BELEA OANA ANDREEA

ASISTENTA SOCIALA

ANUL II

Asistenta socială si rolul ei

Pe tot parcursul vieții sale, indivizii și-au creat relații bazate pe incredere si afectiune, insa
au aparut diverse probleme si tensiuni, si odata cu amplificarea si intensificarea lor, fiinta umana
s-a aflat in imposibilitatea de a le mai putea rezolva singura. Astfel, ca un raspuns la toate aceste
situatii problematice cu care s-au confruntat, s-a dezvoltat Asistenta sociala, care prin intermediul
unor persoane competente si cu ajutorul unor instrumente specifice, este capabila sa asigure
rezolvarea dificultatilor pe care indivizii si intreaga comunitate le intampina. Profesia de asistent
social implica pe langa responsabilitate si o chemare venita din interior, asa cum Dimitrie Gusti
spunea: cunoasterea vietii sociale, ne face a o simpatiza, ne indeamna a ne solidariza cu tot ce se
intampla in cadrul ei si ne invita a ne instala in mijlocul ei pentru a o ajuta.[1]

Asistenta sociala desemneaza un ansamblu de institutii, programe, masuri, actiuni

profesionalizate, servicii specializate de protejare a personelor, grupurilor, comunitatilor cu
probleme speciale, aflate temporar in dificultate, care datorita unor motive de natura economica,
socio-culturala, biologica sau psihologica, nu au posibilitatea de a realize prin mijloace si eforturi
proprii un mod normal, decent de viata.[2]

Asistenta sociala are mai multe ramuri precum cele de suport si consultanta, de aparare,
de cercetare si administrare, de probatiune si alte servicii judiciare, ingrijirea si protectia
copilului, servicii destinate tinerilor, persoanelor cu handicap, persoanelor varstnice, asistenta
sociala in scoala etc. Insa, indiferent de domeniul in care isi desfasoara activitatea, rolul
asistentilor sociali este acelasi: conform domeniului lor de competenta, sa ajute oamenii in
dificultate si sa evidentieze problemele sociale cu care acestia se confrunta.

Conform Codului Etic, misiunea principala a profesiei de asistent social este sa contribuie
la bunastarea oamenilor, sa faciliteze  satisfacerea trebuintelor de baza ale tuturor indivizilor,
acordand o atentie deosebita trebuintelor si participarii celor vulnerabili, discriminati si saraci; in
aceasta categorie intrand inclusiv indivizii, familii, grupuri, organizatii si comunitati. Scopul
principal al acestei activitati este acela de a asista persoanele aflate in dificultate, implicandu-se
in identificarea, intelegerea, evaluarea corecta si solutionarea problemelor sociale.[3]

Asistenta sociala ca profesie are un statut propriu cu obiective, caracteristici si tipuri de

activitati distincte, are un caracter aplicativ si o inalta orientare umanista. Profesia de asistent
social se refera la valori, norme si principii care compun codul deontologic al acestei profesii.
Formarea in asistenta sociala presupune atat asimilarea unor cunostinte teoretice din domeniul
stiintelor socio-umane, dar si deprinderi si abilitati practice, indemnarea de a comunica si lucra cu
persoanele, respectiv grupurile aflate in dificultate.

Codul deontologic al acestei profesii garanteaza in mod special, respectarea drepturilor

omului, fara deosebire de rasa, sex, varsta, limba, apartenenta culturala sau religioasa. Profesia de
asistent social implica deci o filosofie proprie, centrata umanist.

O componenta a asistentei sociale moderne, care a luat o amploare deosebita in ultimele

decenii, exemplifica si intareste aceasta filosofie: este in special data de incercarea diminuarii
discrepantelor si inegalitatilor dintre grupurile minoritare sau dezavantajate si populatia
majoritara, prin intermediul actiunilor afirmative (uneori, cu specificatii apropiate, este utilizat si
termenul de discriminare pozitiva).[4]

La baza Asistentei Sociale stau:

-        furnizarea de servicii in beneficiul persoanelor asistate

-        justitia sociala

-        respectarea unicitatii si demnitatii umane

-        respectarea confidentialitatii si integritatii persoanei

-        respectarea autodeterminarii

-        respectarea competentei profesionale

            Fiecare individ trebuie sa fie tratat ca o persoana demna, rationala, cu drepturi si libertati
inalienabile, imprescriptibile care este capabila sa ia propriile decizii. Datoria asisitentului social
este sa respecte convingerile politice, religioase, culturale, sociale ale fiecarei persoane, fara a
formula judecati de valoare profesionala, care nu se sprijina pe informatii credibile, verificate,
care ar putea pune in pericol imaginea publica a beneficiarului. Pe parcursul relatiei formate intre
asistent social si client, acesta nu trebuie sa-si manifeste simpatiile, antipatiile, preferintele fata de
persoanele asistate.

