Interviu cu psihologul Mirela Daniela

Stoican
Sursa: https://clubenigma.ro/interviu-cu-psihologul-mirela-daniela-stoican/

Salutare și la mulți ani!

Revenim în forță cu un interviu foarte interesant despre un psiholog care lucrează cu cei mici
pentru a le dezvolta empatia și intuiția. Ceva destul de ciudat pentru o lume în care fiecare
luptă pentru el însuși…

Fără apropouri de coloratură, dar creierele majorității sunt de stânga. Empatia ține de emisfera
dreaptă care este cel mai puțin folosită în aceste timpuri.

Psihologul Mirela Daniela Stoican face o treabă nemaipomenită, fiindcă învață juniorii să-și
antreneze ambele emisfere ca să devină rațiune și emoție la un loc. Aceste antrenamente care
formează noi căi neuronale, deschid imensul potențial al creierului. În afară de faptul că în
aceste antrenamente copilul își dezvoltă empatia și inteligența emoțională, el își mai dezvoltă și
alte abilități absolut uimitoare, cum ar fi „cititul cu ochii închiși„.

Despre toate acestea și multe altele, în interviul de azi!

Interviu cu psihologul Mirela Daniela Stoican

A.B.B: Iată prima întrebare a interviurilor ClubEnigma, care tinde să devină ori un clișeu ori o
marcă: cine sunteți și cu ce vă ocupați în această (re)încarnare?

Mirela Daniela Stoican: Bună ziua! Mirela Daniela Stoican este numele meu. La întrebrea „cine
sunt?” răspund cu foarte multe rezerve, deoarece nu cred că am atins apogeul

autocunoașterii. M-am născut sa fiu profesor, psiholog, mamă, soție… și cred că mai am
multe roluri în acestă viață. Mă pricep de minune să-i stimulez pe tineri și să-i chem către
cunoaștere.

A.B.B: Pe data de 2 noiembrie 2017 ați organizat un eveniment numit „Mărirea capacităților
cognitive cu ajutorul empatiei”. Ați prezentat acolo exercițiile pe care le faceți cu juniorii. Cum v-
a venit ideea de a antrena „mușchiul” empatiei? Credeți că trăim într-o țară, sau chiar într-o
lume care favorizează distanțarea, înstrăinarea, egoismul, lupta pentru sine?
Mirela Daniela Stoican: Empatia se învață! Prima dată în familie, apoi la școală și în societate.
Niște părinți egoiști vor crește copii egoiști. O societate egoistă va crea premisele unor relații
interumane bazate pe egoism. Tot mai multe voci spun acest lucru și anume, ca trăim într-o
lume bazată pe consum, pe distanțarea de valori și principii. O lume în care accentul cade pe
„exterior” și nu pe „interior”. Ca absolventă de Liceu Pedagogic am fost instruită doar să
diseminez informații, nu să sprijin suflete să se dezvolte. Tot ceea ce ține de frumusețea
interioară, le-am asimilat de-a lungul a multor ani de căutări. Lupta pentru existență a fost
dintotdeauna. Important este sa intelegem ca o vom duce mai bine atunci cand toti o vor duce
mai bine. Individualismul și egoismul distrug și ne autodistrug.

A.B.B: Este ceva ce v-a uimit sau v-a pus pe gânduri în legătură cu aceste exerciții pentru
dezvoltarea empatiei?

Mirela Daniela Stoican: Da! Ce minunați sunt oamenii și nu știu!

A.B.B: Titlul conferinței / evenimentului pomenit mai sus avea și un subtitlu „Inteligența
emoțională”. În primul rând, ce este această inteligență emoțională?

Mirela Daniela Stoican: Este inteligența care ne ajută să facem față secundă de secundă

provocărilor vieții.

A.B.B: Credeți că ieșim dintr-o eră patronată de rațiune?

Mirela Daniela Stoican: Rațiunea umană poate fi caracterizată drept comportament optim care
caută, identifică, cuantifică, interpretează și valorifică resursele de informație disponibile, în
vederea atingerii sau demonstrării imposibilității atingerii unui scop precis definit.

Rațiunea ține strict de uman, dar nu toți oamenii sunt în aceeași măsură raționali, nu cu aceeași
precizie, profunzime, amplitudine și inventivitate. Deși societatea în care trăim aduce de multe
ori iraționalul pe post de rațional, n-ar fi de dorit ieșirea dintr-o astfel de eră. Manipularea,
confuziile create, grijile, LIPSA EDUCAȚIEI, fac oamenii să uite esența: Viața e frumoasă!

