Disciplina: POLITICI SOCIALE

Catedra: Asistenţă Socială

Titular: Prof.dr. Livia Popescu

OBIECTIVE:
Cunoaşterea contextului economic, social şi politic în care are loc reforma sistemelor
de protecţie socială din Europa de Est şi în particular din România. Înţelegerea şi
analiza critică a politicii sociale din România din perspectiva integrării în UE.
Familiarizarea cu conceptul de sărăcie şi principalele metode de măsurare a sărăciei;
dezvoltarea capacităţii de a aplica instrumentele teoretice la analiza caracteristicilor
sărăciei din România.

TEMATICA:
Politica socială în statele Europei Centrale şi de Est. Caracteristicile perioadei
comuniste. Protecţia socială după căderea regimurilor comuniste. Politica socială din
România. Componentele sistemului de protecţie socială. Trăsăturile reformei din anii
’90.

BIBLIOGRAFIE OBLIGATORIE:
1. Pop, L. (coord), (2002), Dictionar de politici sociale, Bucureşti: Ed. Expert, pp.9-
79;
2. Popescu, L. (2004), Politicile sociale est-europene intre paternalismul statului si
responsabilitate individuala, Cluj: PUC
3. Zamfir, C. (1999), „Politici sociale în România in tranzitie” in E. Zamfir,I.
Badescu, C. Zamfir, Starea societatii romanesti dupa 10 ani de tranzitie,
Bucureşti: Ed. Expert, pp.13-34

FORME DE EVALUARE: referat cu tema : Efecte concrete ale unei

componente de protectie sociale (interviu cu beneficiarii; de preferat persoane
care au savarsit infractiuni)

Cuprins
I. Politica socială în perioada de tranziţie

1. Evoluţia principalelor componente ale sistemului de

securitate socială
1.1 Prestaţiile de şomaj
1.2 Sistemul de pensii
1.3 Asistenţa socială
1.4 Ocrotirea sănătăţii

II. Protecţia socială din România

1. Structura protecţiei sociale

2. Sistemul de pensii
3. Protecţia socială a şomerilor
4. Sistemul de ocrotire a sănătăţii
5. Prestaţiile familiale
6. Sistemul de garantare a veniturilor minime
7. Fondul Naţional de Solidaritate

III. Acte normative ce reglementează forme speciale de protecţie socială

în România

2
I. Politica socială în perioada de tranziţie. Aspecte comune tarilor din
Europa de Est

Evoluţia principalelor componentele ale sistemului de securitate socială

3.1 Prestaţiile de somaj

Introducerea acestui tip de prestaţie a reprezentat în toate ţările prima schimbare operată
în sistemul de protecţie socială moştenit de la regimul comunist. De fapt, Ungaria, unde
economia comunista cunoscuse deja procese reformatoare, a adoptat această componentă
încă din 1986. Celelalte ţări au introdus prestaţiile de şomaj la începutul anilor 90 (90-
91). Iniţial, condiţiile de eligibilitate. durata de acodare şi rata de înlocuire a salariului a
fost relativ generoase în majoritatea ţărilor, cu excepţia statelor din fosta URSS ) Rusia,
Ucraina, Belarus). Aici condiţiile au fost încă de la început restrictive şi descurajatoare.
Pe măsură ce şomajul înregistrat a cunoscut creşteri importante şi declinul economic a
impus constrângerile bugetare severe guvernele au modificat condiţiile de acordare a
alocaţiilor de şomaj în snesul reducerii perioadei de acordare, scăderii ratei de înlocuire a
venitului şi restrângerii eligibilităţii. Influenţa organismelor financiare creditoare (FMI;
Banca Mondiala) s-a exercitat tot în sensul adoptării unei politici sociale mai restrictive,
de tip liberal sau rezidualist (Standing, 1996, Ringold, 1999)
Prestaţiile de şomaj au fost create pe principiul asigurării şi presupun plata contribuţiei de
către angajator şi angajat ân timpul perioadei active. Cuantumul este de regulă dependent
de salariul obţinut anterior şi de vechimea în muncă. În a doua parte a anilor 90, s-a
manifestat tendinţa de transfomare a acestei prestaţii de la una bazată pe asigurare la una
cu un caracter pronunţat focalizat, bazat pe testarea mijloacelor financiare.

In condiţiile menţionate mai sus, a crescut numărul şomerilor care nu beneficiază de acest
tip de protecţie fie pentru că nu satisfac aceste criterii restrictive , fie pentru ca au epuizat
dreptul la prestaţie. Situaţia şomerilor pe termen lung este una dificilă şi expune această
categorie riscului sărărciei. Cu atât mai mult cu cât categoriile afectate de şomaj sunt şi

3
cele care au cele mai reduse şanse de a reveni pe piaţa muncii (persoanele de peste 45
şi /sau cu un nivel de educaţie sau formare profesională scazute).

3.2 Sistemul de pensii

Sistemul de pensii a fost o prioritate în cadrul reformei protecţiei sociale. Pensiile şi în

special pensiile de batrâneţe reprezentau o mare parte a cheltuieililor sociale din ţările
est-europene. Vârsta de pensionare era relativ coborâtă iar nivelul pensiei scăzut.
Numărul ridicat de pensionari precum şi subfinanţarea fondurilor de pensii au fost
determinante în decizia guvernelor de a creşte vârsta de pensionare pentru a putea asigura
un cuantum mai ridicat al pensiei. Majoritatea ţărilor au optat pentru o creştere progresivă
a vărstei de pensionare şi pentru o reducere a diferenţei dintre sexe în privinţa limitei de
vârstă. Concomitent deciziei de a creşte vârsta de pensionare, unele guverne est-europene
au adoptat măsuri cu totul opuse ca efect şi anume pensionări anticipate, care au condus
la creşterea importantă a numărului de pensionari (Standing, 1996)
La începutul anilor 90, pensiile intrau în componenţa sistemului de asigurari sociale si
erau finanţate prin contribuţii, ponderea cea mai mare a contribuţiei revenind
angajatorului. În unele ţări (Romania fiind una dintre aceste ţări), contribuţia era plătită
exclusiv de angajator. Reformele proiectate menţin principiul asigurării sociale şi
preconizează calcularea cuantumului în stânsă dependenţă de nivelul veniturilor
anterioare şi de perioada de contribuţie. De asemenea, se introduce sau , acolo unde ea
exista, se măreşte contribuţia angajatului.. La recomandarile FMI şi Bancii Mondiale,
noua legislaţie prevede constituirea fondurilor suplimentare ca şi a fondurilor private de
pensii. Reforme cuprinzătoare au fost realizate numai în câteva ţări, între care Republica
Cehă şi Ungaria. În celelalte ţări, ele se află în diferite stadii de aplicare.

3.3 Asistenţa socială (Componenta bazată pe testarea mijloacelor financiare)

In opinia lui Standing (1996) şi Ferge (1997) cea mai îngrijorătoare tendinţă înregistrată
în ţările est-europene este importanţa mare acordată acestui prestaţiei focalizate şi bazate

4
pe testarea mijloacelor financiare.De regulă, prestaţiile de tip asistenţă socială sunt
descentralizate, responsabilitatea revenind autorităţilor locale şi nu celor centrale.
Populaţia-ţintă a acestei componente se compune din: persoanele necuprinse în sistemul
de asigurări sociale pentru că nu satisfac criteriile restrictive ale acestuia; persoanele care
au epuizat prestaţiile din sistemul de asigurari sociale.
În toate ţările, numărul persoanelor care solicită acest tip de ajutor sau protecţie a crescut.
semnificativ. Pe de altă parte, ratele de cuprindere în aceste programe sunt deosebit de
scăzute în acele ţări în care sistemul este insuficient dotat cu personal de specialitate şi
confruntat cu creşterea dramatică a cererilor.
În general, cuantumurile prestaţiilor de asistenţă socială sunt deosebit de scăzute, în unele
ţări situându-se chiar sunt nivelul necesar subzistenţei.
Administrarea acestei forme de protecţie socială se confruntă cu numeroase dificultăţi,
cele mai importante fiind lipsa resurselor financiare la nivelul autorităţii locale,
insuficienta pregătire a celor care stabilesc eligibilitatea solicitantului, caracterul arbitrar
şi stigmatizant al prestaţiei. Concluzia lui Standing (1996) este că deşi această
componentă focalizată a dobândit o importanţă crescândă în sistemele de bunăstare
socială din ţările Europei de Est, “nimeni nu ar trebui sa-şi facă iluzii că ea ar putea să
funcţioneze echitabil sau să acorde în mod eficient protecţie socială celor care au cea mai
mare nevoie.” (p.247).

