clasroom, Routledge, Londra, 1996.
38
activitati diverse, cu caracter sportiv, cultural, social, artistic, umanitar, economic, stiintific,
consacrarea unor ceremonii specifice pentru momentele semnificative din viata scolii (inceputul
anului scolar, ceremonii de absolvire, de investire in functie a unui nou director, ceremonii
aniversare), stimularea participarii elevilor la decorarea scolii, la gestiunea fondurilor scolii
contribuie la crearea sentimentului de apartenenta la scoala, la edificarea orgoliului de a fi elevi
ai unei anumite scoli.
Scoala are puterea de a influenta acele caracteristici ale elevului care pot deveni o
baza pentru recunoasterea sociala si pentru relatiile de prietenie; daca autoritatile scolare
recompenseaza, in diverse maniere, o anumita trasatura de caracter sau un talent particular,
judecata de valoare implicita efectuata astfel va consacra personalitatea elevului respectiv ca pe
un model demn de urmat. Conferirea de responsabilitati specifice tuturor elevilor, in functie de
personalitatea si alegerea lor, va stimula interactiunile dintre elevi. Experientele realizate
pretutindeni in lume42 demonstreaza eficienta acestei strategii, practic toti elevii avand
posibilitatea sa-si jasume responsabilitati precum: expert intr-un anumit domeniu (matematica,
istorie, probleme de mediu etc), delegat cu relatia cu directiunea (cantina, biblioteca, comitetul
de parinti etc), abilitat cu problemele specifice de la inceputul si sfarsitul anului scolar, delegat
pe langa diverse institutii sociale, responsabil cu bolnavii, cu securitatea, negociator al dificultatii
sarcinilor sau al severitatii sanctiunilor, organizator al momentelor festive sau al excursiilor,
vizitelor educative, fotograf sau reporter al clasei, responsabil cu umorul, suporter al exprimarii
elevilor timizi, responsabil cu buna primire a noilor serii de elevi, responsabil pentru cooperare si
munca in echipa, expert intr-o anumita procedura, monitor, purtator de cuvant etc.
S-a observat ca, pe masura ce elevii isi asuma responsabilitatile si experimenteaza tot
mai multe astfel de responsabilitati, scolile si clasele se transforma dintr-o suma de anonimi, in
mici colectivitati solidare, marcate de progresele tuturor elevilor si de asiduitatea in munca;
fiecare elev constientizeaza ca succesul tuturor depinde si de el, constientizeaza ca ceilalti il
recunosc dupa propria responsabilitate si nimeni nu este marginalizat. Scoala devine astfel un
adevarat centru de activitati, in care fiecare elev isi poate gasi calea de afirmare.
Rolul asistentului social in acest proces este de a cristaliza noile retele de socialitate
si de a incuraja toti elevii, pe cei cu inadaptare scolara in special, sa-si asume astfel de
responsabilitati, de a-i sprijini in realizarea sarcinilor specifice ce decurg din aceste
responsa­bilitati, de a incuraja elevii sa experimenteze cat mai multe roluri in perioada
scolaritatii.

42
De Peretti A., Educația în schimbare, Editura Spiru Haret, Iasi, 1996, pp. 146-153.
39
 Rețelele de socialitate pot fi create atat in interiorul scolii, cat si in afara ei.
Asistentul social din scoala trebuie sa ofere informatii despre resursele existente in comunitate -
cluburi sportive, asociatii culturale, civice, umanitare, de protectie a mediului - si sa incurajeze
implicarea elevilor in retele de socialitate mai largi. Variantele de actiune sunt multiple: de
exemplu, asistentul social poate stimula un program de „înfrățire” intre elevii scolii si copiii cu
deficiente, scolarizati in institutii educative speciale, sau cu copiii mai mici care cresc in centre
de plasament, poate stimula elevii sa-si asume rolul „fratelui mai mare' pentru unul dintre copiii
cu probleme de adaptare scolara; poate sugera elevilor cu parinti alcoolici sa participe la
activitatea unor asociatii, unde pot cunoaste copii cu probleme similare ș.a.m.d.

40
Curs 11
ASISTENȚA SOCIALĂ ÎN ȘCOALĂ

a)SERVICII OFERITE DE ASISTENTA SOCIALA SCOLARA ELEVULUI SI FAMILIEI

Servicii oferite elevilor cu cerinte educative speciale si parintilor lor

Integrarea copiilor cu cerinte educative speciale intr-o scoala de masa ridica

probleme deosebite pentru asistentul social din scoala. in principal, el trebuie sa se asigure ca
nici un copil cu cerinte educative nu este respins sau marginalizat de catre ceilalti elevi si sa
ofere un plan de servicii educationale adaptate unor asemenea trebuinte speciale.
În realizarea acestui scop asistentul social din scoala trebuie sa identifice resursele
oferite de mediul familial, sa observe conduita copilului in familie si la scoala si, impreuna cu
parintii, sa propuna obiective realiste in ceea ce priveste nivelul de autonomie personala si
sociala pe care-l poate atinge copilul.
În relatia cu parintii, asistentul social scolar va oferi informatii despre facilitatile si
oportunitatile existente in scoala pentru realizarea trebuintelor speciale ale copilului si va ajuta
parintii sa-si dezvolte abilitatea de a percepe copilul si nevoile sale in mod realist, abilitatea de a
se angaja pozitiv in interactiunile cu copilul (de a arata disponibilitate si de a oferi gratificatii, de
a-l simula in asumarea unor noi responsabilitati), abilitatea de a da prioritate satisfacerii nevoilor
copilului. Pe masura ce parintii si asistentul social vor trece la aplicarea planului de servicii
individualizat, parintii vor fi consiliati sa se implice activ in urmarirea eficientei acestuia: vor
inregistra modificarile in conduita copilului si vor nota contextele in care apar tulburari in
comportamentul acestuia. De asemenea, asistentul social va oferi informatii si consiliere
parintilor in legatura cu modul de raspuns adecvat in cazul conduitelor perturbate. Una dintre
metodele de a sustine efortul parintilor in demersul integrarii copilului in scoala de masa este
facilitarea schimbului de experiente intre parintii care se confrunta cu seturi de probleme
similare, facilitarea observarii conduitei copilului la scoala. Deseori, simpla constatare a
parintilor ca la scoala copilul lor probeaza competente/conduite noi, pe care acasa nu le
manifesta, ii incurajeaza pe acestia sa se implice mai mult pentru reusita integrarii.
În relatia cu copilul cu deficiente, sarcina asistentului social consta in formarea
competentelor specifice maturizarii sociale, care ii permite sa se integreze social in colectiv, si in
formarea deprinderilor de autonomie personala si sociala.

