Laborator de Metode Calitative

Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca
Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială
Laborator de metode calitative

-Suport de curs-
Camil Postelnicu
Catedra de Sociologie
Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca
Cluj-Napoca
2009
Pachetul A – PROIECTAREA CERCETĂRII CALITATIVE
Curs
Cercetarea empirică în ştiinţele sociale
Raporturile dintre teorie şi cercetarea empirică. Cercetarea cantitativă şi cercetarea calitativă.

Specificul cercetării calitative. Strategii de cercetare în ştiinţele sociale.
Bibliografie (O – obligatorie, R – recomandată)
O. Chelcea, Septimiu (2001) Metodologia cercetării sociologice. Metode cantitative şi calitative,

Bucureşti: Editura Economică, pp.48-65.
R. Silverman, David (2004) Interpretarea datelor calitative, Iaşi: Polirom, pp. 41-56.
R. Iluţ, Petru (1997) Abordarea calitativă a socioumanului, Iaşi: Polirom, pp. 24-37.
1. Raporturile dintre teorie şi cercetarea empirică.
La ce foloseşte cercetarea în ştiinţele sociale?
Întotdeauna cercetătorii studiază realitatea din jurul lor având în vedere anumite scopuri:
a) unii doresc să rezolve probleme actuale ale societăţii, comunităţii, organizaţiei etc. în care
trăiesc şi activează, propunând soluţii raţionale şi întemeiate pe date concrete, încercând
să răspundă unor nevoi sau interese practice;
b) pe când alţii sunt interesaţi de construirea unor teorii care să explice de ce şi cum, în ce
condiţii se desfăşoară fenomenele din jurul lor, încercând să răspundă unor interese de
cunoaştere.
Metodele de cercetare sunt modalităţi practice de a culege:
a) informaţii despre probleme sociale curente, în scopul rezolvării lor în folosul membrilor societăţii
– formează domeniul numit cercetare aplicată
b) sau informaţii despre teme de interes major pentru comunitatea oamenilor de ştiinţă, în scopul
explicării unor fenomene recurente (care se repetă) – formează domeniul numit cercetare
fundamentală.
Există o distincţie între problemele de interes pentru membrii societăţii (probleme sociale) şi
problemele de interes pentru ştiinţă (probleme de cercetare).
O problemă socială este un aspect al vieţii sociale pe care o parte a membrilor societăţii îl
consideră important, deoarece respectivul aspect le influenţează în mod negativ viaţa şi activitatea.
Tipuri de probleme sociale:

 delincvenţa juvenilă sau violenţa în şcoli
 epidemia/ pandemia unor boli infecţioase
 creşterea numărului de persoane fără adăpost
 probleme de management sau de scădere a productivităţii într-o organizaţie
Nu orice problemă socială poate deveni o problemă de cercetare. Există două condiţii pe care
trebuie să le îndeplinească:
a) să fie de interes pentru comunitatea ştiinţifică (şi atunci face obiectul cercetării
fundamentale).
b) sau să fie de interes pentru un beneficiar (instituţie, organizaţie, grup) care finanţează
cercetarea în scopul obţinerii de informaţii relevante pentru activitatea sa sau de soluţii la
problemele cu care acesta se confruntă (şi atunci face obiectul cercetării aplicate).
Formularea unei probleme de cercetare pornind de la o problemă socială se numeşte în

metodologia calitativă construirea obiectului de cercetare.
Scopul cercetării
Cercetarea socială nu este o activitate izolată care se face doar pentru a culege informaţii despre
realitatea socială (mediul în care trăiesc oamenii), de dragul investigaţiei în sine, ci este parte a
unui demers complex de cunoaştere specific ştiinţelor sociale, care se orientează după scopuri
practice sau de utilitate pentru societate.
Pe ce se bazează cercetarea socială? - Bryman (2001) [SRM]:
Metodele de cercetare sunt strâns legate de ideile teoretice foarte diferite pe care le au oamenii de
ştiinţă despre realitatea pe care o studiază.
Metodele de cercetare sunt modalităţi concrete de a studia realitatea din jurul nostru şi, prin
urmare, ele sunt instrumente pe care cercetătorii le folosesc în funcţie de ideile lor particulare
despre natura realităţii sociale (în funcţie de asumpţiile lor teoretice – de ex., pentru unii realitatea
este obiectivă, independentă de cei care o studiază, pentru alţii realitatea este intersubiectivă sau
construită de către oameni, implicit si de către cei care o cercetează).
Prolema naturii realităţii şi cea a modului în care realitatea poate fi cunoscută sunt formulate sub
numele de asumpţie ontologică şi asumpţie epistemologică.
A. Asumpţiile ontologice: sunt presupoziţii teoretice sau postulate care se referă la natura realităţii
sociale.
Problema: realitatea socială trebuie considerată obiectivă, existând în sine însuşi independentă de
actorii sociali, care sunt şi subiecţi ai cunoaşterii (obiectivism); sau realitatea socială trebuie
considerată o construcţie socială rezultată din percepţiile şi acţiunile/ comportamentele actorilor
sociali (constructivism)?
Obiectivism: poziţie ontologică ce afirmă că fenomenele sociale şi semnificaţiile lor au o existenţă

independentă şi separată de actorii sociali; fenomenele sociale sunt fapte obiective, care se află
dincolo de puterea noastră de a le influenţa.
Constructivism: poziţie ontologică ce afirmă că fenomenele sociale şi semnificaţiile lor sunt

produse permanent de către comportamentele actorilor sociali; fenomenele sociale sunt de fapt
rezultate ale interacţiunilor subiective şi se află într-o continuă schimbare şi revizuire.
B. Asumpţiile epistemologice: sunt presupoziţii teoretice sau postulate care se referă la modalităţile
de cunoaştere a realităţii sociale.
Problema: Lumea socială poate fi cunoscută în conformitate cu aceleaşi principii şi proceduri

folosite în ştiinţele naturii (pozitivism) sau cunoaşterea ei se poate face doar cu metode specifice,
care nu necesită standardele ştiinţelor exacte (interpretativism)?
Pozitivism: poziţie epistemologică ce promovează aplicarea metodelor specifice ştiinţelor naturii şi
în cazul studierii realităţii sociale.
Cerinţe ale pozitivismului (Bryman, 2001: 12):
1. Doar cunoaşterea bazată pe simţuri poate fi garantată ca fiind cunoaştere.
2. Scopul teoriei este să genereze ipoteze care pot fi testate şi care conduc la explicaţii ale
regularităţilor din realitate.
3. Se ajunge la cunoaştere doar prin culegerea faptelor care întemeiază cunoaşterea.
4. Ştiinţa trebuie să fie independentă de valori (value free), adică obiectivă.
Interpretativism: poziţie epistemologică care afirmă că trebuie făcută distincţia dintre actorii sociali
şi obiectele studiate de ştiinţele naturii şi, ca atare, este nevoie de metode de cunoaştere a lumii
sociale diferite de cele din ştiinţele naturii. Aceste metode trebuie să ţină cont de motivaţiile,
semnificaţiile sau înţelesurile subiective pe care actorii sociale le asociază acţiunilor lor şi, implicit,
realităţii studiate.
Distincţia dintre pozitivism şi interpretativism reflectă diferenţa dintre explicaţie (specifică

demersului pozitivist) şi înţelegere (sau comprehensiune, specifică demersului interpretativist).
Ce este teoria?
Termenul de teorie este utilizat cu mai multe înţelesuri. Cel mai utilizat sens este acela de
explicare a regularităţilor observate în desfăşurarea fenomenelor din realitate. (ex., de ce
persoanele care suferă de schizofrenie provin în mai mare măsură din clasele de jos decât din
clasele de mijloc).
Ce tipuri de teorii există?
În sociologie se vorbeşte de două tipuri mari de teorii, în funcţie de nivelul lor de abstractizare:
a) teorii generale (grand theories): formulări foarte generale şi abstracte ale explicaţiilor
asupra unui fenomen global (precum societatea în ansamblul ei), care iau forma unor
seturi de propoziţii puternic formalizate logic şi care se referă la un segment de realitate
foarte vast (ex., teoriile structuralist-funcţionaliste – teoria funcţionalistă a sistemului social
a lui Parsons; interacţionismul simbolic; teoria structurării; teoria acţiunii comunicative
etc.).
Aceste teorii foarte abstracte şi generale sunt foarte greu de operaţionalizat în termeni concreţi,
particulari şi oferă puţine indicii metodologice cercetătorilor (cum să procedeze pentru a culege
date din realitatea la care se referă teoria).
b) teorii de rang mediu (middle-range theories): sunt formulări mai puţin abstracte ale
explicaţiilor asupra unui fenomen particular şi se referă la un segment restrâns din
realitatea socială (ex., teorii ale devianţei – teoria etichetării, care înţelege devianţa în
termeni de reacţie la etichetele pe care societatea le pune asupra persoanelor care au
comportamente diferite de cele ale majorităţii).
Acest tip de teorii, fiind aplicabile la un domeniu foarte limitat al vieţii sociale, sunt mai uşor de
operaţionalizat în indicatori empirici care pot fi testaţi prin cercetare de teren.
Până aici e clar că teoria este o colecţie de idei despre realitate care ghidează activitatea de
culegere de date. Adică scopul cercetării este acela de a răspunde unor întrebări ridicate de
consideraţiile teoretice ale unui autor sau a altuia.
Există, însă şi varianta în care teoria poate reprezenta ceva care apare abia după culegerea şi
analiza amănunţită a unor date sau informaţii despre realitate.
Ce rol are activitatea de culegere de date?
a) să testeze teoriile existente

b) să propună şi să construiască teorii noi
a) Cel mai utilizat demers de a pune în legătură teoria şi cercetarea empirică îl reprezintă aşa
numitul demers deductiv.
Ce înseamnă folosirea demersului deductiv în cercetarea socială? Cercetătorul, pornind de la

cunoştinţele sau ideile sale teoretice despre un fenomen din realitate, deduce una sau mai multe
ipoteze de cercetare care urmează a fi verificate empiric. Ipotezele reprezintă enunţuri compuse
din concepte care trebuie definite şi operaţionalizate până la nivelul unor indicatori empirici (sau
interogaţii, întrebări punctuale), care pot fi măsuraţi în cadrul procesului de cercetare prin
culegerea de informaţii sau date concrete despre fenomenele la care se referă respectivele
concepte.
Astfel, teoria şi ipotezele deduse din ea organizează procesul de culegere a datelor, conform
următorului algoritm:
Teoria
Ipotezele
Culegerea datelor
Rezultatele
Confirmarea sau respingerea ipotezelor
Revizuirea teoriei
Exemplu de studiu deductiv:
Teoria:
Mediul de provenienţă al indivizilor influenţează performanţele lor şcolare.
Ipoteze:
a. Indivizii proveniţi din familii cu venituri mai mici au performanţe mai scăzute decât cei
proveniţi din familii cu venituri mai mari.
b. Indivizii proveniţi din urban au performanţe mai ridicate decât cei proveniţi din rural.
c. Capitalul şcolar (numărul de ani de studii) al părinţilor determină direct performanţele
şcolare ale copiilor .
Ipotezele se transformă în indicatori (se operaţionalizează conceptele), se culeg datele, apoi se

verifică ipotezele prin testare (statistică).
b) O alta strategie de utilizare a cercetării implică un procedeu inferenţial numit inducţie, prin care
cercetătorul inferează concluzii teoretice pornind doar de la datele empirice culese de pe teren.
Demersul inductiv înseamnă formularea de inferenţe (judecăţi sau raţionamente) prin
generalizarea observaţiilor empirice.
Astfel, teoria nu mai este o premisă (un punct de pornire al cercetării), ci este un rezultat sau un
produs al cercetării.
Exemplu de studiu inductiv:
Observaţia: într-o şcoală se poate observa că unii copii cu rezultate sabe la învăţătură provin din
familii dezorganizate.
Se formulează câteva posibile cauze, iar apoi se trece investigarea concretă a situaţiei care
descrie starea copiilor din întreaga şcoală pentru a se găsi diferenţele dintre ei.
Din datele culese se observă anumite regularităţi comune la copiii cu rezultate scăzute: familiile lor
au venituri foarte mici, provin în cea mai mare parte din clasa de jos etc. Se poate observa că nu
faptul că familiile sunt dezorganizate reprezintă cauza reală.
Se formulează o teorie generală despre relaţia dintre mediul de provenienţă şi performanţa
şcolară.
Concluzie:
Strategia deductivă este, de cele mai multe ori, asociată cu cercetarea de tip cantitativ, iar strategia
inductivă este, de obicei, asociată cu cercetarea de tip calitativ.
Aceasta însă nu este o regulă fixă. În general, procesul de cercetare, indiferent dacă se orientează
spre culegerea de date statistice sau calitative, utilizează ambele demersuri inferenţiale (logice).
Cercetarea calitativă are ca punct de pornire anumite concepte sau teorii, asa cum cercetarea
cantitativă utilizează de multe ori datele statistice nu doar pentru a testa, ci şi pentru a formula noi
teorii sau pentru a le revizui pe cele existente.
2. Cercetarea cantitativă şi cercetarea calitativă.

Metodele de cercetare socială se grupează în funcţie de caracteristicile utilizării lor în metode
cantitative şi metode calitative.
Pornind de la observaţiile de mai sus, se poate face următoarea comparaţie (adaptat după
Bryman, 2001: 20):
Abordarea cantitativă Abordarea calitativă

Orientarea faţă de Deductivă = Inductivă =
relaţia teoriei cu teoria este premisa cercetării de teoria este generată de cercetarea
cercetarea empirică teren şi se supune testării de teren
Orientarea Pozitivistă = Interpretativistă =
epistemologică centrare pe interpretarea realităţii centrare pe interpretarea realităţii
sociale de către cercetători, sociale de către subiecţii cercetării,
conform teoriilor în vigoare conform propriilor lor perspective
Orientarea Obiectivism = Constructivism =
ontologică realitatea socială este un fenomen realitatea socială este rezultatul
obiectiv, un fapt social exterior construit al interacţiunii dintre
actorilor sociali actorii sociali
Diferenţe operaţionale (practice) între cercetarea cantitativă şi cea calitativă (adaptat după
Chelcea, 2001):
Cantitativ Calitativ
Faptele sunt măsurate obiectiv prin Caracteristicile studiate sunt evaluate de către
instrumente şi indicatori standardizate/ţi cercetător prin utilizarea unor instrumente şi
criterii nestandardizate, dependente de
contextul cercetării
Centrarea pe variabile sau fenomene Centrarea pe interacţiuni şi cazuri particulare
(Interesează caracteristicile comune ale unei (Interesează caracteristicile specifice,
populaţii, ale membrilor unei categorii) contextuale ale unui grup sau ale unei
categorii)
Independentă de valori Acceptă şi recunoaşte valorile
(Se folosesc judecăţi factuale; judecăţile de (Judecăţile de valoare sunt parte integrantă a
valoare sunt excluse din demersul ştiinţelor vieţii subiecţilor studiaţi şi sunt acceptate ca
pozitive) atare de către cercetător)
Independentă de context Sensibilă la context
(Centrarea pe corectitudinea aplicării (Centrarea pe activitatea de teren şi pe ideile

standardelor metodologice indiferent de care se pot desprinde din interacţiunea cu
contextul în care se culeg datele; subiecţii cercetării în contexte variate;
Focalizarea pe perspectiva cercetătorului, pe Focalizarea pe perspectiva subiecţilor, pe
modul în care teoria explică comportamentele semnificaţiile date de aceştia propriilor
subiecţilor cercetării) comportamente)
Multe cazuri Puţine cazuri
(Eşantioane reprezentative statistic) (Eşantioane intenţionale, contextuale)

Analize statistice Analize tematice
(Folosirea de cifre, indicatori statistici, tabele, (Folosirea unui limbaj expresiv, a naraţiunii, a
grafice) imaginilor foto sau video)
Cercetătorul este detaşat de subiecţi Cercetătorul este implicat în relaţia cu subiecţii
(Datele sunt culese prin intermediul unor (Datele sunt culese de către membrii echipei
operatori care nu sunt obligatoriu cercetători) de cercetare)
Metode utilizate în cercetarea cantitativă:

a. Experimentul
b. Ancheta pe bază de chestionar
c. Observaţia structurată
d. Studiul cantitativ al documentelor şi al conţinutului comunicării
Metode utilizate în cercetarea calitativă:

a. Interviul
b. Observaţia participativă sau etnografică
c. Studiul tematic al documentelor şi al conţinutului comunicării
3. Specificul cercetării calitative.
Ce este cercetarea calitativă?
Abordarea calitativă reprezintă utilizarea mai multor metode, implicând o abordare interpretativă şi
naturalistă a subiectului studiat, adică o studiere a lucrurilor în mediul lor natural, încercând să
înţeleagă sau să interpreteze fenomenele în funcţie de semnificaţiile pe care oamenii le dau
acestor fenomene (Denzin şi Lincoln, 1994).
Caracteristicile cercetării calitative (după Creswell, 1998):
Caracteristici Bogdan şi Bilken Eisner Merriam

(1992) (1991) (1998)
Mediul natural (centrarea pe teren) Da Da Da
Cercetătorul este elementul cheie pentru colectarea Da Da -
datelor
Datele colectate sunt cuvinte sau imagini Da - Da
Rezultatul cercetării este un proces mai degrabă Da - Da
decât un produs
Analiza datelor este inductivă, mai interesată de Da Da Da
cazuri particulare
Focalizarea pe perspectiva subiecţilor cercetării, pe Da Da Da
semnificaţiile date de aceşti
Folosirea unui limbaj expresiv, a naraţiunii Da -
Curs
Proiectarea cercetării calitative
Etapele unei cercetări calitative. Identificarea unei probleme de cercetare. Pregătirea cercetării: precizarea
conceptelor; formularea întrebărilor de cercetare; alegerea strategiilor şi metodelor de cercetare; delimitarea
universului de studiu, alegerea locaţiei şi accesul; eşantionarea. Planificarea, administrarea şi realizarea
practică a unei cercetări calitative de teren.
O. Tutty, Leslie M.; Rothery, Michael A.; Grinnell, Richard M. (2005) Cercetarea calitativă în asistenţa
socială. Faze, etape şi sarcini, Iaşi: Polirom, pp. 38-56.
O. Bryman, Alan (2001) Social Research Methods, Oxford: Oxford University Press, pp. 267-268.
1. ETAPELE UNEI CERCETĂRI CALITATIVE
O problemă socială poate deveni o problemă de cercetare atunci când:
c) este de interes pentru comunitatea ştiinţifică (cercetare fundamentală).

d) este de interes pentru un beneficiar (instituţie, organizaţie, grup) care finanţează
cercetarea.
Fazele procesului de cercetare calitativă (adaptat după Bryman, 2001)
1. Identificarea unei probleme sociale şi formularea

temei de cercetare
2. Proiectarea cercetării (pregătirea metodologiei şi

planificarea aspectelor practice ale cercetării)
3. Culegerea datelor în teren 5b. Culegerea de date

suplimentare
4. Analiza şi interpretarea datelor;

verificarea datelor culese
5. Elaborarea de concepte noi 5a. Reformularea mai exactă a

şi/sau generarea unei teorii întrebărilor de cercetare
6. Redactarea raportului de cercetare
2. IDENTIFICAREA UNEI PROBLEME SOCIALE ŞI FORMULAREA TEMEI/ PROBLEMEI DE

