Noua Cultura A Comunicarii

NOUA CULTURĂ
A COMUNICĂRII
ƆNC
Ion Viorel Oacheșu
Afirmăm negațiile trecutului

și negăm afirmațiile viitorului
Bun de tipar: 11 noiembrie 2004
Ediție îngrijită de: Rodia Tilianu

Corectură: Petronela Jipa
Toate drepturile rezervate.

Reproducerea este posibilă numai cu acord.
ISBN: 973-87159-2-X
Noua Cultură a Comunicării
Înainte de lectură
... m-aș bucura să vă opriți puțin, preț de un popas, înaintea

călătoriei, abruptă uneori, la care vă invită autorul.
Asta pentru a face un mic exercițiu de memorie! Cu siguranță
vă amintiți cel puțin o mașinuță ori păpușă, aparținând copilăriei.
Dar vă mai amintiți cum, fără de cuvinte, de cele mai multe ori, știați
sigur dacă mașinuța mai are benzină, sau dacă păpușa este veselă
ori tristă?... Sau poate, mai degrabă copacii, florile din grădină v-au
fost părtași în lumea necuvintelor! Pe atunci, încă nu era rătăcită
capacitatea naturală de comunicare! O avem cu toții, adânc în ființa
noastră. Doar că peste aceasta au fost așezate mult prea multe
lucruri, de cele mai multe ori fără de folos! Despre un copil nu a
spus nimeni, niciodată - și nici nu se va întâmpla asta - uite un
nebun care stă de vorbă cu fluturii!
Avem prea multe diplome pentru a ne reîntoarce la starea de
copil? Totuși, cu toții tânjim după măcar o oră a acestei stări, fiecare
având motivația personală. Numitorul comun ce ne îndeamnă pe
toți la această reîntoarcere este dat de simplitatea bucuriei de a fi
împreună cu tot și toate. Fără interpretări ori judecăți false de valori,
fără ierarhizări stupide.
În ziua în care am făcut primul exercițiu de a judeca (prin
repere pe care ni le-au fixat ceilalți) am început să pierdem din cea
mai minunată parte a ființei noastre, copilul.
Am uitat să spunem repede cine zice ăla este... și să nu ne
supărăm. Acum, că tot suntem oameni mari, îi tragem rapid cu câte
o enervare la fiecare frază ce ni se adresează, pierzând contactul cu
ceea ce ni se transmite, fiind atenți la cine și de ce ne vorbește! Mare
păcăleala... Ne mai păstrăm din capacitatea de a comunica doar în
rarele clipe când suntem îndrăgostiți, când din nou sufletul nostru se
ridică în starea de copil, fericit pentru tot, căruia iarăși nu îi pasă de
3
Ion Viorel Oacheșa
ploaie sau vânt. Și-atunci, culmea, toți oamenii redevin buni, suntem
atenți și dăruitori de gânduri bune, indiferent de mutra celui ce ne
vorbește... Nu ne enervează nici dacă nu prea înțelegem clar, ba mai
mult ne reîntoarcem în răbdarea de a auzi ce ni se spune...
Marile rele ni le facem noi, nu cu mâna noastră, ci prin
cuvântul nostru, clipă de clipă, câte puțin... Cum să nu ne mai facem
acest rău, cum să ne ajutăm pentru a putea redeveni copilul frumos
și etern fericit împreună cu tot ce este simultan prezent cu noi în
univers, cum să ne depășim fricile de insucces și să ne reîntoarcem la
bucuria de a redeveni sinceri în tot ce suntem ori facem, este
adevărata invitație pe care autorul acestui ghid de comunicare ne-o
adresează, deopotrivă nouă ca și lui însuși. Este un exercițiu de bun-
simț și prietenie. Pas cu pas, pătrunderea în tainele reușitei este
desfășurată pe traseul unei introspecții, ca o invitație la
redescoperire și nicidecum la lucruri pe care nu le știm.
A restabili, prin fiecare cuvânt, Cuvântul, iată o artă pe care
omul o stăpânește, ca Fiu al celui către care se reîndreaptă mereu,
prin fiecare conversație, frază a realei comunicări cu divinitatea.
Creșterea mizei de îndepărtare a vălurilor ce ne-au acoperit
conștiința, pe traseul acestui mic ghid pragmatic, ne înalță pe noi
spre pragul pasului pe care îl dorim de eternități.
Rodia, cu mare respect și

admirație
Cuvântul autorului
Pe deplin conștient că știința este mijloc și scop, îmi exprim de

la bun început intenția care stă la baza demersului meu: aceea de a
modela știința în conștiință, în cultură a minții și sufletului, spre a fi
de folos copiilor, prea des victime ale ignoranței și confuziilor
4
generate de aceasta.
Problema de fond care mă întâmpină în demers este aceea a
limbajului. într-o prima variantă a lucrării am folosit un limbaj
„matematic", fără paranteze sau justificări.
În urma analizei impactului pe care acest gen de limbaj, ca
mijloc de comunicare, l-a avut asupra cercului de prieteni și
colaboratori, am înțeles că este irelevant mizei sale: transmiterea de
informații.
O informație este irelevantă dacă nu este receptată prin
înțelegerea ei, determinată de conștiința necesității și a
pragmatismului.
Cu alte cuvinte, un receptor de informație, dacă nu are
propria determinare, aceea a faptului că îi este necesară (de folos)
acea informație, nu o receptează. Cu atât mai mult cu cât „limbajul
profesionist", în sensul logicii aristoteliene, îi solicită un efort de
„receptare".
Drept consecință, intenția inițială nu era susținută de un astfel
de limbaj și am decis să folosesc limbajul liber - rațional sau
emoțional, demonstrativ sau axiomatic, corect din punct de vedere
al compoziției gramaticale, literare, sau eliptic și persuasiv din același
punct de vedere, linear sau circular repetitiv, un limbaj care să nu
transforme această lucrare într-una „de nișă": limbajul copilăriei,
eliberat de povara exigențelor de imagine proprie în ochii celor ce
mă ascultă sau privesc.
Doar dumneavoastră, cei ce vă aflați în fața acestor rânduri,
veți fi cei ce îmi vor da nota (oricare ar fi ea, este dinainte acceptată)
pentru consecvența/inconsecvența, reușita/nereușita intenției
inițiale.
Ce este la fel de asumat ca și limbajul folosit, este faptul că nu
mi-am propus să scriu un abecedar în domeniul comunicării, nici să
mă închin în fața „cunoștințelor în comunicare", prea des confundate
5
Ion Viorel Oacheșa
cu tehnicile de manipulare și dominație prin imagine și limbaj, sau

cu mijloacele tehnice ale acestora, concretizate în hi-tech-ul mass-
mediei contemporane, care nu exclud subliminalul.
Ceea ce se spune aici nu generează o necesitate, ci o
conștientă; nu generează un model de urmat, ci o acțiune individuală
a lui a fi. Acesta este leit-motivul lucrării de față, de care să vă
amintiți și atunci când nu înțelegeți (nefiind o necesitate), și atunci
când înțelegeți (că nu este un model de urmat), și când acceptați ori
refuzați.
Pentru a nu-l uita, vi-l voi reaminti, din când în când.
Viorel OACHEȘU
6
Mărturisire
Ție, cititorule, omule, îți mărturisesc că pentru mine termenul

„comunicare" nu are nici un conținut, el nu-mi spune nimic. Să fie
oare vorba de mesaje pe care le transmit unul sau altul (grup sau
individ)? Nu cred, din moment ce ele sunt atât de bine „aranjate" și
atât de eliptice și parțiale, neelucidând în fapt nici o problematică a
vieții. Să fie vorba de comunicarea din mass-media? Nu cred, din
moment ce se descoperă mereu că nu este acoperită prin fapte. Și
nu pot pune egal între comunicare și minciună.
Să fie vorba de comunicatele din conferințe? Nu cred, din
moment ce nu se comunică niciodată vreun plan sau secret militar,
științific sau de altă natură, care abundă în lumea de azi -o lumea
secretelor și secretoșilor, a secretomaniei, a afirmațiilor în suspans și
cu gestică de știți voi... „nu se poate comunica mai departe".
Să fie vorba de comunicările analiștilor politici sau de altă
specializare? Nu cred, din moment ce se fac supoziții și speculații în
timp ce se recunoaște clar că nu se cunoaște nici viitorul, despre
care se vorbește, nici prezentul pentru care se vorbește.
Să fie oare vorba de păreri, impresii ori puncte de vedere? Din
moment ce comunicatorii de tot felul încep cu: „Am impresia că...
„Părerea mea este că... „Punctul meu de vedere este că... ",
Te rog să mă ajuți să elucidez acest blocaj în care mă aflu.
Aș risca o concluzie: comunicarea este un proces în care nu
este implicată nici o responsabilitate a celui ce comunică față de
ceea ce comunică? Singura lui grijă este să dea bine, urechilor sau
pe sticlă, să dovedească faptul că e un om cultivat, educat, dar mai
7
Ion Viorel Oacheșa
ales inteligent. în acest caz, în comunicare sentimentul prezent este

teama de penibil, de a nu strica imaginea, de a nu stârni râsul!
Să fie asta, înțelegerea comunicării?! A unei comunicări în
care ceea ce se comunică nu are nici o importanță, doar cum se
comunică și cine o comunică? Cum și cine, fără ce? Așa se pare, din
moment ce imaginile comunicate nu au stat niciodată în picioare în
fața timpului.
Simt că mintea o poate lua razna la nepătrunderea acestui
mister, dar nici nu mă pot abține de la a-i acorda atenția cuvenită -
iată, chiar și acum, în această lucrare pentru și despre comunicare.
Adevărat este că cel ce vorbește nu poate cunoaște, iar cum nu
pot evita acest adevăr, nici măcar EU, vă cer îngăduință și înțelegere.
Nu sunt un înțelept, nu sunt un cunoscător și nici un gânditor, ci
doar un descoperitor, un scormonitor notoriu în cunoaștere și
înțelepciune.
Autorul
8
Capitolul 1
INSTRUMENTAR
1.1. Identificare.
De unde pornim?
Pornim din intenția de a înțelege fenomenul comunicării și din
conștienta faptului că există o cunoaștere a acestui domeniu, dar că
noi înșine nu cunoaștem nimic clar legat de acest fenomen, iar ceea ce
cunoaștem reprezintă doar rezultatul acceptărilor, neverificate
individual.
Ce miză are acest demers?

Miza noastră nu poate fi alta decât înțelegerea fenomenului în
vederea folosirii lui, așa cum este el în prestațiile noastre individuale, în
sfera comunicării.
Ce facem în sensul acesta?

Întreprindem o explorare a fenomenului, verificând atât
cunoașterea acumulată, dar mai ales căutând noi sensuri, noi relații ale
fenomenului și judecându-l singuri în sensul analiză- sinteză-
învățăminte.
Ce metodă de explorare folosim?

Abordarea se face printr-o modalitate și nu o metodă, datorită
faptului că nu premedităm reguli/repere, ci noi le stabilim singuri, pe
măsură ce înaintăm în necunoscut. Abordând necunoscutul, ne
9
Ion Viorel Oacheșa
construim singuri repere - abstracte/concrete - față de care să ne

raportăm și cu ajutorul cărora delimităm etapizat zona din necunoscut
asupra căreia ne canalizăm atenția sau privirea, curioasă și vigilentă, a
exploratorului.
Ce ne trebuie într-o explorare?

a) În primul rând domeniul (ținutul), pata albă de pe harta
conștiinței sau cunoașterii noastre.
b) O echipă de exploratori și muncă în echipă - echipa
sunteți dumneavoastră, cititorii - motiv pentru care vă propun ca toate
înțelegerile sau nelămuririle ce apar pe parcursul lecturii să fie notate,
cercetându-le apoi în vederea stabilirii individuale a verdictului pe
care-l dați (dumneavoastră înșivă). Acest verdict este morala, este
recolta pe care o adunați individual în urma explorării, singura care vă
este folositoare - dacă v-a îmbogățit înțelegerea, sau nefolositoare -
dacă v-a confuzionat ori întristat, în cazul din urmă, pragmatic este să
abandonați atât explorarea, cât și roadele culese personal.
c) Un ghid (coordonator), care să nu fie neapărat expert în
domeniul respectiv (caz în care s-ar transforma în profesor, adică ar fi
condiționat de propria cunoaștere), ci un ghid cu semnificația de „cel
care a mai întreprins explorări" ale domeniului sau ale altor domenii,
are experiența explorării și nu obligatoriu a ceea ce se explorează, caz
în care ar fi mai potrivit să-l denumim „antrenor al explorării", cel care
ne antrenează, cu sensul de a ne provoca la introspecție. în cazul
nostru specific, ghidul este chiar această lectură.
d) O pregătire prealabilă în vederea explorării.
În ceea ce ne privește, avem nevoie să alocăm un timp acestei
lecturi. Optim ar fi ca el să fie ritmic (un interval regulat între lecturi).
De asemenea, înaintea începerii lecturii, să ne eliberăm de preocupările
și grijile mediului în care ne exprimăm, și mai ales de preconcepțiile și
premeditările obișnuințelor, de interpretările noastre față de domeniul
1
0
pe care ne-am propus să-l explorăm.

Acest din urmă act ne va deschide mintea spre necunoscut.
Suntem obișnuiți să nu explorăm necunoscutul, doar ne prefacem că
explorăm ceva, rămânând în cârcoteala și respingerea a tot ceea ce
este nou. Astfel ratăm bucuria mirării.
e) Mai avem nevoie de o cafea sau un pahar cu ceva, o țigară
sau alte nimicuri obișnuite, ce ne fac plăcere, care prin lipsă ne-ar
putea abate sau întrerupe explorarea. în mod evident, această
pregătire este personalizată, ea nu este în nici un caz generală, printr-o
regulă rigidă de genul „numai așa trebuie".
f) Din acest moment încetez să mai stabilesc necesități,
invitându-vă pe fiecare în parte să o faceți, să contribuiți la dezvoltarea
acestui aspect, în sensul eficientizării lui.
g) Desigur, este nevoie de liniștea pornită din eliminarea fricii de
manipulare, de a fi folosiți sau programați în direcția unor interese
străine dumneavoastră, sau în scopuri oculte. în această situație, vă
invit în mod insistent să vă luați toate măsurile de siguranță pe care le
considerați eficiente, în așa fel încât să vă permiteți să participați
liniștiți, ca la un joc de copii ale cărui reguli le cunoașteți. Nu
premeditați „cum" veți juca, nici rezultatul.
Ceea ce îmi propun nu este elaborarea unui manual, ci o
explorare a domeniului comunicării împreună cu dumneavoastră,
cititorii. Comunicarea, ca orice alt domeniu al existenței înțelese ca un
întreg, se relevă unei conștiințe individuale, mai întâi, ca o parte a
acestui tot.
Explorarea comunicării, ca parte a întregului existenței noastre,
conduce în ultimă instanță la tratarea, transformarea ei într-un
instrument. Din această perspectivă (a tratării comunicării ca
instrument), avem la dispoziție un bogat material documentar.
Ca orice instrument, așa cum ne confirmă evidența, el se
manifestă sub diferite forme: de la cele mai rudimentare, primitive
1
1
Ion Viorel Oacheșa
(bârfa), până la cele mai sofisticate, rafinate (strategii, tehnici și