41
 Formarea competentelor specifice maturitatii sociale porneste de la observarea
faptului ca majoritatea elevilor obisnuiti invoca drept argumente pentru respingerea copiilor cu
cerinte educative speciale nu deficitul intelectual, ci faptul ca le lipsesc abilitatile de relationare
sociala; raspunsurile tipice sunt: „este murdar”, „nu stie sa se joace”, „nu intelege de gluma” etc.
Premisa fundamentala a interventiei este afirmarea capacitatii copiilor cu cerinte educative
speciale de a se controla, de a-si gestiona ei insisi comportamentul, de a participa in primul rand
ei la rezolvarea problemelor de comportament.
Educarea componentelor specifice maturitatii sociale presupune un proces de durata,
sistematic, in urma caruia copiii invata despre viata sociala, despre nuantele ei si limbajul ei
specific. Psihologii afirmă43 că educatorii îi pot învața pe copii cum să traiasca impreuna cu
ceilalti in acelasi mod in care ii invata cititul, scrisul, calculul. Pentru a educa competentele de
relationare sociala, asistentii sociali trebuie sa foloseasca urmatoarele categorii de activitati :
- activitatile de formare a imaginii corporale si a autoperceptiei; aici se includ
activitatile ce urmaresc invatarea partilor corpului, dezvoltarea motricitatii, formarea
autoperceptiei corporale;
- activitatile de dezvoltare a sensibilitatii fata de ceilalti se realizeaza prin invatarea
caracteristicilor expresiilor faciale ce exprima emotiile de baza, analiza semnificatiei unor gesturi
(clatinarea degetului, incrucisarea bratelor, incovoierea umerilor etc), analiza tonalitatii vocii,
analiza unor imagini sau povesti in care se regasesc implicatii sociale ale spatiului, timpului,
gesturilor;
- activitatile de formare a maturitatii sociale urmaresc dobandirea capacitatii de a
anticipa consecintele actelor sociale, dezvoltarea capacitatii de a face judecati etice (analiza unor
dileme specifice varstei, de exemplu, situatia in care, pentru a proteja un prieten, trebuie sa
minta), dezvoltarea abilitatilor de planificare si realizare a unor actiuni;
- activitatile de exersare a deprinderilor sociale includ activitati specifice pentru
formarea capacitatii de a aprecia comportamente, activitati de clarificare a semnificatiei unor
situatii sociale, activitati de clarificare a reperelor temporale si spatiale, de formare a capacitatii
de a distinge realitatea de imaginatie, activitati de formare a abilitatii de a conversa, de formare a
abilitatii de a initia si cultiva relatii de prietenie si activitati de fixare-consolidare-generalizare a
deprinderilor sociale achizitionate.
Formarea deprinderilor de autonomie personala si sociala se realizeaza impreuna cu
familia; familia asigura, de obicei, formarea deprinderilor de baza ale autonomiei personale;

43
Lerner J., Learning Disabilities, Houghton Mifflin Company, Boston, 1988, p. 484.
42
autonomia sociala este obiectivul specific al asistentului social scolar si presupune incurajarea
copilului de a realiza o serie de actiuni simple in spatiul social deschis. Asistentul social poate
alcatui scheme sau harti simple, poate clarifica impreuna cu copilul directiile sau etapele ce
trebuie parcurse pentru a ajunge la obiectiv. Planificarea acestor activitati trebuie realizata astfel
incat ele sa ofere oportunitati copilului pentru a conversa cu diferite persoane, de exemplu,
solicitand informatii despre directii, persoane, orare de functionare, preturi etc. Consolidarea
deprinderilor specifice autonomiei sociale se poate realiza atat la scoala, cat si in afara ei, in
programul de activitati de petrecere a timpului liber, pe care asistentul social scolar il va
recomanda.
Alaturi de sarcina de a educa deprinderile specifice maturitatii sociale si autonomiei
sociale, asistentul social scolar se implica si in consilierea vocationala a copilului cu trebuinte
educative speciale; el va oferi parintilor si copilului informatii despre profesiile accesibile
acestuia din urma, despre procesul de profesionalizare, despre facilitatile garantate de lege pentru
ocuparea unui loc de munca si vor decide impreuna varianta cea mai convenabila pentru copil.

43
Curs 12
ASISTENȚA SOCIALĂ ÎN ȘCOALĂ

b)SERVICII OFERITE DE ASISTENTUL SOCIAL SCOLAR PERSONALULUI

EDUCATIV

Furnizarea de informatii despre situatia sociala a elevului

Cunoasterea de catre profesori a caracteristicilor mediului familial al elevului este

absolut indispensabila pentru:
- a tine cont de nivelul de suport academic si material pe care il pot oferi parintii;
- a intelege semnificatia conduitei elevului in clasa; de exemplu, un elev asupra
caruia parintii exercita sanctiuni corporale pentru note mici va dezvolta reactii de teama, insotite
de conduite evazioniste, de frauda sau minciuna, la momentul evaluarii, pentru a evita
sanctiunile de acasa; un elev presat de parinti sa fie eminent la toate disciplinele poate actiona
deliberat in sens negativ, pentru a-si santaja parintii si a negocia o serie de avantaje;
- a intelege interesele si pasiunile elevului, idealul sau profesional;
- a folosi parintii ca resursa de invatare, daca acestia reprezinta un model uman si
profesional deosebit;
- a aprecia corect nivelul responsabilitatii elevului in cazul esecului scolar.
Asistentul social este cel care ofera astfel de informatii si intervine, exprimand o
opinie avizata, in luarea hotararilor privitoare la fiecare elev. În adunarea datelor despre situatia
sociala a elevilor, asistentul social va da prioritate cazurilor de risc dezadaptiv scolar si va folosi
toate aceste informatii in interesul superior al copilului, de exemplu, pentru a beneficia de bursa
sociala, de alte ajutoare sau facilitati acordate de scoala, si nu pentru a-i accentua copilului
„complexul de provenienta”.
Între sarcinile cu caracter informativ ale asistentului social sunt incluse:
- informarea profesorilor in legatura cu caracteristicile socioculturale ale cartierului
din care provine elevul si in legatura cu influentele culturale asupra vietii
acestuia;
- oferirea de informatii relevante despre un anumit elev sau o situatie particulara in
scopul ameliorarii relatiei elev - profesor;

44
 - schimbul de informatii cu membrii personalului didactic asupra climatului
psihosocial dintr-o clasa si asupra posibilitatilor de ameliorare, astfel incat sa
sustina motivatia pentru studiu a elevilor; evaluarea, la intervale prestabilite,
impreuna cu alti profesori si cu psihologul scolar, medicul, a progresului unor
elevi (sau a eficientei unor programe educative) si determinarea urmatoarelor
masuri ce se impun a fi luate.