CERCETARE
O problemă socială poate să atragă atenţia unui cercetător din diverse motive:
a) îl interesează personal pe respectivul cercetător din motive practice sau ştiinţifice
b) este de interes pentru un beneficiar care are intenţia declarată de a finanţa studierea respectivei
probleme, în scopul obţinerii de informaţii relevante pentru activitatea sa sau de soluţii la anumite
probleme.
A) În cazul în care un cercetător este interesat de o problemă a societăţii în care trăieşte,
din motive personale sau profesionale, pentru a putea să realizeze o cercetare este nevoit să
identifice atât posibilii beneficiari ai studiului său, cât şi sursele de finanţare necesare.
Beneficiar = orice grup, organizaţie, instituţie, comunitate interesate de rezultatele unei cercetări pe
o anumită temă
Avem mai multe categorii de beneficiari ai cercetării ştiinţifice:
- comunitatea ştiinţifică (ansamblul de specialişti dintr-un anumit domeniu) – finalitatea

cercetării o constituie progresul cunoaşterii, iar rezultatele muncii de cercetare iau forma
publicaţiilor ştiinţifice.
- instituţiile publice (instituţiile oficiale care administrează viaţa unei comunităţi) - finalitatea
cercetării o constituie obţinerea de informaţii specifice despre respectiva comunitate, precum şi
rezolvarea de probleme de interes public; rezultatele iau forma rapoartelor de cercetare.
- organizaţiile non-guvernamentale (organizaţii publice sau private care sprijină activitatea
instituţiilor publice în anumite domenii de interes public – sănătate, sărăcie, ajutorarea persoanelor
dezavantajate social etc) - finalitatea cercetării o constituie obţinerea de informaţii despre grupurile
care fac obiectul de activitate al respectivelor instituţii, precum şi rezolvarea în interesul
respectivelor grupuri sau al întregii comunităţi; rezultatele iau forma rapoartelor de cercetare
- instituţii de interes privat (organizaţii private, firme etc.) - finalitatea cercetării o constituie
obţinerea de informaţii specifice domeniului de activitate al respectivelor organizaţii, precum şi
identificarea de soluţii la problemele cu care acestea se confruntă; rezultatele iau forma rapoartelor
de cercetare
Finanţatori = acei beneficiari ai rezultatelor unei cercetări care sunt dispuşi să susţină financiar
desfăşurarea investigaţiilor.
Pentru a putea obţine finanţarea unei cercetări, cercetătorul trebuie să elaboreze un proiect
(propunere) de cercetare pe care să îl/ o prezinte posibililor beneficiari ai studiului său.
Caracteristicile metodologice şi cele administrative ale unei propuneri/ unui proiect de cercetare,
precum şi adecvarea acestuia la nevoile beneficiarilor asigură reuşita sau nereuşita obţinerii
finanţării.
În situaţia de faţă, identificarea unei probleme sociale şi transformarea sa într-o problemă de

cercetare concretă este o iniţiativă a cercetătorului. Acesta:
- stabileşte relevanţa temei de cercetare pe care o propune (de ce şi cât de importantă este
respectiva temă, cărei probleme sociale reale îşi propune să îi dea răspuns),
- stabileşte posibilii beneficiari (pentru cine este importantă şi cui foloseşte concret),
- stabileşte obiectivele demersului său (ce se urmăreşte, care sunt scopurile alegerii temei,
care sunt aspectele punctuale la care îşi propune să răspundă cercetarea respectivă).
- formulează cadrul metodologic (construieşte obiectul cercetării)
- planifică activităţile practice ale cercetării (activităţile de pregătire a cercetării, când şi unde
se realizează cercetarea, în cât timp, cu câţi bani, cu ce mijloace materiale, cu ce resurse umane)
- stabileşte modalităţile de prezentare a rezultatelor cercetării
- stabileşte condiţiile de validare a cercetării
B) În cazul în care există o instituţie sau o organizaţie care comandă o cercetare din
proprie iniţiativă şi apoi caută specialişti care să o realizeze, identificarea problemei sociale, şi
uneori chiar formularea temei/ problemei de cercetare, nu mai este la dispoziţia cercetătorului, ci a
finanţatorului.
În aceste situaţii, cercetătorul este nevoit să îşi proiecteze cercetarea în condiţiile impuse de
finanţator, cu referire la:
- obiectivele cercetării (ce aşteaptă finanţatorul de la respectiva cercetare)

- aspectele administrative şi financiare ale cercetării (ce competenţe trebuie să aibă
cercetătorii, unde se realizează cercetarea, în cât timp, cu câţi bani şi cum pot fi folosiţi banii
respectivi etc.)
- uneori, aspecte metodologice ale cercetării (ce metode şi tehnici să se folosească, pe ce
populaţie sau eşantion, chiar şi de la ce întrebări de cercetare se va porni)
- condiţiile de validare a cercetării (sub ce formă se prezintă rezultatele, cum se verifică
autenticitatea şi veridicitatea datelor)
În ambele situaţii de mai sus, elementul decisiv al unei cercetări îl constituie circumscrierea
(formularea, operaţionalizarea) foarte clară şi concretă a unei probleme de cercetare care să
corespundă unei probleme sociale reale.
Procesul de delimitare şi precizare a unei teme/ probleme de cercetare reprezintă simplificarea

problemei sociale de la care am pornit prin selectarea doar a acelor aspecte pe care cercetătorul
le consideră relevante (şi pe care le precizează concret sub forma unor obiective de cercetare).
Selectarea se face prin următoarele operaţii:
a) identificarea unei probleme din societate şi motivarea relevanţei studierii acesteia (ce
importanţă are pentru ştiinţă sau pentru societate)
Exemplu:
Problema de pornire: Lipsa de implicare a studenţilor în viaţa academică a UBB este o problemă
organizaţională pentru respectiva universitate şi pentru clienţii săi, deoarece: a) afectează
funcţionarea internă a instituţiei, scade calitatea procesului de înăţământ, în care sunt implicate
atât cadrele didactice, cât şi studenţii; b) blochează realizarea obiectivelor de performanţă ale
instituţiei prin lipsa competitivităţii academice; c) afectează imaginea instituţiei pe termen mediu şi
lung. Am observat această problemă a instituţiei studiind statisticile referitoare la prezenţa la
cursuri şi seminarii; numărul mic de cercuri studenţeşti; numărul mic de reviste editate de studenţi;
numărul mic de sesiuni de comunicări ştiinţifice studenţeşti [date concrete].
Formularea problemei de cercetare: Evaluarea aspectelor motivaţionale ale implicării studenţilor în
viaţa academică a UBB
b) stabilirea obiectivelor cercetării (ce scopuri se doresc a fi atinse prin această cercetare,
care sunt acele aspecte ale problemei care îl interesează pe cercetător)
Exemplu:
Obiectivele principale ale cercetării:

1. Să descriem caracteristicile centrale ale percepţiei studenţilor referitoare la activitatea lor şcolară
1.a. să identificăm aspecte motivaţionale legate de învăţare ale studenţilor
1.b. să identificăm temele centrale ale orizontului de aşteptări al studenţilor cu privire la
activitatea universitară
1.c. ...
2. Să identificăm motivele implicării sau neimplicării studenţilor în viaţa academică
2.a Să identificăm motivele absenteismului la cursuri
2.b Să identificăm motivele neparticipării la activităţi extracuriculare
2.c. ...
3. Să descoperim aspectele instituţionale care produc nemulţumire în rândul studenţilor şi soluţii
pentru ameliorarea lor
3.a. Să înţelegem relaţiile de comunicare dintre dascăli şi studenţi, din perspectiva ambelor
categorii de actori universitari
3.b. Să interpretăm percepţia studenţilor faţă de funcţionarea administrativă a UBB
3.c. ...
c) identificarea utilităţii problemei de cercetat (ce rezultate sau soluţii practice sunt vizate)
Exemplu:
Culegerea de informaţii referitoare la temă are ca finalitate practică:

- Descrierea unor registre motivaţionale faţă de implicarea în activitatea academică a
studenţilor pornind de la care se pot construi instrumente standardizate de evaluare prin care UBB
poate evalua periodic efectivul studeneţesc
- Descrierea unor elemente specifice ale stilurilor de viaţă ale studenţilor pe care UBB le
poate folosi atunci când îşi construieşte oferta de activităţi extracuriculare
- Identificarea blocajelor de comunicare dintre studenţi şi cadrele didactice; pe baza lor
UBB poate construi strategiile viitoare de personal
Formularea unei teme/ probleme de cercetare - pornind de la o problemă socială - şi proiectarea

modalităţilor de a o studia empiric (pregătirea metodologiei) - poartă denumirea de construire a
obiectului de cercetare.
3. PREGĂTIREA METODOLOGIEI CERCETĂRII (construirea obiectului unei cercetări)
Fazele pregătirii metodologice a unei cercetări calitative:
1) precizarea şi definirea conceptelor de bază şi elaborarea unor scheme conceptuale cu care

se lucrează
2) formularea unor întrebări de cercetare (interogaţii de pornire)
3) stabilirea unei strategii, a unor metode şi tehnici de cercetare, precum şi elaborarea
instrumentelor de cercetare
4) identificarea populaţiei de studiat (universul cercetării), a subiecţilor sau a unităţilor de
cercetare (cazurile)
5) alegerea unei locaţii (site sau „teren”)
6) identificarea modalităţilor de acces la „teren” şi la subiecţi (obţinerea consimţământului sau
colaborarea cu un membru al grupului studiat)
7) selecţia subiecţilor sau a unităţilor de cercetare (eşantionarea cazurilor, momentelor sau
evenimentelor)
1) Precizarea şi definirea conceptelor de bază; elaborarea unor scheme conceptuale
Pornind de la formularea temei de cercetareşi a obiectivelor cercetării putem identifica conceptele-

cheie cu care vom opera în elaborarea întrebărilor de cercetare.
Se realizează o listă de concepte care urmează a fi utilizate:
Exemplu:
- motivaţie
- implicare a studenţilor
- viaţă academică
- predare-învăţare-evaluare
- reprezentări mentale
- orizont de aşteptări
- activităţi extracuriculare
- stiluri de viaţă
Se realizează o schemă conceptuală – set de legături posibile între concepte, legături pe care ne
propunem să le studiem şi pe care ne bazăm formularea interogaţiilor de cercetare
Exemplu:
Caracterisitici generale ale

vieţii academice: Motivaţii ale neimplicării
- caracteristici ale ale Caracteristici ale
studenţilor mediului în care
statutului de student al UBB - motivaţii personale
- procesul de învăţare trăiesc studenţii:
- satisfacţia şcolară - stilul de viaţă
- procesul de cercetare - atitudinea faţă de muncă
ştiinţifică în UBB - condiţii familiale
- aşteptări şi proiecte de - ...
- viaţa academică viaţă
extracuriculară - ...
- aspecte administrative ale
mediului academic
- identitatea instituţională/
reprezentări ale brandului
academic al UBB
Caracteristici ale
- ...
interacţiunilor cotidiene în
mediul academic:
- relaţia cu profesorii
- relaţia cu colegii
- ...
2) Formularea întrebărilor de cercetare
Întrebările de cercetare (sau interogaţiile de pornire) sunt acele întrebări pe care cercetătorul şi le
adresează sieşi şi ale căror răspunsuri reprezintă rezolvări ale problemei de cercetare. Cu alte
cuvinte, pentru a şti ce informaţii sau date să culeagă pe parcursul cercetării de teren, cercetătorul
trebuie să-şi fixeze nişte puncte de interes după care să se orienteze. „Ce informaţii doresc eu să
aflu referitor la tema mea de cercetare pentru a putea să-mi ating obiectivele propuse?”
Exemplu: Evaluarea aspectelor motivaţionale ale implicării studenţilor în viaţa academică a UBB
Obiectiv 1: Să descriem caracteristicile centrale ale percepţiei studenţilor referitoare la activitatea

lor şcolară
 Care sunt motivele pentru care studenţii de la UBB au venit la facultate?

o Care sunt motivele pentru care au ales UBB?
o Din ce motive au ales facultatea pe care o urmează în prezent?
 Cum înţeleg studenţii procesul de predare-învăţare-evaluare?
o Cum caracterizează studenţii cursul/ seminarul ideal?
 Care este imaginea instituţională pe care o are UBB în percepţia studenţilor?
o Care sunt caracteristicile centrale ale identităţii academice a studenţilor?
 Ce aşteptări intelectuale, spirituale, materiale, instituţionale etc. au studenţii de la instituţia
la care învaţă?
 Cum văd studenţii reforma universitară în UBB şi consecinţele pe care le produce aceasta
asupra lor?
 ...
Obiectv 2: Să identificăm motivele implicării / neimplicării studenţilor în viaţa academică
 Care sunt motivele absenţei de la cursuri?

o Ce caracteristici au cursurile la care lipsesc de obicei?
o Dar cele la care nu lipsesc?
 Care sunt motivele participării sau neparticipării la activităţi extracuriculare (cercuri
studenţeşti, activităţi sportive, vizite de studiu, discoteci, baluri)?
 Care sunt motivele participării sau neparticipării la comunicări ştiinţifice interne sau
internaţionale?
 Care sunt caracteristicile definitorii ale rolului de student în interpretarea studenţilor?
 Care sunt proiectele de viitor ale studenţilor (în plan academic, profesional sau personal)?
 ...
Cerinţe pentru formularea întrebărilor de cercetare:
- să fie clare, inteligibile şi să evite ambiguitatea

- să fie focalizate pe o idee, dar nu foarte înguste
- să nu fie abstracte, să poată fi operaţionalizate, adică să fie uşor de transformat în
instrumente de culegere a datelor
- să fie relevante pentru tema cercetării
- să fie legate de concepte care se pot documenta prin consultarea unei bibliografii (să fie uşor
de legat de teorie)
- să fie fezabile, adică cercetătorul să poată răspunde la ele cu ajutorul resurselor pe care le
are la îndemână
- să fie de interes atât pentru cercetător, cât şi pentru beneficiari
Întrebările de cercetare urmăresc orientarea cercetătorului către obţinerea de informaţii:

a) descriptive: se urmăreşte ca informaţiile vizate să descrie sau redau o situaţie, un
comportament, o stare de fapt
b) interpretative: se urmăreşte ca informaţiile vizate să dea cercetătorului posibilitatea de a
formula explicaţii sau interpretări referitoare la posibile cauzele sau motivele pentru care
apare o situaţie sau un comportament
Întrebările de cercetare pot fi formulate având la bază:
- fie experienţa cercetătorului, atunci când tema este relativ inedită şi nu s-au mai făcut cercetări
prealabile
- fie literatura de specialitate, atunci când există lucrări teoretice sau empirice pe tema aleasă
- fie cerinţele exprese ale unui finanţator
Întrebările de cercetare sunt cele care ghidează întregul proces al cercetării calitative. Orice
omisiune, ambiguitate sau neglijenţă poate afecta întregul demers de cercetare. Pe parcursul
cercetării, inclusiv în etapa de culegere a datelor, întrebările de cercetare pot fi clarificate şi
reformulate, eventual adaugate întrebări noi, în funcţie de rezultatele parţiale ale cercetării.
3) Stabilirea unei strategii şi a unor metode de cercetare
După formularea întrebărilor de cercetare, pasul următor îl constituie stabilirea modalităţilor prin
care se va face culegerea informaţiilor, adică prin care se va încerca găsirea răspunsurilor la
interogaţiile de pornire.
În acest sens, se construieşte un design (aranjament) de cercetare şi se identifică metodele

adecvate pentru a culege informaţii care să răspundă la întrebările de cercetare.
3.a) Stabilirea strategiei de cercetare:
Strategii transversale: culegerea de date se face la un singur moment de timp (există o singură
sesiune de culegere de date)
A) Strategia studiului de caz unic (intrinsec, respectiv instrumental): culegerea de date de la un

singur caz la un singur moment de timp pentru descriere
Momentul t_1
Sub.1
Sub.2
Cazul 1
Sub.3
...
Sub.n
Se foloseşte pentru:
 a cerceta un fenomen în adâncime şi în detaliu
 a studia fenomenul într-un context foarte bine delimitat şi controlat (motivaţia
absenteismului studenţilor din grupa A, anul I)
 a utiliza simultan mai multe metode de culegere a datelor (interviul, observaţia, studiul
documentelor sociale).
B) Strategia studiului de caz multiplu: culegerea de date de la mai multe cazuri la un singur
moment de timp pentru comparaţie
Momentul t_1
Sub.1
Sub.2
Cazul 1
Sub.3
...
Sub.n
...
Momentul t_1
Sub.1
Sub.2
Cazul n
Sub.3
...
Sub.n
Se foloseşte pentru:
 a identifica diferenţele şi asemănările care apar între grupuri (de ex. stdenţii din anul I şi
studenţii din anul IV)
 a da seama de motivele sau cauzele pentru care apar aceste diferenţe între respectivele
grupuri
 a explora desfăşurarea unui fenomen în contexte sociale diferite (în principiu se reduce la o
singură metodă)
Strategii longitudinale: culegere de date se face la momente succesive de timp pentru a vedea
evoluţia fenomenelor studiate (există mai multe sesiuni de culegere de date de la aceleaşi unităţi
de cercetare sau aceiaşi subiecţi).
Ex.: Motivaţia pentru învăţare la studenţii de la asitenţă socială pe parcursul celor 3 ani de studii.
Momentul t_1 ... Momentul t_n

Sub.1 Sub.1
Sub.2 Sub.2
Sub.3 Sub.3
... ...
Sub.n Sub.n
3.b) Stabilirea metodei/ metodelor de cercetare şi a tehnicilor adecvate
După stabilirea strategiei sau designului de cercetare, se stabilesc metodele de culegere a datelor
pe care le va utiliza cercetătorul în investigaţia de teren.
Odată stabilite metodele, se poate trece la construirea instrumentelor de cercetare specifice,

pornind de la întrebările de cercetare formulate în etapa 2.
4) Identificarea populaţiei de studiat (universul cercetării) şi a unităţilor de cercetare

(cazurile investigate)
Populaţia de studiat (universul cercetării) reprezintă ansamblul de indivizi, de grupuri, de

colectivităţi sau organizaţii care au legătură cu tema de cercetare.
Exemplu: În cazul evaluării motivaţiei studenţilor cu privire la implicarea în viaţa academică a UBB,
populaţia de studiat o constituie totalitatea studenţilor din UBB, indiferent de anul de studiu, profilul
la care studiază sau limbă de studiu.
Desigur, nu toţi indivizii din universul cercetării ne pot oferi informaţii relevante pentru cercetarea
noastră. Spre deosebire de cercetările cantitative, în care toţi indivizii din populaţia de studiat sunt
egali din punct de vedere al cercetătorului şi sunt selectaţi pe baza unor criterii externe cercetării
(criterii statistice), în abordarea calitativă subiecţii cercetării pot fi ierarhizaţi în funcţie de diferite
criterii specifice temei de cercetare.
Exemplu: În cercetarea noastră, dacă din motive practice ne interesează informaţii culese de la
indivizi care reprezintă relee informaţionale (gate-keepers, informants), atunci vom considera şefii
de ani sau de grupe drept subiecţi ai cercetării noastre.
Dacă vrem să studiem comparativ opiniile şi comportamentele extreme, vom considera drept
posibili subiecţi doar studenţii de la extremele ciclului universitar (anul I, anul IV).
Dacă vrem să vedem cum se formează opiniile despre învăţare în context natural, atunci cazurile
noastre nu vor mai fi indivizi sau persoane, ci grupele de studiu.
Unitatea de cercetare înseamnă acea parte din realitate asupra căreia ne îndreptăm atenţia; poate
fi un grup, o activitate sau o situaţie (o gaşcă de cartier, pescuitul în Deltă, o grevă muncitorească).
Practic, unitatea de cercetare reprezintă cazul pe care noi îl studiem. Unitatea de cercetare
presupune existenţa unuia sau mai multor subiecţi ai cercetării.
Exemple de unităţi de cercetare:

- indivizi: motivaţiile studenţilor de participare la cursuri
- familia: tipuri de educaţie în familiile monoparentale
- grupuri: viaţa de noapte la găştile din Mănăştur
- organizaţii: strategii de comunicare publică ale primăriilor din judeţul Cluj
- evenimente (o manifestaţie de stradă)
5) Alegerea unei locaţii (site sau „teren”)
Alegerea locaţiei/ locaţiilor de desfăşurare a cercetării de teren este etapa ulterioară circumscrierii
populaţiei studiate sau a unităţilor de cercetare. Acesta reprezintă locul exact în care se va face
culegerea propriu-zisă a datelor.
Exemplu: Pentru exemplul dat, se pot alege ca locaţii căminele A1, A2, XVI, II şi IV din complexul
Haşdeu sau clădirile facultăţii de Sociologie, de Ştiinţe Economice şi de Fizică. (alegerea terenului
se motivează atât în raport cu tema şi universul cercetării, cât şi în funcţie de aspectele practice
ale cercetării – exemplu: am ales respectivele cămine deoarece respectă criteriul diferenţei între
stilurile de viaţă ale studenţilor: XVI este cămin exclusiv de băieţi, II şi IV exclusiv de fete, iar A1 şi
A2 sunt mixte; posibilitatea de a face observaţie în aceste cămine este mai mare deoarece
membrii echipei de cercetare locuiesc în Haşdeu etc.)
Alegerea terenului se face în funcţie de:

- posibilitatea ca în acea locaţie să se găsească unităţi de cercetare sau subiecţi care să
ofere informaţii în legătură cu tema cercetată
- facilităţile de acces pe care le oferă locaţia respectivă (cât de uşor e să „intri” în teren)
- resursele umane şi materiale de care dispunem
6) Identificarea modalităţilor de acces la „teren” şi la subiecţi (obţinerea consimţământului

sau colaborarea cu un membru al grupului studiat)
Modalităţi de acces în teren:
a) Formale - aprobări oficiale scrise ale instituţiei în care se desfăşoară culegerea de

informaţii
b) Informale – acordul verbal sau scris al persoanelor cercetate (consimţământ informat)
c) Accesul prin intermediul unui complice sau colaborator (informator-cheie) care face parte
din grupul studiat – în studiile etnografice sau în cazul observaţiei cu identitate disimulată
(ascunsă)
Cererea de aprobare a accesului de către instituţia în care se stabileşte locaţia cercetării trebuie să
conţină obligatoriu:
- numele solicitantului şi apartenenţa lui instituţională;

