Dr.

Cristian Andrei

AM FOST
ODATĂ, CA
NICIODATĂ
Partea întâi:
Pentru un frumos început de viață
 Am fost odată, ca niciodată, că dacă n-aș fi adult, nu aș povesti… Am fost copil, cum ai
fost și tu. Am crezut în povești așa cum şi tu ai crezut. Am plâns și m-am urcat în copaci,
am râs cu poftă și am fost curios.

Introducere Acum sunt medic neuropsihiatru pentru copii şi adolescenți tocmai datorită fascinației pe
care am simțit-o dintotdeauna în fața copilăriei. Stau uneori de-o parte și îi privesc pe cei

despre
mici cum se joaca în parc sau în pauzele de la școală; de fapt e clar că asta  nu este joacă,
ci este lucrul în care cred copiii cel mai mult. Când un copil vrea să alerge mai repede
decât celălalt, ai zice că-și dă sufletul pentru asta și ai face bine să îl iei în serios.

Copilul mic trăiește emoțiile în manieră totală. Pentru el bucuria e o mare sărbătoare, iar

această
supărarea este o mare tragedie; când râde își mișcă tot corpul, iar când plânge urlă. Și
atunci de ce nici eu și nici tu nu ne amintim marile emoții din copilaria mică?

Aceasta este o carte pe care o construiesc pe baze etologiste. Etologia este știința în care
am copilărit; ea se ocupă cu explicarea comportamentelor indivizilor din toate speciile,

carte
iar omul este una dintre aceste specii. Prin etologie am ajuns să confirm ceea ce
înțelesesem încă de pe vremea când eram mic: faptul că este natural să cauți, să domini,
să ai un teritoriu al tău, să te pui pe tine pe primul loc etc. Oamenii au instincte, ca toate
ființele de pe pământ; peste instincte și de multe ori împotriva lor, se stratifică atitudinile
colective ale societății umane. Cu toate astea, instinctele rămân în noi și continuă să ne
reglementeze viața din subterane.

În fiecare capitol al acestei cărți vei găsi o Această carte este fundamentată științific. Fundamentul ei este unul etologist.
întâmplare adevărată din copilăria mea, apoi o
explicație științifică a reacțiilor copilului in acea
situație, apoi instrucțiuni pentru părintele Mai mult decât la oricare altă vârstă, în copilărie instinctele sunt vizibile și îndreptățite:
bun și relaxat care ai vrea sa fii.  unui copil i se acceptă cu ușurință țipetele, lipsa folosirii toaletei, agresiunea, egoismul
etc. Aceste porniri instinctive și reflexe, odată supuse presiunilor din partea educatorilor
din jur, vor fi tot mai puțin vizibile, lăsând impresia că adultul educat nu mai dă prioritate
instinctelor.

Dr. Cristian Andrei

aprilie 2020

Grafica: Ioana Maria Andrei


Capitolul doi
oglinda
Copilul tău poate avea revelația conștiinței de
sine mai devreme sau mai târziu în comparație
cu alți copii. Asta depinde de gradul de
dezvoltare a unor funcții cerebrale, dar și de
ocaziile de a se putea compara, de a se distinge
și de a se regăsi în cele din jur.
Folosește oglinda, fotografiile, urmele lăsate de
cel mic pentru a-i demonstra că el există. Arată-i
ce fac alți copii, fă comparație cu voce tare între
ce alegi tu și ce alege el…
Este confuzionant să vorbești cu copilul tău
folosind persoana a IIIa, de exemplu: vrea puiul
meu apa? Sau: mama o să-ți dea apă. În
interacțiunea cu cel mic, este important să-i fie
clar cine este Eu și cine este Tu. Astfel, este bine
ca părintele să vorbească suficient de des
despre propria persoană, folosind pronumele Eu
și arătându-se pe sine.
Contrar tendințelor majorității părinților, este mai
util să-i vorbești copilului despre persoana ta
decât despre persoana lui.
Pot să mă uit la degetele mâinilor o zi întreagă. Îmi place cum se mișcă, pot să le prind, să
trag de ele, așa simt că trag și că sunt tras de degete în același timp! Dacă se ivește fața
mamei, mă opresc fascinat, ochii ei mă hipnotizează, îi caut zâmbetul, întind mâna spre
părul acela, de care mă pot prinde bine. Mama mă întoarce cu fața spre o gaură părată și
luminoasă, unde răsare o altă față, cu ochi rotunzi și sprâncene ridicate, care mă privește
fix și care se mișcă la fel cum mă mișc. “Ce este acolo? Cine este?” Mama repetă
întrebările astea zâmbind, dar eu nu știu. Eu sunt plin de mine și nu mă pot închipui acolo.
După ce fusese amestecată cu mediul oferit de mamă, mintea copilului trăiește un
miracol în jurul vârstei de doi ani. Este cu adevărat un miracol, iar el poartă numele
de Conştiință de Sine. Ce este conştiința de sine? De unde se iveşte? Și de ce se
ivește la om?
Conştiința de sine este capacitatea psihicului unui individ de a se delimita de
realitatea din jur şi de alți indivizi, astfel încât să se poată raporta la ele. Este o
proprietate care îl face pe om sa fie distinct față de mai toate celelalte specii, pentru
că îi dă mii de posibilități cum ar fi:
-aceea de a lua decizii şi a le asuma;
-aceea de a se autoevalua;
-aceea de a face relații;
-aceea de a crea lucruri dupa chipul şi asemănarea lui;
-aceea de a se teme de moarte…
Conștiința de sine apare în primii doi ani de viață. Înaintea acestei vârste, copilul
gândește cu totul altfel decât adultul și de aceea nu-și poate aminti nimic din acea
perioadă.
Există mai multe feluri în care un om poate descoperi lucruri: prin imitație, prin
încercare şi eroare, prin revelație… Ei bine, copilul descoperă propria persoană
printr-o revelație, adică dintr-o dată, într-o bună zi, urmând ca apoi să o confirme și
să o consolideze. Înainte de acea zi, viața psihică a copilului este cu totul diferită de
cea de tip adult şi de aceea ți se poate părea bizară.
mânjit pe nas cu puțin ruj fără să observe şi este dus în fața unei oglinzi; tot ce vede
el este un copil murdar pe nas, pe care îl arată cu degetul. Asta înseamnă că acest
copil încă nu are conştiință de sine. El se poartă ca o pisică dusă în fața oglinzii, care
se zburlește și este gata să se ia la bătaie cu cealaltă pisică pe care o vede.

După clipa misterioasă în care copilul dobândeşte conştiința de sine, dacă îl mânjim
pe nas și îl ducem în fața oglinzii, el se uită ruşinat în oglindă şi se şterge pe nas.
Acest miracol este posibil pentru că micul om știe acum că în oglindă se află el. Din
acel moment, copilul va întâlni în viață tot felul de oglinzi - priviri, fotografii,
descrieri şi se va corecta sau se va admira, după caz…

Din momentul descoperirii conștiinței de sine, copilul tău va fi capabil să folosească

în cunoștință de cauză cuvântul Eu.

Iată și un lucru curios: recent, etologiștii (oamenii de știință care se ocupă de

comportamentele tuturor ființelor) au stabilit că rudimente de conștiință de sine
sunt prezente şi la unele animale; asta înseamnă că poți vedea un câine, un delfin,
un corb uitându-se în oglindă și recunoscându-se pe sine…

Capitolul următor, saptamâna următoare :)