Ce e Sociologia ?

Def. Sociologia este stiinta care studiază societatea în toate formele ei de

organizare precum și comportamentul omului în cadrul sociețății.

Întemeietorii sociologiei:

Auguste Comte a avut ca model științific fizica si legile ei și a dat numele de

sociologie (socio/multime,logos/stiinta). A încercat să dea o lege universala
asemenea principiilor mecanicii newtoniene.

Legea universal este legea celor trei stări (stadii): stadiul religios; stadiul
metafizic(speculație filosofica); stadiul pozitiv(se bazează pe știință).

Orice societate trebuie să treacă progresiv prin toate cele trei stări.

Herbert Spencer a avut ca model biologia unde principalul concept este cel
de evoluție (teoria evoluționistă a lui Darwin).Au existat 2 tipuri de societati,
militare (conduse de razboinici) si industriale (conduse de oameni de afaceri si
industriasi) Legea universala în acest caz este ca existe o evoluție de la o
societate militara la o societate industrială.

Karl Marx a avut ca model economia, inlocuieste termenul de societate cu cel

de formatiune economica, iar legea universal se stabilește între forțele de
producție și relațiile de producție.

Forțele de producție sunt mijloacele de prod.(materii prime, utilaje, oameni) si

forta de munca (oamenii) Relatiile de productie sunt relatiile intre oameni la
nivelul modului de productie. Evolutia fortelor de productie este mult mai
rapida decat cea a relatiilor de productie. Cand nu mai exista un nivel
acceptabil al concordantei intre fortele si relatiile de productie are loc o
revolutie sociala cand se schimba tipul de proprietate si relatiile sociale.

Max Weber

Metoda sociologiei e numita comprehensiune adica intelegerea actiunilor

sociale ale oamenilor in societate. Sociologia devine o teorie despre actiunea
sociala ce se bazeaza pe intentii, motivatii si vointele oamenilor.

1
 Sociologia în România 2

Prin cercetarea școlii sociologice de la București, România a fost la începutul

secolului al XX-lea printre primele țări din lume care a acordat o importanță
deosebită studiului societății.

Dimitrie Gusti a inventat metoda monografică, adică a alcătuit echipe de

sociologi formate din studenți, agronomi, medici, ingineri care culegeau o serie
de date la începutul secolului al XX-lea din mediul rural românesc, având
susținerea regalității.

În anul 1938 s-a format pentru prima data în Europa, un institut cu preocupări
sociologice numit initial Institutul social român devenit ulterior Institutul de
studii sociale din România. Împreună cu Henri Stahl, a înființat Muzeul Satului.

Henri Stahl a fost teoreticianul școlii sociologice bucureștene, a fundamentat

teoretic metoda monografica prin luarea contactului cu localnicii fara
amestecul in faptele sociale elaborând o serie de tehnici de cercetare cum ar fi
observația, descrierea, schița, desenul, măsurarea, numărarea și filmul
documentar. De asemenea el promova neimplicarea sociologilor în viața
oamenilor.

Înstitutul de științe sociale s-a desființat în anul 1948, odată cu venirea

comuniștilor la putere.

Ce face un sociolog

Există sociologi teoreticieni care analizează şi dezvoltă teorii pe baza datelor

acumulate dar şi sociologi practicieni care obţin date ce se referă la diverse
roluri şi posturi pe care oamenii le au, cum ar fi: votanţi, consumatori, părinţi
etc.

Sociologii pot ajuta la eficientizarea activităţilor organizaţiilor. Sociologii

pot evidenţia comportamentul alegătorilor şi adaptarea lor la mecanismele
sociale şi la deciziile politice ale guvernanţilor. Sociologul poate fi întâlnit în
presă ca jurnalist, în firme de publicitate urmărind reacţii ale consumatorului,
în administraţie (primării, prefecturi) urmărind programe de protecţie socială şi
în educaţie ca profesori în licee şi universităţi.

2
Cunoașterea comună și cunoașterea
științifică sociologica 3

Cunoașterea comună Cunoașterea științifică

Nu este cuprinsă într-un sistem Este cuprinsă într-un sistem în

coerent de cunoștiințe. interiorul unor teorii științifice ale
societății.
Este implicită și nefundamentată Este verificabilă și presupune
pe un proces de verificare a stocarea datelor în vederea
datelor. argumentării.
Este subiectivă, emoțională, Este obiectivă pentru că se
același fenomen este interpretat bazează pe instrumente de
diferit de persoane diferite. măsurare(chestionare, grile etc.)
Se datorează erorii logice numită Este centrată pe găsirea de dovezi;
generalizare pripită din metoda este exactă evitând generalizarea
inductivă. pripită.
Este bazată pe prejudecăți și Este bazată pe metode riguroase,
influențată de societate. desființând prejudecățile.
Este o cunoaștere care este des Este o cunoaștere care nu are
contradictorie. propoziții în raport de contradicție
chiar dacă există teorii alternative.
Este inconsistentă în timp, adică un Nu este inconsistentă în timp,
fenomen poate fi explicat diferit în adică o teorie sociologică nu își
momente diferite de timp. schimbă conținuturile și concluziile
în timp.

3
 Cultura 4
-în sens larg: - totalitatea creațiilor spirituale

-în sens restrând:- totalitatea modurilor de gândire, de comportament și de

producție, transmise de la o generație la alta.

Cicero cultura agricolă(cultivarea pământului)

= cultura animi (cultivarea sufletului)

Structura culturii:

a) Componenta ideatică: totalitatea ideeilor(valorilor, credințelor, miturilor) care

sunt vehiculate într-o societate.

b) Componenta obiectuală: toate tipurile de produse culturale care au o

existență materială(cărți, picturi, sculpturi etc.)

c) Componenta normativă: totalitatea regulilor pe care oamenii le respectă

într-o societate.

Tipuri de norme culturale:

A. După domenii: - norme juridice, morale, tehnice, organizaționale,

educaționale.

B. După respectarea lor: norme:- formale (legi penale, civile)

-informale (tradiții, obiceiuri).

Cea mai simplă componentă a unei culturi = element cultural.

Exemplu: un salut, o melodie, tip de mâncare etc.

Subcultura: structuri culturale care aparțin unor comunități care și-au dezvoltat
complexe și elemente culturale specifice. Ex.: subcultura rock , subcultura
bazată pe confesiuni.

Cultura dominantă: - majoritatea populatiei care aderă la un set de valori

stabile. Ex.: cultura comunitatii româneşti în România

4
Contactul între culturi:

-Aculturația: două culturi care dau naștere la un hibrid cultural. Ex.: Moldova:
--România, -Rusia.

-Acomodarea: două culturi care conviețuiesc pașnic. Ex.: cultura secuilor în

România.

-Asimilația: două culturi din care una o înglobează treptat pe cealaltă.Ex.:

cultura dacă a fost înglobată gradual de cultura romană.

Enculturația: transmiterea culturii de la o generație la alta.

Metodologia cercetării sociologice 5

Tehnica(metoda) de cercetare sociologică constă într-un ansamblu de
principii, reguli și prescripții în vederea cunoașterii științifice a realităților
sociale.

Metodele cele mai utilizate sunt:

 Ancheta : chestionarul
sondajul de opinie
interviul
 Observația : - structurată/nestructurată

- participativă/neparticipativă

 Experimentul
 Analiza documentelor sociale
 Metoda monografică

A. Ancheta socială este o metodă de cercetare sociologică cu ajutorul căreia

se adună informații cu privire la relațiile și fenomenele sociale privind grupurile
de persoane în vederea validării sau invalidării ipotezelor cercetării
sociologice.

Orice tip de anchetă se bazează pe procesul de eșantionare.

5
Eșantionarea este procesul de selectare a unui grup de persoane numit
eșantion reprezentativ pentru populaţie, în vederea culegerii de informații
pentru a putea extinde apoi concluziile rezultate la întregul grup social studiat.

În sociologia actuală se consideră că un eșantion de circa 1000 de persoane

este considerat reprezentativ cu o marjă de eroare de +/- 3%.

Marja de eroare reprezintă abaterea în + sau în – de la măsurarea finală.