- scopul pentru care face cercetarea şi beneficiarul cercetării;
- descrierea pe scurt a temei de cercetare
- activităţile care urmează să fie desfăşurate de cercetător în instituţia respectivă (studierea
unor documente, observaţii, interviuri) şi persoanele din instituţie care vor fi participante la
aceste activităţi
- în ce scopuri urmează a fi folosite datele culese;
- cum se va asigura anonimatul instituţiei şi persoanelor implicate, precum şi
confidenţialitatea informaţiilor culese.
Scrisoarea de solicitare a consimţământului informat al subiecţilor cercetaţi trebuie să conţină

următoarele aspecte – (Tutty et al., 2005, pp.52-53):
- antetul instituţiei în numele căreia se realizează cercetarea

- comunicarea temei cercetării
- comunicarea beneficiarului sau a finanţatorului
- motivarea alegerii ca respondent a persoanei căreia i se adresează scrisoarea
- comunicarea şi motivarea scopului principal al cercetării
- asigurarea persoanei de anonimatul şi/sau confidenţialitatea convorbirii
- comunicarea temelor abordate în cadrul convorbirii
- comunicarea duratei şi locului întâlnirilor
- comunicarea faptului că interviul se va înregistra doar cu acordul persoanei
- comunicarea scopului şi mijloacelor de înregistrare şi a condiţiilor de arhivare/ distrugere
- comunicarea drepturilor persoanei de a refuza sau întrerupe în orice moment convorbirea, fără
nici un fel de consecinţe
- comunicarea posibilelor riscuri psihologice sau legale pe care şi le asumă persoana, în funcţie de
declaraţiile pe care le va face (acest aspect depinde de specificul temelor discutate pe parcursul
interviului)
- mulţumirile pentru eventualul accept acordat de persoana căreia i se adresează scrisoarea.
7) Selecţia subiecţilor sau a unităţilor de cercetare (eşantionarea cazurilor, momentelor sau
evenimentelor)
Spre deosebire de cercetarea cantitativă, în care se folosesc eşantioane probabiliste (pentru a

asigura cerinţele reprezentativităţii), în cercetarea calitativă se foloseşte eşationarea intenţională
(orientată către un scop - purposive sampling).
În cercetarea calitativă, eşantionarea înseamnă selectarea unui număr de cazuri necesar culegerii
datelor. Cazuri pot fi nu numai indivizi, ci şi grupuri, evenimente, momente de timp.
Strategii de eşantionare intenţională (purposive sampling):
Tip de eşantionare Scopul

Prin eterogenizare Identificarea tiparelor comune ale cazurilor; se caută o diversitate cât
sau variaţie maximă mai mare de cazuri
Prin omogenizare Reducerea diferenţelor şi aprofundarea detaliilor specifice; se caută
cazuri cât mai asemănătoare
Bulgăre de zăpadă Identificarea cazurilor de la indivizi care ştiu alţi indivizi care ştiu care
cazuri au informaţii necesare cercetării; pentru localizarea
informatorilor-cheie
Cazul deviant sau Studierea fenomenului în situaţii neobişnuite; selectarea cazurilor
extrem neobişnuite (de ex. un om de afaceri de mare succes în domeniul
olăritului)
Cazul tipic Subliniază caracteristicile normale, obişnuite
Cazul critic Studierea cazurilor „barometru”, la care se manifestă foarte puternic
fenomenul studiat (de ex. dacă secretarul primăriei din sat nu înţelege
reglementările unei decizii adminstrative, atunci probabil că nimeni nu
le înţelege)
Intenţionat stratificată Pentru compararea unor subgrupuri omogene din cadrul unui eşantion
eterogen
Criterială Cazurile îndeplinesc un anumit criteriu stabilit de cercetător şi
semnificativ pentru cercetare (de ex. cei care provin din familii cu un
singur părinte)
Oportunistică sau Se urmăresc căi neprevăzute; produce informaţii noi; exploratorie
emergentă
4. PLANIFICAREA ŞI REDACTAREA UNEI PROPUNERI DE CERCETĂRE CALITATIVĂ
Planificarea unei cercetări reprezintă setul de activităţi practice pe care le desfăşoară un cercetător
pentru a-şi organiza munca de culegere de date înainte de intrarea în teren, în aşa fel încât să
eficientizeze activităţile din teren.
Planificarea cercetării poate fi redactată sub forma unui proiect (sau unei propuneri) de cercetare,
atunci când aceasta este elaborată în vederea obţinerii unei finanţări din partea unui posibil
beneficiar.
Proiectul (propunerea) de cercetare are următoarele părţi componente:
A. Pagina de titlu – titlul proiectului, datele de contact ale cercetătorilor, perioada de desfăşurare
a cercetării, datele de contact ale beneficiarului.
B. Rezumatul proiectului (1/2 - 1 pagină)
C. Partea de conţinut a proiectului:
C.1. Introducere: Formularea temei de cercetare

a) identificarea problemei sociale la care răspunde cercetarea şi motivarea
relevanţei acesteia
b) stabilirea obiectivelor cercetării
c) identificarea utilităţii rezultatelor cercetării
C.2. Sinteza studiilor de specialitate care tratează tema respectivă

a) Precizarea conceptelor de bază cu care se lucrează
b) Rezumatul ideilor desprinse în urma consultării lucrărilor de specialitate
C.3. Metodologia cercetării

a) elaborarea schemelor conceptuale şi formularea întrebărilor de cercetare
b) stabilirea şi descrierea strategiilor şi metodelor de cercetare utilizate;
motivarea alegerii acestora şi adecvarea la obiectivele cercetării; sublinierea
avantajelor şi limitelor respectivelor metode
c) identificarea şi descrierea populaţiei de studiat şi a unităţilor de cercetare
vizate (cazuri sau participanţi la cercetare)
d) alegerea şi descrierea locaţiei („terenului”), precum şi a modalităţilor de acces
în respectiva locaţie (formalităţile de obţinere a accesului şi a consimţământului
informat)
e) descrierea modalităţilor de selecţie a subiecţilor (criteriile şi procedurile de
eşantionare)
f) descrierea procedurilor (activităţilor concrete) de culegere a datelor
g) descrierea procedurilor de analiză a datelor
C.4. Resursele materiale şi umane necesare cercetării

C.5. Bugetul general şi detaliat al cercetării
C.6. Planificarea temporală a activităţilor
C.7. Considerentele etice (riscurile la care pot fi supuşi atât subiecţii cercetării, cât şi
cercetătorul, precum şi soluţiile de diminuare a acestor riscuri).
D. Referinţele bibliografice (lista lucrărilor consultate)
E. Anexele
E.1. CV-urile cercetătorilor, cu sublinierea competenţelor în domeniul temei proiectului
E.2. Lista activităţilor realizate în proiect de către fiecare cercetător
E.3. Formularele de consimţământ şi scrisorile de acceptare
E.4. Instrumentele de culegere a datelor (ghiduri de interviu; grile de observaţie;
chestionare de recrutare etc.)
E.5. Alte anexe impuse de finanţator sau considerate importante de către cercetător
Fazele proiectării unei cercetări calitative:
1. Identificarea problemei sociale şi formularea problemei/ temei de

cercetare
2. Planificarea/ proiectarea cercetării

Documentarea Pregătirea Elaborarea unui
(consultarea lucrărilor (elaborarea) plan concret de
de specialitate) metodologiei de activităţi practice
culegere a datelor
Redactarea unei propuneri/ proiect de cercetare
Obţinerea finanţării
3. Intrarea în teren (culegerea datelor)
Teme de retinut:
1. Cum se formuleaza o problema/tema de cercetare calitativa

2. Cum se formuleaza obiectivele unei cercetari calitative
3. Cum se formuleaza intrebarile de cercetare in investigatiile calitative
4. Tipuri de intrebari de cercetare si legatura lor cu obiectivele de cercetare
MEMENTO: Diferenţe semnificative între abordarea cantitativă şi abordarea calitativă
în procesul cercetării
Comparaţie teoretică între abordarea cantitativă şi cea calitativă (adaptat după Bryman, 2001):
Abordarea cantitativă Abordarea calitativă

Orientarea faţă de Deductivă = Inductivă =
relaţia teoriei cu teoria este premisa cercetării de teoria este generată de cercetarea
cercetarea empirică teren şi se supune testării de teren
Orientarea Pozitivistă = Interpretativistă =
epistemologică centrare pe interpretarea realităţii centrare pe interpretarea realităţii
sociale de către cercetători, sociale de către subiecţii cercetării,
conform teoriilor în vigoare conform propriilor lor perspective
Orientarea Obiectivism = Constructivism =
ontologică realitatea socială este un fenomen realitatea socială este rezultatul
obiectiv, un fapt social exterior construit al interacţiunii dintre
actorilor sociali actorii sociali
Diferenţe operaţionale (practice) între cercetarea cantitativă şi cea calitativă (adaptat după
Chelcea, 2001):
Cantitativ Calitativ
Faptele sunt măsurate obiectiv prin Caracteristicile studiate sunt evaluate de către
instrumente şi indicatori standardizate/ţi cercetător prin utilizarea unor instrumente şi
criterii nestandardizate, dependente de
contextul cercetării
Centrarea pe variabile sau fenomene Centrarea pe interacţiuni şi cazuri particulare
(Interesează caracteristicile comune ale unei (Interesează caracteristicile specifice,

populaţii, ale membrilor unei categorii) contextuale ale unui grup sau ale unei
categorii)
Independentă de valori Acceptă şi recunoaşte valorile
(Se folosesc judecăţi factuale; judecăţile de (Judecăţile de valoare sunt parte integrantă a
valoare sunt excluse din demersul ştiinţelor vieţii subiecţilor studiaţi şi sunt acceptate ca
pozitive) atare de către cercetător)
Independentă de context Sensibilă la context
(Centrarea pe corectitudinea aplicării (Centrarea pe activitatea de teren şi pe ideile

standardelor metodologice indiferent de care se pot desprinde din interacţiunea cu
contextul în care se culeg datele; subiecţii cercetării în contexte variate;
Focalizarea pe perspectiva cercetătorului, pe Focalizarea pe perspectiva subiecţilor, pe
modul în care teoria explică comportamentele semnificaţiile date de aceştia propriilor
subiecţilor cercetării) comportamente)
Multe cazuri Puţine cazuri
(Eşantioane reprezentative statistic) (Eşantioane intenţionale, contextuale)

Analize statistice Analize tematice
(Folosirea de cifre, indicatori statistici, tabele, (Folosirea unui limbaj expresiv, a naraţiunii, a
grafice) imaginilor foto sau video)
Cercetătorul este detaşat de subiecţi Cercetătorul este implicat în relaţia cu subiecţii
(Datele sunt culese prin intermediul unor (Datele sunt culese de către membrii echipei
operatori care nu sunt obligatoriu cercetători) de cercetare)
ANEXA - EXEMPLU PRACTIC DE PROIECTARE A UNEI CERCETĂRI PE BAZĂ
DE INTERVIURI CALITATIVE
TEMA CERCETĂRII: Aspecte atitudinale ale participării studenţilor la activităţile

şcolare din UBB
Problema de pornire:
Lipsa de implicare a studenţilor în viaţa academică a UBB este o problemă organizaţională pentru
respectiva universitate şi pentru studenţii săi, deoarece: a) afectează funcţionarea internă a
instituţiei, scade calitatea procesului de învăţământ, în care sunt implicate atât cadrele didactice,
cât şi studenţii; b) blochează realizarea obiectivelor de performanţă ale instituţiei prin lipsa
competitivităţii academice; c) afectează imaginea instituţiei pe termen mediu şi lung.
Obiectivele cercetării:
1. Descrierea percepţiei studenţilor faţă de statutul de student UBB şi faţă de activităţile

şcolare din UBB
2. Identificarea surselor de satisfacţie şi insatisfacţie şcolară
3. Identificarea de soluţii pentru îmbunătăţirea relaţiei dintre studenţi şi instituţia de învăţământ
Rezultate practice vizate:
1. Obţinerea informaţiilor necesare pentru restructurarea listei de discipline din planul de

învăţământ
2. Obţinerea informaţiilor necesare pentru reformarea metodelor de predare utilizate în UBB
3. Obţinerea informaţiilor necesare strategiile viitoare de angajare a personalului didactic
SINTEZA TEORETICĂ
[Prezentarea ideilor desprinse din studiul bibliografiei]
METODOLOGIA CERCETĂRII
[În urma consultării lucrărilor citate anterior]
1. Precizarea şi definirea conceptelor de bază; [elaborarea unor scheme conceptuale]
În cercetarea noastră prin activităţi şcolare înţelegem toate acele activităţi care se desfăşoară în
spaţiul unei facultăţi conform planului de învăţământ oficial. În această categorie intră:
- cursurile
- seminariile
- orele de consultaţii
Prin atitudine înţelegem ..... [aleg definiţia conform literaturii consultate]
În cercetarea noastră utilizăm conceptul de atitudine cu următoarele dimensiuni:

- cognitivă (percepţia) – se referă la modul în care studenţii înţeleg şi îşi reprezintă mental
relaţia lor cu şcoala (ce cred ei?)
- afectiv-motivaţională: se referă la motivaţiile, satsifacţiile şi insatisfacţiile pe care le trăiesc
studenţii în relaţie cu şcoala (ce motive au? Ce simt faţă de?)
- comportamentală – se referă la modul în care se comportă în situaţii concrete (ce fac
efectiv?)
Prin participarea studenţilor la activităţi şcolare înţelegem:...
- participarea propriu-zisă a studenţilor la cusuri şi seminarii
- realizarea de către studenţi a sarcinilor didactice
- implicarea studenţilor în activităţile de evaluare a cadrelor didactice
2) Formularea întrebărilor de cercetare
[vezi mai jos pagina 4]
3). Stabilirea strategiei şi a metodei/ tehnicii de cercetare
Am ales strategia studiului de caz multiplu, deoarece intenţionăm să comparăm rezultatele între
reprezentanţi de la mai multe facultăţi pentru a descoperi:
a) elementele comune, care dau seama de caracteristicile Universităţii în ansamblu
b) diferenţele care apar, pentru a stabili legături între apariţia anumitor elemente specifice
facultăţilor şi influenţa acestora asupra atitudinii studenţilor
Tehnica de cercetare pe care o propunem este acea a interviului individual semistructurat (ghidat).
Avantajele acestei tehnici, în cazul nostru sunt:...
Dezavantajele pe care le putem identifica sunt: ...
4) Identificarea populaţiei de studiat şi a unităţilor de cercetare (cazurile)
Populaţia generală vizată de noi este cea a studenţilor din UBB. Însă, deoarece resursele
materiale nu ne permit studiere tuturor facultăţilor, am ales să comparăm între ei studenţii de la
două facultăţi din UBB, pe care le vom alege după criteriul caracteristicilor contrastante. În cazul
nostru, vom alege Fac. de Fizică şi Facultatea de Ştiinţele comunicării, deoarece:
- profilurile celor două sunt opuse: real vs. umanist
- nr. de studenti atrasi este disproportionat (1:4)
- ....
În cadrul acestor facultăţi, ne propunem să ne concentrăm asupra unui segment de studenţi cu

anumite caracteristici care sunt relevante pentru cercetarea noastră şi anume:
- studenţi la învăţământ cu frecvenţă, deoarece avem posibilitatea să realizăm interviuri faţă
în faţă doar cu cei care locuiesc în Cluj.
- Studenţi care sunt cel puţin în anul II de facultate, deoarece considerăm că aceştia au
informaţiile ce răspund obiectivelor noastre.
5. Alegerea unei locaţii (site sau „teren”)
Cercetarea se va desfăşura la sediul celor 2 facultăţi. [Motivez alegerea]
6. Identificarea modalităţilor de acces la „teren” şi la subiecţi
Accesul in sediul facultăţilor se poate realiza uşor, deoarece participarea la cursuri este liberă în
UBB...
Primul pas pentru a avea acees să subiecţii cercetării este să solicităm de la Decanatul fiecărei
facultăţi aprobarea pentru:
- a obţine de la secretariat un tabel cu studenţii facultăţii şi mediul lor de rezidenţă
- a realiza cercetarea în interiorul instituţiei
Cererea de acces este prezentată în Anexa ... [cererea se anexeaza la propunera de cercetare].
Subiecţii noştri vor fi contactaţi în mod direct, în pauza dintre cursuri....

7. Selecţia subiecţilor
Cercetarea se va realiza pe un eşantion teoretic stratificat de 20 de studenţi, 10 de la Fac de Fizică

şi 10 de la Fac de Ştiinţele Comunicării.
Subiecţii noştri vor fi selectaţi din listele obţinute de la secretariat în ordine alfabetică, respectând
următoarele criterii de stratificare.
Criterii Nr. subiecţi

Fac de comunicare Fac de fizică
Femei 5 5
Bărbaţi 5 5
Mediu urban 5 5
Mediu rural 5 5
Aceste criterii sunt relevante pentru cercetarea noastră, deoarece considerăm că cele două
caracteristici (sexul şi mediul de rezidenţă) diferenţiază atitudinile studenţilor faţă de şcoală.
PROCESUL DE OPERAŢIONALIZARE A OBIECTIVELOR ŞI ÎNTREBĂRILOR DE CERCETARE
Transformarea întrebărilor de cercetare în întrebări de interviu
Ob = obiectiv al cercetării
IC = întrebare de cercetare
IG = întrebare principală de interviu (consemn)
Aspecte atitudinale ale participării studenţilor la activităţile şcolare din UBB

Ob3.
Identificarea
de soluţii
pentru
Ob1. Ob2.
îmbunătăţirea
Descrierea percepţiei studenţilor faţă de statutul de student UBB şi faţă de activităţile şcolare din UBB Identificarea surselor de satisfacţie şi insatisfacţie şcolară relaţiei dintre
studenţi şi
instituţia de
învăţământ
IC 3.1.
IC 2.2. Ce soluţii
IC1.2.
IC1.1. Care sunt propun
Cum se raportează studenţii la procesul de predare-învăţare? IC 2.3.
Care sunt atributele percepute ale IC 2.1. aşteptările studenţii
Dimensiuni: Care sunt motivele de
statutului de student în general şi Care sunt motivele pentru care studenţilor de pentru
Opinie-------------------------------------------------------------Comportament mulţumire/ nemulţumire ale
de student la UBB în particular? studenţii au ales UBB? la UBB? îmbunătăţirea
Factual----------------------------------------------------Ideal studenţilor?
activităţii
În general -------------In particular Trecut --- Prezent şcolare în
UBB?
IG 1 IG 2 IG 5 IG 6 IG 8 IG 9 IG 10 IG 3 IG 4 IG 7 IG 11 IG 12 IG 13
Vă rog să-mi Ce înseamnă Vă rog să îmi Care este Să trecem Cum ar Povestiţi-mi Din ce motive În ţară Înainte de Care sunt Ce vă Ce soluţii
spuneţi în pentru dvs. spuneţi care părerea dvs. acum la lucruri trebui să se despre aţi ales există mai a începe satisfacţiile nemulţumeşte propuneţi
câteva faptul că este părerea despre cum mai concrete desfăşoare modul în specializarea pe multe univ. facultatea, pe care le privitor la conducerii
cuvinte ce sunteţi dvs. despre se face şi să vorbim cursul ideal care vă care o urmaţi care au cum v-aţi aveţi în facultatea pe UBB pentru
înseamnă student al învăţământul şcoală la despre ceea vi în opinia implicaţi dvs. acum? această imaginat că privinţa care o urmaţi? îmbunătăţirea
pentru dvs. UBB? universitar din facultatea la s-a întâmplat dvs.?. în activitatea specilizare. va fi viaţa modului în activităţilor
să fiţi România? care studiaţi? dvs. de când şcolară. Cum Care sunt de student care se face didactice?
student? sunteţi caracterizaţi motivele în UBB? şcoală la (întrebare
student. Ce participarea pentru care Vă rog să facultatea la ecou)
îmi puteţi dvs. la aţi ales îmi faceţi o care sunteţi
spune despre cursuri? UBB? scurtă student?
modul de (întrebare descriere.
predare al ecou)
profesorilor
dvs?
a. Care a. Care a. Referitor la a. Referitor la a. Care sunt a. Ce să a. Care sunt a. Care a. Ce puteţi a. Ce ar trebui
consideraţi consideraţi condiţiile condiţiile aspectele facă motivele dintre spune referitor schimbat în
că este cel că este cel materiale? materiale? pozitive? profesorul? pentru care aceste la condiţiile activitatea
mai mare mai mare Exemplificaţi, alegeţi să lucruri au materiale? conducerii
avantaj? avantaj? vă rog! mergeţi la fost univ.?
anumite împlinite de
cursuri? UBB?
b. Dar cel b. Dar cel b. Referitor la b. Referitor la a. Care sunt b. Ce să a. Care sunt b. Care b. Dar referitor b. Ce ar trebui
mai mare mai mare calitatea calitatea aspectele facă motivele sunt cele la calitatea schimbat în
dezavantaj? dezavantaj? profesorilor? profesorilor? negative? studentul? pentru care pe care nu cadrelor activitatea
Exemplificaţi, alegeţi să le-aţi găsit didactice? profesorilor.?
vă rog! absentaţi de în UBB?
la anumite
cursuri?
...
a., b. = întrebare de continuare (relansare
Laborator de metode calitative.
UTILIZAREA RESURSELOR UMANE ŞI MATERIALE
Exemplu:
Membrii echipei Sarcini Materiale necesare

Popescu M. Se documentează asupra bibliografiei Legitimaţie de bibliotecă
Participă la elaborarea propunerii de ...
cercetare
Realizează 4 interviuri individuale Reportofon
Georgescu S. Se documentează asupra bibliografiei Legitimaţie de bibliotecă

Asigură accesul la teren Adeverinţă din partea decanului Fac.
de Sociologie care atestă faptul că
cercetarea se încadrează în sarcinile
didactice ale cursului de MTCS
Realizează 4 interviuri individuale Reportofon
Transcrie interviurile proprii Computer
PLANIFICAREA CRONOLOGICĂ (TEMPORALĂ) A ACTIVITĂŢILOR:
Exemplu: [un alt exemplu este modelul extras din Arksey, Hilary; Knight, Peter (1999) Interviewing for
Social Scientists: An Introductory Resource with Examples, London: Sage Publications, p.62., vezi anexa a
doua de la Tema 3]
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14
Săptămâna
Activitatea
Studiul x x
bibliografiei
Elaborarea x
sintezei
teoretice
Elaborarea x x
metodologiei
cercetării
Construirea x
ghidului de
interviu
Testarea şi x
modificarea
ghidului de
interviu
Realizarea x x
accesului la
teren
(obtinerea
aprobarilor)
Realizarea x x
interviurilor
pe teren
Transcrierea x
interviurilor
Elaborare x x
dosarului de
27
cercetare
CONSIDERENTE ETICE
(Ce măsuri se vor lua pentru protejarea subiecţilor.)
Cum se va asigura anonimitatea subiecţilor?