mijloace în sferele puterii și manipulării).
Prin exemplificările de mai sus punem în evidență faptul că, în
mod exclusiv, comunicarea, abordată astfel, este un instrument al
confruntării în toate planurile existenței.
Confirmarea acestui fapt o reprezintă confruntarea planetară
generalizată, evidentă.
În acest moment al explorării noastre, putem alege justificarea
ideologică a acestei evidențe.
Însă această abordare nu este una pozitivă în planul cunoașterii,
ci mai degrabă de factură negativă, menită să confuzioneze întreaga
înțelegere, deoarece își are izvorul într-o falsă rațiune - aceea de a
conserva maladia socială existentă, războiul.
De altfel, această justificare ideologică umple toate lucrările -
filosofice și de specialitate - pe care le găsim ca bază de studiu, atunci
când ne propunem să abordăm explorarea cunoașterii în domeniul
comunicării.
După cum putem constata singuri prin prisma considerațiilor de
mai sus, comunicarea, ca domeniu separat al existenței, nu poate fi
explorată fără a implica o degradare a ei, ci doar în contextul mai larg
al relațiilor sale cu celelalte domenii ale cunoașterii și existenței.
1.2.Tonul care face muzica.
Să ne aplecăm acum atenția asupra unui domeniu al existenței

cotidiene, mai puțin explorat, și anume acela al viziunii noastre asupra
lumii si al rolului individualității in aceasta viziune. Doar prin această
aplecare descoperim un fapt surprinzător, și anume acela că ceea ce
numim comunicare nu este altceva decât o expresie, un rezultat al
acestei viziuni; această străfulgerare este un act de percepție.
Prin oglindirea reciprocă a ceea ce numim comunicare, în ceea
1
2
ce identificăm ca viziune a noastră asupra lumii, putem avea o

percepție de tip nou, și anume aceea a relației intrinseci dintre aceste
domenii ale cunoașterii.
Fără a intra în detalii de natură explicativă, putem recunoaște că
ceea ce identificăm ca și comunicare are o caracteristică evidentă, pe
care am putea-o denumi statică/fixă sau inerțială/repetitivă. Acest fapt
ne relevă, prin oglindire, că însăși viziunea noastră despre lume este
una fixă, rigidă, neschimbătoare, și toate acestea în pofida vacarmului
și vârtejului manifestărilor repetitive/inerțiale sau a diversității formelor
și mijloacelor acestor manifestări.
În mod clar, explorarea cunoașterii prin domeniile sale implică
percepția prin intermediul minții, a ordinii abstracte și a dinamicii ei
interioare determinată de: identitate și diferență, cauză și efect,
necesitate și contingență, separație și legătură etc.
Relația este „tonul care face muzica"; în cazul nostru, „tonul"
este viziunea, relația noastră cu lumea, în timp ce „muzica” este
comunicarea.
Să mai explorăm un domeniu al existenței, și anume cel al rolului
individualității în viziunea noastră despre lume și a relației acesteia cu
viziunea.
Individualitatea este un concept ce implică diferența. Astfel, este
abordată ca parte, iar această abordare conduce în mod necesar la
tratarea lui ca instrument. Relația instrumentului cu proprietarul său (în
cazul nostru viziunea despre lume căreia îi aparține) este folosirea.
Utilizând același procedeu al oglindirii reciproce a unei evidențe
(percepția individului de a fi folosit, exploatat, consumat) într-un
element abstract (viziunea despre lume și rolul individualității în
această viziune) se relevă clar faptul că în această viziune, implicit, ne
alocăm un rol și o relație care nu ne convine, fără a fi obligați sau
constrânși de altcineva - eventual de propriile justificări. Asemănător
percepem faptul că acest rol/relație este fixă, statică, inerțială.
1
3
Ion Viorel Oacheșa
Fără a premedita în vreun fel aceasta, ajung la concluzia, deloc

îmbucurătoare, că ceea ce numim fix, static, nemișcat, neschimbător...
este mort. Partea pozitivă din această concluzie este faptul că ne
eliberăm de teama față de cuvântul mort, din moment ce evidența ne
relevă faptul că este manifestarea unei abordări, a noastră pentru noi
înșine.
1.3. Abordare.
Acum, explorarea noastră, mai ales direcția în care ea a fost

întreprinsă, ne relevă incontestabil: importanța pe care o are, în orice
demers al nostru, modul în care abordăm noi înșine domeniul,
demersul.
lată de ce vă propun abordarea comunicării într-un mod mai
puțin cercetat, și anume acela în care aceasta este privită ca făcând
parte dintr-o totalitate curgătoare și în armonie cu mișcarea sa c
neîntreruptă.
1
4
O asemenea armonie este posibilă și implică în mod necesar că

însăși viziunea noastră asupra lumii este un nesfârșit proces de
desfășurare/ înfășurare, dezvoltare/restrângere și este parte integrantă
și _ integratoare a procesului universal fundamental (pe care-l numim
viață) și a procesului aspirațiilor și, nevoilor firești de plenitudine și
dezvoltare individuală (pe care-l numim existență).
1.4. Precizări.
Acest demers nu implică în mod necesar scopuri de factură

patrimonială asupra modului de abordare, cu atât mai puțin asupra
consecințelor și descoperirilor pe care această abordare le va revela.
De asemenea, nu mi-am propus să conving pe cineva sau să
demontez adevărul (care de altfel n-are nevoie de efortul meu
personal). Acesta este motivul simplu pentru care nu fac invocări de
autoritate sau religiozitate, în afara evidenței și simțului bun; a
limpezimii și profunzimii percepției și nu a gândirii; a sentimentului și
nu a interesului.
Cei care pentru a percepe cred că au nevoie de bibliografii și
nume răsunătoare vor fi dezamăgiți, adică vor ieși din propria amăgire.
1.5. Câmpul explorării.
în capitolul precedent ne-am stabilit modul de abordare a

explorării conceptului comunicării, motivând atât viziunea, cât și
sensul.
Să revenim asupra viziunii, a modului în care privim și percepem
comunicarea, ca un tot dinamic, curgător, în armonie cu mișcarea
neîntreruptă a existenței ca întreg. O astfel de privire (viziune
curgătoare) a procesului nesfârșit de dezvoltare/ diminuare și
desfășurare/înfășurare a existenței ca întreg în care comunicarea este o
1
5
Ion Viorel Oacheșa
expresie a sa, la rândul ei schimbătoare, într-o curgere neîntreruptă,

conduce în mod necesar la a ne stabili reperele curgerii, ale mișcării,
asemănător modului în care jaloanele pe o pârtie de schi determină un
traseu, a cărui fluiditate este concretizată prin curgerea și prestația
schiorului.
în cazul nostru, pârtia este comunicarea, schiorul - cel ce
comunică. Mai puțin evidente sunt jaloanele de pe pârtie, linia de start
și de sosire. Pe acestea din urmă le vom stabili și le vom poziționa,
analizând elementele cu care comunicarea este în relație intrinsecă.
Start-ul este fără îndoială viziunea proprie (sau acceptată) asupra lumii,
a funcției și rolului pe care individualitatea le are în această viziune.
Pentru a stabili care sunt jaloanele, privim relațiile intrinseci ale
comunicării și descoperim necesitatea de a da un conținut clar unor
concepte foarte cunoscute, dar cărora fiecare dintre noi le poate asocia
înțelesuri diferite.
Procesul comunicării nu poate fi separat, în nici un feI, și nici
înțeles în afara sferei altor procese, cum ar fi: gândire, inteligență,
lucru, non-gândire, credință, voința, putere, necesitate, acțiune,
libertate, rațiune. Să le analizăm pe rând, explorând cunoașterea din
domeniile respective și să asamblăm „porți" sau relații pentru pârtia
noastră.
Acest lucru îl vom face împreună, privind conceptele sau
noțiunile de mai sus, în aceeași abordare a lor ca procese dinamice,
schimbătoare, interrelaționate aceluiași proces universal fundamental
întregii existențe. Voi releva unele sensuri și semnificații asupra cărora
dezvoltarea rațiunii umane a căzut de acord.
Gândirea este procesul în care cunoașterea își are existența sa
reală și concretă. întreaga cunoaștere este produsă, pusă în evidență,
comunicată și aplicată în gândire.
Memoria este câmpul a ceea ce este cunoscut.
Gândirea conține în mod esențial răspunsurile intelectuale,
1
6
emoționale, senzoriale și fizice ale memoriei, răspunsuri ce îmbogățesc

la rândul lor memoria, condiționând astfel gândirea viitoare. O astfel
de gândire, considerată ca răspuns mecanic al memoriei, ne duce la
înțelegerea faptului că nu există nici un motiv ca gândurile ce apar să
fie relevante pentru situația reală care le evocă. Acest mod rigid de
abordare nu permite o mișcare reală.
Inteligența este răspunsul originar și necondiționat al percepției
în care poate să apară ceva nou, o nouă ordine sau structură, care nu
prezintă doar o modificare a ceea ce este prezent deja în memorie sau
cunoscut de către aceasta (ceva care este gândit), odată cu abordarea
diferită în care toate elementele se potrivesc într-o nouă structură.
Gândirea include și comunicarea de gânduri între oameni ca
părți ale mediului, prin urmare nu putem spune că procesul
atotcuprinzător al gândirii începe sau se sfârșește.
Gândirea gândește comunicarea, oprind făptuirea relației.
Inteligența, prin percepția de tip „străfulgerare" a ceva inedit,
proaspăt (și care mai târziu poate fi exprimat în gândire), are calitatea
de a entuziasma prin lipsa premeditării comunicării (ceva nou nu-și
găsește oponent în magazia memoriei), facilitând stabilirea relațiilor
interumane.
Lucrul. Termenul provine din latinescul „res" = realitate = lucru
= ceea ce este gândit. Relația gândire-lucru este un proces efectiv, care
atunci când este realizat în mod adecvat generează o acțiune
armonioasă și ordonată, încorporând atât gândirea (în care gândurile
sunt percepute ca „materie mentală" nepalpabilă, efemeră prin urmare,
nu „lucruri" sau „nimic"), cât și ceea ce este gândit (sau lucrul) într-o
singură mișcare, în care analiza în părți (gând și obiect) nu are nici un
înțeles. Lucrul semnifică o formă, condiționată, de existență.
Asta nu înseamnă că trebuie să identificăm „realitatea ca întreg",
fiind condiționată, deoarece chiar termenul implică faptul că ea
conține toți factorii ce ar putea să condiționeze și de care ar putea să
1
7
Ion Viorel Oacheșa
depindă. «Aceasta înseamnă că orice idee bazată pe distincții fixe și

permanente între gândire și realitate trebuie să se prăbușească atunci
când este aplicată totalității».
Non-gândirea este în mod obișnuit identificată cu realitatea, în
sensul calității ei de a fi lucru independent de modul cum îl gândim.
«Adevărata gândire începe cu această distincție. Gândirea ia cunoștință
de sine, distingându-se de non-gândire. Această distincție făcută
înfăptuiește conștientizarea deplină a faptului că gândirea este cea care
se petrece. Acest gând, adânc îngropat în conștiința umanității, este cel
care aduce sănătate și ordine în gândire».
întrucât „realitatea", independentă de gândire, este în mod
fundamental necunoscută și incognoscibilă, în mod clar o astfel de
abordare exclude ca posibile categorii fixate, de genul „gândire" sau
„non-gândire". Aceasta implică înțelegerea faptului că „gândirea" și
„non-gândirea" nu sunt nume de lucruri. Acestea trebuie considerate
ca temeiuri pentru o percepție inteligentă.
în întreaga mișcare a gândirii, conținutul său - care era în
memorie - trece continuu în mediu, devenind lucru sau non- gândire,
realitate, integrându-se acestuia.
1.6. Prima poartă „Tot ceea ce este, este gândire".
Am identificat o triunitate: Percepție/inteligență, memorie,

realitate. Acestea nu sunt nume de lucruri, ci repere ale unei mișcări
continue de generare/creație (inteligență), preluare/ prelucrare
(memoria) și concretizare/funcționare (realitatea), asemenea unui balet
căruia i s-a dat numele generic de gândire.
Ce greșeală ne relevă această percepție? Greșeala principală este
de a atribui ceea ce este în gândire unei realități independente de
gândire și este una negativă. în acest caz, ceea ce este de fapt un
singur proces de gândire este tratat în mod tacit ca fiind despicat în
1
8
două părți, fără ca cineva să fie conștient. «O astfel de fragmentare

inconștientă a procesului gândirii conduce la distorsionarea oricărei
percepții într-un proces autoîntreținut, din care în general este foarte
greu să evadezi».
Abordarea gândirii în totalitatea ei ca similară unui receptor
radio (abordare frecventă dintr-o ipocrită modestie), conduce în mod
obligatoriu la confuzionarea întregii funcționări a minții. Totalitatea
gândirii trebuie privită ca o formă de artă, a cărei funcție este să dea
naștere în primul rând unei noi percepții, mai degrabă decât să
comunice cunoașterea reflexivă a „felului în care orice este" de tipul
descriptiv.
Aceasta implică faptul că nu poate exista o formă ultimă a unei
astfel de gândiri, la fel cum nu poate exista un poem ultim care ar face
de prisos orice alt poem ulterior. Acest fapt, bine înțeles, determină
modestia reală a gândirii, în procesele sale generatoare și
regeneratoare, în vederea însănătoșirii și ordonării sale.
Astfel, mintea se autoconștientizează și pricepe că „tot ce se
întâmplă", tot ceea ce se petrece, s-a petrecut și se va petrece, este
gândire. Gândirea se eliberează de mizeria ignoranței și sensul
activității sale redevine creativ și liber. Cea mai înaltă expresie a acestei
calități a gândirii este asociată libertății, iubirii și compasiunii, cele trei
repere ale inteligenței vii, fundamentale, a cărei semnificație este
înțelepciunea.
Să revenim la explorarea noastră, recapitulând. Avem acum o
„pârtie" - comunicarea; avem o „linie de start" - viziunea noastră
despre lume și avem acum o primă „poartă" - „tot ceea ce este, este
gândire". înainte de a trece prin această poartă, credeam că vom avea
și o linie de sosire, dar după ce am trecut, cunoaștem că nu este altă
linie finală, decât cea pe care o vom trage fiecare. Asta, dacă nu ne
răzgândim să o mai tragem, fermecați de aventura comunicării
creative, aflată dincolo de prima poartă.
1
9
Ion Viorel Oacheșa
Deocamdată, în explorarea noastră, suntem în punctul de a ne

construi ceea ce am numit câmpul explorării, teritoriul de explorat,
pentru a ni se releva ceea ce înțelegem prin comunicare și a ne
dezvolta și îmbogăți această înțelegere.
Să căutăm în continuare și alte repere, abstracte sau concrete,
ale relațiilor intrinseci comunicării. Să edificăm o poartă- jalon, prin
care cel ce comunică va trebui să treacă în exprimarea sa, a ceea ce se
comunică.
Rațiunea este înțeleaptă folosire a inteligenței, în punerea de
acord a libertății cu necesitatea. Este recunoscută și sub termenul de
Putere.
Libertatea este întrebuințarea gândirii asupra viitorului,
recunoscută ca Voință.
Necesitatea este generată de întrebuințarea gândirii asupra
trecutului, cunoscută și sub denumirea de Fatalitate.
Credința nu este altceva decât încrederea rezonabilă în unitatea
rațiunii și universalitatea cuvântului. Credința oarbă și aventuroasă este
superstiție și nebunie.
A crede înseamnă a dobândi ceea ce nu știi încă, dar despre
care rațiunea se asigură înainte de a ști, sau cel puțin înainte de ziua în
care o vom recunoaște.
De ce ai avea nevoie să crezi, dacă ai ști?
1.7. Poarta a doua: Modalitatea timpului.
lată, am mai descoperit o relație intrinsecă a comunicării, cu

triunitatea formată de Libertate - care guvernează viitorul; Necesitate -
care guvernează trecutul și Rațiune - care le armonizează pe primele
două. Această triunitate-jalon pe pârtia noastră -formează o poartă cu
jalonul-credință, care guvernează încrederea în rațiune, privită ca
stabilirea de acorduri și armonie între elementele prezente în percepție
2
0
- trecutul, și pe cele prezente în intenție - viitorul, guvernând elegant

prezentul. Să „botezăm" această poartă circulară „modalitatea
timpului". Ce se întâmplă cu ceea ce avem de comunicat când trece
prin această poartă?
Dacă, trecând prin prima poartă, comunicarea devine creativă,
trecând prin cea de-a doua, comunicarea devine eficientă, pragmatică,
prezentă, atemporală.
Să recapitulăm din nou ceea ce avem până în prezent:
• linia de start - viziunea noastră despre lume (fixă sau
schimbătoare);
• prima poartă - tot ceea ce se petrece este gândire;
• a doua poartă - modalitatea timpului.
O altă relație intrinsecă a comunicării este evidentă cu cel ce
comunică. Să mai punem o poartă-jalon pe pârtia noastră, înțelegând
că trei puncte determină un plan, iar cercetătorul planului produce și
implică profunzimea și spațialitatea sa.
Senzația este fără îndoială viața corpului senzorial, generată de

instinct, și aparține trecutului, memoriei.
Sentimentul este viața sufletului, generată de virtute și aparține
viitorului.
Asentimentul este viața Spiritului generată de înțelepciune sau
știință, și aparține prezentului.
Am identificat astfel triunitatea acestor forțe, care acționează
unele asupra altora, ca expresie a unei unități și atunci se dezvoltă, sau
se confruntă pentru a se diferenția, caz în care apare corupția lor.
1.8 . A treia poartă: Individualitatea.
Să botezăm această nouă poartă a celor trei forțe

„individualitatea". Odată ce trecem prin această poartă comunicarea
2
1
Ion Viorel Oacheșa
devine impersonală, neatașată de subiect, independentă de scop.

