SERVICII SOCIALE

Nume: Silian Mădălina-Ioana

Grupa 1
Anul 1
 CUPRINS

I.Dimensiuni ale protecţiei sociale

II.Sistemul naţional de asistenţă socială
III.Conţinutul activităţilor de asistenţă socială
IV.Servicii sociale. Furnizori şi beneficiari
 I. Dimensiuni ale protecţiei sociale
1. Clasificări
O posibilă definire a protecţiei sociale trimite la ansamblul de politici, măsuri, instituţii,
organisme, care asigură sprijinul persoanelor şi grupurilor aflate în dificultate, în
imposibilitatea de a-şi asigura condiţii demne de viaţă.
Protecţia socială este considerată a fi un ansamblu al beneficiilor sociale. Sistemul de
protecţie socială a cetăţenilor este alcătuit din beneficiile universaliste acordate tuturor
ca bunuri de merit, fără să se afle într-o situaţie de risc şi sistemul de securitate
socială/asistenţă socială.
Într-o accepţiune mai sintetică, protecţia socială cuprinde:
1.Sistemul de asigurări sociale şi de sănătate
2.Sistemul de asistenţă socială(prestaţii şi servicii)
Modalităţile de realizare a protecţiei sociale sunt ghidate de trei mari orientări:
1. Concepţia liberală cu privire la protecţia socială acordă deplină încredere în forţele proprii ale
individului sau grupului de provenienţă.
2. Concepţia mutualistă, sprijinită pe principiul ajutorării reciproce, implică toţi posibilii actori
sociali la nivel individual.
3. Concepţia etastică sau socializată susţine dreptul fiecărei persoane de a primi ajutor indiferent
de contribuţia anterioară sau ulterioară la un fond.
 I. Dimensiuni ale protecţiei sociale
2. Principii ale protecţiei sociale în România
Cetăţenii au dreptul la pensie, la concediu de maternitate plătit, la asistenţă medicală în unităţile
sanitare de stat, la ajutor de şomaj şi la alte forme de asistenţă socială prevăzute de lege.
Alături de articolele constituţionale, în politica privind protecţia socială din România
identificăm şi alte principii:
 respectarea drepturilor omului, a pactelor şi declaraţiilor la care România este parte sau la
care a aderat;
 protejarea demnităţii umane;
 generalizarea măsurilor de protecţie socială pentru toate situaţiile de risc;
 promovarea principiilor solidarităţii şi justiţiei sociale;
 eliminarea formelor de discriminare;
 promovarea parteneriatului social în eficientizarea măsurilor de protecţie socială;
 flexibilitatea acţiunilor de protecţie socială;
 adaptarea măsurilor de protecţie socială la nevoile persoa­nelor, grupurilor aflate în situaţii
de risc;
 capacitarea cât mai multor forţe sociale în asigurarea bunăstării sociale;
 descentralizarea treptată a protecţiei sociale;
 angajarea agenţilor economici şi a administraţiei publice lo­cale, a instituţiilor
guvernamentale şi private, a asociaţiilor de caritate şi a persoanelor fizice în susţinerea
financiară şi socială a protecţiei sociale;
 principiul preventiv al acţiunilor de protecţie socială.
 I. Dimensiuni ale protecţiei sociale

3. Probleme sociale
Sintagma „problemă socială” apare în sociologie şi în domeniul politicilor sociale
pentru a desemna un set de situaţii problematice întâlnite la nivel comunitar, societal
şi mai puţin la nivel individual.
Un copil sau vârstnic abandonat, spre exemplu, poate fi privit ca: un caz tipic care
necesită asistenţă sau, trecând dincolo de conformism, poate fi analizat din
perspectiva:
a) dezvoltării comunităţii;
b) nevoii de întărire a relaţiilor sociale în vecinătate, în comu¬nitate, pentru a reduce
izolarea;
c) nevoii de schimbare la nivel familial;
d) nevoii de schimbare a modelelor comportamentale;
e) nevoii de îngrijire şi asistenţă individuală.
 I. Dimensiuni ale protecţiei sociale
4. Managementul social al riscurilor
În accepţiunea lui Holzmann şi Jorgensen, sensul protecţiei sociale se modifică, devenind
acea intervenţie publică activă, orientată spre:
• asistarea indivizilor, gospodăriilor şi comunităţilor pentru ca acestea să îşi crească
capacitatea de management al riscurilor;
• oferirea unui sprijin celor săraci, aflaţi în stare critică.
Strategiile pe care le poate utiliza o persoană, în acest sens, sunt cel puţin trei:
• de prevenire;
• de minimizare sau atenuare a efectelor;
• de înfruntare a situaţiei.