Cum se va asigura confidenţialitatea informaţiilor?
Care sunt procedurile practice prin care se obţine consimţământul informat al subiecţilor?
Dacă şi cum se vor aduce la cunoştinţa subiecţilor rezultatele cercetării?
28
ANEXA – FORMULAR PENTRU PROPUNEREA DE CERCETARE

Universitatea „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca
Specializările: Sociologie şi Antropologie
PROPUNERE DE CERCETARE
(SCHIŢĂ)
(se completează casetele libere)

A. Titlul PROPUS pentru lucrare (este orientativ), datele de contact ale autorului.
C.1. Formularea temei/problemei de cercetare

a) identificarea problemei sociale sau de interes ştiinţific la care răspunde
cercetarea şi motivarea relevanţei acesteia
b) stabilirea scopului principal al studiului/cercetării, eventual a întrebărilor teoretice
de la care porneşte investigaţia
c) identificarea relevanţei şi utilităţii rezultatelor cercetării
C.2. Sinteza studiilor de specialitate care tratează tema studiată

a) Precizarea şi definirea conceptelor de bază cu care se va lucra şi care vor
direcţiona căutarea şi citirea literaturii de specialitate
b) Rezumatul ideilor desprinse în urma consultării primare a lucrărilor de specialitate
(pentru completarea propunerii, minim 3 articole din reviste de specialitate)
C.3. Metodologia cercetării
a) formularea obiectivelor specifice de cercetare, precum şi a întrebărilor de

cercetare;
b) formularea unor ipoteze de lucru sau a unui model interpretativ asumat

(prezentarea unei anumite teorii preluate din lucrările de specialitate consultate,
propuse pentru verificare) de la care se porneşte investigaţia (doar dacă este
cazul);
c) elaborarea unei scheme conceptuale (clarificare teoretică a conceptelor

principale specifice temei studiate şi prezentarea grafică a legăturilor dintre acestea)
29
d) descrierea strategiei şi metodelor de cercetare vizate; motivarea alegerii acestora

şi adecvarea la obiectivele cercetării; sublinierea avantajelor şi limitelor
respectivelor metode
e) identificarea şi descrierea populaţiei de studiat (universul cercetării) şi a unităţilor

de cercetare vizate (cazuri sau participanţi la cercetare)
f) alegerea şi descrierea locaţiei („terenului”), precum şi a modalităţilor de acces în

respectiva locaţie (inclusiv modalităţile de protecţie a subiecţilor – etica cercetării)
g) descrierea modalităţilor avute în vedere pentru selecţia cazurilor, subiecţilor

şi/sau momentelor (criteriile şi procedurile de eşantionare avute în vedere)
h) descrierea procedurilor şi tehnicilor propuse pentru culegerea datelor (activităţile

concrete de teren necesare pentru administrarea practică a culegerii de date)
i) descrierea procedurilor propuse pentru analiza datelor
C.4. Resursele materiale şi umane necesare cercetării
30
C.6. Planificarea cronologică a activităţilor

1. Se planifică activităţile de documentare detaliată
2. Se planifică metodologia cercetarii, planul de culegere şi analiză a datelor
3. Se planifică resursele umane şi materiale necesare cercetării
4. Se planifică activităţile practice (procedurile) de culegere a datelor
5: Se planifică activităţile practice de analiză a datelor
6. Se planifică activităţile de elaborare a raportului de cercetare (lucrării de licenţă)
EXEMPLU
Săptămâna
1 2 3 4 5 6 7 8 9 1 1 1 1 1 1 1 17 1 1 2 .... 2 2
Activitatea 0 1 2 3 4 5 6 . 8 9 0 . 5 6
Scrierea propunerii de cercetare x x
Studiul literaturii de specialitate x x x x x
Elaborarea şi redactarea sintezei teoretice x x x
Elaborarea metodologiei cercetării (eventual şi redactarea) x x x
Construirea instrumentelor x x
Testarea şi modificarea instrumentelor x
Realizarea accesului la teren (obtinerea aprobarilor) x x
Culegerea datelor x x x x x
Construirea bazelor de date, codarea şi stocarea datelor x x x
Prelucrarea primară a datelor x x
Analiza şi interpretarea datelor x x x...
Redactarea şi predarea pe capitole a lucrării (specificate x x x x x..
capitolele şi saptămânile calendaristice)
Verificarea şi completarea lucrării
Tipărirea formei finale şi predarea lucrării x.. x
... x
Legenda:
Săptămâna... (Săptămânile din programare nu trebuie neapărat să fie şi săptămâni calendaristice succesive).
1: 12-18 nov.2007
2: 19-25 nov.2007
3: 03-09 dec.2007
4: ...
31
D. Referinţele bibliografice (lista lucrărilor consultate)
E. ANEXE
E.3. Formularele de consimţământ şi scrisorile de acceptare
E.4. Instrumentele de culegere a datelor (ghiduri de interviu; fişe de observaţie;

chestionare de recrutare pentru focus-grupuri etc.)
X. Alte precizări
32
Pachetul B – UTILIZAREA METODELOR DE CULEGERE A DATELOR CALITATIVE
Curs
Interviul:
Etapele unui interviu
Pregătirea interviului. Tehnici de realizare a interviului. Elaborarea ghidului de interviu;

tipuri de întrebări.
O. Tutty, Leslie M.; Rothery, Michael A.; Grinnell, Richard M. (2005) Cercetarea calitativă în
asistenţa socială. Faze, etape şi sarcini, Iaşi: Polirom, pp. 70-76.
O. Blanchet, Alain; Gotman, Anne (1998) „Interviul de producere a datelor”, în De Singly,
François; Blanchet, Alain; Gotman, Anne; Kaufmann, Jean-Claude, Ancheta şi metodele ei:
chestionarul, interviul de producere a datelor, interviul comprehensiv, Iaşi: Polirom, pp. 152-154.
R. Agabrian, Mircea (2004) Cercetarea calitativă a socialului, Iaşi: Institutul European, pp.73-74
şi 96-98.
R. Bryman, Alan (2001) Social Research Methods, Oxford: Oxford University Press, pp. 317-
325.
R. Kvale, Steinar (1996) InterViews: An Introduction to Qualitative Research Interviewing,
London: Sage Publications, pp. 81-105.
Etapele desfăşurării unei cercetări pe bază de interviu
1. Pregătirea interviului
2. Alegerea metodei de înregistrare
3. Desfăşurarea interviului
4. Reflecţia asupra convorbirii
5. Încheierea procesului de culegere a informaţiilor şi transcrierea convorbirii
Etapa 1: Pregătirea interviului
Etapa de pregătire a interviului urmează, în mod firesc, etapei de construire a obiectului

cercetării, care se consideră deja realizată anterior - atunci când s-a realizat planificarea
detaliată a întregii cercetări .
În faza de planificare a studiului s-a realizat construirea obiectului cercetării (formularea temei şi
a interogaţiilor de cercetare, identificarea populaţiei de studiat, stabilirea locaţiei sau „terenului”,
stabilirea metodelor şi a tehnicilor de culegere a datelor). După această activitate, cercetătorul
trece la desfăşurarea propriu-zisă a cercetării de teren.
În situaţia de faţă, cercetarea de teren se bazează pe culegerea datelor prin metoda interviului
calitativ. Aşadar, pregătirea interviului reprezintă prima etapă a cercetării propriu-zise de teren,
în care se realizează următoarele activităţi practice: pregătirea cercetătorului, pregătirea
terenului şi pregătirea subiecţilor.
33
1a. Propria pregătire a intervievatorului:
În etapa de pregătire a cercetătorului pentru desfăşurarea unui interviu, se recomandă ca

acesta să parcurgă următoarele activităţi:
- întâlniri cu cercetători experimentaţi pentru a obţine sugestii privind conducerea unui interviu
- consultarea unor lucrări privitoare la tehnicile de intervievare
- realizarea de exerciţii de tip joc de rol (de cercetător şi de respondent)
- desfăşurarea de interviuri-pilot (exploratorii)
- alegerea unei tehnici de interfviu şi elaborarea unui plan al convorbirii (ghid de interviu)
Unii cercetători cu experienţă (vezi Bryman, 2001) recomandă ca, înainte de plecarea pe teren,
să acordăm atenţie unor aspecte practice, precum:
- să ne asigurăm că am reuşit să fim cât de cât familiari cu contextul în care trăiesc subiecţii
cercetării, pentru a putea înţelege termenii în care va avea loc convorbirea (să cunoaştem
limbajul şi stilul de conversţie al interlocutorilor noştri)
- să pregătim mijloace de înregistrare adecvate şi funcţionale, pentru a putea să ne concentrăm

pe desfăşurarea convorbirii şi nu pe notarea declaraţiilor subiecţilor.
- să ne asigurăm că interviul va avea loc într-un cadru liniştit (pentru a se putea înregistra bine
convorbirea) şi confortabil pentru respondent (pentru ca acesta să nu fie reţinut în declaraţii de
prezenţa altor persoane sau de alţi factori inhibatori).
- să exersăm anumite competenţe de comunicare obligatorii pentru un intervievator calificat.
Lista competenţelor necesare unui intervievator (după Kvale, 1996)
- să fie în temă: să cunoască scopul interviului.

- să fie organizat: să dea sens convobirii, să ceară întrebări de lămurire din partea
intervievatului.
- să fie clar în exprimări: să pună întrebări scurte şi simple; să nu folosească cuvinte de tip
jargon.
- să fie politicos şi înţelegător: să respecte pauzele respondentului, să-i dea acestuia timp de
reflecţie, să-l lase să-şi termine ideile sau frazele, să nu intervină brutal.
- să fie sensibil/ empatic: să asculte atent ceea ce se spune şi să empatizeze cu stările
intervievatului.
- să fie deschis: să fie flexibil şi să răspundă cererilor intervievatului.
- să fie focalizat pe temă: să urmărească permanent obţinerea informaţiilor vizate şi nu a unor
informaţii redundante sau nefolositoare.
- să fie critic: să provoace respondentul pentru lămurirea unor afirmaţii contadictorii sau
neinteligibile.
- să aibă spirit sintetic: să facă legătura între ce se spune la un moment dat cu ceea ce s-a spus
anterior.
- să aibă capacitatea de interpretare şi reformulare a a sensurilor vehiculate: să reformuleze
mai clar afirmaţiile respondentului fără a le schimba sensul, pentru verificarea înţelegerii corecte
a semnificaţiilor lor.
1b. Pregătirea terenului:
34
În această etapă se realizează contactul cu „terenul”. Practic, terenul se referă atât la locaţia
aleasă pentru a fi studiată, cât şi la universul cercetării (populaţia de studiat).
Căutarea şi selecţia respondenţilor unei cercetări pe bază de interviu este un proces legat de
tema, interesele sau obiectivele cercetării respective. În acest sens, pot sa prezinte interes
pentru cercetare cel puţin două tipuri de subiecţi:
a) cei care pot oferi informaţii despre persoanele sau grupul de persoane care ne interesează în
cercetare, deşi aceştia nu reprezintă categoria pe care ne propunem să o studiem; sunt numiţi
adeseori informatori sau persoane de contact.
b) cei care sunt reprezentanţi ai categoriei de populaţie pe care ne propunem să o studiem, cu

alte cuvinte, acele persoane sau grupuri care au luat parte la evenimentul sau fenomenul pe
care îl studiem.
Pentru a ajunge la subiecţii propriu-zişi ai cercetării, este nevoie, uneori, să apelăm la

informatori care să ne faciliteze contactul cu reprezentanţii din interiorul grupului sau comunităţii
cercetate.
Informatorii au însă şi un alt rol deosebit de important într-o cercetare calitativă: aceştia pot oferi
cercetătorului o altă perspectivă asupra evenimentului sau fenomenului studiat, din exterior,
uneori diferită de cea a celor implicaţii (subiecţii noştri).
1c. Pregătirea subiecţilor/ respondenţilor:
În această etapă se realizează efectiv obţinerea consimţământului celor care urmează să fie
intervievaţi. Consimţământul se poate obţine printr-o întrevedere faţă în faţă, prin telefon sau în
scris.
Scrisoarea de acceptare a participării la interviu, adresată posibililor interlocutori, poate să aibă

forme diverse, însă există câteva elemente care este necesar să apară (vezi Tutty & al., 2005,
pp.73-75):
- antetul instituţiei în numele căreia se realizează cercetarea

- comunicarea temei cercetării
- comunicarea beneficiarului sau a finanţatorului
- motivarea alegerii ca respondent a persoanei căreia i se adresează scrisoarea
- comunicarea şi motivarea scopului principal al cercetării
- asigurarea persoanei de anonimatul şi/sau confidenţialitatea convorbirii
- comunicarea temelor abordate în cadrul convorbirii
- comunicarea duratei şi locului interviului
- comunicarea faptului că interviul se va înregistra doar cu acordul persoanei
- comunicarea scopului şi mijloacelor de înregistrare şi a condiţiilor de arhivare/ distrugere
- comunicarea drepturilor persoanei de a refuza sau întrerupe în orice moment convorbirea, fără
nici un fel de consecinţe
- comunicarea posibilelor riscuri psihologice sau legale pe care şi le asumă persoana, în funcţie
de declaraţiile pe care le va face (acest aspect depinde de specificul temelor discutate pe
parcursul interviului)
- mulţumirile pentru eventualul accept acordat de persoana căreia i se adresează scrisoarea
35
Aceste elemente trebuie să se regăsească şi în formularul de consimţământ conştient pe care

viitorul interlocutor trebuie să îl semneze înainte de începerea interviului (pentru un model de
formular de consimţământ vezi Tutty & al., 2005, p.75).
1. Etapa 1: Pregătirea interviului (continuare) – Ghidul de interviu
Instrumentul de cercetare specific metodei interviului este ghidul de interviu. Acesta reprezintă o
listă de teme sau de întrebări folosite ca indicatori sau operatori pentru informaţia care urmează
să fie culeasă de pe teren.
În cercetarea calitativă, instrumentul pe care îl proiectăm în scopul culegerii datelor este

dependent de tehnica de cercetare utilizată.
Atunci când stabilim ce fel de tehnică de intervievare utilizăm, trebuie să luăm în considerare
scopul pentru care folosim metoda interviului. Un interviu poate fi utilizat într-o cercetare
calitativă în 3 scopuri (poate îndeplini 3 funcţii):
 pentru a explora un fenomen despre care nu avem informaţii suficiente (funcţie de
explorare)
 pentru a studia empiric un fenomen, pentru analiza propriu-zisă a unei probleme (funcţie
principală de culegere de date)
 pentru a completa sau verifica informaţiile obţinute prin alte metode de culegere de date
(funcţie de completare, aprofundare sau verificare).
În acest sens, se pot deosebi următoarele tehnici principale ale interviului calitativ:
(În mod obişnuit, în cercetare se folosesc variante combinate ale acestor tipuri de interviu.)
36
Tip de interviu Caracteristici Avantaje Dezavantaje Funcţie Instrument
- abordare non- directivă - se obţin date de - necesită o înaltă Exploratorie Ghid de tip
Interviu nestructurat - nu se folosesc întrebări specifice profunzime calificare a cercetătorului „aide
(de profunzime) pregătite în prealabil - ajută la înţelegerea - libertatea totală în SAU memoire”
- eventual, se foloseşte o întrebare temelor despre care formularea întrebărilor şi (memorizator
Sau Convorbire liberă pregătită (numită consemn iniţial) pentru există puţină informaţie în ordinea lor pot conduce Aprofundare cu însemnări
(Tutty&al., 2005) a lansa discuţia şi a anunţa tema empirică la răspunsuri diferite, de pentru parţiale)
Conversaţie informală principală - necesită timp scurt de unde şi slaba observaţie
(Patton, 2001) - întrebările apar şi se formulează în pregătire comparabilitate a datelor (de obicei e
contextul conversaţiei şi sunt adresate - datele sunt legat de
în ordinea în care apar, cu focalizare pe nesistematice şi dificil de observaţie)
temele generale urmărite, prin analizat
eventuale relansări spontane - necesită timp relativ
îndelungat de aplicare
- abordare semi- directivă - lista de teme determină - necesită o înaltă Metodă Ghid tematic
Interviu semistructurat - temele detaliate pentru convorbire sunt o culegere sistematică a calificare a cercetătorului principală (teme sau
(ghidat, uneori de formulate în prealabil sub formă de listă datelor - flexibilitatea în de culegere întrebări
profunzime) de teme sau de întrebări (consemne - datele sunt formularea întrebărilor şi de date prestabilite)
iniţiale) comparabile şi mai uşor în ordinea lor pot conduce
sau Convorbire cu norme - eventual se formulează şi întrebările de analizat la răspunsuri diferite, care Completare
fixate parţial (Tutty&al., 2005) subsecvente (relansările) - necesită timp scurt de reduc comparabilitatea a datelor
- intervievatorul hotărăşte pe parcursul pregătire şi de aplicare datelor
interviului cum să formuleze întrebările
corespunzătoare temelor şi în ce ordine
să le adreseze
- abordare directivă - comparabilitatea - flexibilitatea mică în Metodă Ghid cu rută
Interviu structurat - formularea şi ordinea exactă a răspunsurilor este foarte relaţia cu respondenţii; principală fixă de
(cu rută fixă de întrebări întrebărilor se stabilesc în prealabil sub mare, datorită formulării - sensibilitate contextuală de culegere întrebări
deschise cu răspunsuri formă de listă fixă (rută) de întrebări; identice a întrebărilor foarte scăzută de date (rar) (prestabilite)
libere) - intervievatorul trebuie să adreseze - se culeg acelaşi tip de - standardizarea formulării
exact aceleaşi întrebări în aceeaşi date de la toţi şi ordinii întrebărilor poate Completare
sau Convorbiri cu norme ordine tuturor respondenţilor, fără a respondenţii limita producerea unui sau
fixate (Tutty&al., 2005) direcţiona răspunsurile - reduce influenţa discurs natural verificare a
intervievatorilor, când - necesită timp îndelungat datelor
aceştia sunt diferiţi de pregătire (instrumentul
- facilitează analiza necesită o testare
datelor minuţioasă)
37
B. Elaborarea unui ghid de interviu
În cazul interviului calitativ, forma şi conţinutul ghidul de interviu sunt strâns legate de tipul de
interviu pe care îl alegem ca tehnică de culegere de date.
Etapele elaborării unui ghid de interviu (adaptat după Bryman, 2001):
Etapele elaborării ghidului pentru Interviu Interviu Interviu

diferite tehnici ale interviului nestructurat de semistructurat structurat cu
calitativ profunzime ghidat rută de întrebări
1. Stabilirea problemei de cercetare