A.B.B: Parcă este din ce în ce mai mare numărul oamenilor pe care îi auzi spunând „așa simt,
așa fac”. Oameni care își lasă joburi bune sau sigure pentru că așa simt, sau oameni care lasă
tot și pleacă într-o altă țară /alt oras, deci un mediu total străin pentru a începe o viață nouă
pentru că „așa simt”… De asemenea, mulți elevi se pare că nu mai dau randament la școala pe
care o văd ca pe un loc rece, auster, închis; dacă simt că le place o materie, se axeaza pe ea,
altfel nu-i interesează și nu își bat capul. Are legătură acest numitor comun „simt” cu inteligența
emoțională?

Mirela Daniela Stoican: Orice om trebuie să fie responsabil de alegerile pe care le face și în
același timp de consecințe. Toată viața facem alegeri! Unii oamenii se ghidează preponderent
dupa simțuri/ intuiție și lasă pe locul doi raționalul. Alegerile intuitive au foarte mare legătură
cu inteligența emoțională. Această inteligență este capacitatea omului de a se adapta la orice
situație, de a face față oricărei provocări, de a-și depași limitele interiaore, de a transcende
dincolo de lumea vazută, de a ne ajuta sa evoluăm.

Când vine vorba de școală lucrurile stau puțin altfel. Elevii, din punct de vedere al evoluției
cognitive și emoționale, au luat-o cu mult înaintea sistemului de învățămant care este depășit.
Sunt timide încecări de schimbare, în puține școli și acelea private. Pentru mulți copii școala nu
mai este atractivă și majoritatea copiilor se comportă ca niște inadaptați, răzvrătiți, pentru că
materiile, stilurile de predare, materialele didactice nu mai corespund cerințelor actuale. Este
de dorit ca elevii să fie selectați și grupați înca de la grădiniță, in funcție de aptitudini și interese
și nu după o ordine alfabetică. E bine să fie instruiți cum să învețe, să li se dezvolte intuiția și
deprinderile de bază, fără a fi sclavii notelor și a memorării mecanice a cunoștințelor fără nicio
valoare aplicativă. Evaluările ar trebui să se facă doar ca proces reglatoriu și nu ca modalitate
coercitivă.

A.B.B: Credeți că oamenii încep încet-încet să fie, ca să zic așa, mai „materialiști emoțional”?
Adică să caute situații/ materiale/ semeni de la care să obțină avantaje emoționale, prin care să
se încarce pozitiv?

Mirela Daniela Stoican: Eu cred că oamenii sunt în esență buni! Nu ne naștem hoți, violatori,
manipulatori sau materialiști. O să repet obsesiv cuvântul EDUCAȚIE! O societate educată, va
avea oameni educați. În acest sens, o să vă rog să aruncați o privire către Japonia.

A.B.B: Se spune despre copiii din ziua de azi că nu mai citesc… Dacă e să fim onești, copiii din
ziua de ieri despre care se spunea că nu mai citesc spun despre copiii din ziua de azi că nu mai
citesc. Revenind, e posibil ca tinerii să nu mai fie atrași de marile minți ale secolului trecut
pentru că emană, într-un fel, destule poveri sufletești? Marile romane în care se zugrăvesc
fresce ale societății sunt triste și tulburătoare. Mulți filozofi au fost oameni foarte triști, care au
suferit foarte mult. Nu neapărat pentru că ar fi avut experiențe grele, cât pentru că așa erau ei
setați emoțional să vadă partea nasoală a omenirii. Cioran era un tip extrem de negativ dacă e
sa ne luăm după scrierile lui, mai ales că și recomanda sinuciderea… Sau Nietzsche care a sfârșit
într-un ospiciu din cauza unei căderi nervoase severe… Nu mai lungesc exemplele de mari
oameni de cultură care au sfârșit cu boli nervoase, sinuciși, sau în promiscuitate… În fine, cred că
în secolul trecut au avut meme bune oameni (într-adevăr de geniu) care emoțional erau praf.
Credeți că astăzi există o tendință către a citi/a urmări filme/ interviuri/ documentare despre
lucruri spirituale explicate simplu, concis, explicate și prin noțiuni științifice popularizate, care în
acelasi timp inspiră și motivează, în detrimentul marilor opere ale veacurilor trecute?

