TEORII IN ASISTENTA SOCIALA - GENERALITATI (TEMA 1)

Conform lui Green si Ephross, 1995, diversitatea sistemelor-client intalnite in practica

asistentei sociale, impune lucratorilor sociali utilizarea si combinarea mai multor perspective
teoretice pentru a explica si a intelege comportamentul clientilor, motivatia acestora,
influentele mediului asupra comportamentului clientului, in scopul:
- ghidarii interventiilor,
- intocmirii planurilor si strategiilor de rezolvare a cazurilor,
- efectuarii predictiilor asupra rezultatelor posibile si probabile,
- organizarii perceptiilor cu privire la situatia clientilor,
- facilitarii proceselor de schimbare.
Dupa Sheafor si Horejsi (2003), o teorie reprezinta o explicatie plauzibila despre
relatia dintre un set de factori sau circumstante si un cadru destinat schimbarii. Asadar,
asistentii sociali in activitatea lor selectioneaza, extrag concepte din mai multe teorii si
modele privind functionarea sistemului uman si mecanismele care pot declansa “schimbarea”
la nivelul unui individ, unei familii sau comunitati, pentru a crea cadre adecvate practicii.

Teorii şi modele ale schimbării

Cunoştinţele ştiinţifice despre modul în care au loc schimbările în sistemele

sociopolitice, organizaţionale, comunitare, de grup, familiale şi individuale influenţează
procesele asistenţei sociale, adică modurile în care asistenţii sociali abordează practica.
Aceste teorii şi modele ale schimbării definesc interacţiunea dintre asistentul social şi
sistemul--client, influenţează opţiunea asistentului social pentru o anumită strategie de
schimbare şi determină „cine ce trebuie să facă" pentru a realiza schimbările dorite. Diversele
modele practice, inclusiv abordarea participativă a practicii generale prezentată în această
carte, s-au născut din înţelegerea dinamicii schimbării şi a implicaţiilor acesteia asupra relaţiei
profesionale asistenţiale.

Dezvoltarea unui cadru pentru practică

Nici unul dintre cadrele practice nu reprezintă în mod clar „punctul de vedere al
asistenţei sociale". O anchetă în rândul asistenţilor sociali a revelat o mare diversitate a
perspectivelor care ghidează practica asistenţială (Norlin şi Chess, 1997). Practicienii care au
participat la această anchetă au declarat că cel mai frecvent au aplicat teoria psihosocială şi

1
teoria sistemelor sociale, dar mulţi dintre respondenţi au declarat că folosesc, de asemenea,
principii din perspectivele: psihanalitică, comportamentală, umanistă şi ecologistă.

Un aspect important este faptul că o mare parte dintre asistenţii sociali nu aplică o
singură teorie izolată, ci integrează concepte din mai multe perspective pentru a construi o
abordare viabila. Un alt studiu a arătat că asistenţii sociali cu experienţă, aplică în medie, opt
teorii distincte în practică (Timberlake, Sabatino şi Martin, 1997).
Practica in asistenta sociala include laolalta valori personale şi profesionale, perspective
teoretice asupra comportamentului uman şi orientări cu privire la „schimbare”. La începutul
carierei, practicienii debutanţi adoptă modele practice deja consacrate, în timp, ei îşi modifică
şi actualizează abordările, pentru a încorpora ceea ce experienţa lor a demonstrat ca
funcţionează, pentru a include feedbackul primit de la clienţi şi colegi şi a asimila noi teorii,
cunoştinţe şi cercetări realizate in domeniu.