(care urmează să fie abordată prin Obligatorie Obligatorie Obligatorie
metoda interviului)
2. Stabilirea întrebărilor de cercetare
(la care urmează să răspundă Obligatorie Obligatorie Obligatorie
datele culese prin interviu)
3. Elaborarea temelor pentru
Recomandată Obligatorie Obligatorie
interviu
4. Formularea întrebărilor pentru
Nu e cazul Recomandată Obligatorie
interviu
5. Revederea şi reevaluarea
întrebărilor pentru interviu
6. Testarea ghidului într-un studiu
Nu e cazul Recomandată Recomandată
pilot
7. Identificarea de teme noi
8. Revizuirea întrebărilor pentru
interviu
9. Finalizarea ghidului
C. Tipuri de întrebări utilizate în interviul calitativ
La ce se pot referi întrebările utilizate în cadrul unui interviu (Patton, 2002):
- comportamente şi experienţe personale: se referă la ce fac sau au făcut oamenii, cum au acţionat
într-o situaţie sau alta – „Cum s-a întâmplat în cazul dvs.?”.
- valori şi credinţe: se referă la ce cred oamenii despre anumite situaţii generale, dezirabile,
importante pentru societate şi, implicit, pentru viaţa lor (cum e mai bine să se întâmple, ce e bine
să faci) – „Ce credeţi, cum ar trebui să se comporte tinerii?”
- opinii şi atitudini: ce cred oamenii, ce părere au despre anumite evenimente sau situaţii conrete la
care sunt sau au fost martori - „Ce părere aveţi despre guvernul actual?”.
- trăiri, emoţii şi sentimente: se referă la ce simt oamenii în raport cu anumite situaţii sau
evenimente - „Ce simţiţi când vă gândiţi la copiii dvs. plecaţi în străinătate?”.
- cunoştinţe sau informaţii deţinute: se referă la ce ştiu, ce informaţii au respondenţii despre un

eveniment sau situaţie – „Ce s-a întâmplat atunci când...?”
- caracteristici personale sau atribute socio-demografice: se referă la caracteristici ale

respondentului – vârstă, statut profesional, etc.
38
Tipuri de întrebări:
Întrebări introductive („introducing questions”; „opening questions”): introduc subiectul în tema

convorbirii - „Spuneţi-mi, vă rog, când aţi auzit pentru prima oară despre...?”
Întrebări de specificare (particularizare): se cer detalii cât mai amănunţite despre tema abordată,
mai ales când subiectul oferă răspunsuri generale - „Şi cum aţi procedat în acest caz?”, „Cum s-a
întâmplat acest lucru, concret?”
Întrebări de verificare şi/sau de continuare („follow-up questions”): cer respondentului să

reformuleze un răspuns care nu e clar pentru intervievator („Ce înţelegeţi prin ...?”) sau să
elaboreze mai pe larg o temă („Puteţi detalia, vă rog?”)
Întrebări de completare şi/sau aprofundare („probes”): se reia ceea ce s-a spus prin întrebări
directe, cu referire precisă la o afirmaţie a respondentului – „Ce aţi vrut să spuneţi când aţi afirmat
că...?”
Întrebări directe: urmăresc punerea subiectului într-o situaţie bine precizată, pentru a clarifica unele
aspecte neclare sau pentru a exemplifica: „Cum vă simţiţi când soţul dvs. decide că urmează
să...?”
Întrebări indirecte: se folosesc pentru a atenua posibile efecte neplacute ale unei teme sensibile
asupra respondentului - „Cum se poartă oamenii din satul dvs. atunci când sunt nevoiţi să...?”,
urmată de „Dar dvs. ce faceţi în asemenea situaţii?”
Intervenţii de organizare a convorbirii: schimbă tema de discuţie - „Aş dori să trecem la un alt
subiect al discuţiei noastre.”
Pauze: semnalizează că acordăm timp respondentului pentru a reflecta şi a elabora mai pe larg
răspunsul.
Intervenţii interpretative: se reformulează spusele subiectului pentru a verifica înţelegerea lor de

către intervievator, dar şi pentru a invita intervievatul să reflecteze din nou şi să precizeze
semnificaţiile corecte - „Prin aceasta vreţi să spuneţi că...?”, „Adică părerea dvs. este că...?”
Întrebări de încheiere: încheie o temă a interviului sau întreaga convorbire - „Doriţi să mai adăugaţi
ceva la ceea ce am discutat până acum?”, „Ce ar fi trebuit să vă mai întreb şi am omis în această
convorbire/ referitor la acest subiect?”.
Caracteristici ale formulării întrebărilor:
- să fie întrebări cu răspuns liber ales, nedirecţionat (open-ended): Ex. de întrebare cu răspuns
direcţionat: „Cât de satisfăcut sunteţi de acest produs?” (Răspunsul este direcţionat către o singură
dimensiune posibilă, este limitat la un singur plan: gradul de satisfacţie, care poate fi mare, mic
etc.); în schimb, întrebarea „Ce părere aveţi despre produsul X?” lasă respondentului libertatea să
aleagă din întregul repertoriu de răspunsuri şi dimensiuni posibile pe acela care este mai relevant
(salient) sau mai important pentru el (Patton, 2002).
- să se refere la un singur lucru (univocă): întrebarea să nu se refere la mai multe lucruri în acelaşi
timp, să conţină de fapt în formularea sa două sau mai multe întrebări (ex. greşit: „Ce părere aveţi
despre guvern şi despre partidele politice?”, „Ce fel de relaţii aveţi cu vecinii dvs. şi cât de
apropiate sunt acestea?”, „Cât de bine îi cunoaşteţi şi cum vă înţelegeţi cu vecinii dvs.?)
- să fie clare pentru respondenţi: să fie inteligibile (să înţeleagă limbajul) şi să înţeleagă sensul
întrebărilor (la ce anume se referă acestea) (ex. greşite: „Ce părere aveţi despre delincvenţa
39
juvenilă din Cluj?”, „Care consideraţi că sunt în plin postmodernism grupurile de referinţă specifice
unui adolescent român aflat încă în etapa socializării primare?”
- să evite obţinerea de răspunsuri dihotomice (de tip da / nu) – „Sunteţi satisfăcut de acest
produs?”, „Aceasta a fost o experienţă interesantă pentru dvs.?” – sau de răspunsuri ambigue –
„Dvs. aţi propus această soluţie sau autorităţile locale?”.
- să evite:
Întrebările ambigue: utilizează cuvinte cu mai multe înţelesuri (polisemantice), aşadar pot fi
interpretate în moduri diferite de respondenţi („Ce părere aveţi despre modul în care v-a tratat
medicul?” – ambiguitatea: opinia despre cum s-a comportat medicul sau despre tratamentul
prescris de acesta)
Întrebările imprecise: utilizează termeni vagi, cu înţelesuri diferite pentru fiecare persoană („Cum
apreciaţi că se poartă în mod regulat majoritatea tinerilor?”)
Întrebări care sugerează răspunsul: formulate astfel încât sugerează intervievatului răspunsul; sunt
mai ales acele întrebări care se referă la atitudini şi comportamente dezirabile: „Nu credeţi că
politicienii ar trebui să fie mai apropiaţi de oamenii de rând?”
Întrebări bazate pe presupoziţii: presupun anumite lucruri referitoare la intervievat („Preferaţi să

mergeţi la serviciu cu maşina dvs.?” – presupune că subiectul are un serviciu şi că are carnet de
conducere auto).
Întrebări ipotetice: întrebări referitoare la situaţii ipotetice în care ar putea fi pus subiectul („Ce aţi
face dacă mâine aţi pierde toată averea?”)
Ordinea întrebărilor:
1. Secţiunea întrebărilor introductive sau de deschidere

2. Secţiunea întrebărilor de culegere de informaţii generale despre subiect
3. Secţiunea întrebărilor principale referitoare la tema interviului
- se începe cu întrebări generale şi apoi se trece la întrebări specifice, mai ales dacă
subiectul discuţiei este sensibil pentru respondent
- se formulează mai întâi întrebări referitoare la fapte, comportamente, situaţii şi apoi cele
referitoare la atitudini, sentimente sau motivaţii
- dacă este cazul (în interviuri de tip istoria vieţii sau istorie orală) întrebările se adresează
respectând ordinea cronologică a evenimentelor la care se referă
4. Secţiunea întrebărilor de încheiere
40
SUGESTII PENTRU REDACTAREA UNUI GHID DE INTERVIU
 Obiective : obiectivele urmărite în cadrul cercetării se notează la începutul ghidului – au

rolul de a aminti intervievatorului scopurile principale ale studiului.
 Introducere: Uneori este de folos ca la începutul ghidului să se reamintească

intervievatorului frazele exacte pe care trebuie să le spună respondentului la începutul
interviului (tema principală, scopul cercetării, detalii despre beneficiarul cercetării,
aspectele legate de confidenţialitate, permisiunea de a înregistra etc.).
 Lista de teme sau întrebări (corpul ghidului): lista cu temele sau întrebările care
urmează să fie abordate. Se redactează în aşa fel încât să fie uşor de citit şi să existe
spaţiu pentru adnotări din partea intervievatorului. Sugestii practice:
 Utilizarea aranjării temelor şi subtemelor în cascadă (subtemele se

scriu imediat dedesubtul fiecărei teme, aliniate spre interiorul paginii)
 Sublinierea cuvintelor cheie
 Utilizarea culorilor pentru marcarea secţiunilor tematice distincte ale
ghidului
 Utilizarea italicelor şi/sau încadrărilor cu paranteze drepte pentru a
demarca instrucţiunile pentru intervievator (prezente în text) de temele
sau întrebările propriu-zise
 Instrucţiuni de utilizare: Conţin cerinţe şi sugestii adresate intervievatorului, de ex.:

 Formulări sugerate pentru adresarea unor întrebări referitoare la
anumite teme consemnate în ghid
 Instrucţiuni referitoare la conduita în timpul convobirii sau la stilul
conversaţional pe care să le adopte intervievatorul
 Indicaţii referitoare la ordinea unor întrebări sau teme, la prioritatea
abordării unor teme faţă de altele
 Orice alte instrucţiuni necesare pe teren
 Formule de încheiere a convorbirii: să amintească intervievatorului cum să încheie, să

mulţumească şi să reasigure pe respondent de confidenţialitatea convorbirii.
Pentru exemplificare, vezi caracteristicile de redactare a ghidului de interviu de mai jos.
41
ANEXA EXEMPLU - Ghid de interviu CBSS
Subiecţi: Reprezentanţi ai organizaţiei titulare a proiectului de servicii sociale comunitare

(director de proiect, membru al ONG-ului titular de proiect)
Obiectiv: Evaluarea efectelor instituţionale produse de implementarea proiectelor de servicii de

îngrijire a bătrânilor la domiciliu asupra organizaţiilor non-guvernamentale titulare de proiecte
(beneficiare ale finanţării publice).
Introducerea convorbirii:
Bună ziua! Numele meu este... şi sunt cercetător la Institutul de Studii Sociale din Cluj. Fac parte dintr-o
echipă de cercetători care realizează un studiu de teren asupra [tema cercetării] efectelor instituţionale
ale desfăşurării proiectelor de servicii sociale asupra organizaţiilor care derulează asemenea proiecte.
Beneficiarul studiului nostru este Agenţia X. Instituţia dvs. a avut un proiect de îngrijire la domiciliu a
vârstnicilor, sprijinit de Agenţia X, de aceea dvs. aţi fost ales pentru a ne împărtăşi din experienţa prin
care aţi trecut pe parcursul punerii în practică a acestui proiect. Orice informaţie din partea dvs. ne va fi
de mare folos pentru a înţelege problemele care apar în derularea proiectelor de servicii sociale şi pentru
găsi soluţii la aceste probleme.
De aceea, vă rog să acceptaţi să discutăm vreme de aprox. 30 de min. despre aceste lucruri. De
asemenea, vă rog să acceptaţi să înregistrez pe casetă audio discuţia noastră, deoarece astfel e sigur că
nu voi uita nimic din ceea ce veţi spune. Vă asigur că nimeni în afara celor care facem acest studiu nu va
avea acces la înregistrarea discuţiei noastre de astăzi, iar ceea ce vom discuta nu va fi folosit decât
exclusiv pentru a identifica problemele cu care se confruntă organizaţiile precum cea pe care o
reprezentaţi.
Secţiunea A. Înainte de desfăşurarea proiectului
[Intro:] În urmă cu câtva timp, organizaţia dvs. a primit de la Agenţia X. fonduri pentru
îngrijirea bătrânilor la domiciliu în cadrul proiectului [precizează numele proiectului!].
1. După părerea dvs., ce importanţă avea rezolvarea acestei probleme pentru vârstnicii care
benficiază de aceste servicii de îngrijire?
Relansare:
 Căror nevoi ale acestora răspunde proiectul dvs.?
2. Înaintea obţinerii acestor fonduri, aţi mai avut încercări de rezolvare a problemei vârstnicilor
care au nevoie de îngrijire la domiciliu?
Relansări:
 Dacă da, în ce au constat acestea?
 Dacă nu, a fost contextul în care v-a venit ideea de a aplica pentru acest proiect la
FRDS?
3. Înaintea realizării [precizează numele proiectului!], ce alte tipuri de servicii sociale a mai
oferit organizaţia dvs. unor grupuri dezavantajate din comunitate?
4. Ce parteneri aţi avut în aceste proiecte? (autorităţile locale, regionale sau centrale, instituţii
guvernamentale descentralizate, ONG-uri, donori, finaţatori de proiecte etc.)
Secţiunea B. Participarea la proiect
42
[Intro:] În continuare, vă rog să-mi povestiţi, pe scurt, despre cum a început şi cum s-a desfăşurat
acest proiect.
5. Cum a apărut iniţiativa/ ideea acestui proiect?

Relansare: Aţi avut o cerere din partea unei alte instituţii, organizaţii, grup de
persoane?
6. Cine (ce instituţii, persoane sau grupuri) v-au ajutat în faza de desfăşurare efectivă a
proiectului?
Relansări:
 Cum s-au implicat Primăria şi Consiliul local în activităţile desfăşurate pentru
îngrijirea bătrânilor la domiciliu?
 Dar Consiliul Judeţean?
 Dar serviciile guvernamentale descentralizate (de ex. direcţiile de asistenţă socială,
de sănătate publică sau asistenţă medicală)?
 Dar ONG-urile din localitate?
 Dar biserica/ preotul?
7. Care au fost principalele probleme apărute pe parcursul realizării [precizează numele

proiectului]? Cum au foste ele rezolvate?
Relansări: În completarea celor spuse de dvs., ce probleme au apărut în:
 relaţia cu autorităţile locale;
 relaţia cu serviciile publice de protecţie socială
 relaţia cu alţi parteneri din proiect (asociaţii sau organizaţii implicate)
 relaţia cu beneficiarii direcţi/ vârstnicii care au beneficiat de serviciile dvs. (în
termeni de: încredere/neîncredere, entuziasm/indiferenţă, participare/neimplicare);
 relaţia cu FRDS.
8. După părerea dvs., care este cel mai important succes al proiectului? Dar principalul său
insucces?
Secţiunea C. Impactului implementării proiectului, în termenii formării de competenţe
[Intro:] Să discutăm acum despre influenţa acestui proiect asupra dvs. şi a beneficiarilor dvs.
9. Care au fost cele mai importante lucruri pe care le-aţi învăţat din participarea la acest proiect?
Relansări:
 Care consideraţi că este cel mai mare câştig pentru experienţa dvs. (profesională sau
organizatorică) pe care vi l-a adus acest proiect?
 Ce anume din experienţa dobândită în proiectul FRDS consideraţi că vă va fi folositor
pe viitor?
10. Cum a influenţat derularea acestui proiect organizaţia dvs.? (Aspecte pozitive şi negative)
Relansări şi Teme de urmărit:
 structura şi mărimea organizaţiei,
 bugetul,
 portofoliul de parteneri,
 strategia de fund-raising,
 capacitatea de scriere de proiecte
43
11. După încheierea proiectului, organizaţia dvs. a mai aplicat şi pentru alte proiecte de finanţare
de servicii comunitare?
Relansări:
 Dacă da, ce fel de proiecte?
 Ce anume din experienţa acumulată v-a folosit pentru pregătirea şi/ sau punerea în
practică a respectivului proiect?
12. Aceasta a fost ceea ce am ne-am propus să discutăm. Dacă dvs. doriţi să mai adăugaţi ceva la
ceea ce am discutat deja, vă rog să faceţi acest lucru.
Încheierea convorbirii:
Vă mulţumesc pentru timpul acordat şi pentru informaţiile folositoare pe care mi le-aţi

împărtăşit! Vă asigur din nou că nimeni în afara celor care se ocupă de această cercetare nu va
avea acces la înregistrarea discuţiei noastre de astăzi, iar ceea ce mi-aţi spus nu va fi folosit
decât exclusiv pentru a identifica problemele cu care se confruntă organizaţiile precum cea pe
care o reprezentaţi.
Instrucţiuni de utilizare a ghidului de interviu:
 Ghidul de interviu este structurat pe următoarele componente:
 [Intro]: Text de definire a temei generale a unei secţiuni de întrebări (se citeşte
respondentului pentru a-l introduce în temă)
 Consemne: întrebările propriu-zise, numerotate, care formulează temele particulare
de interes pentru interviu (se citesc întocmai respondentului, după care se aşteaptă
răspunsul acestuia; în cazul în care nu înţelege întrebarea, aceasta se reformulează;
în cazul în care răspunsul este vag, în afara temei sau incomplet, se relansează
discuţia prin reformulările particulare de la relansări sau prin alte reformulări pe
care le consideraţi potrivite).
 Relansări: întrebări înlocuitoare sau suplimentare prin care se cer informaţii sau
opinii lămuritoare sau de completare a celor spuse anterior de respondent.
Relansările reprezintă aspecte particulare ale temelor (consemnelor) interviului (nu
este obligatoriu să fie citite întocmai, însă adresarea şi reformularea lor se face
exclusiv în funcţie de formulările utilizate de persoana intervievată şi la momentul
oportun :).
 Textele scrise cu italice se adresează exclusiv intervievatorului şi reprezintă instrucţiuni

referitoare la precizări care cer atenţie sporită [dacă se află între paranteze drepte] sau la
sensul întrebării (dacă se află între paranteze rotunde) .
 Durata medie testată a interviului : 30 min.