Mirela Daniela Stoican: Omul se naște curios. Marile nume pe care le-ai amintit au trăit vremuri
în care se punea foarte mare accent pe spiritualitate, dar fără să fie explicată. Era ca un fel de
religie în care trebuia să crezi necondiționat. Orice tip de constrângere aduce omului nefericire,
pentru că asta-l privează să aibă propriile lui experiențe. Sunt anumite profiluri psihologice în
care se încadrează persoanele amintite mai sus, precum izolare, depresie sau inadaptare (aici
îmi depășesc sfera de competență). Nietzsche a fost unul din ei. El a putul sa ofere lumii lecții
de viață în cartea „Așa grăit-a Zarathustra”, dar nu s-a putut ajuta pe el însuși. A murit cu
aceleași frământări existențiale, căutări și neconfirmări pe care le-a avut și Cioran. Lumea
prezentă ne deschide noi orizonturi de cunoaștere. Lucruri care acum 50 de ani erau de
neconceput, azi au devenit realitate (cărțile utopice sau transformat în cărti distopice). Faptul
că în aceste vremuri demonstrăm că există capacități cognitive nefolosite, arată că oamenii au
evoluat, că pot prin exercițiu și determinare să atingă elevarea spirituală.

A.B.B: Dacă mulți oameni nu reușesc să fie empatici, sunt totuși destui și la polul opus. Pentru
aceștia din urmă empatia e mai mult un defect decât o calitate, în sensul că preiau/se îmbibă de
stările celorlalți, de atmosfera anumitor locuri și situații. Cred chiar că se pot îmbolnăvi, pot
somatiza tot din cauza prea multei empatii. Cum se pot echilibra acești oameni? Ce filtre își pot
pune ca să nu mai capteze atât de mult din jur?

Mirela Daniela Stoican: Am vorbit în cadrul conferinței despre empatie și simpatie. Granița e
foarte fină și asta presupune autocunoaștere, inteligență emoțională dezvoltată, grad de
toleranță crescut, obiective clare care să te conducă în viață și să poți rămâne echidistant.
Egoismul de care vorbești nu e eficient și nici benefic pe termen lung. Nu există rețete minune
pentru bolile psihosomatice. Consilierea , psihoterapia și grupurile de dezvoltare personală
rămân ca piloni de bază ai unui proces evolutiv. Fiecare este liber în a-și alege calea de
echilibru.

A.B.B: Mulți oameni se axează pe partea negativă a lucrurilor. Numeri pe degete oamenii
alături de care poți purta discuții agreabile… Oamenii care să te inspire sunt și mai rari. Din ce
am observat, când se întâlnesc, oamenii încep imediat să se vaite unii altora. Uneori își
exagerează necazurile. Sunt conversații în care nu există nici măcar o notă pozitivă. Și nu se prea
ascultă reciproc. Uneori ai senzația că celălalt urmărește să vadă doar când ți se oprește gura
din mișcare pentru a da play poveștilor lui pe care le-a mai zis la o groază de altă lume, pe care
și le repetă mereu în cap și le sucește pe toate părțile…

Plus că sunt lucruri care deja isterizează lumea; de exemplu, „nu mai sunt alimente sănătoase în
ziua de azi”, „soarele are numai radiații și trebuie să te ferești chiar și toamna”, „industria
farmaceutică îmbolnăvește oamenii”, „bolile se crează în laboratoare”,”vor să reducă populația
globului” etc. Ce trebuie să facem când suntem în compania unor astfel de oameni, care văd
numai partea rea a lucrurilor și au tendința să îi toace la cap efectiv pe ceilalți cu ele? Ne putem
apăra cumva de acest bombardament cu scenarii à la „drobul de sare”? Îi putem ajuta să vadă
lumea cu ali ochi? Sau putem să îi ajutăm ca să se ajute? Chiar dacă unele dintre lucrurile
vehiculate de ei nu sunt departe de adevăr, cum putem să îi convingem că e mult mai avantajos
să „fii optimist și să te înșeli, decât să fii pesimist și să ai dreptate”? Sunt studii recente care să
demonstreze că e mai avantajos să ai o gândire pozitivă?

