Logică, argumentare și comunicare 2018-2019

PROIECT DIDACTIC

Colegiul Național “Nicu Gane”

Clasa: a IX-a B, D, E
Profesor:
Disciplina: Logică şi argumentare
Unitatea de învăţare: Societate și comunicare
Subiectul lecţiei: Comunicarea interpersonală, comunicarea publică, comunicarea interculturală
Tipul de lecţie: de predare-învăţare-evaluare

Competenţe generale:
C1. Utilizarea conceptelor specifice ştiinţelor sociale pentru organizarea demersurilor de cunoaştere şi
explicare a unor fapte, evenimente, procese din viaţa reală
C2. Aplicarea cunoştinţelor specifice logicii în rezolvarea unor situaţii problemă, precum şi analizarea
posibilităţilor personale de dezvoltare
C3.Cooperarea cu ceilalţi în rezolvarea unor probleme teoretice şi practice, în cadrul diferitelor
grupuri

Competenţe specifice:
1.1. Recunoaşterea diferitelor situaţii şi forme de comunicare în spaţiul social
2.1. Dezvoltarea disponibilităţii şi a abilităţii de a comunica idei, sentimente, fapte, în diferite contexte
sociale
3.1. Dezvoltarea cooperării cu ceilalţi, favorizată de identificarea şi eliminarea diferitelor bariere în
comunicare

Competenţe derivate:
 Identificarea componentelor comunicarii
 Descrierea componentelor comunicarii
 Descrierea tipurilor de comunicare
 Identificarea barierelor in comunicare

 Resurse procedurale: conversaţia euristică, exerciţiul, explicaţia didactică, expunerea,

problematizarea, metoda invatarii reciproce
 Resurse materiale: fişe de lucru, manualul, tabla, creta
 DESFĂŞURAREA LECŢIEI
EVOCARE
1. MOMENT ORGANIZATORIC 10 min
Salutul. Prezenţa
Captarea atentiei prin reamintirea povestii Scufiţa roşie

2. COMUNICAREA TITLULUI SI COMPETENTELOR LECTIEI 5 min

CE ESTE COMUNICAREA INTERPERSONALĂ?
Aproape fiecare problemă, fiecare conflict şi fiecare neînţelegere are la baza o problema de comunicare
interpersonala. Prin urmare, ce este comunicarea interpersonala? Reflectati un moment si scrieti mai jos
cuvintele care va vin în minte atunci când va gânditi la comunicare interpersonala.
Notez pe tabla titlul şi comunic competentele urmarite.

3. COMUNICAREA CONTINUTURILOR PROPRIU-ZISE 20 min

Fiecare dintre noi poate sa aiba perceptii foarte diferite si deci, realitati foarte diferite. Aceste
diferente cauzeaza adesea neîntelegeri si conflicte.
Ati auzit povestea Scufitei Rosii? Suntem siguri ca da.
L-ati ascultat vreodata pe lup? Probabil ca nu.
Ascultati-l pe lup, va rugam, doar pentru câteva momente. Sa vedem ce are el de spus.