Analiza perspectivelor teoretice

Având la dispoziţie atât de multe teorii, perspective, orientări, modele şi abordări,
asistenţii sociali sunt obligaţi să îşi aleagă conceptele teoretice pe care să le aplice. Pentru a
evalua utilitatea practică a unei teorii, asistenţii îi analizează sistemul de cunoştinţe, definiţia
schimbării, rolurile prevăzute pentru practicieni şi clienţi, definiţia problemelor, domenii
semnificative de interes, metodele specifice de intervenţie, concordanţa cu etica şi valorile
asistenţei sociale şi eficienţa aplicativă, demonstrată prin cercetare. Intrebările la care trebuie
sa raspunda o teorie adecvata, sunt:
• Care este punctul de focalizare al teoriei ? Este acesta relevant pentru situaţia dată?
• La ce nivel de sisteme se aplică teoria ?
• Teoria se aplică unei mari diversităţi de situaţii sau doar anumitor cazuri particulare ?
• Teoria vizează înţelegerea comportamentului sistemului uman de către asistentul social
sau ghidează eforturile acestuia în activităţile de schimbare ?
• Teoria este susţinută de cercetare? Eşantioanele din studiile de cercetare sunt
reprezentative pentru diverse grupuri sau anumite segmente ale populaţiei ?
• Teoria este în concordanţă cu valorile de bază ale asistenţei sociale ?
• Ce ipoteze emite teoria despre clienţi, inclusiv despre fortele, competenţa şi rolurile lor ?
• Este teoria adecvată valorilor profesionale de bază ale asistenţei sociale ?

2
 Gandirea critica

Gandirea critica la care trebuie sa apeleze fiecare dintre noi in exercitarea profesiei,
implică o examinare şi o înţelegere a structurilor socio-politico-economice din lumea
socială şi a impactului acestor structuri în definirea identităţii, comportamentului şi
interacţiunilor umane.

Modul în care o persoană „vede” lumea este influentat de interactiunea dintre

identitatea socială a acesteia si de mediul sociopolitic in care traieste. Examinând mediile
sociale şi politice din punctul de vedere al influenţei acestora asupra vieţii oamenilor,
practicienii şi clienţii din cadrul asistentei sociale analizează sistemele organizaţionale şi
instituţionale atât ca surse de stres, cât şi ca potenţiale soluţii de rezolvare a problemelor.
Critica nu are neapărat un sens negativ, ci, mai degrabă, reprezintă o evaluare a
implicaţiilor şi consecinţelor unei situaţii dintr-un anumit punct de vedere sau dintr-o anumită
perspectivă teoretică. Abilitatea de a critica este esenţială pentru aplicarea unei teorii in
practica asistenţiala, într-un mod care să respecte diversitatea şi unicitatea clientului. Dacă nu
evaluează critic teoriile şi nu reflectează atent asupra lor, asupra originii şi adecvării lor,
asistenţii sociali riscă să aplice cunoştinţe şi concepte nerelevante sau care sunt chiar
dăunătoare multor clienţi, în special acelora dintre ei care fac parte dintr-o minoritate.
Procesele de evaluare critică relevante pentru critica practicii de asistenţă socială,
includ:
• reflectarea asupra explicaţiilor şi proceselor cognitive prin care se ajunge la o
concluzie;
• identificarea diferenţelor dintre valorile personale ale asistentului social şi ale
clientului şi între opiniile personale şi perspectivele profesionale reprezentate de institutia din
care face parte asistentul social ;
 identificarea tuturor rezervelor privind concluziile formulate; justificarea propriului
raţionament (Osmo şi Landau, 2001).

Din multe puncte de vedere, a critica înseamnă a reflecta asupra statu-quoului şi a-1
pune sub semnul întrebării - de ce un anumit lucru funcţionează aşa cum funcţionează şi de ce
ar putea sau ar trebui să fie altfel?. Examinarea motivaţiei construirii unei relaţii sociale,
implică întrebări precum:

- Cine defineşte aranjamentele structurale ?

