Universitatea din București

Facultatea de Sociologie și Asistență Socială

Specializarea Asistență Socială

Anul I/ Seria II/ Grupa III

Temă semestrială

-rezumat-

,,Asistența Socială în România’’- Mănoiu Florica,

Epureanu Viorica
 Rezumat- ,,Asistența Socială în România’’- Mănoiu Florica,
Epureanu Viorica
Am ales să citesc această carte din bibliografia cursului ,,Asistența socială a familiei’’,
deoarece prezintă începuturile Asistenței Sociale, schimbările apărute în decursul anilor,
finalizând cu forma de organizare din România în anul 1994 a Asistenței Sociale.

Autoarele cărții Mănoiu Florica și Epureanu Viorica au ales să vorbească în capitolul I despre
primele forme de asistență socială. Asistența socială în țara noastră a avut la început un puternic
caracter religios, dezvoltându-se secole de-a rândul în jurul mânăstirilor.

Citind am aflat despre implicarea Bisericii în rezolvarea problemelor de asistență socială,

contribuind la alinarea suferințelor morale și fizice ale oamenilor. Chiar șî în perioada
domnitorilor, voievozii erau implicați în rezolvarea problemelor sociale din acea vreme care
circulau în întreaga Europă, construind spitale și fundații. După terminarea primului și al doilea
război mondial problemele sociale s-au amplificat. S-au fondat căminele de zi, solariile de
vacanță pentru copiii nevoiași, preventoriile, cantinele, orfelinatele pentru copiii orfani și
abandonați, așezămintele pentru persoanele nevăzătoare etc.

Capitolul II este intitulat ,, Asistența Socială a familiei’’. În acest capitol aflăm despre
definiția familiei, văzută prin prisma unor personalități, felul familiei, principalele funcții interne
ale familiei( biologice, economice, de solidaritate familiară, pedagogice, educative și morale),
despre rolul Asistenței Sociale în consolidarea familiei, dar și despre modul în care poate începe
dezorganizarea unei familii. Tot în acest capitol este amintită Asistența Socială a copilului cu
handicap (sensorial, fizic, psihic), Asistența Socială a minorului cu tulburări de comportament
(delicvent minor), dar și Asistența Socială a persoanelor vârstnice.

Pentru a înțelege mai bine Asistența Socială, autoarele au ales ca în capitolul III să
definească terminologia utilizată în activitatea acestui domeniu. (ex. : problematică socială,
anchetă socială, factori sociali, deficienți psihici etc).
 În capitolul IV, descoperim cât de importantă este expertiza medicală în evaluarea
capacității de muncă a beneficiarilor, recuperarea și reintegrarea socială a lor (locomotori,
psihici). Tot aici, este amintită adaptarea locurilor de muncă pentru persoanele invalide.

Capitolul V ,,Învățământul în Asistență Socială’’prezintă evoluția Școlii Superioare de

Asistență Socială ,, Principesa Ileana’’ (1929-1949), regulamentul școlii, programa analitică
(alcătuită din 6 semestre) și colaborarea ei cu diverse intituții precum: Institutul Central de
Statistică (unde studenții Școlii Superioare de Asistență Socială făceau practică, spre a se obișnui
cu modul de analiză a datelor statistice în domeniul asistenței sociale), Asociația Femeilor
Creștine din România (această asociație finanța școala,și a a pus la dispoziția școlii, în mod
gratuit, o clădire corespunzătoare pentru internatul studențiilor), Seminarul de Sociologie de la
Facultatea de Filozofie din București (școala a beneficiat în permanență de unele date științifice
rezultate din cercetările efectuate în cadrul facultății), Ministerul Sănătății și Asistenței Sociale,
Institutul Social Român, Progresul Asistenței Sociale, dar și cu publicația ,, Asistența Socială’’.

Ulterior Școala Superioară de Asistență Socială a fost reprofilată, denumindu-se în Institutul de

Prevederi Sociale, care a mai funcționat până în anul 1952.

În acest capitol apare și programa analitică a învățământului de specializare postliceală

în domeniul Asistenței Sociale (1959-1969). Pe când la Școla Superioară de Asistență Socială
accentul este pus pe studiul disciplinelor de specialitate, la postliceală accentual este pus pe
numărul mare de ore al lucrărilor practice.

Capitolul următor analizează unitățile instituționalizate de Asistență Socială existente

în România. Exemple de unități de învățământ special.: casele de copii cu grădinițe speciale și
internate, școli generale ajutătoare pentru deficient mintali/vizuali/auditivi, școli profesionale
pentru deficienți, cămine- școală pentru deficient, școli special de reeducare.) Apar și căminele
spital pentru minori cu handicap sever, căminele spital pentru bolnavii cronici adulți, căminele
atelier pentru deficient, căminele pentru bătrâni/pensionari, dar și leagănele de copii.

Autoarele au ales să expună cititorilor în capitolul VII despre Asistența socială a

șomerilor. Prezintă rata șomajului din România începând cu anul 1990 și terminând cu anul
1994, fiind într-o continua creștere. Surprind semnificația cursurilor de calificare și recalificare
pentru șomerii din țara noastră, rolul deosebit al Asistenței Sociale în sprijinul persoanelor aflate
în șomaj.

Ultimul capitol înfățișează forma de organizare a Asistenței Sociale în România din

anul 1994. Prezintă atribuțiile stabilite de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, subliniind
multitudinea de probleme sociale aduse la îndeplinire prin Ministerul Muncii și Protecției
Sociale,. (ex.: ocrotirea socială a minorilor și persoanelor invalide pentru sprijinirea integrării lor
sociale și profesionale, coordonarea protecției sociale a grupurilor sau persoanelor defavorizate,
elaborarea de programe pentru implicarea activă a comunităților locale în rezolvarea diverselor
probleme sociale, proiectarea unor acțiuni concrete ce trebuie întreprinse în condiții de
calamnități natural, accidente collective de muncă și fenomene socio-economice careafectează
colectivități sociale întregi etc). Urmează ca autoarele să aducă propunerile lor cu privire la
elaborarea unei Legi a Asistenței Sociale în România, deoarece în anul 1969 s-a desființat
preocupările de asistență socială, fiind un stat socialist. Propun ca în Legea de Asistență Socială
care urmează să se elaboreze: să prevadă și înființarea unei redacții a publicațiilor de asistență
socială, să aibă în vedere copiii- problemă, beneficiarii cu probleme auditive/ vizuale/ motrice/
psihice, să existe un Serviciu Social de Spital, iar legea să cuprindă și stabilirea oficială a
modului cum trebuie să fie încadrați cei ce sunt absolvenți ai Facultății de Asistență Socială sau
ai Școlilor Postliceale de Asistență Socială.

Capitolul se încheie cu aptitudinile și calitățile pe care trebuie să le aibă un asistent

social precum: înțelegere și dăruire pentru problematic ape care o ridică individual sau
colectivitatea, implicare activă în rezolvarea cazurilor, empatie, capacitatea de analiză, sinteză,
exprunere și decizie, să dețină o pregătire temeinică în acest domeniu etc.