Pădurea era casa mea. Trăiam în ea şi ţineam foarte mult la ea. Într-o zi, pe când curăţam pădurea de
gunoaiele pe care un turist le-a lăsat în urmă, am auzit niste paşi. M-am strecurat în spatele unui copac si am
văzut o fetiţă care venea pe cărare şi care ducea un coşulet. Am început să o privesc cu suspiciune pentru ca
era îmbrăcată destul de ciudat: avea hainele roşii si ceva pe cap, ca şi cum n-ar fi vrut să fie recunoscută.
Bineînţeles că am oprit-o, ca să văd ce e cu ea. Am întrebat-o cine era, unde merge şi de unde vine. Mi-a
răspuns că merge la casa bunicii sale. Şi cum mergea ea pe cărare, am vazut cum a scos o bucata de ciocolată
si a început sa o mănânce, asta dupa ce a aruncat pe cărare ambalajul de la ciocolată. Imaginaţi-vă ! Nu numai
că a patruns în pădure fără permisiunea mea, dar mai era si nepoliticoasa cu mine. Şi, pe deasupra, îmi
murdărea si casa! Aşa ca m-am hotarât să îi dau o lecţie.
Am fugit înainte la casa bunicii sale. Când am vazut-o pe bunica ei, mi-am dat seama că o cunoşteam.
Cu ceva ani în urmă, am ajutat-o sa scape de şobolanii pe care îi avea în casă. I-am explicat bunicii ce s-a
întâmplat şi ea a fost de acord să îi dam o lecţie. Ba, mai mult: bunica a fost de acord să se ascundă sub pat,
până o chemam eu.
Când a sosit fetita, am invitat-o în dormitor unde eram eu în pat, îmbrăcat ca şi bunica ei. Fetiţa s-a
apropiat de mine şi primul lucru pe care l-a facut a fost să îmi spuna ceva urât legat de urechile mele mari.
Cum am mai fost insultat pe tema asta, i-am spus doar că urechile mari mă ajută să aud mai bine. Pe urmă,
fetiţa a făcut o alta remarcă răutăcioasă, spunând că am ochii bulbucaţi. Pentru că vroiam să rămân calm, i-
am spus doar că ochii mari mă ajută să văd mai bine. Dar, următoarea insultă m-a înfuriat rău de tot. Mi-a
spus ceva legat de dinţii mei mari. Atunci m-am enervat cumplit. Pur şi simplu nu mi-am mai putut stapâni
furia. Aşa că am sărit din pat şi i-am urlat că dinţii mei mari mă ajută să o mănânc mai bine.
Dar, niciun lup nu ar mânca vreodată o fetiţă mica. Cu siguranţă nu aveam intenţia de a o mânca. Cred
ca oricum avea un gust destul de rău. Tot ce vroiam era să o sperii un pic. Dar fetiţa a început să alerge prin
cameră şi să ţipe. Am început să o urmăresc, gândindu-mă că, dacă o prind, voi putea să o liniştesc.
Deodată, uşa a zburat dată de perete de un pădurar mare, care avea un topor în mâini. Am ştiut imediat
că sunt în primejdie, aşa că am sărit pe fereastră şi am fugit cât de repede am putut.
Şi asta nu e totul. Bunica fetiţei nu a spus niciodată povestea aşa cum a fost. Aşa că toţi mă ştiu acum
că sunt periculos şi rău. Toată lumea mă ocoleşte acum. Poate că fetiţa a trăit fericită mulţi ani după, însă eu,
cu siguranţă nu.
Din Resolving Conflict Creatively, Board of Education of the City of New York
A teaching guide for grades kindergarten through six

2
REALIZAREA SENSULUI
Stereotipuri si prejudecati
 Stereotipul este ca o stampila, care multiplica de mai multe ori o imagine dupa un singur sablon.
Walter Lippmann, în cartea sa din 1920 Opinia Publica, a folosit termenul pentru a descrie felul în
care oamenii isi pun semenii în diverse categorii - le pun stampile - dupa anumite caracteristici ale
acestora.
 A crea stereotipuri este o functie naturala a creierului nostru, prin care simplificam realitatea
complexa, pentru ca mintea si corpul nostru sa dezvolte raspunsuri automate la stimuli similari.
 Stereotipia, în relatiile sociale, are o functie utila: prin clasificarea indivizilor le putem anticipa
comportamentul si planifica reactiile.
 Comunicarea ineficienta cauzeaza singuratate, conflicte, probleme în familie, insatisfactii
profesionale, stres psihologic, boli fizice si chiar moartea, atunci cînd comunicarea este complet
întrerupta.