44
ANEXA LA CURS – ELABORAREA UNUI GHID DE INTERVIU
I. Exemplu de MEMO („aide memoire”)

- pentru un interviu nestructurat cu temă principală -
Obiectiv: Explorarea categoriilor de posibile soluţii pentru îmbunătăţirea activităţilor primăriei

- studiu pilot.
(Scopul studiului pilot: identificarea de indicatori pentru secţiunea „percepţia cetăţenilor cu
privire la activităţile primăriei” dintr-un chestionar de evaluare a percepţiei populaţiei asupra
eficienţei administraţiei locale.)
Tema principală: Soluţii pentru îmbunătăţirea activităţilor primăriei
CONSEMN INIŢIAL: Pentru îmbunătăţirea activităţilor sale, Primăria Cluj-Napoca

are nevoie de părerile cetăţenilor care locuiesc în acest oraş. Dvs. ce sugestii (sfaturi)
aveţi să-i transmiteţi primarului pentru ca în viitor lucrurile să meargă mai bine în
oraşul nostru?
Instrucţiuni:
Întrebarea principală (consemnul iniţial) se adresează fiecărui subiect selectat, după care se
aşteaptă răspunsul acestuia.
Pe parcursul convorbirii, se aprofundează prin întrebări suplimentare fiecare temă particulară
la care se referă subiectul.
Dacă răspunsul nu corespunde temei principale sau dacă subiectul dă răspunsuri incomplete, se
relansează discuţia prin formularea de întrebări referitoare la următoarele teme posibile:
 Soluţii pentru gospodărirea mai bună a spaţiilor publice (spaţii verzi, parcări, pieţe ş.a.)
 Soluţii pentru îmbunătăţirea traficului auto şi pietonal
 Soluţii pentru reducerea birocraţiei în relaţiile cetăţenilor cu funcţionarii primăriei
 Soluţii referitoare la curăţenia oraşului
 Alte teme care apar pe parcurs
La sfârşitul interviului:
Vă mulţumesc pentru timpul acordat !
45
II. Exemplu de ghid TEMATIC

- pentru un interviu semistructurat -
GHID DE INTERVIU
Tema cercetării - Eficienţa, rolul şi funcţiile ştiinţei în societatea românească

Subiecţi: Cercetători - angajaţi la universităţi sau la institute de cercetare ale Academiei Române
Obiectivele cercetării:
- atitudini faţă de cunoaşterea ştiinţifică, autonomia ştiinţei faţă de puterea politică, rolul şi funcţiile
cercetării ştiinţifice;
- percepţii şi reprezentări privind performanţa ştiinţifică şi eficienţa socială a activităţii de cercetare
realizate la ora actuală în România;
- identificarea dificultăţilor şi problemelor specifice activităţilor de cercetare; identificarea dificultăţilor şi
problemelor specifice activităţilor de cercetare; identificarea de soluţii pentru creşterea nivelului de
performanţă ştiinţifică.
1. Ce dificultăţi întâmpină activitatea de cercetare în România la ora actuală referitor la:

 resurse: financiare, personal (număr, calificare) documentare, materiale (infrastructură,
dotări)
 administrativ - organizatorice
 relaţiile cu instituţiile statului (minister, CNCSIS, guvern...) cu agenţii economici
 performanţa
 valorificarea / utilizarea rezultatelor
 statutul cercetătorului ştiinţific în România
 colaborarea dintre institute de acelaşi profil / interdisciplinaritate
2. Modalităţi practice de rezolvare a acestor probleme (ce soluţii propune subiectul?)
3. Extinderea accesului la finanţări (cum s-ar putea obţine mai mulţi bani pentru cercetare?)
 sprijinul guvernamental
 firme / agenţi economici
 colaborări internaţionale
4. Care sunt punctele tari ale cercetării ştiinţifice româneşti actuale
5. Cum sunt valorificate, în general, rezultatele activităţii de cercetare ştiinţifică de către:
 instituţii centrale ale statului

 instituţii locale ale statului
 agenţi economici cu capital de stat
 agenţi economici cu capital privat
6. Cum s-ar putea îmbunătăţi gradul de utilizare a rezultatelor activităţii de cercetare ştiinţifică
7. Cum ar putea participa în mai mare măsură cercetarea ştiinţifică la îmbunătăţirea calităţii vieţii
populaţiei
8. Cum este mediatizată activitatea de cercetare ştiinţifică. Relaţia cercetătorilor cu societatea
9. Ce răspunsuri concrete poate oferi ştiinţa la problemele pe care le întâmpină România.
10. Implicarea oamenilor de ştiinţă în rezolvarea problemelor ţării
11. Finalitatea activităţii de cercetare (obiectivitate / partizanat, a explica sau a construi o lume mai bună)
46
III. Exemplu de ghid de tip RUTĂ (listă fixă) de întrebări

- pentru un interviu structurat calitativ -
GHID INTERVIU – (aici sunt prezentate doar câteva extrase)
Tema: Atitudini şi comportamente asociate comportamentului de fertilitate după 1989.

Subiecţi pentru interviu: femei cu copii
Instrucţiuni:
Toate întrebările (atât cele principale, cât şi cele subordonate) se adresează tuturor subiecţilor
întocmai cum sunt formulate în ghid şi în ordinea în care apar aici.
SECŢIUNEA A: ASPECTE GENERALE
1. Pentru început, aş dori să îmi spuneţi câteva cuvinte despre dvs. Puteţi să îmi spuneţi ce doriţi dvs.
despre orice aspect considerat relevant: viaţă profesională, viaţă de familie, activităţi, împliniri, dorinţe?
2. Gândindu-vă la viaţa dvs. actuală, care sunt aspectele de care sunteţi mulţumită:
2.1. În ceea ce priveşte viaţa dvs. profesională?
2.2. În ceea ce priveşte viaţa dvs. de familie?
2.3. În ceea ce priveşte copiii dvs.?
3. Dar aspectele de care sunteţi nemulţumită:

3.1. În ceea ce priveşte viaţa dvs. profesională?
3.2. În ceea ce priveşte viaţa dvs. de familie?
3.2. În ceea ce priveşte copiii dvs.?
SECŢIUNEA B: DECIZIA DE A AVEA COPII. FACTORI DE INFLUENŢĂ, MOTIVAŢII, TEMERI ŞI

ÎNGRIJORĂRI
4. Povestiţi-mi cum s-a întâmplat când aţi avut primul copil?

1.1. V-aţi propus să aveţi un copil sau s-a întâmplat?
5. Cum aţi luat decizia de a avea primul copil?

5.1. A fost o decizie a ambilor parteneri?
5.2. Care au fost motivele pentru care v-aţi dorit să aveţi un copil tocmai?
5.3. Cum v-au influenţat cei de lângă dvs. (rudele, prietenii) în decizia de a avea
un copil?
5.4. Care au fost temerile (îngrijorările) legate de această decizie?
FILTRU: Câţi copii aveţi? [Dacă are 2 copii sau mai multi]
6. Povestiţi-mi cum s-a întâmplat când aţi avut al doilea [ultimul] copil (observaţie: dacă
are mai mult de 2 copii se întreabă despre ultimul):
6.1. V-aţi propus să aveţi al doilea copil sau s-a întâmplat?
7. Cum aţi luat decizia de a avea al doilea copil (ultimul copil)?

7.1. A fost o decizie a ambilor parteneri?
7.2. Care au fost motivele pentru care v-aţi dorit să aveţi un al doilea copil?
7.3. Cum v-au influenţat cei de lângă dvs. (rude, prieteni) în această decizie?
7.4. Care au fost temerile (îngrijorările) legate de această decizie?
..
... ... ... ... ... ... ...
12. Gândindu-vă la femeile şi bărbaţii din România asemănători dvs. ca educaţie, vârstă , venituri, stil de
viaţă, care ar fi motivele pentru care aceştia nu şi-ar dori să aibă copii?
47
13. Dar motivele pentru care femeile şi bărbaţii asemănători dvs. şi-ar dori să aibă copii?
SECŢIUNEA C: COSTURI ŞI BENEFICII ASOCIATE NATALITĂŢII.
14. Cum a schimbat viaţa dvs. primul copil?

14.1. Cum s-a schimbat viaţa profesională, v-a afectat cariera în vreun fel? În ce
fel?
14.2. Dar viaţa personală, relaţia cu partenerul, relaţiile sexuale?
14.3. Cum s-a schimbat modul de petrecere a timpului liber?
15. Ce greutăţi/probleme aţi întâmpinat datorită copiilor?
15.1. Care a fost cea mai mare greutate/necaz?
16. Care au fost mulţumirile / bucuriile legate de venirea pe lume, creşterea şi îngrijirea copiilor?
16.1. Care a fost cea mai mare bucurie/satisfactie?
SECŢIUNEA D: COMPORTAMENTE ŞI INSTANŢE DE SPRIJIN.
17. Ce greutăţi aţi întâmpinat în perioada de creştere a copiilor?
18. Ce aţi făcut pentru a vă descurca?
19. Care au fost persoanele care v-au ajutat? În ce fel?
19.1. S-au implicat rudele în creşterea copiilor? În ce fel?

19.2. S-a implicat partenerul? In ce fel?
20. Cum aţi fi dorit să fi fost ajutată?
21. Care este cea mai mare greutate/dificultate a mamelor din România de azi?
21.1. Cum ar trebui ajutate acestea?
... ... ...
Vă mulţumesc!
48
Curs
Interviul. Conducerea, înregistrarea şi transcrierea interviurilor
O. Tutty, Leslie M.; Rothery, Michael A.; Grinnell, Richard M. (2005) Cercetarea calitativă în asistenţa
socială. Faze, etape şi sarcini, Iaşi: Polirom, pp. 77-90 şi 98-102.
O. Bryman, Alan (2001) Social Research Methods, Oxford: Oxford University Press, pp. 320-323.
R. Kaufmann, Jean-Claude (1998) „Interviul comprehensiv”, în De Singly, François; Blanchet, Alain;
Gotman, Anne; Kaufmann, Jean-Claude, Ancheta şi metodele ei: chestionarul, interviul de producere a
datelor, interviul comprehensiv, Iaşi: Polirom, pp. 234-243.
R. Blanchet, Alain; Gotman, Anne (1998) „Interviul de producere a datelor”, în De Singly, François;
Blanchet, Alain; Gotman, Anne; Kaufmann, Jean-Claude, Ancheta şi metodele ei: chestionarul, interviul
de producere a datelor, interviul comprehensiv, Iaşi: Polirom, pp. 157-170.
Amintiţi-vă !!!
Etapele desfăşurării unei cercetări pe bază de interviu:

1. Pregătirea interviului
2. Alegerea metodei de înregistrare
3. Desfăşurarea interviului
4. Reflecţia asupra convorbirii
5. Încheierea procesului de culegere a informaţiilor
Etapa 2: Alegerea metodei de înregistrare
2a. Înregistrarea audio sau video:
Înregistrarea interviurilor se poate face pe bandă magnetică sau pe suport electronic din mai
multe motive:
- se păstrează întocmai, cu fidelitate maximă, discursul subiectului, cuvânt cu cuvânt.

- oferă intervievatorului posibilitatea să se concentreze exclusiv asupra conducerii convorbirii
(acesta nu mai are preocuparea de a nota cât mai exact spusele interlocutorului său)
- oferă posibilitatea cercetătorului de a-şi corecta ulterior, după ascultarea înregistrării, erorile
metodologice, exprimarea, strategia conversaţională etc.
- reprezintă sursa după care se poate face apoi transcrierea exactă a convorbirii; anumite
pasaje din transcriere se folosesc ulterior în analiza datelor pentru a susţine interpretările
cercetătorului şi concluziile acestuia.
Dezavantaje:
- crează inhibiţie respondentului, care, atunci când este înregistrat, poate evita unele răspunsuri
sincere, pentru a se pune la adăpost de posibila folosire a acestora împotriva lui.
2b. Însemnările sau notele simultane convorbirii:
Însemnările făcute pe parcursul convorbirii se utilizează din două motive:
I. Atunci când nu este posibilă înregistrarea audio - înainte sau în timpul convorbirii, pot apărea
următoarele situaţii:
a) din diverse motive (cele mai invocate sunt legate de confidenţialitatea conversaţiei),
respondentul poate să nu fie de acord cu înregistrarea interviului. În acest caz, se recomandă
ca intervievatorul să ia notiţe de mână prin care să încerce să reţină ideile principale pe care le
49
dezvoltă respondentul, eventual să citeze cât mai exact anumite pasaje relevante din
răspunsurile pe care le dau cei intervievaţi.
b) uneori aparatura de înregistrare nu poate fi utilizată din considerente tehnice (defecţiuni) sau
din motive legate de contextul în care se desfăşoară interviul (condiţii improprii de înregistrare:
zgomote exterioare, prezenţa unor aparate care interferează – de exemplu în cabinete de spital
sau derularea interviului în locuri în care este interzisă înregistrarea – instituţii cu regim special).
II. Pentru a completa informaţiile înregistrate pe banda audio – se utilizează simultan cu

înregistrarea audio a convorbirii:
a) pentru a nota diverse observaţii personale referitoare la derularea interviului pe care

intervievatorul doreşte să le reţină pentru a le folosi atunci când face analiza convorbirii, de ex.:
 observaţii privitoare la comportamentul non-verbal al respondentului – mimica, gesturile
care însoţesc discursul;
 observaţii privitoare la locul în care se desfăşoară conversaţia – descrierea locuinţei în
care are loc interviul, atunci când se utilizează şi metoda observaţiei concomitent cu
metoda interviului;
 observaţii referitoare la ideile care îi apar cercetătorului pe parcursul convorbirii şi care
pot fi transformate în întrebări ulterioare sau care pot fi de folos în etapa de analiză a
interviului)
b) pentru a face, chiar pe parcursul interviului, o analiză spontană a informaţiei primite, prin
notarea pe loc a temelor principale care se desprind din ceea ce spune (discursul) persoana
intervievată; acesta este un prim pas în stabilirea a ceea ce anume urmează să fie transcris din
convorbirea respectivă şi ce anume nu merită reţinut pentru transcriere sau pentru analiză.
2c. Însemnări sau note ulterioare interviului:
Al treile tip de note constau în consemnarea aspectelor principale ale convorbirii, imediat după
încheierea acesteia.
Se folosesc, de obicei, două tipuri de însemnări:
a) sub formă de jurnal, în care se consemnează impresiile şi comentariile „la cald” pe care le
are intervievatorul după ce a terminat conversaţia.
b) sub formă de proces-verbal, în care se notează:

 pe o coloană: redarea cât mai exactă a convorbirii, atât întrebările utilizate de
intervievator, cât şi răspunsurile celui intervievat
 pe altă coloană: orice observaţie referitoare la ce s-a întâmplat pe parcursul interviului,
precum şi comentariile intervievatorului referitoare la ceea ce a spus respondentul.
Etapa 3: Desfăşurarea interviului
Pentru conducerea cât mai reuşită a unui interviu este necesară parcurgerea următoarelor
sarcini sau sub-etape (Tutty & al., 2005):
3a) Stabilirea unei relaţii de încredere şi parteneriat cu persoana intervievată (angrenarea)
Relaţia de încredere se stabileşte la începutul convorbirii, atunci când cercetătorul se prezintă şi

expune motivele pentru care are loc interviul. Pentru a crea o atmosferă de încredere cel care
va conduce interviul trebuie să respecte regulile de politeţe specifice grupului din care face
parte interlocutorul său şi să îi prezinte acestuia toate detaliile referitoare la desfăşurarea
conversaţiei (ce se aşteaptă de la cel intervievat şi care sunt drepturile sale pe parcursul
convorbirii).
50
3b) Obţinerea angajamentului persoanei intervievate de a se implica în discuţie (angajarea)
Aceasta sarcină constă în obţinerea acceptului persoanei intervievate de a participa la discuţie

în condiţiile propuse de intervievator. Pentru aceasta se poate oferi interlocutorului un rezumat
oral sau scris al temelor care urmează să fie discutate, eventual o listă cu întrebările la care
urmează să răspundă.
3c) Conducerea convorbirii
Aceasta constă în dirijarea discuţiei propriu-zise în conformitate cu temele urmărite –

respectarea cerinţelor ghidului de interviu–, precum şi în concordanţă cu strategiile de
intervenţie (stiluri de conversaţie, tonalităţi ale vocii etc.), stabilite anterior începerii interviului
sau care se ivesc pe parcurs.
Conducerea convorbirii este o activitate dependentă de:

 modul de formulare a întrebărilor de către intervievator
 dinamica interviului (conversaţiei)
Tipuri de întrebări: Pentru ordinea şi formularea întrebărilor se fac, de obicei, următoarele

recomandări (vezi şi Cursul 7):
- întrebările să se respecte o ordine logică a conversaţiei (vezi „Ordinea întrebărilor” în cursul

7), în care întrebările introductive să anunţe tema discuţiei, întrebările principale să meargă de
la general la particular, de la fapte la opinii etc., iar la final să se regăsească întrebările de
încheiere.
- informaţiile particulare despre participanţii la interviu (atribute socio-demografice: statut
profesional, loc de muncă, surse de venit, loc de naştere etc.) se culeg, pe cât posibil, la
sfârşitul convorbirii.
- întrebările să fie formulate în mod neutru, fără ca intervievatorul să exprime prin întrebare o
judecată de valoare personală (gen: „Ce părere aveţi despre persoanele iresponsabile care îşi
părăsesc copiii în centre maternale?”, spre deosebire de „Ce părere aveţi despre persoanele
care îşi dau copiii în îngrijire centrelor maternale?”. )
- întrebările să evite formulări care pot fi interpretate de interlocutori ca necesitând răspunsuri
prin care să se justifice pentru un comportament al lor (gen: „De ce v-aţi abandonat copiii?” spre
deosebire de „Ce aţi simţit (eventual, la ce v-aţi gândit) atunci când aţi lăsat copiii în îngrijirea
centrului maternal?”)
Dinamica discuţiei: O situaţie de interviu reprezintă nu numai un simplu fapt de conversaţie, ci o

interacţiune complexă între o persoană care pune întrebări (intervievator) şi o persoană care
răspunde la aceste întrebări (intervievat). De aceea, modul de formulare a întrebărilor, precum
şi intervenţiile celui care conduce un interviu sunt lucruri foarte importante în economia unei
astfel de convorbiri.
Cursul unei convorbiri de tip interviu este, de obicei, dirijat utilizându-se următoarele tipuri de
intervenţii (după Blanchet & Gotman, 1998) - pentru exemplificare, vezi ANEXA:
1. Consemnul: intervenţie care introduce o temă nouă de discuţie şi care structurează

conversaţia (stabileşte despre ce urmează să se discute şi din ce punct de vedere)
 sunt intervenţii sau întrebări directoare care organizează convorbirea în funcţie de
temele urmărite de cercetător; fiecare temă nouă este introdusă prin lansarea unui
nou consemn (care, de obicei, ia forma unei întrebări introductive).
51
2. Relansarea: intervenţie prin care se cer informaţii suplimentare referitoare la spusele

celui intervievat, pentru a completa sau pentru a aprofunda răspunsurile anterioare.
 relansările nu deschid noi teme de discuţie, ci se folosesc pentru a completa
informaţii pentru o temă de discuţie aflată în curs sau pentru a reveni la o temă
anterioară, insuficient explorată.
 sunt intervenţii sau întrebări prin care intervievatorul subliniază, sintetizează sau
reformulează ceea ce a spus cel intervievat, pentru a obţine precizări lămuritoare
referitoare la o afirmaţie sau la o declaraţie a respondentului.
Utilizarea anumitor întrebări poate fi adecvată sau nu într-o convorbire, în funcţie de tema
convorbirii, de caracteristicile persoanei intervievate şi de situaţia sau momentul în care se află
conversaţia. De fiecare dată când un cercetător se pregăteşte să adreseze o întrebare este
recomandat să se gândească cel puţin la trei aspecte esenţiale:
- „La ce îmi este de folos această întrebare? Ce informaţii relevante pentru tema/ temele mele
pot obţine prin această întrebare?”
- „Cum se va simţi interlocutorul meu dacă pun această întrebare? Cum va afecta această
întrebare starea sau dispoziţia celui intervievat?”
- „Cât este de potrivită această întrebare în acest moment?”
3d) Încheierea convorbirii
Orice convorbire nu se încheie brusc şi fără ca temele urmărite să fi fost epuizate. Încheierea
unui interviu este un proces care trebuie pregătit din timp. Terminarea unei discuţii se anunţă cu
câteva minute înainte de scurgerea timpului programat pentru convorbire. Astfel, interlocutorului
i se mai dă timp pentru a putea spune lucruri pe care ar fi dorit să le spună şi care nu au fost
abordate în cadrul interviului.
La momentul încheierii, se recomandă ca intervievatorul să facă o sinteză a convorbirii şi să-l

invite pe respondent să completeze cu ceea ce crede de cuviinţă.
După întreruperea înregistrării, cercetătorul (cel care a condus interviul) respectă următorii paşi:
- aduce asigurări că interviul este confidenţial.