Gradul de apreciere a riscului se poate situa fie la nivelul reţelelor informale – dar
care nu sunt întotdeauna suficiente, respectiv eficiente –, fie la cel al mecanismelor de
piaţă, fie la nivel public.Managementul social al riscurilor apare ca o modalitate de
intervenţie activă, în care sunt implicaţi în măsuri comparabile:
• beneficiarii – ca indivizi, gospodării, comunităţi;
• statul;
• sectorul neguvernamental;
• piaţa liberă;
• organizaţiile internaţionale.
 II. SISTEMUL NAŢIONAL
DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ

1. Conceptualizări
Lucrările de specialitate au reclamat, până în anul 2001, inexistenţa unui sistem coerent
şi a unei legi specifice pentru activitatea de asistenţă socială. „Cartea albă a asistenţei
sociale” din 1993 a marcat un început în regândirea prestaţiilor şi a serviciilor sociale,
în contextul unor noi solicitări. Necesara dinamică a schimbărilor în domeniu a impus
modificări ale legislaţiei.
Identificăm aici câteva aspecte semnificative:
- asistenţa socială identifică nu doar măsurile prin care poate veni în sprijinul celor
care au nevoie, ci înglobează şi instituţiile prin care se pot realiza aceste intervenţii;
- există cel puţin trei actori în desfăşurarea asistenţei sociale: statul, autorităţile
publice ale administraţiei locale (consiliu local/primărie, consiliu judeţean),
colectivitatea locală şi societatea civilă, alături de beneficiar/client;
- asistenţa socială nu se rezumă la înlăturarea aspectelor negative ale unei situaţii
(acordarea de sprijin celor săraci), ci accentuează limitarea şi prevenirea unor astfel de
efecte nedorite;
- scopul intervenţiei constă în susţinerea integrării sociale a persoanelor şi
grupurilor aflate în situaţii de risc, care pot provoca marginalizarea sau excluderea lor
socială
 II. SISTEMUL NAŢIONAL
DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ

2. Principii ale sistemului naţional de asistenţă socială

Primele principii enunţate atunci accentuau:
o respectarea demnităţii umane;
o universalitatea aplicării legislaţiei;
o solidaritatea socială;
o parteneriatul public-privat;
o subsidiaritatea.
În noua lege a sistemului naţional de asistenţă socială, (47/2006) se regăsesc
aceste cinci principii, alături de altele patru:
o responsabilitatea beneficiarului de asistenţă socială;
o implicarea activă a familiei şi a comunităţii în acoperirea nevoilor sociale;
o transparenţa administraţiei publice;
o nediscriminarea.
 II. SISTEMUL NAŢIONAL
DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ

3. Nevoia socială şi orientarea spre dezvoltare

Ne reamintim care este conţinutul sistemului naţional de asistenţă socială: prestaţiile şi
serviciile sociale acordate în vederea dezvoltării capacităţilor individuale sau colective pentru
asigurarea nevoilor sociale, creşterea calităţii vieţii şi promovarea unei societăţii incluzive şi
coezive.
Ce este nevoia socială?
Nevoia de asistenţă socială „desemnează resursele elementare minime necesare pentru o
viaţă demnă şi o funcţionare socială normală, neacoperite prin efortul
persoanei/familiei în cauză şi nici de componentele de asigurare socială ale sistemului
de securitate socială”.
 II. SISTEMUL NAŢIONAL
DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ

4. Spre strategii de incluziune şi coeziune socială

Procesul de incluziune socială reprezintă un set de măsuri şi acţiuni multidimensionale
din domeniile protecţiei sociale, ocupării forţei de muncă, locuirii, educaţiei, sănătăţii,
informării, comunicării, mobili­tă­ţii, securităţii, justiţiei şi culturii, destinate combaterii
excluziunii sociale.
În vederea promovării procesului de incluziune socială, prevede­rile legislative
urmăresc coordonarea şi organizarea unitară a sistemului de prestaţii şi servicii
sociale. Se vizează crearea condiţiilor ca orice persoană aflată într-o situaţie de nevoie
socială – datorată unor motive de natură economică, fizică, psihică sau socială – să
poată beneficia de prestaţii şi servicii sociale adecvate.
 III. CONŢINUTUL ACTIVITĂŢILOR
DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ

1. Prestaţiile/beneficiile sociale 
Prin beneficii sociale, statul intervine pentru a suplimenta sau substitui
veniturile primare ale unei persoane, ale unei familii. Statul furnizează aceste
prestaţii sociale prin autorităţile publice centrale sau locale, în conformitate cu
prevederile legislaţiei în vigoare.
Prestaţiile (beneficiile) sociale, se acordă în bani sau în natură, din bugetul de stat
sau, după caz, din bugetul local, sub forme ca:
 alocaţiile familiale – se acordă familiilor şi au în vedere naşterea, educaţia şi
întreţinerea copiilor;
 ajutoarele sociale – se acordă persoanelor sau familiilor aflate în dificultate şi
ale căror venituri sunt insuficiente pentru acoperirea nevoilor minime de
viaţă, evaluate prin anchetă socială, precum şi prin alte instrumente specifice;
 indemnizaţiile şi facilităţile – se acordă persoanelor pentru favorizarea
incluziunii sociale şi asigurării unei vieţi autonome. Indemnizaţiile cu caracter
reparatoriu se acordă persoanelor şi, după caz, familiilor acestora, care au
suferit daune în urma unor evenimente socio-politice sau legate de catastrofe
şi calamităţi naturale, recunoscute prin lege.
 III. CONŢINUTUL ACTIVITĂŢILOR
DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ

2. Serviciile sociale
 
Serviciile sociale reprezinta ‘ansamblul complex de masuri si actiuni realizate pentru
a raspunde nevoilor sociale individuale, familiale sau de grup, in vederea prevenirii
si depasirii unor situatii de dificultate, vulnerabilitate sau dependenta pentru
prezervarea autonomiei si protectiei persoanei, pentru prevenirea marginalizarii si
excluziunii sociale, pentru promovarea incluziunii sociale si in scopul cresterii
calitatii vietii’.
Conform definirilor agreate în plan legislativ, serviciile sociale au câteva caracteristici:
 sunt servicii cu caracter primar şi servicii specializate;

 pot fi servicii de asistenţă socială şi servicii de îngrijire social-medicală;

 sunt oferite de furnizori acreditaţi;

 sunt organizate într-un sistem flexibil, polivalent şi coordonat;

 pot fi furnizate în sistem integrat cu serviciile de sănătate, educaţionale, de locuire,

de ocupare a forţei de muncă şi altele ase­menea, în funcţie de complexitatea

situaţiei.
 toate serviciile sociale au un caracter proactiv.
 IV. SERVICII SOCIALE. FURNIZORI ŞI BENEFICIARI

1. Furnizori de servicii sociale

 
Serviciile sociale sunt acordate de furnizori de servicii sociale, care au de
respectat, la rândul lor, prevederile legale în procedura de înfiinţare, dar şi de
organizare, de oferire de servicii.
Serviciile sociale sunt furnizate, în general, de echipe pluridisci­plinare
formate din asistenţi sociali şi persoane cu diverse calificări şi competenţe
specifice domeniului de intervenţie. În procesul de furnizare a serviciilor
sociale se pot implica, alături de personalul specializat şi membri de familie,
alte persoane fizice, precum şi voluntari, în condiţiile legii, dar coordonarea
echipelor pluridisciplinare, precum şi a activităţilor legate de soluţionarea
cazului social, se realizează de managerul de caz sau responsabilul de caz.
 IV. SERVICII SOCIALE. FURNIZORI ŞI BENEFICIARI

2. Personalul din sistemul de asistenţă socială

 În domeniul asistenţei sociale activează personal angajat şi voluntari cu diverse
calificări şi competenţe.
Legislaţia în domeniu prevede că formarea personalului de specialitate de asistenţă
socială se realizează în instituţii de învăţământ de stat şi particulare care funcţionează
în condiţiile legii, precum şi în procesul de formare continuă.
Noile prevederi legislative accentuează obligaţiile personalului care activează în
domeniul asistenţei sociale:
 să îşi desfăşoare activitatea în conformitate cu legislaţia în vigoare;
 să asigure confidenţialitatea informaţiilor obţinute;
 sa respecte intimitatea beneficiarilor;
 să respecte libertatea de a alege a beneficiarilor;
 să respecte etica profesională;
 să respecte şi să implice activ beneficiarii de servicii;
 să respecte demnitatea şi unicitatea persoanei
 IV. SERVICII SOCIALE. FURNIZORI ŞI BENEFICIARI

3. Beneficiarii sistemului naţional de asistenţă socială

 Se subliniază din ce în ce mai mult dreptul tuturor cetăţenilor de a fi informaţi
asupra conţinutului şi modalităţilor de acordare a măsurilor şi acţiunilor de
asistenţă socială. Acest drept este încălcat adesea, justificându-se prin lipsa de
timp sau prin indisponibilitatea beneficia­rului de asculta, înţelege şi acţiona
în acord cu principiul implicării.
Cererea pentru acordarea serviciilor sociale se înregistrează la furnizorul
public, sau după caz, privat, de servicii sociale.
Procedura de înregistrare şi soluţionare a cererii de acordare a prestaţiilor şi
serviciilor sociale se reglementează prin legi speciale.
Cererile adresate instanţelor judecătoreşti pentru soluţionarea litigiilor în
legătură cu acordarea prestaţiilor şi serviciilor sociale sunt scutite de taxa
judiciară de timbru.
 BIBLIOGRAFIE

Şoitu, D.(2010). Servicii Sociale. Curs

postuniversitar de Asistenţă Socială