Eșantionul poate fi ales aleatoriu sau pe cote de selecție adică direct

proporțional cu populația studiată.

1. Chestionarul

Chestionarul este o metodă de cercetare sociologică ce constă într-un

ansamblu de întrebări ordonate logic și psihologic sau imagini grafice care
necesită răspunsuri scrise în vederea argumentării ipotezelor cercetării
sociologice.

Chestionarul poate fi:

- Cu întrebări închise(răspunsuri prestabilite)

- Cu întrebări deschise(răspunsuri libere)
- Mixte (si, si)

Chestionarul presupune utilizarea de termeni clari și preciși, să nu se

folosească negația, să nu sugereze răspunsuri și să se țină cont de pregătirea
educațională a celui chestionat.

2. Sondajul de opinie

Sondajul de opinie publică este o cercetare sociologică de teren care are

scopul de a cunoaște orientarea și intensitatea opiniilor diferitelor categorii
sociale din populație pe baza întrebărilor pe un eșantion.

Sondajul de opinie se realizează de obicei pe o problematică limitată în care

se vizează opinii cu caracter public și de actualitate.

Ex.: Sondajele finale(exit polls) la ieșirea din secțile de votare.

6
Opinia publică reprezintă preferințele oamenilor cu privire la o problemă
socială actuală exprimată verbal în urma unor discuții colective.

3. Interviul

Interviul este o tehnică de cercetare pentru obținerea prin întrebări și

răspunsuri a informațiilor verbale de la indivizi și grupuri umane. Interviul se
utilizează în studiul mentalitățiilor, opiniilor și atitudinilor.

Avantajele interviului:

- observarea comportamentului non-verbal;

- înregistrarea spontaneităților.

Dezavatajele interviului:

- cost ridicat și timp îndelungat;

- neasigurarea anonimatului.

Tipuri de interviuri:

- individual/ de grup

- structurat/nestructurat

- direct (face to face)/ telefonic.

B. Observația

Observația este metoda de obținere a informațiilor sociale pe baza unui plan

dinainte elaborat și cu instrumente adecvate pentru a verifica ipotezele
cercetării sociologice și a descrie sistematic și obiectiv persoane, grupuri,
relații și procese sociale dintr-o societate.Observația poate fi:

- structurată, nonparticipativă constă în utilizarea unor tehnici de măsurare în

care datele înregistrate sunt repartizate pe categorii (grila de observație) și
este nonparticipativă;

-Participativă, nestructurată.,adică implicarea totală sau parțială a

cercetătorului în situațiile sociale investigate; este nestructurată.

Este necesar să se obțină aprobarea liderului si a grupului social respectiv.

7
C. Experimentul

Experimentul constă în stimularea, determinarea unei reacții, observarea și

măsurarea ei într-un mediu controlat al fenomenelor sociale. Experimentul
presupune variabile independente adică factori introduși în experiment de
către cercetători. În final se compară performanța grupului experimental(cu
variabilă independentă) cu performanța grupului de control(fără variabila
independentă). Cele două grupuri trebuie să fie identice sau cât mai
asemănătoare.

Experimentele pot fi:

- de laborator în condiții artificiale

- de teren în mediul natural.

D. Analiza documentelor sociale

Analiza documentelor sociale permite studierea societății în trecut și prezent

pe baza unor obiecte și texte pentru promovarea unor previziuni și predicții
pentru viitor.

Documentele sociale sunt urme ale faptelor sociale materializate prin obiecte,
desene, scrieri și dau informații despre viața colectivitățiilor umane din trecut.

Documnetele pot fi:

- neoficiale de ex: biografia socială, presă, scrisori.

Biografia socială este istoria unei vieți scrise de altcineva pe baza datelor și
informațiilor disponibile. Biografia socială se identifică adesea cu studiul de
caz și cuprinde date demografice și sociale, istoria dezvoltării individuale,
semnificații asociate vieții, trăiri, opțiuni valorice.

-oficiale necifrice oficiale cum ar fi legi, hotărâri de guvern, fișe medicale.

-oficiale cifrice oficiale: recensământul.

8
Recensământul este un document cifric oficial care presupune înregistrarea
totală a populației, a gospodăriilor, a terenurilor, a migrării populației și
structura acesteia la un moment dat într-o țară. Recensământul are loc odată
la 10 ani. Ultimul recensământ în România a avut loc în 2011. Pe baza
recensământului se poate face o imagine corectă despre evoluția economică,
demografică, socială și culturală a unei țări si se pot face predictii si prognoze

E. Metoda monografică

Metoda monografică se datorează lui Dimitrie Gusti și a școlii sociologice de la

București.Metoda monografică constă în descrierea cu exactitate a unei unități
sociale.

Aria de aplicabilitate a metodei monografice este următoarea:

-la unități microsociale cum ar fi familia, echipa de muncă, cătunul.

-la unități sociale mijlocii cum ar fi școli, sate, comune.

-la unități macrosociale cum ar fi orașe, județe, națiuni.

Socializarea 6
Definiţie: Socializarea este procesul psihosocial prin care omul asimilează
informaţii, valori, comportamente şi abilităţi ce îi definesc personalitatea
umană capabilă să trăiască şi să se integreze în societate.

Prin socializare omul trece de la o fiinţă biologică la una socială. Faţă de

educaţie socializarea este un concept mai larg deoarece include şi asimilarea
prin imitaţie sau contagiune a unor conţinuturi valorice şi comportamentale pe
care societatea nu ar dori să le transmită.

Factorii care influenţează socializarea:

1. Factorii biologici constau în moştenirea genetică care generează

temperamentul omului, astfel că extravertiţii (sangvinicul şi colericul)
sunt mai înclinaţi spre socializare faţă de introvertiţi (melancolicul şi
flegmaticul)
2. Mediul fizic pune în evidenţă relaţia dintre socializare şi spaţiul geografic
astfel că s-a constatat că oamenii care trăiesc într-o zona cu

9
 temperatura joasă sunt mai reci , deci cu o capacitate de socializare
scazută, iar oamenii care trăiesc într-o clima caldă, mediteraneană au o
capacitate de socializare mai ridicată.
3. Factorii culturali se referă la faptul că profilul cultural (valori, obiceiuri,
religie, morală) imprimă anumite caracteristici procesului de socializare.
De exemplu, socializarea în cultura urbană este mai scăzută decât cea
din cultura rurală.
4. Experienţa de grup arată că grupurile din care omul face parte
influenţează mult valorile ce fundamentează socializarea.
5. Experienţa personala este un factor esential în procesul de socializare
pentru că situaţiile de viaţă modifică valorile comportamentale.
Conflictele părinţi-adolescenţi provin tocmai din diferenţa dintre
experienţele personale.
Tipuri de socializare:

a) În funcţie de timp socializarea este:

- Socializarea primară – are loc în copilărie, se realizează în familie
(cei şapte ani de acasă) în care copilul învaţă regulile de bază din
societate, limbaj adecvat (ex. salutul) comportament potrivit,
obişnuinţe, asimilate prin imitaţie, joc şi constrângere.
- Socializarea secundară : (7 – 18 ani) - se realizează în familie
partial, la şcoală şi în grupul de prieteni sau de similaritate în care
adolescentul învaţă normele şi rolurile societăţii în care trăieşte,
dezvoltând atitudini, performanţe şi orientări care îl fac util în
societate definindu-i cariera ulterioară.
- Socializarea continua, (după 18 ani) se realizează de-a lungul
întregii vieţi se învaţă cunoştinţe şi comportamente specifice
rolurilor comunităţii, asimilate prin intermediul grupurilor şi
organizaţiilor socio-profesionale.

b) În funcţie de scop socializarea este:

- Socializarea anticipativă – se referă la procesul prin care omul
socializează pentru anumite roluri sociale pe care nu le deţine
încă. Exemplu: jocul cu păpuşile.
- Socializarea negativă se referă la procesul prin care omul învaţă
modele, valori şi comportamente opuse societăţii în care trăieşte.
Aceasta duce de obicei la devianţă sau mai grav la delicvenţă.
Exemplu găstile adolescenţilor din cartierele periferice ale marilor
oraşe.
10
- Resocializarea este procesul prin care omul renunţă la anumite
valori, norme şi comportamente şi asimilează altele noi necesare
într-un nou context al vieţii. Se regăseşte mai ales în procesele de
trecere de la copilărie la adolescenţă şi de la adolescenţă la
maturitate. Un caz deosebit de resocializare se găseşte în cadrul
instituţiilor cu funcţii de constrângere ca închisoarea sau armata.
Alte contexte de resocializare : migraţia, pensionarea, convertirea
religioasă.
Agenţii de socializare în urma carora se realizează socializarea:

1. Familia – are un rol fundamental în socializarea primară a

copilului şi partial în socializarea secundară.
2. Educaţia din şcoală contribuie la socializarea oamenilor, adică
la consolidarea şi dezvoltarea unor convingeri, valori,
comportamente dezirabile.
3. Grupul de similaritate – reprezintă grupul de prieteni sau de
colegi format din membrii care au aproximativ aceeaşi vârstă
(grup de egali), împărtăşesc aceleaşi valori şi stil de viaţă, au
acelaşi status şi şanse egale de a promova în viaţă. Are un rol
deosebit în socializarea secundară specific adolescenţilor.
4. Mass-media - are capacitatea de a impune şi de a promova
anumite valori, norme sau modele de comportament. Mass-
media nu influenţează publicul direct, ci prin intermediul liderilor
de opinie care preiau, interpretează şi transformă mesajul,
devenind formatori de opinie.
5. Munca este pentru grupurile de adulţi principala formă de a se
defini din punct de vedere al identităţii sociale permiţându-le să-
şi assume roluri recunoscute în sistemul social.
Educaţia este totalitatea proceselor sociale prin care societatea
transmite tinerei generaţii valorile şi comportamentele necesare
integrării sociale şi profesionale.Educaţia informală - este procesul
de învăţare realizat prin intermediul interacţiunilor cu prietenii,
familia, mass-media.

- Educaţia formală – este procesul de învăţare realizat în cadrul

sistemului de învăţământ fiind planificată şi controlată cu ajutorul
cadrelor didactice specializate pe baza programelor şcolare.
- Educaţia non-formală – este procesul de învăţare desfăşurat într-
un cadru formal, dar în afara sistemului de învăţământ; este mai

11
puţin riguros, depinde de opţiunea individului şi presupune diverse
programe şi organizaţii cum ar fi: cercuri artistice, cubluri sportive,
şcoli de vară, cenacluri.

Grupurile sociale 7

Orice om face parte din diverse grupuri și se definește cu ajutorul

lor(familia, prietenii, echipa de muncă, comunitatea religioasă).
Def. Grupul social reprezintă o mulțime de două sau mai multe
persoane având următoarele caracteristici:
- sentimentul de apartenență la grup;
- interacțiuni între membrii grupului;
- existența unor valori, credințe, interese comune;
-recunoașterea grupului de către un alt grup;
- întâlniri periodice cu experiențe comune.
Clasificarea grupurilor:
1. Grup primar- grup secundar
Grupul primar presupune puternice legături afective, capacitate
mare de influențare(familie, prieteni).
Grupul secundar presupune reduse legături afective și au de
obicei scopuri și interese comune(grupul suporterilor unei echipe
de fotbal, grupul alcoolicilor anonimi).
2. Grup formal- grup informal
Grupul formal are o cultură identificabilă clară, structura este
instituționalizată, rolurile sunt date de organigrama
organizațională, presupune ierarhie și reguli scrise, iar liderul este
special selecționat(grupurile profesionale, politice, religioase).
Grupul informal are o cultură difuză, o structură vagă, roluri
interschimbabile, se bazează pe atracție și simpatie (gașca, clanul,
grup de hobby).
3. Grup de apartenență- grup de referință
Grupul de apartenență este cel din care un individ face parte la un
moment dat. Ex: clasa XII C
Grupul de referință este cel la care un individ aspiră sau la care se
raportează și își alege modele de viață și idolii.
4. Grupuri deschise- grupuri închise

12
Grupul deschis este cel în care accesul indivizilor din alte grupuri
este juridic posibil.
Ex: partidul politic
Grupul închis este cel în care accesul este interzis altor mambrii
din alte grupuri.
Ex: masoneria, grupul notarilor.

5. Grupuri permanente- grupuri temporare

Grupul permanent este cel a cărui existență nu este legată de
epocă sau perioadă a vieții.
Ex: comunitatea religioasă
Grupul temporar este cel a cărui existență are loc conjunctural sau
istoric.
Ex: Ku-Klux-Klan-grup american pentru exterminarea negrilor

După mărime, grupurile sunt:

- Grupuri mici (2-10 persoane; familie, prietenii)
- Grupuri medii (10-50 persoane; grupa de studenți)
- Grupuri mari (mai mult de 50 de persoane; partidul politic).
Dinamica grupurilor
Grupul este mai mult decât suma membrilor săi (mulțime), el
presupune o multitudine de forțe și relații care îl fac complex și
dinamic.
Dinamica grupurilor presupune următoarele etape:
1. Formarea este etapa de început în care au loc relații politicoase
și se promovează șansele de afirmare ale fiecăruia.
2. Furtuna reprezintă etapa conflictuală când membrii săi își
negociază pozițiile în cadrul grupului.
3. Normarea este etapa stabilirii regulilor în interiorul grupului.
4. Funcționarea este etapa de productivitate maximă a
grupului(echipă).
Presiunea de grup este starea pe care o induce grupul asupra unui
membru, determinându-l să facă lucruri pe care singur nu este în
stare să le facă (ex: să fie violent, să fumeze).
Coeziunea unui grup este dată de acceptarea unor reguli specifice
care formează mentalul de grup prin evitarea conflictelor și

13
 stabilirea unor relații pozitive. Cu cât grupul este mai mare cu atât
coeziunea tinde să fie mai mică și invers.
- Climatul psiho-social este starea de spirit a unui grup social care
desemnează o rezultantă a interacțiunilor cu caracter preferențial
bazat pe coeziunea grupului.

Status și rol 8

Def. Statusul reprezintă poziția unui individ într-un grup sau structură socială,
altfel spus tot ceea ce un individ așteaptă de la ceilalți pe baza poziției pe care
o are. Apartenența la un grup conferă un status. Apartenenţa la un grup
conferă un status. Cum fiecare om aparține mai multor grupuri, el are mai
multe statusuri.

Ex. de status: de prieten, de fiu-fiică, de cetățean, de bărbat-femeie, de

profesor-elev, de șef-subaltern.

Clasificarea statusurilor:

a) după punerea în evidență:

- status actual ex: profesor când este în școală

latent ex: profesorul când este pe stradă devine pieton, șofer sau
pasager.

b) după dobândirea lor:

- atribuite sau prescrise, adică statusuri primite fără efort ex: de cetățean, de
vârstă, de etnie, etc.

-achiziționate sau dobândite în urma unui efort ex: de soț, de părinte, de

medic inginer etc.

c) după locul de manifestare:

-în familie/ în afara familiei

-la locul de muncă/ în afara locului de muncă

14
Conflictul de status apare atunci cănd se suprapun mai multe statusuri în
acelaşi timp

Ex. de conflict interstatus, presupune minim 2 persoane

Prieten- contracandidat

Conflict intrastatus, presupune o persoană

Primar- patron firmă construcții

Indicatorii de status sunt elemente care ajută la indicarea statusului unei

persoane:

-profesor: catalog

-medic: instrumente medicale, halat

-avocat: robă

-polițist: uniformă

Rolul social reprezintă totalitatea comportamentelor pe care le are un individ

pe baza statusului pe care îl deține, altfel spus, tot ceea ce așteaptă ceilalți de
la un individ datorită poziției pe care o deține.

Ex: rol de lider, rol de tată, rol de agent de circulație.

Unui status pot să-i corespundă mai multe roluri: statusul de profesor are urm.
roluri: - față de elevi

- față de colegii de cancelarie

- față de direcțiune

Clasificarea rolurilor:

-roluri așteptate, adică cele prescrise de un anumit status

-roluri performate, adică cele realizate propriu-zis de o persoană.