1.4 Ocrotirea sănătăţii

În ciuda caracterului universal al serviciilor medicale ca şi a gradului mare de cuprindere

a populaţiei în sistemul de asistenţă medicală, indicatorii stării de sănătate a populaţiei
din ţările comuniste au fost inferiori celor din statele occidentale. Cauzele ţin deopotrivă
de deficienţele sistemului medical, dar şi de factori cum sunt alimentaţia, stilul de viaţă,
poluarea mediului.
Unul dintre autorii de referinţã în materie de politici de sãnãtate este M. Roemer, care a
rezumat caracteristicile comune ale politicilor de sãnãtate din fostele ţãri socialiste(1993)
astfel:

5
1. serviciile de sãnãtate de aproape toate tipurile erau un drept social al fiecãruia, fãrã nici
o cheltuialã sau cu foarte mici cheltuieli personale
2. asigurarea serviciilor de sãnãtate era responsabilitatea guvernului la diferite nivele ale
acestuia
3. distribuirea serviciilor preventive şi curative era în mod esenţial integratã, accentul
fiind pus pe prevenire
4. resursele şi serviciile de sãnãtate erau planificate central ca parte a planului general al
întregii ordini economice şi sociale
5. deciziile finale cu privire la caracteristicile majore ale sistemului naţional de îngrijire a
sãnãtãţii erau luate de autoritãţile centrale politice şi de sãnãtate, deşi grupurile locale de
cetãţeni aveau posibilitate de a contribui la formarea politicilor de sãnãtate (cel puţin
acest drept al cetãţenilor era promovat prin discursul politic al perioadei respective)
6. câtã vreme resursele erau limitate, prioritãţile în sistemul de sãnãtate erau îndreptate în
special cãtre necesitãţile muncitorilor din industrie şi ale copiilor
7. toate pãrţile componente ale sistemului de sãnãtate erau dirijate şi integrate de o
autoritate centralã majorã, reprezentatã de Ministerul Sãnãtãţii şi subdiviziunile sale
8. practica medicalã privatã şi activitãţile conexe nu era prohibitã, dar nu constituia
subiectul unei reglementãri stricte
9. întreaga activitate în domeniul sanitar se baza pe principii ştiinţifice (ca de astfel
întraga ideologie socialistã), astfel încât practicile considerate non-ştiinţifice sau
religioase, mistice, nu erau, teoretic permise.
Incă din ultimii ani ai regimului comunist, sistemele de sănătate s-au confruntat cu
insuficienţa resurselor financiare. În perioada tranziţiei, dificultăţile economice s-au
accentuat şi impactul lor asupra asistenţei medicale a fost dramatic. În primii ani ai
tranziţiei s-a înregistrat o scăderea reală a cheltuielilor pentru acest domeniu, dar
mărimea acesteia a variat de la o ţară la alta, intervalul de variaţie fiind între 10% şi 70%.
Unele ţări (Cehia, Ungaria) au încercat să compenseze devalorizarea sumelor alocate
sănătăţii prin mărirea cheltuielilor din acest domeniu ca pondere în totalul cheltuielilor
bugetare sau ca procent din PIB.
În studiul publicat în 1999, D. Ringold afirmă că ţările est-europene a avut loc o
criză fiscală şi că reformele din domeniul sănătăţii au fost iniţiate sub presiunea acesteia.

6
În consecinţă, primele măsuri au fost cele de reducere a costurilor, cel mai adesea fără o
viziune coerentă asupra priorităţilor şi fără o reală restructurare a cheltuielilor. Între
aceste prime măsuri pot fi enumerate: limitarea serviciilor medicale gratuite, încurajarea
privatizării şi descentralizarea lor (p.31).
Într-o a doua fază s-a trecut la reformele propriu-zise. Acestea au vizat
transfomarea modului de finanţare şi de organizare a sistemului, după modelele existente
în ţările occidentale. Cea mai semnificativă schimbare a constat în introducerea asigurării
de sănătate, bazate pe contribuţie. Deşi ţările care au adoptat principiul asigurării mai
devreme sunt şi ţările care au avut, comparativ cu restul, nivele mai înalte ale cheltuielilor
de sănătate ca poporţie din PIB. Astfel, în 1997, acestea se situau între 6%-8% în Cehia,
Ungaria, Croaţia şi 3-5% în Polonia, Bulgaria, România. Totuşi, implementarea noului
sistem a fost dificilă şi nici preconizata creştere a resurselor financiare nu a avut loc.
Analiştii consideră că o serie de particulariţăţi ale economiilor în tranziţie au făcut ca
sumele plătite drept contribuţii la asigurările de sănătate sa fie mai mici decât cele
preconizate. Între cauze se enumeră rata mare a şomajului, ponderea ridicată a economiei
subterane, neplata contribuţiilor de către angajatori şi angajaţi. În aceste condiţii,
fondurile caselor de asigurări nu au reuşit să înlocuiască în totalitate alocările de la
bugetul de stat şi a fost necesară menţinerea acestora din urmă sau chiar suplimentarea lor
( Ringold, 1999: 32). Schimbarea modului de finanţare nu a eliminat o serie de carenţe
ale sistemului de sănătate, între care supradimensionarea (în raport cu generaliştii) a
personalului medical specializat, utilizarea excesivă a serviciilor spitaliceşti etc,
insuficienţa programelor preventive şi de sănătate publică. Refomele vor trebui să
cuprindă şi aceste domenii (Ringold, 1999: 33).

II. Protecţia socialã din România

1. Structura protecţiei sociale din România

Protecţia sau securitatea socialã a segmentelor de populaţie care din diferite motive se
aflã în dificultate prezintã trei componente distincte:
1. transferurile finanaciare universale

7
2. sistemul contributiv (sistemul asigurãrilor sociale)
3. asistenţa socialã financiarã bazata pe testarea veniturilor

Asigurãrile sociale sunt forme de sprijin contributive. Aceste forme de sprijin, de regulã,
se acordã doar acelor persoane care au adus o anumitã contribuţie minimã la formarea
respectivului fond de asigurãri şi cuantumul respectivei prestaţii se face în funcţie de
mãrimea contribuţiei (numãrul de ani în care a contribuit, mãrimea anualã a respectivei
contribuţii,etc.). Cea mai importantã formã de asigurare socialã o reprezintã pensiile.
Dupã 1990 în România s-au mai constituit douã fonduri de asigurãri de stat: fondul de
şomaj şi mai recent, fondul asigurãrilor sociale de sãnãtate.

Transferurile universale non-contribuive sunt determinate doar de detectarea simplei

nevoi fãrã condiţia vreunei contribuţii oarecare. Aceste transferuri nu sunt în general
determinate de situaţia financiarã a beneficiarului. Cele mai importante asemenea
transferuri sunt alocaţiile familiale - alocaţiile de stat pentru copii, alocaţiile suplimentare
pentru familiile cu mulţi copii. În aceastã categorie poate intra şi bursele pentru elevi şi
studenţi, educaţia gratuitã, îngrijirea medicalã. Existã uneori şi elemente de testare a
resurselor financiare ale beneficiarului (primirea unei burse şcolare este uneori
condiţionatã de nedepãşirea unui plafon de venituri a pãrinţilor).

Asistenţa socialã financiarã se asigurã celor în nevoie, în funcţie de dimensiunile nevoii

existente, şi pe baza testãrii resurselor financiare ale familiei, care indicã faptul cã
respectiva persoanã nu poate sã-şi asigure prin efort propriu resursele necesare existenţei
la un nivel de trai decent. Aceastã formã de prestaţie este deci în raport cu nevoia şi nu
este acordatã în funcţie de vreo contribuţie individualã la fondul social. Este un sprijin
non-contributoriu. Resursele pentru asistenţa socialã financiarã provin de la bugetele
locale, actualmente, iniţial proveneau de la bugetul statului.