Să considerăm că în explorarea noastră ne-am ales teritoriul de
explorat, cât și instrumentele necesare acesteia. Câmpul explorării
noastre este delimitat de: plenitudinea gândirii, concretizată prin
percepția inteligentă; informația prezentă și realitatea în dinamică;
plenitudinea temporală prin prezentul decizional, integralitatea
subiectului prin impersonalitatea sa.
Adunăm acum roadele găsite în acest teritoriu.
• Primitivismul în gândire: amintirea plăcerii sau a durerii în
asociere cu o imagine vizuală, olfactivă, auditivă evocată de o situație;
gândirea reflexivă a „felului în care orice este de tip descriptiv".
• Gândirea care gândește comunicarea (premeditarea),
blochează relația.
. Inteligența este o expresie a percepției și reciproc.
• Interpretarea percepției (bănuiala), anulează percepția,
implicit inteligența ca acțiune în situație.
• Conținutul a ceea ce gândim trece în memorie, iar ceea ce
este în memorie trece continuu în mediu, devenind lucru sau realitate.
• Extrem de important este ca nici o parte a ceea ce își are
originea în memorie să nu lipsească, să nu fie lăsată în afara
conștientizării ca atare.
• Ceea ce este un singur proces de gândire, tratat ca fiind
despicat în două (cunoscuta asimilare a gândirii unui receptor radio)
produce distorsionarea oricărei percepții.
• Percepția distorsionată blochează accesul la inteligență.
• Gândirea trebuie considerată o formă de artă, a cărei
funcțiune este să dea naștere, în primul rând, unei noi percepții.
• Orice idee, când este aplicată la totalitate, tace ca orice
distincție între gândire și realitate să se prăbușească.
• Rațiunea ne învață că „a rosti" înseamnă „a crea".
• Cercul vicios: conversațiile, comunicările se învârtesc într-o
2
2
atitudine descriptivă a unei realități deja create, fără a-și asuma

rațiunea de a fi, a rostirii (rostește - fă rost de...).
• Tot ce știm aparține trecutului.
• Folosim eronat capacitățile creatoare, prin orientarea lor
exclusivă înspre trecut sau viitor, evitând înțelepciunea sau miracolul
prezent.
• Cunoștințele noastre sunt praf în ochii unui copil.
• Interpretările sunt cele ce se interpun între noi și claritatea
percepției de care avem nevoie pentru a ne înfăptui lucrarea.
• Credința în propria noastră cunoaștere nu este credința în
Dumnezeu. Tot ceea ce cunoaștem nu are semnificație eternă.
1.9. Ce am realizat până acum?
a) Ne-am identificat câmpul de manifestare al comunicării și al

relațiilor din câmp, fără a fi exhaustivi. Pornind de la înțelegerea
consecințelor pe care le are studiul acestui fenomen luat separat,
transformarea lui într-un instrument, în ceva cu existență condiționată
a unui lucru, iar acest lucru-instrument, comunicarea, are drept
principală funcție manipularea, folosirea.
b) Am ajuns să privim acest fenomen, comunicarea, ca pe un
proces fluid, dinamic, în continuă schimbare; drept urmare am plantat
în acest necunoscut, pentru a-i identifica sensul și curgerea, repere
stabile, precum jaloanele pe o pârtie de schi.
Vom explora comunicarea folosind trecerea celui ce comunică

prin porțile respective. Astfel ne-am edificat singuri instrumente ale
explorării.
Atunci când aventura acestei cărți se va împlini, este pozitiv
pentru experiența fiecăruia să reluăm explorarea, dar de data aceasta
fiecare să-și asume rolul de ghid, antrenându-se pe sine însuși în
2
3
Ion Viorel Oacheșa
această reexplorare a domeniului comunicării, concretizându-și

propriile repere, relații și interdependențe și aducând recolta proprie
de înțelesuri.
1.10. Un proces psihologic.
Să începem explorarea noastră cu „cel ce comunică".

Așadar, care sunt relațiile ce se determină reciproc în timpul și
procesul comunicării, între cel ce comunică și exprimarea sa?
Pentru a răspunde, folosim reperele stabilite anterior, și anume
să trecem prin poarta pe care am denumit-o „individualitatea".
Cea de-a treia poartă am identificat-o prin reperele abstracte

ale senzației/instinctului; sentimentului/virtuții; asentimentului/rațiunii.
Urmează studiul ei.
Care este principala funcție a rațiunii în societatea umană?

De regulă, asociem rațiunea cu știința. Evidența ne arată ca
principală funcție aceea de a se ocupa de instrumentele care creează
energie, ca și de cercetarea unor noi surse de energie, pe care le
instrumentează. Să identificăm principala inconsecvență a rațiunii în
funcționarea sa.
Știința, explorând surse de energie, nu s-a ocupat niciodată în
mod serios de ideea că noi înșine suntem energie; ființe care creează
energie și mai mult chiar, că suntem instrumente superioare celor
inventate de știință.
Cum putem cerceta acest lucru?
Dacă ne ferim să ne adâncim în gânduri, atunci percepem
dimensiuni palpabile ale acestui aspect. Sentimentul, senzația (reacția
emoțională) este energie emisă de noi înșine, energia noastră în
mișcare.
2
4
Cum modelăm această energie?

Această modelare a propriei energii are consecințe directe
asupra noastră?
La ce reacționăm emoțional, reacție care energetic este o
opoziție? Ce respingem?
Avem conștiența modelărilor noastre energetice (autore-
flectării)? Ce se întâmplă când reacționăm emoțional?
Evidența ne spune că, dincolo de orice abstractizări, atunci când
reacționăm emoțional respingem prezența unei ființe, coleg, prieten,
cunoscut sau necunoscut. Oare în alt plan, abstract, respingem idei,
sentimente sau emoții. Acestea ar putea fi ființe pur energetice ori
proiecții energetice ale unor ființe umane, asupra noastră?
Am observat și analizat comportamente ciudate! Unele
persoane, care poate citesc mult prea mult, fără a avea putere de
discernământ despre interacțiunile umane, ca aspecte energetice, au
atitudini de genul: brațe încrucișate, degetele ambelor mâini în contact
unele cu altele, picior peste picior; evită orice contacte corporale sau
chiar apropierea de anumite persoane, bănuite drept consumatoare de
energie (persoane cu aspect rău, bolnave, murdare, libidinoase); priviri
pătrunzătoare, ca ale unui animal în junglă; priviri dușmănoase care să-
ți dea de înțeles că apropierea sau contactul nu sunt dorite, premedi-
tate ca periculoase. Toate acestea se întâlnesc din ce în ce mai des, din
păcate.
Ce se relevă din aceste observații?

Teama! Abordarea necunoscutului prin prisma modelelor
lectorate, modele care la rândul lor descriu aspecte necunoscute chiar
celor ce le descriu, provoacă teama și confuzia.
Care ar fi o atitudine normală în asemenea situații?
Cred că vigilența, răbdarea și bunul-simț sunt manifestările
sobrietății unui cercetător. Rațiunea în știință recunoaște că o
2
5
Ion Viorel Oacheșa
experiență n-are sens fără implicarea celui ce experimentează în

rezultate. Einstein spunea înțelegând aceasta: „Astea-s zarurile cu care
aruncă Dumnezeu".
Privind sub acest unghi, abordarea științifică a aspectelor
energetice ale ființei umane nu poate fi făcută de pe poziția
observatorului neimplicat în observațiile sale. Această poziționare este
imposibil de acceptat, mai ales că el este cel care percepe, analizează și
hotărăște.
Care este consecința acestui fapt?
Observatorul (experimentatorul, exploratorul) este cel care
creează experiența; realitatea sa este generată de modul în care
interpretează ceea ce percepe.
Se poate aborda obiectiv experiența?
Evidența ne spune că nu; exceptând doar abordarea: experiența
este considerată revelatoare atunci când observatorul se consideră pe
sine ca element al ei.
In acest caz, ce cunoaște observatorul?
Răspunsul la această întrebare, altul decât acela că prin
observație cunoaște cum modelează propria energie prin reacție și
gândire, este irelevant. Acest fapt nu are de-a face cu subiecții, folosiți
ca material didactic. Spre exemplu: atunci când soțul țipă la soție, el își
modelează energia sub formă de țipete (o pierde), iar ea este doar un
simplu material didactic! Soția nu este cauză nici a țipetelor, nici a
consumului energetic suferit de soț.
Ce perspectivă ne deschide această abordare?

Faptul de a fi o ființă umană este un privilegiu și cel mai comod
lucru pentru noi înșine. Este extrem de comodă inimaginabila nepăsare
față de proprii noștri semeni și instinctiva participare pur reactivă, la
evenimentele propriei vieți. Câtă risipă de oportunități de acțiune!
Sub masca rafinată a detașării și libertății se ascunde în fapt
2
6
copleșitoarea indiferență a ființelor umane, în primul rând față de ele

însele, apoi față de semenii lor.
Atâta timp cât nu există responsabilitatea dată de sobrietatea
cercetării și înțelegerii, când lipsesc deciziile faptelor firești care
construiesc pașii pentru înțelegerea experiențelor, nimic nu este mai
fals. întorcându-ne la exemplu, fals este ca
2
7
1
Ion Viorel Oacheșu
soția să se considere responsabilă de țipetele soțului, ori vinovată de

acuzele acestor țipete. Soțul este responsabil de forma acestei
exprimări energetice.
Cum identificăm comportamentul mecanic reactiv?

• Reacțiile așa-zis pozitive, de complacere în ceea ce este
plăcut sau de exaltare emoțională în fața „miracolului" ori a realizărilor
armonioase ale rațiunii.
• Reacțiile negative: refuzarea a ceea ce nu înțelegem, ascunsă
sub replica „nu-mi place!", abordarea prin superstiții și închipuiri
morbide a ceea ce se numește „necunoscut" sau a domeniului
neînțeles al cunoașterii.
Cum putem avea o atitudine responsabilă?

Observând că „necunoscutul" scoate din noi tot ce avem mai
bun în momentul când nu-l ignorăm, sau ne duce în prăpastie atunci
când îl abordăm ca aventurieri, urmărind alte interese decât cele ale
explorării, cercetării și înțelegerii.
Nu ne este foarte clar acest lucru, atunci când „necunoscutul" se
prezintă pentru o femeie ca bărbat sau pentru un bărbat ca femeie?
Să mergem mai departe în explorarea noastră a porții a treia -
„Individualitatea".
Descoperim că relația dintre sentiment/proiecție și
senzație/reacție, este o relație creatoare de evenimente în viața celui
ce se exprimă. In același timp, sentimentul ca proiecție și senzația ca
reacție, modelează în mod diferit pe acela care le exprimă!
Modelarea sub formă de dorințe și temeri (griji) este expresia
unei abordări mecanice (comode). în spatele ei se ascunde o
incomensurabilă indiferență.
Modelarea sub formă de bun-simț, responsabilitate, integritate,
este rezultatul renunțării la indiferență. Aceasta se poate realiza prin
2
8
comportament activ, determinat și susținut de energia virtuții (viața

sufletului, iubirea, proiecția gândirii spre viitor) - adevărată încredere în
sine, energie a prezentului.
Să sondăm acest mecanism

Există o latură comună a atitudinilor așa-numite omenești:
obsesia ființelor este aceea de a manipula (stăpâni) ceea ce cunosc.
De exemplu, un om violent cunoaște violența și o folosește ca
unic instrument al relațiilor sale, manipulând-o la nesfârșit. Același
mecanism este folosit pentru orice altă cunoaștere. Cum percepe un
astfel de om blândețea, iertarea, înțelepciunea? Pentru el, acestea nu
sunt decât prostii pentru naivi și așa și este, din moment ce experiența
violenței dă roade. Astfel, ceea ce se obține este limitat de instrumentul
folosit prin manipularea cunoașterii.
Atenție! Zicala „scopul scuză mijloacele" (machiavelism) este un
fals. Scopul și mijloacele sunt la fel: violența generează violență.
Ce se obține prin violență?

Rezultatele concrete sunt bine cunoscute: dominație, sclavie,
modeste recompense materiale (cazul boxerilor care sfârșesc în
sărăcie), traume fizice și psihice deosebite. Dacă luăm drept material
didactic experiența și viața unui boxer, vom constata că violența îl
omoară în final (este exmatriculat din rândul ființelor umane), după o
lungă trăire a statutului de „jucărie stricată". Violența rămâne, dar
jucăria stricată s-a dus. Se caută acum alte jucării apte de stricat.
Pe cine hrănește violența?