3
 - Cine deţine puterea ?
- Cine controlează resursele ?
- Care sunt grupurile ce beneficiază sau cele care suferă?
- Cine are cel mai mult de câştigat sau de pierdut din schimbarea aranjamentelor
sociale ?
Critica eficientă creşte nivelul de conştientizare al fiecaruia dintre noi şi pune sub
semnul întrebării presupoziţiile, ipotezele sau realităţile asumate. Nimeni nu îşi poate
examina în mod critic certitudinile.
Perspective-cheie pentru practica participativă
Perspectiva ecosistemica in asistenta sociala
Perspectiva ecosistemica conceptualizeaza relatia dintre oameni si mediul lor fizic si
social (Germain si al., `79, `83, `95, etc.). In cadrul unei abordari participative a practicii
generaliste in asistenta sociala sunt incluse: cadrul ecosistemic, constructivismul,
constructionismul social si perspectiva feminista, etc. toate acestea combinandu-se pentru a
sustine implicarea si impulsionarea asistentului social in modelarea unei societati juste.
Ecosistemele. Intelegerea interfetei dintre persoanele intalnite in asistenta sociala si
mediile acestora, intelegerea diversitatii umane si a conceptului de “unitate in diversitate”
sunt abilitati indispensabile pentru asistentii sociali. Conceptele din stiinta mediului
(ecologia) adaptate asistentei sociale, ajuta la explicarea comportamentului si a mediului
nostru. Ecologia asadar, este una dintre disciplinele care imbogatesc baza de cunostinte a
asistentei sociale si ghideaza activitatile practice, avand ca rezultat formarea unei imagini
dinamice a comportamentului sistemelor umane, in contextul mediului lor social.
Ecologia “se concentreaza in special asupra modului in care lucrurile interactioneaza si
in care se adapteaza unul la celalalt” (Greif, `86). Impreuna cu teoria sistemelor, teoria
ecologica descrie configuratia si functionarea sistemelor umane, in mediile lor sociale si
fizice.
Conform perspectivei ecosistemice, persoanele şi mediile nu sunt separate, ci interac-
ţionează permanent. Cunoştinţele despre persoane şi cunoştinţele despre mediu nu pot fi
alăturate pur şi simplu, ci trebuie analizate interacţiunile şi tranzacţiile dintre cele două.
Siporin (1980) descrie această relaţie astfel: „Oamenii şi mediul lor fizic, social şi cultural
interacţionează reciproc prin schimburi complementare de resurse". Cu alte cuvinte,
perspectiva ecosistemică oferă un cadru pentru înţelegerea modului în care mediul
influenţează oamenii şi oamenii influenţează mediul. Perspectiva ecosistemică este
4
compatibilă cu diverse teorii comportamentale, devenind astfel un instrument extrem de util
pentru sintetizarea multiplelor perspective pe care asistenţii sociali le pun în practică.
In funcţie de alegerile în ceea ce priveşte teoriile si modelele pe care le aplica in
practica, asistenţii sociali funcţionează ca agenţi de control social sau, dimpotrivă,
mobilizează clienţii să se schimbe ei înşişi, să schimbe situaţia în care se află ei şi structurile
sociale.
Constructivismul

Constructivismul pune la îndoială existenţa unei realităţi concrete şi obiective.

Perspectiva constructivistă postulează că evenimentele care au loc în viaţa oamenilor ajung să
aibă un înţeles doar prin modul în care le interpretează oamenii care le trăiesc. Spre deosebire
de obiectivism, care se axează pe o realitate primară, „constructivismul susţine că există mai
multe realităţi" (Fisher, 1991). Doi oameni pot trăi acelaşi eveniment în moduri extrem de
diferite, pentru că fiecare îşi construieşte o imagine personalizată, cu privire la ceea ce s-a
întâmplat. Relevanţa constructivismului pentru practica participativă este evidentă. Oamenii
se simt mobilizaţi atunci când acumulează experienţe şi interpretează evenimentele în moduri
care le accentuează competenţele şi le cultivă sentimentele de putere şi control. In cadrul
concepţiile despre realitate care amplifică sentimentul de putere şi să îşi ajute clienţii să
reinterpreteze acele situaţii care le reduc aprecierea de sine şi le erodează sentimentele de
autocontrol.