2. Sistemul de pensii

Actualul sistem de pensii oferã urmãtoarele prestaţii sociale:

8
- pensia pentru limitã de vârstã (pentru munca depusã şi limitã de vârstã)
- pensia de invaliditate
- pensia de urmaş
- pensia anticipatã
- pensia anticipatã parţialã.
Aceste forme de prestaţii sunt reglementate prin Legea nr.19/2000 privind sistemul public
de pensii şi alte drepturi de asigurãri sociale, care abrogã toate prevederile anterioare cu
privire la materia reglementatã (pensii, vechime în muncã, vârsta de pensionare, ajutoare
materiale acordate pensionarilor, categorii profesionale cu condiţii deosebite de muncã,
pensiile şi alte drepturi pentru agricultori, etc- a se vedea art.198 din Legea 19/2000).
Principiile pe baza cãrora funcţioneazã actualul sistem de pensii sunt:
1. principiul contributivitãţii, conform cãruia fondurile asigurãrilor sociale se constituie
pe baza contribuţiilor datorate de persoanele fizice şi persoanele juridice, participante la
sistemul public, drepturile de asigurãri sociale cuvenindu-se pe baza contribuţiilor de
asigurãri sociale plãtite
2. principiul obligativitãţii - persoanele fizice şi juridice sunt obligate prin lege sã
participe la constituirea fondului de pensii, dreptul la aceastã prestaţie socialã fiind
corelativ cu îndeplinirea obligaţiilor de contribuţie
3. principiul unicitãţii - statul este cel care organizeazã şi garanteazã sistemul public de
pensii bazat pe aceleaşi norme de drept
4. principiul egalitãţii, care asigurã tuturor participanţilor la sistemul public, contribuabili
şi beneficiari, un tratament nediscriminatoriu în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile
ce le revin
5. principiul solidaritãţii sociale, conform cãruia participanţii la sistemul public îşi asumã
reciproc obligaţii şi beneficiazã de drepturi pentru prevenirea şi limitarea sau înlãturarea
riscurilor sociale (pay-as-you-go).
Organizarea actualului sistem public de pensii a vizat constituirea Casei Naţionale de
Pensii şi Alte Drepturi de Asigurãri Sociale, în subordinea cãreia s-au înfiinţat case
teritoriale de pensii (în fiecare judeţ).
Sunt asigurate şi obligate la plata contribuţiei lunare urmãtoarele categorii de persoane
fizice:

9
- cele care desfãşoarã activitãţi pe baza unui contrcat individual de muncã
- cele care beneficiazã de ajutor de şomaj, ajutor de reintegrare profesionalã sau alocaţie
de sprijin sau şomerii, contribuţia acestora se suportã din Fondul de şomaj
- persoanele care îşi exercitã activitatea în funcţii elective pe durata mandatului
- membrii unei cooperaţii meşteşugãreşti
- care realizeazã un venit brut pe an calendaristic, echivalent cu cel puţin trei salarii medii
brute pe economie, dacã se aflã în una dintre situaţiile limitativ prevãzute de lege (a se
vedea art. 5 alin.4).

Pensia pentru limitã de vârstã

Se acordã prntru limitã de vârstã celor care la data pensionãrii îndeplinesc condiţiile
privind vârsta standard de pensionare (60 ani pentru femei şi 65 ani pentru bãrbaţi) şi
stagiul minim de cotizare realizat la sistemul public (15 ani atât pentru femei cât şi pentru
bãrbaţi). Tagiul complet de cotizare este de 30 ani pentru femei şi 35 de ani pentru
bãrbaţi. Atingerea vârstei standard de pensionare, creşterea a stagiului minim de cotizare
de la 10 la 15 ani, precum şi atingerea stagiului complet de cotizare se va realiza în
termen de 13 ani de la dat intrãrii în vigoare a noii legi care reglementeazã sistemul
public de pensii, pe baza eşalonãrii precizate în aceiaşi lege. Vârsta de pensionare pentru
aceastã formã de pensie nu poate fi mai micã de 50 de ani pentru femei şi 55 de ani
pentru bãrbaţi. Beneficiazã de reducerea vârstei standard de pensionare cei care au prestat
activitate în locuri de muncã cu condiţii speciale (unitãţi miniere, activitãţi de cercetare,
explorare, exploatare a materiilor nucleare din zonele I şi II de expunere la radiaţii,
aviaţia civilã, profesii artistice prevãzute în lege) dacã au realizat stagiul de cotizare
prevãzut pentru fiecare categorie ocupaţionalã. De asemenea beneficiazã de reducerea
stagiilor de cotizare şi a vârstei de pensionare persoanele cu handicap, în funcţie de
gradul handicapului., şi persoanele persecutate din motive politice dupã martie 1945, cele
private de libertate (deportare sau prizonierat) dupã 23 august 1944.

Pensia anticipatã poate fi solicitatã de cãtre cei care au depãşit stagiul complet de
cotizare cu cel puţin 10 ani, cu cel mult 5 ani înaintea vârstei standard de pensionare.

10
Cuamtumul pensiei anticipate se stabileşte identic ca şi pentru pensia pentru limitã de
vârstã.

Pensia anticipatã parţialã poate fi solicitatã de cãtre contribuabilii care au realizat

stagiile complete de cotizare, precum şi de cei care au depãşit satgiul complet de cotizare
cu pânã la 10 ani, cu reducerea vârstei standard de pensionare cu cel mult 5 ani.
Cuantumul pensiei anticipate parţiale se stabilşte din cuantumul pensiei pentru limitã de
vãrstã, prin diminuarea cestuia în raport cu stagiul de cotizare realizat şi cu numãrul de
luni cu care s-a redus vârsta standard de pensionare. La împlinirea vârstelor standard de
pensionare, pensia anticipatã parţialã devine pensie pentru limitã de vârstã, prin
eliminarea diminuãrilor şi adãugarea eventualelor stagii de cotizare realizate în perioada
de anticipare.

Pensia de invaliditate
Se acordã contribuabililor care şi-au pierdut total sau cel puţin jumãtate din capacitate de
muncã din cauza accidentelor de muncã, bolilor profesionale sau tuberculosei, bolilor
obişnuite şi accidentelor care nu au legãtura cu munca. Au dreptul la aceastã formã de
pensie şi elevii, ucenicii şi studenţii care şi-au pierdut total sau cel puţin jumãtate din
capacitate de muncã datoritã accidentelor sau bolilor profesionale survenite în timpul şi
din cauza practicii profesionale. De asemenea beneficiazã de aceastã prestaţie şi
persoanele care şi-au pierdut total sau parţial capacitatea de muncã ca urmare a
participãrii la Revoluţia din decembrie 1989, pe perioada cât dureazã invaliditatea.
În raport cu cerinţele locului de muncã şi cu gradul de reducere a capacitãţii de muncã,
invaliditatea este de gradul I, II şi III.
a). invaliditatea de gradul I - caracterizatã prin pierderea totalã a capacitãţii de muncã, a
capacitãţii de autoservire, orientare spaţialã, persoana necesitând îngrijire şi supraveghere
permanentã din partea altei persoane
b). invaliditatea de gradul II - caracterizatã prin pierderea totalã a capacitãţii de muncã, cu
posibilitatea invalidului de a se autoservi, autoconduce, de orientare spaţialã fãrã ajutorul
altei persoane

11
c). invaliditatea de gradul III - caracterizatã prin pierderea a cel puţin jumãtate din
capacitatea de muncã, invalidul putând sã presteze o activitate profesionalã.
Pensionarii încadraţi în gradul I de invaliditate au dreptul ţi la o indemnizaţie pentru
însoţitor, în cuantum fix. Cuantumul indemnizaţiei de însoţitor se stabileşte anual prin
legea bugetului asigurãrilor sociale de stat şi nu poate fi mai mic decât salariul de bazã
minim brut pe ţarã.
Beneficiarii pensiei de invaliditate sunt supuşi revizuirii medicale, în funcţie de afecţiune,
la intervale de 6-12 luni, pânã la împlinirea vârstelor standard de pensionare.
Neprezentarea pensionarului, din motive impurabile acestuia, la revizuirea medicalã
atrage suspendarea plãţii pensiei, care se reia dacã persoana se va prezenta la revizuirea
medicalã. Nu sunt supuşi revizuirii periodice persoanele care prezintã invaliditãţi care
afecteazã ireversibil capacitatea de muncã, cei care au împlinit condiţiile pentru obţinerea
pensiei pentru limitã de vârstã şi cei care au vârsta mai micã cu pânã la 5 ani faţã de
vârsta standard de pensionare şi au realizat stagiile complete de cotizare.
La împlinirea vârstei standard de pensie beneficiarul pensiei de invaliditate poate opta
pentru cea mai avantajoasã formã dintre pensii, indemnizaţia pentru însoţitor
menţinându-se indiferent de pensia pentru care opteazã.