Împaratul Frederic, care a condus Sfîntul Imperiu Roman în secolul al 13-lea, a dorit sa stie ce limbi se
vorbeau la nasterea omenirii, în Gradina Raiului. Era vorba de ebraica, de greaca sau de latina?-se întreba
el. Prin urmare, a dat ordin sa se faca un experiment: un grup de copii urma sa fie complet izolat, într-un
mediu care reproducea cu mare acuratete circumstantele originale din Gradina Raiului. Copiii urmau sa fie
crescuti de catre dadace, carora li s-a interzis sa vorbeasca în prezenta acestora. Nici un cuvânt nu urma sa
fie auzit, pîna ce acestia nu începeau sa vorbeasca propria lor limba. Rezultatul? Toti copiii au murit. Lipsa
comunicarii poate sa fie mortala.
Termenul de « comunicare » este legat de existența noastră ca oameni, mai apoi ca societate, fiindcă ființele
umane și comunicarea sunt interdependente. Fără comunicare și limbaj noi ca ființe ce interacționăm și
relaționăm în cea mai mare parte, sau chiar în întregime prin actul comunicări, existența noastră pe pământ ar
fi inutilă.

Formele comunicarii / Tipuri de comunicare

Comunicarea este un act tranzacţional fundamental pentru viaţa individuală şi socială a fiecărui om.
În limba latină termenul „comunico-are” provine din adjectivul „munis-e”a cărui semnificaţie era
„care îşi face datoria, îndatoritor, serviabil”. Cuvântul a dat naştere, prin derivare, unei familii lexicale
bogate, din care menţionăm pe „immunis-e”, însemnând „scutit de sarcini”, „exceptat de la o îndatorire”.
„Communise” înseamnă „care îşi împarte sarcinile cu altcineva”. În latina clasică însemna „care
aparţine mai multora sau tuturor”. „Communicus” a dat ulterior naştere verbului „communico”, pătrunzând
în româneşte pe filieră franceză, odată cu valul de neologisme romantice din ultimul secol şi jumătate.
COMUNICAREA = proces prin care se stabileşte o COMUNIUNE sau o identitate de reflecţii,
concepţii, între un emiţător de mesaje şi un receptor, printr-un canal de comunicaţie.
COMUNICAREA = PROCES prin care se transmit de la un RECEPTOR la un EMIŢĂTOR
INFORMAŢII, prin intermediul unor SEMNALE sau SISTEME DE SEMNALE. Acest proces implică o
INTERACŢIUNE şi are anumite EFECTE, producând o SCHIMBARE.
COMUNICAREA se realizează pe 3 niveluri:
(1). VERBAL/LOGIC – limbajul = „vehicul ce transportă intenţii, atitudini, un simplu mijloc de
transmisie a informaţiilor care circulă fără rezistenţă de la un sistem cognitiv la altul” – 7% din totalul
actelor de comunicare;
(2). PARAVERBAL – 38% (ton, volum, viteza de rostire);
(3). NONVERBAL – se realizează prin alte mijloace decât vorbirea, aşa cum o sugerează şi numele –
58% (expresia facială, poziţia, gesturile, mimica, mişcarea, îmbrăcămintea etc.)
LIMBAJUL NONVERBAL este forma de comunicare prezentă în stadiu rudimentar şi în regnul
animal. În comportamentul animal, mesajele vizează conservarea - emisia de semnale de alertă - semnalarea
surselor de hrană, reproducerea şi „SOCIALIZAREA”.

Comunicarea interpersonală, comunicarea publică, comunicarea interculturală.