Pe cei ce o pun în scenă fără a participa la ea: impresari, pariori,
organizatori, regizori. Este o manipulare a altei cunoașteri: aceea a
prostiei și a șmecheriei.
Și acest gen de cunoaștere are ca victime pe aceia care o
2
9
Ion Viorel Oacheșa
manipulează, sfârșind prin a fi exploatați de manipulatorii altei

cunoașteri etc.
Acum putem înțelege că a acționa la mânie este egal cu eșecul,
cu a pierde. Pentru o ființă umană, eșecul este de neacceptat. Atunci
când se întâmplă, propriile sentimente de vinovăție ucid, consumând
energia reușitei.
Vă provoc să sondăm împreună un alt mare necunoscut („țap
ispășitor" al tuturor eșecurilor noastre):
Teama.
Cel mai puțin cunoscută și de neînțeles dintre emoții este
teama. Ne temem de moarte, de eșec, ne temem chiar de teamă.
Dacă privim teama cu obișnuita și incomensurabila nepăsare
care ne caracterizează, îi mai putem da sensul de „atașament" sau
dragoste de succes și viață. Suntem atașați de această emoție. Privind
dinlăuntru, perspectiva este alta. Este firesc să ne fie teamă. Este în
același timp nefiresc să ignorăm moartea și eșecul, prin a ne amăgi că
nouă nu ni se poate întâmpla sau că nu ne-a venit momentul. Lașul este
cel ce abordează o problemă în acest fel.
Teama și eșecul trebuie abordate ca ceea ce sunt. Teama este
păzitorul nostru cel mai fidel (îngerul păzitor). Teama descifrează felul
în care modelăm energia proprie. Cu alte cuvinte, prin teama de eșec
noi înșine modelăm energia, conform modelului care duce la eșec.
Exemplificând, teama ne spune: „Schimbă modelul, nu te mai
complace într-o acțiune al cărei rezultat este eșecul și moartea". Dar,
fugind, refuzând teama, nu rezolvăm nimic! Una dintre cele mai auzite
expresii este: „Cum se poate întâmpla așa ceva?" Răspunsul este
simplu: complacere și nepăsare.
Moartea? Despre ea să nici nu pomenim, ne îngrozește chiar și
abordarea subiectului. Ce vrea oare să ne spună teama de moarte?
Cum ignorăm constant această atenționare?
3
0
Nu vi s-a întâmplat niciodată să auziți de un anumit

comportament în relațiile cu oamenii, care are drept consecință
învingerea morții?
Dar cu siguranță ați auzit de iertare, răbdare, compasiune, de
iubirea aproapelui, de a ajuta ca și aproapele să-și atingă scopurile, ați
auzit de colaborare, de a dărui din ceea ce îți prisosește, de a-ți
respecta cuvântul ca pe tine însuți etc.! îmi este imposibil să cred că nu
ați auzit! lată modelul și modelarea propriei energii în sensul vieții și
pentru viață.
Veți spune: „Da, dar... " Ceea ce urmează după dar, este o
justificare.
Justificăm nepăsarea și indiferența. Societatea, regulile ei,
constrângerile de tot felul nu corespund modelului de viață, evidențiat
mai sus. Oare așa să fie? Cine percepe acest lucru? Lumea sau eu? Cine
răspunde pentru ceea ce se exprimă individual? Lumea sau eu? Cine
moare, ca o consecință a folosirii propriei energii la modul descriptiv,
după modelul societății? Lumea sau eu? Este mai mult decât evident că
lumea nu moare.
Teama paralizează, ne fixează într-un model emoțional până la
paroxismul trăirii. Cât de mult ne dorim în fapt moartea! Este
demonstrat de profiturile uriașe ce se obțin din cinematografia (și
televiziunea) groazei. Viața acestei industrii este dată de spectatorii
plătitori. Se cumpără frică (groază), bilet cu bilet! Aceasta fixează și mai
abitir în moarte!
Luptând pentru existență, ne hrănim moartea. Morala: teme-te,
dar nu te îngrozi. Ascultă teama, ascultă-i mesajele, dar nu te speria -
acționează'.
Am mai depășit o poartă! Avem o nouă înțelegere.
Cum am putea exprima această înțelegere altfel decât printr-un
set de concluzii generate de o percepere nouă a fenomenului.
(Schimbați pe „o" cu „u" la începutul cuvântului „omor").
3
1
Ion Viorel Oacheșa
Percepem că individualitatea influențează, negativ sau pozitiv,

prin atitudine, fenomenul comunicării ca întreg. Care este concluzia în
acest caz? Una simplă, ce impune ca exprimarea să fie impersonală.
Accentul să se pună pe ceea ce se exprimă și nu pe persoana care
exprimă. Cel ce ascultă (receptorul) este bine să-și canalizeze atenția
asupra consecințelor a ceea ce ascultă și să nu dea curs senzației, de
atac la persoană, ce se naște în caz contrar. Ceea ce asculți este
relevant doar prin prisma țelurilor, nicidecum a persoanei. Propriile
țeluri ne implică în comunicare. Complacerea de factură reactivă ne
exclude.
1.11. Recapitulare.
1. Care este viziunea asupra lumii și persoanei dumneavoastră,

de la care porniți în explorarea comunicării?
2. Ce s-a modificat în viziunea proprie, în urma lecturării de
până acum?
3. Care ar fi viziunea nouă pe care ați dori să o aveți; ce viziune
ați crea, conștienți de importanța pe care aceasta o are pentru
dumneavoastră personal, cât și pentru existența dumneavoastră în
lume și viață; cum ar suna ea în cuvinte?
4. Ce rol are gândirea și modul de abordare a ei în sfera
comunicării?
5. Care este rolul inteligenței in gândire?
6. Care este funcția de bază a memoriei?
7. Ce generează necesitatea?
8. Ce generează libertatea?
9. Care este funcția de bază a rațiunii?
10. Care este consecința abordării unei ființe umane (fără să ne
excludem pe noi înșine) ca energie, și care sunt mijloacele prin care
ființele umane își modelează propria energie?
11. Care sunt consecințele lipsei de conștiență asupra modului
3
2
în care ființele umane își modelează energia?

12. Cum ați dori să vă modelați energia proprie? După ce
repere comportamentale sau de interacțiune cu semenii
dumneavoastră alegeți să o faceți? Cum o faceți în mod obișnuit?
1.12. Tiparul comportamental optim.
Propun să investigăm, în acest punct al explorării noastre, care

ar fi comportamentul optim fiecărei situații dintre cele cu care ne
întâlnim în cotidian.
Mai întâi să observăm că evenimentele prin care trecem, pe
parcursul unei zile, au o dinamică deosebită atunci când nu le
ierarhizăm, în funcție de criterii false de importanță. Aceasta înseamnă
că fiecare clipă este la fel de importantă și orice acțiune a noastră, în
clipa aceea, ne modelează existența, într-un fel sau altul.
Prezența clipei implică în mod direct din partea noastră o
capacitate de percepție și prelucrare a unui număr imens de variabile
informaționale, de factură senzorială, ca să putem hotărî un răspuns
adecvat și eficient.
Oare putem prelucra, într-o clipă, o asemenea imensitate de
date, pentru a lua decizia optimă, atât în ceea ce ne privește, cât și
pentru ceea ce avem de făcut?
Răspunsul este unul singur: prin gândire conștientă, rațională, nu
putem într-o clipă să dăm răspunsul adecvat situației. Acest gen de
gândire este lent.
Ce-i de făcut în această situație pentru a împăca necesitatea
clipei cu exigența ei?
Să sondăm ceea ce cunoaștem noi, cunoașterea umană, în acest
domeniu. Cunoașterea afirmă: „Tot ce îți trebuie există în această clipă!
Acest moment prezent este tot ce există. Prin el vei lua legătura cu
informația vie! Ea te va călăuzi cu o îndrumare infailibilă. Momentul
3
3
Ion Viorel Oacheșa
prezent este poarta stelară prin care vei părăsi temnița definirii umane
și vei dezvolta conștiința percepției creatoare".
După cum am recunoscut, interpretările noastre sunt cele ce se
interpun între noi și claritatea percepției, de care avem nevoie.
Aceasta implică faptul că nu avem de făcut decât să ne
despărțim de interpretări. Acestea, cu bagajul lor de gânduri, vise și
speranțe născute din teamă, nu trebuie considerate ca nesemnificative,
eterice, plutind ușor prin minte, lipsite de substanță. Cu energia pe
care le-o dai, cu atenția ta, ele au puterea să chinuiască o planetă
întreagă. Din ele se plămădesc agenții maladiilor și ai distrugerilor.
Orice ezitare pe care o simți în decizia de a le abandona
dovedește o încredere persistentă în teamă și rațiune, care va continua
să te înrobească până nu-ți vei restitui încrederea iubirii și vieții. Teama
și justificarea sunt zeii falși ai vechilor vremuri.
Primul impuls va fi, este, așa cum a fost întotdeauna,
instrucțiunea programatică de la nivelul nostru de analiză subliminală,
sfatul creator, un mesaj direct de la șinele adevărat, original, impulsul
vieții.
Știința a descoperit așa-numitul ADN tăcut; noi descoperim
direct sistemele noastre involuntare de analiză a datelor, tot tăcute.
Niciodată cantitatea (imensă) de informații senzoriale (în întreg
conținutul lor) nu a fost destinată prelucrării conștiente. Informațiile
sunt prelucrate în subconștient, cu o viteză ce depășește cu mult un
proces de gândire rațională. Greșeala noastră este că nu auzim, nu
identificăm rezultatul acestei prelucrări ca indicație, sigură și clară,
pentru noi, în clipă. Aceasta numai din cauza vacarmului propriilor
interpretări, generate de alocarea atenției și încrederii noastre unor
false valori informaționale.
In genetică se cunosc gene funcționale și pseudogene; prezența
pseudogenelor stimulează funcționarea genelor umane, justificându-le
permanent activitatea. Fără această activitate structurile biologice s-ar
3
4
dezagrega. Ce s-ar întâmpla dacă neam baza doar pe pseudogene?

Corespondența dintre pseudogene și interpretări se impune de la sine.
La fel cea dintre genele funcționale și intuiție.
Interpretările implică prezența obligatorie a adevărului, fără de
care nu putem funcționa.
Ce este acest prim impuls (gând, senzație, sentiment, gest) pe
care-l denumim intuiție? Este răspunsul percepției inteligente, în
asentiment (sau acord) cu situația. Dacă suntem conștienți că acest
prim răspuns este soluția dată de „cel mai uimitor super- bio-
computer", cu mult mai performant decât toate sistemele de calcul și
prelucrare de date imaginate astăzi, atunci este posibil să acordăm
atenție și încredere operei și cunoașterii lui Dumnezeu.
Ce se întâmplă în acest caz? Vom determina cursul optim de
acțiune, cu ușurință și grație, alegând calea reacției optime (adevărata
acțiune). Aceasta reprezintă pentru noi calea rezistenței minime și a
maximei împliniri. Vom renunța la a mai folosi libera voință pentru a
face greșeli inutile și o vom folosi pentru a afla rolul nostru în
ansamblul întregului. Capacitatea de expresie va atinge perfecțiunea
potențialului său, împlinind corectarea disfuncționalităților din situația
istorică, personală sau planetară.
Este imposibil să-ți asumi controlul funcționării tuturor
sistemelor autonome ale corpului. încercând să le controlezi, din
respect pentru un fals proces de gândire rațională, nu realizezi decât
suprasaturarea cu date, îngreunarea minții și confuzia.
Funcția conștientă este în domeniul creației spontane (al
încântării sufletului tău), fără conceptualizare, doar prin finețea simțirii
lăuntrice față de sentimente, vibrații, ritmuri planetare.
în armonie cu aceste ritmuri, descoperim că sarcinile funcționale
sunt exact lucrurile pe care dorim, cel mai mult, să le facem. Renunțați
la responsabilitățile false, care vă leagă. Ele sunt născute din
dependență de tiparele trecutului și teamă.
3
5
Ion Viorel Oacheșa
Concluzii:
Nu există un tipar comportamental fixat de reguli și ambiții.
Singurul comportament, adecvat prezentului este identificat prin
Intuiție, Inspirație, Imaginație și mai ales umor. Accesul la aceasta se
face prin acordarea atenției noastre impulsului lăuntric al propriei
ființe. încrederea în creativitatea prezentă ne eliberează de tirania
modelelor comportamentale exterioare ale trecutului.
3
6
Capitolul II
EXPLORAREA
2.1. Conversațiile și locul lor obișnuit de desfășurare.
Pentru a putea contura această imagine, vom căuta

întrebările cele mai potrivite pentru relevarea ei: întrebarea este
soluția revelatoare din laborator.
Care sunt tematicile pe care le ascultați și la care participați în

mod curent?
Să răspundem împreună. Este de acord toată lumea că ceea
ce ascultăm frecvent nu sunt altceva decât plângeri și bârfe? Dacă
da, să analizăm puțin bârfele și să le identificăm ca acele descrieri -
negative și pozitive, comentarii și aprecieri pe care le exprimăm la
adresa unei persoane, instituții sau unor evenimente care nu sunt
prezente. Mai plastic, putem spune că se referă la a vorbi - pe la
spate - sau în absența persoanei asupra căreia proiectăm o imagine.
Cel vizat nu este conștient de această proiecție emoțională și
mentală asupra lui și nu are cum să se apere și să-și exprime punctul
de vedere. In termeni juridici, bârfa este asociată unei condamnări în
absență, având în vedere că bârfa implică în mod necesar o judecată
de valoare la care participă doar procurorul și judecătorul sau
asistența.
Care este procentul pe care-l ocupă acest gen de exprimări la
care suntem martori sau coparticipanți? După părerea mea
procentul este de 100%, motivând aceasta prin imposibilitatea de a
3
7
Ion Viorel Oacheșa
face aprecieri, descrieri, judecăți, decât referitor la ceva ce a fost,

care nu este prezent, fie ca eveniment, fie ca persoană. Chiar dacă
persoana este prezentă, ne putem referi doar la trecutul ei sau în cel
mai bun caz, la acțiuni anterioare exprimării noastre. Dacă
procentajul și argumentele dvs. sunt diferite, vă rog să le
consemnați și apreciați ca atare într-un carnețel de notițe, ca să
participați activ la această explorare, pentru a putea la final să
comparăm rezultatele.
Ce se petrece când coparticipăm la o bârfă? în acest caz, la
procesul respectiv participă doi procurori și asistența. Este un proces
curat?
De unde provin plângerile ca obișnuință a ceea ce ascultăm?
Desigur, veți spune, din nefericire și nemulțumire, din frustrare și
teamă de viitor. Personal am alt punct de vedere. Când privesc cu
câtă bucurie și efervescență unii oameni se laudă cu bolile și
necazurile lor, mă întreb dacă acest scenariu nu este cel al pierderii
de timp pentru cel ce ascultă și al hoțului de timp, pentru cel ce se
plânge? Când ascult interminabilele lamentări ale neputințelor de
tot felul, mă întreb dacă sursa lor nu este cumva incapacitatea
oamenilor de a se accepta pe ei înșiși, cât și situația lor fără să mai
braveze, considerându-se mai importanți. Nu contest că fiecare om
este important, dar oare nu este conștient de aceasta din moment
ce consumă atâta energie pentru a te face s-o înțelegi? Este posibil
astfel să cerem recunoașterea propriei valori? Dar cu ce schimbă
situația această modalitate comportamentală? Fiecare își poate
schimba situația numai prin acțiunile sale, în nici un caz așteptând.
înțeleg mai departe că omul care bârfește și se lamentează nu este
conștient de propria valoare și se consideră nedemn sau victimă,
implorând din acest motiv recunoaștere sau apreciere. Dar cum voi
reuși să-l fac pe un om să nu se mai considere nedemn sau victimă,
din moment ce aceasta este propria sa părere? Dacă voi încerca să-i
3
8
schimb părerea, mă voi expune unui șir nesfârșit de argumente,

demonstrații și exemplificări în susținerea ei; mai mult, unor atacuri
și contestări la adresa părerii mele despre situație? Un cap în nori și-
un filozof nenorocit, îmi spune el mie etc.,... Să fie aceasta o
imposibilitate?
Ce alt aspect mai poate îmbrăca o conversație și discursurile