Pensia de urmaş se acordã copiilor şi soţului supravieţuitor, dacã persoana decedatã

îndeplinea condiţiile pentru obţinerea unei pensii. Copiii au dreptul la pensia de urmaş
pânã la vârsta de 16 ani, dacã îşi continuã studiile într-o formã de învãţãmânt, pânã la
terminarea acestora dar fãrã a depãşi 26 de ani, sau pe toatã durat invaliditãţii de orice
grad, dacã aceasta s-a ivit în una dintre situaţiile anterioare. Soţul supravieţuitor
beneficiazã de pensie de urmaş pe tot timpul vieţii, la împlinirea vârstei standard de
pensionare, dacã durat cãsãtoriei a fost de cel puţin 15 ani, cuamtumul pensiei de urmaş
reducându-se dacã durata cãsãtoriei a fost mai micã de 15 ani, dar de cel puţin 10 ani (6%
pentru fiecare an de cãsãtorie în minus). Soţul supravieţuitor are dreptul la pensie de
urmaş, indiferent de vfârstã, pe perioada în care este invalid de gradul I sau II, dacã
durata cãsãtoriei a fost de cel puţin 1 an. De asemenea, dacã decesul soţului susţinãtor s-a
produs ca urmare a unui accident de muncã, boalã profesionalã, tuberculozã, soţul
supravieţuitor beneficiazã de pensie de urmaş indiferent de vârstã, dacã nu realizeazã

12
venituri lunare dintr-o activitate profesionalã pentru care asigurarea este obligatorie sau
acestea sunt mai mici de 1/4 din salariul mediu brut pe economie. Dacã soţul
supravieţuitor are în îngrijire la data decesului susţinãtorului unul sau mai mulţi copii de
pânã la 7 ani, beneficiazã de pensie de urmaş pânã la data împlinirii de cãtre ultimul copil
a vârstei de 7 ani, în perioadele în care nu realizeazã venituri lunare dintr-o activitate
profesionalã sau acestea sunt mai mici de 1/4 din salariul mediu brut pe economie.
Pensia de urmaş se calculeazã, dupã caz, ca procent din pensia pentru limitã de vârstã sau
pensia de invalidiate, la care a avut sau ar fi avut dreptul susţinãtorul decedat. Cuantumul
pensiei de urmaş se stabileşte procentual din pensia susţinãtorului, în funcţie de numãrul
urmaşilor îndreptãţiţi astfel:
a). pentru un singur urmaş - 50%
b). pentru 2 urmaşi - 75%
c). pentru 3 sau mai mulţi urmaşi - 100%
În cazul orfanilor de ambii pãrinţi, cuantumul pensiei de urmaş reprezintã însumarea
drepturilor de urmaş calculate dupã ambii pãrinţi decedaţi.
Soţul supravieţuitor care are dreptul la o pensie proprie şi îndeplineşte condiţiile pentru
obţinerea pensiei de urmaş dupã soţul decedat poate opta pentru cea mai avantajoasã
pensie.

Alte drepturi de asigurãri sociale

Asiguraţii sistemului public au dreptul în afarã de pensie la:
- prestaţii pentru prevenirea îmbolnãvirilor şi recuperarea capacitãţii de muncã
- indemnizaţie pentru incapacitate temporarã de muncã, cauzatã de boli obişnuite sau
accidente în afara muncii, boli profesionale sau accidente de muncã
- indemnizaţie pentru maternitate
- indemnizaţie pentru creşterea copilului sau îngrijirea copilului bolnav
- ajutor de deces.
Au dreptul la aceste prestaţii cei care au contribuit cel puţin 6 luni în ultimele 12 luni
anterioare producerii riscului.

13
Baza de calcul pentru aceste indemnizaţii de asigurãri sociale se determinã ca medie a
veniturilor lunare din ultimele 6 luni, pe baza cãrora s-a stabilit contribuţia individualã de
asigurãri sociale în lunile respective.
1. Indemnizaţia pentru incapacitate temporarã de muncã se acordã asiguraţilor dacã
dovedesc acest risc printr-un certificat medical, care se vizeazã dupã caz de Direcţia de
sãnãtate Publicã, inspectoratul teritorial de muncã în raza cãruia se aflã angajatorul sau
domiciliul asiguratului. ªomerii care urmeazã diferite cursuri de pregãtire profesionalã,
care datoritã accidentelor survenite din cauza sau în timpul practicii profesionale, suportã
o incapacitate temporarã de muncã mai mare de 3 zile, beneficiazã de indemnizaţie
pentru incapacitate temporarã de muncã.
Indemnizaţia se suportã de cãtre angajator în funcţie de numãrul de angajaţi avut la data
apariţiei incapacitãţii temporare de muncã sau de la bugetul de stat, din ziua urmãtoare
celor suportate de angajator şi pânã la data încetãrii incapacitãţii temporare de muncã sau
pensionãrii. Indemnizaţia pentru incapacitate temporarã de muncã cauzatã de boli
profesionale sau accidente de muncã se suportã din prima zi de incapacitate de muncã,
dupã caz, de cãtre angajator, angajatorul prestator de cursuri de calificare/recalificare,
bugetul asigurãrilor sociale de stat.
Durata de acordare este de cel mult 180 de zile în interval de un an, socotit din prima zi
de îmbolnãvire, şi este mai mare în cazul unor boli speciale (tuberculozã, unele boli
cardiovasculare). Pentru cei încadraţi în muncã pe o perioadã determinatã, durat de
acordare nu poate fi mai mare de 90 de zile pe durata unui an calendaristic.
2. Prestaţiile pentru prevenirea îmbolnãvirilor şi recuperarea capacitãţii de muncã sunt:
- indemnizaţie pentru trecerea temporarã în altã activitate
- indemnizaţie pentru reducerea timpului de muncã
- indemnizaţiei pentru carantinã
- ajutoare pentru procurarea de orteze, proteze şi alte produse ortopedice, care nu sunt
suportate din fondul asigurãrilor sociale de sãnãtate
- tratament balnear care nu este suportat de la asigurãrile sociale de sãnãtate
- reabilitare profesionalã.
3. Indemnizaţia pentru creşterea sau îngrijirea copilului bolnav se acordã asiguraţilor
pentru creşterea copilului pânã la împlinirea vârstei de 2 ani şi în cazul copilului cu

14
handicap, pânã la 3 ani, pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstã de pânã la 7 ani,
respectiv 18 ani în cazul copilului cu handicap pentru afecţiuni intercurente.
Se suportã integral de la bugetul asigurãrilor sociale de stat, iar cuantumul acestei
indemnizaţii este de 85% din baza de calcul.
4. Ajutorul de deces în cazul decesului asiguratului sau al pensionarului se acordã soţului
supravieţuitor, sau dupã caz unei singure persoane (copil, curator, tutore, persoana care
dovedeşte cã a suportat cheltuielile de deces). Cunatumul acestul ajutor este stabilit anual
prin legea bugetului social de stat. şi nu poate fi mai mic decât valoarea salariului mediu
brut pe economie. Se acordã la cerere pe baza certificatului de deces. Se suportã integral
din bugetul asigurãrilor sociale de stat.

3. Protecţia socialã a şomerilor

Pânã în 1989, şomajul era inexistent ca problemã socialã, şi în consecinţã sistemul

asigurãrilor sociale aşa cum a fost conceput de cãtre guvernul comunist nu prevedea
prestaţii pentru şomeri.
Acordarea prestaţiilor pentru şomeri este reglementatã prin Legea 76/2002. Plata
ajutoarelor de şomaj se face din fondul de şomaj, administrat actualmente de Agenţia
Naţionalã de Ocupare şi Formare Profesionalã, constituit prin contribuţia salaraţilor (1%),
agenţilor economici (3,5%) şi prin subvenţii de la bugetul de stat.
Adoptarea Legii nr.76 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării
forţei de muncă marchează o schimbare importantă în politica referitoare la protecţia
şomerilor. Legea cuprinde atât măsuri specifice protecţiei persoanelor afectate de şomaj
cât şi reglementări ale pieţei muncii. Accentul este pus pe intrarea / reintrarea şomerilor
pe piaţa muncii, pe stimularea ocupării forţei de muncă şi asigurarea egalităţii şanselor pe
piaţa muncii.

Comparativ cu legislaţia anterioară, în prezent abrogată, Legea nr.76/2002 aduce o serie

de elemente noi:
- elimină elementele de testare a mijloacelor financiare din condiţiile de eligibilitate;
-stabileşte un singur tip de prestaţie (indemnizaţia de şomaj);

15
-modifică principiul de calculare a cuantumului prin stabilirea unei sume fixe şi egale
pentru toţi şomerii (egală cu 50% din salariul de bază minim brut pe ţară);
-introduce elementul de variabilitate în perioada de acordare a prestaţiei, în funcţie de
lungimea stagiului de cotizare ( 1-5ani :6 luni; 5-10 ani: 9 luni şi peste 10 ani: 12 luni);
-încurajează încadrarea în muncă a şomerilor aflaţi în plată prin acordarea a 30% din
indemnizaţia de şomaj din momentul angajării până la expirarea la perioadei pentru care
aveau dreptul la indemnizaţie;
-creează serviciile de informare şi consiliere profesională precum şi pe cele de mediere a
muncii.