- repetă care sunt condiţiile în care informaţiile împărtăşite vor fi utilizate de cercetător.
- cere acceptul de a continua interviul (dacă este un interviu în etape) sau acordul de a reveni
pentru lămuriri suplimentare, în caz că va fi nevoie.
- oferă respondenţilor posibilitatea de a parcurge notiţele cu transcrieri făcute în timpul
interviului sau de a asculta înregistrarea.
- oferă respondenţilor posibilitatea de a trimite ulterior convorbirii informaţii care să completeze
declaraţiile lor şi de a contacta cercetătorul pentru eventuale întrebări.
- confirmă, dacă este cazul, faptul că o formă intermediară a raportul va fi trimisă şi celui
intervievat, pentru a certifica veridicitatea interpretărilor cercetătorului (se utilizează în scopul
validării datelor prin respondenţi).
- mulţumeşte pentru participarea la interviu.
Etapa 4: Reflecţia asupra convorbirii:
Reflecţia asupra convorbirii constă în revederea şi analizarea fiecărei etape a interviului, atât în
timpul planificării şi realizării convorbirilor, cât şi după încheierea fiecărei convorbiri în parte.
Această etapă oferă cercetătorului posibilitatea de a-şi îmbunătăţi tehnicile de conducere a

interviurilor, de a-şi reformula planul de studiu, inclusiv întrebările de cercetare şi, nu în ultimul
rând, de a pregăti procesul de analiză a datelor culese de pe teren prin metoda interviului.
52
Reflecţia asupra convorbirilor se poate face:
a) în timpul acţiunii (în timpul realizării interviului)
Pe parcursul conversaţiei, cercetătorul trebuie să aibă în vedere modul în care evoluează

discuţia şi să se gândească permanent la întrebările recomandate la punctul 3c: la ce îi folosesc
informaţiile primite, cum şi când să se comporte într-un anumit fel cu interlocutorul său; toate
ideile referitoare la dinamica discuţiei se notează sub forma însemnărilor simultane cu
desfăşurarea convorbirii.
b) asupra acţiunii (la finalul interviului)
La finalul unui interviu sau al unei serii de interviuri, cercetătorul revede întreg procesul de
culegere a datelor (etapele interviului) şi evaluează situaţia în care se află, pentru a-şi
îmbunătăţi activitatea; astfel, încearcă să răspundă la întrebări de genul:
 Ce relevanţă au pentru tema mea de cercetare informaţiile culese prin interviul realizat?
 Ce neajunsuri a avut modul în care am organizat sau condus convorbirea?
 Ce întrebări nu au funcţionat, nu au fost potrivite?
 Ce întrebări sunt mai potrivite pentru a obţine mai multe informaţii?
 Cum s-au comportat interlocutorii mei în anumite momente ale interviului? De ce oare?
 Etc.
Răspunsurile la aceste întrebări se obţin prin consultarea însemnărilor ulterioare convorbirilor,
care se regăsesc în procesele-verbale ale interviurilor sau în jurnalul de cercetare – vezi mai
sus Etapa 2).
Etapa 5: Încheierea procesului de culegere a informaţiilor
Stabilirea momentului în care se încheie culegerea datelor de pe teren este o decizie a

cercetătorului, care depinde de îndeplinirea următoarelor criterii:
 S-au obţinut toate informaţiile planificate despre tema pe care şi-a propus-o pentru
cercetare
 Au fost epuizate resursele financiare sau de timp planificate
 Informaţiile oferite de subiecţii cercetării încep să se repete şi nu mai aduc un plus de
cunoaştere
 Toate datele culese sunt utilizabile (înregistrările pot fi folosite, iar însemnările
intervievatorilor sunt disponibile şi clare)
Transcrierea interviurilor
După încheierea culegerii datelor, convorbirile înregistrate sunt transcrise sub formă de text,
folosindu-se din ce în ce mai rar transcrierea lor de mână şi din ce în ce mai frecvent
transcrierea lor în format electronic, cu ajutorul programelor de calculator denumite procesoare
de text (WordPad, MSWord etc.).
Pentru detalii, subcapitolul „Pregătirea formei transcrise a informaţiilor” [din Tutty & alţii. (2005)
Cercetarea calitativă în asistenţa socială. Iaşi: Polirom, pp. 98-102].
53
ANEXA – EXEMPLU DE UTILIZARE A STRATEGIILOR DE INTERVENŢIE:
Tip de 2. Formularea Răspunsul

intervenţie intervenţiei
CONSEMN Care au fost Cum am zis şi mai înainte, ca să construim piaţa, ceea ce ne-am izbit cel
1 principalele mai mult, sunt tocmai astea, alergările. Să dăm un exemplu: ca să ne putem
(temă nouă) probleme pe înregistra la judecătoria Câmpeni, noi ne-am dus cu toată dumnezeirea
care le-aţi acolo, cu aprobările, cu acordu, cu fondu, cu toate celelante, cu contractu,
întâmpinat cu tot ce mai trebuia acolo. Ca s-ajungem pentru înregistrare am dat prima
în dată cu capu de faptu că nu aveam contu bancar. Şi pe urmă am vrut să
construirea deschidem contu bancar. Contu bancar nu se putea deschide dacă nu erai
pieţei din dincolo înregistrat (râde). Nu era personalitate, persoană juridică.
comuna
dvs.?
Relansare 1 Deci aţi avut Da. Şi iară, fugi dincolo, dincoace, şi până când ajungi la o înţelegere.
(aceeaşi probleme cu
temă) înfiinţarea
asociaţiei.
Relansare 2 Dar pe Nu am avut în general, nu, nu. Contractanţii şi-au îndeplinit în termeni
(aceeaşi parcursul obligaţiile, am primit întotdeauna, absolut întotdeauna sprijin de la
temă) lucrărilor de [Instituţia care a finanţar construcţia]. Eu de câte ori aveam nevoie şi
construcţie, aveam o problemă pe care nu ştiam cum s-o rezolvăm, dacă nu-l puteam
ce probleme prinde pe supervizor, nu avea acoperire la mobil şi nu ştiu care, sunam
aţi efectiv pe doamna D. la Bucureşti. O sunam pe doamna, sau pe doamna V.,
întâmpinat? că „uite, aicea avem o problemă şi nu ne putem descurca”. Din partea asta,
nu.
Relansare 3 În ce Nu, am avut absolut, pentru că în primu rând, mai înainte, când am început,
(aceeaşi priveşte primaru era coleg de-a meu, deci, cu care lucrasem treizeci de ani, 32. Al
temă) relaţia cu doilea rând, eu eram consilier local, consilieri locali erau încă patru dascăli,
autorităţile care niciodată nu să, nu ar fi fost împotriva unei iniţiative care să vinâ în
locale? sprijinul comunităţii. Deci nu am avut probleme.
Relansare 4 În ce Nu, în afară de aprecieri să ştii că în general nu am avut probleme. Adică

(aceeaşi priveşte nu că unu beat mai vorbeşte o prostie în crâşmă, asta nu se ia în
temă) cetăţenii, considerare, astea nu sunt lucruri. Atitudinea cetăţeanului a fost foarte
oamenii din apreciativă, chiar binevoitoare. Deci în primu rând, care veneau, veneau
sat? din Oltenia, sau cu o bucată de zarzavat. Ştii?
Relansare 5 Dar Asta vreau să zic, că pentru oamenii ăştia de aicea din sat era convenabil să
(aceeaşi atitudinea avem noi piaţa acoperită, întrucât ăia care mergeau pe rută cu marfa, lăsau
temă) oamenilor de marfa aci. Şi-atuncea, ăla dacă avea unde să depoziteze, lăsa aci, şi omu nu
aici, care a se ducea până-n Baia, că acolo mergeau de obicei. O lăsa omu aci.
fost?
CONSEMN Ce v-aţi Nu. (categoric). Nu, pentru că proiectu nostru a fost, noi am vrut să fie cu
2 propus dvs. adevărat european, adică să fie un proiect, dar, din păcate...
(temă nouă) la început să
faceţi, aţi
realizat?
Relansare 1 Ce aţi O să vedeţi, dacă mergeţi, când mergeţi cu domnu, noi ne-am propus iniţial
(aceeaşi realizat din o piaţă acoperită de 200 metri. Asta am realizat-o. Mă rog, betonată, cu nu
temă) ceea ce v-aţi ştiu ce. Cu mese. Mese individuale, cu schelet metalic, cu tot ce trebe
propus? pentru ele. Alimentare cu apă la cişmea. Grup sanitar. Pentru băieţi şi fete.
Cu apă.
54
ANEXA – EXEMPLE DE STANDARDE DE TRANSCRIERE A INTERVIURILOR
Exemplul 1:
COD INTERVIU: 3
Intervievator Loc / context / durată Intervievat
M.M. Localitate: Sibiu Nume: S.L.
Vârsta: 23 Loc: locuinţa subiectului Vârsta: 51
Context: nu era prezentă altă persoană Educaţie: studii superioare
Durata: 113 minute
Intervievator Intervievat Însemnări

Prima temă de discuţie Da, sunt L.S., sunt conf.dr. la Universitatea din S.…
era una introductivă şi sunt conferenţiar de aproximativ 1 an jumătate, am
anume vă rugam să îmi terminat facultatea la Cluj, sunt absolventă de Cluj…
spuneţi câteva cuvinte mă rog… după mai multe peregrinări prin ţară am
despre viaţa dvs. în ajuns la Sibiu, unde mă consider acasă, deşi nu sunt
prezent, adică familie, tocmai acasă, tocmai acasă pentru mine ar însemna
nivelul de trai, condiţiile Oradea, pentru că acolo mi-am terminat colegiul, la
în care locuiţi, profesia Colegiul Gojdu… O familie destul de numeroasă,
dvs…deja mi-aţi spus avem 4 copii, toţi sunt absolvenţi de facultate – cel
câteva lucruri mai mai mic este psiholog, următoarea – crescând – este
devreme… jurnalistă şi se află în Statele Unite, lucrează prin
nişte contracte, celălalt este economist – Head of
Taxes la ING, la Bucureşti şi cea mai mare dintre
fete este la Bruxelles, fizician şi este căsătorită acolo
(zâmbeşte).
Soţul meu este profesor universitar, specializat în
fizică, a fost prorector la universitatea noastră ani de
zile, şi cam atât.
Nivelul de trai eu zic că este unul bun, dar pentru el
am muncit din răsputeri, vreau să spun, fără nici un
secret. Am lucrat pe brânci, dar asta este… am avut
un an foarte greu, anul trecut, am cam dus-o destul
de prost cu salariile din varii motive, n-are sens să le
discutăm acum, dar au fost astfel de neplăceri, şi ne-
am resimţit chiar şi acum, în anul acesta, de-abia, de-
abia ne-am echilibrat un pic, dar, mă rog, am depăşit
momentele… Sunt specializată tot în Anglia, la
învăţământul la distanţă, deci toate cursurile pe care
le-am absolvit – postuniversitare – sunt cu
diplomă… cam atât despre mine.
Ok. Acum aş vrea să-mi Da. În primul rând am schimbat locuinţa, am locuit o
povestiţi despre viaţa vreme în Craiova, după care ne-am mutat la Sibiu,
dvs. după 1990, şi anume am considerat…aşa ne-am dorit noi, să ajungem
ce s-a întâmplat acasă, adică în Ardeal. Deşi acasă poate să fie
important după acest oriunde, la un moment dat, la o adică, dar… există şi
moment în viaţa dvs., acest „dar”… eram mai aproape de părinţi, mă rog,
mergând iarăşi pe câteva sunt probleme de familie care trebuiau rezolvate la
dimensiuni – carieră, momentul respectiv, şi mă rog… aşa ne-am gândit
familie, mediu noi…
rezidenţial… O vreme am lucrat aici, la cabinetul d-lui rector,
fostul rector al universităţii, d-l D.C.P.… a fost o
perioadă chiar mai frumoasă decât asta de la catedră,
pentru că a însemnat o experienţă extraordinară.
Fiind o personalitate extrem de puternică, trebuie să
fii… cum să spun… foarte îngrămădit (râde), ca să
55
Intervievator Intervievat Însemnări

spun aşa, ca să nu înveţi foarte mult de la dânsul.
Face parte şi din catedra de engleză, cred că multă
lume ştie despre cine este vorba, este o mare
personalitate… am avut mult de învăţat şi am intrat
în legătură cu foarte multă lume, din străinătate –
relaţii internaţionale, mă rog…
Exemplul 2:
Transcriere Însemnări
Interviu cod Sibiu 3.

Duarata: 113 min.
Locaţie: locuinţa subiectului
Intervievator: M.M., 23 ani
Intervievat: S.L, 51 ani, studii superioare
I. Vă rog să îmi spuneţi câteva cuvinte despre viaţa dvs. în prezent, adică
familie, nivelul de trai, condiţiile în care locuiţi, profesia dvs…deja mi-aţi
spus câteva lucruri mai devreme…
R. Da, sunt L.S., sunt conf.dr. la Universitatea din S.… sunt conferenţiar
de aproximativ 1 an jumătate, am terminat facultatea la Cluj, sunt
absolventă de Cluj… mă rog… după mai multe peregrinări prin ţară am
ajuns la Sibiu, unde mă consider acasă, deşi nu sunt tocmai acasă, tocmai
acasă pentru mine ar însemna Oradea, pentru că acolo mi-am terminat
colegiul, la Colegiul Gojdu… O familie destul de numeroasă, avem 4 copii,
toţi sunt absolvenţi de facultate – cel mai mic este psiholog, următoarea –
crescând – este jurnalistă şi se află în Statele Unite, lucrează prin nişte
contracte, celălalt este economist – Head of Taxes la ING, la Bucureşti şi
cea mai mare dintre fete este la Bruxelles, fizician şi este căsătorită acolo
(zâmbeşte).
Soţul meu este profesor universitar, specializat în fizică, a fost prorector la
universitatea noastră ani de zile, şi cam atât.
Nivelul de trai eu zic că este unul bun, dar pentru el am muncit din
răsputeri, vreau să spun, fără nici un secret. Am lucrat pe brânci, dar asta
este… am avut un an foarte greu, anul trecut, am cam dus-o destul de prost
cu salariile din varii motive, n-are sens să le discutăm acum, dar au fost
astfel de neplăceri, şi ne-am resimţit chiar şi acum, în anul acesta, de-abia,
de-abia ne-am echilibrat un pic, dar, mă rog, am depăşit momentele… Sunt
specializată tot în Anglia, la învăţământul la distanţă, deci toate cursurile pe
care le-am absolvit – postuniversitare – sunt cu diplomă… cam atât despre
mine.
I. Ok. Acum aş vrea să-mi povestiţi despre viaţa dvs. după 1990, şi anume
ce s-a întâmplat important după acest moment în viaţa dvs. – carieră,
familie…
R. Da. În primul rând am schimbat locuinţa, am locuit o vreme în Craiova,

după care ne-am mutat la Sibiu, am considerat…aşa ne-am dorit noi, să
ajungem acasă, adică în Ardeal. Deşi acasă poate să fie oriunde, la un
moment dat, la o adică, dar… există şi acest „dar”… eram mai aproape de
părinţi, mă rog, sunt probleme de familie care trebuiau rezolvate la
momentul respectiv, şi mă rog… aşa ne-am gândit noi…
O vreme am lucrat aici, la cabinetul d-lui rector, fostul rector al
56
universităţii, d-l D.C.P.… a fost o perioadă chiar mai frumoasă decât asta
de la catedră, pentru că a însemnat o experienţă extraordinară. Fiind o
personalitate extrem de puternică, trebuie să fii… cum să spun… foarte
îngrămădit, ca să spun aşa (râde), ca să nu înveţi foarte mult de la dânsul.
Face parte şi din catedra de engleză, cred că multă lume ştie despre cine
este vorba, este o mare personalitate… am avut mult de învăţat şi am intrat
în legătură cu foarte multă lume, din străinătate – relaţii internaţionale, mă
rog…
57
Curs
Focus grupul
O. Krueger, Richard A.; Casey, Mary Anne (2005) Metoda focus grup: Ghid practic pentru
cercetarea aplicată, Iaşi: Polirom, pp.21-28; 58-66; 94-115; 121-122.
R. Bryman, Alan (2001) Social Research Methods, Oxford: Oxford University Press, pp. 336-
347.
R. Bulai, Alfred (2000) Focus-grupul în investigaţia socială, Bucureşti: Editura Paideia, pp.17-
29; 53-79.
1. Ce este focus grupul?

(vezi Krueger & Casey, 2005, pp. 21-28)
Bryman (2001) subliniază faptul că focus grupul este un tip de interviu care îmbină elemente
specifice a două alte tipuri de interviu:
a) interviul de grup – mai multe persoane discută despre mai multe teme
b) interviul focalizat (centrat pe problemă) – în care o persoană sau mai multe sunt intervievate
referitor la o situaţie particulară la care au luat parte sau despre care au cunoştinţe sau opinii.
Un focus grup este un interviu cu mai multe persoane care au anumite caracteristici comune şi
care furnizează informaţii de calitate într-o discuţie ghidată, pentru a ajunge la înţelegerea cât
mai bună a temei discutate (Krueger&Casey, 2005).
Caracteristicile specifice ale focus grupului:

 Este o convorbire simultană cu mai mulţi participanţi (interviu de grup)
 Se discută despre o anumită temă cu care participanţii sunt familiarizaţi
 Se urmăreşte în special interacţiunea dintre participanţi şi modul în care aceştia se
influenţează reciproc în formularea opiniilor despre problema discutată
 Discuţia este condusă de un moderator
Pentru ce se folosesc focus grupurile? (ariile de utilizare)
Focus grupurile se folosesc pentru a afla punctele de vedere ale oamenilor în legătură cu
diverse probleme, produse sau servicii.
 Pentru cercetarea fundamentală: focus grupurile se folosesc ca tehnică de culegere de

date în cadrul unei cercetări, fie în faza de studiu pilot, fie ca metodă principală de
culegere de date, fie pentru aprofundarea sau completarea unor date culese anterior
prin alte metode (de ex., prin anchetă).
 Pentru crearea unui produs sau serviciu: Înainte de lansarea pe piaţă a unui produs,
specialiştii în marketing folosesc cercetarea bazată pe focus grupuri pentru a afla
aşteptările pe care le au oamenii de la o anumită categorie de produse (de ex. băuturi
răcoritoare), pentru a testa respectivul produs (ce este apreciat şi ce nu la acel produs)
şi, eventual, după lansarea produsului, pentru a îmbunătăţi calităţile sale.
 Pentru evaluarea nevoilor clienţilor (care pot fi membrii unei comunităţi- pentru ONG-uri-
sau simpli cumpărători- pentru firme): se stabilesc care sunt nevoile unui grup-ţintă vizat
de o firmă sau o organizaţie non-profit care vrea să dezvolte o gamă de produse, servicii
sau programe care să răspundă unor nevoi reale (să fie de succes).
58
 Pentru luarea deciziilor la nivelul unei organizaţii: pentru a oferi soluţii managerilor, se
pot realiza focus grupuri cu membrii organizaţiei în care se urmăresc opiniile celor
asupra cărora se va îndrepta decizia.
Când se utilizează Focusul
Krueger & Casey (2005, p.41) sugerează că alegerea focus grupurilor pentru culegerea de date
calitative se face în una din următoarele situaţii:
 Pentru a compara punctele de vedere ale unor grupuri diferite