Centrul de mediere a conflictelor

Scoala este o institutie sociala in care se regaseste un spectru diversificat de

conflicte: conflicte intre profesori si elevi, conflicte intre profesori si parinti, conflicte intre
profesori, conflicte intre elevi etc. Întrucat toate aceste tipuri de conflicte, daca nu sunt rezolvate
adecvat, ajung sa actioneze ca bariere ale invatarii, una dintre sarcinile importante ale asistentei
sociale din scoala este de a media solutionarea lor. Considerand ca tipul de conflict elev - elev
intra sub incidenta consilierii oferite elevilor, vom analiza specificul interventiei asistentului
social scolar in celelalte tipuri de conflicte.
Conflictul profesori - elevi este unul care decurge din insasi functionarea scolii si a
relatiei pedagogice44. Conflictualitatea profesor - elevi a fost caracterizata ca o forma a violentei
institutionale45 deoarece prejudiciul si suferinta se realizeaza prin intermediul regulamentelor
scolare, decurg din structurile organizationale si din raporturile de putere instituite. in acest
context, de exemplu, etichetarile, injuriile, atitudinile ironice ale unor profesori, anumite metode
sau proceduri de orientare scolara, caracteristicile unor probe de evaluare reprezinta forme de
violenta pentru elevi.
Conflictul profesor - elev decurge din conceperea relatiei pedagogice ca o relatie de
putere (profesorul domina, elevii se lasa dominati) si din interesele diferite ale profesorilor si
elevilor: profesorul urmareste sa parcurga integral programa si sa obtina succesul scolar, in timp
ce elevii doresc sa invete numai ceea ce are rost si sens, ceea ce corespunde trebuintelor lor
educative. Reprezentarile subiective diferite ale profesorilor si elevilor asupra violentei
alimenteaza, de asemenea, conflictualitatea relatiei pedagogice; astfel, in timp ce profesorii
percep comunicarea si miscarile neautorizate de ei dintre elevi ca pe o forma de violenta, elevii

44
Houssaye, J., Les Valeurs a l'ecole, PUF, Paris, 1992.
45
Defrance, B., La violence a l'ecole, Syros-Alternative, Paris, 1988.
45
percep lipsa de comunicare a profesorului si imobilismul ca pe o forma de violenta din partea
acestuia.
Pe langa conflictualitatea structurala generala a relatiei pedagogice, apar in viata
scolara si conflicte specifice, determinate fie de nedreptatea profesorului, de practicile lui
considerate umilitoare de elevi, fie de sfidarea autoritatii profesorului de catre elevi. Asistentul
social trebuie sa intervina in astfel de situatii, sa cunoasca ambele versiuni, sa adune informatii
despre partile prinse in conflict (daca elevul a mai avut conflicte si cu alte cadre didactice sau cu
alti elevi, daca profesorul este in situatii de conflict cu mai multi elevi) si sa medieze conflictul;
medierea conflictului presupune identificarea sursei acestuia, identificarea variantelor de
rezolvare, analiza avantajelor si dezavantajelor fiecarei variante si selectarea-aplicarea variantei
celei mai convenabile pentru ambele parti.
Conflictul profesor - profesor este determinat in scoala de lupta pentru putere, in
conditiile in care pentru promovare sau simpla ramanere pe post actioneaza un puternic sistem
concurential; o alta sursa de conflict este reprezentata de diferentele de opinie dintre cadrele
didactice cu privire la oportunitatea unor activitati, unor schimbari introduse de reforma
educatiei sau de suspiciunea de incompetenta. Unele conflicte din scoala pot proveni din
situatii/zone de existenta din afara scolii; nici profesorii, nici elevii nu-si lasa la portile scolii
problemele, dificultatile, conflictele, ci le aduc cu ei in clasa. De aceea, este foarte important
pentru toti participantii la procesul educativ sa-si rezolve conflictele inainte de implicarea in
activitatile educative propriu-zise, pentru a putea profita la maxim de oportunitatile de invatare.
Medierea conflictelor dintre profesori reprezinta o sarcina pe care asistentul social
scolar trebuie sa o realizeze impreuna cu directorul scolii, creand un context in care partile aflate
in conflict sa-si poata exprima deschis opiniile si argumentele. Rezolvarea conflictului se va
realiza printr-un proces de negociere, folosindu-se din punct de vedere tehnic „mesajele-Eu” si
ascultarea activa; schema de mediere/rezolvare a conflictelor include urmatoarele etape :
a) ambele parti isi exprima opiniile si trebuintele folosind ascultarea activa si
„mesajele-Eu”;
b) se defineste problema si se identifica posibilele solutii prin ascultarea activa;
c) solutiile alternative sunt considerate fara criticism;
d) decizia finala e luata printr-un consens in care nimeni nu pierde.