 Şomer este persoana care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii

-este în căutarea unui loc de muncă de la vârsta de minimum 16 ani si până la
îndeplinirea condişiilor de pensionare
-nu are loc de muncă, nu realizează venituri sau realizează din activităţi autorizate potrivit
legii venituri mai mici decât indemnizaţia de somaj ce i s-ar cuveni in conformitate cu
prezenta lege ;
-starea de sănătate şI capacităţile fizice şI psihice o fac aptă pentru prestarea unei munci;
-este disponibilă să înceapă lucrul în perioada imediat următoare dacă s-ar găsi un loc de
muncă;
-este înregistrată la ANPOFM sau alt furnizor de servicii de ocupare care funcţionează în
condiţii legale

 Beneficiarii: persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă aflate în una din
următoarele situaţii:
a. au devenit şomeri în sensul prevederilor (definitiei) de mai sus :
b. nu au putut ocupa un loc de muncă după absolvirea unei instituţii de învăţământ sau
după satisfacerea stagiului militar;
c. ocupă un loc de muncă şI din diferite motive doresc schimbarea acestuia;
d. au obţinut statutul de refugiat sau altă formă de protecţie internaşională
e. străini care au fost încadraţi în muncă sau au realizat venituri în România
f. nu au putut ocupa loc de muncă după repatriere sau după eliberarea din detenţie

16
 Şomerii sunt persoanele aflate în una din următoarele situaţii:
-le-a încetat contractul individual de muncă din motive imputabile lor;
-le-a încetat raporturile de serviciu din motive neimputabile lor;
-le-a încetat mandatul pentru care au fost numiti sau aleşI, dacă anterior nu au fost
încadraţi în muncă sau dacă reluarea activităţii nu mai este posibilă…
-militari angajati pe bază de contract cărora li s-a desfăcut contractul înaintea expirării
duratei pentru care a încheiat;
-le-a încetat raportul de muncă în calitate de membru cooperator, din motive neimputabile
lor;
-au încheiat contract de asigurare pentru şomaj şi nu realizează venituri sau realizează din
activităţi autorizate potrivit legii venituri mai mici decât indemnizaţia de şomaj ce li s+ar
fi cuvenit potrivit legii;
-au încetat activitatea ca urmare a pensionării penru invaliditate şi în cazul recuperării
capacităţii de muncă nu mai pot fi reîncadrate în muncă din cauza încetării definitive a
activităţii angajtorului sua din lipsa de post vacant de natura celui ocupat anterior;
-la încetarea concediului plătit pentru creşterea copilului până la împlinirea vârstei de 2
ani ( 3 ani, în cazul copilului cu handicap) şi nu a mai fost posibilă reluarea activităţii din
cauza încetării definitive a activităţii angajatorului;
-nu s-au putut reîncadra în muncă după efectuarea stagiului militar din cauza încetării
definitive a activităţii angajatorului;
-reîncadrarea în muncă, dispusă prin hotarâre judecătorească definitivă nu mai este
posibilă din cauza încetării definitive a activităţii angajatorului;
-le-a încetat activitatea desfăşurată exclusiv pe baza convenţiei civile.
 Sunt asimilate şomerilor persoanele aflate în următoarele situaţii:
-absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ, în vârstă de minimum 18 ani, care într-o
perioadă de 60 de zile de la absolvire nu au reuşit să se încadreze în muncă potrivit
pregătirii profesionale,
-sunt absolvenţi ai şcolilor speciale pentru persoane cu cu handicap sau sunt absolvenţi ai
instituţiilor de învăţământ, în vârstă de 16 ani, care, în cazuri justificate, sunt lipsite de

17
susţinători legali sau ai căror susţinători legali dovedesc ca sunt în imposibilitatea de a
îndeplini obligaţia legală de întreţinere datorată minorilor;
-sunt persoane care nu au fost încadrate în muncă înainte de efectuarea stagiului militatr
şi care nu se putut încadra în muncă într-o perioadă de 30 de zile de la lăsarea la vatră

Sistemul asigurărilor pentru şomaj

Asigurarea este obligatorie pentru :
a persoanele care desfăşoară activităţi pe bază de contract individual de muncă sau care
desfăşoară activităţi exclusiv pe bază de convenţie civilă de prestări de servicii şi care
realizează un venit brut pe an calendaristic echivalent cu 9 salarii minime brute pe ţară;
b funcţionarii publici şi alte persoane care desfăşoară activităţi pe baza actului de numire;
c persoanele care desfăşoară acitivitatea în fucnţii elective sau sunt numite în cadrul
autorităţii executive, legislative ori judecătoreşti, pe durata mandatului;
d militarii angajaţi pe bază de contract;
e persoanele care au raport de muncă în calitate de membru cooperator,
f.alte persoane care realizează venituri din activităţi desfăşurate potrivit legii ( altele decât
cele de mai sus).

Asigurarea este voluntară pentru:

a. asociat unic, asociaţi
b. adminstratori care au încheiat contracte legale
a. persoane care desfăşoară (în mod autorizat) activităţi independente
b. membri ai asociaţiei familiale
c. cetăţeni români care lucrează în străinătate
d. alte persoane care realizează venituri din activitaţi desfăşurate potrivit legii si care nu
se regăsesc în niciuna din situaţiile a-e

Vârsta minimă pentru încheierea unui contract de asigurare: 18 ani

Venitul lunar pentru care se asigură persoanele de mai sus nu poate fi mai mică decât
salariul de bază brut pe ţară.

18
Finanţarea asigurărilor pentru şomaj

Veniturile asigurărilor pentru şomaj se constituie din:

a. contribuţiile angajatorilor şi ale persoanelor juridice asimilate angajatorilor
Contribuţia angajatorului: 5% din fondul total de salarii brute lunare ; angajatorii nu sunt
obligaţi să contribuie la bugetul asigurărilor pentru şomaj pentru persoanele fiyice cu care
au încheiat convenţii civile pentru prestări de servicii , dacă acestea au încheiat şi un
contract individual de muncă. Coritribuţia se plăteşte lunar la bugetul asigurărilor de
şomaj
b. contribuţiile individuale ale persoanelor angajate sau asimilate angajaţilor;
Contribuţia angajatului: 1% din salariul de bază lunar brut sau veniturilor brute lunare
realizate. Angajatorii au obligaţia de a reţine şi vira lunar această contribuţie.
Contribuţia persoanelor asigurate în baza contractului de asigurare: 6% din venitul
lunar declarat în contractul de asigurare pentru şomaj.

c. venituri din alte surse (dobânzi, majorări pentru neplata la termen a contribuţiilor,
restituiri ale creditelor, taxe încasate de ANPOFM din activitatea de formare profesională
şi pentru acreditarea furnizorilor de servicii de ocupare etc), inclusiv din finanţare
externă.

Cotele contribuţiilor pot fi modificate prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat
Deficitul bugetar va fi acoperit prin subvenţii de la bugetul de stat, dacă sursele de la
pct.a-c nu acoperă finanţarea cheltuielilor.