pe care le ascultăm cotidian?
Sunteți de acord cu mine că ne-am plictisit de aceste
„audieri" ale noastre de fiecare zi și acest fapt desconspiră o
amprentă comună tuturor acestora: aceea a obișnuințelor,
repetițiilor, obiceiurilor.
2.2. Ce se exprimă în mod preponderent în discuțiile pe care

le ascultați?
Povești! Cele ale propriei persoane; ce prestație superioară a

avut fiecare în contextele respective; poveștile a cum ar trebui să fie,
să se facă, să se acționeze - întotdeauna față de ceilalți, în așa fel
încât să nu mai fim puși în situația de a suporta personal astfel de
evenimente și conjuncturi. Această întreagă modalitate și atitudine
o putem sintetiza în metafora „istoria personală" și „importanța de
sine"; acestea generează nesfârșite și repetitive povești, pe care
uneori suntem constrânși să le ascultăm fie din politețe, fie păcăliți
de prezentarea lor ca interese majore de stat. O altă trăsătură a ceea
ce ascultăm în mod obișnuit, este aceea că se prezintă ca o
modalitate de a scoate în evidență fie persoana, fie faptele ei în
contextul respectivelor povești.
2.3. Discuțiile la care participați sau sunteți martori, au o

temă prestabilită?
3
9
Ion Viorel Oacheșa
Da și nu; dacă ne referim la conferențieri sau alt gen similar,

da. Dacă ne referim la conversațiile obișnuite dintre oameni, putem
aprecia fără să greșim prea mult că sunt conversații care onorează
circumstanțele, neangajate, nepremeditate, să mai treacă timpul, să
ne aflăm și noi într-o treabă oarecare.
2.4. Cum vă simțiți ascultați și cum simțiți că ascultați?
Nu știu cum vă simțiți dumneavoastră ascultați; în ceea ce mă

privește, mă simt mult mai ascultat de pereți. Dacă privesc mai bine,
văd că această situație este generalizată: strigă societatea civilă,
strigă sindicatele, strigă patronatele, strigă partidele, strigă probabil
pentru că nu sunt ascultate și cred că în acest mod vor reuși. Nu
cred în această soluție, ci mai degrabă cred că este eficient să te
auzi ce spui; măcar tu să te asculți, dacă altcineva nu are timp. Am
inventat tot felul de strategii ca să mă fac ascultat; singura care a
reușit este aceea a bârfei, a calomniei, a secretului; secretele pe care
le dețin mă fac important și ascultat de ceilalți.
2.5. Care este impresia pe care o aveți când priviți oamenii

care participă la o conversație?
Bisericuțe, bisericuțe; grupuri de gălăgioși preocupați de știu

ei ce; grupuri de clevetitori ce vorbesc în șoaptă, când pun la cale te
miri ce; colective de specialiști bine izolați de „ochiul public",
scenarizând „binele publicului", acesta din urmă nefiind întrebat
care este binele lui etc.
2.6. Care este atitudinea celor ce participă în timpul

conversațiilor respective?
4
0
În acest moment vă rog, dacă ați omis să dați răspunsurile

dumneavoastră în carnetul personal de notițe, să o faceți; mai ales
în situația în care nu sunteți de acord cu răspunsurile lecturate și să
continuați în acest mod.
Nu știu alții cum sunt, dar eu m-am săturat de morală, de
luări de poziții și evidențierea bubelor de tot felul. Aproape fără
întrerupere în timpul unei conversații, cineva trebuie să ia o
atitudine față de...; față de ce s-a spus, față de ce s-a făcut, față de
ce nu s-a făcut.
Mă întreb mirat, dacă păstrez tăcerea și nu fac nimic, nu am
să opresc cumva orice comunicare, nemaifiind ceva față de care să
se ia o poziție? Chiar atunci când nu tac și spun ceva, urmează
imediat moralizarea - nu te-ai exprimat gramatical; tonul tău ar
trebui să fie demn; nu este potrivit etc. Dragi cititori, fie-vă milă! Nu
sunt decât un om obișnuit. întreprindem împreună o explorare a
necunoscutului, cunoscut de fiecare pentru a-l ordona, sistematiza.
2.7. Cum putem caracteriza mediul conversațiilor noastre?
Tot ce ascultăm sau exprimăm formează un mediu, artificial

ce-i drept, dar totuși un fel de natură auditivă în care ne trăim
existențele particulare. Ce facilități ne oferă acest mediu? în primul
rând, este un mediu propice pentru bârfe și lamentări provenite din
resemnarea în fața unei realități create de alții. Ce cultivăm noi
înșine în acest mediu? Ce culegem în urma a ceea ce cultivăm?
2. 8. Tabloul conversațiilor obișnuite
Să alcătuim împreună o sinteză a ceea ce am descoperit până

acum în mediul ascultărilor noastre.
• Este un mediu propice bârfelor și lamentărilor
4
1
Ion Viorel Oacheșa
• Expresia resemnării în fața unei realități create de alții

• Onorarea circumstanțelor
• Conversații neangajate
• Ascultare despre...
• A bârfi; a te plânge
• Promovarea istoriei personale
• încăpățânarea pe acțiuni
• A lua poziții față de...
• Importanța personală
• A ieși în evidență
• Amprenta obișnuințelor
• Blazare; plictiseală
• Morală, moralizare
• Grup; colectivitate
Tabloul pe care l-ați întocmit în urma răspunsurilor dvs. este
la fel? Numim acest tablou: Vechea cultură din câmpul comunicării.
2. 9. Ce este de făcut?
Am învățat că iubirea poate fi periculoasă, pentru că poți ușor

înnebuni.
Să rememorăm instrumentarul explorării noastre, al
învățămintelor pe care le-am cules și al relațiilor pe care le-am
descoperit în câmpul comunicării abordat ca un întreg dinamic:
• Inteligența aparține percepției, în nici un caz proiecțiilor
sau reprezentărilor imagistice și afective ale intelectului;
• A interpreta la nesfârșit conținutul de idei și emoții
cunoscute (memoriei), nu rezolvă nici o situație, ci dimpotrivă, o
aglomerează cu noi necesități și griji;
• Rațiunea are ca funcțiune armonizarea resurselor cu
necesitățile, a dorințelor cu datoria;
4
2
• Individualitatea umană, prin bagajul propriu de senzații-

emoții, sentimente-aspirații, prin exprimare și comportament, își
modelează propria energie (fapt care nu are de-a face cu subiecții
folosiți ca material didactic), obsedată de a manipula propria
cunoaștere, ignorând prin complacere alternativele; comunicarea
este limitată de instrumentarul folosit (cunoașterea manipulată);
• Doar țelurile proprii ne angajează într-o conversație;
• Nu există un tipar comportamental fixat de reguli, care să
fie adecvat vreunei situații prezente, punctuale.
Aceste considerente din câmpul cunoașterii ne solicită o nouă
percepție asupra lui - funcția sa creativă. Din această nouă percepție
decurge răspunsul la întrebarea pusă; ne vom crea singuri o soluție
în situația dată.
Revenim la metoda modelării prin comparația cu pârtia de
schi identificată prin jaloane, printre care are loc curgerea spontană
și originală a schiorului. Vom considera elementele reprezentate în
tabloul vechii culturi drept jaloane de partea stângă a câmpului
comunicării studiat. Vom stabili, conștienți și responsabili de ceea ce
facem, jaloanele de partea dreaptă. în acest fel vom avea repere
conceptuale referitoare la fluxul comunicării, a direcției și
consecințelor pe care le poate avea în funcție de instrumentul
folosit. Aici este bine să ne reamintim leit-motivul lucrării de față,
așa cum v-am promis: „ceea ce s-a spus aici nu generează o
necesitate, ci o conștientă; nu generează un model de urmat, ci o
acțiune individuală a lui a fi."
Primul reper pentru partea dreaptă se impune de la sine:
„angajamentul personal".
Fără acest angajament nu se poate întreprinde ceva.
Următorul reper prin prisma implicațiilor și consecințelor:
„responsabilitatea". Să ne aplecăm atenția asupra acestor două
atitudini atât de des invocate.
4
3
Ion Viorel Oacheșa
Angajamentul personal
„Până în momentul în care te angajezi cu adevărat, există
ezitare, șansa de a da înapoi și întotdeauna ineficiență."
Există un adevăr elementar, a cărui ignorare ucide
nenumărate idei și planuri splendide; acela că din clipa în care te
angajezi personal cu adevărat, providența (prezentul) se mișcă și ea.
Nenumărate lucruri se întâmplă pentru a te ajuta, care altminteri nu
s-ar fi întâmplat niciodată. Hotărârile dau naștere unui șuvoi de
evenimente și întâmplări neprevăzute, întâlniri și ajutor material, la
care nimeni nu ar fi visat că-i vor ieși în cale vreodată.
Angajamentul personal este un dar pe care-l faci, nu este o
obligație, nici o pedeapsă.
Am dobândit un profund respect pentru spusele lui Geothe:
Tot ce poți sau visezi că poți, începe. îndrăzneala poartă în sine
geniu, putere și magie."
Responsabilitatea
„Responsabilitatea începe prin a afirma că ești cauză în ceea
ce se întâmplă.
A fi responsabil nu înseamnă că ești cel care duce tot greul;
cel care este învinuit când lucrurile merg rău, sau cel care culege
laudele atunci când lucrurile merg bine; cel care va fi arătat cu
degetul, cel căruia trebuie să-i fie rușine sau cel care va fi
condamnat...
Responsabilitatea nu înseamnă o judecare de bine sau de rău,
de corect sau greșit...
Este doar o stare de fapt și poziția pe care ți-o asumi în
această stare de fapt.
A fi responsabil începe cu voința de a te afla într-o anumită
situație, privind prin prisma faptului că tu însuți ești generatorul a
CINE și CE EȘTI, a ceea CE FACI, și a CEEA CE Al! Aceasta nu
4
4
înseamnă Adevărul, ci doar poziția ta și un loc pentru a FI.

Nimeni nu te poate face responsabil, după cum nici tu nu
poți impune responsabilitatea nimănui...
Este un DAR și un HAR pe care ți-l dai ție însuți, o stare care
îți sporește puterea și te face să ai un cuvânt de spus în viață și în
lumea aceasta...
Inteligența și intenția omului sunt instrumente de o forță și
dimensiune incalculabile."
Aceste abordări simple și sincere ale angajamentului personal
și ale responsabilității fac să nu ne mai speriem la auzul lor sau să ne
inducă neplăcutul complex al vinovăției; ne deschid perspectiva
sondării acelor atitudini și blocaje emoționale care se opun. Ce ne
blochează în a ne asuma propriile impulsuri intuitive sau dorințe?
Dinainteascultarea
Este cel mai banal mijloc de blocare a inițiativelor și
creativității.
Este expresia experiențelor intelectuale care au pornit din
cauzele secunde sau exteriorizarea cauzalității, determinând o stare
permanent condiționată a conștiinței și, ca atare, un sentiment de
nemulțumire și neputință, care la rândul său face ca mintea să
genereze scenarii sau soluții ce implică elementele sale ca fiind
condiționate unele de altele, legate și imobile.
Acest tip de răspuns automat, mecanic, al memoriei, vis- ă-vis
de soluționarea unei probleme care apare la un moment dat, face să
se releve faptul că nu există experiențe intelectuale a căror eficiență
în exprimare să acopere cu soluții eficiente problematica vieții
cotidiene.
De asemenea, se relevă faptul că avem permanent nevoie de
experiențe practice noi, pornite din alte nivele de conștiință în care
libertatea este cauzalitatea, iar condiționarea evenimentelor
4
5
Ion Viorel Oacheșa
mentale, ca reprezentări și exprimări ale lor în lume, este expresia

propriilor noastre decizii verbale.
Există și această percepție, „condiționarea creatoare",
procesul întrupării în evenimente ale vieții, ale reprezentărilor
mentale unice în sine, libere fiecare în parte în a se exprima.
Este tocmai procesul-lege de neînlăturat, în care din
momentul exprimării unei reprezentări mentale (cuvânt + gând +
verb), în mod neabătut se declanșează procesul unui întreg lanț de
evenimente condiționate între ele, care au ca rezultat tocmai
manifestarea în viață ca eveniment sau lucru, a ceea ce am decis
prin exprimare a genera.
Pe acest proces („fatalitate") se bazează noua cultură a
„comunicării", în așa fel încât să folosim condiționarea (naturală) în
exprimarea libertății, în concretizarea ei.
„Libertatea este principiul moral și vital al vieții".
Dinainteascultările sunt expresii ale depozitelor mentale,
determinate de experiențe; de asemenea, există „dinainte- ascultări"
ale unor experiențe creatoare, reușite, care ne dau doar speranța și
încrederea reușitelor individuale, dar care nu pot fi folosite ca
formule sau metode. în momentul în care folosim ca model o
dinainteascultare „pozitivă", ea este condiționarea noastră și nu
libertatea noastră; chiar ne împiedică pe drumul individual spre
libertate, generând griji și imagini ale unor necesități care nu sunt
altceva decât subtile sugestii că ne-ar lipsi ceva și de obicei se
sugestionează că-ți lipsește exact ceea ce ai, prezentându-ți-se ca o
necesitate a ta.
Necesitatea o cunoaște numai cel ce și-o stabilește singur,
conștient de faptul că nu este o lipsă a sa, ci o decizie în a exprima o
anumită valență, posibilitate a sa, în procesul lui A FI, în viață și în
lume.
Astfel, în „noua cultură a comunicării", procesul proiectiv,
4
6
generator al muncii, este transformat într-un joc pe care-l practicăm

cu entuziasmul și optimismul cu care se joacă copiii, fiind în clipa
jocului ceea ce și-a propus să fie în joc (mamă, tată, medic etc.).
Dar acest „joc-muncă" este în deplina cunoaștere a
circumstanțelor sau mediului în care se desfășoară și care „dă și
Cezarului ce-i al Cezarului", în așa fel încât el să poarte o haină a
banalității, care să-l protejeze de autoevidențiere și spectaculozitate.
Ceea ce s-a spus aici nu generează o necesitate, ci o
conștiență, nu generează un model de urmat, ci o acțiune
individuală a lui A FI.
Putem da exemple de dinainteascultări?