Conflictele profesori - parinti pot proveni din extinderea implicarii parintilor la

luarea deciziilor privind activitatile educative sau din dificultatile copilului. Daca in primul caz

46
argumentele psihopedagogiee vor sustine varianta de activitate care convine cel mai bine
interesului elevului, conflictul fiind relativ usor de rezolvat, in cazul parintilor care vin la scoala
sa critice tratamentul la care este supus copilul, rezolvarea conflictului necesita un alt gen de
abordare. Asistentul social va media conflictul parinte - profesor in urmatoarele etape46:
1) Evaluarea si rezolvarea situatiei parintilor agresivi; asistentul social scolar va
incerca sa empatizeze cu parintele, sa interpreteze situatia din punctul lui de vedere; el va
intelege faptul ca parintele vine la scoala din cauza dificultatilor copilului, pe care se simte
incapabil sa-l ajute. Modul in care parintii elevilor inadaptati scolar isi protejeaza stima de sine
variaza de la agresivitatea deschisa, la comportamentul necooperant, retras, in functie de
temperament. Daca asistentul social scolar va intelege acest mecanism, el nu va reactiona nici
prin iritare, nici intr-o maniera defensiva si va fi capabil sa stabileasca o comunicare productiva
cu parintele. Acesta va intelege, la randul sau, ca intalnirea cu asistentul social si cu profesorul
pe care-l acuza nu-i ameninta stima de sine. Asistentul social si profesorul se vor aseza langa
parinte, si nu in spatele biroului, pentru a nu da parintelui sentimentul de inferioritate.
Dificultatile scolare ale copilului vor fi abordate ca o problema de situatie, si nu ca probleme
localizate la nivelul personalitatii copilului sau parintelui; se va clarifica astfel ca scopul intalnirii
nu este blamarea copilului, ci cooperarea profesorului cu parintele pentru a se gasi o solutie. in
acest sens, este nevoie de stabilirea unei relatii empatice profesor - parinte; cu cat profesorul si
parintele sunt mai apropiati ca nivel socio-economic, cu atat aceasta relatie se va stabili mai usor.
2) Ascultarea activa a parintelui presupune nu numai a auzi vorbele, ci si a intelege
sentimentele ce le determina. Este eficient daca profesorul comunica parintelui faptul ca a mai
intalnit astfel de situatii si inainte, folosind, de exemplu, replica „inteleg ce vreti sa spuneti;
copilul meu a fost la fel”. Deci ascultarea activa presupune urmatoarele:
a) realizarea unei primiri bune a parintelui si comunicarea verbala, nonverbala si
paraverbala a acceptarii acestuia;
b) parintelui trebuie sa i se ofere timp pentru a-si exprima opiniile si sentimentele,
fara a le critica;
c) in discutie, accentul va cadea pe „situatia-problema”, si nu pe „copilul-pro-
blema”;
d) pe toata durata intalnirii, asistentul social si profesorul vor manifesta o atitudine
apropiata, sinceritate si empatie.

46
Lawrence D., Enhancing Self-Esteem in the Clasroom, Routledge, Londra, 1996, pp. 93-97.
47
 O problema diferita o reprezinta parintii care sunt nemultumiti de faptul ca
rezultatele copilului nu sunt atat de bune pe cat si-ar dori, ceea ce echivaleaza cu acuzatia ca
profesorul respectiv este slab, incompetent. Asemenea acuzatii sunt resimtite de profesori ca o
agresiune si genereaza adesea conflicte. În astfel de situatii, asistentul social scolar va explica
profesorului ca astfel de acuzatii sunt interpretate ca forme de violenta pentru ca toti indivizii
simt nevoia sa fie admirati si aprobati; În momentul in care competenta le este pusa la indoiala,
reactia imediata este de a riposta cu ostilitate. Asistentul social scolar trebuie sa pregateasca
profesorii pentru astfel de situatii, explicandu-le acest mecanism psihosocial si demonstrandu-le
ca indivizii care stiu ca asemenea acuzatii sunt nefondate nu reactioneaza agresiv la aceste
suspiciuni. Profesorii cu o reprezentare buna de sine, care au abilitatea de a comunica usor si de a
fi spontani pot asculta acuzatiile de incompetenta ale parintilor cu calm, fara a reactiona
exagerat. Dupa ce se exprima aceste acuzatii, conflictul se mediaza respectandu-se etapele
descrise mai sus.

48
Curs 13
ASISTENȚA SOCIALĂ ÎN ȘCOALĂ

b)SERVICII OFERITE DE ASISTENTUL SOCIAL SCOLAR PERSONALULUI

EDUCATIV

Dezvoltarea abilitatilor de relationare sociala

În structura factoriala a aptitudinii pedagogice, competenta psihosociala detine o
pondere importanta; competenta psihosociala se refera la abilitatile necesare in optimizarea
relationarii interumane in cadrul procesului educational, dar si in cadrul relationarii cu parintii,
cu ceilalti colegi. Deseori, calitatea relatiei interumane determina succesul actului educativ intr-o
masura mai mare decat continutul discursului.
Asistentul social scolar poate oferi sprijin profesorilor pentru a-si dezvolta abilitatile
de relationare sociala, furnizand informatii despre calitatile unei comunicari eficiente si ajutand
efectiv profesorul sa-si cristalizeze un stil de comunicare eficient.
În acest scop, el poate urmari comportamentul profesorului in interactiunile sale cu
elevii sau poate sprijini profesorul sa-si supravegheze singur comportamentul, prin liste de
control, cum ar fi:
a) comportamentul nonverbal:
- profesorul are tendinta de a adopta o maniera inchisa cand se adreseaza
comportamentului elevului, de exemplu, incruciseaza bratele;
- foloseste contactul ochi in ochi cu elevul;
- zambeste mult/putin;
- tonul vocii este ridicat/agresiv sau bland/afectuos;
b) abilitatile de ascultare:
- profesorul își permite sa fie distras de la subiectul lectiei si sa asculte relatarile
elevilor in legatura cu alte probleme decat cele specifice situatiei educative;
- profesorul poate/nu poate ghici sentimentele elevului, cand acesta i se adreseaza;
- profesorul poate incorpora in feedback-ul pe care-l ofera elevului senti­mentele
pe care le-a ghicit la acesta;
- profesorul poate parafraza cuvintele elevului, exprimand empatie cu el;
c) stabilirea increderii prin comunicare:

49
 - profesorul poate comunica, verbal si nonverbal, elevilor ca are incredere in ei;
- profesorul isi poate exprima propriile sentimente in mod liber in fata elevilor;
- elevii stiu ce fel de persoana este profesorul, apreciaza corect personalitatea sa;
- profesorul comunica frecvent elevilor ca este interesat de persoana lor;

d) atitudinea pozitiva fata de elevi:

- profesorul poate rezolva dificultatile de comportament ale elevilor fara sa le
reduca stima de sine, adica fara sa-i umileasca sau sa le afecteze increderea in ei insisi;
- profesorul este capabil sa-si reformuleze gandurile negative intr-un mod pozitiv;
- profesorul foloseste mai mult fraze negative decat pozitive sau invers;
- profesorul foloseste o varietate de fraze pozitive sau doar cateva;

e) dezvoltarea expectantelor pozitive cu privire la elevi:

- profesorul comunica faptul ca are incredere in abilitatea elevilor de a invata;
- profesorul comunica elevilor ca se asteapta ca acestia sa se comporte adecvat;
- profesorul poate comunica expectantele sale elevilor fara sa recurga la „comenzi'
si fara sa implore;
- profesorul este capabil sa incurajeze gandirea independenta a elevilor.