            Serviciilor de asistenta sociala le este interzis sa ofere date despre client, decat cu
consimtamantul acestuia, respectandu-se dreptul la imagine, la bunul sau renume, la intimitate. In
cazul in care sunt solicitate date pentru diverse cercetari, statistici acestea sunt oferite codificat
pentru a proteja persoana si natura problemei acesteia, si, doar in cazul anchetelor juridice se pot
oferi informatii despre client, insa acestea raman in interiorul echipei de cercetare.

            Unul dintre cele mai importante drepturi este reprezentat de dreptul la confidentialitate, in
care se respecta toate informatiile referitoare la persoana in cauza. Astfel, toate interviurile,
conversatiile, inregistrarile trebuie sa fie desfasurate in conditii de protectie si intimitate, si toate
documentele trebuie sa fie pastrate in siguranta.
            Deoarece da dovada de responsabilitate, asistentul social trebuie sa isi ia angajamentul
fata de clienti si respectandu-le dreptul la intimitate si confidentialitate, trebuie sa le asigure
bunastarea lor si a societatii in general. Eficienta asistentului social are la baza respectul si
tratarea individului unic in felul sau, apreciind demnitatea si valorile pe care fiecare dintre noi le
avem. De obicei, persoanele care apeleaza la serviciul de asistenta sociala, o fac cu retinere,
timiditate, neliniste, iar din acest punct de vedere primul contact are o importanta majora.
Abordarea politicoasa poate deschide o cale de comunicare, bazata pe sinceritate si incredere,
ceea ce poate sa dezinhibe persoana si sa o ajute sa capete mai usor incredere in specialist.

            Asistentul social nu trebuie sa aplice propriile standarde la problema persoanei asistate,

depasindu-si sfera de pregatire, sa nu faca comentarii, sa nu se lase condus de prejudecati, sa nu
eticheteze.

            Prin rolul sau, asistentul social trebuie sa isi incurajeze clientii sa inceapa sa se bazeze pe
propriile lor resurse, sa depaseasca criticile si invinuirea, pentru a putea vorbi direct despre ceea
ce ei simt si ceea ce ei doresc, si sa invete sa vada propriul lor rol din patern-urile neproductive
ale interactiunii. [5] Chiar daca la inceput clientul nu are incredere, este de datoria asistentului
social sa ii explice cat de important este sa nu omita unele informatii sau sa le prezinte trunchiat,
distorsionat, deoarece acestea trebuie sa fie utilizate eficient in demersul de rezolvare a
problemei.

            Trebuie avuta in vedere si cresterea responsabilitatii persoanei, aceasta trebuie ajutata sa

constientizeze problemele cu care se confrunta, sa-si asume responsabilitatile ca fiinta umana, ca
membru al unei familii, ce face parte dintr-o anumita comunitate, de aici decurgand si indatoriri
obisnuite pentru un cetatean, in acord cu legile si traditiile unei tari. Este necesara stimularea
clientului pentru a adopta solutia eficienta si implicarea lui activa si responsabila, la toate acestea
adaugandu-se obligatia asistentului social de a-i prezenta toate riscurile si consecintele posibile
ale fiecarei optiuni. Rolul asistentului social in problemele legate de familie si copil, nu se reduce
numai la acela de inginer al relatiilor din familie (demolarea si reconstructia lor sau a
reprezentarilor despre ele), ci el devine din ce in ce mai mult un adevarat personaj sociocultural
in calitate de tamaduitor al sufletului si al relatiilor interumane.[6]

            Una dintre cele mai importante deprinderi este cea de a impiedica problemele sale
personale, sa influenteze judecatile si activitatea sa profesionala, avand datoria fata de sine si fata
de familie, de a avea capacitatea de diferentiere a problemelor din sfera activitatii profesionale,
de viata personala si a familiee sale. De asemenea, acesta trebuie sa evite in viata sa privata tot
ceea ce ar dauna imaginii sale profesionale.