Am să recunosc că dinainteascultarea mea în momentul de
față este aceea că oamenii nu vor să facă efort, complăcându-se în
comoditatea indiferenței și reactivității. Timpul este prețios, dar
transformat în bani cui mai folosește? Probabil de aceea oamenii cu
bani strigă mereu că nu au timp; e o certitudine că n-au timp, sunt
în urma lui.
Rachet / oly
În conștienta derulării unei acțiuni, nimic nu este mai
distrugător pentru acțiune decât a pune resursele înaintea
obiectivelor ei.
Ex.: a justifica prin lipsa banilor lipsa de acțiuni, obiective sau
idealuri.
Acțiunea implică resursele și în nici un caz invers.
Am „adunat" în simbolul de Rachet sau Oly (de la oligofren),
acele exprimări care distrug orice inițiativă și induc tristețe și
renunțare.
Astfel, fiecare individ are o grămadă de „oly" personali, acele
gânduri, amintiri violatoare, plângeri și justificări de fiecare zi, care-l
motivează să se complacă în inerție, plictiseală și moarte. Tot
4
7
Ion Viorel Oacheșa
Racheți sunt și acele cereri repetate, care-i aduc un beneficiu de

comoditate sau un statut privilegiat.
Este foarte eficient ca fiecare să-și inventarieze acest bagaj
împovărător și să-l abandoneze; în caz contrar, racheții ajung să-i
demoleze întreaga existență.
Exemple de Racheți:
• N-am timp
• Eu sunt șefu'
• N-am bani (Dacă ai avea, ce ai vrea să faci? De abia atunci
începe să se gândească ce-ar face cu ei).
• Toți sunt corupți (De ce să mai facem ceva?)
• Este datoria ta să speli și să calci
• Nu pot comunica și nu mă pot înțelege cu
• Asta-i treaba ta
• Asta este etc.
Racheții personali vă rog să-i recunoașteți, fiecare cititor în
parte în scris, cel puțin pentru a deveni conștienți de acești viruși
emoționali.
După cum se observă, racheții nu sunt altceva decât expresia
lingvistică a incomensurabilei indiferențe față de sine și semeni; a
reacțiilor emoționale în fața oricărei tentative de părăsire a acestei
stări. în acest context, valoarea conștiinței sinelui se manifestă ca
inestimabile perle:
„Controlează-ți fără milă obișnuințele, doar ești propriul tău
stăpân"
„Nu există nici un motiv pentru care să nu pot să fiu tot ce
vreau. "
„Crezi în tine și-n ceea ce faci; aceasta este cheia succesului.
"
Observație
4
8
Cu ceea ce am descoperit ca dinainteascultări și racheți, vom

completa tabelul vechii culturi.
2.10. Alte jaloane pentru partea dreaptă.
Am constat că vechea cultură din câmpul comunicării se

caracterizează prin caracterul ei descriptiv: despre. Aceasta
evidențiază orientarea gândirii spre trecut. Ce ar putea fi mai potrivit
pentru înlocuirea acestui „despre" decât „pentru"?
Să vedem ce rezultă prin această înlocuire. In fața primului
jalon apare:
• Mediu propice pentru angajare și contribuție.
Vă propun ca în acest punct să întrerupeți lectura și cu
creionul în mână, privind prin prisma a tot ce am descoperit
împreună în investigația noastră din câmpul comunicării și cu
tabloul „vechea cultură" alcătuit de dumneavoastră în față, să creați
repere-jaloane pentru partea dreaptă, întocmind tabloul lor. Cum?
Punându-vă întrebări. După ce v-ați concretizat tabloul, comparați-l
cu cel ce urmează, analizați diferențele, hotărâți ce vi se potrivește și
ce nu.
Am obținut:
• Realitatea generată de conversațiile angajate
• A-ți onora cuvântul ca pe tine însuți
• Conversații angajate
• Ascultare pentru
• A cere și a promite responsabil
• A promova libertatea individuală
• Eficientizarea continuă a acțiunilor
• A lua atitudine pentru
• Importanța exprimării
• A evidenția resursele celorlalți
4
9
Ion Viorel Oacheșa
• Capacitate maximă de improvizare

• Inspirație-entuziasm
• Integritate
• Echipă-comunitate.
Observație
Este un rachet bine cunoscut, ce merită evidențiat aparte, să-l
supunem oprobiului public: „informația înseamnă putere". Sunt
convins că merită legat la stâlpul infamiei, din moment ce justifică
minciuna, premeditarea manipulării, lipsa oricărei transparențe și
mai ales aviditatea de putere. Acest rachet este creatorului
învățământului preferențial al piramidelor oligarhice de
pretutindeni. Tot în numele acestui rachet a fost crucificat Isus
Cristos, cel ce a transformat puterea informației în darul comunicării.
Completăm împreună tabloul vechii culturi cu acest rachet, iar
pentru reperele de parte dreaptă vom reține „puterea comunicării",
puterea transparenței; oamenii de pretutindeni cer transparență atât
în relațiile dintre ei, cât cu instituțiile statului, caz în care corupția nu
ar mai fi posibilă.
Evident, reperele de parte dreaptă sunt active în comunicare,
determină o nouă modelare a energiei proprii. Tabloul pe care-l
formează îl denumim „noua cultură din câmpul comunicării".
Punând acum cele două tablouri față în față, obținem câmpul
comunicării cu reperele reactive (prin complacere) și active (prin
angajare) următor:
5
0
CÂMPUL
VECHEA CULTURĂ
• MEDIU PROPICE BÂRFEI Șl LAMENTĂRILOR

• RESEMNAREA FAȚĂ DE O REALITATE CREATĂ DE ALȚII
• A ONORA CIRCUMSTANȚELE
• CONVERSAȚII NEANGAJATE
• ASCULTARE DESPRE
• A BÂRFI / A TE PLÂNGE
• A PROMOVA ISTORIA PERSONALA
• ÎNCĂPĂȚÂNARE PE ACȚIUNI
• A LUA POZIȚIE FAȚA DE
• IMPORTANȚĂ DE SINE
• A IEȘI ÎN EVIDENȚĂ
• AMPRENTA OBIȘNUINȚELOR
• BLAZARE / PLICTISEALĂ
• RACHET/OLY
• MORALĂ / MORALIZARE
• INFORMAȚIA ÎNSEAMNĂ PUTERE
• DINAINTE ASCULTĂRI
• GRUP/COLECTIVITATE
COMUNICĂRII
5
1
Ion Viorel Oacheșa
NOUA CULTURĂ
• MEDIU PROPICE PENTRU CONTRIBUȚIE Șl ANGAJARE

• REALITATEA GENERATĂ DE CONVERSAȚIA ANGAJATĂ
• A-ȚI ONORA CUVÂNTUL CA PE TINE ÎNSUȚI
• CONVERSAȚII ANGAJATE
• ASCULTARE PENTRU
• A CERE Șl A PROMITE RESPONSABIL
• A PROMOVA LIBERTATEA INDIVIDUALA
• EFICIENTIZAREA CONTINUA A ACȚIUNILOR
• A LUA ATITUDINE PENTRU
• IMPORTANȚA EXPRIMĂRII
• A EVIDENȚIA RESURSELE CELORLALȚI
• CAPACITATE MAXIMA DE IMPROVIZARE
• INSPIRAȚIE / ENTUZIASM
• RESPONSABILITATE
• INTEGRITATE
• PUTEREA COMUNICĂRII
• INIȚIATIVĂ Șl CREATIVITATE
• ECHIPA/COMUNITATE
2.11. Să explorăm mai departe partea dreaptă a tabloului.
Vom analiza o parte din aspectele prezente, prin specificații;
5
2
pentru celelalte, aveți ocazia să le îmbogățiți în conținut, prin

clarificare angajată personal în caietul propriu de notițe.
A cere și a promite responsabil

A cere nu înseamnă a impune sau a obliga. Este exprimarea
prieteniei în conștiența faptului că ți se cere în reciprocitate.
Prin cerere, angajăm timpul și prezența unui prieten; ca atare,
o cerere responsabilă trebuie să precizeze clar perioada (termenul)
pe care-l implică satisfacerea ei și foarte concis conținutul cererii,
fără justificări inutile.
Dacă o cerere este vagă, pe perioadă nedeterminată nu mai
este o cerere, ci o încercare de a-l supune și condiționa pe cel care
eventual promite; o astfel de cerere dă naștere la eterne reproșuri și
justificări și împietează libertatea celuilalt. Nu sunt cereri acele
apeluri la încredere, dragoste și moralitate etc., ci instrumente ale
manipulării emoționale. Cererea nu este un mijloc de a scoate
castanele din foc cu mâinile celorlalți sau de a ne conserva lenevia.
Cererea responsabilă are un conținut clar, obiectual și termen precis.
O promisiune responsabilă niciodată nu se face din obligație
sau datorie, din conștiența de supus sau subaltern. O promisiune
responsabilă este un dar și un angajament individual liber, nu din
dorința de a face pe placul celui care cere, ci din respect și prietenie;
este libertatea ta de a oferi din timpul și prezența ta, precum și din
resursele tale prietenului tău.
Este strâns urmată de integritate.
O promisiune responsabilă este integră, pornită din propria
disponibilitate față de necesarul aproapelui tău.
O promisiune „stoarsă" (smulsă) în urma rugăminților și
justificărilor sau șantajelor sentimentale nu este decât manifestarea
slăbiciunii și a lipsei de integritate.
„A promite este uman, dar a te ține de promisiune este
5
3
Ion Viorel Oacheșa
divin."
Cea mai mare putere este de a spune NU, dar între putere și
slăbiciune, alegem calea integrității și libertatea prieteniei.
Integritatea
Este calitatea de a aduce la îndeplinire tot ceea ce te-ai
angajat, sau promisiunile făcute; este necesitatea de a nu lăsa
lucrurile nefinalizate, confuze; sau în cazul în care nu poți finaliza un
angajament, să delegi finalizarea lui sau să faci cunoscută situația
echipei în care lucrezi.
Este, de asemenea, necesitatea de a păstra curată atitudinea
față de probitate și sinceritatea față de tine însuți, a nu-ți ascunde în
primul rând ție lucrurile neclare, nefinalizate.
Integritatea este atitudinea responsabilă în primul rând față
de tine însuți, ceea ce nu implică obligații sau auto-împovărare, ci
doar sinceritate. Nu renunța niciodată într-o situație dificilă. Dacă
acționezi bine, ai succes. Dacă ai succes, te simți bine. Dacă te simți
bine, arăți bine. Dacă arăți bine, acționezi bine.
Eficientizarea continuă
Este acea atitudine a minții în care fiecare decizie, țel sau
obiectiv rămâne constant până la realizarea lui concretă, dar care
implică evaluarea eficienței fiecărei acțiuni. Permanent alegem acele
acțiuni care implică un minim de efort cu un maxim randament.
Este manifestarea libertății individuale de a evalua pragmatic
resursele implicate în acțiuni și rezultatele acestor acțiuni, în așa fel
încât ele să fie eficiente.
Această evaluare continuă a eficienței acțiunilor proprii este

liberă și necesară prin adaptarea în mers și în teren a intențiilor
proprii și a posibilităților concrete ale mediului conjunctura! în care
5
4
acționăm, în așa fel încât „socoteala de acasă, care nu se potrivește

cu cea din piață", să fie continuu adaptată și modificată, în așa fel
încât cu banii cu care am plecat de acasă, să asigurăm maximum de
necesități, chiar dacă pe parcursul acestei evaluări este necesară
schimbarea listei de promisiuni sau intenții. Potrivită contextului de
mai sus mi se pare exprimarea următoare:
„Lumea este un câmp de bătălie în care libertatea înfruntă
forța inerției, opunându-i forța activă, imaginația, inspirația,
inițiativa și nu pierde niciodată simțul umorului."
Echipa
Numărul optim ai unei echipe „Noua Cultură a Comunicării"

este de 12 membri;
• un antrenor-mediator-arbitru;
• un angajament;
• are o miză-viziune-proiect care unește echipa;
• comunicare între membri, deschisă-onestă - eficiența
echipei;
• fiecare este pentru fiecare - puterea echipei;
• este un mediu de cunoaștere și apreciere reciprocă;
• este un mediu de responsabilitate;
Are o tabelă de scor a echipei, care este mijlocul de
autoevaluare a acesteia, a funcționării și eficienței muncii în echipă.
Conversația în echipă
Precepte:
1. Nu există leader (șef)
Această exprimare trebuie profund înțeleasă; este aceeași
expresie cu „infinitul nu are centru; fiecare punct al său este centru."
Nu s-a găsit nici un argument sau lucru manifestat în plus la
5
5
Ion Viorel Oacheșa
cineva, care să-i dea acea consfințire de șef.

Mai mult, nu există un organ-șef în corp, iar cei ce s-au înălțat
deasupra condiționărilor ignoranței și au fost percepuți ca leaderi -
afirmă:
„Noi suntem exact ca și voi, suntem chiar voi înșivă. "
Ei sunt slujitori și nu șefi, iar faptul că oamenii îi transformau
în leaderi sau idoli era pentru ei acea crucificare a lor de către cei pe
care-i iubeau și slujeau și pe care nu o condamnau, fiind deasupra
ei, în libertate.
2. Angajamentul, ca dar al efectuării acestui efort în echipă,
de a folosi instrumentele „Noii Culturi a Comunicării" în proiectele
ce se vor concretiza în baza conversațiilor. Este o alegere a fiecăruia
și nu o constrângere sau o necesitate personală.
3. Nimic nu se anticipează, ci totul se creează acum. Acest
înțeles dă substanță continuei optimizări a proiectelor și muncii în
echipă. Anticipațiile sunt ale echipei, ele se păstrează sau nu, în
funcție de prezența echipei. în acest fel, echipa se eliberează de
„povara unor confuzii sau greșeli" și nu le transformă în obligații și
încăpățânare sau în luptă cu morile de vânt.
Acest înțeles aduce liniște și optimism echipei și libertatea
despovărărilor de inutilități, continua autocorecție, autoeficien-
tizare, autoresponsabilizare.
Tehnologia muncii în echipă și a conversațiilor
Implică
1. Întruniri periodice-ritmul conversațiilor (meciurile etapei)
2. Un loc, spațiu „al echipei" (cantonamentul echipei)
3. Mijloacele echipei (autocare, echipament, însemne, caiet
de bord, istoric, secretariat etc.)
4. Schema de joc, care concretizează posturile în echipă,
stabilită de finalul fiecărui „meci-conversație" pentru „meciul"
5
6
următor.
5. Elementele unei conversații
a) Conversația pentru Relație
b) Conversația Posibilității
c) Conversația Oportunității
d) Conversația pentru Acțiune
Tehnologia propriu-zisă este o practică și nu o teorie; o
practică ce implică atenția și conștiența asupra „reperelor"
instrumentale mai înainte relevante, pentru a cunoaște direcția și
consecințele fluxului conversației purtate și autocorecția simultană.
Interacțiunea conștientă într-o echipă

Dintre membrii echipei, numai unul va avea cea mai
importantă idee a momentului.
Dacă toți sunt cu atenția trează își vor da seama cine va vorbi
și vor putea, conștient, să se concentreze asupra acelei persoane,
ajutând-o să-și expună ideea cu cea mai mare claritate.
Pe măsură ce conversația înaintează, altcineva va avea
inspirația cea mai puternică, apoi altcineva ș. a. m. d.
Dacă te concentrezi asupra a ceea ce se vorbește, atunci simți
când îți vine rândul.
Ești inspirat, ideea răsărindu-ți în minte.
Cheia acestui proces este să vorbești atunci când îți vine
rândul și să-ți proiectezi atenția și respectul atunci când vorbește
altcineva.
Ce trebuie evitat:
• Mulți se simt importanți atunci când sunt într-un grup;
simt puterea ideii și o exprimă apoi, pentru că această energie îi face
să se simtă bine; continuă să vorbească și după ce energia ar fi
trebuit să se deplaseze asupra altcuiva, monopolizează discuția
5
7
Ion Viorel Oacheșa
dându-i la o parte pe ceilalți care, chiar dacă simt puterea unei idei,
nu vor risca să o mai spună.
Acest lucru fragmentează echipa și membri ei nu mai
beneficiază de toate ideile.
• La fel se întâmplă când unii membri ai echipei nu sunt
acceptați de ceilalți; cei respinși sunt împiedicați să mai primească
energie, iar echipa nu mai beneficiază de ideile lor.
• Focalizarea atenției pe ceea ce ne displace sau ne irită la o
persoană. în loc să conștientizăm frumusețea acelei persoane, în loc
să-i dăruim energie, i-o luăm, făcându-i rău. Respectivul se simte
mai puțin încrezător pentru că noi i-am luat energia. Astfel, oamenii
se îmbătrânesc unii pe alții cu o viteză cutremurătoare, luptându-se
cu atâta violență, concurând inutil.
• Se poate întâmpla ca un membru al echipei să
monopolizeze discuția, încercând să domine, să conducă, prin
depersonalizarea celorlalți, impunându-și ideologia și preamărindu-
se prin secretul unui privilegiu închipuit.
Învățăminte:
• Într-o echipă funcțională se procedează exact invers,
pentru ca vibrația și energia fiecăruia să crească prin contribuția
tuturor.
• Când se întâmplă acest lucru, câmpurile energetice se
unesc și se formează un bazin energetic enorm, ca și cum toți ar
avea un singur trup cu mai multe capete.
• Capetele vorbesc pe rând pentru întregul corp.
• Într-un grup care funcționează astfel, fiecare individ știe
când trebuie să vorbească și ce să spună, pentru că vede lucrurile
mai clar.
• Acesta este Omul Superior despre care se vorbește,
extinzând echipa la întreaga planetă, sistem solar, univers.
• Oamenii trebuie să se întoarcă și să se privească unii pe
5
8
alții din iubire, nu din teamă sau invidie.