Urmarind care dintre aceste abilitati nu sunt prezente in interactiunile profesorului cu

elevii, asistentul social scolar va initia un program de dezvoltare a acestora, incurajand
profesorul sa extinda folosirea noilor achizitii si dincolo de cadrul scolii.

Sustinere in gestionarea nivelului de stres

Profesia didactica este una dintre cele mai stresante profesii, sursele de stres
provenind din relatia cu elevii, cu parintii, cu colegii, din caracterul birocratic si rutinier al
predarii, din conflictul de roluri, din salariile nemotivante, din conditiile fizice de desfasurare a
activitatii, din schimbarile aduse de reforma sistemelor educative etc. Meseria de profesor este
extrem de solicitanta si satisfactiile profesionale pot fi reduse de ambiguitatea rolului, de
conflictele cu staff-ul, de incercarea de a rezolva problemele de comportament ale elevilor, de
efortul continuu de a-i motiva pentru a studia si progresa. Stresul prelungit si reducerea
satisfactiilor profesionale pot determina scade­rea stimei de sine a profesorului, cu efecte directe

50
asupra eficientei sale educative; cresterea stimei de sine are ca efect cresterea capacitatii de a
rezolva probleme.
Observatiile clinice si cercetarile psihologice47 au demonstrat ca este posibil ca
oamenii sa-si controleze comportamentul si emotiile daca sunt suficient de motivati si pregatiti
sa faca efortul necesar. Daca profesorului nu-i place un anumit aspect al activitatii educative din
scoala in care lucreaza, atunci trebuie sa faca efortul sa identifice sursele de stres si sa le
contracareze; nu trebuie adoptat punctul de vedere potrivit caruia predarea este inevitabil
stresanta, stresul se implica in construirea caracterului etc. Exista aspecte neplacute ale vietii
scolare care nu trebuie acceptate ca inevitabile, ci remediate.
Asistentul social din scoala trebuie sa creeze un cadru pentru ca profesorii sa-si poata
exprima nemultumirile, nevoile, propunerile intr-o atmosfera constructiva si de incredere; în
acest scop asistentul social, impreuna cu directorul, poate sa realizeze sedinte periodice, intr-un
context informal, neamenintator, in care profesorii sa fie incurajati sa-si exprime opiniile si sa
discute problemele de la clasa. Punctul de plecare al acestor intalniri este acceptarea faptului ca
toti profesorii au sau vor avea probleme, si nu sa se aprecieze prezentarea problemelor ca fiind o
slabiciune de caracter sau un minus in pregatirea psihopedagogica ori de specialitate. În aceste
intalniri cu caracter informal se poate realiza un schimb de experiente util, iar profesorii cu mai
multa experienta in invatamant pot oferi sugestii valoroase in rezolvarea unor probleme
specifice. Alaturi de informatiile achizitionate astfel, suportul emotional pe care-l ofera aceste
intalniri poate fi eficient in combaterea stresului.
Scopul acestor sedinte cu caracter informai este de a oferi ocazia profesorilor sa-si
faca cunoscute nevoile, problemele. Profesorii care nu au incredere in ei vor fi incapabili sa
exprime opinii contrare intr-o sedinta si vor avea tendinta sa evite situatiile neplacute sau
conflictele cu ceilalti; profesorii agresivi isi vor exprima opiniile intr-un mod neplacut, incercand
sa-si impuna punctul de vedere si sa-i determine pe ceilalti sa le satisfaca nevoile. Profesorii care
au incredere in ei insisi isi vor exprima nevoile politicos, dar ferm, vor fi calmi si nu vor
reactiona cu ostilitate daca sunt contrazisi. De aceea, a conduce o echipa de profesori renumiti
pentru individualismul lor poate determina conflicte. Asistentul social va media conflictele
aparute si va folosi aceste contexte pentru a identifica modalitatile de rezolvare a nemultumirilor
existente.
Alaturi de suportul oferit profesorilor pentru a-si exprima opiniile cu privire la
aspectele neplacute ale profesiei lor, asistentul social din scoala poate oferi, la cerere, consiliere

47
Lawrence D., Enhancing Self-Esteem in the Clasroom, Routledge, Londra, 1996, p. 86.
51
individuala pentru diminuarea nivelului de stres. În acest sens, el poate ajuta profesorul sa devina
mai organizat; deseori, insecuritatea si stresul provin din faptul ca profesorul nu si-a planificat
bine activitatile pe ziua de munca respectiva. În acest caz, profesorul va fi consiliat sa-si formeze
obiceiul ca, inainte de a ajunge la scoala, sa-si planifice riguros programul, dupa cum urmeaza:
- sa alcatuiasca o lista cu ceea ce are de facut in ziua respectiva, in ordinea
importantei;
- sa estimeze timpul cerut de fiecare activitate;
- sa aiba o evidenta stricta a activitatilor ce trebuie realizate la termen;
- sa delege realizarea unor activitati, atunci cand este posibil;
- sa-si asigure intimitatea, de exemplu, incuind usa biroului si afisand „Nu
deranjati”;
- sa petreaca un anumit interval in fiecare zi gandindu-se doar la rolul sau de
profesor.

Consilierea in scopul diminuarii stresului profesional poate avea o diversitate de

obiective :
- sa invete profesorii sa-si accepte limitele,
- sa nu se grabeasca sa ia decizii,
- sa se razgandeasca atunci cand situatia o cere,
- sa-si mentina simtul umorului,
- sa-si cultive hobby-urile,
- sa-si dezvolte anumite abilitati etc.