3
 Comunicarea interpersonală se realizează între două sau mai multe persoane (membri ai familiei, prieteni,
colegi, cunoştinţe întâmplătoare) aflate în situaţie de proximitate spaţială. Prin comunicare interpersonală,
persoanele interacţionează, schimbându-şi sistematic poziţia şi rolul în discuţie, se influenţează reciproc, îşi comunică
păreri, gânduri, sentimente, îşi formează/modifică imaginea despre sine, formulează şi acceptă critici; în acest fel, o
persoană îi cunoaşte pe ceilalţi şi se cunoaşte şi pe sine.
Comunicarea publică este o comunicare formală legată de punerea în aplicare a regulilor existente în societate.
Principalele funcţii ale comunicării publice sunt: de informare, de asigurare a relaţionării sociale, precum şi de a însoţi
schimbările comportamentelor şi schimbările organizaţiilor.
Orice comunicare între două persoane este o comunicare interpersonală, dar în măsura în care partenerii
comunicării aparţin unor culturi diferite, comunicarea devine interculturală. În această situaţie, procesul de comunicare
este influenţat de cultura căreia îi aparţin partenerii comunicării (de exemplu, de valorile, normele, atitudinile şi
convingerile împărtăşite). Semnificaţia comunicării interculturale este legată de realitatea diversităţii etnoculturale din
societate, de necesitatea conştientizării acestei diversităţi şi de dobândirea unor abilităţi/competenţe de comunicare şi
de înţelegere între persoane care aparţin unor culturi diferite. Comunicarea interculturală autentică, subordonată
obiectivului a învăţa să trăim împreună cu ceilalţi poate contribui, pe de o parte la prevenirea discriminării, a
marginalizării, iar, pe de altă parte, la formarea atitudinii de cooperare şi de solidaritate.
Specialiştii disting mai multe tipuri / forme de comunicare:
(1). C. INTRAPERSONALĂ – ÎN ŞI CĂTRE SINE; (dialogurile cu sine, „vocea interioară”) - este
necesară pentru echilibrul psihic şi emoţional;
(2). C. INTERPERSONALĂ – ÎNTRE OAMENI: (relaţia „de la om la om” şi „între patru ochi”) –
oferă şansa unei adevărate cunoaşteri a interlocutorului şi are frecvent ca obiectiv influenţarea
interlocutorului. Limbajul nonverbal are aici un teren fertil de manifestare.
COMUNICAREA INTERPERSONALĂ a devenit obiect de cercetare mai ales după impunerea
psihanalizei; ea face obiectul ANALIZEI TRANZACŢIONALE (iniţiată de ERICH BERNE) şi
a PROGRAMĂRII NEURO-LINGVISTICE (a lui JOHN GRINDER şi a lui RICHARD BANDLER).
ANALIZA TRANZACŢIONALĂ (AT). Psihoterapeutul american Erich Berne a analizat schimburile
de cuvinte, de mesaje sau de stimuli care au loc în conversaţiile cotidiene.
1961 – Analiză Tranzacţională şi psihoterapie (Erich Berne)

Comunicarea de grup (într-un anturaj intim, în interiorul echipei, al familiei, adunări adhoc) – cea în
care indivizii îşi petrec mare parte din viaţa socială şi profesională, se împărtăşesc cunoştinţe, se
rezolvă nevoi etc.
(2.1.) INTRAGRUPALĂ – ÎNTRE MEMBRII UNUI GRUP;
(2.2.) INTERGRUPALĂ – ÎNTRE OAMENII DIN GRUPURI DISTINCTE;
(3). Comunicarea de masă – primită sau folosită de un număr mare de oameni = ANSAMBLU DE
MODALITĂŢI – REŢELE DE TRANSMISIE, ECHIPAMENTE INDIVIDUALE ŞI AUTONOME – care
permite punerea la dispoziţia unui public destul de larg a unei multitudini de mesaje (conform Dicţionar de
Sociologie, Larousse, Bucureşti, 1996)
- comunicare de masă – producerea şi difuzarea mesajelor scrise, vizuale sau audiovizuale printr-un
sistem mediatic instituţionalizat către un public variat şi numeros, caracterizată de folosirea de mijloace
impersonale de comunicare, cunoscute generic sub numele de massmedia.
(4). Comunicarea publică – orice tip de cuvântare, expunere sau prezentare în faţa unui grup mai
mare de 3 persoane. Este tipul de comunicare cel mai atent studiată de-a lungul timpului. De cele mai multe
ori obiectivul ei nu este transmiterea de informaţii, ci câştigarea publicului – de aceea depinde de ambele
capete ale relaţiei: vorbitor şi public.
Discutam cele doua povestioare.
REFLECŢIE
5. OBTINEREA PERFORMANTEI SI ASIGURAREA FEED-BACK-ULUI
Intrebari din lectie 10 min