• Lumea este o plenitudine, plină de frumusețe și energie, la
care ne putem conecta conștienți.
• Cu cât percepem mai mult frumusețea, cu atât evoluăm
mai rapid, cu atât vibrăm mai sus.
• In cele din urmă, percepția și vibrația noastră ne vor
deschide spre un Paradis care se află deja în fața noastră. Doar că
nu-l putem vedea încă.
Acum știm cum se poate dobândi, cum se va dobândi;
transcendând moartea, extinzând lumea fizică spre cea spirituală.
Această sinteză în ceea ce privește echipa și munca în echipă
reprezintă câmpul unei explorări viitoare.
Capitolul III
DINAMICA
Pornind de la linia de start, viziunea noastră despre lume -

privită ea însăși ca fenomen în continuă schimbare - explorarea
câmpului comunicării, ne-a apărut în ipostaza impredictibilă ca
fixată prin reguli și definiții despre. Prin această abordare, nu ne-am
expus riscului de a cunoaște doar ceea ce a fost, fără să percepem
ceea ce este viu.
În situația aceasta, ne-am văzut constrânși să instrumentăm
fenomenul curgător al viziunii și comunicării și am stabilit repere
clare față de care să-i identificăm mișcarea și dinamica mișcării
prezente - ca reflexie a trecutului, și viitoare - ca dinamică a
angajamentului personal în acest proces. Ceea ce se petrece în
câmpul comunicării, este ceea ce se întâmplă acum - în fiece clipă.
Acest proces viu, prin prezența sa continuă, se poate desfășura prin:
• automat-mecanic, pe baza unui model comod al reacției și
indiferenței într-un cerc pe care-l putem aprecia fără să greșim ca
vicios;
5
9
Ion Viorel Oacheșa
• dinamic prin angajarea noastră conștientă și asumată,

adică într-o curgere spiralată creativă.
Având în vedere această înțelegere, realizăm că orice definire
și fixare prin norme și reguli despre comunicare nu înseamnă
altceva decât să cultivăm neghină în câmpul său, ceea ce ar exclude
posibilitatea participării noastre spontane și creative în acest
fenomen. Prin aceasta, de pierdut nu are comunicarea,
ci noi înșine. Prin atitudinea comodă de spectator exaltat sau
lamentabil-furios, a ceea ce se petrece în câmpul comunicării cu
semnificația de ceea ce se însămânțează, implicit ceea ce se
întâmplă în jurul nostru, ne refuzăm jocul vieții și al succesului său în
existența noastră. Cei dintre dvs. care căutau modele și regulamente
în comunicare, sunt dezamăgiți. Rețeta este întotdeauna aceeași,
dumneavoastră: „...nu ceea ce intră în gură, ci ceea ce iese din
gură...", parcă am mai auzit aceasta. Refrenul este același „tot ceea
ce se spune aici nu generează o necesitate sau un model de urmat,
ci o atitudine individuală și un loc pentru a fi". In ce loc veți alege să
fiți sau spre ce loc să vă mișcați, nu vă poate indica nimeni fără să vă
încalce darul liberului-arbitru. Acum cunoaștem și practicăm liberi
ceea ce alegem, având repere clare și alternative nepremeditate.
Dacă vă treziți într-un anumit loc, verificați dacă este alegerea dvs.
conștientă, sau dacă nu este doar rezultatul acceptărilor neverificate
sau al manipulărilor premeditate. Dacă vă satisface sau nu locul, îl
părăsiți pentru cel ce vi-l creați conștienți de ceea ce faceți și
hotărâți, în așa fel încât să fiți în acord deplin cu dumneavoastră.
Astfel, ceea ce se va referi la comunicare va fi destul de scurt
și va avea drept conținut doar concluziile acestei explorări. Aceste
concluzii la rândul lor vor fi privite ca repere ale fenomenului.
Comunicarea
Tăcerea e de aur, exprimarea o responsabilitate; viața este
6
0
comunicare; nu există sfârșit pentru misterul de a fi.
Se realizează prin conversații

• Conversația cu tine însuți (dialog interior);
• Conversația cu mediul natural (gesturi);
• Conversația cu mediul social (dialogul).
Totalitatea mijloacelor și formelor de expresie folosite într-o

conversație formează cultura comunicării și este expresia nivelului
de înțelegere, cunoaștere și conștiență a vieții și exprimărilor ei,
precum și a locului pe care-l ocupă în viață individul.
Putem afirma cu minim de aproximare că mijloacele și
formele de exprimare în conversație formează sau exprimă „cultura
inimii". Iubirea este singura cultură creativă și neîncetată a
comunicării.
• Conversația este non-stop, este, „firescul și banalul"
continuu și este clar distinctă de conferențiere, care este „cultura
intelectului", discontinuă, premeditată și pregătită de cele mai multe
ori pentru a crea o amprentă voită și nu reală a individului.
• A conversa înseamnă:
A ASCULTA
A EXPRIMA
• După ponderea pe care cei doi timpi ai unei conversații o
ocupă în comunicare, precum și importanța care se acordă fiecăruia
în parte, distingem calitatea comunicării.
Să observăm cum stau lucrurile în vechea cultură a

comunicării.
Aproape în totalitate se pune accentul pe a exprima, pe a
convinge, pe a domina în conversație. Aproape este uitată și
pierdută știința ascultării:
6
1
Ion Viorel Oacheșa
„Toată lumea vorbește și nimeni nu ascultă."

Acest fapt desconspiră tendințele egoiste exacerbate de
dominație și impunere a propriului ego. Practic nu există comu-
nicare, nu există conversații, colaborare, există doar monologuri.
• Exprimarea, de asemenea, este aproape exclusiv
descriptivă; se exprimă ceea ce s-a auzit, văzut, crezut, întâmplat, în
opoziție cu importanța de sine.
„Îi facem pe alții de râs, să ieșim noi în evidență ca superiori
lor."
„Îi transformăm pe ceilalți în ziduri pe care să ne cocoțăm sau
de care ne împingem pentru a ne putea mișca."
Astfel nu se exprimă ceva, ci doar se povestesc dina-
inteascultările fiecăruia și, firesc, ascultând descrieri care descriu
descrierea.
Poate acest lucru a contribuit la „pierderea științei de a
asculta."
• Ascultarea este „despre" - adică ascultăm doar cu titlu
informativ, din curiozitate și ca să avem ce critica, judeca și
condamna; ca să avem de ce să „ne legăm" și față de care să luăm
atitudine (altfel n-am ști ce să spunem dacă nu ne-am „lega" de ce
s-a spus).
Practic, nu există o ascultare reală din moment ce în timp ce
ascultăm comentăm, judecăm, contrazicem ceea ce ascultăm.
Ascultarea este violentă, împotriva a ceea ce ascultăm; are
„suficiența dinainte ascultărilor noastre" care nu ne lasă să ascultăm
de fapt; un refuz violent a tot ceea ce ar putea să fie altfel.
• În „noua cultură a comunicării", accentul cade pe ascultare.
O ascultare angajată, o ascultare „motivată", în sensul nu de a
înțelege sau de a învăța ceva, ci pentru a realiza percepția nevoilor și
resurselor implicate de cel ce se exprimă.
• „ascultarea pentru" te face solidar cu cel ce se exprimă,
6
2
având aceleași interese, necesități cu ei, dar totodată te face

interesat în sensul de a descoperi resursele pe care le reprezintă
celălalt în propriile tale angajamente, resurse de care de foarte
multe ori el este inconștient și pe care este necesar a i le releva,
pentru a-și mări eficiența și potențialul propriei prestații.
„Ascultarea pentru" te apropie de cel ce se exprimă, îl
înțelegi cu compasiune sau cu bucurie; realizările sau nerealizările
exprimate sunt și ale tale însuți și detașat oarecum de ele; apare o
nouă înțelegere, percepție și SOLUȚIE.
• Exprimarea după o „ascultare pentru" solidară și angajată
se manifestă responsabil.
Dai la o parte dinainte ascultările personale, nu te mai „legi"
de ce s-a spus sau de cine a spus, ci exprimi soluții la probleme, ca
și cum ar fi ale tale, nu ale celuilalt.
Mai mult, în „noua cultură a comunicării" este de prost- gust
și ineficient ca, în momentul în care nu ești de acord cu ce s-a spus
sau cu opțiunile ideologice sau practice ale celui ce se exprimă, să le
critici sau să le combați. ESTE SUFICIENT Șl EFICIENT să exprimi
propriul punct de vedere (chiar dacă este complet diferit), fără nici
un comentariu la ce s-a spus înaintea ta.
• Exprimarea în noua cultură este forța activă responsabilă a
conștiinței faptului că „a rosti înseamnă a crea". îți asumi ceea ce
crezi, îți onorezi propriul cuvânt și nu circumstanțele. Importanța
cade pe ceea ce exprimi, nu pe tine însuți.
Astfel, te exprimi permanent în libertate, neîngrădit de
conveniențe și circumstanțe, conștient că ceea ce exprimi vei trăi, că
nu este Adevărul, ci opțiunea ta pentru manifestarea Lui.
„Egal cu tot ceea ce mă înconjoară, aleg libertatea în tot ceea
ce fac și mă confund cu ea."
Aceasta înseamnă a ieși din „nebunia serioasă", a lăsa
deoparte tot ceea ce nu este necesar (bârfe, lamentări, justificări,
6
3
Ion Viorel Oacheșa
piedici, greutăți, griji, gelozii, înfumurare, teamă, tristețe etc.),

înseamnă a înțelege că fiecare exprimare este „o bătălie pe viață" și
că fiecare clipă, chiar o secundă, contează în lupta pentru viața ta, că
o secundă este eternitatea și poate decide viitorul tău în funcție de
alegerea exprimată; înseamnă, de asemenea, a respecta timpul și
prezența interlocutorilor tăi.
Practic, exprimarea devine proiecția viitorului, așa cum îl vezi
și dorești, în forma sa optimă pentru tine.
Tăcerea este tot exprimare, o exprimare a responsabilității,
integrității și neimplicării sau angajării în conversații inutile. Este
modul de a nu te lua niciodată în serios, al umorului, al lipsei de
grabă, agitație și frământare.
Când ești în fața unor probleme de nerezolvat, renunță la ele
și ocupă-ți timpul cu orice altceva pentru câteva clipe.
„Omul nu trebuie să învețe ceva, ci să aleagă ceea ce
exprimă".
Astfel, între vechea și noua cultură a comunicării, nu este
decât o problemă de decizie individuală, o problemă de opțiune.
• Consecințele folosirii uneia sau alteia din cele „două forme
de comunicare" se relevă în urma folosirii lor.
Baza comunicării este atât ceea ce este, cât și ceea ce nu este
prezent.
Viziunea
Această explorare în câmpul cunoașterii și comunicării, prin
noile înțelesuri pe care le aduce, implică în mod firesc și spontan
modificări în propria noastră viziune despre lume și rolul nostru în
ea. Prin intuirea faptului că din propria noastră imagine izvorăsc
atitudinea și modalitățile de abordare personală a problematicii
vieții ca fundament universal a tot ceea ce există și a faptului de
necontestat că exprimarea propriei viziuni este singura
6
4
responsabilitate concretă, asumată, care ne creează locul pe care-l

ocupăm în conștiință și în viață - se impune de la sine revizuirea,
refacerea, anularea sau transformarea acestei viziuni, atunci când
situațiile concrete întrupate nu ne satisfac așteptările. Această
revizuire continuă, care să înglobeze percepțiile inteligente extrase
pe parcursul derulării experiențelor în întruparea viziunii, constituie
o necesitate firească a continuei armonizări în și cu plenitudinea
lumii prezente. Acest proces de auto-corecție permanentă a
începutului oricărei acțiuni, atunci când se derulează conștient, ne
duce în armonia dinamicii naturale a modalității timpului
(actualizare), iar experiența, ca existență, să se desfășoare în condiții
optime pentru individualitate. Am putea spune că refuzul vieții este
refuzul acestei dinamici a continuei actualizări temporale, care să ne
ducă în locul vindecării și păcii - ca manifestare a împlinirii
personale pe calea cea dreaptă a propriei acțiuni. Cel ce așteaptă,
așteaptă doar așteptarea. Spontaneitatea este semnul
nepremeditării specific copiilor liberi. Desigur că pe această temă se
poate continua, și chiar vă rog să continuați pe cont propriu. Este în
spiritul interacțiunii să vă provoc ca după această lectură să reluați
explorarea începând cu viziunea proprie și să vă antrenați singuri în
această explorare a necunoscutului cunoscut, având reperele active
ale creației și automodelării propriei explorări și al extragerii de noi
percepții inteligente pentru. în continuare, prezint două exemple de
viziuni autocreate în urma unor explorări individuale sau în echipă:
ex. nr. 1 de viziune
Fiecare individualitate umană este o expresie a universalității

ființei.
Faptele individualității umane reprezintă particularul

universalității sale; o fațetă, reală și posibilă, de manifestare a ființei
6
5
Ion Viorel Oacheșa
umane; o latură a individualității sale complexe, căreia i se

subordonează toate celelalte posibilități.
Universalitatea ființei umane implică și explică toate

posibilele exprimări ale sale, determinate de decizia individualității
umane.
Premise axiomatice
1/. Unitate în diversitate

Implicitări:
• complementaritatea diferențelor;
• înlocuirea opozițiilor cu complementaritatea;
• evitarea dogmatismului prin evitarea dominației
preponderențelor conceptuale, ideologice, educaționale,
profesionale, culturale și religioase de orice natură, fără a le ignora
sau exclude.
2/. Perenitatea schimbărilor
Implicitări:
• noul este expresia evoluției și dezvoltării, a creșterii și
dinamicii unui sistem;
• tradiția este expresia blocajului și conservării din teama de
viață, de dinamică, de realizare a continuității, expresia imploziei
unui sistem;
• armonia celor două expresii duce la un „echilibru dinamic",
la „măsura de aur" a realizării prin „politica pașilor mărunți", a
„minimului efort cu maximum de randament", a „diferitului
asemănător" în dinamica sa formativă, re-creativă, creativă.
3/. Fapta confirmă întotdeauna voința și ideea - cuvântul
Implicitări:
• o realizare este expresia voinței realizării respective; o
6
6
nerealizare este expresia ne-voinței acelei realizări