Mirela Daniela Stoican: Bazele unei vieți eficiente și evoluate se pun în familie. O să vezi adulți
care rămân toată viața copii, ba mai mult nu se căsătoresc pentru că au făcut parteneriat cu
mama, sau sunt convinși că au întotdeauna dreptate. De fapt de aici începe totul: cine are
dreptate? Răspunsul e: NIMENI! (nu mă refer aici la valorile universale)! Ceea ce pentru tine e
drept, bun, adevărat, pentru o altă persoană cu tipar de gândire total diferit va fi tocmai pe dos.
Și atunci se intră într-un conflict lung și dureros pentru ambele părți, iar dreptatea se află
undeva la mijloc. Ceea ce gândești are foarte mare influență asupra calității vieții personale.
Conform pricipiului PLACEBO/NOCEBO, anumiți oameni care au gândit bine despre viața lor s-
au vindecat. Divinitatea, ne-a dat un mare cadou în viață: LIBERUL ARBITRU! Fiecare își găsește
sau oferă propiile răspunsuri. Important este să poți avea o viață funcțională, relații benefice și
să fii fericit.

A.B.B: Cum se împacă psihologia cu parapsihologia… în ultimul timp? Întreb asta pentru ca în
general psihologii sunt foarte sceptici la chestiunile spirituale și „paranormale„. Însă, în ultima
vreme apar psihologi care chiar iau în serios acest domeniu destul de ridiculizat în trecutul
apropiat; ei urmează cursuri în acest sens pentru a se specializa și a-și extinde aria de terapie.

Mirela Daniela Stoican: Excelent. Pragmatismul face și el parte din viață.

A.B.B: Chiar spuneam mai demult într-un articol din ClubEnigma că în curând va veni o vreme în
care părinții își vor duce juniorii la meditații pentru a le dezvolta diferite capacități considerate,
încă, paranormale, așa cum îi duceau la meditații la mate sau la balet. Nu credeam că acel timp
este chiar acum! La evenimentul de joi am fost fascinată de băiatul care a fost pe scenă și care a
făcut acele exerciții mai exotice. Pentru cititorii siteului, specific faptul că acel copil (în vârstă de
12 ani parcă?) putea distinge culori, desene și putea citi cu ochii acoperiți. De asemenea putea
reproduce, tot cu ochii acoperiți, diferite posturi ale corpului pe care le lua o altă persoană.

Urmează o „matrioșcă interogativă”. Cum se fac aceste exerciții? Cu ce încep ele? Toți copiii pot
face asta dacă sunt antrenați? De exemplu, acel baiat era câștigător la concursuri naționale de
chitară clasică, deci un copil performant de felul lui. Contează asta? Adică are „în sânge”
performanța? Avețí rezultate la fel de spectaculoase și cu juniori care nu au înregistrat
performanțe în alte domenii?

Mirela Daniela Stoican: Răspunsul la întrebarea „TOȚI copiii pot face asta dacă sunt antrenați?”
este „DA!”. Exceptând patologiile, restul copiilor pot face asta. Recunosc că „porțile de
oportunitate” sunt mai mari la copii mai mici , in jur de 6 ani. Nu contează cât de performanți,
sau nu, sunt la școală. Dar miza cea mai marea nu este vederea fară ochelari ci aceea că prin
exercițiile specifice pe care le fac, se dublează numarul de sinapse neuronale. Unii copii reșesc
sa vadă culorile sau sa distingă anumite forme, dar câștigul ce mai mare vine din grupurile de
dezvoltare personală, de autocunoaștere, din exercițiile de calibrare, iar pe termen lung
rezultatetele sunt fantastice. Copiii care de mici sunt antrenați sa fie atenți la ceea ce li se
întâmplă cu propiul corp, vor fi copii echilibrați și empatici, mai putini frustrați si mai fericiti,
pentru ca vor înțelege ca fericirea are legatura cu interorul și nu cu exteriorul.

A.B.B: Dar adulții pot fi antrenați? Aceste abilități dobândite, sau mai bine zis re-dobândite,
sunt ca mersul pe bicicletă, se mențin toată viața? Trebuie să te antrenezi toată viața constant
ca să le păstrezi și să le sporești? Poartă o denumire în psihologie sau în parapsihologie aceste
abilități precum ale băiatului care a făcut demonstrația? Care ar fi terminologia, cum se poate
interesa cineva despre aceste exerciții dacă ar vrea sa studieze?