6. EVALUAREA PERFORMANTELOR 5 min

Tema pentru acasa: Eseu “Cum sa comunicam eficient”

4
 SCUFIŢA ROŞIE - VARIANTA LUPULUI

Fiecare dintre noi poate sa aiba perceptii foarte diferite si deci, realitati foarte diferite. Aceste
diferente cauzeaza adesea neîntelegeri si conflicte. Ati auzit povestea Scufitei Rosii? Suntem siguri ca da.
L-ati ascultat vreodata pe lup? Probabil ca nu. Ascultati-l pe lup, va rugam, doar pentru câteva momente.
Sa vedem ce are el de spus.
Pădurea era casa mea. Trăiam în ea şi ţineam foarte mult la ea. Într-o zi, pe când curăţam pădurea de gunoaiele
pe care un turist le-a lăsat în urmă, am auzit niste paşi. M-am strecurat în spatele unui copac si am văzut o fetiţă care
venea pe cărare şi care ducea un coşulet. Am început să o privesc cu suspiciune pentru ca era îmbrăcată destul de
ciudat: avea hainele roşii si ceva pe cap, ca şi cum n-ar fi vrut să fie recunoscută. Bineînţeles că am oprit-o, ca să
văd ce e cu ea. Am întrebat-o cine era, unde merge şi de unde vine. Mi-a răspuns că merge la casa bunicii sale. Şi
cum mergea ea pe cărare, am vazut cum a scos o bucata de ciocolată si a început sa o mănânce, asta dupa ce a
aruncat pe cărare ambalajul de la ciocolată. Imaginaţi-vă! Nu numai că a patruns în pădure fără permisiunea mea,
dar mai era si nepoliticoasa cu mine. Şi, pe deasupra, îmi murdărea si casa! Aşa ca m-am hotarât să îi dau o lecţie.
Am fugit înainte la casa bunicii sale. Când am vazut-o pe bunica ei, mi-am dat seama că o cunoşteam. Cu ceva
ani în urmă, am ajutat-o să scape de şobolanii pe care îi avea în casă. I-am explicat bunicii ce s-a întâmplat şi ea a
fost de acord să îi dam o lecţie. Ba, mai mult: bunica a fost de acord să se ascundă sub pat, până o chemam eu.
Când a sosit fetita, am invitat-o în dormitor unde eram eu în pat, îmbrăcat ca şi bunica ei. Fetiţa s-a apropiat de
mine şi primul lucru pe care l-a facut a fost să îmi spuna ceva urât legat de urechile mele mari. Cum am mai fost
insultat pe tema asta, i-am spus doar că urechile mari mă ajută să aud mai bine. Pe urmă, fetiţa a făcut o alta remarcă
răutăcioasă, spunând că am ochii bulbucaţi. Pentru că vroiam să rămân calm, i-am spus doar că ochii mari mă ajută
să văd mai bine. Dar, următoarea insultă m-a înfuriat rău de tot. Mi-a spus ceva legat de dinţii mei mari. Atunci m-
am enervat cumplit. Pur şi simplu nu mi-am mai putut stapâni furia. Aşa că am sărit din pat şi i-am urlat că dinţii
mei mari mă ajută să o mănânc mai bine.
Dar, niciun lup nu ar mânca vreodată o fetiţă mica. Cu siguranţă nu aveam intenţia de a o mânca. Cred ca oricum
avea un gust destul de rău. Tot ce vroiam era să o sperii un pic. Dar fetiţa a început să alerge prin cameră şi să ţipe.
Am început să o urmăresc, gândindu-mă că, dacă o prind, voi putea să o liniştesc.
Deodată, uşa a zburat dată de perete de un pădurar mare, care avea un topor în mâini. Am ştiut imediat că sunt în
primejdie, aşa că am sărit pe fereastră şi am fugit cât de repede am putut.
Şi asta nu e totul. Bunica fetiţei nu a spus niciodată povestea aşa cum a fost. Aşa că toţi mă ştiu acum că sunt periculos
şi rău. Toată lumea mă ocoleşte acum. Poate că fetiţa a trăit fericită mulţi ani după, însă eu, cu siguranţă nu.
Din Resolving Conflict Creatively, Board of Education of the City of New York
A teaching guide for grades kindergarten through six