Construcţionismul social

Construcţionismul social reorientează perspectiva constructivistă pentru a pune

accentul pe impactul mediului social şi cultural. Asemenea constructivismului,
construcţionismul social se focalizează pe modul în care oamenii îşi percep viaţa, însă
redirecţionează atenţia de la percepţiile individuale spre elementele sociale ale înţelegerii,
prin limbaj valori culturale şi interacţiuni sociale (Gergen, 1994). „Cunoştinţele sunt create,
nu descoperite, iar contextul este extrem de important." (Dean şi Rhodes, 1998). Oamenii nu
aleg o interpretare, întâmplator. Fiecare persoană ii determină sensul prin filtrele mediului său
social şi cultural. Identitatea culturală şi poziţia socială a unei persoane îi influenţează
imaginea de sine şi, prin urmare, modul în care interpretează evenimentele pe care le trăieşte.
Din perspectiva construcţionismului social, asistenţii sociali pot interveni în două
puncte în procesul de interpretare al clientului: în primul rând, asistenţii sociali isi pot ajuta
clientul să pună sub semnul întrebării „adevărurile" generate social şi relevanţa lor pentru el
5
însuşi. In al doilea rând, asistenţii sociali pot susţine schimbări sociale şi politice care să
elibereze grupurile discriminate de condiţiile de mediu şi de sistemele de concepţii opresive
ce limitează experienţa individuală. Atât intervenţiile la nivel individual, cât şi cele la nivelul
societăţii aplică teoria construcţionismului social, încercând să răstoarne „adevărul" generat
social care subminează experienţele clientului şi inhibă libera alegere.

Feminismul

Feminismul oferă o altă perspectivă importantă pentru asistenţii sociali care

promovează o societate mai justă (Baines, 1997; Bricker-Jenkins, Hooyman şi Gottlieb, 1991;
Saulnier, 1996). La fel ca perspectiva ecosistemică, feminismul face legătura dintre
experienţele individuale şi forţele sociale. Cei mai multi autori, considera că apartenenţa la
unul dintre sexe este conceptul în jurul căruia se organizează interacţiunile la toate nivelurile
societăţii.
In practica feministă, domeniul vieţii personale este politizat. Se afirma ca
exploatarea/dominarea femeilor este împământenită în societate şi este reflectată de relaţiile şi
interacţiunile interpersonale dintre femei si barbati, iar cel ce ignoră această realitate socială
se face părtaş la ea. Atât asistenţii sociali, cât şi clienţii lor, ar trebui să analizeze situaţiile şi
să găsească soluţii pentru discriminarea sexuală. Astfel, feminismul obligă asistenţii sociali să
renunţe la atitudinea neutră, pentru a sprijini egalitatea între sexe.
Printre elementele-cheie ale practicii feministe se numără:
• nestigmatizarea clientei;
• „deschiderea” asistentului social în vederea umanizării relaţiei cu clienta sa;
• analiza deliberată a discriminării sexuale ca element esenţial în evaluarea oricărei
probleme;
• promovarea activă a unor relaţii bazate pe egalitate cu sistemele-client;
• contribuţia la atingerea obiectivului de participare prin explorarea tuturor opţiunilor,
inclusiv a celor care nu se înscriu în norme ;
• recunoaşterea caracteristicilor atribuite în mod tradiţional femeii, ca puncte tari
(Whipple, 1996).

6
BIBLIOGRAFIE

Bocancea, C., Neamţu, G., Elemente de asistenţă socială, Polirom, 1999

Buzducea D., Aspecte contemporane în asistenţa socială, Polirom, 2005
Howe, D. Introducere în teoria asistenţei sociale. Importanţa aplicării teoriei în practică,
UNICEF, Bucureşti, 2001
Iluţ, P. Sociopsihologia şi antropologia familei, Polirom, 2005
Krosgrud, K., O`Melia, M., DuBois, B., Practica asistenței sociale, Polirom, 2006
Neamțu, G., (coord) Tratat de asistență socială, Polirom, 2003
Pașa F.& Pașa L. M Asistenta sociala in Romania, Polirom, Iasi, 2004
Zamfir, C., O analiză critică a tranziţiei. Ce va fi ‘după’, Polirom, Iaşi, 2004
Zamfir, C., Stanescu, S., (coord) Enciclopedia dezvoltarii sociale, Polirom, 2007