 Pentru a descoperi mecanismele de formare a opiniilor sau ideilor în cadrul unui grup
 Pentru a testa o idee, un plan, un produs etc.
 Pentru a proiecta sau testa un instrument de cercetare (chestionar, ghid de interviu,
teste de aptitudini etc.)
 Pentru înţelegerea mai aprofundată a unor date cantitative
Aceiaşi autori precizează câteva situaţii în care nu se folosesc focus grupurile:
 Se urmăreşte aflarea unor informaţii personale, intime care nu pot fi destăinuite în grup
 Obţinerea de estimări statistice (participanţi puţini, care nu sunt selectaţi după criterii
probabilistice)
 Tema propusă pentru discuţie este una conflictuală
 Există alte metode calitative prin care se pot culege informaţii mai bune (valide sau
detaliate) sau cu costuri mai mici.
4. Planificarea focus grupurilor
Ce fel de grupuri se pot forma?
Unii preferă grupurile naturale (oameni care se cunosc între ei: rude, prieteni, colegi etc.), alţii
preferă grupurile spontane (participanţii nu se cunosc între ei).
Stabilirea numărului de grupuri
Numărul de grupuri necesare pentru a fi intervievate este dependent resursele financiare şi

umane pe care le are la dispoziţie cercetătorul.
Un singur grup nu poate oferi suficiente informaţii, deoarece răspunsurile obţinute sunt specifice
respectivului grup şi nu pot fi comparate cu cele ale altui grup.
Totodată, un număr foarte mare de grupuri nu înseamnă neapărat că se culeg multe informaţii
necesare cercetării.
Criteriul saturaţiei: Un criteriu utilizat pentru a stabili numărul de focus grupuri necesare într-o
cercetare este acela al saturaţiei teoretice: se realizează atâtea focus grupuri până se observă
că nu se mai obţine nici o informaţie nouă relevantă pentru tema discutată (cu alte cuvinte,
atunci când ceea ce aflăm printr-un nou focus grup repetă ceea ce am aflat de la grupurile
anterioare, fără să mai aducă informaţii suplimentare). Se porneşte de la o serie de 3 sau 4
focus grupuri, după care se aplică principiul saturaţiei. Dacă la ultimul focus încă mai apar
informaţii noi, atunci se mai programează o serie de focusuri.
Criteriul stratificării: Un alt criteriu este cel al stratificării grupurilor: se proiectează un anumit
număr de grupuri de intervievat în funcţie de caracteristicile socio-demografice considerate
relevante pentru tema discutată. Dacă cercetătorul doreşte să obţină perspectivele mai multor
tipuri de grupuri asupra unei teme, atunci stabileşte numărul de focus grupuri luând considerare
caracteristicile participanţilor (precum vârsta, sexul, nivelul de şcolaritate, religia, statutul
ocupaţional etc) care sunt relevante pentru tema studiată.
59
Exemplu: Dacă dorim să aflăm cum se formează opinia de grup asupra avortului, este de
presupus că există diferenţe esenţiale în această privinţă între persoane de sexe şi din medii de
rezidenţă diferite. Astfel, pornind de la distincţia dintre grupurile de bărbaţi şi cele de femei şi de
la distincţia dintre mediul urban şi cel rural, putem obţine 4 categorii de populaţie (straturi) pe
care să le studiem: grupuri de bărbaţi din urban, grupuri de bărbaţi din rural, grupuri de femei
din urban şi grupuri de femei din rural. Dacă pentru fiecare categorie planificăm 3 focus grupuri,
obţinem un total de 12 grupuri care urmează să fie intervievate. Dacă vom lua în considerare şi
categoriile de vârstă, atunci numărul de grupuri se multiplică în mod corespunzător.
Observaţie: Cu fiecare caracteristică pe care o considerăm relevantă pentru cercetare numărul

de grupuri de intervievat se multiplică rapid. De aceea, se recomandă ca cercetătorul să ia în
considerare doar acele caracteristici ale grupurilor care sunt esenţiale pentru înţelegerea
problemei de cercetare, pentru compararea punctelor de vedere.
Componenţa grupurilor
Mărimea grupului
În cadrul unui focus grup participă de obicei între 4 şi 12 oameni.
Grupurile mari (peste 8 participanţi) sunt utilizate mai ales în cercetarea de piaţă, atunci când se
testează calităţile unor produse sau servicii sau când participanţii nu sunt foarte familiarizaţi cu
tema discuţiei, iar răspunsurile lor vor fi scurte (de ex., când se discută despre un produs cu
persoane care nu folosesc produsul).
Grupurile mici (între 4 şi 6 participanţi) sunt folosite atunci când se abordează teme în legătură
cu care participanţii au avut experienţe numoeroase sau îndelungate, ori atunci când tema
comportă foarte multe aspecte de elucidat.
Mărimea optimă a unui focus grup este între 6 şi 8 participanţi. De obicei, însă mărimea unui
grup se stabileşte în funcţie de caracteristicile participanţilor (de obicei persoanele cu educaţie
ridicată au tendinţa să vorbească mult; copiii vorbesc mai puţin decât adulţii etc.) şi de numărul
de teme sau întrebări proiectate în ghid.
Omogenitatea grupului
Principala caracteristică a unui grup pentru focus este omogenitatea participanţilor; aceştia
trebuie să aibă în comun o caracteristică importantă pentru cercetare: sexul (genul), vârsta,
ocupaţia, statutul de client pentru o firmă sau o organizaţie etc.
Unul din motivele principale pentru care se preferă grupurile omogene este acela ca participanţii
să se simtă confortabil în grup, să poată fii deschişi în a-şi exprima părerile. De obicei, oamenii
îşi comunică ideile atunci când se află în prezenţa unor indivizi asemănători şi nu în prezenţa
unora total diferiţi de ei. Diversitatea de statute poate inhiba pe cei care se simt inferiori.
(Imaginaţi-vă o situaţie în care o femeie tânără ar trebui să povestească despre viaţa ei sexuală
în prezenţa unui grup format din femei în vărstă şi, eventual, bărbaţi în vârstă.)
Selecţia participanţilor (vezi Krueger & Casey, 2005, pp.101-115 şi 121-122)
Cine poate participa la un focus grup?
Oricine poate oferi informaţii de calitate referitoare la tema cercetării. Întrebarea la care se
răspunde pentru a face o selecţie bună a posibililor participanţi: „Cine posedă cele mai multe
informaţii despre tema care mă interesează pe mine ca cercetător?”
60
Se aplică metoda filtrului – se selectează persoanele care îndeplinesc criteriile stabilite de

cercetător, care au anumite caracteristici esenţiale pentru a fi calificate drept participanţi.
Exemplu: Tema - Studiu privind colaborarea dintre părinţi şi şcoală în vederea integrării sociale
a copiilor cu dizabilităţi
Criterii (filtre) de selecţie a participanţilor:
Grupul 1: Părinţi
Criteriul 1 - femeie
Criteriul 2 – să aibă copii
Criteriul 3 – cel puţin un copil cu dizabilităţi
Criteriul 4 – copilul să meargă la şcoală
Grupul 2: Profesori
Criteriul 1 – să fie profesor
Criteriul 2 – să aibă în clasă cel puţin un copil cu dizabilităţi
Grupul 3: ...
Strategii de recrutare a participanţilor:
1. Utilizarea listelor – se identifică posibili participanţi de pe liste sau baze de date deja
existente, în care sunt precizate caracteristici ale persoanelor care să corespundă criteriilor de
selecţie (liste de evidenţă a populaţiei, baza de date cu angajaţii unei organizaţii etc.)
2. Identificarea la faţa locului – persoanele sunt contactate faţă în faţă, în mediile naturale, la
magazine, în parcuri, la sediul organizaţiilor
3. Nominalizarea / tehnica bulgărelui de zăpadă – obţinerea de nume de la persoane neutre,
neimplicate, de la informatori; respectiv, persoanele care au trecut de faza de selecţie pot
nominaliza alte persoane pe care le cunosc şi care îndeplinesc condiţiile de selectare.
4. Filtrarea telefonică – alegerea aleatoare din cartea de telefon a unor nume şi aplicarea
chestionarului de screening (filtrare) pentru a stabili dacă persoana îndeplineşte sau nu
cerinţele.
5. Anunţuri şi afişe – publicarea de anunţuri cu condiţiile participării şi cu recompensele oferite.
Chestionarul de screening
Chestionarul poate fi folosit ca instrument de recrutare a participanţilor la focus grupuri.
Exemplu:
Chestionar screening Focus Grup (recrutare faţă în faţă)
Target: Studenti la Sociologie, anul I sau II, la sectia romana zi; cei care nu lucreaza si care nu au
experienta universitara alternativa.
Bună ziua! Mă numesc _________ şi particip la un studiu al Cercului de Sociologie de la UBB cu privire
la relaţiile studenţilor cu facultatea. Aş dori să îţi adresez câteva întrebări scurte – nu durează mai mult de
2 minute. Eşti de acord?
1.Esti student(a) la: Sociologie? DA…………….....………CONTINUA…..........…...1

NU……………………………STOP………....….…2
Linia romana? DA………………......……CONTINUA……...….....1

NU…………………….....……STOP………....……2
Învăţământ de zi? DA………………………CONTINUA.....……..…...1

NU……………………………STOP…....…….……2
61
2. In ce an esti? I……………CONTINUA……………… …1
II……………CONTINUA ……………… ...2
III…………………STOP…….………...… ..3
IV…………………STOP……….……… ….4
3. Studiezi sau ai studiat si la o alta facultate (inclusiv in strainatate)?
DA…………………..STOP………...........................................................……1
NU………………… CONTINUA …………................................................…2
Recrutare si locatie: Am dori sa te invitam sa participi la un studiu pe care il efectueaza Cercul de

Sociologie: este vorba despre un focus grup cu mai multe persoane ca tine, despre parerile si atitudinile
voastre legate de Facultatea de Sociologie. Discutia va dura aproximativ 2 ore si va avea loc la sediul
facultatii. Te-am ruga sa fii acolo cu 15 minute mai repede pentru organizare. Te asiguram ca ne
intereseaza doar opiniile tale, pe care le consideram foarte valoroase. Participarea ta la aceasta discutie te
va ajuta sa cunosti noi colegi de facultate si sa afli atitudinile lor fata de materii. Eşti de acord să
participi?
DACĂ DA – [Cere date de contact!]
Nume………………Adresa……………..Telefon…………….
DACĂ NU – [Mulţumeşte şi încheie!]
Operator screening…………
Data………………
Elaborarea ghidului de interviu

(vezi Krueger & Casey, 2005, pp.58-66)
Instrumentul specific interviurilor de orice tip este ghidul de interviu. În cazul focus grupurilor se
utilizează două tipuri principale de ghid:
 Ghidul tematic – listă cu teme (sub formă de cuvinte sau expresii) care urmează să fie
dezbătute în cadrul discuţiilor de grup.
 Ruta de întrebări (demersul interogativ) – lista cu întrebările formulate complet şi în
ordinea în care vor fi adresate în discuţie.
Număr de întrebări – între 5 şi 6 (maxim 10)
Caracteristici ale întrebărilor utilizate în interviurile de tip focus grup (vezi şi cursul 7):
- să fie formulate într-un limbaj familiar participanţilor

- să fie clare, să nu creeze confuzii partcipanţilor
- să fie scurte
- să fie deschise (open-ended), să provoace răspunsuri elaborate
- să fie univoce (să se refere la un singur lucru)
Ordinea întrebărilor:
62
Întrebările de deschidere – au rolul de a-i face pe oameni să se acomodeze cu situaţia de grup

şi de a-i provoca să vorbească. Participanţii sunt rugaţi să răspundă pe rând la aceste întrebări.
Prin aceste întrebări se cer informaţii concrete şi nu opinii, pentru a reduce timpul de răspuns.
Întrebările introductive – au rolul de prezenta tema de discuţie şi de a-i provoca pe participanţi

să se gândească la ceea ce au de spus despre respectiva temă. Aceste întrebări sunt adresate
frontal, întregului grup. Sunt întrebări generale.
Întrebările de tranziţie – au rolul de a pregăti terenul pentru întrebările principale (întrebări

cheie). Sunt întrebări care cer răspunsuri mai detaliate şi personalizate referitoare la tema
discuţiei.
Întrebările-cheie – sunt întrebările principale care sunt urmărite de fapt în studiul efectuat. Ele
fac obiectul analizei focus grupului şi sunt operaţionalizări ale temei principale a cercetării.
Întrebările de încheiere – au rolul de a încheia cât mai natural discuţia şi de a-i provoca pe
participanţi să reflecteze asupra propriilor comentarii de pe parcursul interviului.
Exemplu de ghid
3. Conducerea focus grupului
De obicei, focus grupurile sunt conduse de un moderator cu experienţă în interviuri şi un

asistent al acestuia.
Rolul moderatorului
- de a ghida discuţia de grup în conformitate cu temele urmărite în cercetare
Rolul asistentului este acela de

(1) a gestiona aspectele organizatorice ale discuţiei (protocolul întâlnirii, înregistrarea tehnică a
convorbirii) şi
(2) de a face însemnări, în timpul discuţiilor, referitoare la comportamentul participanţilor.
Desfăşurarea unui focus grup:
Pregătirea locaţiei
Instalarea mijloacelor de înregistrare
Programarea şi confirmarea întâlnirii
Începerea sesiunii - primirea participanţilor
Discuţia propriu-zisă:
- începerea discuţiei – prezentarea temei, a regulilor discuţiei şi a participanţilor
- ghidarea discuţiei de grup – adresarea întrebărilor şi moderarea discuţiei
- încheierea discuţiei – reasigurarea condiţiilor de confidenţialitate
Încheierea sesiunii – plata participanţilor
Înregistrarea şi transcrierea
Focus grupurile se înregistrează şi se transcriu din următoarele motive:
 Este dificil să notezi întocmai ce spun participanţii şi, mai ales, cine şi când spune
(intervenţiile participanţilor se pot suprapune sau schimbul de replici se desfăşoară cu
rapiditate mare)
 Este dificil să notezi întregul proces de interacţiune din cadrul unui grup (cine vorbeşte
cel mai mult, cine contrazice pe cine, cine susţine o opinie sau alta, nu numai prin
manifestări verbale, dar şi prin gesturi)
63
4. Avantajele şi dezavantajele utilizării focus grupurilor
Avantaje:
 Situaţia de comunicare de grup este mult mai naturală decât situaţia unui interviu
individual, în care subiectul este nevoit să răspundă personal unor întrebări; oamenii se
află mai rar în situaţii de dialog direct
 Observarea modului în care se construiesc opiniile sau discursurile oamenilor în cadrul
interacţiunii cu alte persoane asemănătoare lor
 Se poate obţine o diversitate de puncte de vedere sau opinii asupra unei probleme
dezbătute
 Participanţii îşi oferă idei unii altora şi deschid teme noi de discuţie care pot fi utile
cercetării
 Pot fi foarte confortabile pentru participanţi, ţinând cont de faptul că au posibilitatea să
se întâlnească cu alţii care împărtăşesc preocupări sau interese asemănătoare
Dezavantaje:
 Numărul de întrebări este foarte mic
 Participanţii au la dispoziţie un timp relativ scurt pentru a-şi formula părerile
 Cantitatea mare de informaţie obţinută, care este foarte dificil de analizat
 Sunt foarte greu de organizat; sunt necesare resurse umane (înaltă calificare a
moderatorului) şi materiale (tehnică de înregistrare) relativ costisitoare, spre deosebire
de interviul individual
 Transcrierea convorbirii necesită timp îndelungat şi este dificilă, din cauza
suprapunerilor în conversaţie şi a greutăţii de identificare a celor care vorbesc
 Pot crea disconfort participanţilor, atunci când se discută teme legate de viaţa personală
sau atunci când se ajunge la situaţii în care apar contraziceri sau conflicte între membrii
grupului
 Apare efectul de grup care se manifestă fie prin gândirea necritică a unor participanţi
(aderarea la opinia predominantă din motive de comoditate reflexivă), fie prin
conformarea la opinia majorităţii (pentru a evita un posibil conflict sau riscul de a greşi)
64
NOTAREA FINALA
LUCRAREA PRACTICA DE FINALIZARE A LABORATORULUI
Conţinutul dosarului de cercetare

1. Pagina de titlu şi numele membrilor echipei
2. Cuprinsul dosarului
3. Propunerea/ proiectul de cercetare
4. Descrierea desfăşurării cercetării de teren (însemnări de teren)
5. Transcrierile interviurilor şi observaţiilor de teren
6. Comentarea interviurilor
1) Pagina de titlu
- DOSAR DE CERCETARE LA MTCS
- ANUL I, GRUPA X, ASISTENŢĂ SOCIALĂ
- Se scrie cu majuscule titlul (tema generică a cercetării)
- Se trec în ordine alfabetică autorii
- Se notează perioada de desfăşurare a cercetării
2) Cuprinsul
Se înscriu toate secţiunile dosarului în ordine şi se notează pagina la care se găseşte începutul
fiecărei secţiuni
3) Propunerea de cercetare
1. Rezumatul proiectului (maxim 10 rânduri)

2. Conţinutul proiectului
2.1. Formularea temei de cercetare- motivare, obiective, utilitate (max.1 pagina)
2.2. Sinteza ideilor rezultate în urma consultării lucrărilor de specialitate (2-3 pagini)
2.3. Metodologia cercetării (scheme conceptuale; întrebări de cercetare; strategii şi
metode; instrumente; populaţie de studiat şi unităţi de cercetare; descrierea locaţiei şi accesului;
selecţia cazurilor; proceduri de culegere a datelor)
2.4. Resursele materiale şi umane; modul de utilizare
2.5. Planificarea temporală a activităţilor practice
65
2.6. Considerentele etice

3. Lista cu referinţele bibliografice
4. Anexele:
4.1. CV-urile cercetătorilor
4.2. Lista activităţilor realizate de către fiecare
4.3. Formularele de consimţământ şi scrisorile de acceptare
4.4. Instrumentele de culegere a datelor (ghidul de interviu, grila de observaţie etc.)
4) Descrierea cercetării de teren
Fiecare student face un rezumat de maxim 1 pagină în care descrie cu propriile cuvinte modul în
care s-a desfăşurat cercetarea de teren.
Se notează, de exemplu:
- Cum s-a obţinut consimţământul
- Cum s-a desfăşurat interviul (impresiile cercetătorului)
- Ce probleme au apărut şi cum au fost ele rezolvate
RECOMANDARE: folosiţi însemnări personale pe parcursul cercetării de teren.
5) Transcrierile interviurilor
Fiecare student transcrie propriile interviuri, conform regulilor de transcriere discutate la

seminar.
6) Comentarea interviurilor
Fiecare student face o schiţă de idei şi un rezumat pentru interviul pe care l-a realizat individual.
1. Desprinde ideile principale (temele) care reies din ceea ce spune persoana intervievata
2. Ideile se notează pe aceleaşi pagini cu transcrierea convorbirii, pe o coloană separată, astfel
încât fiecărui răspuns al subiectului îi corespund una sau mai multe idei desprinse de cercetător.
3. La finalul fiecărui interviu transcris se face un rezumat al ideilor desprinse din interviu (½ de
pagină-1 pagină).
66

Laborator de Metode Calitative - Curs Camil

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Laborator de Metode Calitative - Curs Camil

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca

Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială

Cercetarea empirică în ştiinţele sociale

Raporturile dintre teorie şi cercetarea empirică. Cercetarea cantitativă şi cercetarea calitativă.

Bibliografie (O – obligatorie, R – recomandată)

O. Chelcea, Septimiu (2001) Metodologia cercetării sociologice. Metode cantitative şi calitative,

1. Raporturile dintre teorie şi cercetarea empirică.

La ce foloseşte cercetarea în ştiinţele sociale?

Metodele de cercetare sunt modalităţi practice de a culege:

Tipuri de probleme sociale:

Formularea unei probleme de cercetare pornind de la o problemă socială se numeşte în

Pe ce se bazează cercetarea socială? - Bryman (2001) [SRM]:

Obiectivism: poziţie ontologică ce afirmă că fenomenele sociale şi semnificaţiile lor au o existenţă

Constructivism: poziţie ontologică ce afirmă că fenomenele sociale şi semnificaţiile lor sunt

Problema: Lumea socială poate fi cunoscută în conformitate cu aceleaşi principii şi proceduri

Distincţia dintre pozitivism şi interpretativism reflectă diferenţa dintre explicaţie (specifică

Ce tipuri de teorii există?

Ce rol are activitatea de culegere de date?

a) să testeze teoriile existente

Ce înseamnă folosirea demersului deductiv în cercetarea socială? Cercetătorul, pornind de la

Confirmarea sau respingerea ipotezelor

Exemplu de studiu deductiv:

Ipotezele se transformă în indicatori (se operaţionalizează conceptele), se culeg datele, apoi se

2. Cercetarea cantitativă şi cercetarea calitativă.

Abordarea cantitativă Abordarea calitativă

(Centrarea pe corectitudinea aplicării (Centrarea pe activitatea de teren şi pe ideile

(Eşantioane reprezentative statistic) (Eşantioane intenţionale, contextuale)

Metode utilizate în cercetarea cantitativă:

Metode utilizate în cercetarea calitativă:

3. Specificul cercetării calitative.

Ce este cercetarea calitativă?

Caracteristicile cercetării calitative (după Creswell, 1998):

Caracteristici Bogdan şi Bilken Eisner Merriam

Bibliografie (O – obligatorie, R – recomandată)

1. ETAPELE UNEI CERCETĂRI CALITATIVE

O problemă socială poate deveni o problemă de cercetare atunci când:

c) este de interes pentru comunitatea ştiinţifică (cercetare fundamentală).

Fazele procesului de cercetare calitativă (adaptat după Bryman, 2001)

1. Identificarea unei probleme sociale şi formularea

2. Proiectarea cercetării (pregătirea metodologiei şi

3. Culegerea datelor în teren 5b. Culegerea de date

4. Analiza şi interpretarea datelor;

5. Elaborarea de concepte noi 5a. Reformularea mai exactă a

6. Redactarea raportului de cercetare

2. IDENTIFICAREA UNEI PROBLEME SOCIALE ŞI FORMULAREA TEMEI/ PROBLEMEI DE

a) îl interesează personal pe respectivul cercetător din motive practice sau ştiinţifice

Avem mai multe categorii de beneficiari ai cercetării ştiinţifice:

- comunitatea ştiinţifică (ansamblul de specialişti dintr-un anumit domeniu) – finalitatea

În situaţia de faţă, identificarea unei probleme sociale şi transformarea sa într-o problemă de

- obiectivele cercetării (ce aşteaptă finanţatorul de la respectiva cercetare)

Procesul de delimitare şi precizare a unei teme/ probleme de cercetare reprezintă simplificarea

Selectarea se face prin următoarele operaţii:

Obiectivele principale ale cercetării:

Culegerea de informaţii referitoare la temă are ca finalitate practică:

Formularea unei teme/ probleme de cercetare - pornind de la o problemă socială - şi proiectarea

3. PREGĂTIREA METODOLOGIEI CERCETĂRII (construirea obiectului unei cercetări)

Fazele pregătirii metodologice a unei cercetări calitative:

1) precizarea şi definirea conceptelor de bază şi elaborarea unor scheme conceptuale cu care

1) Precizarea şi definirea conceptelor de bază; elaborarea unor scheme conceptuale

Pornind de la formularea temei de cercetareşi a obiectivelor cercetării putem identifica conceptele-

Se realizează o listă de concepte care urmează a fi utilizate:

Caracterisitici generale ale

2) Formularea întrebărilor de cercetare