Ce procese au loc? Cum poate creierul să facă asta? De ce băiatul nu stă cu ochii închiși, ci
poartă acei ochelari de sudură care îi lasă liberi ochii? E vorba de o funcție mai „stranie” a
vederii?

Mirela Daniela Stoican: Este vorba de formarea altor legături neuronale și de dezvoltarea
intuiției. Suntem în plină revoluție informatică și informațională. În spațiul informațional sunt
produse permanent informații. Nu este ușor să te descurci, mai ales dacă ești copil sau
adolescent. Paradigmele mentale ale copiilor – primite de la părinți, profesori și societate –
pătrund în subconștient și blochează dezvoltarea lor. Intuiția este definită, ca fiind înțelegerea
imediată și irațională a realului. „Intuiția este, probabil, cel mai înalt nivel de inteligență și cea
mai valoroasă formă de gândire creativă. Intuiția este abilitatea de a recepta sau percepe acea
informație care nu este accesibilă prin intermediul celorlate cinci simțuri. Această abilitate se
manifestă pregnant la copii între șase și doisprezece ani și se estompează pe măsură ce
înaintăm în vârstă. Adevărul că intuiția se bazeză pe gândirea rațională și nu ar putea exista fără
ea.” C.G. Jung (1875 – 1961)

A.B.B: Această metodă de a vedea cu ochii acoperiți poate dezvolta cumva și o altă abilitate,
gen de a vedea lucruri „ne-materiale”, ființe de lumină, spirite etc?

Mirela Daniela Stoican: Nu am aprofundat subiectul :).

A.B.B: Pe sistemul: „Orice adevăr trece prin trei etape. Prima dată, e ridiculizat. A doua oară,
negat vehement. A treia oară, e acceptat ca fiind de la sine evident”…. în ce fază este
parapsihologia? Având în vedere cele de la întrebarea precedentă, practic, putem ÎNVĂȚA să fim
„paranormali”? Sunt exerciții pe care le poți face singur, fără o îndrumare specială?

Mirela Daniela Stoican: Cred că suntem undeva între a doua și a treia fază. Putem învăța ceea
ce dorim să fim.

A.B.B: Cum trebuie să procedeze părinții care au un copil care le spune că vede tot felul de
lucruri care pentru părinți sunt invizibile, sfere de lumină, sau culori în jurul ființelor, sau că aude
voci, că visează persoane decedate care le cer ajutorul etc? Am auzit că unii părinți se sperie și îi
duc la preot care le spune că e un păcat, le dă canoane etc… Cu cine să se sfătuiască acești
părinți ca să nu greșească? Și ca să se lămurească dacă acel copilare un dar sau o afecțiune?

Mirela Daniela Stoican: Copiii pot trece printr-o perioadă de fabulație, în spatele lor fiind
diverse cauze psihologice. Părerea unui specialist poate clarifica temerile părinților.

A.B.B: Cum se poate face diferența între un dar paranormal și o afecțiune psihică? Sunt oameni
care (ca să parafrazez o glumă) susțin că vorbesc cu Dumnezeu și El chiar le răspunde. Cum
verificăm aceste persoane, care de multe ori pot fi impresionante și te pot afecta emoțional
deoarece au și un magnetism anume?

Mirela Daniela Stoican: Diferența tot specialistul clinician sau medicul psihiatru o poate face.

A.B.B: Dumneavoastră ați trăit întâmplări bizare, sincronicități fabuloase? Dacă sunt și câteva
pe care le puteți împărtăși public ar fi super fain! Sunteți din tabăra celor care au fost deschiși
dintotdeauna spre această latură a vieții, sau din tabăra scepticilor care pe parcurs și-au
schimbat viziunea?

Mirela Daniela Stoican: Nu!

A.B.B: Spre ce direcție simțiți că se îndreaptă lumea?

Mirela Daniela Stoican: Aici un filosof ți-ar putea răspunde …

A.B.B: Ce cărți/filme/interviuri/documentare care vi s-au părut foarte interesante le-ați

recomanda cititorilor ClubEnigma?

Mirela Daniela Stoican: Piața este plină de cărți, filme… Recomand două filme cu un puternic
impact emoțional: „When Nietzsche wept” și „Luminile rampei” cu Charlie Chaplin.