15
Pot exista deseori incompatibilități între personalitatea unui individ și cerințele
rolului (comportamentul) pe care îl impune statusul.

Ex: personalitatea agresivă (violentă) cu rolul de profesor.

Conflictul de rol apare atunci când există cerințe contrare între două roluri care
provin din două statusuri diferite pe care le deține aceeași persoană.

profesor- elev/ părinte- copil

șef-secretară/ amant- amantă

Familia 9

Familia în societatea tradițională și modernă

Criteriu Fam. Tradițională Fam. Modernă

Nr. partenerilor Unul(monogamie) Unul(monogamie)
Mai mulți(poligamie)
Alegerea partenerului Părinți sau rude pentru a Parteneri în mod
este făcută de întări puterea familiei deliberat
Relațiile de putere Perioada de dominație a Tendința de egalizare a
bărbatului(patriarhat) puterii între bărbat și
sau a femeii(matriarhat) femeie
Relația părinți-copii Autoritate și dominare Toleranță și
părintească democratizare
Structura familiei extinsă nucleară

Def. Reprezintă un grup de oameni constituit prin căsătorie, legături de sânge

sau adopție care trăiesc împreună, au gospodărie comună, au relații natural-

16
biologice, psihologice, morale, juridice și care răspund una pentru alta în fața
societății.

Familia poate fi considerată o instituție totală pentru că aceasta controlează și

influențează membrii săi la nivel maximal.

Funcțiile familiei:

-Biologică sau de reproducere care asigură descendența cuplurilor și implicit

dezvoltarea demografică;

-Economică de producție și consum. În familia tradițională bunurile erau

produse în gospodărie, în familia modernă determinant este consumul
provenit din exteriorul gospodăriei.

-De socializare a copiilor prin transmitere de valori şi modele sociale.

Apartenența copiilor la o familie presupune o poziție socială dată de: prestigiu,
avere, statusul părinților, nivel de educație, blazonul familiei.

- Afectivă care realizează echilibrul necesar emoțional şi sentimental fiecărui

membru din familie.

-Protectivă, asigură securitatea membrilor familiei

-De status specifică unei familii.Ex: fiu, fiică, soție, soț, mamă, tată, etc.

Clasificarea tipurilor de familie:

a) după nr. de membrii:

1.Familia nucleară sau conjugală compusă din două generații adică o pereche
maritală și copiii lor. Are şi varianta de familie monoparentală- copii cu un
singur părinte.

2.Familia extinsă care poate cuprinde pe lângă nucleul familial și alte rude din
mai multe generații(soț, soție, părinții acestora, copiii, frații și surorile
părinților).
17
b) Alte tipuri de familie:

1.Familia poligamă (poliginie)

-un bărbat are două sau mai multe soții (familia din statele arabe, familia de
mormoni din SUA).

-o femeie are doi sau mai mulți soți (în trecut ,în matriarhat).

2.Familia de tip homosexual:

-de tip masculin

-de tip feminin

3.Coabitarea consensuală (concubinaj), adică a trăi împreună o anumită

perioadă de timp fără legalizarea relației, este o alternativă la familie.

4.Singurătatea

Tipuri de căsătorii:

1.Căsătoria ca aranjament familial unde părinții căutau pentru copilul lor o

persoană după diferite criterii: avere, vârstă, caități.

2.Căsătoria ca strategie patrimonială( de gestionare a averii) unde notarul era

un intermediar în formarea familiei cunoscând cu precizie averea fiecărei
familii.

3.Căsătoria ca legătură datorată dragostei împărtășite a partenerilor.

Cauzele divorțului:

-vârsta partenerilor cu o diferență mai mare de 10 ani;

-șocuri în familie;

-femeia rămâne însărcinată înainte de căsătorie;

-implicarea famililor de proveniență(soacra);

-diferențe culturale și economice între parteneri;

-regula celor 6 luni și 3 ani;

-instabilitatea famililor de proveniență;

18
-incompatibilități axiologice;(etice, religioase, estetice)

-adulterul.

-violenţa domestică şi alcoolismul

Factori care influenţează alegerea partenerului:

a)Diferenţe biologice şi psihologice:

-la nivel genetic şi hormonal cu ritmuri de dezvoltare diferite si parametrii

diferiţi

-diferenţe de inteligenţă şi afectivitate:

*inteligenţa feminină e intuitivă, concretă marcată

de sensibilitate şi înţelegere a relaţiilor şi fiinţelor

*inteligenţa masculină e abstractă,sintetică,spaţială

*afectivitatea fem. Cultivă relaţii afective pozitive cu

ceilalţi; grija femeii de a plăcea, dependenţa afectivă

de cel iubit.

*afectivitatea masculină e mai puţin profundă şi

bogată, sensibilitate superficială, emotivitate mare

-agresivitatea masc. şi fem.: *agresivitatea masc. e controlată hormonal,

rapidă, ofensivă, exprimată motric

*agresivitatea fem. se opune distrugerii violente,

e defensivă şi verbală

-diferenţe de viziune a căsătoriei şi a căminului:

*căsătoria la femei e un scop social şi mijloc

al împlinirii de sine

*căsătoria la bărbat e în plan secund, importantă e

19
 cariera, statusul şi rolul social

*căminul la femei e loc al muncii, îl îngrijeşte şi

organizează

*căminul la bărbat e un adăpost faţă de lupta din

afară, caută aici linişteaşi destinderea

b) factorii sociali şi culturali:

-condiţionari legale cum ar fi interdicţii de incest, restricţii de vârstă, teste

medicale obligatorii

-teorii homogamice se bazează pe similitudine valorică, etnică, religioasă, de

clasă, proximitate spaţială

-teorii heterogamice se bazează pe complementaritate adică nevoi inverse.

c) model interior de alegere a partenerului:

-influenţa figurilor paternele şi maternale (pozitivă şi negativă)

-influenţa iubirilor din copilărie, adică o fixaţie pe anumite trăsături fizice

-influenţa factorilor autoproiectivi, adică recunoaşterea la celălalt a capacităţii

de a satisface propriile nevoi şi aşteptări

d) Norme de locație: sunt cele cale stabilesc locul gospodăriei unei noi familii:

-patrilocație adică gospodăria părinților băiatului

-matrilocație, adică gospodăria părinților fetei

-neolocație adică o nouă gospodărie.

20
 Organizaţia 10

Organizarea sociala este procesul prin care oamenii isi coordoneaza

activitatiile in vederea realizarii unor obiective comune.

Organizarea se realizeaza cu ajutorul unor structuri sociale numite organizaţii.

Organizaţia socială este un sistem structurat de interactiuni umane realizat in

vederea atingerii unor scopuri clar definite, norme si reguli care reglementeaza
activitatea.

Trasaturile organizatiei:

-prezenta unor oameni care interactioneaza pentru scopuri comune

-existenţa unei structuri şi conduceri, relatii ierarhice si responsabilitati

-mediu concurenţial, adica acea competiţie intre cel putin doua organizaţii de
acelaşi fel

-scopurile organizatiilor economice sunt de a face profit, iar a organizaţiilor

publice de a acoperi nevoi sociale

-organizatiile private au autonomie mult mai mare decat cele publice.

Clasificarea organizatiilor:

a) dupa mărime:

-micro-organizaţii (maxim 9 membrii)

-organizaţii mici (10-49 membrii)

-organizaţii mijlocii (50-249 membrii)

- organizatii mari (peste 250 membrii)

b) dupa scopuri:

-organizatii economice (de productie, comert, servicii)

21
-organizatii culturale (cluburi, asociatii)

-organizatii religioase (biserici, confesiuni)

-organizatii politice (partide, miscari)

-organizatii sportive şi educaţionale

c) dupa forma de proprietate:

-organizaţii publice (guvernamentale) ex: primarii, scoli, spitale etc.

-organizatii private:

 Organizatii private pentru profit (SRL, SA)

 Organizatii private non-profit (organizatii non-guvernamentale - ONG)

Componentele unei organizatii:

1. centru operational ,cuprinde toti angajatii care produc bunuri si servicii

(muncitorii)

2. elementul median, cuprinde intermediarii dintre varf si baza ex: contabil,

juristi, functionari.