Cheltuieli eligibile din bugetul asigurărilor pentru şomaj:

a. plata indemnizaţiilor pentru şomaj;
b. plata contribuţiilor pentru asigurări sociale de stat şi a contribuţiilor pentru asigurări
sociale de sănătate pentru beneficiarii indemnizaţiilor de şomaj;
c. plăţile compensatorii acordate din conform legii;

19
d. taxe, comisioane şi alte cheltuieli ocazionate de efectuarea plăţilor;
e. finanţarea măsurilor pentru simularea pentru stimularea ocupării forţei de muncă şi a
măsurilor pentru prevenirea şomajului;
f. finanţarea studiilor, rapoartelor şi analizelor privind piaţa muncii, comandate
instituţiilor de specialitate de către Comisia Naţională de Promovare a Ocupării Forţei
de Muncă şi ANPOFM;
g. finanţarea serviciilor de formare profesională pentru persoanele în căutarea unui loc
de muncă;
h. organizarea şi funcţionarea ANPOFM, inclusiv realizarea de obiective de investiţii,
dotari şi alte cheltuieli de capital;
i. participarea la activitatea unor organizaţii internaţionale, inclusiv plata cotizaţiilor
pentru afilierea la acestea;
j. cofinanţarea unor proiecte privind modernizarea serviciilor de ocupare şi formare
profesională pe baza unor acorduri internaţionale;
k. cofinanţarea unor programe privind stimularea ocupării forţei de muncă;
l. alte categorii de cheltuieli.
.
Indemnizaţia de şomaj

Condiţii de eligibilitate
I. în cazul şomerilor, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
a. stagiu de cotizare de minimum 12 luni în ultimele 24 de luni premergătoare datei
înregistrării cererii;
b. nu realizează venituri sau cele realizate din activităţi autorizate potrivit legii sunt mai
mici decât indemnizaţia de şomaj;
c. nu îndeplinesc condiţiile de pensionare, conform legii;
d. sunt înregistraţi la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă

Stagiul de cotizare include şi perioadele în care angajatorul nu a plătit contribuţia la

bugetul asigurărilor pentru şomaj şi se află în procedură de executare silită, reorganizare

20
judiciară, faliment, închidere operaţională, dizolvare, lichidare sau nu şi-a achitat
contribuţiile datorită unor situaţii de forţă majoră.

Pentru pensionarii de invaliditate, persoanele care au avut concediu plătit pentru creşterea
copilului până la împlinirea vârstei de 2 (3 ) ani, persoanele care au satisfăcut stagiul
militatar, persoanele reintegrate în muncă prin hotărâre judecătorească, stagiul de cotizare
de minim 12 luni se stabileste astfel:
a. prin cumularea perioadei de asigurare premergătoare datei pensionării de invaliditate
cu perioada realizată după reluarea actiivtăţii, dacă perioada de invaliditate nu depăşeşte
12 luni şi dacă s-au încadrat în muncă sau au încheiat contract de asigurare în termen de
60 de zile de la data încetării motivului pentru care au fost pensionate.

I. În cazul persoanelor asimilate şomerilor, trebuie îndeplinite cumulativ

următoarele conditii:

a. sa fie înregistrate la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă ;

b. să nu realizeaze venituri sau veniturile realizate din activităţi autorizate potrivit legii
să fie mai mici decât indemnizaţia de şomaj;
c. să nu fi îndeplinit condiţiile de pensionare, conform legii;

Cuantum: sumă fixă egală cu 50% din salariul de bază minim brut pe ţară

Durata: variabilă, în funcţie de lungimea stagiului de cotizare : 1-5ani :6 luni; 5-10 ani: 9
luni şi peste 10 ani: 12 luni

Drepturi asociate: beneficiarii indemnizaţiei de şomaj sunt asiguraţi sistemul asigurărilor

sociale de stat ( pensii şi alte drepturi) şi în sistemul asigurărilor sociale de sănătate,
contribuţiile aferente fiind suportate de bugetul asigurărilor de şomaj.

21
4. Sistemul de ocrotire a sãnãtãţii

Anul 1997 a marcat trecerea de la sistemul centralizat de sãnãtate la asigurãrile de

sãnãtate. Conform Legii nr.145/1997 asigurãrile de sãnãtate reprezintã principalul sistem
de ocrotire al sãnãtãţii. Contribuţia la fondul asigurãrilor de sãnãtate este obligatorie.
În România asigurãrile de sãnãtate functioneazã pe baza principiului solidaritãtii şi
subsidiaritãţii în colectarea şi utilizarea fondurilor.
Principiul solidaritãtii în baza cãruia functioneazã asigurãrile sociale de sãnãtate din tara
noastrã îşi are originea în sistemul larg rãspândit în lume, şi anume asigurãrile
redistributive. În mod concret, generaţia activã sustine prin contribuţii prestaţiile
beneficiarilor actuali, urmând ca la rândul ei sa fie susţinuta de generaţia viitoare. Aceastã
modalitate de organizare a asigurãrilor prezintã avatajul cã este deosebit de flexibilã şi se
adapteazã uşor la nevoile care apar. Beneficiarii sunt susţinuţi aproape concomitent cu
constituirea sistemului.
Tot prin textul legii se consacrã şi un alt principiu: principiul alegerii libere de cãtre
asigurati a medicului, a unitãtii sanitare şi a casei de asigurãri de sãnãtate. Asiguraţii au
dreptul sã-ţi aleagã medicul de familie care sã le acorde asistenţa primarã a stãrii de
sãnãtate. Prin acest principiu, teoretic se realizeazã premisele concrete ale îmbunãtãtirii
calitãtii îngrijirilor medicale, tocmai prin alegerea liberã a medicului şi a instituţiei
medicale.
Un alt principiu al asigurãrilor sociale de sãnãtate constã în faptul cã asiguratii şi membrii
lor de familie(soţ, soţie, parinţi, bunici, farã venituri proprii, copiii şi tinerii pânã la vârsta
de 26 de ani dacã sunt elevi, studenţi sau ucenici şi dacã nu realizeazã venituri din
muncã) au dreptul la servicii medicale în mod nediscriminatoriu, fãrã a se tine cont de
criterii politice, etnice, confesionale, de vârstã, sex, stare materialã.
Un alt principiu al asigurãrilor de sãnãtate este faptul cã asiguratii au obligaţia sa
participe la acţiunile profilactice organizate de casele de asigurari de sãnãtate şi sã
respecte tratamentele medicale prescrise. Aceste acţiuni sunt destinate pãstrãrii stãrii de
sãnãtatate a populatiei şi prevenirii îmbolnãvirilor.
Legea mai consacrã şi dreptul asiguraţilor la servicii medicale, medicamente şi materiale
sanitare, definind pachetul de servicii medicale oferite populaţiei.

22
Sunt supuse asigurãrii obligatorii urmãtoarele categorii de persoane:
1. cetãtenii români cu domiciliul în ţara
2. cetãtenii strãini şi apatrizii care au reşedinţa în ţara noastra.
Aceste categorii pot fi împãrtite în persoane care beneficiazã de asigurarea de sãnãtate cu
plata contributiei şi persoane care beneficiazã de asigurare fãrã plata contribuţiei.
Beneficiazã de asigurare de sãnãtate cu plata contribuţiei urmatoarele categorii de
persoane:
a). salariaţii angajaţi de persoane fizice sau juridice, pentru care se constituie şi se
vireaza lunar contribuţia de asigurari sociale de sãnãtate
b). pensionarii, beneficiarii ajutorului de şomaj, ai alocaţiei de sprijin şi ai
ajutorului de integrare profesionalã, precum şi persoanele care lucreazã pe bazã de
convenţii civile de prestãri civile şi care contribuie la Fondul de asigurãri sociale de
sãnãtate
c). agricultorii şi liber profesioniştii, care contribuie la Fondul asigurãrilor sociale
de sãnãtate
Beneficiazã de servicii de sãnãtate, fãrã plata în mod direct a contributiei de asigurãri
sociale de sãnãtate, urmãtoarele categorii de persoane:
a). copiii şi tinerii pânã la 26 de ani, dacã urmeazã o formã de învãtãmânt şi dacã
nu realizeazã venituri din muncã
b). persoanele cu handicap care nu realizeazã venituri din muncã sau se aflã în
grija familiei
c). soţul, soţia, parinţii şi bunicii, farã venituri proprii, aflati în întreţinerea unei
persoane asigurate
d). persoane care satisfac serviciul militar în termen
e). persoane care se aflã în concediu medical, în concediu pentru sarcinã, lãuzie,
sau în concediu medical pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstã de pânã la 6 ani
f). persoane care executã o pedeapsã privativã de libertate sau se aflã în arest
preventiv
g). persoanele care fac parte dintr-o familie care beneficiazã de ajutor social,
potrivit Legii nr. 67/1995 privind ajutorul social