52
Curs 14
ASISTENȚA SOCIALĂ ÎN ȘCOALĂ

c)SERVICII OFERITE PERSONALULUI NONEDUCATIV AL SCOLII

Personalul noneducativ al scolii include administratorul, psihologul, medicul,
logopedul, consilierul de orientare scolara si profesionala, paznicul si personalul de intretinere,
laborantul, bibiliotecarul etc. Asistentul social scolar este membru al unei echipe de specialisti si
serviciile oferite colegilor sai fac parte din atributiile sale in cadrul muncii in echipa. Sarcinile
profesionale ale asistentului social scolar se centreaza pe colaborarea cu administratorul si echipa
de specialisti din scoala, dupa cum urmeaza:
a) analizeaza impreuna cu administratorul (directorul) scolii si cu ceilalti specialisti
cauzele inadaptarii scolare a unui elev sau a unui grup de elevi si formuleaza impreuna strategiile
de actiune care se impun in vederea ameliorarii problemelor de adaptare scolara; la nivelul
unitatii scolare, o serie de investigatii realizate in anii '80 au identificat mai multe caracteristici
ale organizarii vietii scolare care se asociau inadaptarii scolare48 : politica scolara incoerenta,
lipsita de fermitate si discriminativa; sistemul de recompense subdimensionat; conducere a
scolii incoerenta si ineficienta; dependenta de finantarea publica; lipsa de prestigiu a scolii; slaba
preocupare pentru dezvoltarea relatiilor sociale intre elevi; slaba implicare a elevilor in activitati
extracurriculare; participarea insuficienta a parintilor la organizarea vietii scolare; absenta
relatiilor dintre scoala si institutiile educative apartinand nivelului urmator de scolarizare. Toate
aceste aspecte pot fi avute in vedere de asistentul social in efortul sau de a contribui la
ameliorarea politicii scolii in privinta optimizarii adaptarii scolare;
b) colaboreaza cu administratorul scolii in scopul dezvoltarii unor relatii de
cooperare cu agentii sau institutii din comunitate. De exemplu, se pot dezvolta parteneriate
scoala - agenti economici, care au ca scop fie sponsorizarea unor proiecte, activitati ale elevilor,
fie realizarea de activitati de profesionalizare pentru un anumit segment al populatiei scolare; un
agent economic ii poate considera pe cei care abandoneaza scoala ca fiind o prioritate la
angajarea personalului pentru munci necalificate sau poate sustine activitatea atelierului scolii;
la randul ei, scoala poate oferi expertiza sau echipamente pentru diverse organizatii sau institutii
ale comunitatii;
c) ofera informatii si se consulta cu psihologul, medicul, fizioterapeutul, profesorii
pentru a dezvolta o abordare terapeutica globala si eficienta in cazul unui elev cu trebuinte

48
Henggeler S., Delinquency in Adolescence, Sage Publication, Londra, 1989, p. 54.
53
educative speciale sau in cazul unor grupuri de astfel de elevi; planul individualizat de servicii
destinate recuperarii-integrarii unui astfel de elev rezulta in urma coordonarii opiniilor tuturor
specialistilor care supravegheaza evolutia cazului. in mod frecvent, asistentii sociali sunt
desemnati „manageri de caz”49, avand astfel responsabilitatea sa coordoneze eforturile tuturor
celorlalti specialisti si ale parintilor; ca manager de caz, asistentul social scolar trebuie sa se
asigure ca toate informatiile relevante sunt luate in considerare in timpul sedintelor asupra
fiecarui caz;
d) ofera informatii si servicii comitetului scolii pentru a se ameliora eficienta tuturor
serviciilor speciale pe care le ofera unitatea scolara. Serviciile oferite de scoala sunt, in functie de
fiecare caz : pregatirea pentru admitere in urmatorul nivel de scolarizare; orientarea vocationala;
ajutorul financiar si serviciile alimentare pentru elevii cu posibilitati materiale reduse; activitatile
educationale diverse; evaluarea academica pe discipline ; plasarea profesionala; serviciile
medicale; serviciile speciale pentru „boboci', absolventi, cluburi sau asociatii de elevi;
programele recreative; serviciile sportive; programele educationale speciale pentru minoritati,
fete etc.50;
e) cooperează sau își oferă serviciile in domeniul protectiei copilului, stimuland toti
membrii personalului scolii sa observe si sa raporteze cazurile de abuz asupra copilului.

d)SERVICII PENTRU COMUNITATE OFERITE DE ASISTENTA SOCIALA DIN

SCOALA
În general, asistentii sociali scolari asista familiile elevilor in utilizarea resurselor
existente in comunitate; ei ofera informatii parintilor despre organizatiile specializate in protectia
drepturilor, despre asociatiile caritabile, serviciile medicale, serviciile juridice sau despre
facilitatile acordate segmentelor sociale vulnerabile de catre diverse institutii ale comunitatii.
Asistentii sociali din scoli pot recomanda parintii unor asemenea institutii si actioneaza astfel ca
o legatura intre familie si comunitate. Daca asistentii sociali sunt membri in consiliul de
conducere al comunitatii respective, ei pot contribui la ameliorarea politicii de folosire a
resurselor locale, pot schimba strategiile de dezvoltare locala, pot coordona activitatea unor
grupuri specializate in asistenta sociala, pot face mai bine cunoscute nevoile scolii la nivel local.