3. varful strategic, cuprinde personalul din conducere si consilierii lor (directorii

şi consilierii lor)

Cultura unei organizatii are urmatoarele trasaturi:

-identificarea culturii organizatiei prin valori, comunicare si atmosfera.

-simbolul organizatiei este un vehicul de valoare comprimat sub forma de

siglă, denumire, slogan.

-comportamentele organizatiei sunt date de norme formale (regulamente si

norme de lucru) si norme informale (excursii, aniversari).

-ritualurile organizatiei, adica actiuni planificate cum ar fi promovarea,

pensionarea, premierea, balul si banchetul.

22
-mituri si istorioarele organizatiei sunt evenimente care primesc un sens
simbolic si care fac sa creasca devotamentul pentru organizatie.

Consecinte ale procesului de integrare intr-o organizatie:

-omul este capabil sa actioneze in spiritul obiectivelor organizatiei.

-individul este responsabil fata de comunitatea in care organizatia

functioneaza.

-apar trasaturi de personalitate specifice omului organizational ( defecte

profesionale).

Organizatiile non-guvernamentale (ONG):

Sunt acele organizatii care au aparut ca o alternativa la cele publice (de stat)
in scopul unor solutii pentru asigurarea bunastarii sociale si culturale.

Trasaturile ONG-urilor:

-sunt private ca proprietate dar publice ca scop.

-sunt autonome fata de organizatiile publice.

-presupun participarea voluntara a unor persoane, dar exista si persoane

platite.

-pot genera profit dar este interzis impartirea acestuia, pentru aceasta sunt
considerate organizatii non-profit.

Exemple de ONG-uri:

Ecologice-Greenpeace

Civice-Miscarea Aradeana

Sportive-Provolei

Culturale-Amifran

Consecintele aparitiilor ONG-urilor:

23
-cresterea performantelor organizatiilor publice datorita concurentei.

-dezvoltarea civica, culturala si economica.

-servicii sociale eficiente.

-spatiu de invatare si formare de competente pentru tineri.

-acopera nevoia de afiliere a oamenilor.

Birocratia.

Birocratia este organizatia de mari dimensiuni care are o structura ierarhica si

o buna definire a fiecarei sarcini si este specifica societatilor industriale.

Trasaturile organizatiei birocratice:

-are dimensiuni mari încât seful organizatiei birocratice nu-i cunoaste pe toti
membrii organizatiei sale.

-angajatii sunt cu norma intreaga, promovati pe criterii de vechime si fidelitate

si nu pot fi demisi cu usurinţă.

-angajatii sunt numiti pe baza competentelor certificate cu diplome si presupun

eficienţă.

-drepturile si obligatiile angajatiilor sunt stabilite prin norme stricte.

-angajatii au beneficii datorate unui salariu corespunzator functiei si

organigramei.

Birocratul este un functionar administrativ care ar trebui sa fie caracterizat prin

intrasigenţă, incoruptibilitate si sa fie garant al echitatii (dreptate după
merit)Aspectele negative ale birocratiei:

-comportamentul excesiv birocratic al functionarilor care din tendinta

respectarii normelor si regulilor ajung sa nu serveasca cetăţeanul ci sa-l
plimbe de la un ghiseu la altul sau sa-l amâne in rezolvarea problemei.

-antrenarea incapacitatii sau pericolul supraspecializarii in conditiile redefinirii

sarcinilor.

-organizatia birocratica tinde sa devina oligarhică, adica puterea este

concentrată în mâinile catorva persoane.

24
 Instituţiile sociale 11
Definiţie: Instituţiile sociale reprezintă seturi de statusuri şi roluri
organizaţionale, care contribuie la îndeplinirea unor funcţii şi nevoi sociale.

Ex :instituţii educaţionale (grădiniţe, şcoli, licee, univ), politice (partide,

primării), religioase (biserici, moschei), economice (S.A.; S.R.L.), ale vieţii
private ( familia, uniunea consensuală), culturale (teatru, filarmonică, cinema),
juridice (tribunale, închisori)

1)Insituţiile educaţionale (integrarea socială si profesională)

Def. Educatia scolara consta in actiuni de predare si instruire de catre un

personal calificat pe baza unor programe scolare in institutii structurate
ierarhic dupa vârstă si performanţă.

Educatia scolara se realizeaza prin sistemul de invatamant si are urmatoarele

functii:

-interna, de educare si instruire.

-externa, de selectie si reproducere sociala a culturii.

Sistemul de învatamânt are o relatie de influenţă reciprocă cu sistemul

economic astfel:

-sistemul de invatamant se dezvolta concomitent cu sistemul economic.

-sistemul economic preia personal calificat din sistemul de invatamant.

-ocuparea unui loc de munca si integrarea socio-profesionala reprezinta

finalitatea educatiei scolare.

Integrarea profesionala presupune urmatoarele etape:

1. Autocunoaşterea consta in constientizarea calitatiilor (aptitudini,

deprinderi, competenţe), atestate de diplome si experienţă.

25
2. Informarea cu privire la locurile de munca disponibile pe domenii, cerintele
postului, conditii si salarizare.

3. Controlul referitor la evaluarea competentelor in domeniu prin consultarea

specialistilor si realizarea proiectului profesional.

4. Decizia privind alegerea dupa analizarea ofertelor si compararea cu

proiectul profesional.

5. Realizarea documentelor (CV, scrisoare de intentie, de recomandare) si

prezentarea la interviu sau concurs.

Integrarea ca proces social presupune doua elemente constitutive:

-mediul integrator; ex: grupa de studenti, colectiv de munca, organisme

internationale.

-integratul care poate fi o persoana, un grup, o comunitate, o tara; ex.

Romania in spatiul Schengen.

Integrarea in raport cu rolul social are doua conditii:

-adaptarea la mediul integrator prin informare reciproca si invatarea codurilor

specifice

-participarea efectiva care apare atunci cand rolurile sociale au fost acceptate
si asimilate.

2) Instituţii politice (Statul şi partidele politice)

Def. Statul este instituţia care asigura unitatea şi coeziunea unei comunităţi
umane din nevoia de a asigura ordinea în interior şi apărarea împotriva
atacurilor externe.

Principiile de funcţionare a statului modern:

A) Principiu suveranităţii naţionale constă în calitatea puterii politice de a

fixa propriile reguli şi legi fara amestec din exterior.
B) Principiul separării puterilor constă în faptul că autorităţiile ce deţin
puterea într-un stat (executivă, legislativă şi judecătorească)
funcţionează autonom una faţă de alta. (Montesquieu)

26
 C) Principiul guvernarii reprezentative constă în faptul că poporul delegă
prin vot unor reprezentanţi consideraţi legitimi puterile legislativă,
executivă şi judecătorească.
D) Principiul supremaţiei constituţionale constă în faptul că modul de
organizare şi funcţionare a instituţiilor statului este dat de Costituţie
( legea supremă în stat)
E) Principiul consacrării drepturilor şi libertăţiilor fundamentale ale omului
constă în asigurarea dreptului la viaţă, integritate fizică şi psihică,
libertate, proprietate şi muncă.

Statul orientează economia în următoarele direcţii:

-garantarea unui venit minim pt. asigurarea unei vieţi decente

-diminuarea riscurilor sociale pt. suportarea greutaţiilor de tip şomaj, boală ,

bătrâneţe.

-asigurarea accesului tuturor cetăţenilor la standarde mai bune de viaţă prin

servicii sociale , medicale şi educative

Sistemul politic este un ansamblu structurat de elemente interdependente,

integrat în viaţa socială şi în raport de intercondiţionare cu societatea.

Elementele sistemului politic:

-instituţiile politice date de organe politice centrale şi locale, partide şi

organizaţii politice.

-relaţiile politice date de raporturile dintre instituţiile politice şi cetăţeni

-ideile politice date de teorii, doctrine, programe şi strategii politice

-normele şi valorile politice date de reguli de activitate politică

Regimul politic reprezintă modul concret în care funcţionează un sistem

politic.