23
 h). veteranii de rãzboi, invalizi şi vãduve de rãzboi, rãniţi şi urmaşii eroilor din
revoluţie, daca nu realizeazã alte venituri decât cele provenite din drepturile bãneşti
acordate de lege, sau provenite din pensii.
Asigurarea de sãnãtate este facultativã pentru :
- membrii misiunilor diplomatice acreditate în România
- cetãtenii strãini care se aflã temporar în tarã.
Fondul asigurãrilor sociale de sãnãtate se constituie prin :
1. contribuţii ale persoanelor fizice şi juridice, în parţi egale (7%)
2. subvenţii de la bugetul de stat şi de la bugetele locale
3. alte venituri.
Bugetul de stat suportã cheltuielile pentru investitii legate de construirea unor unitãti
sanitare şi pentru aparaturã medicalã performantã şi pentru activitatea de diagnostic,
curativã şi de reabilitare, pentru recuperarea forţei de muncã.
Fondurile de asigurãri sociale de sãnãtate se utilizeazã pentru:
a). plata medicamentelor şi a serviciilor medicale acordate
b). cheltuieli de administrare şi funcţionare, în cota de maximum 5%
c). fond de redistribuire, în cotã de 7%
d). fond de rezervã, în cotã de 5%.
Fondurile rãmase la finele anului se reporteazã în anul urmãtor.
Conform Legii asigurãrilor sociale de sãnãtate, organizarea se realizeazã de cãtre casele
de asigurãri de sãnãtate, care sunt institutii publice autonome, nelucrative şi care
desfãşoarã activitãţi în domeniul asigurãrii sãnãtãtii. Existã trei case de asigurãri împãrţite
pe criterii ocupaţionale: Casa Naţionalã de Asigurãri de Sãnãtate, Casa de asigurãri
pentru Personalul din Ministerul Transportului, Casa pentru Personalul din Poliţie,
Armatã, Justiţie, Siguranţã Naţionalã. Afilierea pe criterii ocupaţionale nu este foarte
strictã, legea nefiind explicitã în acest sens. Când survin deficite bugetare în cele douã
case ocupaţionale, Casa Naţionalã este cea care poate sã le acorde sprijin financiar.
Înfiinţarea celor douã fonduri ocupaţionale este ulterioarã legii privind Casa Naţionalã de
Asigurãri de Sãnãtate.
În afara instituţiilor menţionate, importante atribuţii revin şi altor organisme (Colegiul
Medicilor). Statul defineşte politica generala în materie de asigurãri de sãnãtate,

24
legifereazã şi exercitã o supraveghere de ansamblu. În acest cadru casele de asigurãri de
sãnãtate au o mare autonomie.
Elementele componente ale sistemului asigurãrilor sociale de sãnãtate din tara noastrã
sunt:
- asiguraţii
- furnizorii de servicii medicale, medicamente ţi aparaturã medicalã
- casele de asigurãri de sãnãtate.
Relaţiile dintre componente sunt de naturã contractualã.
Prestaţiile medicale la care au dreptul persoanele asigurate se stabilesc pe baza
contractului-cadru elaborat de Casa Naţionala de Asigurãri de Sãnãtate, de Colegiul
Medicilor, cu avizul Minsterului Sãnãtãtii, aprobat prin hotãrâre a guvernului.
Contractul-cadru reglementeazã, în principal, conditiile acordãrii asistentei medicale, cu
privire la:
1. lista serviciilor, a medicamentelor şi a altor servicii pentru asiguraţi
2. parametrii calitãtii şi eficienţei serviciilor
3. criteriile şi modul de platã a serviciilor medicale
4. nivelul costurilor, modul de decontare şi actele necesare în acest scop
5. asistenţa medicala primarã
6. internarea şi externarea bolnavilor
7. necesitatea şi durata spitalizãrii
8. asigurarea tratamentului spitalicesc cu mãsuri de îngrijire sau de recuperare
9. condiţiile generale de acordare, de catre spital, a tratamentului ambulatoriu
10. prescrierea medicamentelor, materialelor sanitare, procedurilor terapeutice,
protezelor şi a ortezelor, dispozitivelor de mers şi de autoservire
11. condiţiile şi plata serviciilor de tehnicã dentarã
12. informarea corespunzãtoare a bolnavilor.
Serviciile medicale suportate de casa de asigurãri, în condiţiile legii 145/1997 sunt:
a). servicii de asistenţa medicalã preventivã şi de promovare a sãnãtãţii, inclusiv
pentru depistarea precoce a bolilor
b). servicii medicale ambulatorii
c). servicii medicale spitaliceşti

25
 d). servicii de asistenţa stomatologicã
e). servicii medicale de urgenţa
f). servicii medicale complementare pentru reabilitare
g). îngrijiri medicale la domociliu
h). medicamente, materiale sanitare, proteze şi orteze.
Accesibilitatea la servicii se considerã optimã dacã:
- este asigurat accesul fiecãrei persoane la servicii medicale
- existã libertate mare de alegere între diferiti ofertanţi de servicii medicale şi de
îngrijire şi chiar a diferiţilor platitori, care sã fie pe mãsura optiunilor şi posibilitãţilor
populaţiei
- existã o informare continuã asupra tuturor ofertantilor de servicii medicale
- existã participarea adecvatã a grupelor respective la organizarea sistemului de
sãnãtate.
Nu sunt suportate de cãtre casa de asigurãri de sãnãtate, urmãtoarele servicii medicale:
a). servicii de sãnãtate acordate în caz de risc profesional: boli profesionale şi
accidente de muncã
b). unele servicii medicale de înaltã performanţa
c). unele servicii de asistenţa stomatologicã
d). asistenţa medicalã curativã la locul de muncã
e). servicii hoteliere cu grad înalt de control.
Aceste servicii se stabilesc tot prin contractul-cadru.

5. Prestaţiile familiale

În România alocaţia de stat pentru copii (reglementatã prin Legea nr.617/1993) este o
formã de transfer financiar universal, non-contributoriu, finanţatã de cãtre stat din
impozite. Beneficiazã de acestã prestaţie:
- copiii de pânã la 16 ani, iar cei care urmeazã una din formele de învãţãmânt prevãzute
de lege pânã la 18 ani

26
- copiii în vârstã de peste 7 ani care nu urmeazã învãtãmântul general obligatoriu nu
beneficiazã de plata alocaţiei de stat pentru copii, cu excepţia celor care nu sunt
şcolarizaţi din motive de sãnãtate dovedite medical
- copiii care au dobândit o invaliditate de gradul I sau II pânã la împlinirea vârstei de 16
ani, iar copiii cu handicap pânã la 18 ani.
Titularul dreptului de alocaţie este copilul, iar plata alocaţiei se face unuia dintre pãrinţi,
sau pãrintelui la care, în caz de divorţ, separare, etc. s-a stabilit pe baza deciziei autoritãţii
tutelare, prin hotãrâre judecãtoreascã domiciliul copilului sau i s-a încredinţat copilul spre
creştere şi educare. Alocaţia de stat pentru copii se plãteşte şi tutorelui, curatorului,
persoanei cãreia i-a fost dat în plasament familial copilul (asistenţii maternali, de
exemplu). Dupã împlinirea vârstei de 14 ani, plata alocaţiei se poate face direct titularului
cu acordul reprezentantului sãu legal.
Nu se plãteşte alocaţia în lunile în care copiii titulari ai dreptului se aflã mai mult de 15
zile în instituţii de ocrotire sau asistenţã socialã care le asigurã întreţinerea completã din
partea statului.
Alocaţia de stat pentru copii nu este impozabilã şi nu poate fi urmãritã silit decât în
vederea recuperãrii sumelor plãtite necuvenit cu acest titlu.
Plata alocaţiei de stat pentru copii în vârstã de peste 7 ani se face prin unitãţile şcolare.
Alocaţia de stat pentru copii se suportã de la bugetul de stat , iar pentru copiii cu
disabilitãţi din fondul de risc şi accident constituit potrivit Legii nr.53/1992 privind
protecţia specialã a persoanelor handicapate.
Cuantumul alocaţiei de stat pentru copii reprezintã o sumã fixã de lei lunar şi se
indexeazã în condiţiile legii.