REALIZAREA SENSULUI
Stereotipuri si prejudecati
 Stereotipul este ca o stampila, care multiplica de mai multe ori o imagine dupa un singur sablon.
Walter Lippmann, în cartea sa din 1920 Opinia Publica, a folosit termenul pentru a descrie felul în
care oamenii isi pun semenii în diverse categorii - le pun stampile - dupa anumite caracteristici ale
acestora.
 A crea stereotipuri este o functie naturala a creierului nostru, prin care simplificam realitatea
complexa, pentru ca mintea si corpul nostru sa dezvolte raspunsuri automate la stimuli similari.
 Stereotipia, în relatiile sociale, are o functie utila: prin clasificarea indivizilor le putem anticipa
comportamentul si planifica reactiile.
 Comunicarea ineficienta cauzeaza singuratate, conflicte, probleme în familie, insatisfactii
profesionale, stres psihologic, boli fizice si chiar moartea, atunci cînd comunicarea este complet
întrerupta.

Împaratul Frederic, care a condus Sfîntul Imperiu Roman în secolul al 13-lea, a dorit sa stie ce limbi se vorbeau la
nasterea omenirii, în Gradina Raiului. Era vorba de ebraica, de greaca sau de latina?-se întreba el. Prin urmare, a
dat ordin sa se faca un experiment: un grup de copii urma sa fie complet izolat, într-un mediu care reproducea cu
mare acuratete circumstantele originale din Gradina Raiului. Copiii urmau sa fie crescuti de catre dadace, carora li
s-a interzis sa vorbeasca în prezenta acestora. Nici un cuvânt nu urma sa fie auzit, pîna ce acestia nu începeau sa
vorbeasca propria lor limba. Rezultatul? Toti copiii au murit. Lipsa comunicarii poate sa fie mortala.
Termenul de « comunicare » este legat de existența noastră ca oameni, mai apoi ca societate, fiindcă ființele umane
și comunicarea sunt interdependente. Fără comunicare și limbaj noi ca ființe ce interacționăm și relaționăm în cea
mai mare parte, sau chiar în întregime prin actul comunicări, existența noastră pe pământ ar fi inutilă.

5
 Formele comunicarii / Tipuri de comunicare
Comunicarea - act tranzacţional fundamental pentru viaţa individuală şi socială a fiecărui om.
În limba latină termenul „comunico-are” provine din adjectivul „munis-e”a cărui semnificaţie era
„care îşi face datoria, îndatoritor, serviabil”. Cuvântul a dat naştere, prin derivare, unei familii lexicale
bogate, din care menţionăm pe „immunis-e”, însemnând „scutit de sarcini”, „exceptat de la o îndatorire”.
„Communise” = „care îşi împarte sarcinile cu altcineva”. În latina clasică însemna „care aparţine
mai multora sau tuturor”. „Communicus” a dat ulterior naştere verbului „communico”, pătrunzând în
româneşte pe filieră franceză, odată cu valul de neologisme romantice din ultimul secol şi jumătate.
COMUNICAREA = proces prin care se stabileşte o COMUNIUNE sau o identitate de reflecţii,
concepţii, între un emiţător de mesaje şi un receptor, printr-un canal de comunicaţie.
COMUNICAREA = PROCES prin care se transmit de la un RECEPTOR la un EMIŢĂTOR
INFORMAŢII, prin intermediul unor SEMNALE sau SISTEME DE SEMNALE. Acest proces implică
o INTERACŢIUNE şi are anumite EFECTE, producând o SCHIMBARE.

