Dr.

Cristian Andrei

AM FOST
ODATĂ, CA
NICIODATĂ
Partea întâi:
Pentru un frumos început de viață
 Am fost odată, ca niciodată, că dacă n-aș fi adult, nu aș povesti… Am fost copil, cum ai
fost și tu. Am crezut în povești așa cum şi tu ai crezut. Am plâns și m-am urcat în copaci,
am râs cu poftă și am fost curios.

Introducere Acum sunt medic neuropsihiatru pentru copii şi adolescenți tocmai datorită fascinației pe
care am simțit-o dintotdeauna în fața copilăriei. Stau uneori de-o parte și îi privesc pe cei

despre
mici cum se joaca în parc sau în pauzele de la școală; de fapt e clar că asta  nu este joacă,
ci este lucrul în care cred copiii cel mai mult. Când un copil vrea să alerge mai repede
decât celălalt, ai zice că-și dă sufletul pentru asta și ai face bine să îl iei în serios.

Copilul mic trăiește emoțiile în manieră totală. Pentru el bucuria e o mare sărbătoare, iar

această
supărarea este o mare tragedie; când râde își mișcă tot corpul, iar când plânge urlă. Și
atunci de ce nici eu și nici tu nu ne amintim marile emoții din copilaria mică?

Aceasta este o carte pe care o construiesc pe baze etologiste. Etologia este știința în care
am copilărit; ea se ocupă cu explicarea comportamentelor indivizilor din toate speciile,

carte
iar omul este una dintre aceste specii. Prin etologie am ajuns să confirm ceea ce
înțelesesem încă de pe vremea când eram mic: faptul că este natural să cauți, să domini,
să ai un teritoriu al tău, să te pui pe tine pe primul loc etc. Oamenii au instincte, ca toate
ființele de pe pământ; peste instincte și de multe ori împotriva lor, se stratifică atitudinile
colective ale societății umane. Cu toate astea, instinctele rămân în noi și continuă să ne
reglementeze viața din subterane.

În fiecare capitol al acestei cărți vei găsi o Această carte este fundamentată științific. Fundamentul ei este unul etologist.
întâmplare adevărată din copilăria mea, apoi o
explicație științifică a reacțiilor copilului in acea
situație, apoi instrucțiuni pentru părintele Mai mult decât la oricare altă vârstă, în copilărie instinctele sunt vizibile și îndreptățite:
bun și relaxat care ai vrea sa fii.  unui copil i se acceptă cu ușurință țipetele, lipsa folosirii toaletei, agresiunea, egoismul
etc. Aceste porniri instinctive și reflexe, odată supuse presiunilor din partea educatorilor
din jur, vor fi tot mai puțin vizibile, lăsând impresia că adultul educat nu mai dă prioritate
instinctelor.

Dr. Cristian Andrei

aprilie 2020

Grafica: Ioana Maria Andrei


Capitolul nouăsprezece
când mâine
este azi…
Pentru a-l ajuta pe copilul mic să aștepte viitorul,
este necesar să-i oferi o satisfacție în prezent
care să o înlocuiască pe cea din viitor. Apoi să
repeți solicitarea de așteptare suficient de des la
început. În timp, el va reuși să repete în gând
această solicitare de așteptare și astfel va
dobândi propria capacitate de a amâna lucrurile
pentru mai târziu.
Copilul înțelege mai ușor viitorul dacă îl plasezi
în spațiu. Pune o jucărie aproape de el și spune-i
că asta e Azi; pune o altă jucărie mai departe și
spune-i că asta este Mâine.
Vitrina librăriei nu era suficient de joasă, astfel încât să pot vedea toate jucăriile așezate în
ea. Pe un teanc de cărți stătea însă o păpușă-băiat care avea ochi mari din două petice
rotunde, cusute pe margine și mai avea și picioare luuungi, ce păreau să curgă spre mine
și-mi cereau să le apuc, să trag păpușa la mine. Am rămas încremenit cu fața la ea, dar
mama mă grăbea la grădiniță. Mintea mea era disperată de faptul că dacă nu o mai
vedeam, jucăria ar fi dispărut pentru totdeauna. Fața mea căpătase expresia unui cerșetor.
“ O să ți-o cumpăr mâine, haidee!” , zise mama. Atunci am înțeles ce înseamnă mâine: “Nu
acum”. Ajuns acasă în după amiaza acelei zile, vedeam picioarele păpușii proiectate pe
peretele de deasupra capului mamei și am întrebat-o dacă păpușile merg la gradiniță. Iar
mama a zis: “Mănâncă odată, că o să vezi tu mai încolo!” M-am dus la freastră, să văd cum
arată mâine, mai încolo, pe stradă.
Folosind memoria, oamenii adulți pot să călătorească în timp, evadând din prezent
către trecut și proiectând trecutul spre viitor. Pe măsură ce gândirea abstractă
(asupra celor ce nu se află în prezentul perceptibil) câștigă teren, prezentul începe
să devină lacunar. Câtă vreme sunt copii mici, oamenii sunt atrași puternic de
prezent, cu toate culorile, zgomotele, mișcările lui. Cu cât devin mai adulți, cu atât
devin mai anxioși cu privire la viitor și își strică prezentul de dragul viitorului. Când
vorbeam despre animism, spuneam că este greu pentru copil să opereze cu acțiuni
indirecte. O acțiune în viitor este de asemenea una indirectă. Între acum și mâine se
interpune o așteptare, pe care copilul nu o poate susține, pentru că prezentul îl
stimulează prea mult cu bogăția și intensitatea lui. Scoarța cerebrală a celui mic nu
este suficient de consolidată funcțional, astfel încât să inhibe cu succes impulsurile
venite din prezent.
Pe măsură ce ne maturizăm, trăim un șir de deziluzii; una dintre ele este cea a amânării
pentru mai târziu.
Mai toți copiii sunt frustrați de amânarea pentru mâine a unei plăceri pe care știu că
o pot avea acum. Ei protestează vehement, pentru că viitorul nu se vede, este
abstract, este un nimic. În timp ce adulții de-abia așteaptă să se pensioneze pentru a
nu mai alerga după viitor, copiii de-abia așteaptă să ajungă adulți, ca să aibă acces
nelimitat la prezent.
Capitolul următor, saptamâna următoare :)