O altã formã de prestaţie socialã familialã este alocaţia complementara pentru familiile
cu copii
Se acordã familiilor care au în întreţinere copii si al caror venit pe membru de familie este
sub nivelul stabilit de lege. Cuantumul alocaţiei este în funcţie de numãrul copiilor.
Aceste cunatumuri se pot indexa prin hotãrâre guvernamentalã.
A alta prestatie este alocatia de sustinere pentru familia monoparentala destinata
familiilor cu un singur parinte si al caror venit este sub nivelul prevazut de lege

27
(1.500.000 pe membru de familie). Cuantumul variaza de asemenea in functie de numarul
copiilor.
Toate alocatiile sunt finantate de la bugetul de stat

Alocaţia pentru nou-născuţi

Beneficiare: mamele, pentru fiecare dintre primii 4 copii născuţi-vii; se acordă

reprezentantului legal al copilului atunci când mama nu este în situaţia de a beneficia de
acest drept.
Finanţare: bugetul de stat
Cuantum: 1.400.000 lei

6. Sistemul de garantare a veniturilor minime

Actualmente intrã în acest sistem asistenţa socialã financiarã, care se asigurã celor aflaţi
în nevoie, în funcţie de dimensiunile nevoii existente şi pe baza testãrii resurselor
financiare. Sprijinul este în raport cu nevoia, fiind un sprijin non-contributoriu.
În 1995 Parlamentul României adopta Legea ajutorului social (Legea 67/1995) care se
constituia astfel ca o mãsurã destinatã celor aflaţi în situaţia de sãrãcie. Categoriile vizate
de lege sunt familiile (soţul, soţia şi copiii dacã au domiciliul comun, sau copii majori,
necãsãtoriţi dacã urmeazã o formã de învãţãmânt de zi, sau persoana necãsãtoritã,
vãduvã, divorţatã care domiciliazã cu copiii pe care îi are în întreţinere) sau individul.
Partea cea mai importantã a finanţãrii ajutorului social este reprezentatã de bugetele
locale.
Principiul acordãrii acestei forme de prestaţie socialã este cel al solidaritãţii sociale.
Cuantumul ajutorului social este diferenţiat în funcţie de numãrul membrilor familiei şi
de venitul net lunat al acesteia. Se ia în calculul venitului orice formã de venit (inclusiv
din proprietate, moştenire), precum şi cele ocazionale; fac excepţie bursele elevilor sau
studenţilor şi ajutoarela acordate soţiilor celor care satisfac stagiul militar.
În termenii formelor de protecţie socialã, ajutorul social este o mãsurã acordatã prin
testarea mijloacelor financiare, cel care beneficiazã de aceastã prestaţie având

28
obligativitatea de a comunica în scris orice modificare intervenitã în situaţia veniturilor
sale situate sub o anumitã limitã, stabilitã şi eventual modificatã prin lege. Aceastã formã
de protecţie socialã este conceputã ca ultimã linie de apãrare împotriva sãrãciei şi este
prima mãsurã instituitã legislativ în România în scopul garantãrii venitului minim al
cetãţenilor.
Prestaţia instituită în 1995 a fost acordată conform prevederilor Legii 67/1995 până în
anul 2001. Legea privind venitul minim garantat, aplicată începând cu 1 ianuarie 2002
aduce o serie de modificări în criteriile de eligibilitate şi cuantumul ajutorului social. Se
accentuează condiţia efectuării de către beneficiari a unor munci de interes local şi se
încurajează intrarea sau menţinerea acestora pe piaţa muncii.
Principalele caracteristici ale prestaţiei de ajutor social:

 condiţii de acces: cetăţenie română sau rezidenţa legală în România;

 criteriul fundamental de eligibilitate: venit egal sau mai mic decât venitul minim
garantat;
 finanţare: bugetul de stat si bugetele locale (20% din totalul necesar la nivelul
primariei);
 unitatea domestică: persoana singură sau familia (persoane căsătorite, necăsătorite
sau în relaţii de coabitare, cu sau fără copii, care locuiesc si se gospodăresc
împreună); persoanele fără domiciliu sunt, de asemenea, eligibile.
 obligaţii ale beneficiarilor apţi de muncă: prestarea a 72 de ore muncă de interes
local, la solicitarea primarului; demonstrarea căutării active a unui loc de muncă;
 durata acordării: 3 luni, cu posibilitatea reînnoirii dacă se menţin condiţiile de
eligibilitate
 resurse de venit considerate la stabilirea dreptului : toate resursele ( venituri în bani
şi în natură, proprietăţi, bunuri deţinute), inclusiv alocaţiile pentru copii;
 stabilirea venitului minim garantat: la nivel central, de către guvern;
 cuantumul lunar garantat: 630.000 lei pentru persoana singură; 1.134.000 lei pentru
familiile formate din 2 membri; 1.575.000 lei pentru familiile formate din 3 membri
etc. Prestaţia acordată este diferenţa dintre venitul minim garantat corespunzător

29
 familiei şi venitul real al acesteia. Primarul poate decide plata în natură a ajutorului
social.
 stimularea angajării în muncă a beneficiarilor apţi de muncă: majorare cu 15% a
cuantumului acordat dacă unul dintre membrii familiei beneficiare lucrează pe bază
de contract sau convenţie civilă de prestări servicii ;
 indexare: anual, prin hotărâre a Guvernului
 drepturi asociate: asistenţă medicală în sistemul asigurărilor de sănătate; ajutor pentru
încălzirea locuinţei;

Prin intrarea în vigoare a acestei legi se abrogă reglementările anterioare referitoare la

ajutorul social şi la alocaţia de solidaritate.

Tema: Analizaţi schimbările produse de reglementările adoptate în 2001 şi 2002 în

domeniul protecţiei şomerilor şi al protecţiei sociale focalizate sau bazate pe testarea
mijloacelor financiare (garantării venitului minim).

30
 IV. Acte normative ce reglementeazã forme speciale de protecţie socialã

1. Constituţia României
2. Legea nr.61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii
3. HG nr. 165/1997 privind modificarea şi completarea HG nr. 591/1993 privind mãsurile
pentru aplicarea dispoziţiilor Legii Nr.61/1993 referitoare la gestionarea fondurilor,
stabilirea şi plata alocaţiei de stat pentru copii
4. Legea nr. 261/1998 pentru modificarea şi completarea Legii nr.61/1993 privind
alocaţia de stat pentru copii
5. Legea nr.67/1995 privind ajutorul social
6. Legea nr.119/1997 privind alocaţia suplimentarã pentru familiile cu mulţi copii
7. Legea nr.208/1998 privind cantinele de ajutor social
8. Legea nr.1/1991 privind protecţia socialã a şomerilor, modificatã şi completatã prin
Legea nr.86/1992, Legea nr.57/1994 şi Legea nr.65/1995
9. Ordonanţa de urgenţã nr.26/1997 privind protecţia copilului aflat în dificultate

31
10. Legea 108/1998 privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţã a Guvernului nr.26/1997
privind protecţia copilului aflat în dificultate
11. Legea nr.53/1992 privind protecţia persoanelor handicapate
12. Legea nr.57/1992 privind încadrarea în muncã a persoanelor handicapate
13. HG 445/1997 privind stabilirea criteriilor generale de acordare a burselor şi a altor
forme de sprijin material pentru elevii, studenţii şi cursanţii din învãţãmântul de stat,
cursuri de zi
14. Legea nr.145/1997 privind asigurãrile sociale de sãnãtate
15. Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi şi asigurãri sociale
16. Ordonanţa Guvernului nr.92/2000 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor de
reintegrare socialã a infractorilor şi de supraveghere a executãrii sancţiunilor neprivative
de libertate
17. Legea 416/2001 privind venitul minim garantat
18. Legea 76 privind asigurarile de somaj si stimularea ocuparii fortei de munca

Bibliografie

1. Deacon, B. and Szalai, J. (1990), Social Policy in the New Eastern Europe,
Aldershot:Avebury
2. Deacon, B. (1993), Developments in East European Social Policy, in C. Jones (ed),
New Perspectives on the Welfare States in Europe, London and New York: Routledge,
pp.177-197
3. Ferge, Z.(1997) A Central European Perspective on the Social Quality of Europe in
W. Beck, L.van der Maesen, A. Walker (eds.), The Social Quality of Europe, The
Hague-London-Boston: Kluwer Law International
4. Muller, K., Ryll,A.,Wagener, H-J (1999), Transformation of Social Security Pensions
in Central-Eastern Europe, Heidelberg-New York: Physica-Verlag

32
5. Ringold, D., (1999). Social Policy in Postcommunist Europe: Legacies and Transition
in L.J. Cook, M.A.Orenstein and M.Rueschemeyer, Left Parties and Social Policy in
Postcommunist Europe, Boulder and Oxford: Westview Press, pp.11-46
6. Standing, G.(1996), Social Protection in Central and Eastern Europe: a Tale of
Slipping Anchors and Torn Safety Nets in G. Esping-Anderson (ed), Welfare States in
Transition. National Adaptations in Global Economies, London, Thousand Oaks,
New Delhi: Sage Publications, pp.223-255
7. Stark, D. şi Bruszt, L.(1998), Postsocialist pathways. Transforming politics and
property in East Central Europe, Cambridge: Cambridge University Press
8. Zamfir, C. (1995), Politica socială în România în tranziţie, în E. Zamfir şi C. Zamfir
(coord), Politici sociale. România în context european, Bucureşti: Edit. Alternative
9. Zamfir, C. (1999) (coord.), Politici sociale în România, Bucureşti, Ed. Expert

33