COMUNICAREA se realizează pe 3 niveluri:

(1). VERBAL/LOGIC – LIMBAJUL = „vehicul ce transportă intenţii, atitudini, un simplu mijloc
de transmisie a informaţiilor care circulă fără rezistenţă de la un sistem cognitiv la altul” – 7% din
totalul actelor de comunicare;
(2). PARAVERBAL – 38% (ton, volum, viteza de rostire);
(3). NONVERBAL – se realizează prin alte mijloace decât vorbirea – 58% (expresia facială,
poziţia, gesturile, mimica, mişcarea, îmbrăcămintea etc.)
Limbajul nonverbal este forma de comunicare prezentă în stadiu rudimentar şi în regnul animal. În
comportamentul animal, mesajele vizează conservarea - emisia de semnale de alertă - semnalarea surselor
de hrană, reproducerea şi „SOCIALIZAREA”.

Comunicarea interpersonală, comunicarea publică, comunicarea interculturală.

Comunicarea interpersonală se realizează între două sau mai multe persoane (membri ai familiei,
prieteni, colegi, cunoştinţe întâmplătoare) aflate în situaţie de proximitate spaţială. Prin comunicare
interpersonală, persoanele interacţionează, schimbându-şi sistematic poziţia şi rolul în discuţie, se
influenţează reciproc, îşi comunică păreri, gânduri, sentimente, îşi formează/modifică imaginea despre
sine, formulează şi acceptă critici; în acest fel, o persoană îi cunoaşte pe ceilalţi şi se cunoaşte şi pe sine.
Comunicarea publică este o comunicare formală legată de punerea în aplicare a regulilor existente
în societate. Principalele funcţii ale comunicării publice sunt: de informare, de asigurare a relaţionării
sociale, precum şi de a însoţi schimbările comportamentelor şi schimbările organizaţiilor.
Orice comunicare între două persoane este o comunicare interpersonală, dar în măsura în care
partenerii comunicării aparţin unor culturi diferite, comunicarea devine interculturală. În această situaţie,
procesul de comunicare este influenţat de cultura căreia îi aparţin partenerii comunicării (de exemplu, de
valorile, normele, atitudinile şi convingerile împărtăşite). Semnificaţia comunicării interculturale este
legată de realitatea diversităţii etnoculturale din societate, de necesitatea conştientizării acestei diversităţi
şi de dobândirea unor abilităţi/competenţe de comunicare şi de înţelegere între persoane care aparţin unor
culturi diferite. Comunicarea interculturală autentică, subordonată obiectivului a învăţa să trăim
împreună cu ceilalţi poate contribui, pe de o parte la prevenirea discriminării, a marginalizării, iar, pe de
altă parte, la formarea atitudinii de cooperare şi de solidaritate.
Specialiştii disting mai multe tipuri / forme de comunicare:
(1). C. INTRAPERSONALĂ – ÎN ŞI CĂTRE SINE; (dialogurile cu sine, „vocea interioară”) -
este necesară pentru echilibrul psihic şi emoţional;
(2). C. INTERPERSONALĂ – ÎNTRE OAMENI: (relaţia „de la om la om” şi „între patru
ochi”) – oferă şansa unei adevărate cunoaşteri a interlocutorului şi are frecvent ca obiectiv
influenţarea interlocutorului. Limbajul nonverbal are aici un teren fertil de manifestare.
COMUNICAREA INTERPERSONALĂ a devenit obiect de cercetare mai ales după impunerea
psihanalizei; ea face obiectul ANALIZEI TRANZACŢIONALE (iniţiată de ERICH BERNE) şi
a PROGRAMĂRII NEURO-LINGVISTICE (a lui JOHN GRINDER şi a lui RICHARD BANDLER).
ANALIZA TRANZACŢIONALĂ (AT). Psihoterapeutul american Erich Berne a analizat
schimburile de cuvinte, de mesaje sau de stimuli care au loc în conversaţiile cotidiene.