Regimurile politice sunt:

-democraţiile pluraliste caracterizate prin stratificare socială mare, pluralism

politic şi societate civilă activă (ex.SUA)

-autoritarismul care exercită puterea în mod autoritar (Rusia)

27
-totalitarismul care exercită puternice presiuni politice pentru supunerea
maselor (Coreea de Nord)

Def. Partidul politic este o organizaţie mare al cărui obiectiv principal

este cucerirea sau influenţarea puterii guvernamentale.

Funcţiile partidelor politice:

-promovarea unor interese naţionale, regionale sau de grup

-medierea intereselor şi conflictelor între stat şi societatea civilă

-menţinerea puterii pentru a beneficia de avantaje materiale

-propulsarea unor indivizi în cariere sociale dorite

Politicienii pot fi:

-profesionişti din diverse domenii care nu trăiesc din renumeraţia pentru

activitatea politică

-politicienii fără avere care sunt preocupaţi pt obţinerea unor venituri personale
din politică

-politicienii de ocazie care votează la intervale regulate de timp sau participă la

câte o adunare politică

Forme de guvernământ: -monarhia: -parlamentară sau constituţională/

republica

3) Instituţii religioase

Def. Religia reprezintă un sistem unitar de credinţe şi practici cu privire la

fiinţe, forţe sau puteri sacre şi care reunesc în aceeaşi comunitate morală o
instituţie numită biserică şi pe toţi cei care aderă la aceste valori.

La fundamentul religiei stă distincţia dintre sacru (tot ceea ce este

supranatural, divin) şi profan (tot ceea ce este obişnuit, pământesc).

Sacrul poate fi reprezentat prin persoane, pietre, animale, arbori, locuri de

rugăciune. Acestea sunt apărate de interdicţii, iar profanarea lor reprezintă un
sacrilegiu. (ex. altarul)

28
Gândirea religioasă a generat credinţe ca:-

-animismul- orice lucru sau fiinţă este însufleţită

-fetişismul-credinţa într-un obiect sau animal

-cultul morţilor sau al strămoşilor

-cultul zeilor

Forme religioase după numărul de zei:

-politeismul ex religia grecilor şi a romanilor

-triteismul ex religia hindusă: Brahma, Vişnu şi Shiva

-dualismul ex religia egipteană: Isis şi Osiris

-monoteismul ex creştinismul, mahomedanismul

Biserica alături de familie şi stat are un rol deosebit în relaţiile sociale

rezultând comportamente şi mentalităţi specifice. De exemplu naşterea,
căsătoria şi moartea sunt legate de botez, cununie şi ritualul înmormăntării în
creştinism.

Biserica a impus interdicţii şi reguli morale cum ar fi limitarea sexualitaţii în

familie în vederea procreării. Scopul ultim al religiilor este apropierea de
divinitate, dar căile sunt diferite, iar reprezentarea divinităţii diferă de la o
religie la alta.

Teorii sociologice referitoare la religie:

1)Teoria lui A Comte: legea celor 3 stări:

-starea teologică, atunci când realitatea şi adevărul se confundă cu divinitatea,

omul are iluzia că poate cunoaşte realitatea prin credinţă

-starea metafizică, atunci când raţiunea este cea care descoperă esenţa şi
principiile lumii înlocuind credinţa speculaţiei religioase

29
-starea pozitivă în care lumea poate fi cunoscută prin experienţă şi
observaţiespecifică ştiinţei

2) Teoria lui Durkheim susţine că toate religiile derivă din triteism, fiind
comună tuturor popoarelor primitive

3) Teoria evoluţionismului natural prescrie următoarea evoluţie a religiei:

-progres în cadrele religiei- în trib, în naţiune în umanitate

-progres în reprezentarea divinităţii- de la animism la monoteism

-progres în cult- de la descântec, magie, rugăciune, la încredere morală

Tradiţia este suma tuturor datinilor şi obiceiurilor realizate de o comunitate de-

a lungul existenţei sale.

Datina este repetarea regulată a unei voinţe sociale particulare sau zonale. Ex
ruga în Banat, hramul în Moldova, carnavalul în Veneţia.

Obiceiul este repetarea regulată a unei voinţe sociale generale sau naţionale.
Ex revelionul. Obiceiul poate fi profan (ex creşterea animalelor) sau religios
(ex sărbătoarea Crăciunului)

Tabu- interdicţie cu caracter religios, aplicată la ceea ce este considerat sacru.

Ex. Interdicţia femeilor de a intra în altar la creştinii ortodoxi.

Totem- animal, plantă sau obiect considerat fie strămoş al populaţiei

respective, fie generator de noroc care influenţează destinul.

Multe dintre conflictele sociale au la origine justificari religioase. Ex cruciadele

sau terorismul islamic.

30
Clasele sociale (Stratificarea sociala) 12
Def. Clasa socială este grupul de oameni care are aceleasi resurse materiale,
influenta sociala si sanse egale de a avansa in ierarhia societatii.

Criteriile in functie de care se clasifica o societate moderna:

1. educatia: se considera ca un individ cu cat are o educatie mai inalta, cu atat

are mai multe sanse de a urca in ierarhia sociala.

2. ocupatia: prestigiul si stima sociala depinde in mare masura de ocupatia

individului.

Ex de ocupatii de prestigiu: judecator, medic, ahitect, om de afaceri prosper.

3. venitul reprezinta suma de bani pe care o castiga un individ, de obicei prin

intermediul salariului.

4. averea reprezinta totalitatea bunurilor si valorilor materiale pe care le detine

un individ.

In functie de criteriile de mai sus, o societate contemporana se imparte in

următoarele 5 clase:

a) clasa de sus: este reprezentata de indivizii care detin proprietati, au

mosteniri consistente, investitii financiare. Au influenta sociala, uneori puterea
politica si se constituie in familii cu putere financiara mare.

Ex: familii de industriasi, familii cu titluri nobiliare – familia Agnelli în Italia,

familia Neuman în Arad

b) clasa corporatista sau manageriala: este compusa din indivizi care au

reusit prin eforturi proprii (educatie si multa munca) sa detina anumite posturi
cheie de conducere cum ar fi directori, reprezentanti, bancheri, primari. Cei
care fac parte din aceasta clasa provin din clasa de mijloc.

c) clasa de mijloc: este compusa din indivizi care au mici afaceri, negustori
dar sunt si cei cu profesiuni intelectuale cum ar fi economisti, ingineri, avocati.

31
De regula, acestia au absolvit o facultate, iar principalul venit il constituie
salariul.

d) clasa muncitoreasca: ii include pe muncitorii din industrie, agricultura si

servicii, au ca venit salariul si ajutorul familiilor de provenienta.

e) clasa de jos: este formata din persoane asistate social cum ar fi: somerii,
persoane cu handicap, persoane fara adapost, persoane fara proprietati si in
general persoane care depind de stat pentru a supravietui.

Factorii care influenţează şansele unei persoane de a urca în ierarhia socială

sunt:

-clasa socială a părinţilor

- educaţia

-inegalităţiile de gen (feminin/masculin)

-inegalităţiile etnice

-inegalităţiile de şanse

Societatea închisă se caracterizează prin linii de demarcaţie impenetrabile

între clasele sociale, care tind să devină caste, iar mobilitatea socială este
foarte redusă.

Societatea deschisă se caracterizează prin linii permeabile între clasele

sociale, iar mobilitatea socială ascendentă este încurajată.

Structura socială este ansamblul relaţiilor sociale din sistemul social global
între subsistemele sociale componente (organizaţii, comunităţi, instituţii) şi în
interiorul acestora între persoanele care convieţuiesc şi desfăşoară activităţi
specifice.

32
 Mobilitatea sociala 13
Def.: Mobilitatea sociala este miscarea grupurilor de oameni dintr-o clasă
socială în alta.

Criteriile mobilitatii:

A) Dupa directia miscarii persoanelor:

1. Mobilitate socială verticală:

-miscarea ascendentă, adică acea deplasare dintr-o clasă socială inferioară,

într-una superioară.

Ex: un muncitor studiaza si devine inginer.

-miscare descendentă, adica acea deplasare dintr-o clasă socială superioară

într-una inferioară.

Ex: un medic acceptă să facă pe asistentul medical.