• eliminarea scuzelor, reproșurilor, acuzelor, justificărilor,
pierderilor de timp în discuții inutile.
4/. Autoexprimarea și autocontrolul sunt „condiția sine qua
non" a dinamicii individuale și instituționale
Implicitări:
• libera exprimare implică un ideal sau o viziune comună;
• încrederea, reciprocitatea și prietenia sunt singurul „motor"
real al unei organizări;
• idealul (viziunea) este etern și purificator; exprimarea lui
individuală este diferențiată, dar nu opusă una alteia, ci determină
expresia colectivă, specifică, integratoare, a universalității ființei
umane.
5/. Ființa este principiul; cuvântul este mijlocul; plenitudinea,
dezvoltarea și perfecționarea ființei - scopul
Implicitări:
conversațiile generează evenimentele (realitatea);
ex. nr. 2. viziunea echipei Caraterameacupa
Azi Luni 15. 09. Ora 17
Este transpunerea în viață a unui centru de informație

internațional, de comunicare și creștere spirituală ca mediu de
exprimare liberă, fără prejudecăți, în armonie și abundență
Prin acest centru se urmărește stabilirea unei noi relații între
om și individualitate, om și natură, om și societate, prin următoarele
programe:
• Egologie-ecologie
• Medicină preventivă (prin alimentație naturală, aromo-
terapie, reflexoterapie etc.)
• Autocorecție și autocunoaștere
6
7
Ion Viorel Oacheșa
• Puterea comunicării și muncii în echipă

• Managementul resurselor
• Planning familial
• Integrare socială și spirituală
• Ergonomia timpului și spațiului
• Mecenat, activități recreative
• Metafizică și astrologie
Pentru realizarea acestor obiective, se vor întocmi proiectele
tehnologice necesare cel târziu până la 30. 12. a. c.
Viziunea unei echipe este sinteza viziunilor individuale ale
membrilor săi.
Capitolul IV
PRAGMATISMUL
Fig. 1. Noua cultură a comunicării „Conversația generează

realitate"
Introducem simbolul C. N. C., cu conținutul de „cultura noii

comunicări", adică de a cultiva la propriu ceea ce am însămânțat în
câmpul comunicării.
Privind figurile prezentate și extrăgând ceea ce este
reprezentat acolo, apare percepția a cum putem folosi prin
angajament personal și responsabilitate, exprimările noastre:
sentiment, senzații emoționale, reprezentări mentale, exprimări,
inflexiuni vocale, gestică, acțiuni, în așa fel încât să ne creem
imaginea și locul în imagine. Prin aceasta, evenimentele proprii, pe
care prin trăire le cunoaștem, determină exprimarea dinamică ce
concretizează nevoia fundamentală de progres a individului.
Paradoxal este că numai acceptându-ne libertatea ne putem
exprima în spiritul a ceea ce intenționăm cu adevărat, descoperind
că ceea ce trebuie să facem nu este altceva decât ceea ce dorim cel
6
8
mai tare. Această împăcare cu sine ne readuce în înțelegerea

faptului că cel mai tare ne dorim să fim recunoscuți ca ceea ce
suntem, să fim iubiți sau acceptați așa cum suntem și, mai ales, să
fim iertați că suntem. Or, aceste dorințe sunt ușor de satisfăcut când
ți le acorzi tu însuți, acordându-le tuturor celorlalți semeni ai tăi.
6
9
FIG. 1.
Ion Viorel Oacheșu

DACĂ FACI CEVA, TREBUIE SĂ ȘTII CE VREI SĂ FACI.
(SAU SĂ Al ÎNCREDERE ÎN CINEVA CARE ȘTIE)
ORIZONTUL EVENIMENTELOR VIITOARE

GENERATE DE FRUSTRĂRILE PREZENTE Șl
INERȚIA TRECUTULUI
ui iu c - =>p
\ O. O. \A
PLÂNGERI, BÂRFE,
JUSTIFICĂRI
CONVERSAȚII
ANGAJATE, PROIECTIVE
CONVERSAȚII
DESCRIPTIVE
NOUA CULTURĂ A COMUNICĂRII - „CONVERSAȚIA GENEREAZĂ REALITATE"
I
Ion Viorel Oacheșu
Mai departe, ceea ce proiectăm din această împăcare nu este

altceva decât un loc pentru a fi împăcat, în armonie în întregul tău.
în acest caz mijlocul este țelul, iar țelul fiind și mijlocul, este realizat
clipă de clipă; nu mai așteptăm realizări, ci realizăm așteptările
noastre.
În viața socială, suntem înglobați în tot felul de structuri. Nu
le putem ignora, nici respinge sau refuza fără a ne autoizola.
Izolarea produce tristețe și suferință. De ce suntem în conflict cu
aceste structuri? Pentru că aceste structuri ne exploatează, ele nu
sunt medii de împăcare, ci de conflict. Orice funcție sau poziție
privilegiată ai avea în aceste structuri, împăcarea cu sine nu poate
apare acolo, nu este mijlocul instituției. Țelurile afirmate sunt
înălțătoare, atrăgătoare, dar mijloacele folosite nu sunt aceleași.
Scopurile instituției nu sunt aceleași cu ale angajaților; sunt doar
folosiți pentru atingerea lor.
Lumea în care trăim (supraviețuim) este o lume psihologică,
nu materială, nici substanțială. Substanțialitatea, întruparea în fapt a
viselor noastre, este ceea ce căutăm. Acest fapt este folosit ca nadă
psihologică, pentru că în fapt nu-și întrupează nimeni propria ființă
și viziunea ei, ci doar este folosit emoțional, energetic. C. N. C. poate
fi un mijloc fluid continuu actualizat situației individuale reale,
pentru a ne angaja pe drumul ieșirii din așteptări.
Acum și aici - slogan binecunoscut - este posibil doar când
mijlocul și țelul este unul și același lucru; cuvântul și lucrul sunt
aceleași; emoția și situația este aceeași; sentimentul și realizarea
înseamnă același lucru; imaginea mentală și mediul social una sunt;
tonul vocii și gestul sunt unul și același lucru - sinceritatea; fapta-
datoria și dorința-așteptarea sunt una. Analizați în ce circumstanțe
trăiți și recunoașteți alegerea dvs. ca reală.
În urma acestei sincerități și recunoașteri, putem folosi
planificarea strategică:
7
4
Planificare strategică
Detaliați apoi:
• unde mă aflu: viziune, proiect, acțiune
• unde doresc să ajung: viziune (imagine), proiect (aștep-
tări), acțiune etc.
7
5
Ion Viorel Oacheșu
in care
• viziunea: imagine creată conștient pentru lume și funcția
individualității în ea,
• proiectul: mijloace prin care o stare existentă este
transformată într-una dorită, înainte să acționezi
• acțiunea: orice voință confirmată prin acte.
Astfel, înlocuim visele inconștiente cu viziuni conștiente sau
coșmarul cu realizarea.
Înlocuim onorarea circumstanțelor cu onorarea propriului
succes. In acest proces, ca întotdeauna, este nevoie doar de
onestitate; sau de recunoașterea a ceea ce crezi că știi, că faci, că
vrei, că înțelegi etc.
Realizarea individuală autocondusă ne aduce prin rezonanță
în relații cu un mediu social (format din individualități de aceeași
factură) în care se poate integra prin ascultare pentru (miza
personală) în echipe care acționează în aceeași viziune, astfel încât
nevoia de socializare să-și găsească o concretizare în armonie cu noi
înșine. De fapt, suferința izolării de propriile idealuri ne aduce în
grupurile sociale ale suferinței; și reciproca este valabilă. Decideți.
Din viziunea proprie acceptată inconștient, sau creată
conștient prin harul responsabilității, izvorăsc toate experiențele
noastre subconștiente sau toate proiectele de acțiune conștientă și
în armonie cu aspirațiile cele mai intime ale ființei.
Câmpul viziunilor și proiectelor născute din ele este un alt
mare necunoscut, ce merită explorat; posibil să constituie subiectul
altei provocări; de asemenea explorarea tehnologiei și muncii în
echipe sau comunități de echipe.
În acest moment al înaintării, cu început dar fără final, mă voi
rezuma la a da un exemplu de temă de proiect, născut prin C. N. C.
ex. nr. 3. Tema proiectului echipei Caraterameacupa
(prezentare parțială)
7
6
Prezentul proiect are drept conținut implementarea în

activitatea socială a conceptului de Euritmie, începând cu domeniul
concret al comerțului. Astfel, se naște noul concept de „Euritmie
comercială", care este euritrop (cu un areal foarte bogat).
Unde
• Euritmia implică îmbinarea armonioasă a tuturor
elementelor unei opere de artă;
• Funcționarea regulată a oricărei activități organice ritmice.
Paradigma:
a) Individualizarea;
b) Îmbinarea armonioasă a elementelor: beneficiari,
beneficiu (competențe, prestație, produs), ofertanți (creatori,
producători, intermediari)
c) Activitate organică ritmică, coerentă și omogenă
Servicii, mijloace implicate

1. prezentări oferte
2. studii de caz
3. prezentarea variantelor
4. comenzi, creație, producție, achiziții
5. îmbinarea elementelor într-un tot personalizat, obiectivat
evenimentelor curente.
6. prezentare produs
7. graficul prestațiilor în dinamică
Se continuă prin detaliere creativă până la termene și

angajamente, printr-o serie de diagrame matriciale - („cum- urile"),
care exprimă legătura dintre obiectivele ordonate ierarhic și
strategiile sau mijloacele necesare îndeplinirii lor.
Orice proiect elaborat are următoarele caracteristici:
• este o întreprindere unică, diferită de toate celelalte
7
7
Ion Viorel Oacheșu
printr-un aspect sau altul;

• are obiective sau țeluri specifice ce trebuie atinse;
• are un program de execuție;
• presupune efortul unor oameni;
• se aplică metode de măsurare a calității;
• este bazat pe un buget.
7
8
In loc de concluzii
• Schimbarea mentalităților referitoare la comunicare prin

angajare, responsabilitate și comportament în comunitatea
profesională sau socială, este motorul progresului individual;
• Cultivarea intensității, concentrării, pragmatismului și
creativității în timpul existenței de zi cu zi se concretizează în
activități-joc, cu minim de efort și maxim de randament;
• Cultivarea conștienței și exprimării creative prin C. N. C.
poate deveni un mijloc eficient al succesului personal;
• încadrarea în muncă fără angajament personal, din cauza
lipsei viziunii comune patron-salariat este sursa sărăciei;
• Miza lucrării de față este promovarea performanței,
dinamicii și creativității comunicării în comunitățile umane de orice
natură, prin rafinarea relațiilor și comportamentului psihologic al
membrilor, determinând astfel contribuție și angajare, prin educarea
pragmatismului în gândire, rostire și fapte.
Întrebări
• Ce s-a deschis în fața orizontului dvs.?
• Sunteți deschis participării la crearea unui mediu cultural
în dinamica transformărilor?
• Aveți o poziție clară în fenomenul cultural universal?
• Cum evaluați creativitatea proprie?
• Care este procentul prin care lucrarea de față și-a atins
miza?
7
9
Ion Viorel Oacheșu
• Care este visul dvs.? Cu ce resurse vă angajați în propriul

dvs. vis?
În loc de epilog: Forul lui A
• Dominarea - posibilitatea slăbiciunii

• Legile - imposibilitatea demnității
• Judecătorii - victimele care judecă
• Modelele - lipsa bunului-simț
• Familiarități - măști ale intereselor
• Partidul - călăuza oarbă
• Condamnarea - neputința vindecării
• Cine e vinovatul? Sau fuga de acuzații
• Politica - scenariul intereselor personale
• Libertatea - obsesia deținuților
• Interesul - imposibilitatea prezentului
• Detenția - necesitatea fricoșilor
• întrebarea - soluția revelatoare a foto-vederii
• Soacra - desăvârșirea artelor marțiale
În loc de bibliografie, adâncă recunoștință,
alfabetului, limbii și literaturii române, tuturor celor care sunt

înainte, celor ce sunt împreună și dumneavoastră, celor fără de care
această lucrare n-ar exista - meritul vă aparține.
8
0

Noua Cultura A Comunicarii

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Noua Cultura A Comunicarii

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

NOUA CULTURĂ

Ion Viorel Oacheșu

Afirmăm negațiile trecutului

Ediție îngrijită de: Rodia Tilianu

Toate drepturile rezervate.

... m-aș bucura să vă opriți puțin, preț de un popas, înaintea

Rodia, cu mare respect și

Pe deplin conștient că știința este mijloc și scop, îmi exprim de

cu tehnicile de manipulare și dominație prin imagine și limbaj, sau

Ție, cititorule, omule, îți mărturisesc că pentru mine termenul

ales inteligent. în acest caz, în comunicare sentimentul prezent este

Ce miză are acest demers?

Ce facem în sensul acesta?

Ce metodă de explorare folosim?

construim singuri repere - abstracte/concrete - față de care să ne

Ce ne trebuie într-o explorare?

pe care ne-am propus să-l explorăm.

(bârfa), până la cele mai sofisticate, rafinate (strategii, tehnici și

1.2.Tonul care face muzica.

Să ne aplecăm acum atenția asupra unui domeniu al existenței

ce identificăm ca viziune a noastră asupra lumii, putem avea o

Fără a premedita în vreun fel aceasta, ajung la concluzia, deloc

Acum, explorarea noastră, mai ales direcția în care ea a fost

O asemenea armonie este posibilă și implică în mod necesar că

Acest demers nu implică în mod necesar scopuri de factură

1.5. Câmpul explorării.

în capitolul precedent ne-am stabilit modul de abordare a

expresie a sa, la rândul ei schimbătoare, într-o curgere neîntreruptă,

emoționale, senzoriale și fizice ale memoriei, răspunsuri ce îmbogățesc

depindă. «Aceasta înseamnă că orice idee bazată pe distincții fixe și

1.6. Prima poartă „Tot ceea ce este, este gândire".

Am identificat o triunitate: Percepție/inteligență, memorie,

două părți, fără ca cineva să fie conștient. «O astfel de fragmentare

Deocamdată, în explorarea noastră, suntem în punctul de a ne

1.7. Poarta a doua: Modalitatea timpului.

lată, am mai descoperit o relație intrinsecă a comunicării, cu

- trecutul, și pe cele prezente în intenție - viitorul, guvernând elegant

Senzația este fără îndoială viața corpului senzorial, generată de

1.8 . A treia poartă: Individualitatea.

Să botezăm această nouă poartă a celor trei forțe

devine impersonală, neatașată de subiect, independentă de scop.

atitudine descriptivă a unei realități deja create, fără a-și asuma

1.9. Ce am realizat până acum?

a) Ne-am identificat câmpul de manifestare al comunicării și al

Vom explora comunicarea folosind trecerea celui ce comunică

această reexplorare a domeniului comunicării, concretizându-și

1.10. Un proces psihologic.

Să începem explorarea noastră cu „cel ce comunică".

Cea de-a treia poartă am identificat-o prin reperele abstracte

Care este principala funcție a rațiunii în societatea umană?

Cum modelăm această energie?

Ce se relevă din aceste observații?

experiență n-are sens fără implicarea celui ce experimentează în

Ce perspectivă ne deschide această abordare?

copleșitoarea indiferență a ființelor umane, în primul rând față de ele

Ion Viorel Oacheșu

soția să se considere responsabilă de țipetele soțului, ori vinovată de

Cum identificăm comportamentul mecanic reactiv?

Cum putem avea o atitudine responsabilă?

comportament activ, determinat și susținut de energia virtuții (viața

Să sondăm acest mecanism

Ce se obține prin violență?

Pe cine hrănește violența?