6
1961 – Analiză Tranzacţională şi psihoterapie (Erich Berne)

Comunicarea de grup (într-un anturaj intim, în interiorul echipei, al familiei, adunări adhoc) – cea în
care indivizii îşi petrec mare parte din viaţa socială şi profesională, se împărtăşesc cunoştinţe, se rezolvă
nevoi etc.
(2.1.) INTRAGRUPALĂ – ÎNTRE MEMBRII UNUI GRUP;
(2.2.) INTERGRUPALĂ – ÎNTRE OAMENII DIN GRUPURI DISTINCTE;
(3). Comunicarea de masă – primită sau folosită de un număr mare de oameni = ANSAMBLU DE
MODALITĂŢI – REŢELE DE TRANSMISIE, ECHIPAMENTE INDIVIDUALE ŞI AUTONOME – care
permite punerea la dispoziţia unui public destul de larg a unei multitudini de mesaje (conform Dicţionar
de Sociologie, Larousse, Bucureşti, 1996)
- comunicare de masă – producerea şi difuzarea mesajelor scrise, vizuale sau audiovizuale printr-un
sistem mediatic instituţionalizat către un public variat şi numeros, caracterizată de folosirea de mijloace
impersonale de comunicare, cunoscute generic sub numele de massmedia.
(4). Comunicarea publică – orice tip de cuvântare, expunere sau prezentare în faţa unui grup mai
mare de 3 persoane. Este tipul de comunicare cel mai atent studiată de-a lungul timpului. De cele mai
multe ori obiectivul ei nu este transmiterea de informaţii, ci câştigarea publicului – de aceea depinde de
ambele capete ale relaţiei: vorbitor şi public.

Nivelurile de comunicare :
Comunicarea intrapersonală este comunicarea individului cu sine însuşi, atunci cand îşi ascultă vocea
interioară. Astfel el se cunoaşte şi se judecă pe sine. Se întreabă şi îşi raspunde. Gandeşte, analizează,
reflectează. Evaluează decizii. Repetă mesaje destinate altora.
Comunicarea interpersonală : permite dialogul cu celălalt. Ne ajută să-i cunoaştem mai bine pe noi prin
imaginea lor despre noi. Ne ajută să stabilim, intreţinem, distrugem relaţii umane.
Comunicarea în grup asigură schimburile în interiorul micilor grupuri umane. În cadrul lor individul
petrece o mare parte din viaţa socială şi profesională. Se împărtăşesc cunoştinţe, experienţe, se rezolvă
probleme, apar idei noi.
Comunicarea publică este dată de orice gen de cuvantare, expunere, prezentare susţinută în faţa unui
auditoriu de mai mult de 3 persoane.
Comunicarea de masă este cea prin care informăm pe alţii sau suntem informaţi, panicaţi, amuzaţi,
stresaţi,.. prin intermediul comunicaţiilor de masă.

TEMA
1. Asociaţi elementele din coloana A cu elementele din coloana B

A Nivelurile comunicării B Caracteristici

1. Comunicarea intrapersonală a. prin intermediul comunicaţiilor de masă
2. Comunicarea interpersonală b. orice gen de cuvantare, expunere în faţa unui
auditoriu de mai mult de 3 persoane.
3. Comunicarea în grup c. permite dialogul cu celălalt
4. Comunicarea publică d. comunicarea individului cu sine însuşi
5. Comunicarea de masă e. asigură schimburile în interiorul micilor
grupuri umane
f. comunică cu ajutorul semnelor