            Pe parcursul desfasurarii intregului proces de asistenta, specialistul trebuie sa-si

foloseasca calitatiile umane cat si cunostiintele profesionale pentru a-i ajuta pe beneficiari in
solutionarea conflictelor la nivel personal cat si la nivelul societatii. Din aceasta cauza, asistentul
social trebuie sa-si perfectioneze continuu pregatirea profesionala prin lecturi de specialitate,
cursuri de perfectionare, participare la manifestari stiintifice cat si deprinderile si abilitatiile
necesare pentru practicarea acestei meserii, toate acestea contribuind la dezvoltarea unui climat
stimulativ pentru perfectionare in cadrul comunitatii profesionale.[7]
            Asistenta Sociala a familiei este considerata una dintre cele mai dezvoltate ramuri,
deoarece prin aplicare ei, in cadrul familiei si pentru familie, cuprinde totalitatea problemelor si
tehnicilor de asistenta sociala. Este evident faptul ca aceasta ramura intervine in familiile
dezorganizate, avand ca scop identificarea cauzelor determinante, stabilindu-se astfel daca este
sau nu posibila refacerea familiei.

            Actiunea pe care asistenta sociala trebuie sa o aiba in vedere inca de la primul contact cu
familia care se confrunta cu probleme, este stabilirea factorului cauzal si stadiul in care se afla
acesta. Cu cat stadiul de dezorganizare este mai avansat, cu atat refacerea familiei este mai
dificila si uneori imposibila.

            Debutul aparitiei dizarmoniei familiale, il reprezinta tensiunile familiale, neintelegerile,

discordiile si chiar violenta, toate acestea atragand dupa sine divortul, abandonul familial,
separarea in cadrul aceleiasi familii. Principalele cauze ce conduc la disolutia familiei au fost
dintotdeauna lipsa resurselor financiare, conflictele dintre parteneri care conduc la consumul
excesiv de alcool al unuia dintre parteneri, la lipsa de supraveghere a copiilor, toate acestea se
restrang in mod inevitabil asupra relatiilor din familie si asupra copiilor, acestia prezentand
tulburari de comportament, lipsa concentrarii in activitatiile scolare, vagabondaj, delincventa.

Situatia financiara precara, poate determina dezorganizarea partiala sau totala a familiei.
Degradarea factorului economic face referire la deficitul bugetar al familiei si la raportul inegal
dintre venituri si cheltuieli. In aceste cazuri, asistentul social poate interveni iar in urma
identificarii cauzelor reale, le poate oferi membrilor familiei ajutor pe baza serviciilor si
prestatiilor din cadrul asistentei sociale a familiei si copilului. Intrebuintarea gresit a castigului,
lipsa unui buget optim, independenta economica a unuia dintre soti, dezechilibrul bugetului etc.
sunt considerate a fi unele dintre cauzele economice care conduc la disolutia familiei. Pe langa
aceste cauze, dezorganizarea familiei se datoreaza si altor aspecte precum distorsiunile structurii
de rol ale partenerilor, existenta relatiilor extraconjugale, gelozia patologica a unuia dintre
parteneri, incompatibilitatea emotionala si sexuala dintre soti, comunicarea deficitara a acestora,
toate acestea fiind caracteristice modernitatii.

De aceea personalul specializat in asistenta sociala trebuie sa fie foarte bine pregatit, sa-si
dezvolte abilitatile si deprinderile necesare pentru a identifica toate aceste cauze care determina
disruptia maritala si pentru a avea succes in rezolvarea problemelor existente in respectiva
familie, avand ca scop final reinstalarea armoniei in cadrul mediului familial.

Refacerea familiei, inlaturarea cauzelor abandonului, prevenirea separarii copilului de

familie, asigurarea unui camin propriu, armonizarea grupului familial sunt principalele actiuni pe
care asistenta sociala a familiei trebuie sa le aiba in vedere pana la rezolvarea definitiva a cazului.
[1] Manoiu, Florica, Epureanu , Viorica, Asistenta sociala in Romania, Editura All, Bucuresti, 1996, pag.
216

[2] Elena, Zamfir, Psihologie sociala aplicata. Texte alese, Editura Polirom, Iasi, 1998.

[3] Krogsrud Miley, Karla, O`Melia, Michael, DuBois, Brenda, Practica asistentei sociale, Editura
Polirom, Bucuresti, 2006, pag. 535

[4] Pop, Luana Miruna coord., Elena, Zamfir, Dictionar de politici sociale, Editura Expert, Bucuresti,
2002, pag. 119.

[5] Nichols P. Michael, Schwartz C. Richard, Terapia de familie. Concepte si metode, 2005, pag. 83.

[6] Ilut, Petru, Sociopsihologia si antropologia familiei, Editura Polirom, Iasi, 2005, pag. 243.

[7] Lazar, Gheorghita, Witec, Smaranda, Deontologia profesiei de asistent social, Suport de curs,

Facultatea de Asistenta Sociala, Bucuresti, 2007-2008, pag. 56.