2.Mobilitate socială orizontală:

-miscarea unui grup de persoane dintr-o poziţie socială în alta, aflată la acelaşi
nivel în interiorul aceleaşi clase sociale. Ex: un grup de economisti, de la o
bancă la alta.

B) Dupa directia mişcării faţă de parinţi (mobilitate intergeneraţională):

-mobilitate sociala intergeneraţională ascendentă: Ex: tata agricultor, fiul

agronom.

-mobilitate socială intergeneraţională descendentă: Ex: tata director de firma,

baiatul portar.

C) Dupa direcţia educaţiei:

-mobilitate educaţională ascendentă: Ex: tata 10 clase, copilul facultate.

-mobilitate educaţională descendentă: Ex: tata absolvent de facultate, copilul

10 clase.

33
D) După modalitatea în care se produce mobilitatea poziţiei sociale:

-mobilitatea individuală- se referă la efortul şi meritul unei persoane de a trece

dintr-o clasă socială în alta, prin muncă sau studii

-mobilitatea structurală- se refeă la trecerea unui grup de oameni dintr-o clasă

în alta, datorită schimbarii configuraţiei unei societaţi. Ex: revoluţia industrială.

Factorii ascriptivi

Factorii ascriptivi reprezintă inegalitaţile de gen şi de etnie sau rasă care

influenţează şansele unei persoane de a urca în ierarhia socială.

a) Inegalităţile de gen se referă la diferenţele culturale şi biologice, dintre

femei şi bărbaţi:

-femeile sunt mai slabe fizic, cu înclinaţii spre discipline umaniste şi cu şanse
mai puţine de a se afirma în societăţile tradiţionale şi modernă, deşi tendinţa
este în creştere

-barbaţii sunt mai puternici fizic, cu înclinaţii spre discipline logico-matematice

şi tehnice şi cu şanse mai mari de afirmare în societăţile tradiţionale şi
moderne.

b) Inegalităţile etnice se referă la grupurile umane care constituie o minoritate

socială, adică acel grup dintr-o societate care are resurse materiale, putere şi
şanse sociale mai reduse.

Ex.1. Populaţia de culoare din SUA, care a cunoscut sclavia până în sec. XIX,
este şi astăzi deseori dezavantajată din punct de vedere al resurselor şi
influenţei sociale.

Ex.2. Populaţia romă din România, unde abandonul şcolar şi şomajul sunt
foarte ridicate pentru aceasta etnie, iar influenţa socială este redusă.

c) Inegalitatea de şanse după R.Boudon e definită astfel:

 Există o puternică inegalitate de şanse în faţa educaţiei, în funcţie

de originea socială, adică există o discordanţă între cele două
structuri, cea educaţională şi cea socială.

34
 Ex: Un copil de la ţară are şanse mai mici la nivele educaţionale înalte.

 Şansele de a obţine un status social ridicat sunt mai mari pentru cei
cu nivel de educaţie mai înalt.

Inegalitaţile de şanse se manifestă în:

-influenţa nivelului de instrucţie educaţională asupra statusului social

-obţinerea unui status social diferit faţă de cel al părinţilor, în funcţie de

nivelele şcolare parcurse.

Fenomene anomice 14
1)Anomia

Def. Anomia reprezintă starea de dezordine socială datorată absenţei regulilor

şi normelor din societate

Trăsăturile anomiei:

-perturbarea ordinii colective datorită diminuării puterii morale si legislative

dintr-o societate

-criza unei autorităţi capabile să impună reguli şi legi pe care oamenii să le

accepte şi să le respecte

-schimbari bruşte într-o societate de tip cataclism, război sau revoluţie

-când scopurile sociale ale clasei conducătoare nu sunt în concordanţă cu

idealurile sociale ale societăţii

2)Devianţa

Def. Devianţa este ansamblul abaterilor de la normele şi valorile acceptate la

nivelul unei societati, de catre un individ sau un grup de persoane.

Tipuri de devianţă:

35
-Devianţa pozitivă se referă la revolta oamenilor faţă de anumite reguli şi
convenţii sociale şi tendinţa de a le schimba cu altele noi îmbunătăţite Ex.
Manifestarea românilor după incendiul de la clubul Colectiv.

-Devianţa negativă se referă la revolta oamenilor faţă de norme şi reguli

producând crize sociale şi haos generalizat. Ex. atentatul

3)Infracţionalitatea sau delicvenţa:

Infracţionalitatea sau delicvenţa reprezintă totalitatea comportamentelor cu un

grad ridicat de periculozitate care încalcă modelul normativ al societăţii şi este
sancţionată în plan penal.

Trasaturi:

-prezintă pericol social

-este săvârşită cu vinovăţie

-este prevazută în codul penal

-reprezintă un domeniu particular al devianţei.

Tipuri de infractiuni:

a) dupa obiectul infractiunii există :

- infr contra păcii

- infr contra statului

- infr contra persoanelor

- infr economice

- infr de fals şi uz de fals

b) dupa gravitatea faptei: - uşoare ( reguli de circulaţie)

- medii ( mită, tâlharie, viol)

- grave (omorul, terorismul, trădare de ţară)

36
Cauzele infractionalităţii:

-biologice ex. boli ale sistemului nervos central

-sociale ex. sărăcia, mizeria, izolarea

-psihologice ex. agresivitatea, frustrările, angoasa, probleme sentimentale,

lezarea stimei de sine

Delicvenţa juvenilă reprezintă comportamentele morale şi juridice inadecvate

ale tinerilor care nu sunt majori.

Manifestări frecvente: -fuga de acasă

-drogurile şi alcoolul

-tâlharia şi violenţa

-tulburarea liniştii publice

-insulta şi obscenităţile

4)Sărăcia

Sărăcia reprezintă o situaţie socială în care nevoile de bază şi traiul decent nu

pot fi satisfacute din resursele disponibile.

Tipuri de sărăcie:

-sărăcia absolută este lipsa resurselor pentru satisfacerea nevoilor de

subzistenţă şi supravieţuire fizică.

-sărăcia relativă este definită în funcţie de standardul de viaţă din societatea

respectivăşi care delimitează populaţia săracă de restul populaţiei. În
Germania este considerată săracă o persoană care are un venit lunar de sub
600 de euro făcând parte din clasa de jos. În România o persoană cu un astfel
de venit ar face parte din clasa de mijloc a societăţii, nu din clasa de jos
nefiind considerată săracă.

5) Corupţia

Corupţia este încălcarea normelor şi legilor unei organizaţii sau societati de

către unele persoane, datorită faptului că deţin o anumită autoritate şi o
folosesc în scopul obţinerii de foloase material necuvenite. Corupţia
presupune un corrupt şi un corupător.
37
Tipuri de coruptie: politica, economica, administrative

Corupţia este o formă a devianţei sociale întâlnită din antichitate până astăzi.

Ex concrete de corupţie mita (şpaga), traficul de influenţă, evaziunea fiscală,

contrafacerea de bunuri, favorizarea infractorului sau a unor firme.

În Europa Codul penal francez din timpul lui Napoleon introduce pentru prima
data sancţiuni împotriva corupţiei, iar în România instituţia care se ocupă cu
combaterea corupţiei este DNA (Direcţia naţională anticorupţie).

Prejudecată şi discriminare 15
1. PREJUDECATA este ideea sau atitudinea faţă de o persoană sau grup de
persoane care se fundamentează pe apartenenţa la un anumit grup (etnic,
rasial), categorie socială sau profesională. La baza prejudecăţilor stau
stereotipurile.

2.STEREOTIPURILE sunt păreri preconcepute despre trăsăturile unor

persoane sau grupuri.

Clasificare: -pozitive duc la atitudini ce generează simpatie şi apreciere. Ex.

Germanul este harnic, punctual şi serios.

-negative duc la prejudicii ce generează antipatie şi dispreţ. Ex.

Femeile trebuie să stea în bucătărie, nu în politică sau afaceri.

3.PREJUDICIUL –atitudine care duce la sentimente de ură şi respingere sau

o lipsă materializată în bani sau alte obiecte.

-se bazeaza pe zvonuri şi păreri subiective, nu pe cea

autentica a altor persoane.