49
Costin L.B., „School Social Work”, in Minahan, A. (ed. in chief), Encyclopedia of Social Work, ed. a VlII-a, voi.
2, NASW, Silver Spring, Maryland, 1987, p. 543.
50
Vezi și Hussen T.; Postlethwaite T.N. (eds), The International Encyclopedia of Education, ed. all-a, Pergamon,
1995, vol. 9, p. 5157.
54
 Alaturi de aceste sarcini profesionale, asistenta sociala din scoala poate servi direct
nevoile comunitatii locale si in alte moduri:
a) antrenarea elevilor in activitati de voluntariat in favoarea persoanelor aflate in
nevoie; asistentul social din scoala poate coordona activitatea unui grup de elevi care doresc sa-
si foloseasca timpul liber punandu-se la dispozitia semenilor aflati in nevoie: batranii, bolnavii
cronici, copiii care nu frecventeaza scoala din cauza problemelor medicale, copiii orfani etc.
Astfel de activitati sunt extrem de eficiente pentru toti cei implicati; elevilor le dezvolta
deprinderile de intrajutorare, cooperare, atitudinea de solidaritate, emotiile si sentimentele
altruiste, iar din punctul de vedere al orientarii scolare si profesionale, le pot clarifica idealul
profesional; beneficiarilor acestor servicii le sunt satisfacute o serie de trebuinte, ceea ce
contribuie la cresterea calitatii vietii lor. Asistentul social din scoala, pe baza cooperarii cu
institutiile de asistenta sociala din comunitate, va identifica cele mai bune variante de actiune si
cele mai bune plasamente pentru elevi, creand astfel o noua retea de socializare pentru elevi;
b) prevenirea delincventei juvenile si a altor fenomene sociale disfunctionale:
toxicomania, alcoolismul, vandalismul. Scoala este un subsistem al sistemului social global,
avand atat un caracter reactiv, cat si proactiv in raport cu dinamica societatii in care se
integreaza. Scoala si comunitatea formeaza un ecosistem caracterizat de o stabilitate relativa si,
in consecinta, problemele scolii nu pot fi tratate separat de problemele comunitatii. intre
inadaptarea scolara si delincventa juvenila se instaleaza o relatie de cauzalitate circulara, ce poate
fi rezumata astfel: modelele de conduita devianta din comunitate sunt reproduse in scoala,
genereaza pedeapsa, etichetare si marginalizare - frustrarile traite de elevi la scoala alimenteaza
motivatia neconformarii la normele si valorile scolare, manifestandu-se in conduite deviante in
spatiul social scolar si extrascolar.
Legatura dintre scoala si comunitate ridica dificultati suplimentare in calea elaborarii
unor strategii de prevenire a inadaptarii in scoala. Astfel, masuri cum ar fi supravegherea mai
stricta a conduitelor elevilor, norme scolare cu continut prescriptiv adecvat, consolidarea
instalatiilor si echipamentelor pot avea ca efect o reducere a actelor de violenta si vandalism in
scoli, insa, concomitent, aceste conduite-problema vor migra in comunitate. Pe de alta parte,
trebuie observat ca exmatricularile sau suspendarile pe perioade determinate ale elevilor devianti
le faciliteaza contactul cu alti delincventi, stimuland procesul de invatare sociala a conduitelor
infractionale. De aceea, o strategie eficienta de prevenire a deviantei in scoala trebuie sa
porneasca de la relatia complexa scoala - comunitate, mai precis de la realizarea unei coordonari
intre functiile scolii si dinamica unor institutii ale societatii; coordonarea scoala - piata muncii

55
(exprimata in eficienta pregatirii scolare din perspectiva integrarii active pe piata muncii a
absolventilor), coordonarea scoala - sistemul juridic (elevii etichetati oficial de reprezentantii
justitiei ca „delincventi' determina la cadrele didactice reactii de teama, evitare, care compromit
reintegrarea scolara a elevilor respectivi) si coordonarea scoala - familie (exprimata in unitatea
scopurilor urmarite de cei doi agenti de socializare) sunt conditiile esentiale pentru diminuarea
inadaptarii scolare.
În masura in care asistenta sociala din scoala are rolul de a ameliora relatia dintre
scoala si celelalte institutii ale comunitatii, favorizand adaptarea scolara a tuturor elevilor, acest
demers se traduce printr-o diminuare a problemelor de integrare sociala la nivelul societatii.
Caracterul terapeutic al activitatii asistentului social din scoala serveste astfel comunitatii,
intrucat scoala devine mai capabila sa furnizeze acesteia absolventi echilibrati, competenti,
sanatosi, cu capacitate de adaptare la schimbarile din lumea in care traiesc.
Programele educative destinate prevenirii alcoolismului, consumului de droguri,
conduitelor violente etc., realizate in scoala, si-au demonstrat eficienta in timp. Scoala are
puterea de a influenta in bine conduitele elevilor, chiar daca acestia vin in contact cu modele
deviante de conduita in afara scolii. Asistenta sociala din scoala poate actiona decisiv in acest
sens, coordonand eforturile intregului personal educativ si recompensand modelele de conduita
dezirabile social.

e)SARCINILE ADMINISTRATIVE SI PROFESIONALE SPECIFICE ALE

ASISTENTULUI SOCIAL DIN SCOALA

Asistentul social scolar face parte din consiliul de conducere al scolii, calitate din
care rezulta sarcinile sale administrative : contribuie la elaborarea politicii scolare, gestio­neaza
relatiile din interiorul scolii, dar si relatiile scoala - comunitate, mobilizeaza si gestioneaza
resursele necesare realizarii programului educativ, sesizeaza oportunitatile de dezvoltare a
serviciilor oferite de scoala etc.
Sarcinile profesionale specifice pot fi corelate cu necesitatea perfectionarii continue a
asistentului social din scoala, prin informarea de specialitate, participarea la manifestarile
stiintifice de profil si la schimburile de experienta, oferirea de consultanta colegilor, publicarea
rezultatelor activitatii personale de investigatie, contributia la cresterea capitalului social al
scolii. Aceasta sarcina profesionala se impune cu atat mai mult cu cat din pregatirea de

56
specialitate in domeniul asistentei sociale lipseste o componenta curriculara centrata pe
activitatea asistentului social in scoala.
Dupa cum se poate observa din multitudinea de sarcini pe care le indeplineste
asistentul social in scoala, complexitatea continutului acestei profesii poate aparea coplesitoare.
Dincolo de aspectul cantitativ, retine atentia si usurinta cu care asistentul social din scoala poate
ajunge sa traiasca conflictul de roluri: va servi in primul rand interesul elevului obisnuit sau pe
cel al elevului cu cerinte educative speciale? Va satisface trebuintele colegilor sau pe cele ale
elevilor ?
O alta problema speciala, nerezolvata inca, privind munca asistentului social in
scoala, care apare cu atat mai presanta cu cat totul se judeca azi din perspectiva raportului dintre
investitii si beneficii, este cea a eficientei activitatii sale. Daca de necesitatea asistentei sociale in
scoala nu se mai indoieste nimeni, ramane de rezolvat modul in care acest sistem de servicii isi
poate dovedi eficienta, respectiv modul in care poate sa demonstreze riguros, prin rezultatele
sale, ca a contribuit la o mai buna folosire de catre elevi a oportunitatilor de invatare oferite de
scoala.
Dincolo de acest aspect, asistenta sociala în scoala reprezinta o profesie provocanta,
dificila, dar intrinsec recompensanta; satisfactia de a modela personalitatea elevilor, de a-i ajuta
sa-si descopere identitatea sociala si vocatia, increderea acordata de elevi si adulti - incredere
care se castiga in timp - sunt principalele ingrediente care dau farmec si seductie acestei
activitati.