4.DISCRIMINARE –comportamentul generat de prejudicii despre persoane

care aparţin altor grupuri sau categorii sociale.

-implică un tratament incorect aplicat acestor persoane.

Tipuri de prejudecăţi şi forme de discriminare faţă de :

-altă etnie sau rasă:

38
 -persoane de altă religie sau confesiune
-persoane de alt sex
-minoritatile sexuale
-persoane suferinde de anumite boli (ex SIDA)
-persoane de o anumită vârstă sau greutate.

Cele mai frecvente comportamente discriminatorii sunt faţă de alte grupuri

etnice.

Relaţia discriminare-prejudecăţi: discriminarea este consecinţa

comportamentală a prejudecăţilor implicând marginalizarea, persecutarea şi
excluderea sistematică din viaţa economică, socială şi politică a persoanelor
aparţinând altor grupuri etnice, religioase, de gen, etc.

5.ETNIA este categoria construită social formată din indivizi care au aceiaşi
limbă, origine, cultură, tradiţie, religie.

Discriminările pe criterii etnice apar când grupuri etnice diferite intră în

competiţie pentru resurse naturale, financiare sau spiritual; problemele apar
când etnia minoritară depăşeşte pragul de 10% din populaţia băştinaşă.

7.XENOFOBIA este teama faţă de străini şi de tot ce aparţine lor. Xenofobia

duce la discriminare, războaie, răscoale sau revoluţii.

Strategia discriminatorie bazată pe xenofobie a ţapului ispăşitor (vinovatul

închipuit) a avut efecte dramatice în cazul evreilor, înainte şi în timpul celui de
al doilea război mondial consideraţi vinovaţi pentru dezastrul economic din
Germania de după primul război mondial.

39
Conflict social 16

Def. Conflictul social apare atunci cand două sau mai multe persoane,
grupuri, comunităţi aflate în interdependenţă sunt diferite sau incompatibile la
nivelul trebuinţelor, scopurilor, valorilor, resurselor sau trăsăturilor de
personalitate, care produc o stare de tensiune negative, care se cere
descarcată.

Cauzele conflictului:

-diferenţe între nevoile umane

-comunicare defectuoasă

-lezarea stimei de sine

-diferenţe între valorile indivizilor

-nerespectarea normelor legale şi morale

-comportamente neadecvate social

-agresivitatea.

Clasificarea conflictelor sociale dupa aria socială:

1. Conflict interpersonal – între doi indivizi

Ex: sot-sotie, copil-parinte, sef-subaltern.

2.Conflict intragrupal – în interiorul unui grup sau comunităţi.

Ex: în clasa de elevi, în familie, în partid.

3.Conflict intergrupal – între grupuri diferite

Ex: între grupuri rasiale, etnice, politice (manifestaţia), economice (greva)

4.Conflict internaţional – între statele naţionale, blocuri de naţiuni, corporaţii,

organizaţii internaţionale.
40
Rezolvarea conflictului social se face prin:

 lichidarea lui prin diverse metode analitice (dialog, negocieri) –

presupun un rezultat văzut de ambele părţi ca fiind o soluţie permanentă
a problemei.
 metode violente (razboaie, revolutii, rascoale).
 prevenire prin ordine şi control social

Ordine şi control social 17

A. ORDINEA SOCIALĂ este ansamblul instituţiilor şi relaţiilor stabile dintre

ele, existente într-o societate dată.

Există două teorii ale ordinii sociale:

1. Parsons defineste ordinea socială ca un sistem integrat şi functional de

societăţi şi organizaţii, ţinute în echilibru datorită unor mecanisme reglatoare.

2. Ordinea sociala e definită ca sistem instituţional, istoric constituit prin care

se asigură dominaţia unor clase de către alte clase prin constrângere şi forţă.

B. CONTROLUL SOCIAL este rezultatul raporturilor de interdependenta

dintre elementele unui sistem social, având funcţia de prevenire şi limitare a
abaterilor şi conflictelor sociale de la normele existente.

Clasificarea controlului social:

- Control coercitiv (constrângător) se realizează cu ajutorul instituţiilor juridice

abilitate sa asigure ordinea şi siguranţă publică. (tribunale, poliţie, jandarmerie,
închisoare)

- Control psiho-social formal (normativ) – dat de norme şi reguli elaborate de

organizaţii în care sunt precizate: drepturile, obligaţiile, recompensele,
sancţiunile pentru buna desfăşurare şi funcţionare a sistemului social.

41
- Control psiho-social informal –se realizează prin asimilarea rolurilor sociale
din sistemul social concretizat prin socializare primară, secundară şi continuă.

Tipuri de sancţiuni:

-negative – pedepse juridice care conferă caracter constrângător Ex. amenda,

pedeapsa cu închisoarea, sechestru

-pozitive – sistem articulat de stimulente ce asigură eficacitatea sistemului

social concretizat prin recompense materiale,prime, distincţii sau decoraţii.

Ordinea şi controlul social au drept scop limitarea sau eliminarea oricărei

forme de agresiune sau violenţă fizică şi verbală.

Relaţiile sociale şi comunicarea 18

A.RELAŢIILE SOCIALE reprezintă totalitatea legaturilor de comunicare şi
conexiunilor de orice fel dintre colectivităţi, instituţii, grupuri sociale şi
persoane constituind fundamentul unei societăţi.

O mare parte dintre relaţiile sociale implică relaţii interpersonale

Ex: Relaţiile sociale dintre state se realizează prin relaţiile dintre şefii de stat,
diversi politicieni, oameni de afaceri, simpli cetăţeni.

Relatiile interpersonale sunt:

-reciproce –fiecare persoană influenţează şi este influenţată la rândul său de

celălalt

-directe (face to face) –interacţiunea se realizează conştient şi nemijlocit

-valorizatoare—se creează mediul necesar afirmării individuale într-un cadru

de referinţă valoric

-motivate – fiecare persoana intra in relatii cu ceilalti in scopul tranzacţionării

unor informaţii, sentimente, activităti, bunuri, servicii, idei pentru satisfacerea
unor nevoi personale sociale.

42
Capacitatea de interacţiune interpersonală se naşte din nevoia omului de a
comunica.

B.COMUNICAREA este procesul social prin care se transmite un mesaj într-o

formă codificată unui destinatar în vederea receptării.

În comunicare sunt implicate cel puţin 2 persoane care au 2 tipuri de

aşteptări:

- ale celui care transmite mesajul (comunicatorul) ce exercită o putere de

influenţă asupra celorlalţi.

- ale receptorului care poate să-şi manifeste sau nu disponibilitatea de

asimilare şi identificare cu opinia comunicatorului.

 Comunicarea poate fi :
-formală – realizată în mod oficial între indivizi plasaţi la nivele ierarhice
diferite.

-informală- realizată între indivizi situaţi la acelaşi nivel ierarhic.

Forma de comunicare contemporană cea mai frecventă este mass-

media

MASS-MEDIA reprezintă totalitatea mijloacelor de comunicare în masă (presa,

TV, radio, internet etc.) constituindu-se într-un element de modernitate şi
civilizaţie.

 Trăsăturile mass-mediei:
-permite aflarea într-un timp scurt a informaţiilor de interes public

-uşurează schimbul de idei în condiţii optime

-pune la dispoziţia oamenilor dreptul la libera exprimare şi opinie.

Încrederea în mass-media este data de:

-calităţile surselor (independenţa faţă de autorităţi)

-competenţa profesională

43
 -gradul de obiectivitate

-respectul faţă de valori

Omul modern este un însingurat pentru că:

-tinde sa se izoleze şi să rămână multe ore din zi în compania mass-

mediei.

-convieţuirea în bloc, adică amplasarea într-un spaţiu laolaltă cu alţii din

afara sferei sale de interes cu care nu comunică aproape deloc.

-preocuparea zilnică de asigurare a celor necesare traiului, reducerea

timpului efectiv de comunicare.

-cadrul organizaţional birocratic bazat pe rezolvări individuale la locul de

muncă

-sentimentul mândriei că aparţine unei anumite clase sociale, ceea ce duce

la izolare.

44