57
 Bibliografie selectiva

† Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, Tinerețea credinței, în † CASIAN et al.,

Tinerii în Biserică. Mărturii. Provocări. Răspunsuri., Galați, 2016, pp. 3-5.
Benga, C., Criza adolescenței și rolul ei în maturizarea spirituală a tânărului, în †
Varlaam PLOIEȘTEANUL et al., Educația religioasă a tinerilor în contextul secularizării
actuale, Editura Basilica, București, 2017, pp. 331-339.
Bogdan, T., Probleme de psihologie judiciara, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1973.
Borlandi, M., et al., Dicționar al gândirii sociologice, Polirom, 2009.
Bunescu, G.; Alecu, G.; Badea, D., Educatia parintilor. Strategii si programe,
Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1997.
Coasan, A.; Vasilescu, A., Adaptarea scolara, Editura Didactica si Enciclopedica,
Bucuresti, 1988.
Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms, Rome,
1950.
Costin, L.B., „School Social Work”, in Minahan, A. (ed. in chief), Encyclopedia of
Social Work, ed. a VlII-a, voi. 2, NASW, Silver Spring, Maryland, 1987.
Cretu, C, Curriculum diferentiat si personalizat, Editura Polirom, Iasi, 1998.
Cucos, C, Minciuna, contrafacere, simulare, Editura Polirom, Iasi, 1997.
De Peretti, A., Educatia in schimbare, Editura Spiru Haret, Iasi, 1996.
Defrance, B., La violence a l'ecole, Syros-Alternative, Paris, 1988.
Delors, J., „Tezele Comisiei Internationale a Educatiei pentru secolul XXI”, Sources,
UNESCO, noiembrie, 1993.
Doroszkiewicz, B., Publicațiile și învățământul religios al ortodoxiei poloneze, în †
V. PLOIEȘTEANUL et al., Educația religioasă a tinerilor..., pp. 299-317.
Faure, E., A invata sa fii, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1974.
Festinger, L., Social Pressures in Informai Groups. A Study of Human Factors in
Housing, Harper & Row, New York, 1950.
Gheorghieva, R., ”Situația educației religioase în școlile publice din Bulgaria.
Educația religioasă în familia bulgară contemporană: probleme și perspective”, în † V.
PLOIEȘTEANUL et al., Educația religioasă a tinerilor..., pp. 287-297.
Giddens, A., Sociologie, Editura All, București, 52010.

58
 Hebberecht, P.; Sack, E, La Prevention de la delinquance en Europe, L'Harmattan,
Paris, 1997.
Henggeler, S., Delinquency in Adolescence, Sage Publication, Londra, 1989.
HOLBEA G., ”Pastorația tinerilor în contextul actual al globalizării”, în Ortodoxia,
seria II, anul VII, nr. IV, octombrie-decembrie, București, 2015, pp. 41-59.
Houssaye, J., Les Valeurs a l'ecole, PUF, Paris, 1992.
Hussen, T.; Postlethwaite, T.N. (eds), The International Encyclopedia of Education,
ed. all-a, Pergamon, 1995, vol. 9.
Ionescu, I., Sociologia scolii, Editura Polirom, Iasi, 1997.
Korzeniowski, M., ”Continuity and change of religiosity. Selected results of
sociological research on religious attitudes”, Social Sciences and Education Research Review (4)
2, Volume 4, Issue 2, 2017, pp. 100-109.
Lawrence, D., Enhancing Self-Esteem in the Clasroom, Routledge, Londra, 1996.
Lerner, J., Learning Disabilities, Houghton Mifflin Company, Boston, 1988.
Marincovic, R., Educația religioasă în Serbia: Între Tradiționalism și Secularism, în
† V. PLOIEȘTEANUL et al., Educația religioasă a tinerilor..., pp. 275-286.
Metropolitan Life Survey of the American Teacher, Prepanng Schools for the 1990s,
Metropolitan Life Insurance Company, Tampa, Florida, 1989.
Mihăilescu, J., Educația religioasă în școala românească – investiție pe termen lung,
în † V. PLOIEȘTEANUL et al., Educația religioasă a tinerilor..., pp. 167-172.
Minahan, A. (ed. in chief), Encyclopedia of Social Work, ed. a VlII-a, vol. 2, NASW,
Silver Spring, Maryland, 1987.
Momanu, M., „Aspecte conflictuale ale situatiei pedagocice”, în Stoica, Constantin
A.; Neculau, A. (coord.), Psihologia rezolvarii conflictului, Editura Polirom, Iasi, 1998, pp. 213-
223.
Monteil, J.-M., Eduquer et former; Perspectives psychosociales, Presses
Universitaires de Grenoble, 1989.
Morosanu, C. et al., Autoritatea tutelara si protectia copilului, Editura Moldogrup,
Iasi, 1996.
Neculau, A.; Cozma, T. (coord.), Psihopedagogie, Editura Spiru Haret, Iasi, 1994.
Nelson, C., A Job Analysis of the School Social Workers, Educational Testing
Service, Princeton, New Jersey, 1990.

59
 Popa, I., Problema familiei creștine astăzi. Pastorația copiilor, a tinerilor și a
bătrânilor, în Ortodoxia, nr. 4, anul LVIII, septembrie-decembrie, București, 2007, pp. 110-130.
Protocol to the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental
Freedoms, Paris, 1952.
Soare, O., Aspecte concrete privind parteneriatul Biserică - Şcoală în Inspectoratul
Şcolar Judeţean Brăila, în ”Teologie şi educaţie la Dunărea de Jos”, vol. XV, Editura
Arhiepiscopiei Dunării de Jos, Galați, 2017, pp. 70-83.
Soare, O., Tânăra generaţie între Biserică şi educaţia religioasă. Perspective
sociale, în ”Teologie şi educaţie la Dunărea de Jos”, vol. XVI, Editura Arhiepiscopiei Dunării de
Jos, Galați, 2018, pp. 195-210.

60